Praedicationes (vol. 9)

Praedicationes (vol. 9)Pagina sursă

item image

Read Online
(18.2 M)PDF
(340.3 K)EPUB
Kindle
Daisy
(882.2 K)Full Text
(8.0 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

*

Cuprins

Predică la adormirea Maicii Domnului [2014] (2-10) § Predică la Sfinții Mucenici Brâncoveni [16 august 2014] (11-20) § Predică la Duminica a 10-a după Rusalii [2014] (12-27) § A doua predică la comentariul hrisostomic la Romani (28-36) § Predică la Duminica a 11-a după Rusalii [2014] (37-43) § Predică la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul [29 august 2014] (44-55) § Predică la Duminica a 12-a după Rusalii [2014] (56-64) § Predică despre postirea în rugăciune. La început de an bisericesc [1 septembrie 2014] (65-73) § Predică la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci [2014] (74-83)

Predică la nașterea Maicii Domnului [8 septembrie 2014] (84-92) § Predică la Înălțarea Sfintei Cruci [2014] (93-101) § Predică la 9 ani de Dumnezeiască Preoție [17 septembrie 2014] (102-109) § Predică la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci [2014] (110-120) § Predică la Duminica a 18-a după Rusalii [2014] (121-127) § Predică la acoperământul Maicii Domnului [1 octombrie 2014] (128-136) § Predică la Duminica a 19-a după Rusalii [2014] (137-147) § Predică la a 100-a carte online [8 octombrie 2014] (148-157) § Predică la Duminica a 21-a după Rusalii [2014] (158-169) § Predică la Sfânta Cuvioasă Parascheva [14 octombrie 2014] (170-179)

Predică la Duminica a 20-a după Rusalii [2014] (180-187) § Predică la Duminica a 23-a după Rusalii [2014] (188-197) § Predică la Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov [27 octombrie 2014] (198-205) § Predică la 37 de ani [31 octombrie 2014] (206-212) §  Predică la Duminica a 22-a după Rusalii [2014] (213-220) § Predică la Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești [8 noiembrie 2014] (221-229) § Predică la Duminica a 24-a după Rusalii [2014] (230-236) § Predică la pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur [13 noiembrie 2014] (237-245) § Predică la Duminica a 25-a după Rusalii [2014] (246-252)

A treia predică la comentariul hrisostomic la Romani (253-257) § Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului [2014] (258-262) § Predică la Duminica a 26-a după Rusalii [2014] (263-265) § Predică la Duminica a 30-a după Rusalii [2014] (266-275) § Predică la Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Liciei [6 decembrie 2014] (276-286) § Predică la Duminica a 27-a după Rusalii [2014] (287-292) § Predică despre cum ne raportăm la neputințe [2014] (293-299) § Predică la Duminica a 28-a după Rusalii [2014] (300-307)

Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului [2014] (308-316) § Predică la Nașterea Domnului [25 decembrie 2014] (317-325) § Predică la pomenirea Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan [27 decembrie 2014] (326-332) § Predică la Duminica după Nașterea Domnului [2014] (333-343) § Predică la Tăierea împrejur cea după trup a Domnului [2015] (344-350) § Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului [2015] (351-358) § Predică la Botezul Domnului [2015] (359-367) § Predică la soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul [2015] (368-375)

Predică la Duminica după Botezul Domnului [2015] (376-382) §  Predică la Duminica a 29-a după Rusalii [2015] (383-392) § Predică la Duminica a 32-a după Rusalii [2015] (393-401) § Predică la pomenirea celor 4 Sfinți Ierarhi ai Bisericii [30 ianuarie 2015] (402-414) § Predică la Duminica a 33-a după Rusalii [2015] (415-421) § Predică la Întâmpinarea Domnului [2015] (422-429) § Predică la Duminica a 34-a după Rusalii [2015] (430-438) § Predică la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți [2015] (439-448) § Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai [2015] (449-457) § Predică în miercurea primei săptămâni a Postului Mare [24 februarie 2015] (458-464)

Predică la Duminica întâi din Postul Mare [2015] (465-473) §  Predică la Duminica a 2-a din Postul Mare [2015] (474-481) § Predică la Duminica a 3-a din Postul Mare [2015] (482-492) § Predică la Duminica a 4-a din Postul Mare [2015] (493-499) § Predică la Bunavestire [25 martie 2015] (500-505) § Predică la Duminica a 5-a din Postul Mare [2015] (506-515) § Predică la înmormântarea prietenului Domnului [1 aprilie 2015] (516-524) § Predică la Intrarea Domnului în Ierusalim [2015] (525-536) § Predică la Învierea Domnului [2015] (537-544)

Predică la Izvorul tămăduirii [17 aprilie 2015] (545-553) § Predică la Duminica a 2-a după Paști [2015] (554-562) § Predică la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe [23 aprilie 2015] (563-570) § Predică la Duminica a 3-a după Paști [2015] (571-579) § Predică la Duminica a 4-a după Paști [2015] (580-594) § Predică la 10 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu [4 mai 2015] (595-602) § Predică la Duminica a 5-a după Paști [2015] (603-612) § Predică la Duminica a 6-a după Paști [2015] (613-622) § Predică la Înălțarea Domnului [21 mai 2015] (623-629) § Predică la Duminica a 7-a după Paști [2015] (630-638) § Predică la pogorârea Sfântului Duh [2015] (639-649) § Predică despre Împărăția lui Dumnezeu [29 mai 2015] (650-658) § Predică despre Prea Sfânta Treime, Dumnezeul nostru [1 iunie 2015] (659-668)

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1)

Teologia Dogmatica Ortodoxa (vol. 1)Pagina sursă

item image

Read Online
(5.9 M)PDF
(225.9 K)EPUB
Kindle
Daisy
(591.2 K)Full Text
(3.7 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

***

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Teologia Dogmatică
Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

vol. 1

*

Cuprins

Introducere (5-8)

I. Triadologia. Învăţătura despre Prea Sfânta Treime

A. Revelarea lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură

1. Prezenţa vie a lui Dumnezeu şi relaţiile Sale cu oamenii în Pentateuhul Sfântului Profet Moisis (11-210)

1. 1. Cartea Facerea (11-63)
1. 2. Cartea Ieşirea (64-144)
1. 3. Cartea Leviticul (145-156)
1. 4. Cartea Numerele (157-184)
1. 5. Cartea Deuteronomul (185-209)

2. Revelarea lui Dumnezeu în cărţile istorice ale Scripturii vechitestamentare (210-395)

2. 1. Cartea lui Iisus [fiul lui Navi] (210-215)
2. 2. Cartea Judecătorilor (216-221)
2. 3. Cartea Rut (222-224)
2. 4. Cărţile I şi II ale lui Samuil (225-272)
2. 5. Cărțile I și II ale Împăraților (273-312)
2. 6. Cărțile I și II ale Cronicilor (313-339)
2. 7. Cartea Esdras (340-342)
2. 8. Cartea lui Neemia (343-348)
2. 9. Cartea Estir (349-352)
2. 10. Cartea Iudit (353-359)
2. 11. Cartea lui Tobit (360-364)
2. 12. Cărțile I-IV ale Maccabeilor (365-386)
2. 13. Cartea I Esdras (387-391)
2. 14. Cartea Susanna (392-393)
2. 15. Cartea Vil (394-395)

Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!
***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

sau prin expediere

Money Gram.

***

Platforma noastră este editată pe Windows 7 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

La 10 ani de Antena 3

O televiziune de știri se ocupă de realitatea oamenilor. Filtrează realitatea și o comentează. Lucru care este un act profund moral și necesar pentru o societate. Tocmai de aceea e foarte important ce faci cu oamenii și cu realitatea vieții lor și a țării lor.

Iar Antena 3, pentru România, a însemnat un glas al adevărului. Pentru că Dumnezeu vorbește prin cei care au curajul să prezinte netrucat realitatea. Și pentru adevăr, pentru a fi de partea adevărului, trebuie să reziști, să ai răbdare și să suferi…

Televiziunea care m-a însoțit în acești 10 ani, în momentele grele pentru mine și pentru țara mea, și care mi-a demonstrat continuu că vede ca și mine realitatea, a fost Antena 3.

Emisiunea de seară, condusă și moderată de Mihai Gâdea, a reprezentat pentru mine în acești 10 ani punctul focal prin care România Antenei 3 s-a suprapus peste România mea, peste România pe care o văd, o simt și o experiez eu în viața de zi cu zi și online.

Asta înseamnă că nu m-am simțit manipulat de Antena 3, pentru că în viața de zi cu zi constat și eu aceleași realități: grandomania parveniților, clientelismul celor din puncte cheie, favoritismele de tot felul pentru protejați, corupția generalizată, mizeria umană, sărăcia care ne îndurerează peste tot, incultura care ne strivește, indiferența care ne însingurează, drame de tot felul.

Oamenii Antenei 3 au avut curaj și verticalitate în toată această perioadă. Respectul, cinstea și iubirea de care se bucură sunt reale și sunt rezultatul direct al muncii lor. Le merită din plin și se vor bucura de ele atâta timp cât vor rămâne integri.

La mulți ani și suntem pe același drum: pe drumul adevărului și al onestității!

Amar ca fierea…

Zilele acestea am făcut, la propriu, experiența vorbei din titlu, din cauza problemelor pe care am început să le am cu vezica biliară.

Nu credeam că poate să existe ceva atât de amar…și nu îți dai seama de asta decât când ajungi să o guști.

Adică am mai gustat lucruri amărui: cireșe amare, pomelo, pelin…dar de data aceasta am simțit ce înseamnă cu adevărat amar.

Se pare că oboseala mea a ajuns la cote de care nu mi-am dat seama…și acum trebuie să mănânc numai de post (după o vreme voi încerca cu lactate slabe) și să mă odihnesc cât mai mult. Cel puțin Părintele Dorin mă pune să stau cât mai mult în repaus.

Tot e bine că e vară și avem legume și fructe mai multe.

Dar mi-am amintit și de expresia ortodoxă: amărăciunea păcatelor. Că păcatul pare dulce la început, dar apoi iese foarte amar.

Și că fiere I-au dat lui Hristos înainte de răstignire (Mt. 27, 34)…pentru că a gustat amărăciunea păcatelor noastre, deși nu a făcut niciunul din păcatele noastre.

Deșertăciuni sunt toate cele trecătoare și cele dulci în aparență pot fi foarte amare în esență…și numai ascultarea de Dumnezeu ne poate feri de ele.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 16 la Faptele Apostolilor [29]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.

***

Și după ce s-au împlinit 40 de ani, s-a arăta lui în pustiul muntelui Sinai un Înger al Domnului în para focului, în rug (7, 30).

Vedeți că nu a fost împiedicat [planul lui Dumnezeu] din cauza trecerii timpului?

Căci pe când [Moisis] era în exil, pe când era un străin, după ce petrecuse multă vreme într-un pământ străin, încât avea și doi fii, când nu se mai aștepta să se mai întoarcă, atunci i-a apărut lui Îngerul[1]. Îl numește Înger pe Fiul lui Dumnezeu, după cum Îl numește pe El și om.

Iar El Se arată în pustiu, nu în templu.

Vedeți cum se întâmplă multe minuni și nici vorbă de templu, nici vorbă de jertfă.

Iar acolo [a fost aceasta] nu numai în pustiu, ci în rug.

Când a văzut Moisis, s-a minunat de vedere și, apropiindu-se ca să ia aminte, s-a făcut glasul lui Dumnezeu către el (7, 31).

Da, a fost găsit vrednic și de glas:

Eu sunt Dumnezeul părinților, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov (7, 32).

Iată cum El arată că nu este nimeni altul decât Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, El, Îngerul marelui sfat (Is. 9, 5 LXX).

Acum spune ce mare bunătate iubitoare arată Dumnezeu aici.

Și tremurând Moisis, nu cuteza să privească. Și Domnul i-a zis: Scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, căci locul în care stai este pământ sfânt (7, 32-33).

Niciun cuvânt despre templu[2], iar locul este sfânt prin arătarea și lucrarea lui Hristos. Acesta este cu mult mai minunat decât locul care este în sfânta sfintelor [din templu], căci acolo nu se spune nicăieri că ar fi apărut Dumnezeu în acest fel, nici că Moisis ar fi tremurat [vreodată acolo] în acest fel.

Și apoi este măreția purtării Lui de grijă pline de duioșie:

Văzând am văzut chinuirea poporului Meu, care este în Egipt, și am auzit geamătul lor și M-am pogorât să-i eliberez. Și acum vino să te trimit în Egipt (7, 34).

Luați aminte cum [Sfântul Ștefan] arată că atât prin blândețe, cât și prin pedepse, dar și prin minuni, Dumnezeu îi trăgea pe ei la El: dar ei erau încă aceeași.

Însă au înțeles[3] că Dumnezeu este pretutindeni [, nu doar în templu].

Auzind aceste lucruri, să zburăm și noi către El în suferințele noastre.

Și geamătul lor, zice El, Eu l-am auzit. Nu numai din cauza nenorocirilor lor.

Dar dacă cineva ar întreba: de ce a îngăduit El ca să fie maltratați acolo? De ce? În primul rând, pentru că, pentru orice om drept, chinurile sunt cauzele răsplătirilor sale. Și, în al doilea rând, pentru ce i-a chinuit: a fost pentru a-Și arăta puterea, că poate (să facă toate) și nu numai aceasta, ci și că poate să îi disciplineze.

Luați aminte, de fapt, că atunci când erau în pustie[4], s-au uns cu grăsime, s-au îngrășat, s-au lățit și au lovit (cf. Deut. 32, 15). Și oriunde și întotdeauna viața ușoară a fost un rău.

De aceea, de la început, El i-a zis lui Adam: În sudoarea feței tale vei mânca pâinea ta (Fac. 3, 19).


[1] Sfântul Moisis ieșise din îndemnul lui Dumnezeu, simțit în inima lui, în mod duhovnicesc, ca să-și ajute poporul. Dar, atunci când, din cauza nerecunoștinței și a invidiei celor de un neam și de o credință cu el, a trebuit să fugă într-o altă țară, schimbând traiul său bun de până atunci, la curțile faraonului, pentru o viață cu mult mai aspră, în ținuturi mai mult pustii, el nu L-a învinuit pe Dumnezeu pentru ce s-a întâmplat.

Atunci când îl omorâse pe egiptean, n-a făcut-o din nesocotință sau din impulsivitate, nu din cauza tinereții sau a proastei creșteri (nu era cazul), ci din cauza râvnei pentru dreptate. Iar când a fost respins și batjocorit de ai săi, nu s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu, ci a acceptat ceea ce El a lăsat să se întâmple.

A primit cu inimă mare nefericirea și nedreptatea groaznică ce l-a lovit, ca și Sfântul Iosif, înaintea lui. De aceea Dumnezeu nu l-a părăsit și l-a cercetat din nou, după multă vreme. Ceea ce reprezintă o paradigmă pentru experiența ascetică ortodoxă, în care Dumnezeu îi încearcă îndelung pe nevoitorii Săi.

[2] Sfântul Ioan Gură de Aur insistă asupra acestui lucru, pentru că evreii pe care îi mustra Sfântul Ștefan legau sfințenia lui Dumnezeu de un lăcaș sau de lăcașurile de cult și de jertfele pe care le aduceau ei. Cu alte cuvinte, considerau că pot să tragă la ei sfințenia lui Dumnezeu cu forța, doar zidind temple și înjunghiind berbeci și țapi.

Însă Sfântul Ioan Gură de Aur spune, în mod repetat, că sfințenia nu stă în ziduri. Zidurile, oricât de frumoase și de glorioase, le dărâmă Dumnezeu într-o clipită atunci când oamenii nu Îl mai văd și nu Îl mai caută pe El din pricina acestora.

[3] Din predica Sfântului Ștefan. Adică au înțeles ceea ce dorea acesta să le spună. Însă faptul că au înțeles nu i-a făcut mai buni, ci dimpotrivă, răzbunători, pentru că se năruia părerea lor bună despre ei înșiși, care credeau că-L țin pe Dumnezeu prizonier în templu, prin jertfele pe care le aduceau ei. Iar Dumnezeu le-a făcut praf și templul și părerea de sine, așa cum face și cu noi când ne mândrim ce Biserici și Mănăstiri și ce slujbe frumoase avem noi, și uităm că trebuie să clădim mai întâi relația interioară cu Dumnezeu, care se face pe baza cunoașterii profunde și vaste a teologiei Sale și a experiențelor duhovnicești sfințitoare.

[4] Când au scăpat din robia egipteană.

Istorie 5. 25

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a.

*

102. Russell și martorii lui

Charles Taze Russell[1] s-a născut în 1852 în Allegheny, în Pennsylvania și a fost prezbiterian. Apoi a devenit congregaționalist, dar a plecat și din această grupare religioasă pentru că nu credea în Iad. A fost atras de adventism și a început să predice[2] că „nu există stare de conștiență după moarte până la înviere[a]” de obște[3].

Începe studiul biblic în 1872 iar din 1879 și-a înființat secta lui: Studenții în Biblie[4].

Începând cu anul 1878 el a publicat, împreună cu Nelson H. Barbour[5], revista The Herald of the Morning (Vestitorul dimineții), revistă care va deveni The Watchtower (Turnul de Veghe)[6].

Din 1884, Russell se desparte de Barbour și înființează Zion’s Watch Tower Tract Society (Societatea de tractate Turnul de Veghe al Sionului), mai apoi devenind Watchtower Bible and Tract Society (Societatea de tractate și Biblie a Turnului de Veghe)[7]. Însă adepții lui Russell sunt cunoscuți de către toți ca Martorii lui Iehova iar locurile lor de întâlnire se numesc Sălile Regatului[8].

Russell a propovăduit în mod mincinos faptul că bătălia de la Armaghedon va avea loc în 1914. Și că în urma acestei bătălii „finale” se vor distruge puterile mondiale și va începe mileniul iehovist[9]. Și când minciuna lui nu s-a împlinit, el a spus că Domnul Hristos a început din 1914 „să domnească în ceruri” și că lumea se va sfârșit în curând[10].

Russell a negat dogma triadologică, dumnezeirea lui Hristos, învierea Domnului, dumnezeirea și persoana Sfântului Duh, existența Iadului și starea de conștiență a sufletelor după moarte. Și totodată el a afirmat că toate credințele lumii, inclusiv Creștinismul, se află în întuneric[11].

Russell a murit pe 31 octombrie 1916[12], iar organizația religioasă fondată de el, Martorii lui Iehova, „neagă multe din învățăturile sale. Ei nu-l resping total, și nici nu-i vând cărțile. Ei spun că el a făcut multe greșeli în interpretarea pe care a dat-o Scripturii. [De aceea], când Martorii lui Iehova îl citează pe Russell, ei îi denaturează învățăturile pentru a-și susține convingerile lor actuale”[13]. Însă trebuie să fii foarte pervers să îți negi fondatorul religios, dar, în același timp, să îi continui eroarea. Un om sincer cu sine nu ar face așa ceva.

Cel care i-a urmat lui Russell, Joseph Franklin Rutherford[14], „a prezis” și el în mod mincinos că lumea se va sfârși în 1925[15].

În 1930, iehoviștii au construit palatul Beth-Sarim (Casa Prinților), în San Diego, California, în care doresc „să îi cazeze” pe Sfinții Profeți ai Vechiului Testament, care vor învia și „vor locui împreună” cu ei[16].

Titulatura de Martori ai lui Iehova au primit-o de la Rutherford, în 1931, la Ohio, pornind de la Is. 43. 10. Rutherford moare în 8 ianuarie 1942 la Beth-Sarim, și iehoviștii încep să fie conduși de Nathan H. Knorr[17].

Între 1950-1961, iehoviștii traduc Scriptura intitulând-o NWT (New World Translation/ Traducerea Lumii Noi), folosind edițiile scripturale King James și American Standard. Însă cele două ediții scripturale, pentru iehoviștii de acum, sunt „Biblia diavolului”[18].

Knorr moare în 1977 și îi urmează Frederick W. Franz[19]. Franz fusese prezbiterian și a fost botezat la iehoviști pe 30 noiembrie 1913. El „a prezis” sfârșitul lumii pentru anul 1975, luna octombrie, și a murit pe 22 decembrie 1992, la 99 de ani[20]. Din 1992, iehoviștii sunt conduși de Milton G. Henschel[21], care a murit în 2003[22]. „Președintele” actual al iehoviștilor este Don Alden Adams, născut în 1925[23]. Iehoviștii cred că sufletul e material[24], iar din anul 1945 refuză transplantul de sânge[25].


[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Taze_Russell.

[2] Wilbur Lingle, Abordarea cu dragoste a Martorilor lui Iehova. Cum să aduci mărturie pentru Cristos fără să discuți în contradictoriu, [trad. de Olimpiu S. Cosma], Ed. Agape, Făgăraș, 1997, p. 58.

[3] Ibidem. [4] Idem, p. 58, 61.

[5] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Nelson_H._Barbour.

[6] Edițiile românești ale revistei sunt aici: http://www.jw.org/ro/publicatii/reviste/.

[7] Wilbur Lingle, Abordarea cu dragoste a Martorilor lui Iehova, ed. cit., p. 58.

[8] Idem, p. 58-59. [9] Idem, p. 59. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Ibidem.

[14] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Joseph_Franklin_Rutherford.

[15] Wilbur Lingle, Abordarea cu dragoste a Martorilor lui Iehova, ed. cit., p. 59.

[16] Idem, p. 60.

[17] Ibidem.

A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Nathan_Homer_Knorr.

[18] Wilbur Lingle, Abordarea cu dragoste a Martorilor lui Iehova, ed. cit., p. 60.

[19] Idem, p. 60-61.

A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Frederick_William_Franz.

[20] Idem, p. 61-62.

[21] Idem, p. 62.

A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Milton_George_Henschel.

[22] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Milton_George_Henschel.

[23] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Don_Alden_Adams.

[24] Wilbur Lingle, Abordarea cu dragoste a Martorilor lui Iehova, ed. cit., p. 117.

[25] Idem, p. 134.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 16 la Faptele Apostolilor [28]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a.

***

Și luați aminte cum, atunci când pare să dea dreptate întrucâtva tăierii-împrejur, de fapt nu o îngăduie deloc (cf. 7, 8). Din moment ce făgăduința a fost înaintea acesteia, iar ea a urmat după.

Și patriarhii, zice, mișcați de pizmă (7, 9). Acolo unde nu produce niciun rău, îi ironizează (harizete). Căci ei se mândreau și cu aceasta foarte mult.

Și arată că Sfinții nu au fost scutiți de necazuri, ci în necazurile lor au primit ajutor. Și că acești oameni [împotrivitori] au ajutat ei înșiși să se ajungă la scopuri, care au dorit să stăvilească aceste lucruri[1]. După cum acestea [suferințele] l-au făcut pe Iosif încă și mai slăvit. Dacă împăratul nu ar fi dorit să fie omorât Moisis, poruncind să fie uciși pruncii, dacă nu ar fi poruncit, aceasta nu s-ar fi întâmplat[2]. După cum și acel evreu[3] l-a dus pe Moisis în exil, încât acesta a putut să aibă vedenia și să devină vrednic[4].

Așadar, astfel, pe cel vândut ca rob, El îl face să împărățească, ca un stăpân, acolo unde se credea că este rob. La fel face și Hristos în moartea Sa: dovedește puterea Sa. [Căci] la fel împărățește El, ca Stăpân, acolo unde ei L-au vândut pe El.

Și i-a dat lui har și înțelepciune etc. (7, 10). Aceasta nu a fost numai prin cinstire, ci ca să aibă încredere în propria sa putere. Și l-a făcut conducător peste Egipt și peste toată casa lui. Și a venit foamete etc. (7, 10-11). Din cauza foametei acesteia face el aceste pre- gătiri.

Cu șaptezeci și cinci de suflete, zice, Iacov s-a pogorât în Egipt și a murit, el și părinții noștri, și au fost purtați în Sihem și au fost așezați în mormântul pe care Avraam l-a cumpărat cu preț de argint de la fiii lui Emor, tatăl lui Sihem (7, 14-16). Arată [astfel] că nu erau stăpâni [peste pământ] nici măcar cât să aibă un loc de înmormântare.

Dar când vremea făgăduinței s-a apropiat, pentru care s-a jurat Dumnezeu lui Avraam, poporul a crescut și s-a înmulțit în Egipt, până când s-a ridicat un alt împărat, care nu știa de Iosif (7, 17-18).

Luați aminte că El nu i-a înmulțit pe ei în timpul celor 400 de ani, ci numai atunci când s-a apropiat sfârșitul [acestei perioade]. Și totuși, deja petrecuseră 400 de ani, dacă nu mai mult, în Egipt. Dar acesta este lucrul minunat aici.

Acesta s-a purtat viclean cu neamul nostru, și i-a asuprit pe părinții noștri, ca să-și lepede pruncii lor, și să nu mai trăiască până în sfârșit (7, 19).

S-a purtat viclean: țintește [să arate] neplăcerea lor de a fi exterminați fără perdea: ca să-și lepede pruncii lor, zice.

În vremea aceea, s-a născut Moisis și era foarte drept (7, 20).

Aceasta este minunea, că cel care trebuie să fie protectorul lor se naște nici înainte și nici după aceste lucruri, ci chiar în mijlocul furtunii.

Și a fost hrănit trei luni în casa tatălui său (7, 20).

Dar când ajutorul omului s-a deznădăjduit de el și l-au lepădat, atunci bunăvoirea lui Dumnezeu a strălucit în mod evident:

 Și când a fost lepădat, fiica faraonului l-a luat și l-a hrănit pe el ca [să fie] propriul ei fiu (7, 21).

Niciun cuvânt despre templu, niciun cuvânt despre jertfă, pe când se întâmplă toate aceste lucruri providențiale.

Iar el a fost hrănit într-o casă păgână:

Iar Moisis a fost învățat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte (7, 22)[5].

S-a antrenat atât în ceea ce privește disciplina[6], cât și în literatură/ cunoașterea cărților.

Și când a împlinit 40 de ani etc. (7, 23). A fostt 40 de ani acolo și nu s-a aflat de tăierea lui împrejur. Luați aminte cum, fiind în siguranță, atât el cât și Iosif au trecut cu vederea propriile lor interese, pentru ca să-i mântuiască pe alții:

Și când a împlinit 40 de ani, i-a venit în inima lui[7] să-i cerceteze pe frații săi, fiii lui Israil.

Și văzându-l pe unul din ei că suferă strâmbătate, l-a apărat pe el și l-a răzbunat pe cel oprimat și l-a omorât pe egiptean.

Căci a presupus că frații săi au înțeles cum Dumnezeu îi va izbăvi pe ei prin mâna sa, dar ei n-au înțeles (7, 23-25).

Vedeți cum, până aici [Sfântul Ștefan] nu este ofensator la adresa lor. Cum ei l-au ascultat în timp ce spunea toate acestea. Iar fața lui, citim, era ca o față de Înger (6, 15).

Căci a presupus etc (7, 25). Și totuși prin fapte a fost arătată lupta/ biruința lui. De ce [mare] înțelepciune era nevoie aici[8]? Și, cu toate acestea, ei n-au înțeles.

Și a doua zi el s-a arătat lor, în timp ce se băteau, și vroia să-i împace pe ei, zicând: Bărbaților, sunteți frați. De ce vă faceți rău unul altuia? (7, 25-26).

Vedeți cu câtă blândețe le vorbește lor? Cel care și-a arătat mânia când a fost nedreptățit altul, își arată blândețea când e vorba de sine însuși:

Dar cel care făcea nedreptate aproapelui său l-a alungat pe el, zicând: Cine te-a făcut pe tine conducător și judecător peste noi? Vrei să mă omori și pe mine, așa cum ai făcut egipteanului ieri? (7, 27-28).

Luați aminte că sunt exact aceleași cuvinte pe care I le-au spus lui Hristos: Cine Te-a făcut pe Tine conducător și judecător peste noi? Atât de mult era în obiceiul evreilor să-i nedreptățească pe binefăcătorii lor, chiar în timp ce primeau binefacerile[9]! Și iarăși, remarcați ticăloșia abjectă: așa cum ai făcut egipteanului ieri.

Atunci a fugit Moisis, la cuvântul acesta, și era străin în pământul Madiam, unde a născut doi fii (7, 29).

Dar nici această fugă nu a stins planul Providenței, după cum nu a făcut-o nici moartea (lui Hristos).


[1] Care erau după voia lui Dumnezeu.

[2] Ca Moisis să ajungă ceea ce a ajuns.

[3] Care l-a acuzat de crimă. Și a făcut aceasta din invidie multă. Pentru că, în loc să se gândească: iată un frate al nostru, care a crescut și este la mare cinste în casa lui faraon, în loc de a se preface că nu ne mai cunoaște, el vine la noi și vrea să ne ajute, acela se duce și îl pârăște la faraon că l-a omorât pe asupritorul lor. Pentru că invidia nu vede nici măcar binele care i se face. Ci singurul lucru pe care îl gândește este: de ce n-am eu ce are acela. Sau: cu ce e acela mai bun decât mine, de i-a dat lui Dumnezeu har mult și cinste și eu nu am la fel.

[4] De lucrurile încredințate lui de Dumnezeu.

[5] Dumnezeu a îngăduit aceasta, ca el să cunoască toată slava și toate învățăturile egiptene – egiptenii fiind considerați poporul cel mai civilizat și mai evoluat spiritual/ religios de pe pământ, toți marii filosofi făcând aici stagii importante – ca să nu se considere, apoi, că le-a lepădat din neștiință. Ci Sfântul Moisis, crescând ca un fiu de împărat și ca un filosof, a cunoscut în inima lui că aceste învățături nu sunt nimic înaintea lui Dumnezeu și a schimbat fără regrete palatele împărătești pe pustiul Madiam, unde a trăit apoi 40 de ani ca păstor.

Ca și Sfântul Avraam, nu în necunoștință de cauză a renunțat Sfântul Moisis la casa, țara și cele pe care le avusese mai înainte, la toată cinstea și înțelepciunea egiptenilor, ci dimpotrivă, cunoscându-le foarte bine și putând ajunge ușor împărat peste Egipt sau mare preot păgân.

Dar Dumnezeu a vrut să-l facă mai mare și mai înțelept decât acestea. Și l-a făcut după ce a dovedit că nu și-a lipit inima de bogăția și slava Egiptului și după 40 de ani de viață sihăstrească, în care și-a pus nădejdea numai în Dumnezeu.

Așadar, atât Avraam, cât și Moisis, n-au ascultat de glasul lui Dumnezeu din cauză că ar fi fost niște revoltați social, niște nemulțumiți că nu ar fi avut destule privilegii, niște răsculați sau conducători de răscoală, niște neînvățați sau neștiutori în filosofia și practicile lumești. Mai târziu, Hristos Își va alege pescari pentru a-I fi Ucenici, dar aceștia nu erau nici săraci, nici neinstruiți în toată înțelepciunea lumii.

[6] Antrenamentul fizic, disciplina militară.

[7] Cu sensul: Dumnezeu a pus în inima lui.

[8] Pentru că era evident că unul din neamul lor ajunsese foarte sus și niște oameni cu capul pe umeri ar fi nădăjduit imediat la sprijin din partea celui care le demonstrase că lupta de partea lor și că nu își uitase originile și poporul.

Numai că în aceștia vorbea invidia mai mult decât dorința de a se elibera de cumplitele bătăi și asupriri ale egiptenilor.

De aceea și Dumnezeu i-a mai lăsat încă 40 de ani să sufere, cât timp a fost Sfântul Moisis în țara Madiam. Și apoi, pentru că tot răi și înverșunați au rămas, au mai pribegit încă 40 de ani în pustiu și și-au lăsat acolo oasele.

[9] Nu era numai în obiceiul evreilor, ci este, în mod obișnuit, în obiceiul invidiei satanice care se inoculează acolo unde ar trebui să fie dreapta credință.

Pentru că diavolii nu suportă să fie răspândită adevărata evlavie, de aceea îi îndeamnă pe oameni să se împotrivească cu invidie multă, prostie și sălbăticie celor care îi învață de bine și le vor binele.

Dracii îi fac tocmai pe Sfinți, întotdeauna, să pară cei mai mari dușmani ai oamenilor, ai celor din jurul lor. În timp ce ipocriții, nesimțiții și invidioșii sunt considerați băieți buni și simpatici.

Predică la Duminica a 5-a după Rusalii [2015]

cei doi demonizati

Iubiții mei[1],

în slujba zilei de 28 iunie, din Minei, în ed. BOR 1894, găsim expresia: „poezirea înșelăciunii celui strein”[2]. O expresie care mi s-a părut potrivită pentru începutul acestei predici. Pentru că ne vorbește, deopotrivă, despre intenția fundamentală a demonilor vizavi de noi (ei ne urăsc), dar și despre punerea în practică a dorințelor lor vizavi de noi (ei caută să ne înșele).

Căci cel străin este diavolul, iar prin poezire se înțelege meșteșugirea, punerea la cale, în mod îndelung, a unui plan de păcătuire a noastră. A unei mari înșelări demonice.

De aici: „meșteșugirea înșelăciunii celui străin”. Pentru că diavolul ticluiește/ pune la cale/ meșteșugește înșelări pentru noi.

Și ceea ce el pune la cale sunt lucruri anapoda, împotriva binelui, împotriva rațiunii, însă făcute în mod ingenios.

De aceea, el îți stârnește curiozitatea.

Te face să vrei să încerci.

Să încerci…cu prețul încremenirii tale în înșelare, adică în consimțirea cu planul lui, cu sentimentele lui, cu gândurile pe care el ți le infuzează în sufletul tău. Căci demonii apelează la o ingeniozitate întunecată, hulitoare, pervertitoare…și prin care noi ne vătămăm profund interior.

Căci păcatele sunt neraționale, dar îmbracă aparența binelui. Iar patimile sunt „necuvântătoare”[3], sunt non-doxologice. Ele nu vorbesc despre Dumnezeu, ci împotriva Lui. Ele nu sunt conform rațiunii, ci împotriva rațiunii.

Dar dacă acceptăm ca „rațională” non-raționalitatea demonică a înșelării, non-raționalitatea lor, lipsa lor de minte luminată devine mintea noastră stricată.

Iar dacă experiență mistică întâlnim mai greu, pentru că ea presupune o înaintare continuă pe calea sfințeniei, experiență demonică întâlnim la tot pasul în Biserică și în afara ei. Pentru că ai experiență demonică prin păcătuire.

Orice om, credincios sau nu, poate vorbi lucruri în cunoștință de cauză despre experiența demonică, pentru că cunoaște păcatul. Îl cunoaște în el însuși, nu doar din auzite. Și când curvește, când minte, când înșală, când ucide, când fură, când instigă la corupție, când disprețuiește cele sfinte, el are anumite trăiri în ființa lui.

Trăiri care sunt complet diferite de cele duhovnicești. Căci, pe când cele duhovnicești sunt trăite din cauza harului dumnezeiesc și a conlucrării noastre voite și conștiente cu harul dumnezeiesc, trăirile demonice sunt consecințe ale păcatului și ale împreunării sufletești cu demonii.

Iar dacă binele pe care îl facem ne bucură, ne întărește în smerenie, ne curățește interior, ne luminează, ne împlinește cu totul, răul pe care îl facem în ființa noastră ne zbuciumă, ne neliniștește, ne însingurează, ne face nemilostivi, certăreți, avari, lascivi, înfumurați, ne umple de frică, de neîncredere, de obsesii. Și obsesiile sunt reale, pentru că sunt produse de demoni și nu sunt datorate unor halucinații, ele având rolul de a ne ghetoiza în propriul nostru trup. Pentru că atunci când sufletul nostru se înfricoșează și se teme de oricine și de orice, când se teme de oameni și de nou, de posibile atacuri fizice asupra noastră, devine prizonier în propriul său trup.

Și înșelarea demonică tocmai asta înseamnă: necomunicarea reală cu cineva și considerarea unui gând demonic drept centrul vieții noastre.

Spre exemplu, cineva poate trăi la un moment dat o apariție demonică, sub o anume formă, datorită încrederii nemăsurate în sine, prin care demonul să îi spună sau să îi sugereze că a primit „un dar” anume. Și „darul” dat de draci ar putea însemna: „a ști” o limbi străină fără să o fi învățat vreodată sau a avea „puteri paranormale” sau „a cunoaște” viitorul sau „a putea” să scrii sau să cânți sau să sculptezi la modul genial. Înșelări demonice pe care filmografia contemporană le exploatează din plin și care par cool la televizor. Însă ele nu sunt deloc „drăguțe” în realitate, ci satanizante.

Și în urma primirii acestui „dar”, cel în cauză începe „să uimească” prin ceea ce poate să facă și, totodată, încrederea lui în sine se umflă continuu.

Pentru că el poate să ajungă să scrie ceea ce alții nu pot, el poate să zboare, el poate să apară și să dispară, el poate să facă „minuni” prin care să îi prostească pe creduli și să îi facă să îl urmeze.

Un înșelat de demoni, beneficiind de ajutorul lor direct, se poate „impune” în multe feluri în fața oamenilor, dar nu și în fața oamenilor duhovnicești, care înțeleg drama lui. Pentru oamenii care înțeleg în mod real înșelarea lui, el este un om vrednic de milă și nu de laude.

Însă până când dă el de oameni cu scaun la cap, mii de oameni îl vor ovaționa. Pentru că se vor regăsi în înșelarea lui. Căci înșelarea lui este și înșelarea lor. Cu toții slujesc, mai mult sau mai puțin conștient, demonilor, prin patimile și păcatele și încrederile lor demonice în ei înșiși.

Iar Evanghelia de azi [Mt. 8, 28-34; 9, 1] arată înșelarea demonică și demonizarea în adevărata ei realitate.

Pentru că înșelarea demonică e începutul demonizării, e momentul când îi accepți pe demoni ca și când ar fi Îngerii lui Dumnezeu, iar demonizarea este sălășluirea demonilor în om și exacerbarea manifestării demonilor în om. Căci cei doi demonizați [δύο δαιμονιζόμενοι] ieșeau din morminte [ἐκ τῶν μνημείων], fiind foarte violenți [χαλεποὶ λίαν] [Mt. 8, 28, BYZ].

Pentru că l-a început totul a părut „o joacă” înfrățirea cu demonii, și „joaca” s-a transformat într-o robie dezumanizantă. Și până nu trăiești, cu toată ființa ta, ce înseamnă înșelarea demonică și demonizarea, nu înțelegi ce înseamnă răutatea și perversitatea demonilor. Nu înțelegi de ce vor ei să te mintă prin orice patimă: pentru că vor să te robească, să te posede, să te desfigureze interior. Să facă din tine o epavă, o cârpă de șters pe jos…

Însă la început e păcătuirea, multă și deasă, fără pocăință. Căci „mulți bolnavi [din cauza păcătuirii] nici nu știu că sunt bolnavi [, nu își conștientizează boala sufletească]. Răutatea este boală a sufletului, iar înșelarea [este] pierderea adevărului [din suflet]. Foarte mulți, molipsiți de aceste boli [ale patimilor], trâmbițează că sunt sănătoși, fiind lăudați de mulți.

[Dar] dacă sufletul nu se va vindeca de răutate și nu va dobândi sănătatea cea după fire întru care a fost zidit, de nu se va fi renăscut [se va renaște] întru sănătate de către Duhul, omului nu-i este cu putință să dorească ceva mai presus de fire, propriu Duhului, fiindcă sufletul, câtă vreme este bolnav din pricina patimilor, nu e în stare a simți cu simțirea sa ceea ce e duhovnicesc și nu poate să dorească ceea ce e duhovnicesc”[4].

Dar sănătatea după fire a sufletului, pentru Sfântul Ignatie, înseamnă curățirea sufletului nostru de patimi, iar dorirea lucrurilor celor mai presus de fire înseamnă simțirile și vederile dumnezeiești.

În Viața Sfântului Isaachie Zăvorâtul ni se spune cum a fost înșelat el de doi demoni, care s-au prezentat ca „Îngeri de lumină”. Și redau pasajul extins, nu fragmentar, pentru ca să vedem ce au făcut demonii din el, după ce el i-a acceptat ca „veridici”:

„Într-o noapte, în timp ce Fericitul făcea obişnuitele sale metanii şi spunea psalmii Miezonopticii, a simţit o mare oboseală şi cum puterile îl părăseau, a stins lumânarea şi a şezut.

Şi iată! Deodată întunericul chiliei a fost luminat de o lumină mare! Ce fel de lumină era aceea…? Puternică şi orbitoare ca şi cea a soarelui! Cuviosul a fost nevoit să-şi închidă ochii, neputând să privească liber. În aceeaşi clipă au apărut înaintea lui doi tineri frumoşi cu feţe luminoase.

– „Isaachie, i-au spus cuviosului, suntem îngeri şi am venit să te anunţăm, că, iată, vine Hristos la tine, împreună cu alţi îngeri ai cerului”.

Sărmane omule, al lui Dumnezeu! De unde să-ţi dai seama că în faţa ta erau doar nişte demoni, care veniseră să te înşele! Ai uitat că Satana poate să se prefacă şi «să se înfăţişeze ca înger de lumină şi că slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii (II Corinteni 11, 14, 15.)»?…

Şi-a ridicat deci Cuviosul ochii cu greutate şi ce să vadă! O mulţime de demoni, pe care acesta i-a confundat cu îngerii, cu feţe luminoase, şi între dânşii era unul a cărui faţă strălucea mai mult decât a celorlalţi, iradiind raze luminoase.

– „Isaachie! i-au strigat demonii. Iată-l pe Hristos! Cazi ca să i te închini!”.

Cuviosul, fără să poată distinge înşelăciunea cea diavolească, a uitat să invoce ajutorul Domnului sau să-şi facă semnul Sfintei Cruci, care-i împrăştie pe diavoli. A căzut deci nefericitul şi s-a închinat diavolului ca şi cum ar fi fost Hristos!
În aceeaşi clipă demonii au început să scoată îngrozitoare strigăte de bucurie şi de victorie, strigând biruitori:

– „Al nostru eşti, Isaachie! Al nostru eşti!”.

Apoi l-au înşfăcat pe Cuvios, l-au pus să stea jos pe pământ şi s-au adunat în jurul său. Dintr-o dată chilia s-a umplut [în mod] sufocant de demoni. Atunci cel care se prezentase ca fiind Hristos a spus:

– „Luaţi instrumentele! Apucaţi tobele! Cântaţi sărbătoreşte! Iar Isaachie să ne danseze!”.

S-au înfăţişat deodată mulţi diavoli având în mâini instrumente muzicale şi au început să cânte o muzică asurzitoare şi tulburătoare, cu adevărat demonică. În aceeaşi vreme ceilalţi diavoli l-au ridicat pe Cuvios şi l-au forţat să danseze împreună cu dânşii în ritmul nebunesc al acelei muzici. Dansul acela a ţinut multe ore.

Tot atât de mult a ţinut şi bătaia de joc a demonilor faţă de Cuvios. După ce l-au chinuit în acest hal, l-au trântit jos aproape mort şi au dispărut. Se făcuse deja dimineaţă.

Cuviosul Antonie a venit la ferestruica micii chilii, aducând ca întotdeauna un pic de pâine şi apă.

– „Binecuvântează, Părinte Isaachie!”, a spus cu voce înceată.

Nu a auzit însă niciun răspuns.

– „Părinte Isaachie, binecuvântează!”, a spus din nou şi mai puternic de această dată.

Tăcere.

Cuviosul Antonie mai repetă de două, trei ori salutarea aceasta. Din chilie nu se auzea însă nici cel mai mic zgomot. A crezut atunci că Fericitul Isaachie şi-a predat sufletul său Domnului.

A anunţat atunci să vină Cuviosul Teodosie şi ceilalţi fraţi de la Mănăstire.

Şi într-adevăr, peste puţin timp au venit fraţii, au spart zidul de la intrarea în chilie şi l-au tras afară pe Cuvios, crezând că este mort. Când l-au scos însă afară şi-au dat seama că încă mai trăia. Abia mai respira. Trupul său era însă înlemnit, incapabil să facă şi cea mai mică mişcare. Gura îi era pe jumătate deschisă.

Ochii mari deschişi, cu privirea pierdută. Şi-au dat seama curând că nu se mai putea intra în legătură cu dânsul. Nu putea vorbi şi nici nu înţelegea ceea ce i se spunea.

Cuviosul Antonie a înţeles foarte curând că monahul zăvorât fusese atacat de către diavoli. Din acea clipă l-a luat lângă sine în chilie şi l-a îngrijit, depunând mult efort. Iar atunci când a fost nevoit să fugă din Kiev, prigonit fiind de domnitorul Iziaslav, l-au îngrijit în continuare cuviosul Teodosie împreună cu ceilalţi fraţi din obşte. L-au luat la obşte şi s-au chinuit zi şi noapte ca să-l facă bine şi să-l readucă în simţiri.

Nefericitul Isaachie era într-adevăr într-o stare jalnică. Dezintegrat sufleteşte şi trupeşte, surd şi mut, nu putea să se mişte absolut deloc, nici măcar să se întoarcă pe o parte.

Era tot timpul întins şi nemişcat, având răni pe tot corpul. Cu toate acestea, cu multă dragoste frăţească-l îngrijeau, îl spălau şi-l hrăneau fraţii din obşte, în frunte cu cuviosul Teodosie. Nu putea nici măcar să mănânce. Cu multă greutate abia reuşeau să-i toarne în gura pe jumătate deschisă diverse mâncăruri lichide, pe care cu dificultate le înghiţea”[5].

Și astfel am aflat că demonii apar la noi în mod înșelător și pretind că sunt „buni”, după care ne îmbolnăvesc și ne rănesc.

Fapt pentru care este de admirat sănătatea fizică, robustă, a celor doi demonizați din Evanghelia de azi, care, în ciuda faptului că locuiau în morminte [Mt. 8, 28] și erau posedați de mulți demoni [Mt. 8, 29], n-au murit din cauza unei asemenea presiuni demonice exercitată înăuntru ființei lor.

Însă demonii, care au intrat în porci cu îngăduința Domnului [Mt. 8, 32], știau cine sunt și ce îi așteaptă. Pentru că ei strigă către Domnul și Îi spun: „Ce [este] nouă și Ție, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu [Τί ἡμῖν καὶ σοί, Ἰησοῦ υἱὲ τοῦ θεοῦ;]? Ai venit aici, [mai] înainte de vreme, [pentru] a ne chinui pe noi [Ἦλθες ὧδε πρὸ καιροῦ βασανίσαι ἡμᾶς;]?” [Mt. 8, 29, BYZ].

Însă demonii, în mod insolent, fără rușine, în prima întrebare, afirmă că nu există nicio legătură între ei și Hristos. Ca și când nu Hristos i-a creat pe ei, ci s-ar fi creat de la sine.

Pe când, în a doua, ei afirmă contrariul: nu numai că există o legătură între El și ei, pentru că El e Creatorul și ei sunt creaturile Lui, chiar dacă s-au întunecat prin alegere liberă, ci și faptul că El îi va chinui pe ei veșnic. Iar acum…era mai înainte de vreme, pentru că lumea nu s-a transfigurat încă. Căci demonii știu când începe chinul lor veșnic: după Judecata finală.

Dar acum, în timp, în istorie, când mântuirea oamenilor e în plină desfășurare, demonii încearcă în chip și fel să oprească mântuirea lor. Nu caută să se pocăiască pentru ca să fie iertați de Dumnezeu, ci demonii caută să atragă pe cât mai mulți la ei, în Iad.

Și lupta aceasta continuă dintre noi, cei credincioși, și demoni, se numește război duhovnicesc. Pentru că nici noi nu îi lăsăm pe demoni să se bucure, ci ne luptăm cu ei cu armele duhovnicești ale Bisericii, care sunt dreapta credință și dreapta viețuire ortodoxă.

Însă, dacă nu luptăm împotriva demonilor, ne vom munci alături de ei…Și nu o clipă, ci veșnic

Într-o mărturie recentă de moarte clinică, a Monahiei Teodora, Pustnica, aceasta ne spune cum a făcut experiența Iadului și a Raiului: „După ce am murit, au venit demonii şi m-au luat cu ei în Iad – şi ce am văzut acolo şi ce am simţit este greu de exprimat în cuvinte şi necuprins de mintea omenească.

De deznădejdea ce m-a cuprins, am început să urlu de durere şi mă rugam Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Iacob să mă scoată din acea muncire înfricoşată.

Vai, părinte, pentru o dulceaţă trecătoare a păcatului şi dezmierdare înşelătoare, ne facem singuri pricinuitori de pierzare, neştiind ce ne aşteaptă!

Acolo, Părinte, am văzut arhierei, preoţi, arhimandriţi, stareţi şi călugări din neamul nostru, care se munceau mai mult decât toţi, ca unii ce au ştiut voia şi poruncile lui Hristos, dar nu le-au împlinit.

După un timp, a apărut Maica Domnului cu Sfântul Ioan Iacob, cu multă slavă şi lumină, şi m-au scos din acele chinuri, spunând către demoni: „De ce aţi răpit acest suflet fără să fie judecat?”.

Imediat Maica Domnului a dispărut şi am rămas singură cu Sfântul Ioan, într-o câmpie întinsă şi înverzită. Sfântul Ioan m-a dus să vizitez locaşurile Drepţilor şi, mergând, am văzut multe frumuseţi de nedescris şi de neînchipuit ale Raiului”[6].

Și observăm din descrierea ei cum sufletul, despărțit de trup, are memorie și cunoaște cele pe care le vede și resimte durerea și bucuria cu mare intensitate. Că Iadul și Raiul sunt două locuri și stări ale veșniciei, în care acum se află suflete ale oamenilor, iar după învierea de obște vor fi oameni în integralitatea lor, transfigurați, și ele nu sunt „ficțiuni teologice”.

Însă, spre exemplu, teologia adventistă vorbește despre starea sufletului după moarte ca despre „o stare de inconștiență temporară în timp ce persoana așteaptă învierea. [Fapt pentru care], în repetate rînduri, Biblia numeşte această stare intermediară somn[7]. Adică adventiștii înțeleg în mod literal moartea ca somn, adică ca stare de inconștiență a sufletelor.

Dar cei care au avut experiența vederii Iadului și a Raiului vorbesc despre suflete conștiente în amândouă locurile veșnice.

Adormirea se referă la moartea fizică, prin care trupul e îngropat. Însă sufletul nu „doarme” în Iad sau în Rai, ci el e conștient de sine și de locul unde se află. Dar mai ales e conștient de faptul că locul în care se află e o consecință directă a vieții lui de pe pământ și nu e „o întâmplare”.

Pe baza stipulării acestei utopice „inconștiențe” a sufletelor, adventiștii neagă orice viață personală a sufletelor după moarte, în veșnicie. Astfel „explică” ei „de ce nu avem nevoie de Sfinți” și „de ce nu avem nevoie de pomenirea celor adormiți”.

Și considerând Hadesul/ Iadul drept mormântul[8], adventiștii consideră că „cel mort va rămîne în starea de inconştienţă, în mormînt, pînă la înviere, cînd mormîntul (hades) va da înapoi morţii lui (Apoc. 20, 13)”[9].

Așadar, pentru adventiști, doar Dumnezeu și Îngerii sunt vii în veșnicie, pentru că sufletele oamenilor „dorm”, sunt „inconștiente” până la a doua Sa venire întru slavă.

Iar la a doua Lui venire întru slavă, adventiștii spun că „El va reveni, morţii neprihăniţi vor fi înviaţi şi împreună cu neprihăniţii cei vii vor fi glorificaţi şi luaţi la cer, dar cei nelegiuiți vor muri[10]. Cu alte cuvinte „doar adventiștii” vor fi slăviți, pe când ceilalți…vor fi nimiciți.

Pentru că, spun ei, „moartea a doua este pedeapsa finală a păcătoșilor nepocăiți – toți aceia ale căror nume nu sînt scrise în cartea vieţii – şi care va avea loc la sfîrşitul celor o mie de ani. Din această moarte nu există înviere. Odată cu nimicirea lui Satan şi a celor nelegiuiţi, păcatul este eradicat şi însăşi moartea este nimicită (1 Cor. 15, 26; Apoc. 20, 14; 21, 8). Hristos a dat asigurarea că „cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte” (Apoc. 2, 11)”.

Și, mai pe scurt, eretica eshatologie adventistă vorbește despre nimicirea/ desființarea demonilor și a păcătoșilor și nu despre o chinuire veșnică a lor, așa cum spune Scriptura și Tradiția Bisericii. Căci Origenis [Ωριγένης][11], ereticul, a fost condamnat și pentru că afirma faptul că „Judecata viitoare înseamnă distrugerea trupului şi că sfârşitul istoriei va fi unul de stare imaterială şi că, după aceea, nu va mai fi materie deloc, ci numai spirit”[12]. Pe când adventiștii vorbesc despre o nimicire integrală a demonilor și a oamenilor, adică despre o desființare ontologică a lor.

Însă adevărul e unul singur: că sufletele după moarte sunt vii și conștiente de cine sunt și că ele merg acolo unde hotărăște Dumnezeu la judecata particulară a fiecărui suflet.

Sufletele oamenilor nu hălăduiesc prin spațiu, ci ele trăiesc în Iad sau în Rai, potrivit voii lui Dumnezeu, hotărâtă potrivit vieții oamenilor, însă sufletele celor Sfinți vin în ajutorul oamenilor și li se arată lor, după cum dorește Dumnezeu, spre a-i ajuta și îndrepta.

Așadar nu există case sau locuri „bântuite” de sufletelor celor adormiți – pentru că sufletele celor păcătoși sunt în Iad –, ci locurile sau casele sau cimitirele bântuite sunt locașuri ale demonilor și nu ale sufletelor celor adormiți. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare, în rugăciunile sale de exorcizare, vorbește despre demoni care locuiesc în mare, în râu, în pământ, în fântână, în dărâmături, în groapă [de mort], în baltă, în trestii, în noroaie, în loc pustiu, în luncă, în pădure, în copaci, în băi, în mormânt idolesc[13].

La care putem adăuga: în locașuri și biserici eretice, în locașuri sataniste, în bordeluri și în morgi, în spitalele unde se avortează, în casele de oameni necredincioși, eretici și păgâni, în casele vrăjitorilor, ale celor care ghicesc cu demonii, ale falșilor „spiritiști” care pretind că vorbesc cu morții etc.

Pentru că demonii vin și locuiesc peste tot unde sunt primiți. Numai la Biserică se simt rău, când se slujește și oamenii se roagă. Și, mai ales, se simt rău în cei care încep să își vină în fire și să se pocăiască.

Așadar, iubiții mei, a fi sub influența demonilor înseamnă a prefera păcatul în locul binelui. Și când preferăm păcatul în locul binelui…trebuie să ne aducem aminte imaginea evanghelică de astăzi: că demonii au intrat în porci și i-au omorât în mare [Mt. 8, 32]. Căci și cu noi demonii fac același lucru: ne aruncă în marea rușinii, a disperării, a singurătății, în care trăim Iadul începând de aici.

Dar dacă dorim să ne vindecăm de moarte, de moartea păcatului, de Iad, trebuie să ieșim din el prin pocăință și să îi ajutăm și pe alții să facă același lucru. Pentru că ieșirea din moartea păcatului prin pocăință este o reală înviere din morți.

Iar această a 5-a duminică după Cincizecime și prima a lui iulie ne vorbește despre robia demonilor tocmai pentru ca să ne scape de ea.

Pentru că trebuie să cunoaștem cât de rea și de urâtă e gândirea și făptuirea demonică.

Iar întreaga Tradiție a Bisericii ne ajută să înțelegem gândurile demonilor și modul în care ei îi atacă pe cei care se nevoiesc. Dar atunci când oamenii care slujesc diavolului mai și mărturisesc ceea ce vor să facă, cu atât mai mult trebuie să cunoaștem aceste lucruri și să ne ferim de ele.

Din acest motiv am tradus Biblia Satanică[14] în română: pentru ca să înțelegem cu toții că adepții ei o implementează pe fiecare zi în viața lumii de azi și că ea stă la baza deconstructivismului ontologic al postmodernității.

Pentru oamenii Bisericii am tradus-o și nu pentru sataniști!

Căci ideologia postmodernității dorește să facă din lumea noastră o lume fără fundamentare în Dumnezeu, o lume care să nu mai facă apel la trecut, ci să trăiască numai în prezent.

Și vedem la tot pasul oameni care trăiesc pentru aici și acum, care trăiesc teribilist, excentric, grandoman…și nu se gândesc la cum mor și la ce o să se petreacă cu ei după moarte. Neraportându-se la Dumnezeu în viața lor, sfârșitul vieții lor e fără preot, fără iertarea păcatelor, fără Dumnezeiasca Euharistie.

Au trăit, s-au distrat, s-au dus…și toți i-au uitat!

Asta e mentalitatea postmodernă: profit de toate oportunitățile și mor fără scop!

De aceea palierul distracțiilor este enorm în ziua de azi, dar palierul cărții și al vieții spirituale e ocultat. Găsești cartea în încăperi mici, Bisericile sunt după blocuri, ele sunt de dimensiuni mici în comparație cu un mall sau cu un supermarket, pe când noile turnuri comerciale, apărute peste noapte, acoperă totul.

Ne astupă multul necalitativ.

Înotăm în materie dar nu mai avem timp de sufletul nostru.

Vara a devenit un anotimp al pierderii în senzații plăcute, dar nu și al nevoinței. Nevoința rugăciunii, a postului, a citirii, a metaniilor, a stării la slujbe e abandonată pentru bronzarea la plajă și pentru diverse cancere de piele.

Deși relaxarea e pentru oameni care muncesc mult și greu, relaxarea s-a democratizat ca și onlineul: toată lumea se relaxează și e în online, dar mai puțin la muncă.

Însă ortodocșii sunt ortodocși și vara! Sau mai ales vara, când pot să muncească și să se nevoiască mai mult decât pe vreme geroasă și friguroasă.

De aceea, nu pierdeți timpul verii cu statul la soare, ci adunați-vă comori în voi înșivă! Adunați înțelepciune, adunați cumințenie, adunați răbdare, adunați bun simț, adunați milostivire! Toate acestea nu se învechesc niciodată și toți au nevoie de ele, dacă le avem în noi înșine.

Dumnezeu să ne întărească întru toate! Amin.


[1] Predică scrisă în dimineața zilei de 2 iulie 2015, zi de joi, foarte călduroasă.

[2] Mineiul pe luna iunie, ed. BOR 1894, p. 278.

[3] Idem, p. 272.

[4] Sfântul Ignatie Briancianinov, Aripi duhovnicești pentru cei osteniți și împovărați. Experiențe ascetice, vol. III, trad. de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sofia, București, 2001, p. 73-74.

[5] Cf. http://www.pateric.ro/cuviosul-isaachie-zavoratul/.

[6] Cf.

http://www.familiaortodoxa.ro/2012/10/15/marturia-unei-pustnice-ce-traieste-nevazut-in-muntii-neamtului-despre-cei-ce-plang-si-se-roaga-pentru-lume/.

[7] A se vedea: http://www.adventist.ro/index/convingeri/doctrine-fundamentale/203-moartea-si-invierea.html.

[8] Ibidem. [9] Ibidem. [10] Ibidem.

[11] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Origene.

[12] Cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2009/09/25/anatemele-impotriva-lui-origen-ale-sinodului-al-v-lea-ecumenic/.

[13] Molitvele [rugăciunile] Sfântului Vasile cel Mare, în Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 363.

[14] O găsiți aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2009/10/12/biblia-satanica-editie-exclusiv-online-ro/.