My beloveds[1],
when man is full of zeal for God, the demons tempt him with the blaseness, with the boredom, with the lack of joy for the service of God. Because they want us to do everything with disgust, with indifference. And when the demons bring us this state of boredom for holy things, they want us to collapse, to fall into despair. A Priest who serves without holy joy, without peace, without divine enthusiasm, is a Priest who has no wings to fly. And when I am tired or cold, when I am exhausted, the demons approach me with this state of Hell, with their coldness, so that I do not have the joy of serving. And you must not fear this state, do not consider it yours, descend into prayer, descend into your relationship with God, so that you may serve Him in peace. Because the disgust for the sacred things is the thought of demons and not ours[2].
„For he often falls into fire [πολλάκις γὰρ πίπτει εἰς τὸ πῦρ] and often into water [καὶ πολλάκις εἰς τὸ ὕδωρ]” [Matteos 17, 15, BYZ]. The demons were throwing that man’s son into the fire and into the water. And the fire is the lustful desire, the pleasure, the unbridled desire to possess, while the water is the coldness, the malice, the revenge, the hatred. We are always in state of siege! The demons fight with us within ourselves. And so that you do not fall into lust or wickedness, you must do God’s will with a good heart. Because we seek the peace of God in all things, we seek for His glory to remain in us, so that we may rest into the Lord. And every good deed is a ghostual rest[3].
Often you know that you are wronged, that you should receive more than you receive. But if you seek the peace of God, you allow yourself to be wronged in order to have His peace in you. For if people want to wrong you, they will not stop until they do it. That is why you anticipate their hatred, their envy, you leave things from you, so that you may be in peace. For it is right to fight for your things, for what belongs to you. But if you seek the peace of God, then you understand that it is not the one who wrongs you who wins, but you, the one who chooses His will, who chooses to live with Him, rather than to have gain of cause. Because you are not fighting for a selfish idea, but for your life with God, for His presence within yourself[4].
The father came to the Lord for his son and recognized that his son was demonized [Matteos 17, 15, BYZ]. And he asked His mercy for him. And the Lord rebuked the demon that was in the child and the demon came out of him [καὶ ἐξῆλθεν ἀπ᾽ αὐτοῦ τὸ δαιμόνιον][Matteos 17, 18, BYZ]. With other words, you don’t get rid of demons if you take pills, but the demons come out of you when they feel the power of God, when they feel His glory. And in the Church the demons feel His glory and tremble and flee from us, because they see that we humble ourselves, that we repent, that we correct ourselves. The role of demons is to keep us in place, to keep us indifferent. But when they see that we are coming out of our state of desolation and want to do His will, then they tremble, because they do not like dynamism, good, ghostual change[5].
His mercy is His forgiveness. We constantly ask for the Lord’s forgiveness. The hesychast tranquility is achieved through His peace. And we always ask for His mercy, the Lord’s mercy in us, so that we may be filled with His peace. And the sign that His peace is in us, that His forgiveness is in us, shows us that we have received His mercy, that we have received what we asked for. And we have received His mercy, because we want to serve Him unceasingly, our Lord. And why do we want to serve Him? Because His will is our true fulfillment. We ask for His mercy in order to do His will. And His will is our holy and true fulfillment, it is our salvation. Because His will is eternal[6].
A demonized man is a man with evil spiritual beings within him. He is a man possessed, led by demons. They push him to evil, to sins. But the demons can also influence us by sticking to us, by influencing us from the outside, so that we do their will. And if we did their will, if we sinned, they achieved their goal. Because their goal is to destroy us, to kill us spiritually and physically, to bring us down to Hell. For the child’s father emphasized: „and he suffers badly [καὶ κακῶς πάσχει]” [Matteos 17, 15, BYZ]. Because the demon was tormenting him. And if the demons torment us now, do you realize what the eternal torment of Hell means, when they too will be tormented, but they will torment us too?[7]…
The Lord brought him out of Hell, from the suffering caused to him by the demon. But He also takes us out of Hell at every Confession, because He frees us from our sins, takes us out of Hell. And when we are forgiven of our sins, then we understand that His mercy is His forgiveness. And His forgiveness takes us out of Hell, out of torments. And we must always put His forgiveness in the face of despair, in the face of desolation, so that we can see that His mercy is our life[8].
Sometimes the demons approached me while I was serving and made me feel nothing. And I knew that those feelings were false, demonic. I wasn’t fighting them, I was just aware of their existence. But when I approached communion with the Lord and communed with the Lord of glory, all false indifference disappeared, because He filled me with His glory, with His divine joy, with His holiness. For the demons want to throw you into despair, to blaspheme, to be indifferent. But if you do not take into account their devilish efforts, the Lord calms you, delivers you from them, because you commune with Him and are filled with His glory[9].
The faith casts out demons from us. Humble faith, full of trust in God [Matteos 17, 20, BYZ]. Together with prayer and with fasting [Matteos 17, 21, BYZ]. Because the faith is ascetic, it is full of divine dynamism, it is full of humility. Whoever imagines that faith is only knowledge, that it is a distant knowledge, he finds out from this that the faith is first and foremost a filling with the glory of God, with His power. Because the real faith is the one that moves the mountains of passions from ourselves [Matteos 17, 20, BYZ]. Which casts out the fornication from us, which casts out the hatred from us, which casts out every passion from us, through His glory, because God strengthens us in our ascesis[10].
When I descend into humble thoughts, I feel how the demons detach themselves from me. A real detachment from my soul and body. That is precisely why every prayer of the Church descends us into humility and frees us from demons. And the joy of being free, of being with the Lord, of being full of His glory, is the joy of faith, it is the ghostual joy, it is the joy of salvation. Because this is the ghostual freedom that the Lord gives us: that He frees us from demons[11].
And our ascesis is painful, but saving, because it is a following of the Lord. For „the Son of man must be delivered into the hands of men, and they will kill Him, and [on] the third day He will be raised [καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἐγερθήσεται]” [Matteos 17, 22-23, BYZ]. And whenever we lay hands on others with malice, we fight against the Lord. But when we do good to our neighbor, then we build him up. And if we believe in His death and resurrection, then we also await the general resurrection, where we will all be transfigured, so that we may receive His right judgment. But to be His joy, we must clothe ourselves in His glory and in all His virtues, so that we may have the Wedding vestment of His Emperordom[12].
But, my beloveds, we are the unbelieving and perverted generation [Matteos 17, 17, BYZ] of whom the Lord speaks! The Lord is long-suffering with us [Ibidem]. And He is patient with us because He desires our salvation. Therefore let us always pray to the Lord for our salvation. So that we may inherit, together with His Saints and Angels, the Emperordom of God. Amin[13]!
[1] Started at 12. 26, in day of saturday, on 1 august 2026. Sun, 31 degrees, wind of 13 km/h.
[2] Iubiții mei, când omul este plin de râvnă pentru Dumnezeu, demonii îl ispitesc cu blazarea, cu plictiseala, cu lipa de bucurie pentru slujirea lui Dumnezeu. Pentru că ei vor să le facem pe toate cu lehamite, cu indiferență. Și când demonii ne aduc această stare de plictiseală pentru cele sfinte, ei vor să clacăm, să cădem în deznădejde. Un Preot care slujește fără bucurie sfântă, fără pace, fără entuziasm dumnezeiesc, este un Preot care nu are aripi să zboare. Și când sunt obosit sau răcit, când sunt extenuat, demonii se apropie de mine cu această stare de Iad, cu răceala lor, pentru ca să nu am bucuria de a sluji. Și trebuie să nu te temi de această stare, să nu o consideri a ta, să cobori în rugăciune, să cobori în relația ta cu Dumnezeu, pentru ca să-I slujești Lui în pace. Pentru că lehamitea pentru cele sfinte e gândul demonilor și nu al nostru.
[3] „Căci adesea cade întru foc [πολλάκις γὰρ πίπτει εἰς τὸ πῦρ] și adesea întru apă [καὶ πολλάκις εἰς τὸ ὕδωρ]” [Matteos 17, 15, BYZ]. Demonii îl aruncau ba în foc, ba în apă pe fiul omului aceluia. Și focul este pofta desfrânată, plăcerea, dorința nestăpânită de a poseda, pe când apa e răceala, răutatea, răzbunarea, ura. Noi suntem mereu în stare de asediu! Demonii se luptă cu noi în noi înșine. Și ca să nu cazi nici în poftă și nici în răutate, trebuie să faci voia lui Dumnezeu cu inimă bună. Pentru că noi căutăm în toate pacea lui Dumnezeu, căutăm să rămână slava Lui în noi, pentru ca să ne odihnim întru Domnul. Și orice faptă bună e o odihnă duhovnicească.
[4] Adesea știi că ești nedreptățit, că trebuie să primești mai mult decât primești. Dar dacă cauți pacea lui Dumnezeu, te lași nedreptățit pentru ca să ai pacea Lui în tine. Căci dacă oamenii vor să te nedreptățească, nu se vor opri până nu o vor face. De aceea preîntâmpini ura lor, invidia lor, lași de la tine, pentru ca să fii în pace. Căci e drept să lupți pentru lucrurile tale, pentru ce îți aparține. Dar dacă cauți pacea lui Dumnezeu, atunci înțelegi că nu cel care te nedreptățește câștigă, ci tu, cel care alegi voia Lui, care alegi să trăiești cu El, decât să ai câștig de cauză. Pentru că tu nu lupți pentru o idee egoistă, ci pentru viața ta cu Dumnezeu, pentru prezența Lui în tine însuți.
[5] Tatăl a venit la Domnul pentru fiul său și a recunoscut că fiul său e demonizat [Matteos 17, 15, BYZ]. Și a cerut mila Lui pentru el. Și Domnul l-a certat pe demonul care era în copil și demonul a ieșit din el [καὶ ἐξῆλθεν ἀπ᾽ αὐτοῦ τὸ δαιμόνιον][Matteos 17, 18, BYZ]. Cu alte cuvinte, nu scapi de demoni dacă iei pastile, ci demonii ies din tine când simt puterea lui Dumnezeu, când simt slava Lui. Și în Biserică demonii simt slava Lui și se cutremură și fug din noi, pentru că văd că ne smerim, că ne pocăim, că ne îndreptăm. Rolul demonilor e să ne țină pe loc, să ne țină în nepăsare. Dar când văd că noi ieșim din starea de dezolare și vrem să facem voia Lui, atunci ei se cutremură, pentru că nu le place dinamismul, schimbarea bună, duhovnicească.
[6] Mila Lui este iertarea Lui. Noi cerem neîncetat iertarea Domnului. Liniștirea isihastă se face prin pacea Lui. Și noi cerem mereu mila Lui, mila Domnului în noi, pentru ca să ne umplem de pacea Lui. Și semnul că pacea Lui e în noi, că iertarea Lui e în noi, ne arată că am primit mila Lui, că am primit ceea ce am cerut. Și am primit mila Lui, pentru că dorim să Îi slujim Lui neîncetat, Domnului nostru. Și de ce vrem să Îi slujim Lui? Pentru că voia Lui este adevărata noastră împlinire. Cerem mila Lui pentru ca să facem voia Lui. Și voia Lui e sfânta și adevărata noastră împlinire, e mântuirea noastră. Pentru că voia Lui e veșnică.
[7] Un om demonizat e un om cu ființe spirituale rele în el însuși. E un om stăpânit, condus de demoni. Aceia îl împing la rele, la păcate. Dar demonii ne pot influența și prin lipirea lor de noi, prin influențarea noastră din afară, pentru ca să facem voia lor. Și dacă am făcut voia lor, dacă am păcătuit, ei și-au atins scopul. Pentru că scopul lor e să ne distrugă, să ne omoare sufletește și trupește, să ne coboare în Iad. Căci tatăl copilului a subliniat: „şi pătimește rău [καὶ κακῶς πάσχει]” [Matteos 17, 15, BYZ]. Pentru că demonul îl chinuia. Și dacă demonii ne chinuie acum, vă dați seama ce înseamnă chinul veșnic al Iadului, când și ei vor fi chinuiți, dar ne vor chinui și pe noi?…
[8] Domnul l-a scos pe acela din Iad, din suferința produsă lui de demon. Dar El ne scoate și pe noi din Iad la fiecare Spovedanie, pentru că El ne eliberează de păcatele noastre, ne scoate din Iad. Și când suntem iertați de păcatele noastre, atunci înțelegem că mila Lui este iertarea Lui. Și iertarea Lui ne scoate pe noi din Iad, din chinuri. Și trebuie să punem mereu iertarea Lui în fața deznădejdii, în fața dezolării, pentru ca să vedem că mila Lui e viața noastră.
[9] Uneori demonii s-au apropiat de mine pe când slujeam și m-au făcut să nu simt nimic. Și știam că acele sentimente sunt false, demonice. Nu mă luptam cu ele, ci doar le conștientizam existența. Dar când mă apropiam de împărtășirea cu Domnul și mă împărtășeam cu Domnul slavei, toată falsa indiferență dispărea, pentru că El mă umplea de slava Lui, de bucuria Sa cea dumnezeiască, de sfințenia Lui. Căci demonii vor să te arunce în deznădejde, să hulești, să fii indiferent. Dar dacă nu iei în seamă străduințele lor drăcești, Domnul te liniștește, te scapă de ele, pentru că te împărtășești cu El și te umpli de slava Lui.
[10] Credința îi scoate pe demoni din noi. Credința smerită, plină de încredere în Dumnezeu [Matteos 17, 20, BYZ]. Dimpreună cu rugăciunea și cu postul [Matteos 17, 21, BYZ]. Pentru că credința este ascetică, e plină de dinamism dumnezeiesc, e plină de smerenie. Cine își închipuie că credința e doar cunoaștere, că e o cunoaștere distantă, află de aici că credința e în primul rând umplere de slava lui Dumnezeu, de puterea Lui. Pentru că credința reală e cea care mută munții patimilor din noi înșine [Matteos 17, 20, BYZ]. Care scoate curvia din noi, care scoate ura din noi, care scoate orice patimă din noi, prin slava Lui, pentru că Dumnezeu ne întărește în asceza noastră.
[11] Când cobor în gânduri smerite, simt cum demonii se dezlipesc de mine. O dezlipire reală de sufletul și de trupul meu. Tocmai de aceea orice rugăciune a Bisericii ne coboară în smerenie și ne eliberează de demoni. Și bucuria de a fi liber, de a fi cu Domnul, de a fi plin de slava Lui, e bucuria credinței, e bucuria cea duhovnicească, e bucuria mântuirii. Pentru că aceasta este libertatea duhovnicească pe care ne-o dăruie Domnul: aceea că ne eliberează de demoni.
[12] Și asceza noastră e dureroasă, dar mântuitoare, pentru că e o urmare a Domnului. Căci „Fiul omului trebuie a fi dat întru mâinile oamenilor, și Îl vor omorî pe El, și [în] a treia zi va fi înviat [καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἐγερθήσεται]” [Matteos 17, 22-23, BYZ]. Și oricând punem mâinile pe alții cu răutate, luptăm împotriva Domnului. Dar când facem binele aproapelui nostru, atunci îl zidim pe el. Și dacă credem în moartea și învierea Lui, atunci așteptăm și învierea de obște, unde cu toții vom fi transfigurați, pentru ca să primim dreapta Lui judecată. Dar ca să fim bucuria Lui, trebuie să ne îmbrăcăm în slava Lui și în toate virtuțile Sale, pentru ca să avem veșmântul de Nuntă al Împărăției Sale.
[13] Însă, iubiții mei, noi suntem generația necredincioasă și pervertită [Matteos 17, 17, BYZ] de care vorbește Domnul! Pe noi ne rabdă îndelung [Ibidem]. Și ne rabdă pentru că dorește mântuirea noastră. De aceea să ne rugăm Domnului mereu pentru mântuirea noastră. Pentru ca să moștenim, împreună cu Sfinții și Îngerii Lui, Împărăția lui Dumnezeu. Amin!
