Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Praedicationes (vol. 15)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

Cartea Sfântului Profet Miheas

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

Geneza creștină în opera lui Eminescu

Pagina sursă a cărții.

În format PDF.

Cartea Sfântului Profet Amos

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

Vorbiri de Facebook (vol. 5)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!

***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

***

Platforma noastră este editată pe Windows 10 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Zaharias, cap. 9, cf. LXX

1. Luarea cuvântului Domnului, [căci] în pământul lui Sedrah [Σεδραχ] și al Damascosului/ Damascului [este] jertfa Sa. Pentru că Domnul îi privește pe oameni și toate semințiile lui Israil.

2. Și Ematul [Εμαθ] [este] în[tru] hotarele ei, Tirosul și Sidonul, pentru că au gândit foarte.

3. Și și-a zidit Tirosul fortăreața ei și a câștigat argintul ca țărâna și a adunat aurul ca tina drumurilor.

4. Pentru aceea, Domnul o va moșteni pe ea și va lovi înspre mare puterea ei și aceasta în[tru] foc va fi topită.

5. Va vedea Ascalonul și se va teme, dar și Gaza [Γάζα] va suferi durere foarte, [cât] și Accaronul [Ακκαρων], că[ci] a fost rușinată în[tru] fărădelegea ei[1]. Și va pieri împăratul din Gaza și Ascalonul [Ἀσκαλὼν] nu are să fie locuit.

6. Și vor locui cei străini de neam în Azotos [Ἄζωτος] și voi dărâma semeția celor străini de fel[2].

7. Și voi ridica sângele lor din gura lor și urâciunile lor din mijlocul dinților lor. Și va rămâne și acesta Dumnezeului nostru. Și vor fi ca hiliarhosul [χιλίαρχος][3] în Iudas, iar Accaronul ca Iebuseos [ὁ Ιεβουσαῖος].

8. Și voi pune casei Mele ridicare [καὶ ὑποστήσομαι τῷ οἴκῳ Μου ἀνάστημα], [pentru] a nu trece, dar nici [pentru] a se întoarce. Și nu am să mai vin în[tru] ei [καὶ οὐ μὴ ἐπέλθῃ ἐπ᾽ αὐτοὺς], [nici] nu [voi] mai [fi] ieșind [οὐκέτι ἐξελαύνων]. Pentru că acum am văzut în[tru] ochii Mei [διότι νῦν ἑώρακα ἐν τοῖς ὀφθαλμοῖς Μου].

9. Bucură-te foarte [χαῖρε σφόδρα], fiică a Sionului [θύγατερ Σιων]! Propovăduiește [κήρυσσε], fiică a Ierusalimului [θύγατερ Ιερουσαλημ]! Iată [ἰδοὺ], împăratul tău îți vine ție drept și mântuind [ὁ βασιλεύς σου ἔρχεταί σοι δίκαιος καὶ σῴζων]! [Și] El [este] blând [Αὐτός πραῢς] și șezând pe cel de sub jug și pe mânzul cel tânăr [καὶ ἐπιβεβηκὼς ἐπὶ ὑποζύγιον καὶ πῶλον νέον].

10. Și va nimici cu totul carele din Efrem și calul din Ierusalim și va fi nimicit cu totul arcul cel războinic și mulțimea și pacea din neamuri. Și va face început [de la] ape până la mare și [de la] râuri [până la] trecerile pământului.

11. Și tu [καὶ σὺ], în sângele făgăduinței [ἐν αἵματι διαθήκης], ai trimis pe cei legați ai tăi din groapă [ἐξαπέστειλας δεσμίους σου ἐκ λάκκου], neavând apă [οὐκ ἔχοντος ὕδωρ].

12. Veți ședea în fortăreață, cei legați ai adunării, și pentru o zi a pribegiei tale pe cele îndoite ți le voi răsplăti ție.

13. Pentru că Mi te-am întins pe tine Mie, Iuda, arc l-am umplut pe Efrem, și voi ridica pe copiii tăi, Sionule, împotriva copiilor ellinilor, și te voi mânui ca pe sabia luptătorului [καὶ ψηλαφήσω σε ὡς ῥομφαίαν μαχητοῦ].

14. Și Domnul va fi în[tru] ei [καὶ Κύριος ἔσται ἐπ᾽ αὐτοὺς] și va ieși ca fulgerul săgeata [καὶ ἐξελεύσεται ὡς ἀστραπὴ βολίς][Lui]. Și Domnul Atotțiitorul în[tru] trâmbiță va trâmbița [καὶ Κύριος Παντοκράτωρ ἐν σάλπιγγι σαλπιεῖ] și va merge în[tru] valul amenințării Sale [καὶ πορεύσεται ἐν σάλῳ ἀπειλῆς Αὐτοῦ].

15. Domnul Atotțiitorul îi va apăra pe ei și îi va topi pe ei și îi va copleși pe ei în pietrele praștiei. Și îi vor bea pe ei ca pe vin și îi vor umple [pe ei] ca pe vasele jertfelnicului.

16. Și Domnul îi va mântui pe ei în ziua aceea ca pe oile poporului Său [καὶ σώσει αὐτοὺς Κύριος ἐν τῇ ἡμέρᾳ ἐκείνῃ ὡς πρόβατα λαὸν Αὐτοῦ]. Pentru că pietrele cele sfinte[4] sunt rostogolite pe pământul Său.

17. Că[ci] dacă ceva [este] bun, [atunci este] al Lui, iar dacă ceva [este] frumos, [atunci este] de la El. Grâul [este cu] tinerii și vinul cel cu bun miros [este] cu fecioarele.


[1] Se referă la cetatea Accaron.

[2] A celor păgâni.

[3] Un comandant militar peste o mie de soldați.

[4] Ale templului de la Ierusalim, care fusese dărâmat.

Blaga și răsăritul lunii

Am susținut în trecut ideea că Lucian Blaga s-a inspirat de la Dosoftei și Eminescu pentru descrierea luminii de lună din Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și pentru a-și susține teza despre „zariștea cosmică”[1].

Dar, în ciuda faptului că a căutat să nu deconspire sursele, Blaga ne confirmă și printr-un alt poem că a fost impresionat de semnificațiile profunde pe care le-a descoperit în versurile înaintașilor săi:

Așa a fost, așa e totdeauna.
Aștept cu floarea mea de foc în mâni.
Întrerupându-mi preamărite săptămâni,
puternică-mi răsare luna.

În miez de noapte un cutreier sferic.
În spațiu – râuri, umbre, turnuri, clăi.
Liturgic astrul mă-ntâlnește-n văi,
dezbracă patria de întuneric.

Sus în lumină ce fragil
apare muntele!
Cetatea zeilor din ochii de copil

ușor se sfarmă ca mătasea veche.
Materia ce sfântă e,
dar numai sunet în ureche.

(Răsărit magic, vol. Nebănuitele trepte)

Arar apelează Blaga la sonet. La fel de neobișnuită și de romantică este și descrierea – aproape eminesciană (ca sentiment metafizic) – a răsăritului de lună. Precum la Dosoftei (unde luna „dă zare” universului cuprins de tenebrele întunericului, Ps. 73), ea „dezbracă patria de întuneric”.

Calitatea astrului nocturn de a străbate o cale numită „cutreier sferic” și „liturgic” sunt convinsă că a dedus-o Blaga de la Eminescu, la care mersul lunii și al stelelor are (ca și la Cantemir, de altfel) caracter liturgic – spre exemplu, în Sara pe deal, turmele urcă dealul și „stele le scapără-n cale”, iar „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară”, pentru că turmele celor pământești urcă după un ritm/ calendar liturgic căruia aștrii cerești îi sunt semne (Fac. 1, 15).

Însuși substantivul „cutreier” este o creație lingvistică eminesciană, un cuvânt poetic format prin derivare regresivă („al apei cutreier” – Diamantul Nordului).

Din nou observăm aceeași simbioză de semnificații pe care o deduce Blaga din apropierea pe care o face între viziunea lui Dosoftei și cea a lui Eminescu. Și trebuie să recunoaștem că numai cineva în stare să depisteze cugetarea teologic-metafizică în versuri atât de concentrate expresiv, putea să-și dea seama de aceste aspecte, trăind, la rândul lui, sub impresia lecturilor, o emoție asemănătoare și pe care o încriptează poetic sub semnul liric al celor doi geniali predecesori.

Terținele ne înfățișează însă, de-a dreptul, o parafrază dosofteiană: sub lumina astrului liturgic, cea care își dezvăluie fragilitatea nu e lucirea fină a lunii, ci, dimpotrivă, materia dură, stâncoasă a muntelui!

Nimic nu poate fi mai tare, pe pământ, ca piatra muntelui, și totuși tocmai ea „se sfarmă ca mătasea veche” în raza lunii (ceea ce ne trimite fără echivoc la Scrisoarea I, cu universul întreg care „precum pulberea se joacă în imperiul unei raze”).

Lumina lunii are și la Blaga, după Eminescu, calitatea de a dezvălui efemeritatea celor materiale.

Destrămarea iluziei durității materiale „ca mătasea veche” ne aduce în urechi versurile lui Dosoftei: „Și Tu Doamne, cu cuvântul/ Dintâi ai urzit pământul /…/ Acelea toate s-or trece,/ Iară Tu tot vei petrece./ Și ca haina ponosită/ Când le-a hi vremea sosită,/ Li s-a destrăma făptura/ Din hire, ca vechitura./ Și li-i depăna ca tortul,/ De să vor schimba cu totul” (Ps. 101).

Filosofia biblică a destrămării materiei o exprimase, tot în termeni dosofteieni, și Arghezi: „De când Te-ai murdărit pe degete cu lut,/ Vremelnic și plăpând Tu m-ai făcut. /…/ Torcând mătasea Tu o faci de scamă,/ Și frumusețea i se și destramă” (Rugăciune).

Constatarea lui Blaga poate părea ciudată ori o metaforă extraordinară: materia e „numai sunet în ureche”. Dar despre materia aceasta trecătoare, care se va destrăma „ca vechitura”, „ca mătasea veche”, se poate zice – oricât ar fi ea pământ sau munte –, „cum scrie Sfânta Scriptură: […] Perit-au pomenirea lui cu sunet”[2] sau „Să stinsă pomenirea lui cu sunet”[3]. Ori, în versificarea lui Dosoftei: „Perit-au cu sunet vestea lui cea mare” (Ps. 9, 15).

Orice e material piere și lasă…„sunet în ureche”.

Și parcă pentru a ne confirma apelul său la literatura veche, într-o notă de subsol la poemul următor, Îndemn de poveste, autorul ne comunică: „În graiul cronicarilor inorog înseamnă unicorn”.

În graiul cronicarilor, ca și al poetului Dosoftei, materie înseamnă țesătură veche și ruptă, și sunet în ureche.


[1] A se vedea articolele mele după cum urmează:

https://www.teologiepentruazi.ro/2013/04/28/creatori-de-limba-si-de-viziune-poetica-in-literatura-romana-44/;

https://www.teologiepentruazi.ro/2014/11/14/luceafarul-3/;

https://www.teologiepentruazi.ro/2018/10/28/lucian-blaga-trei-arte-poetice-si-alte-poeme-1/.

[2] Miron Costin, Letopisețul Țărâi Moldovei. De neamul moldovenilor, ediție îngrijită de P. P. Panaitescu, Ed. Minerva, București, 1979, p. 177.

[3] Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, ediție îngrijită și glosar de Iorgu Iordan, Ed. Minerva, București, 1980, p. 109.

Predică la Duminica a IX-a după Cincizecime [2019]

Iubiții mei[1],

pășim zilnic cu sufletul nostru peste un ocean de informații. De informații de tot felul. Unele sunt bune și foarte bune, pentru că ne zidesc duhovnicește, pe când altele sunt rele, foarte rele și catastrofale pentru noi, pentru că sunt o îmbiere spre păcat. Și cei care nu sunt biruiți de cele rele sau nu le văd pe cele bune ca fiind „rele” – deși le citesc, le privesc, le contemplă –, sunt cei care privesc cu credință spre Domnul. La fel ca Sfântul Petros, care a mers pe mare atâta timp cât a privit la El [Mt. 14, 29]. Dar când s-a uitat la valurile produse de vântul cel tare [τὸν ἄνεμον ἰσχυρὸν] [Mt. 14, 30], adică atunci când și-a luat ochii de la Domnul și a început să evalueze ispitele, primejdiile, el a început să se scufunde în frică, în neînțelegere, în singurătate. Pentru că toate informațiile din jurul nostru au rolul de a ne clarifica și îmbogăți interior, de a ne înrădăcina în relația noastră cu Dumnezeu.

Toată creația lui Dumnezeu e o imensă bibliotecă de informații. De rațiuni sfinte, dumnezeiești. Iar dacă te apropii de ele cu evlavie, atunci toate ființele și lucrurile lui Dumnezeu te umplu de o frumusețe și de o înțelepciune nemărginite. Dar dacă te apropii pătimaș de oameni, de animale, de lucruri, de tot ceea ce există, împătimirea de ele te va omorî interior. Și moartea sufletească te face un abandonat în ocean, în acest ocean imens de semnificații, pe care nu le mai poți înțelege și care te strivesc. Și dacă vrei să te lupți, să țipi, să îți detești viața, să Îl renegi pe Cel care te-a făcut pe tine – și asta numai pentru că moartea sufletească te face orb la minunile lui Dumnezeu –, atunci te vei răni pe fiecare zi de moarte, te vei adânci într-o moarte și mai mare, pentru că moartea sufletească este o continuă afundare în stricăciunea interioară, o continuă deformare a chipului lui Dumnezeu din tine.

Pentru că omul nu moare când moare, ci moare când păcătuiește. Până când sufletul se desparte de trup, până la moartea ce transformă trupul lui în cadavru, omul moare de mii de ori sufletește. Pentru că orice păcat ne omoară sufletește. Și noi ne învățăm cu moartea de mici, pentru că ne învățăm cu păcatul.

Tocmai de aceea, rămânerea în păcat sau considerarea păcatului nostru drept „viață”, drept „viața noastră”, înseamnă moarte sufletească. Înseamnă a trăi o existență plină de Iad. Căci cu aceste păcate nespovedite, cu aceste păcate neiertate de Dumnezeu, noi suntem niște morți în pământul celor vii. Pentru că nu ne pocăim, pentru că nu căutăm viața cu Dumnezeu, pentru că nu vrem să fim înviați din moartea păcatelor noastre.

Fiindcă există înviere din moartea păcatului! Taina Mărturisirii e locul în care noi înviem sufletește. Pentru că ne spovedim și înviem! Ne spovedim și ne ridicăm din morți! Și învierea sufletească, adică primirea harului lui Dumnezeu în noi, ne face să simțim duhovnicește. Și simțirea lui Dumnezeu este viața noastră. E viața noastră duhovnicească. Simțirea slavei Lui e viața noastră cea veșnică.

De aceea, dacă știi cum e moartea sufletească, dar și cum e viața duhovnicească, dacă le-ai experimentat pe amândouă, ai înțeles că nu poți opta decât pentru viața cu Dumnezeu. Căci viața cu Dumnezeu este plină de bucurie și de curăție, de sfințenie și de simțiri și de înțelegeri sfinte, de împăcare și de împlinire interioară. Vezi, auzi, simți, miroși, înțelegi, te bucuri duhovnicește când ești cu Dumnezeu, pe când păcatul e neorânduială și răceală, durere și chin al conștiinței, e nefericire continuă. Așa că nu mai poți opta, nu mai poți alege păcatul cu dezinvoltură, pentru că păcatul e moarte, e Iad și nu fericire.

Când minți pentru prima oară ca să câștigi ceva în mod facil sau când vezi pentru prima oară imagini desfrânate și curiozitatea ta e satisfăcută, crezi că minciuna sau desfrânarea sunt lucruri care te „împlinesc”. La fel, când începi să fumezi sau să bei sau să te droghezi, crezi că acestea toate „îți fac bine”. Pentru că păcatele, la început, par „o experiență benefică”. Dar când păcatele, prin obișnuință rea, devin patimi, și nu mai poți trăi fără minciună, fără sex, fără pachetul de țigări, fără drogurile tale, fără sticla ta de tărie, vezi că obișnuințele tale rele sunt robii spirituale, sunt boli grele, sunt moartea ta sufletească. Vezi că patimile tale sunt scumpe, dai bani mulți pentru ele și te înjosești continuu din cauza lor. Ți-e rușine cu tine și cu ele, dar nu poți să scapi de ele cât ai zice „pește”. De ce? Pentru că au intrat adânc în tine și te-au făcut neom. Au pus stăpânire pe tine și te conduc! Și tu ești slab, suntem cu toții slabi în fața păcatelor, pentru că ne-au slăbit interior.

De aceea, avem nevoie de întărire de la Dumnezeu, de slava Lui, în lupta noastră cu patimile noastre. Pentru că de unii singuri nu putem să învingem patimile din noi înșine. Avem nevoie de medicamentul nemuririi, adică de Hristos euharistic, de Însuși Domnul, pentru ca să ne vindece de moartea noastră, de patimile noastre care sunt moartea noastră sufletească și trupească.

Tocmai de aceea, dacă privim duhovnicește viața noastră, noi nu putem trăi fără să ne spovedim și să ne împărtășim cu Domnul. Lupta noastră continuă cu păcatul se poate realiza numai avându-L pe Domnul în noi și primind continuu iertarea Lui. Căci partea liturgică a vieții noastre se îmbină în mod armonios cu partea noastră ascetică. Și, ca oameni liturgici, ca oameni care venim și slujim la Biserică, noi cântăm, citim, ne închinăm, ne spovedim, ne împărtășim, ne sfătuim unii cu alții, pentru ca acasă, în intimitatea noastră, să postim, să ne închinăm, să ne rugăm, să citim, să muncim, să priveghem neîncetat.

Asceza noastră este lupta noastră continuă cu patimile și, totodată, continua noastră întărire în dreapta credință a Bisericii. Mă ascetizez dacă postesc, dar și dacă traduc Scriptura și pe Sfinții Bisericii. Mă ascetizez sau mă nevoiesc dacă mă rog, dar și dacă citesc cărțile Bisericii. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu ne învață cum să gândim, cum să simțim, cum să ne raportăm la Dumnezeu și la semenii noștri, cum să Îi slujim Lui și cum să ne sfințim viața noastră.

Adică viața noastră e o continuă citire, înțelegere, despătimire, apropiere de voia lui Dumnezeu. Și dacă învățăm cum să creștem animale sau cum să creștem plante, învățăm prin ele cum să creștem duhovnicește. Căci orice meserie, tehnică, știință ne coboară în noi, în adâncul nostru, acolo unde ne duce și cunoașterea teologică și liturgică. Pentru că orice înțelegem în viața noastră, cu voia și cu ajutorul lui Dumnezeu, reprezintă binele nostru.

Tocmai de aceea, oamenii care învață continuu, care muncesc continuu, care se străduie continuu să înțeleagă toate din jurul lor și pe ei înșiși, se coboară în multă simplitate și smerenie. Pentru că văd câte știu și, în același timp, câte stau înaintea lor ca să fie înțelese. Căci te smerești numai atunci când vezi că toate pe care le știi și pe care nu le știi sunt creația lui Dumnezeu și aceasta ne depășește cu totul. Și dacă creația Lui ne copleșește atât de mult, dacă ea ne pune cu botul pe labe în materie de înțelegere, El, Dumnezeul nostru treimic, ne depășește cu totul înțelegerea noastră. Căci despre Dumnezeu nu știm decât pe cele pe care El ni le-a revelat, ni le-a dezvăluit. Iar noi trebuie să fim recunoscători față de orice fărâmă de text în care ni se vorbește despre El, despre revelarea Lui în fața noastră. Căci din Scriptură și din cărțile Sfinților Lui noi învățăm cum arată Dumnezeul nostru și cât de minunat este El în tot ceea face.

…„Începând a se afunda [ἀρξάμενος καταποντίζεσθαι]” [Mt. 14, 30, BYZ] reprezintă intrarea noastră în păcat. Și când vedem că păcatul, asemenea unui turbion, vrea să ne înece, noi trebuie să facem ce-a făcut Sfântul Petros, Apostolul: să strigăm. Căci el „a strigat, zicând: «Doamne [Κύριε], mântuie-mă[2] [σῶσόν με]!». Căci izbăvirea noastră de moarte e o mântuire a noastră. Dar, mai întâi de toate, mâna Lui care ne scoate din moarte, adică slava Sa, e mântuirea noastră. Pentru că noi, în loc să murim în păcatele noastre, înviem la viața cu Dumnezeu.

Și El ne învie pe noi din moarte! Iar noi, creștinii Lui, suntem cei pe care El îi învie mereu din moarte, din moartea păcatului, pentru ca să fie vii prin slava Lui. De aceea, noi nu putem să spunem că suntem vii datorită nouă, deși conlucrăm cu El la învierea noastră, ci suntem vii datorită Lui în mod fundamental. Pentru că slava Lui e viața noastră! Slava Lui ne învie pe noi din moarte! Și noi doar conlucrăm cu slava Lui, pentru ca slava Lui să fie viața noastră duhovnicească.

Așadar, viața duhovnicească este viața în care noi trăim în noi înșine cu Dumnezeu, pentru că El este în noi prin slava Lui. Și viața duhovnicească noi o avem numai în Biserica Lui, fiind mădulare vii ale Bisericii Sale. De aceea, nu putem fi creștini fără Biserica Lui, fără ierarhia Bisericii Sale și fără Slujbele Bisericii Sale. Nu putem fi creștini fără Tradiția Bisericii Sale, fără Sfinții Bisericii Sale, fără Îngerii lui Dumnezeu, fără modul de a fi al Bisericii Sale. Așa după cum nu putem trăi fără soare, fără somn, fără aer, fără apă, fără mâncare, fără casă, fără familie, tot la fel nu putem trăi duhovnicește fără Biserica Lui. Și care e Biserica lui Dumnezeu nu e o problemă „oarecare”, ci problema fundamentală a omului credincios. Pentru că Biserica Lui e Biserica Cincizecimii, care a ajuns până la noi în mod intact, în mod întreg, în mod desăvârșit.

Și aceasta, în care noi suntem și trăim, e Biserica Cincizecimii, în care orice om se mântuie! De aceea, acest mare adevăr trebuie să îl mărturisim tuturor, pentru ca oamenii să știe care e Biserica Lui și unde se pot mântui. Căci Biserica Lui e Biserica tuturor Sfinților Săi, care a trecut prin secole până la noi, și pe care Dumnezeul treimic a întemeiat-o. Așa că noi nu căutăm alta, nu vrem să inventăm alta, nu ne trebuie alta, pentru că noi suntem în Biserica Lui. Ceea ce vrem noi e să gândim, să trăim și să acționăm precum Biserica Lui. Adică să trăim și să gândim și să lucrăm ca niște creștini, ca oamenii lui Dumnezeu, care ne mântuim prin slava Lui.

Dar ca să te mântui trebuie să nu fii puțin credincios [Mt. 14, 31], ci mult credincios, om cu multă nădejde, om cu multă iubire. Ca să te mântui trebuie să te lași apucat de mâna lui Dumnezeu [Ibidem]. Pentru că „Iisus, numaidecât, întinzând mâna, l-a apucat pe el [ἐπελάβετο αὐτοῦ]” [Mt. 14, 31, BYZ], pe Petros. Și când l-a apucat, nu i-a mai dat drumul. Pentru că Dumnezeu nu dă drumul la niciunul dintre cei credincioși, ci e mereu cu noi.

Iar dacă suntem în Corabia Lui [Mt. 14, 32], vântul ispitelor nu mai ne pune la pământ. Vântul încetează în noi [Ibidem], pentru că slava Lui e pacea noastră. Și pacea Lui nu e ca nicio altă pace, pentru că este bucurie și veselie dumnezeiască.

Așadar, iubiții mei, marea vieții e sărată și plină de pericole, dacă călătorești de unul singur! Dar dacă noi călătorim cu Domnul, dacă El e pacea noastră, dacă El ne dă mână de ajutor și ne întărește în tot lucrul cel bun, călătorim în pace, călătorim pașnic. Și când spui că un om e pașnic, spui că el e plin de pacea lui Dumnezeu. Pentru că cine este irenic, cine iubește pacea și se luptă pentru ea, acela se luptă pentru Biserica lui Dumnezeu și pentru viețuirea creștină în lume.

Sfinții Părinți ai Bisericii, iubiții mei, s-au luptat pentru credința și experiența Bisericii, pentru ca să păstreze pacea și sfințenia în Biserică. Pentru că nu putem trăi decât în adevărul lui Dumnezeu, în adevărul Lui care ne sfințește pe noi. Iar creștinii trăiesc adevărul și sfințenia lui Dumnezeu ca unii care și le fac una cu viața lor, trăind în comuniune cu toți Sfinții lui Dumnezeu din toate veacurile.

De aceea, ca nicicând altcândva noi putem să cercetăm profund istoria, teologia și viața Bisericii. Avem milioane de cărți la îndemână și multe sunt deja online. Trebuie numai să începem de undeva munca noastră de cercetare teologică, pentru ca să ne bucurăm de adevărul, de pacea și de sfințenia lui Dumnezeu. Și să vedem câte minuni de oameni ne-a păstrat Dumnezeu de-a lungul secolelor, spre întărirea noastră în credință și în bucurie sfântă.

Citiți, traduceți, rugați-vă, curățiți-vă, sfințiți-vă! Nu încercați să vă întreceți cu nimeni! Nu mimați experiențe pe care nu le aveți! Smeriți-vă și recunoașteți-vă neputința și păcătoșenia înaintea lui Dumnezeu și El vă va umple de multe înțelegeri sfinte! Nu contează ce vârstă aveți, nu contează câte nu știți, nu contează cât de greu vă e la început. Dacă vreți să trăiți cu Dumnezeu, El vă ajuta în toate în acest mare demers al vieții dumneavoastră, sprijinindu-vă pe calea mântuirii dumneavoastră.

Am început acest drum al mântuirii de copil și știu cât de greu e, dar și câte multe minuni trăim cu Dumnezeu. Dar oricine, de la orice vârstă, îl poate începe. Pentru că Dumnezeu ne ajută pe fiecare în parte nu numai să ne începem mântuirea împreună cu El, ci și să ne-o trăim în fiecare clipă. Amin!


[1] Începută la 12. 12, în zi de miercuri, pe 14 august 2019. Soare, 31 de grade, vânt de 16 km/ h.

[2] A se vedea conjugarea verbului a mântui: https://www.conjugare.ro/romana/conjugarea-verbului-mântui.

Zaharias, cap. 8, cf. LXX

1. Și a fost cuvântul Domnului, al Atotțiitorului, zicând:

2. „Acestea zice Domnul Atotțiitorul: Râvnit-am Ierusalimul și Sionul [cu] râvnire mare și [cu] mânie mare l-am râvnit pe el.

3. Acestea zice Domnul: Și Mă voi întoarce în Sion și voi locui în mijlocul Ierusalimului și va fi chemat Ierusalimul «cetatea cea adevărată», iar muntele Domnului, al Atotțiitorului, «muntele cel sfânt».

4. Acestea zice Domnul Atotțiitorul: Încă vor ședea cei bătrâni și cele bătrâne în cele largi ale Ierusalimului, fiecare toiagul său având în mâna sa [ἕκαστος τὴν ῥάβδον αὐτοῦ ἔχων ἐν τῇ χειρὶ αὐτοῦ], de mulțimea zilelor [ἀπὸ πλήθους ἡμερῶν][lor][1].

5. Și cele largi ale cetății vor fi umplute de copilași și de fetițe [καὶ αἱ πλατεῖαι τῆς πόλεως πλησθήσονται παιδαρίων καὶ κορασίων], jucându-se în cele largi ale ei [παιζόντων ἐν ταῖς πλατείαις αὐτῆς].

6. Acestea zice Domnul Atotțiitorul: De aceea, dacă va fi cu neputință înaintea celor rămași ai poporului acestuia în zilele acelea, oare și înaintea Mea va fi cu neputință?, zice Domnul Atotțiitorul.

7. Acestea zice Domnul Atotțiitorul: Iată [ἰδοὺ], Eu mântui poporul Meu din pământul răsăriturilor [Ἐγὼ ἀνασῴζω τὸν λαόν Μου ἀπὸ γῆς ἀνατολῶν] și din pământul apusurilor [καὶ ἀπὸ γῆς δυσμῶν]!

8. Și îi voi aduce pe ei și voi locui în mijlocul Ierusalimului și Îmi vor fi Mie întru popor și Eu le voi fi lor întru Dumnezeu, în adevăr și în dreptate.

9. Acestea zice Domnul Atotțiitorul: Să se întărească mâinile voastre, ale celor care aud, în zilele acelea! [Ale celor care aud] cuvintele acestea din gura Profeților. Din care zi a fost întemeiată casa Domnului, a Atotțiitorului, și templul de când a fost zidit.

10. Pentru că mai înainte de zilele acelea plata oamenilor nu va fi spre folos și plata dobitoacelor nu va fi, iar celui care a ieșit și celui care a intrat nu va fi pace din necaz. Și îi voi trimite pe toți oamenii, pe fiecare spre aproapele său.

11. Și acum, nu ca [în] zilele cele de mai înainte, Eu fac [acestea] celor rămași ai poporului acestuia, zice Domnul Atotțiitorul.

12. Ci mai degrabă voi arăta pace [ἀλλ᾽ ἢ δείξω εἰρήνην]. Via va da rodul ei și pământul va da roadele sale și cerul va da roua sa și voi moșteni toate acestea [cu] cei rămași ai poporului Meu.

13. Și va fi [în] ce chip era în[tru] blestem în[tre] neamuri casa lui Iudas și casa lui Israil, așa vă voi mântui pe voi și veți fi în[tru] binecuvântare. Îndrăzniți și întăriți-vă în[tru] mâinile voastre!

14. Pentru că acestea zice Domnul Atotțiitorul: [În] ce chip am gândit [ca] să vă chinui pe voi, [pentru] când M-au urgisit părinții voștri, zice Domnul Atotțiitorul, și nu M-am căit [pentru asta],

15. așa M-am pregătit și M-am gândit în zilele acestea [ca] bine să fac Ierusalimului și casei lui Iudas. [Așadar,] îndrăzniți!

16. Acestea [sunt] cuvintele pe care le veți face: Grăiți fiecare adevărul către aproapele său și judecata cea de pace judecați în porțile voastre!

17. Și fiecare răutatea aproapelui său nu o socotiți în inimile voastre [καὶ ἕκαστος τὴν κακίαν τοῦ πλησίον αὐτοῦ μὴ λογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν][2], iar jurământul cel mincinos să nu iubiți [καὶ ὅρκον ψευδῆ μὴ ἀγαπᾶτε]! Pentru că toate acestea le-am urât, zice Domnul Atotțiitorul”.

18. Și a fost cuvântul Domnului, al Atotțiitorului, către mine, zicând:

19. „Acestea zice Domnul Atotțiitorul: Postul [al] patru[lea] și postul al cincilea și postul al șaptelea și postul al zecelea îi vor fi casei lui Iudas întru bucurie și întru veselie și întru sărbători bune și veți fi veseliți [de Mine]. Iar adevărul și pacea iubiți!

20. Acestea zice Domnul Atotțiitorul: Încă vor veni popoarele cele multe și locuind cetățile cele multe.

21. Și vor veni împreună locuind [cei care locuiesc] cele 5 cetăți spre o cetate, zicând: «Să mergem să rugăm fața Domnului și să căutăm fața Domnului, a Atotțiitorului». [Și] voi merge și Eu.

22. Și vor veni popoarele cele multe și neamurile cele multe să caute fața Domnului, a Atotțiitorului, în Ierusalim și [pentru] a potoli fața Domnului.

23. Acestea zice Domnul Atotțiitorul: În zilele acelea, dacă or să apuce 10 bărbați, din toate limbile neamurilor, și or să apuce de poala bărbatului iudeu, [ei vor apuca poala lui] zicând: «Vom merge cu tine, pentru că am auzit că Dumnezeu este cu voi»”.


[1] Datorită mulțimii zilelor lor.

[2] Să nu puneți la inimă răutatea altora! Să nu vă gândiți la ea insistent și să nu o judecați! Pentru că ea vă va strica și sufletul vostru.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, poetul [7]

În succesiunea experiențelor poetice ale Sfântului Dosoftei, Sfântul Ioan Iacob a așezat în versuri întreg Prohodul Maicii Domnului:

Starea I-a

Fiind Maica Vieții, îngropării te-ai dat
Și-ale Îngerilor cete s-au spăimântat,
Adormirea ta cinstind-o luminat.

Născătoarea Vieții și-al Luminii izvor
La-ntuneric Ucenicii cum te pogor?
Tu fiind lumina noastră-a tuturor!

Te mărim pe tine, Maica toatei zidiri
Și-nălțăm duios cântări Sfintei Adormiri,
Întru care plată dai acestei firi.

N-a rămas în groapă preacurat trupul tău,
Ci mutatu-te-ai cu dânsul la Dumnezeu,
Ca să fii părtașă slavei Lui mereu.

Iisus, a toate Împărat prea slăvit,
Te-a ales pe tine Maică și, negrăit,
Fără de prihană tu L-ai zămislit.

Stăpânul făpturii pe pământ pogorând,
Cum venise întrupându-Se oarecând,
Astăzi vine dornic duhul tău luând.

În chip tainic astăzi și noi toți ne-adunăm
Și cu Sfintele femei jalnic îți cântăm,
Dând înconjur năsăliei ne-nchinăm.

Pe cea mai frumoasă decât tot ce-i zidit,
Prin a căreia născare ne-am înnoit,
Cum s-o vadă firea că s-a pristăvit?

Iar iadul, Maică, cum mai poate răbda
Întru tot fulgerătoare lumina ta?
Căci orbește, neputând a te vedea.

Dumnezeu Cuvântul trup luând, Mariam,
Spală firea ponosită a lui Adam
Și din Iad sloboade omenescul neam.

Cerul și pământul îndelung s-au uimit
De străină zămislire ce s-a plinit
Întru tine, Prea Curată, negrăit.

O, minuni străine, lucru nou, nevăzut,
Cum și Maică și Fecioară te-ai cunoscut,
Că din sângiuri preacurate ai născut.

Din această lume simțitor te-ai mutat
Dar cu darul tău, Curată, nu ne-ai lăsat,
Izbăvind pe credincioși de păcat, neîncetat.

Chiar de-ai fost ascunsă ca un rob în mormânt
Dar făptura te vădește-nțelegând
Că Stăpână ești în cer și pe pământ.

Dac-a fost în groapă trupul tău pristăvit,
Pentru noi paharul morții s-a-ndulcit,
Plecăciunea ta cea multă socotind.

Odrăslind din tine spicul cel tăinuit,
Credincioșii Pâinea vieții au dobândit
Și din stricăciune toți ne-am izbăvit.

Ca un sfeșnic, Maică, pe pământ luminezi,
Ortodoxa credință o îndreptezi
Și pe cei robiți din patimi liberezi.

Ca un fulger, cete de Hristos vestitori
Vin din marginile lumii purtați de nori
Ca să-ngroape trup de viață dătător.

Areopagitul și, cu el, Ierotei
Au venit din depărtare, cu Timotei,
Dimpreună cu toți Sfinții Arhierei.

Pe a vieții Piatră, cea din unghi tăinuit,
Dintru sângiurile tale O ai urzit
Și în lume viață nouă ai croit.

Adormind cu trupul, în mormânt te pogori
Și-l arăți pe el izvor tămăduitor
Ortodocșilor tăi închinători.

Ca să mântuiască pe strămoșul Adam
A venit Mântuitorul vestit din neam,
Pogorât ca roua-n mitră, Mariam.

Să-i cuprindă groaza și cutremurul rău
Pe cei ce defaimă numele tău,
O, Prea Sfântă Maică a lui Dumnezeu!

După legea firii, dintre vii ai apus,
Dar, fiind a Vieții Maică, la Ea te-ai dus,
Odihnindu-te în slava cea de sus.

Plâng noroade, Preoți și bătrâni Arhierei
Dimpreună cu slăviții Învățăcei,
Iar mironosițele jelesc cu ei.

Cum erai în viață sprijin cald tuturor,
Și de astăzi fii de-a pururi pe viitor,
Ocrotind cu darul pe al tău popor.

Sub pământ ca luna ai apus, dar răsari
La trei zile ca un soare de mai,
Primăvara vieții noastre, dulce rai!

Tu, născând Viața, cum te-așezi în mormânt?
Se-nfioară ceata Îngerilor strigând:
Cum te-acoperi, Sfinte Acoperământ?

Porumbiță frumoasă, cu penaj aurit,
Ești Fecioară, căci Stăpânul te-a împodobit
Ca să fii lăcaș cu totul prea cinstit.

Cel căzut din viață iar moștean s-a făcut
Când Fecioara fără patimă a născut
Pe Cuvântul Cel fără de început.

Când a fost să vadă trupul ei răposat,
Îngereștile Puteri foarte s-au mirat
Cum cea nestricată moarte a gustat.

De la margini, Sfinții, alergând prea cu zor,
Sfântul trup la întuneric ei îl pogor,
În mormânt, [pe] lumina noastră-a tuturor.

Pogorând la groapă, ceata Îngerilor
Înconjoară străjuind pe Stăpâna lor,
Trupul cel de Viață pricinuitor.

Heruvimii slavei luminat dănțuiesc
Când se-nalță cel de taină rai pământesc
În locașul slavei cel împărătesc.

Dintru stricăciune, pe cel mort prin păcat,
Cu nașterea ta, Curată, l-ai ridicat
Și-n podoaba cea dintâi ne-ai îmbrăcat.

Rânduială nouă tuturor s-a vestit
Prin străina zămislire ce s-a plinit
În mitrasul pururea neprihănit.

Dintru tine, Fiul chip de rob a primit,
După fire arătându-Se îndoit:
Dumnezeu fiind și om desăvârșit.

Chivotul se-ascunde; de la mari depărtări
Vin noroadele, duios înălțând cântări
Întru slava prea cinstitei ei mutări.

Ceata de Apostoli se adună de zor,
Ca s-așeze în mormânt prea frumos odor,
Pe a Vieții Maică, Doamna tuturor.

Rânduiala firii s-o plinești te-ai plecat,
Dar, ca Maică a cerescului Împărat,
Tu rămâi cu trupul veșnic nestricat.

Pe al tău, Curată, scump mormânt îl cinstesc
Și slăvita Adormire o preamăresc,
Întru care dat-ai birul cel firesc.

Chiar de mori, Curată, dar vezi în Hristos,
Preamărită sus la Cer, și-ntru cei de jos
Sprijinind pe cei cu suflet credincios.

O, ce bucurie, ce dulceață simțești
Întru slava și odihna celor cerești,
Căci cu Domnul slavei tu împărățești!

Unul din Treime trup din tine primind,
Firea cea cuvântătoare s-a înnoit:
Minunată taină, lucru preamărit!

Prorocii, Maică, de demult au cântat
Că din vița lui David, tu, prea minunat
Odrăsli-vei pe Hristos cel așteptat.

O, lumina lumii și al Vieții izvor,
Cum în loc întunecos Sfinții te pogor?
Se uimește firea prea tânguitor!

Nație pizmașă, ucigaș popor,
Ce sminteală ai avut, vița Iudelor,
De voiești surparea Sfintei Sfintelor?

Ticăloase jidov, vino, soi blestemat,
De-ți cunoaște uneltirea din păcat,
Din tăierea brațului tău cel spurcat.

Urmând, Maica Milei, lui Hristos Dumnezeu,
Lecuiește pe acel urgisit evreu,
Părăsindu-și legea lui de fariseu.

„Maică și Fecioară, mama dulce a mea,
Cum să rabd acum văzând îngroparea ta?”,
Așa Simon Petru prea se tânguia.

„Cine-mi dă izvoare ca să plâng îndeajuns?”,
Strigă Pavel, de durere fiind pătruns,
Când se vede-n groapă trupul ei ascuns.

Munții se-nfioară. „Tu, norod credincios,
Tânguiește-te și plângi astăzi dureros”,
Glăsuiesc Învățăceii lui Hristos.

Oarecând, o, Maică, simțitor vom vedea,
După ducerea la Cer, frumusețea ta,
Căci de-acum Cerul tu vei desfăta.

Slavă…

Te mărim, Cuvinte, cu Părintele Tău,
Iar Duhului Prea Sfânt ne-nchinăm mereu,
Preamărind în Troiță pe un Dumnezeu.

Și acum…

Te cinstim, o, Maică a Celui făr’ de ani,
Închinându-ne la groapa din Ghetsimani:
Cercetează-ne pe noi, cei sărmani! [etc]

Predică la Adormirea Maicii Domnului [2019]

Iubiții mei[1],

Părintele Teofil Părăian sublinia faptul că „nu există Ortodoxie fără Maica Domnului”[2]. Spunând prin aceasta că Născătoarea de Dumnezeu este o persoană fundamentală în viața și în evlavia noastră, pentru că ea este Maica Stăpânului nostru. Dar, în același timp, putem să spunem că nu există Ortodoxie fără vreun Sfânt al Bisericii noastre și fără întreaga Tradiție, istorie și viață a Bisericii. Pentru că Biserica e Biserică cu toate cele ale ei și nu în mod parțial. Iar Biserica, care e comuniunea lui Dumnezeu cu Sfinții Lui, îi conține pe toți Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu fiind cea mai înaltă sfințenie a întregii creații.

Căci, ne spune Sfântul Maximos Mărturisitorul, „prin înălțarea [la cer] și [prin] mutarea Sfintei Fecioare [de către Fiul ei]…ea s-a făcut mai înaltă decât Tronurile, decât Heruvimii și Serafimii…mai înaltă decât toate făpturile nemateriale și netrupești”[3]. Mai înaltă decât toți Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu, pentru că este cea mai aproape de Dumnezeu. Fiindcă atunci când Sfântul Apostol Tomas a vrut să vadă trupul ei cel fără de prihană[4], așa cum fusese el pus în mormânt de către ceilalți Sfinți Apostoli, „mormântul [ei] s-a găsit gol. Dar fâșiile și giulgiul în care au așezat-o le-au aflat, însă trupul Fecioarei nu mai era, ci fusese înălțat la Fiul și Dumnezeul ei, ca să viețuiască împreună cu El și să împărățească împreună cu El. Și așa a făcut să urce firea noastră în Împărăția cea veșnică, nu numai prin Fiul său, ci și prin Maica Sa”[5].

Tocmai de aceea, atât Mormântul Domnului, cât și cel al Maicii Sale, sunt goale, căci ei sunt vii. Pentru că ambele ne vorbesc despre înălțarea trupului nostru la cer. Despre transfigurarea trupului nostru. Transfigurare despre care Sfântul Apostol Pavlos ne vorbește în acești termeni: „noi [ἡμεῖς], cei care suntem vii [οἱ ζῶντες], cei care suntem rămași întru parusia/ venirea Domnului [οἱ περιλειπόμενοι εἰς τὴν παρουσίαν τοῦ Κυρίου], nu avem să fim înaintea celor care au adormit [οὐ μὴ φθάσωμεν τοὺς κοιμηθέντας]. Că[ci] Însuși Domnul în[tru] poruncă [Ὅτι Αὐτὸς ὁ Κύριος ἐν κελεύσματι], în[tru] glasul Arhanghelului [ἐν φωνῇ Ἀρχαγγέλου] și în[tru] trâmbița lui Dumnezeu [καὶ ἐν σάλπιγγι Θεοῦ], Se va coborî din cer [καταβήσεται ἀπ᾽ οὐρανοῦ] și cei morți în Hristos vor învia întâi [καὶ οἱ νεκροὶ ἐν Χριστῷ ἀναστήσονται πρῶτον]. Apoi noi, cei care suntem vii [ἔπειτα ἡμεῖς οἱ ζῶντες], cei care suntem rămași [οἱ περιλειπόμενοι], împreună cu ei vom fi răpiți în nori [ἅμα σὺν αὐτοῖς ἁρπαγησόμεθα ἐν νεφέλαις], întru întâmpinarea Domnului [εἰς ἀπάντησιν τοῦ Κυρίου], întru văzduh [εἰς ἀέρα], și așa pururea cu Domnul vom fi [καὶ οὕτως πάντοτε σὺν Κυρίῳ ἐσόμεθα]” [I Tes. 4, 15-17, BYZ].

Căci la venirea Domnului întru slavă va avea loc învierea cea de obște. Pentru că slava Lui îi va învia pe toți cei adormiți. Și atunci vor învia toți cei adormiți, nu doar Sfinții. Însă aici Sfântul Pavlos ne vorbește despre învierea morților din perspectiva sfințeniei celor adormiți și a întâmpinării Domnului întru slavă. Căci, la venirea Domnului, toți cei adormiți în Hristos vor învia, având trupuri duhovnicești, pline de lumina Lui. Dar și cei vii, care vor fi vii la venirea Domnului și vor fi oameni Sfinți, se vor transfigura și ei într-o clipă prin slava Lui. Și astfel, toți cei Sfinți, fiind ființe transfigurate, pline de slava Dumnezeului nostru treimic, se vor înălța întru slava Lui, pentru ca să Îl întâmpine pe Domnul, rămânând cu El pentru veșnicie.

Și iată de ce trebuie să Îl întâmpinăm mereu pe Domnul în toți oamenii! Iată de ce trebuie să Îl vedem pe El în toți oamenii! Căci cine Îl vede pe Domnul în oameni, acela Îl iubește pe El în cei zidiți după chipul Său. Pentru că iubirea rămâne cu cei pe care îi iubește. Cel care iubește rămâne cu cei pe care îi iubește. După cum Dumnezeu rămâne în noi și este cu noi, pentru iubirea cu care Îl iubim și pentru modul în care noi ne curățim mereu pentru El.

Fiii lui Core [Κόρε] [Ps. 44, 1, LXX] au spus despre Născătoarea de Dumnezeu că este Împărăteasa Lui. Căci ei au profețit și au spus: „Stătut-a Împărăteasa din cele de-a dreapta Ta [παρέστη ἡ Βασίλισσα ἐκ δεξιῶν Σου], [fiind] îmbrăcată în îmbrăcăminte împletită cu aur [și] înfrumusețată [ἐν ἱματισμῷ διαχρύσῳ περιβεβλημένη πεποικιλμένη]” [Ps. 44, 10, LXX]. Tocmai de aceea, în Icoana Deisis[6], Născătoarea de Dumnezeu este în dreapta Domnului, ca rugătoare a noastră neadormită, neîncetată. Ca rugătoare pentru mântuirea noastră.

Și δέησις [deisis] înseamnă rugăciune. Pentru că Preacurata Stăpână și Sfântul Ioannis Botezătorul sunt exemplele noastre cele mai mari în materie de rugăciune. Ei sunt rugătorii prin excelență pentru mântuirea noastră. De la care și noi putem învăța să ne rugăm, să ne rugăm neîncetat.

Și pentru că ea este Împărăteasa noastră prin marea ei sfințenie, în rugăciunile dimineții noi strigăm către Născătoarea de Dumnezeu: „Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperirea celor necăjiți, vezi nevoia mea, vezi necazul meu! Ajută-mă ca pe un neputincios! Hrănește-mă ca pe un străin! Necazul meu îl știi, tu îl dezleagă precum voiești! Că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin”[7].

Împărăteasă a lui Dumnezeu prin sfințenia ei, prin bunătatea ei, prin smerenia ei cea nepătrunsă! De la care orice fecioară și femeie trebuie să învețe cuviința, smerenia și sfințenia. Pentru că ea este „Împărăteasa a toate. Căci ea ține toate și de la o margine la alta a lumii toate îi sunt supuse și o preamăresc. Pentru că ea împărățește împreună cu Fiul și Domnul ei. […] [Și] va domni împreună cu Fiul său preadulce în Împărăția Sa [cea] fără de sfârșit și nepătrunsă”[8]. Nepătrunsă, neînțeleasă de mintea noastră iscoditoare, curioasă. Pentru că Împărăția Lui e văzută numai prin vedere dumnezeiască. E văzută numai de cei curați cu inima [Mt. 5, 8]. Căci cei care Îl văd pe Dumnezeu, văd și Împărăția Sa cea veșnică, cea plină de slava Lui.

Și cum a ajuns Preacurata Fecioară Maria Împărăteasa noastră? Prin aceea că „s-a făcut toată plină de har…înțelegătoare prin privire și cuvânt, având înăuntrul ei vedenii dumnezeiești, [fiind] cu totul străină de tulburare, mânie și flecăreală, frumoasă la suflet și trup. […] Mai mult decât toate, sufletul ei sfânt era plin de iubire de oameni și de compătimire…[arătându-se] Împărăteasă mai presus de fire, prin faptă, cuvânt și cuget”[9].

Căci o adevărată doamnă e o ființă nobilă prin virtuțile ei și nu prin apartenența ei la o familie anume. Virtuțile te umplu de noblețe, de distincție duhovnicească. Virtuțile te fac o personalitate duhovnicească, una care emană curăție și sfințenie, înțelepciune și bunătate, smerenie și compătimire. Pentru că e domn cel care se stăpânește pe sine. Pentru că e doamnă cea care se stăpânește pe sine. Iar dacă nu ne stăpânim pe noi înșine, ne arătăm căzuți din rațiune, din dreapta înțelegere și viețuire, din umanitate.

Praznicul de astăzi folosește cuvântul κοίμησις[10] [chimisis] [adormire] pentru sfârșitul pământesc al Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că moartea ei a fost o moarte de scurtă durată. Însă, în mod liturgic, noi folosim termenul de adormire pentru moarte, numindu-l pe cel mort adormit. Și nu vrem să spunem că sufletul său „doarme”, ci că trupul său „doarme” sau și-a încetat lucrarea lui pământească. Pentru că sufletele celor adormiți, ale celor morți, sunt vii după moarte. Căci „sufletul rațional și inteligibil, chiar și după separarea de trup [prin moarte]…rămâne precum este, viețuiește și comunică, fiind activ, nu în închipuire, ci în realitate. Întrucât [sufletul] este rațional, cugetător și nematerialnic, bucurându-se de libertatea apropierii de Dumnezeu, Care-l și cârmuiește”[11], îl conduce.

Și adormirea Maicii Domnului a însemnat luarea preasfântului ei suflet de către Domnul. Căci „Preasfânta Maică a Domnului și-a încredințat fericitul și curatul ei suflet Domnului, Împăratului și Fiului ei, și a adormit un somn dulce și mult dorit. [Și] așa cum a ocolit durerile nașterii cu o naștere negrăită, tot astfel nici durerile morții n-au atins-o în vremea morții sale, căci Împăratul și Domnul firilor a fost și atunci și acum strămutătorul firilor”[12]. Pentru că nașterea Domnului din ea a fost suprafirească și nu a stricat fecioria ei. De aceea e pururea Fecioară și Maică în același timp. Iar acum, la adormirea ei, a murit cu moarte preafericită, fără durere, fără chin, pentru că Însuși Domnul a primit sufletul ei. Și când sufletul ei a fost luat de Domnul, trupul ei a rămas plin de slava Sa[13]. Și Sfinții Apostoli au îngropat trupul ei și el a stat în mormânt 3 zile[14]. Însă a 4-a zi nu au mai găsit trupul ei în mormânt, pentru că trupul ei a fost înălțat de Domnul la cer, pentru ca Maica Lui să fie alături de El pentru veșnicie[15].

Troparul praznicului folosește verbul μεθίστημι [metistimi] [a muta] pentru ridicarea sau înălțarea trupului ei la cer de către Domnul, spunându-ne: „mutatu-s-a la viață [μετέστης πρὸς τὴν ζωήν], ceea ce este Maica vieții [Μήτηρ ὑπάρχουσα τῆς ζωῆς]”[16]. A fost mutată de Fiul ei la viața cea veșnică pentru că este Maica Vieții, a Fiului ei, dar și Maica ce ne umple pe noi de viața cea veșnică. De aceea, prin rugăciunile sale cele bine primite de către Domnul, Născătoarea de Dumnezeu izbăvește din moarte [ἐκ θανάτου] sufletele noastre[17].

Din care moarte? Din moartea păcatului! Pentru că păcatul e marea noastră problemă și singura de fapt. Păcatul e moartea noastră. Și degeaba căutăm viață, fericire, împlinire în păcat. Pentru că păcatul e doar moarte, moarte veșnică.

De aceea, iubiții mei, câți o iubim și o cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Maica Vieții, să ne rugăm ei cu inimă de fii! Căci Fiul ei i-a făgăduit înainte de adormirea sa: „Tot sufletul ce va chema numele tău cu sfințenie nu va fi lepădat, ci va afla milostivire și mângâiere în această viață și în veacul viitor”[18].

Ea este scara văzută de Sfântul Iacov în vedenie, care, deși a fost întemeiată pe pământ, a ajuns până în cer [Fac. 28, 12, LXX]. Ea este ușa închisă văzută în vedenie de Sfântul Iezechiil [Ιεζεκιηλ], pentru că Domnul Dumnezeul lui Israil a intrat prin ea și a lăsat-o închisă [Iez. 44, 2, LXX], adică a lăsat-o Fecioară. Și este casa Înțelepciunii [Par. 9, 1, LXX], pentru că L-a purtat în pântecele ei pe Cel care poartă toate. Și aceste 3 profeții sunt conținute de textele vechitestamentare ce au fost citite aseară la Vecernia Mare[19].

Și nu cred că poți să fii creștin ortodox cu adevărat, fără să ai o relație reală, plină de iubire și de curăție, de ascultare și de smerenie cu Născătoarea de Dumnezeu, cu Maica Luminii. Pentru că de la Maica lui Dumnezeu noi învățăm adevărata închinare și slujire adusă lui Dumnezeu.

La mulți ani tuturor celor care astăzi își serbează ziua onomastică! Multă sănătate și bucurie celor care au postit, s-au spovedit și s-au împărtășit în această dumnezeiască zi! Și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne bucure pe toți cu mila Lui, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, Maica Lui și noastră, a nevrednicilor robilor Săi! Amin.


[1] Începută la ora 20.00, în zi de vineri, pe 9 august 2019. Sunt 33 de grade, cer senin, vânt de 8 km/ h.

[2] Arhim. Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei,  ed. îngrijită de Fabian Anton, cu un cuv. înainte de Ierom. Serafim Gheorghe Pătrunjel și postfață de Mihai Neamțu, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 88, 130.

[3] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, trad. și postfață de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 122.

[4] Idem, p. 110. [5] Ibidem.

[6] Am preluat Sfânta Icoană de aici: https://www.icoana.net/wp-content/uploads/2018/01/deisis-icon.jpg.

[7] A se vedea: https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciunile-diminetii. Am corectat și îndreptat textul rugăciunii.

[8] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, ed. cit., p. 13. [9] Idem, p. 13-14.

[10] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/377/sxsaintinfo.aspx.

[11] Eustratie, Preotul din Constantinopol, Despre starea sufletelor după moarte, cu introd., trad. din lb. gr. veche și note de Ierod. Arsenie Pohrib, în rev. Studii Teologice, seria a III-a, anul XIII, nr. 4, octombrie-decembrie, București, 2017, p. 201.

[12] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, ed. cit., p. 104-105. [13] Idem, p. 105. [14] Idem, p. 109. [15] Idem, p. 110.

[16] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/377/sxsaintinfo.aspx. [17] Ibidem.

[18] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, ed. cit., p., p. 104.

[19] Mineiul pe luna august, ed. BOR 1894, p. 161-162.

O carte de predici a Părintelui Nicolae Bordașiu

Pr. Prof. Nicolae Bordașiu, Graiurile mele, auzi-le, Doamne! Predici pentru Duminici și sărbători de peste an, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Ed. AMA Aediting, București, 2019, 480 p.

*

În prefața cărții, PS Galaction Stângă a mărturisit că „am învățat de la părintele profesor Nicolae Bordașiu ce înseamnă a vorbi celorlalți cu empatie și cu înțelegerea că cei ce te ascultă nu sunt niște entități sociale, ci oameni cu griji, probleme și frământări pe care, mai mult sau mai puțin, le trăiește în mod personal și cel ce vestește cuvântul Evangheliei”, p. 8.

Din predicile autorului:

„păcatele sunt cele care stau ca niște guri de lei și așteaptă să muște din viața fiecăruia dintre oameni”, p. 64.

„Patriarhul Iustinian [Marina] a fost cel mai subtil și mai curajos dintre toți luptătorii împotriva comunismului, fiindcă, la cel mai înalt nivel, a avut curajul să-i apropie de el pe toți cei care au înfruntat prigoana comunistă și să-i aibă și sfătuitori și ierarhi pe unii ca Bartolomeu [Anania], sau slujitori la altare pe cei mai mulți care au venit la el”, p. 76.

Îl recunoaște pe Părintele Constantin Galeriu ca ctitor al Bisericii Sfântul Silvestru din București, p. 77.

Era subordinațianist. Pentru că numea pe Duhul Sfânt „a treia persoană” a Treimii, p. 91, când persoanele Treimii sunt veșnice și egale și fără de început.

„zăbralnic negru”, p. 102. Zăbralnic cred că e o formă populară de la zăbranic, care înseamnă văl[1].

Sora Leontina, care nu vede de 20 de ani, p. 107. O predică din 2009, cf. p. 106, n. 61.

Autorul afirmă că turma de porci era formată din aproape 2.000 de porci și că au alergat circa 9 km până s-au aruncat în mare, p. 125. Nu se indică nicio sursă. Pentru că întreaga carte nu indică nicio sursă.

Pe 11 octombrie 2009, cf. p. 176, n. 73, spunea: „Au trecut zece ani din viața mea din clipa în care m-am întâlnit cu moartea și am văzut drumul pe care urcă sufletul spre cer și m-am întors”, p. 177. A fost în moarte clinică.

Pe 30 noiembrie 2008, autorul mărturisea că a fost hirotonit Preot cu 39 de ani în urmă, p. 264.

Părintele Benedict Ghiuș spunea că moartea este „o experiență unică și nemărturisibilă”, p. 266.

„postul este o luptă plină de smerenie”, p. 320.

„Păcatul, iubiții mei, nu poate fi o justificare pentru nimeni, niciodată”, p. 398.

A fost pus de PFP Justinian Marina Profesor la Seminar, în București, p. 461. Unde a fost și Directorul Seminarului, p. 461.

Pe 21 mai 2018 a rostit un cuvânt la împlinirea vârstei de 94 de ani, cf. p. 463, n. 122.

„dragostea este cea care îl înalță pe om”, p. 466.

Părintele Arsenie Boca i-a spus: „Vei face închisoare, dar în închisoare nu vei muri”, p. 468.

Predicile sunt între p. 30-471.

Autorul a murit pe 9 noiembrie 2018, într-o zi de vineri[2].


[1] A se vedea: https://www.dex.ro/zăbranic.

[2] A se vedea: https://basilica.ro/pr-nicolae-bordasiu-a-trecut-la-cele-vesnice/.

Page 1 of 2148

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno