Evanghelia după Marcos

Evanghelia dupa MarcosPagina sursă

item imageRead Online

(3.1 M)PDF
(106.7 K)EPUB
Kindle
Daisy
(229.5 K)Full Text
(1.7 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

***

p. 4: „Vine după mine Cel-mai-tare [decât] mine, Căruia nu sunt în-stare, plecându-mă, a-I dezlega cureaua sandalelor Lui”.

p. 4: „Și îndată, ieșind din apă, [El] a văzut cerurile împărțite |[cerurile deschise]| și pe Duhul ca o porumbiță coborând întru El”.

p. 5: „S-a plinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu! Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!”.

p. 7: „Și [El] i-a vindecat pe mulți bolnavi, [care aveau] diferite boli, și a scos mulți demoni [din oameni]. Și nu-i lăsa pe demoni a vorbi, căci știau de El”.

p. 8: „Și făcându-I-se-milă, întinzând mâna Lui, l-a atins și i-a zis lui: „Vreau, curățește-te!””.

p. 9: „Și Iisus, îndată cunoscând [în] duhul Lui că astfel cugetau în ei înșiși, le-a zis lor: „De ce cugetați acestea în inimile voastre?””.

p. 13: „Sabatul s-a făcut pentru om, nu omul pentru sabat! Astfel încât Fiul omului este Domn și al sabatului”.

p. 14: „Și [Iisus] uitându-se-împrejur la ei cu urgie, întristându-Se de învârtoșarea inimii lor, a zis omului: „Întinde mâna!””.

p. 18-19: „toate păcatele vor fi iertare fiilor oamenilor și blasfemiile câte vor fi blasfemiat! Dar cine va blasfemia întru Duhul Sfânt, nu are iertare întru veac, ci este vinovat de păcat veșnic!”.

p. 24: „Căci nu este [ceva] ascuns care să nu se descopere, nici [ceva] făcut [pe] ascuns decât ca să vină întru arătare”.

p. 27: „Și [Iisus], sculându-Se, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Liniștește-te!”. Și vântul a încetat și s-a făcut liniște mare”.

p. 30: „Și veniră către Iisus și îl văzură pe cel demonizat șezând, îmbrăcat și [fiind] întreg-la-minte, [pe cel] care avusese legiunea [de demoni în el], și s-au înfricoșat”.

p. 35: „Și zicea lor Iisus că: „Nu este necinstit Profetul, decât numai în patria lui și în[tre] rudeniile lui și în casa lui”.

p. 37-38: „Și mulți demoni scoteau și ungeau [cu] ulei pe mulți bolnavi și îi vindecau”.

p. 49: „Și [El] le zise că: „[Ce] iese din om, aceea spurcă pe om”.

p. 54: „Și au ieșit fariseii și au început a se certa [cu] El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L pe El”.

p. 60: „Și s-a făcut nor umbrindu-i pe ei. Și s-a făcut glas din nor: „Acesta este Fiul Meu cel iubit! Pe Acesta să-L ascultați!””.

p. 65: „Și [Iisus] șezând, i-a chemat pe cei doisprezece și le zise lor: „Dacă cineva voiește a fi cel dintâi, [atunci] va fi cel din urmă [dintre] toți și slujitorul tuturor””.

p. 66-67: „Și cine va să scandalizeze/ să smintească pe unul [dintre] aceștia mici, care cred [întru Mine], mai bine îi este lui dacă își pune piatra-de-moară măgărească împrejurul gâtului lui și va fi aruncat întru mare”.

p. 71-72: „Și, văzând Iisus [aceasta], S-a indignat/ S-a mâniat și le-a zis lor: „Lăsați copiii a veni către Mine [și] nu-i opriți pe aceștia! Căci [a unora] ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu”.

p. 74: „Dar el, întunecându-se pentru cuvânt, a plecat întristat! Căci avea multe averi”.

p. 75: „[Iar] Iisus, privindu-i pe ei, zise: „La oameni [acest lucru este] imposibil, dar nu la Dumnezeu! Căci toate [sunt] posibile la Dumnezeu” .

p. 78: „Căci și Fiul omului nu a venit [pentru] a I se sluji, ci [pentru] a sluji și a-Și da sufletul Lui răscumpărare pentru mulți”.

p. 80: „Și mulți și-au așternut veșmintele lor pe cale, iar alții tăiau ramuri-cu-frunze de pe câmpuri”.

p. 82: „Și [El] a răsturnat mesele schimbătorilor-de-bani și scaunele vânzătorilor de porumbițe”.

p. 87: „Și căutau a-L prinde pe El, dar se temeau de mulțime. Căci cunoscuseră că despre ei a spus parabola”.

p. 94: „Căci toți au aruncat din prisosul lor, dar aceasta, din lipsa/ sărăcia ei, a aruncat toate câte avea, tot traiul ei”.

p. 96: „Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu. Dar cel [care] rabdă [până] întru sfârșit, acela se va mântui”.

p. 100: „Așadar, privegheați! Căci nu știți când vine Domnul casei: sau seara sau [la] miezul-nopții sau [la] cântatul-cocoșilor sau dis-de-dimineață. [Ca] nu [cumva] venind deodată să vă afle pe voi dormind”.

p. 102: „Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și când va să vreți, puteți a le face lor bine. Dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. [Aceasta], ce a avut [să facă], a făcut: a-apucat-mai-înainte a unge trupul Meu pentru înmormântare”.

p. 107: „Și le zise lor: „Întristat este sufletul Meu până la moarte! Rămâneți aici și privegheați!”.

p. 108: „a venit Iudas |[Iscariotis|, unul [dintre] cei doisprezece, și, [împreună] cu el, mulțime cu săbii și ciomege, [primite] de la arhierei și de la învățați și de la bătrâni”.

p. 112: „Iar Iisus a zis: „Eu sunt! Și veți vedea pe Fiul omului șezând de-a dreapta Puterii și venind cu norii cerului” .

p. 112-113: „Și unii au început a-L scuipa pe El și a-I acoperi fața Lui și a-L-bate-cu-pumnul pe El și a-I zice Lui: „Profețește!”. Și slujitorii L-au luat pe El la palme”.

p. 116: „Căci [Pilatos] știa că arhiereii Îl predaseră pe El din invidie. Dar arhiereii au ațâțat mulțimea ca, mai degrabă, să-l elibereze lor pe Barabbas”.

p. 122: „Iar centurionul, cel care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a-dat-duhul, a zis: „Cu adevărat Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!””.

p. 125: „Și ieșind, au fugit de la mormânt. Căci ele erau-cuprinse de tremur și de extaz. Și n-au zis nimănui nimic; căci se temeau”.

p. 126-127: „Iar [Iisus], înviind dimineața, [în] prima [zi] a sabatului, S-a arătat prima-oară Mariei Magdalini, din care scosese cei șapte demoni”.

p. 127: „Cel-care-a-crezut și s-a botezat se va mântui, iar cel-care-n-a-crezut se va osândi”.

p. 128: „Iar aceia, ieșind, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând-împreună [cu ei]. Și [El] întărea cuvântul prin semnele [care] urmau-după [vestirea Evangheliei]”.

Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!
***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

sau prin expediere

Money Gram.

***

Platforma noastră este editată pe Windows 7 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Cuvântul care te înviază e cuvântul care te luminează

Pictorul Paul Gherasim: „Natura este învăţătorul, cartea care te învaţă lucrurile cele mai adânci”.

Iconari ortodocși: Ioan Popa și Laurențiu Bozgă.

Silvia Colfescu: „Piața de carte din România e ca o mare capricioasă”. / „mă bucur de orice detaliu, indiferent de culoare și tot ce mă înconjoară mi se pare egal interesant, fără să simt nevoia să mă amestec în mersul lucrurilor”. 

Simion Cismaş din Monor, un țăran cu 4 clase primare, a scris un jurnal timp 44 de ani: de la 1 ianuarie 1937 până în 31 martie 1981. L-a început pe când avea 28 de ani și l-a scris în modul în care vorbea, cu greșeli autentice. El a fost publicat azi la Cluj, cu titlul de Călindar, e în 4 volume, având peste 2.000 de pagini. El a fost transcris de Lia Cismaș, nepoata lui.

Calindar, 4 volume

Date biografice despre Fericitul Nicolae Koghionis (1928-2006)

Fericitul Nicolae KoghionisVasilios Petrolekas, Preotul Nicolae Koghionis (1928-2006). Un chip luminat și sfințit de misionar al zilelor noastre, trad. din lb. gr. de Ieroschim. Ștefan Nițescu, de la Schitul LacuSfântul Munte Athos, Ed. Evanghelismos, București, 2012, 170 p. + 4 p. de mesaj publicitar + 11 fotografii cu și despre Părintele Nicolae.

*

Virtutea constă în a te jertfi pentru alții fără să ceri recunoștința oamenilor. Virtutea înseamnă a răbda toate păstrându-ți pacea și zâmbetul. Virtutea înseamnă să îți supui voia proprie. Virtutea înseamnă să te bucuri pentru sporirea altora, p. 5. Câteva gânduri esențiale ale Părintelui Nicolae, mărturisite de Marta Farazoulis, p. 6.

Părintele Nicolae Koghionis a fost un Preot cu viață sfântă, care a adormit într-o zi de vineri, pe 13 octombrie 2006, la vârsta de 78 de ani, p. 6, și care și-a ascuns tot timpul virtuțile sale imense, p. 6.

Stelian Kementzetzidis i-a propus autorului să scrie viața Fericitului Nicolae, iar autorul, Vasilios Petrolekas, a scris-o în cunoștință de cauză, pentru că i-a fost fiu duhovnicesc timp de 26 de ani, p. 7.

Părintele Nicolae a slujit într-o Biserică mică închinată Sfintei Paraschevi, existentă în insula Tinos, p. 8. Uneori se ruga pe acoperișul blocului în care locuia, p. 8. Autorul și-a luat mărturiile cărții de la 30 de fii duhovnicești ai Părintelui Nicolae, p. 8. Unii îl aseamănă cu Sfântul Nicolae Planas, p. 8, sau cu Sfântul Nectarie de la Eghina, p. 9.

Într-o zi de luni, pe 10 aprilie 2006, a adormit Maria, de 39 de ani, al 5-lea copil din cei 6 ai Părintelui Nicolae cu Preoteasa Ana, p. 11.

Un drac, dintr-o posedată, l-a amenințat cândva că îl va prăji în tigaie, p. 12.

Spre sfârșitul vieții a slujit în imensa parohie a Sfântului Elefterie Ghizi, p. 12.

Martorul morții sale a fost tânărul Evanghel M., care l-a găsit pe Părintele Nicolae întins pe trotuar, pe strada Evritania, nr. 70 și când a vrut să îi facă respirație artificială „a simțit o ușoară mireasmă ieșind din el”, p. 13. Murise…

Părintele Nicolae Koghionis s-a născut pe 27 martie 1928 în satul Neohorio din Arkadia. Părinții, evlavioși: Evanghel și Vasiliki, p. 15. Tatăl său a fost învățător, mama fără școală, cu care tatăl său a avut 4 copii, p. 15. A trăit în casa părintească având Sfinte Moaște în casa lor, dăruite de la o Mănăstire, p. 15.

Fericitul Nicolae a primit numele bunicului său, Pr. Anghel Iconomu, p. 16 și pe care îl ajuta la slujbe de mic. Iar când se întorcea acasă slujea cum văzuse la Biserică, p. 16.

Părintele Nicolae a fost un om al trezviei, p. 17. Mânca puțin și în grabă, dormea puțin, p. 17. Îi devine duhovnic Părintele Teodor Koțakis, p. 17. Citea Scriptura de mic, făcea rugăciuni, paraclise și acatiste, p. 17.

A făcut Facultatea de Teologie la Atena, unde a intrat cu notă mare, p. 18. Costumul pentru facultate l-a primit, în mod minunat, de la niște rude îndepărtate plecate în America, p. 18. La Atena a trăit la internat și a lucrat la legătoria de cărți a unei frății ortodoxe, p. 18. Ca student se împrietenește cu ÎPS Dimitrie al Americii, cu ÎPS Anastasie al Albaniei, cu ÎPS Sotirios al Coreii, p. 18. Era prieten cu Prof. Panagiotis Trempelas, pe care l-a împărtășit pe patul de moarte, la spitalul Sfântul Sava, p. 18-19.

Își începe munca de catehizare a credincioșilor de pe vremea când era student, p. 19. Ultimul său duhovnic a fost Părintele Theodor Berati, care, după adormirea sa, a declarat: „Părintele Nicolae a fost un om duhovnicesc, un cleric harismat care primea multă bogăție de har de la Dumnezeu”, p. 19.

În 1935 devine Profesor de Religie în Creta, p. 19. De aici s-a mutat la Tegea, lângă Tripolis, p. 20. În 1958 s-a căsătorit cu Ana, care era învățătoare. Pe 10 ianuarie 1960 e hirotonit diacon la Biserica Pantanassa, iar pe 30 ianuarie 1960 devine preot, fiind hirotonit de ÎPS Constantin Platis. Până în 1970 rămâne la Biserica Pantanassa, după care ajunge la Atena, unde slujește un an, la Biserica Sfântul Gheorghe a Academiei Platon, după care va sluji la Biserica Sfântul Elefterie din câmpul lui Aris (Ghizi), tot în Atena, care număra între 80-100.000 de enoriași, p. 20.

Nu și-a depus demisia pentru pensionare și astfel a împlinit 35 de ani de neîntreruptă slujire, p. 21. Pe când în p. 125 se vorbește despre 46 de ani de slujire preoțească.

Părintele Nicolae își ascundea virtuțile, p. 22, pentru că el considera că lucrul important e ce spune Dumnezeu despre el și nu oamenii, p. 22.

Era un om fără vicleșug și fără răutate, p. 23. Avea o mare înțelepciune și o firească inteligență, p. 23. Era un mare ascet, deși era căsătorit, și a vrut de tânăr să facă muncă misionară în Biserică, p. 24.

A avut cu Preoteasa Ana 6 copii, de două ori având gemeni, p. 24. Și el și-a încredințat familia cu totul Domnului, p. 25. Avea discernământ și învăța prin pilda vieții sale, p. 26. Unul dintre fiii săi, Gheorghe, a devenit Ierom. Hristodul, p. 26. Și-a învățat copiii să fie milostivi, să facă misiune și să împartă cărți religioase, p. 26.

Se întorcea acasă istovit și mâhnit, dar aducea cu el pacea lui Dumnezeu, p. 28. Ca preot slujitor era plin de evlavie, de căldură sufletească, de dragoste pentru slujbele Bisericii și de iubire nefățarnică față de oameni, p. 28-29. Pleca la Biserică dimineața, pe la 5-5, 30 și se întorcea pe la ora 16, p. 29.

Slujea ca și cum ar fi slujit pentru ultima oară, p. 29. Scria pe cărțile de cult, p. 30. Molitfelnicul său, de atâta folosire, s-a făcut ferfeniță, p. 30. Citea multora exorcismele și făcea sfințiri de case, p. 30-31. Predica îndelung oamenilor simpli, p. 31.

Și-a propus să nu refuze pe nimeni care i-ar fi solicitat o slujbă anume, p. 32. Făcea Sfântul Maslu și spovedea și acasă, unde era chemat, p. 32. Peste tot era liniștit și pașnic, odihnindu-i pe toți, p. 33. Săvârșea Sfinte Liturghii cu Parastase pentru anumite persoane, pe care și le nota pe un carnețel, p. 33.

Deși era bolnav, el se ridica și slujea. În așa fel încât, autorul vieții sale spune: „a săvârșit cel puțin șapte mii-zece mii de fapte neprevăzute de slujire”, p. 34. Pe care altcineva nu le-ar fi făcut, protejându-și sănătatea. De aceea uneori cădea pe drum, datorită insuficienței cardiace, p. 34.

Mergea pe jos mult, pentru că nu avea mașină, p. 36. Cu 4 luni înainte de adormirea sa a fost operat de hernie, p. 36. Era foarte milostiv, p. 37. Prescurile i le făcea Doamna Preoteasă, p. 37. Le arăta tuturor că banii n-au nicio valoare duhovnicească, fiind exagerat de recunoscător dar și foarte prevăzător, p. 38. Își plătea cântăreții la strană și pe cei care îl duceau cu mașina, deși aceia nu doreau să îi primească banii, p. 38-39. Nu dorea să împovăreze pe nimeni cu serviciile la adresa sa, p. 39.

Îi cerceta pe cei bolnavi, p. 40-41. Și uneori „arunca pachețele sau plicuri cu ajutoare” pe fereastră sau pe ușa celor aflați în necaz, p. 44. Avea harisma înainte-vederii, p. 44. Pâinile prea multe aduse la Biserică le împărțea la internatele studențești și la diferite așezăminte, p. 45-46. Pomenea, pe liste personale, câteva mii de oameni, p. 46. Făcea tot posibilul ca să îi împace pe oamenii care se vrăjmășeau unii cu alții, p. 46. A cununat doi bătrâni, necununați, pe patul de moarte, p. 48.

Părintele Nicolae nu a dorit ranguri bisericești, p. 49. Îi învăța pe toți să fie smeriți, p. 49-50. Deși avea multă cunoaștere teologică, el predica simplu, p. 50. A evitat să își facă un grup de ucenici, p. 50. Vorbea cu oameni de diverse categorii, de la învățați la superstițioși, p. 50. Primea mustrările altora cu bunăvoință, p. 52. Avea harisma cunoașterii celor viitoare și pe aceea de a da sfaturi potrivite celor care îl întrebau, p. 53.

Era făcător de minuni, p. 53. Cerea voie parohului Bisericii când slujea, chiar dacă parohul era mai tânăr și decât copiii săi, p. 54-55. Predica cu multă ușurință deși practica virtutea tăcerii, p. 55. Convingea pe oameni numai cu privirea sa, p. 57. Nu îi certa pe cei pe care îi spovedea, p. 57. Nu îi descuraja pe oameni ci le dădea nădejde, p. 60. Uneori răspundea la întrebare mai înainte ca ea să se sfârșească, p. 63. Călătorea pe bancheta din spate a mașinii, p. 68.

A vindecat un copil, aflat în pântecele mamei, care era bolnav de sindromul Down, p. 72. Știa sexul copiilor aflați în pântece, p. 72, 78. Nu se uita la televizor, p. 74. Citea zilnic din Noul Testament, p. 81. Lăsa în mijloacele de transport Sfinte Icoane, texte din Sfânta Scriptură, mici rugăciuni tipărite, p. 82. Se ostenea să îi aboneze pe oameni la reviste religioase, p. 82. Împărțea cărți sfinte prin orașe, p. 83.

Aduna obiecte de mobilier aruncate și le repara, refolosindu-le, p. 84. Și-a mărturisit adormirea cu 23 de zile mai înainte, p. 95. I-a dat Preotesei Ana, înainte de moarte, un pachețel, ca să îl deschisă după moartea lui. În pachețel era un bilet înrămat, pe care scria: „Să ne întâlnim cu bine în Cer! Îți mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ai oferit”, p. 96. Și-a pregătit singur și Crucea de marmură de la mormânt, p. 98.

După adormirea lui, pe un preot, Maica Domnului l-a îndemnat, în vis, să se roage pentru Părintele Nicolae, p. 99.  O nepoată a Părintelui Nicolae, l-a văzut în vis pe acesta și el i-a spus: „Copilul meu, nu m-a mai putut ține pământul, căci am vrut mult să ies din trup”, p. 99-100.

Unei femei, care a participat la înmormântarea sa, i-au încetat durerile de picioare, p. 100. Fericitul Nicolae a vindecat-o pe o femeie de hernie de disc, p. 100-101. Unei alte femei, i-a apărut în vis și i-a indicat duhovnicul la care să se spovedească, p. 101.

Din p. 134 aflăm că îl chema Nicolae Evanghel Koghionis. Iar unui om i-a mărturisit că nu vorbește pe drum pentru că are Sfânta Euharistie la el, p. 143. Arhiepiscopul Coreii, Sotirios, mărturisește că nu l-a văzut niciodată „fără acea dulceață zugrăvită pe chipul lui, care vădea pacea lăuntrică și bucuria sufletului său”, p. 151.

Între p. 161-168 sunt trei predici ale sale. În a doua, care e la Nașterea Domnului, ne spune „să nu ne smintim de…slăbiciunea aparentă și de smerenia Fiului Fecioarei”, p. 164. În a treia predică pe care o regăsim aici, la Vecernia Lăsatului sec de brânză, Fericitul Nicolae ne spune că „totdeauna este vreme potrivită” pentru pocăință și întoarcerea la Dumnezeu, p. 166.

Din fotografiile de la spatele cărții, vedem că a purtat barbă mare și în tinerețe și la bătrânețe, și că la bătrânețe a avut ochelari. Într-o fotografie îl vedem cu tatăl său, Evanghel, care avea mustață, și de la care a primit al doilea nume. Avea veșminte preoțești modeste.

Iar sub fotografia cu el în coșciug, scrie: „după 17 ore în care a stat la morga și 65 de ore în Biserică de la plecarea sa neașteptată, Părintele Nicolae pare că doarme”. Pentru că fața sa, în coșciug, e luminoasă, zâmbitoare.

Într-o altă fotografie vedem camera lui, chilia lui: simplă, cu Icoane și cărți. Iar dintr-o fotografie pascală vedem că purta și păr lung, prins la spate.

Știința mântuirii. Vocația mistică și misionară a teologiei [4]

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Știința mântuirii. Vocația mistică și misionară a teologiei, Ed. Basilica, București, 2014, 334 p.

*

Prima parte, a doua, a 3-a.

*

Din punctul de vedere al documentului papal, spune autorul nostru, Filioque a apărut pentru „a afirma consubstanțialitatea trinitară”, p. 40.

Însă Filioque tocmai asta nu face: nu păstrează consubstanțialitatea trinitară pentru că anulează persoanele dumnezeiești. Dacă Tatăl și Fiul au nevoie de „o depersonalizare” pentru a purcede „din ființa lor” pe Duhul și dacă persoanele dumnezeiești tind „să se topească” în ființa divină, privită ca prioritară persoanelor, cum se mai păstrează consubstanțialitatea trinitară, care afirmă o comuniune veșnică a persoanelor veșnice?

În 1274, la Conciliul al 2-lea de la Lyon, Filioque apare astfel în hotărârile sale dogmatice: „Sfântul Duh purcede în mod veșnic de la Tatăl și de la Fiul, nu ca din două principii, ci ca dintr-un singur principiu (tamquam ex uno principio)”, p. 40.

Dar principiul de aici, în limbaj patristic, este echivalentul lui persoană. Și pentru ca Tatăl și Fiul, două principii/ persoane, să ajungă „un singur principiu/ persoană” trebuie „să Se autoanuleze reciproc” pentru a purcede pe Duhul.

Dar pentru ce e nevoie de o astfel de inventare  a unei „distrugeri” a persoanelor divine, când nașterea Fiului din Tatăl și purcederea Duhului Sfânt din Tatăl, conform revelației dumnezeiești, înseamnă existența veșnică și comunională a persoanelor treimice?

Însă Filioque este o creație ineptă a romano-catolicismului care nu are nimic de-a face cu revelația dumnezeiască a Bisericii. E o fantazare nepermisă în dogma triadologică, cu consecințe eclesiologice și soteriologice devastatoare.

Din hotărârea dogmatică a aceluiași conciliu romano-catolic, din 1274, observăm că „a dogmatizat” și subordinațianismul în triadologie. Pentru că spune: „ordinea veșnică a persoanelor divine în comuniunea lor consubstanțială implică faptul că Tatăl, ca „principiu fără principiu”, este originea primă a Duhului, dar și că, în calitatea Sa de Tată al Unicului Fiu, El este, împreună cu Acesta, principiul unic din care purcede Duhul Sfânt”, p. 41.

Însă dacă vorbim despre ordinea veșnică a persoanelor dumnezeiești, vorbim despre consecuția Lor și le negăm veșnicia, statutul Lor de persoane fără de început. Pentru că nașterea Fiului din Tatăl și purcederea Duhului din Tatăl sunt veșnice, fără spații temporale între ele. Iar dacă Tatăl purcede pe Duhul, cum L-ar mai putea purcede și Fiul, dacă El e deja o persoană izvorâtă din Tatăl? Cum să Îl mai purceadă pe Duhul și Fiul fără o negare a purcederii lui din Tatăl?

Dar, mai ales, cum se numește teologia care își permite să spună, pe cale de consecință, că o persoană are nevoie de încă o naștere ca să fie om? Căci dacă, în triadologia romano-catolică, persoana nu contează ci e mai importantă esența persoanei, tocmai de aceea, în eclesiologie nu contează persoana ci încorporarea ei în Biserică. Iar mântuirea nu mai e personală ci este o consecință a apartenenței la Biserică, pentru că Biserica e văzută ca un conglomerat de ființe și nu ca o comuniune de persoane.

Tocmai de aceea papa își permite să dicteze adevăruri pe deasupra Bisericii: pentru că persoanele nu sunt atât de importante precum este Biserica, gândită ca piramidă de putere eclesială.

Și pe drept cuvânt conchide Părintele Patriarh,  că „în pofida” explicațiilor pe care ni le oferă Catehismul romano-catolic, „învățătura despre Filioque rămâne [pe] mai departe foarte ambiguă și inadecvată pentru a putea fi armonizată cu Sinodul Ecumenic din 381. [Căci] este foarte dificil să înțelegem cum Tatăl este în același timp „prima origine a Duhului” și „împreună cu Fiul, singurul principiu din care purcede Duhul””, p. 41.

Și nu poate fi armonizat niciodată Filioque cu dogma triadologică a Bisericii pentru că e o invenție teologică puerilă, care nu are de-a face cu revelația dumnezeiască, ci o contrazice într-un mod cu totul lipsit de evlavie.

Autorul, în mod corect, nu este de acord cu sintagma „comuniune consubstanțială”, p. 43, pentru că ea nu mărturisește Treimea. Ființa nu poate fi comunională pentru că ființa este conținutul persoanei. Numai persoanele pot fi în comuniune.

Lucru pe care îl spune și Patriarhul României: „formula „comuniune consubstanțială” nu poate fi acceptată…deoarece comuniunea înseamnă dăruire reciprocă în existența [care presupune existența] Persoanelor distincte, dar nu origini (cauze) reciproce pentru comunicarea ființei lor, ca mișcare a identității lor constitutive”, p. 43.

Însă Fiul nu este izvorul sau cauza Tatălui, subliniază autorul nostru, pentru că Tatăl este cauza Fiului, iar „Sfântul Duh nu poate fi, la rândul Său, origine pentru Fiul sau Tatăl”, p. 43, pentru că tot Tatăl e cauza Duhului.

În finalul alocuțiunii sale, Patriarhul a spus că  documentul roman luat în discuție „este un bun punct de plecare pentru o reflecție mai sistematică și mai ecumenică asupra credinței noastre comune în Sfânta Treime, în general, și asupra posibilității de a mărturisi împreună unul și același Crez Ecumenic, în special”, p. 45.

Între p. 46-51 avem o „omilie rostită în capela Institutului romano-catolic din Iași în cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, [rostită în ziua de] 22 ianuarie 1998”, cf. n. *, p. 46.  În carte ea poartă titlul: Duhul Sfânt – Duhul înfierii noastre în Hristos.

Și autorul își începe omilia cu Rom. 8, 16, 26. După care amintește o idee profund teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, care spunea că „Duhul Sfânt este prezent în toate creaturile și că nu există nicio creatură, în lumea aceasta, lipsită de Duhul Sfânt”, p. 46. Cu sensul că harul dumnezeiesc al Prea Sfintei Treimi ne păstrează pe toți în existență și fără de care nicio făptură nu ar putea să trăiască.

Însă Patriarhul nostru amintește spusa maximiană pentru a duce discuția în acest punct: „în toate făpturile este prezent Duhul Sfânt, dar în creștini El trezește conștiința că sunt fii după har în Fiul, adică în Iisus Hristos, și deci fii, copii după har ai Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, ai lui Dumnezeu Tatăl, Părintele luminilor. [Pentru că] această lucrare a Duhului Sfânt în creștini nu este doar o lucrare de menținere în existență a omului [așa cum e în toți oamenii și în toate făpturile], ci este o lucrare de introducere a lui în adâncul iubirii Sfintei Treimi. De aceea, botezul în apă și în Duhul Sfânt înseamnă introducerea noastră în interioritatea sau intimitatea Sfintei Treimi”, p. 47.

Abba sau Avva, subliniază autorul, pe care noi îl traducem cu Părinte, „este, de fapt, o formulă de mare familiaritate și intimitate, [care înseamnă] Tăticule”, p. 47. De aceea, Duhul Sfânt, atunci când ne învață să ne rugăm, potrivit Sfântului Pavel, „ne face să ne întoarcem cu familiaritate spre Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, și împreună cu Fiul să strigăm: Părinte”, p. 47.

În finalul p. 47, autorul se leagă de afirmația Domnului din In. 16, 7, spunând că „este plină de mirare constatarea aceasta, și anume că dacă nu pleacă Hristos, nu poate veni Duhul Sfânt. Desigur că nu este vorba de o concurență, nu este vorba de plecarea lui Hristos ca apoi Duhul Sfânt să ocupe locul rămas gol”, p. 47-48. Ci Hristos trebuie să Se înalțe de-a dreapta Tatălui, pentru că El nu vrea să fie veșnic „vizavi de noi, [ci] El vrea să fie în noi, să devină viața vieții noastre (cf. Coloseni 3, 3-4), ca noi să avem gândirea lui Hristos (cf. 1 Corinteni 2, 16), ca să nu mai trăim noi, ci Hristos să trăiască în noi (cf. Galateni 2, 20), iar aceasta se poate realiza numai prin Duhul Sfânt”, p. 48.

Și autorul accentuează că Duhul Sfânt „lucrează în interiorul omului, [și] El nu apare ca un vizavi. [Ci] El atât de mult se lipește de ființa noastră, încât atunci când voim binele pe care El ni-l inspiră, ne simțim cei mai liberi oameni din lume. Când iubim pe Dumnezeu, noi ne simțim cei mai liberi, pentru că „unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este libertatea (2 Corinteni 3, 17)”, p. 48.

Hristos Se înalță la Tatăl dar nu absentează din ființa noastră. Și pentru că publicul era romano-catolic, Patriarhul a folosit în mod premeditat anumite verbe, ca să sublinieze faptul că nu e de acord cu teoria papală „a vicariatului” lui Hristos, pentru că întreaga Treime, prin harul Ei, e prezentă în noi și Biserica e Biserica Treimii și Hristos nu are nevoie de „un vicar” pe pământ.

De aceea le spune, că „El [Hristos] este în noi prin Duhul Sfânt”, p. 48. „Și, așa cum în timpul vieții Sale pământești, [Duhul Sfânt] este ascuns în Hristos, acum Hristos este prezent în mod tainic în Duhul Sfânt”, p. 48.

Și de la această subliniere fundamentală, autorul nostru inițiază o alta: „fără pogorârea Duhului Sfânt asupra pâinii și vinului, nu avem pe Hristos euharistic; fără Duhul Sfânt, Hristos nu vine la noi”, p. 49.

Însă cum romano-catolicii au renunțat la epicleză și consideră că cuvintele de instituire „sfințesc” darurile euharistice, este evident că o astfel de subliniere teologică și liturgică, experiată pe viu de oamenii duhovnicești, e…stresantă. Pentru că ei nu mai așteaptă sfințirea darurilor de la Dumnezeu.

În p. 49, într-o formă concisă, Părintele Patriarh Daniel Ciobotea spune: „Hristos instituie Biserica iar Duhul Sfânt o constituie”. Iar aici este afirmat faptul că, prin toată viața Sa în trup, Hristos a instituit Biserica în trupul Său, iar la Cincizecime, prin umplerea de har a primei comunități eclesiale, Duhul Sfânt constituie Biserica, adică o arată ca fiind formată din oameni purtători de har, de harul Treimii.

Căci „Treimea întreagă locuiește tainic în noi prin lucrarea Sfântului Duh. De aceea, la sfințirea Sfântului și Marelui Mir, cu care se face confirmarea sau mirungerea celor botezați în numele Sfintei Treimi, există în tradiția răsăriteană o rugăciune prin care se cere ca toți cei ce vor fi unși cu acest Sfânt și Mare Mir să devină „lăcaș al Sfintei Treimi””, p. 49.

De aceea, „adevărata existență este comuniune de iubire”, pentru că „în Dumnezeu adevărul este identic cu comuniunea” iar persoanele dumnezeiești „nu sunt una lângă alta, ci una în alta; Ele Se conțin și Se dăruiesc reciproc, iar această conținere și dăruire reciprocă se numește în limbaj teologic perihoreză”, p. 49.

În p. 50, autorul subliniază adevărul că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și Se odihnește în Fiul iar unitatea Bisericii înseamnă locuirea Treimii în noi, prin slava Sa, și a noastră în Treime, p. 50.

În ultima parte a predicii sale, Părintele Patriarh Daniel ne oferă perspectiva ortodoxă asupra unității creștine: „când ne rugăm pentru unitate creștină trebuie să înțelegem că niciodată nu se realizează cu adevărat reconcilierea și unitatea decât atunci când Duhul Sfânt ne ajută să biruim păcatul în noi, egoismul din noi și să simțim că nu noi, ci Hristos trăiește în noi. [Căci atunci] când slăbește rugăciunea și iubirea pentru Hristos, slăbește și dorința de unitate sfântă”, p. 51.

Pentru că noi chemăm pe toți creștinii, de alte confesiuni, la o unitate sfântă în Biserica lui Hristos, în Biserica Ortodoxă, și nu la o unitate care să dilueze sau să desființeze credința ortodoxă.

Trenul maglev a atins viteza de 603 km pe oră

Trenul maglev e trenul japonez care „utilizează câmpurile magnetice” și nu funcționează pe șine ci deasupra lor. Recordul de 603 km pe oră l-a atins într-un tunel, pentru un interval de 10, 8 secunde. Trenul se află în probe și va fi dat în folosință publică în 2027, pentru a lega Tokyo de Nagoya.

Scurtă dar plină de promisiuni

Cruceru 4

Prima emisiune a lui Cruceru la Credo TV a fost un monolog plin cu promisiuni. Care cred că vor rămâne promisiuni râncede. Vreo 20 și ceva de minute de vorbe cu el însuși. În care ne-a promis că va aduce în fața noastră „prieteni” și invitați care ne vor vorbi despre economie, psihologie, politică, filosofie etc. Pentru că vrea să afle…și vrea ca și noi să aflăm răspunsuri esențiale.

Însă n-a zis nimic despre baptiștii get-beget, despre talpa țării baptiste. Ei nu sunt invitați? Cum să își discrimineze tocmai publicul țintă (țărani, muncitori, șomeri, elevi și studenți) pentru „elitari” nebăgați în seamă?

Și nici despre profesorii de seminar și de facultate baptiști n-a zis nimic, despre „evanghelizatorii” baptiști, despre cântăreții de șlagăre baptiste, despre femeile cu mulți copii, despre nea Nelu de la Scornicești, „evanghelizat” acum câteva veri cu apă și cu câte un cadou. Ei ce au?!! Nu sunt buni de TV?!!! Sunt buni doar ca să îi treci „pe tabel”, pentru ca cultul baptist să aibă mai mulți membri?

M-aș fi așteptat ca baptistul de rând, care nu are multe clase dar are Biblia lui Cornilescu bine subliniată în mână, să fie invitat și să se audă glasul lui. Și glasul lui „să ne ajute” în credință și problemele de zi cu zi, atâta timp cât în baptism tot credinciosul e „pastor” și „n-are nevoie de studii” ca să cunoască voia lui Dumnezeu.

Aș fi vrut să vină baptiștii foarte vocali din online, ghetoizați și revanșarzi, care te înjură sub masca anonimatului. Eu însumi aș fi nominalizat „câteva glasuri celebre” dintre ei, cu care am avut de-a face, pentru ca emisiunea să aibă un rating nescontat.

Așa că, pornind de la formula lui Barth, dar dezicându-se de el, Cruceru s-a lansat astăzi în prima sa emisiune de realizator TV.

Cruceru 5După fiascoul în online, după lăsarea în surdină a scrisului de cărți, noua și vijelioasa sa întreprindere ne va capta cu totul atenția. Cu siguranță…

Uneltele cu care a fost torturat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

S-au păstrat până azi uneltele cu care el a fost torturat. Aici avem roata pe care a fost tras, sulița cu care a fost împuns și alte instrumente de tortură:

tortura 1
Imagine preluată din articolul de aici.

Iar aceasta este o Sfântă Frescă în care apare roata pe care a fost torturat, pe care am preluat-o de aici:

roata pe care a fost chinuit Sfantul GheorgheNumai că în imaginea iconică nu apar…și țepii de fier de jur împrejurul roții, care i-au intrat în trup, și pe care îi vedem în roata originală.

În imaginea de dedesubt, preluată de aici, vedem pieptenii de fier (în stânga și la mijloc și în dreapta) cu care a fost scrijelit cât și un buzdugan de fier cu care a fost lovit. Țepii roții se văd foarte bine:

tortura 2Pe când aici avem lanțul cu care a fost legat în închisoare, pe care l-am preluat de aici:

lantul Sfantului GheorgheDe ce le-a păstrat Biserica până azi? Pentru ca să arate că chinurile lui au fost autentice, că au fost nespus de dureroase și că martiriul său nu e o ficțiune. Dar, mai ales, să ne arate care e prețul iubirii pentru Dumnezeu când ni se cere să mărturisim dreapta credință.