Pagina sursă a cărții.
Cartea în format PDF.
Cartea Sfântului Profet Miheas
Geneza creștină în opera lui Eminescu
Cartea Sfântului Profet Amos
Vorbiri de Facebook (vol. 5)
Puteți fi partenerii noștri
De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!
***
Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:
dorinfather@yahoo.com
sau făcând donații în contul:
Picioruş Gianina Maria Cristina
BCR
RO31RNCB0080079049010001
***
Platforma noastră este editată pe Windows 10 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.
***
Vă mulţumim frumos tuturor!
Zaharias, cap. 3, cf. LXX
1. Și mi-a arătat mie pe Iisus[1], pe preotul cel mare, stând înaintea feței Îngerului Domnului și diavolul stătuse de-a dreapta sa, [pentru] a sta împotriva lui.
2. Și a zis Domnul către diavolul: «Să certe Domnul în[tru] tine [ἐπιτιμήσαι Κύριος ἐν σοί], diavole [διάβολε], și să certe Domnul în[tru] tine, Cel care a ales Ierusalimul. Nu [este], iată, acesta ca tăciunele scos din foc?».
3. Și Iisus era îmbrăcat [cu] veșminte murdare [ἱμάτια ῥυπαρὰ][2] și stătuse înaintea feței Îngerului.
4. Și a răspuns și a zis către cei care au stat înaintea feței sale, zicând: «Luați veșmintele cele murdare de la el!». Și a zis către el: «Iată, am luat fărădelegile tale! Și îmbracă-l pe el [cu] veșmânt lung!
5. Și puneți mitra cea curată [κίδαριν καθαρὰν] pe capul său!». Și l-au îmbrăcat pe el [cu] veșminte și au pus mitra cea curată pe capul său și Îngerul Domnului stătuse.
6. Și s-a mărturisit Îngerul Domnului către Iisus, zicând:
7. «Acestea zice Domnul Atotțiitorul: <Dacă în căile Mele ai să mergi și dacă poruncile Mele ai să păzești, și [atunci] tu vei judeca casa Mea. Și dacă ai să păzești până și curtea Mea, și [atunci] îți voi da ție [pe cei care se] întorc în mijlocul acestora care au stat.
8. Așadar, auzi Iisuse, preotul[e] cel mare, tu și cei de aproape ai tăi, cei care stau înaintea feței tale! Pentru că bărbați socotitori de minuni [ἄνδρες τερατοσκόποι] sunt. Pentru că [διότι], iată [ἰδοὺ], Eu aduc pe Robul Meu [Ἐγὼ ἄγω τὸν Δοῦλόν Μου], Răsăritul [Ἀνατολήν]!
9. Pentru că piatra pe care am dat-o înaintea feței lui Iisus, pe piatra cea una 7 ochi sunt. Iată, Eu sap groapă, zice Domnul Atotțiitorul, și voi pipăi toată nedreptatea pământului acestuia într-o zi [καὶ ψηλαφήσω πᾶσαν τὴν ἀδικίαν τῆς γῆς ἐκείνης ἐν ἡμέρᾳ μιᾷ][3]!
10. În ziua aceea, zice Domnul Atotțiitorul, veți chema împreună fiecare pe aproapele său sub vie și sub smochin>».
[1] Profeție explicită despre numele lui Mesia.
[2] Cu veșminte pătate de sânge și murdărite în timpul Patimilor Sale.
[3] În ziua răstignirii Mele.
Predică la pomenirea Sfântului Profet Iliu Tesvitis [2019]
Iubiții mei[1],
mingea se joacă doar în teren! Indiferent de sport, regulile jocului sunt în teren, în spațiul delimitat, în spațiul sportivității. Și câștigă doar acela care joacă după regulile jocului. Pentru că terenul nostru de joc e viața aceasta, iar regulile vieții noastre sunt duhovnicești. Regulile sportivității noastre sunt poruncile lui Dumnezeu. Pentru că terenul nostru de joc e viața Bisericii și numai Dumnezeu ne încununează. Și viața noastră e un cros continuu, pe terenuri diferite și cu multe obstacole înaintea noastră. Pentru că toate necazurile și ispitele acestei vieți trebuie biruite interior. Trebuie biruite în sufletul nostru.
Ce e o minge de brec? E atunci când câștigi un ghem pe serviciul adversarului. Adică atunci când birui ispita, deși ispita se considera mai tare decât tine. Când o birui prin pocăință, prin smerenie și prin rugăciune. Căci orice șiretlic dorește să facă pagube. Dar, dacă îl dejoci, el se face de râs.
Când se joacă la ofsaid? Când ai avantaj pe tabela de marcat. Și trebuie să știi să prevezi lucrurile, pentru ca nimeni să nu se bucure de tine în mod păcătos. Căci demonii și oamenii care te disprețuiesc, se bucură când tu te faci de rușine. Dar dacă previi acest lucru, seriozitatea ta îi dezamăgește. Și seriozitatea dezamăgește întotdeauna pe cel care te urăște, pe cel care te invidiază, pentru că el se așteaptă să fii la fel de frivol ca și el.
O introducere sportivă pentru o viață de lungă durată. Pentru o viață în slujirea lui Dumnezeu. Pentru viața Sfântului Profet Iliu [Ηλιου]. Care n-a murit, ci e viu în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că Domnul l-a ridicat pe el cu trupul la cer [II Împ. 2, 11]. Și noi știm că atunci când a fost luat Sfântul Iliu la cer, Sfântul Elisee [Ελισαιε] a văzut această vedenie: că a venit „car de foc [ἅρμα πυρὸς] și cai de foc [καὶ ἵπποι πυρὸς] și a fost luat Iliu în vârtej de vânt ca întru cer [καὶ ἀνελήμφθη Ηλιου ἐν συσσεισμῷ ὡς εἰς τὸν οὐρανόν]” [Ibidem]. Și știm că aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că El poate să ridice cu trupul la cer și să păstreze viu pe cineva în Împărăția Sa.
– De ce a văzut car și cai de foc?
– Tot ceea ce se vede în vedenie, se vede în slava lui Dumnezeu, iar ceea ce se vede dumnezeiește sunt lucruri dumnezeiești. Iar eu cred că Sfântul Elisee a văzut car și cai de foc, pentru că Dumnezeu a vrut să îi vorbească despre râvna lui Iliu, despre înfocarea lui dumnezeiască, despre dragostea lui pentru Dumnezeu. Căci și pe noi Dumnezeu ne cheamă să fim aprinși de iubire pentru El. Iar συσσεισμός înseamnă și cutremur și vârtej de vânt. Biblia de la 1688 a ales să folosească cutremur. Eu am ales să folosesc vârtej de vânt, pentru că e vorba despre o acțiune de înălțare. Și Sfântul Iliu a fost luat în vârtej de vânt, pentru că a fost foarte rapidă lucrarea lui Dumnezeu cu el. A fost înălțat foarte repede la cer. Căci expresia „ca întru cer” nu exprimă un dubiu, o îndoială, ci destinația. Pentru că el a fost dus de Dumnezeu în cer.
Și el este în Cer, în Împărăția lui Dumnezeu, dimpreună cu toți Sfinții Lui. Pentru că scopul vieții noastre e acela de a deveni cerești, duhovnicești. De a merge și noi în Cer, în Cerul lui Dumnezeu, în Împărăția Lui.
Însă cine a fost cel care a fost suit în cer? Sfântul Iliu a fost din seminția lui Aaron, locuind în Galaad[2]. Iliu [Ηλιου] din greacă vine de la ebraicul אֵלִיָּהוּ [Eliiahu], care înseamnă „Dumnezeul meu este Dumnezeu”[3]. Aaron [Ααρών], după spusa Sfântului Cuvios Hieronymus, înseamnă „munte de tărie”[4]. Căci forma grecească vine din ebraicul אַהֲרֹן [Aharon][5]. Pentru că trebuie să fii plin de tăria lui Dumnezeu, aidoma unui munte, ca să crezi în Dumnezeu. Căci credința cea adevărată e credința în singurul Dumnezeu.
În Fac. 31, 21, LXX se amintește pentru prima oară de muntele Galaad [τὸ ὄρος Γαλααδ]. Corelativul ebraic, din WTT, este הַ֥ר הַגִּלְעָֽד [har ha-Gilead]. Și Gilead [גִּלְעָד] înseamnă „muntele mărturiei”[6]. Pentru că cine Îl mărturisește pe Dumnezeu are un munte de mărturii despre lucrarea Lui în lume. Căci Îl cunoaște pe El din experiența altora, dar și din experiența personală.
Însă Profetul nostru pomenit astăzi se numește Profetul Iliu Tesvitis [Ηλιου ὁ Προφήτης ὁ Θεσβίτης] [I Împ. 17, 1, LXX]. Pentru că s-a născut în Θεσβὶς [Tesvis], care era locuința preoților legii vechi[7]. În I Împ. 17, 1, LXX, numele cetății este Θεσβων [Tesvon]. Iar Θεσβὶς sau Θεσβων, spune Matthew George Easton, ar însemna străin[8]. Pentru că numai cel care se înstrăinează interior de păcat, poate să Îi slujească cu adevărat lui Dumnezeu, așa cum și-a trăit viața Sfântul Iliu.
Numele tatălui său era Σωβαχὰ [Sovaha][9]. Și el a văzut la nașterea Sfântului Iliu, cum Îngeri îmbrăcați în alb îl salutau pe el și în foc îl înveleau pe el și îi dădeau lui să mănânce văpaia focului[10]. A văzut acestea în mod extatic. A văzut o vedenie, așa cum a văzut vedenie Sfântul Elisee la luarea lui Iliu de pe pământ.
Și când Sovaha s-a dus la Ierusalim și a vestit ce a văzut în vedenia sa, i s-a spus în mod profetic că Iliu va locui în lumină și cuvântul său va fi poruncitor și va judeca pe Israil în sabie și în foc[11].
Și focul în care a fost învelit și cu care a fost hrănit Sfântul Iliu de către Îngerii lui Dumnezeu este slava lui Dumnezeu. Cea întru care a fost și ridicat la cer. Pentru că nu a stins niciodată văpaia harului din el însuși.
În Sinaxarul grecesc, Σωβαχὰ este numit Σωβὰκ [Sovac][12]. Această formă lingvistică apare în II Sam. 10, 16, 18, LXX desemnându-l pe stăpânitorul Sovac [Σωβακ ἄρχων]. Corelativul lui Sovac, în engleză, este Shobach[13]. Iar Shobach înseamnă porumbar[14]. Însă Shobach, de fapt, ar veni de la Shophach, care înseamnă topitorul[15]. Și dacă Sovac este porumbarul din care s-a născut Iliu, porumbelul lui Dumnezeu, tocmai de aceea Iliu a fost înălțat la cer de slava lui Dumnezeu. Dar dacă Sovac este topitorul, este cuptorul în care s-a format Iliu, atunci îmbrăcarea și hrănirea lui cu foc este pe măsura lui, a celui ieșit din topitor. Iar dacă Sovaha, tatăl lui Iliu, a avut vedenie la nașterea fiului său, atunci era și el om duhovnicesc. Pentru că vedenii au oamenii plini de har, oamenii lui Dumnezeu.
Profetul Iliu a mers la Ahaab [Αχααβ] [I Împ. 17, 1, LXX], la împăratul vremii sale. În ebraică, אַחְאָב [Ahaab] înseamnă „fratele tatălui”. Iar tatăl lui Ahaab a fost împăratul Αμβρι [Amvri], despre care aflăm că: „Amvri a făcut răul înaintea Domnului [ἐποίησεν Αμβρι τὸ πονηρὸν ἐνώπιον Κυρίου] și a făcut rău mai mult decât toți cei care au fost înaintea lui [καὶ ἐπονηρεύσατο ὑπὲρ πάντας τοὺς γενομένους ἔμπροσθεν αὐτοῦ]” [I Împ. 16, 25, LXX]. Și când vine vorba de Ahaab, de fiul lui Amvri, se spune același lucru ca și despre tatăl său: „și a făcut Ahaab rău înaintea Domnului [καὶ ἐποίησεν Αχααβ τὸ πονηρὸν ἐνώπιον Κυρίου], a făcut rău mai mult decât toți cei dinaintea lui [ἐπονηρεύσατο ὑπὲρ πάντας τοὺς ἔμπροσθεν αὐτοῦ] [I Împ. 16, 30, LXX]. Pentru că a urmat viața păcătoasă a tatălui său și a făcut și mai mari rele decât el. A urmat exemplul rău al tatălui său și l-a amplificat. Și orice păcat se face înaintea Domnului, pentru că El vede toate faptele noastre. De aceea, când ne ascundem de oameni, de ochii presei, când vrem să părem „alții”, nu suntem „alții” înaintea lui Dumnezeu, ci aceiași. Pentru că El ne vede cu adevărat și ne cunoaște toate gândurile noastre și mișcările inimii noastre și faptele vieții noastre.
Și s-a dus Iliu la Ahaab, la cel păcătos, și i-a spus: „Trăiește Domnul Dumnezeul Puterilor [ζῇ Κύριος ὁ Θεὸς τῶν Δυνάμεων], Dumnezeul lui Israil [ὁ Θεὸς Ισραηλ], Căruia am stat înaintea Sa [ᾯ παρέστην ἐνώπιον Αὐτοῦ]” [I Împ. 17, 1, LXX]. Cu alte cuvinte: „Trăiește, e viu, și te vede Dumnezeu, împărate! Știe păcatele tale cele multe. Și El e Dumnezeul Puterilor cerești, dar și Dumnezeul lui Israil, Care are grijă de Israil, iar eu, Iliu, sunt Profetul care am stat înaintea Lui și cunosc voia Lui cu acest popor”. De aceea, continuarea profeției e aceasta: „Dacă [nu] va fi [vor fi în] anii aceștia rouă și ploaie [εἰ ἔσται τὰ ἔτη ταῦτα δρόσος καὶ ὑετὸς], fără numai prin cuvântul gurii mele [ὅτι εἰ μὴ διὰ στόματος λόγου μου]” [Ibidem]. Pentru că roua și ploaia le primim, dacă avem inima smerită și ne plângem păcatele noastre. Dacă scoatem lacrimi din noi, atunci și Dumnezeu ne dă ploaia milei Sale!
Însă Iliu cel sfânt, cel curat, cel plin de har, a încuiat cerul cu gura sa. A pedepsit poporul spre îndreptarea lui. Căci ceea ce el a hotărât, Dumnezeu a împlinit. Așa după cum, în marea Taină a Mărturisirii, ceea ce Episcopul și Preotul iartă, și Dumnezeu iartă. Pentru că El a lucrat toate prin Profeții Lui, după cum lucrează și acum prin Preoții Lui.
Iliu a vorbit, iar Ahaab a tăcut. Poate, inițial, împăratul a considerat că totul e o glumă, că nu se va petrece nimic. Însă seceta a început!
Și când seceta a început, atunci „a fost cuvântul Domnului către Iliu [ἐγένετο ῥῆμα Κυρίου πρὸς Ηλιου]” [I Împ. 17, 2, LXX]. Pentru că El vorbește Profetului Său și îl învață voia Lui. Și ce i-a spus Domnul în mod extatic, adică în vedenie: „Mergi de aici spre răsărituri [πορεύου ἐντεῦθεν κατὰ ἀνατολὰς] și ascunde-te în pârâul Horrat [καὶ κρύβηθι ἐν τῷ χειμάρρῳ Χορραθ], cel de la fața Iordanisului [τοῦ ἐπὶ προσώπου τοῦ Ιορδάνου]!” [I Împ. 17, 3, LXX].
– De ce nu răsărit, ci răsărituri?
– Pentru că pe fiecare zi trebuie să ne ridicăm spre faptele bune ale evlaviei. Pe fiecare zi trebuie să răsărim, precum soarele, înaintea lui Dumnezeu, fiind plini de har și de iubirea Lui. Și viața noastră în credință e o mergere spre noi și noi răsărituri, pentru că e o creștere continuă în har și în înțelegeri dumnezeiești.
Iar Horrat [Χορραθ] vine de la כְּרִית [Karit] și înseamnă tăiere sau doborâre[16]. Căci pe fiecare zi noi trebuie să răsărim în fața lui Dumnezeu, trebuie să ne arătăm în fața Lui ca unii care tăiem din noi toată patima și doborâm la pământ tot păcatul care dorește să se insinueze în noi. Și cine se ascunde în pârâul ascezei, acela se ascunde în viața duhovnicească. Pentru că viața noastră este ascunsă în Dumnezeu [Colos. 3, 3], e ascunsă în slava Lui, pentru că slava Lui e în noi.
Și pârâul Horrat e în fața Iordanisului. În ebraică, Iordanis din greacă este יַּרְדֵּן [Iarden]. Iar râul Iarden [נְהַר הַיַּרְדֵּן] [nahar ha-Iarden] înseamnă „râul care curge în jos”[17]. Pentru că asceza noastră e mântuitoare numai dacă coboară în ea Iardenul lui Dumnezeu, adică Iordanisul harului Său. Numai dacă El ne umple de slava Lui, noi putem să trăim dumnezeiește pe pământ, făcând voia Sa.
Și când Domnul îl trimite pe Iliu la pârâul ascezei, îi spune și cu ce se va hrăni. Pentru că „și va fi [că] din pârâu vei bea apă [καὶ ἔσται ἐκ τοῦ χειμάρρου πίεσαι ὕδωρ] și corbilor le voi porunci a te hrăni acolo [καὶ τοῖς κόραξιν ἐντελοῦμαι διατρέφειν σε ἐκεῖ]” [I Împ. 17, 4, LXX].
Va bea apă din pârâu, din pârâul ascezei, dar corbii cei lacomi îl vor hrăni. Îl vor hrăni din porunca lui Dumnezeu. Și corbii mănâncă „insecte, cereale, fructe, animale mici și mâncare putredă sau de la gunoi”[18]. Dar, lui Iliu, „corbii îi aduceau lui pâini de dimineață [οἱ κόρακες ἔφερον αὐτῷ ἄρτους τὸ πρωὶ] și cărnuri seara [καὶ κρέα τὸ δείλης] și din pârâu bea apă [καὶ ἐκ τοῦ χειμάρρου ἔπινεν ὕδωρ]” [I Împ. 17, 6, LXX]. Și ziua liturgică ne-o începem și noi cu pâini și o terminăm cu cărnuri. O începem cu prescurile de la Dumnezeiasca Liturghie, pentru ca din ele să scoatem Trupul Domnului, care este hrana noastră cea tare, cărnurile noastre cele duhovnicești. Pentru că și viața ne-o începem cu lucruri ușoare și ne ridicăm spre cele care sunt tot mai grele. Și creștem în curăție și în sfințenie pe fiecare zi, pentru că bem din Potirul Bisericii și ne umplem de harul lui Dumnezeu.
De aici, de la pârâu, Domnul îl trimite în Σαρεπτα [Sarepta] [I Împ. 17, 9, LXX]. Care înseamnă topitorie[19]. Pentru că îl trimite la o asceză tot mai mare. Pentru că Domnul ne cheamă mereu la o nevoință și mai fierbinte și mai plină de râvnă. Iar dacă până acum l-au hrănit corbii cei lacomi și care umblau prin locuri murdare, acum e hrănit de o femeie văduvă și săracă. E trimis la sărăcie, pentru ca să simtă din plin consecințele secetei. Consecințele păcatelor asupra oamenilor și a mediului înconjurător. Iar noi, dacă pierdem contactul cu sărăcia, cu bolile oamenilor, cu nevoile lor reale, profunde, nu mai știm cum arată lumea noastră. Și dacă nu mai știm cum arată lumea reală, trăim într-o iluzie perpetuă.
Văduva cea săracă, care l-a hrănit pe Sfântul Iliu, este Sfânta Σαραφθία [Saraftia][20]. L-a trimis la o femeie sfântă, pentru ca să trăiască în sfințenie alături de ea. De aceea, Sfântul Iliu este Părintele Monahilor, care îi ajută și pe cei care trăiesc evlavios în familie. Căci el este și Părintele Monahilor prin asceza sa, dar și Părintele Mirenilor prin grija lui față de familie. Pentru că atunci când a murit fiul Saraftiei, Iliu s-a rugat pentru el și a zis: „Doamne [Κύριε], Dumnezeu[l] meu [ὁ Θεός μου], întoarce acum sufletul copilașului acestuia întru el [ἐπιστραφήτω δὴ ἡ ψυχὴ τοῦ παιδαρίου τούτου εἰς αὐτόν]!” [I Împ. 17, 21, LXX]. Și Domnul a auzit rugăciunea robului Său și l-a înviat pe acesta! Căci „s-a făcut așa și a strigat copilașul. Și l-a coborât pe el din foișor întru casă și l-a dat pe el maicii sale” [I Împ. 17, 22-23, LXX]. Și când i l-a dat, i-a spus: „Vezi, trăiește fiul tău!” [I Împ. 17, 23]. Iar Sfânta Saraftia i-a spus: „Iată [ἰδοὺ], am cunoscut că omul lui Dumnezeu ești tu [ἔγνωκα ὅτι ἄνθρωπος Θεοῦ εἶ σὺ] și cuvântul Domnului cel adevărat [este] în gura ta [καὶ ῥῆμα κυρίου ἐν στόματί σου ἀληθινόν]!” [I Împ. 17, 24, LXX].
Și ce ne învață omul lui Dumnezeu pe noi? Să urmăm Domnului Dumnezeu [I Împ. 18, 21, LXX]! Și Dumnezeu ascultă întru foc [I Împ. 18, 24, LXX] rugăciunea noastră, pentru că ne umple cu focul slavei Sale. Și dacă ne aducem jertfă fără de prihană lui Dumnezeu, dacă ne dăruim cu totul Lui, El trimite ploaia slavei Lui în noi, așa după cum a trimis ploaie în Israil după 3 ani și 6 luni [Lc. 4, 25; Iac. 5, 17].
Așadar, iubiții mei, să câștigăm, cu harul lui Dumnezeu, meciul vieții noastre! Pentru că Dumnezeu este Cel care arbitrează viața noastră și tot El ne judecă. El ne supraveghează și ne ușurează de păcate și ne mângâie și tot El ne umple de veselie veșnică. Pentru că veselia cea veșnică e viața cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui. Și dacă ne place să fim împreună, dacă ne place comuniunea, comuniunea cea adevărată e cea cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui în Împărăția Sa.
Sfinte Iliu, pacea noastră, întărește-ne pe noi în viața cea virtuoasă! Dă-ne nouă tărie dumnezeiască în fața ispitelor și a necazurilor de tot felul, pentru ca să trăim evlavios înaintea Domnului! Pentru ca, prin sfintele tale rugăciuni, să ne mântuim și noi, nevrednicii. Amin!
[1] Începută la 19. 33, în zi de sâmbătă, pe 13 iulie 2019. Cer parțial înnorat, 28 de grade, vânt de 8 km/ h.
[2] PG 92, col. 397.
[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Elijah.
[4] Cf. Fausset’s Bible Dictionary 1. 01, în BW 10.
[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Aaron.
[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gilead.
[7] PG 92, col. 397.
[8] Easton’s Bible Dictionary, cf. http://eastonsbibledictionary.org/3679-Tishbite.php.
[9] PG 92, col. 397. [10] Ibidem. [11] Ibidem.
[12] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/168/sxsaintinfo.aspx
[13] Cf. https://www.biblestudytools.com/dictionary/shobach/.
[14] Cf. http://www.jewishencyclopedia.com/articles/13600-shobach.
[16] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Chorath.
[17] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jordan_River.
[18] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Corb.
[19] Cf. https://www.biblestudytools.com/dictionary/zarephath/.
Zaharias, cap. 2, cf. LXX
1. Și am ridicat ochii mei și am văzut și iată 4 coarne!
2. Și am zis către Îngerul cel care grăiește în[tru] mine: «Ce este [sunt] acestea, Doamne?». Și a zis către mine: «Acestea [sunt] coarnele care au risipit pe Iudas și pe Israil».
3. Și Domnul mi-a arătat mie 4 dulgheri.
4. Și am zis: «Ce vin aceștia [ca] să facă?». Și a zis către mine: «Coarnele acestea [sunt] cele care l-au risipit pe Iudas și pe Israil l-au zdrobit și nimeni [dintre] ei [nu] a ridicat capul. Și au ieșit aceștia să le ascută pe ele întru mâinile lor. [Iar] cele 4 coarne [sunt] neamurile care ridică cornul peste pământul Domnului, [ca] să-l risipească pe el».
5. Și am ridicat ochii mei și am văzut și iată un bărbat și în mâna lui [era] funia cea de măsurat [σχοινίον γεωμετρικόν]!
6. Și am zis către el: «Unde mergi tu?». Și a zis către mine: «Să măsor Ierusalimul, [ca] să văd cât de mare este lărgimea lui și cât de mare [îi este] lungimea».
7. Și iată Îngerul, cel care grăiește în[tru] mine, stătuse și alt Înger ieșea întru întâmpinarea lui.
8. Și a zis către el, zicând: «Aleargă și grăiește către tânărul acesta, zicând: <Foarte roditor va fi locuit Ierusalimul de mulțimea oamenilor și de dobitoacele [care vor fi] în mijlocul lui>.
9. <Și Eu îi voi fi lui, zice Domnul, zid de foc împrejur [τεῖχος πυρὸς κυκλόθεν] și întru slavă voi fi în mijlocul lui [καὶ εἰς δόξαν ἔσομαι ἐν μέσῳ αὐτῆς].
10. Oh! Oh! Fugiți de la pământul crivățului, zice Domnul! Pentru că din cele 4 vânturi ale cerului [τῶν τεσσάρων ἀνέμων τοῦ οὐρανοῦ] vă voi aduna pe voi, zice Domnul.
11. Mântuiți-vă întru Sion [εἰς Σιων ἀνασῴζεσθε] cei care locuiți fiica Babilonului [οἱ κατοικοῦντες θυγατέρα Βαβυλῶνος]!
12. Pentru că acestea zice Domnul Atotțiitorul: Dinapoia slavei M-a trimis [ὀπίσω δόξης ἀπέσταλκέν Με][1] peste neamurile care v-au prădat pe voi. Pentru că cel care se atinge de voi [este] ca cel care se atinge de pupila[2] ochiului Său [τῆς κόρης τοῦ ὀφθαλμοῦ Αὐτοῦ].
13. Pentru că, iată, Eu aduc mâna Mea peste ei și [aceștia] vor fi prăzi celor care îi slujesc lor! Și veți cunoaște [aceasta], pentru că Domnul Atotțiitorul M-a trimis [διότι Κύριος Παντοκράτωρ ἀπέσταλκέν Με][3].
14. Înfrumusețează-te și te veselește [τέρπου καὶ εὐφραίνου], fiica Sionului [θύγατερ Σιων]! Pentru că, iată, Eu vin și voi locui în mijlocul tău [Ἐγὼ ἔρχομαι καὶ κατασκηνώσω ἐν μέσῳ σου][4], zice Domnul!
15. Și neamuri multe vor fugi spre Domnul în ziua aceea [καὶ καταφεύξονται ἔθνη πολλὰ ἐπὶ τὸν Κύριον ἐν τῇ ἡμέρᾳ ἐκείνῃ][5] și Îi vor fi Lui întru popor [καὶ ἔσονται Αὐτῷ εἰς λαὸν] și se vor sălășlui în mijlocul tău [καὶ κατασκηνώσουσιν ἐν μέσῳ σου][6] și vei cunoaște că Domnul Atotțiitorul M-a trimis către tine[7] [καὶ ἐπιγνώσῃ ὅτι Κύριος Παντοκράτωρ ἐξαπέσταλκέν Με πρὸς σέ].
16. Și Domnul va moșteni pe Iudas [καὶ κατακληρονομήσει Κύριος τὸν Ιουδαν], partea Sa în pământul cel sfânt [τὴν μερίδα Αὐτοῦ ἐπὶ τὴν γῆν τὴν ἁγίαν], și încă va alege Ierusalimul [καὶ αἱρετιεῖ ἔτι τὴν Ιερουσαλημ].
17. Să se teamă tot trupul de la fața Domnului [εὐλαβείσθω πᾶσα σὰρξ ἀπὸ προσώπου Κυρίου]! Pentru că S-a ridicat[8] din norii cei sfinți ai Săi [διότι ἐξεγήγερται ἐκ νεφελῶν ἁγίων Αὐτοῦ]>».
[1] Profeție despre întruparea Fiului.
[2] Lumina ochiului.
[3] Tatăl L-a trimis pe Fiul în lume.
[4] Eu Mă voi întrupa și voi locui în mijlocul tău, Israile!
[5] Multe neamuri vor intra în Biserică.
[6] Popoarele nou convertite ale Bisericii se vor sălășlui în mijlocul Israilului convertit la credință, pentru că vor fi și ele poporul lui Dumnezeu.
[7] Că Tatăl M-a trimis către tine.
[8] S-a întrupat.
Sfântul Proroc Ilie. Cele mai frumoase predici
Sfântul Proroc Ilie. Cele mai frumoase predici, vol. îngrij. de Marius Vasileanu, Ed. Lumea credinței, București, 2019, 138 p.
*
Pr. Ion Buga: „Mâna lui Dumnezeu nu e plină de sânge”, p. 17; autorul consideră, în mod utopic, că tratatele teologice „ne îndepărtează de Dumnezeu”, p. 18.
Pr. Vasile Crețu: Domnul e prezent în mod discret în lume și în viața noastră, p. 30. Autorul consideră că Dumnezeu nu Își revelează prezența în miracole, ci numai în firescul cotidian, p. 30. Însă El Își arată prezența și în miracole, care ne umplu de uimire și de panică, dar și în firescul cotidian, în frumusețea din cosmos și în toată fapta cea bună.
Pr. Vasile Gordon: Sfântul Ilie era un om „al râvnei exemplare”, p. 42.
Arhim. Cleopa Ilie: cele 4 vase de apă = cei 4 Evangheliști, p. 53; Antihristul va ucide cu sabia pe Ilie și pe Enoh înainte de a doua venire a Domnului, p. 55; Ilie „a folosit toiagul secetei și varga foametei ca să smerească pe cei răi și închinători la idoli”, p. 56; „nimic să nu faceți fără sfatul și dezlegarea Duhovnicului”, p. 58.
Arhim. Teofil Părăian: „tunetele și fulgerele nu au nicio legătură cu Sfântul Ilie”, p. 74.
Monahul Nicolae Steinhardt: „Ilie urăște minciuna, fățărnicia și nedreptatea și nu știe ce-s acelea: slăbiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase și expresiile în doi peri”, p. 98-99.
Arhim. Vasile Vasilache: Profetul Ilie a fost înălțat la ceruri în anul 896 înainte de Hristos, p. 120.
Pr. Ioan Tiberiu Vișan: „A fi în «Duhul lui Ilie» însemna, pe vremea venirii Mântuitorului, a mustra cu îndreptățire pe cei ce voiau schimbarea în bine a ființei lor”, p. 132.
Marin Sorescu, Poezii (ediție definitivă) [3]
Marin Sorescu, Poezii (ediție definitivă), Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1990, 475 p.
*
Partea întâi și partea a doua.
„Aerul e tot o fâlfâire”, p. 269; „saltă sufletul pe ape”, p. 270; viața noastră este „tot mai încruntată”, p. 271, tot mai plină de griji și de stupefacții; „orice suspin al meu se interpretează”, p. 274, este interpretabil.
„Scria cât era ziua antică de mare”, p. 286; „șoareci obsedați de arhive care/ latră noaptea la litere”, p. 288; „căutați-mă-n acele vorbe/ care se ling pe bot”, p. 289; fața omului fericit se alungește „pentru a putea strânge în ea/ cât mai multă lumină”, p. 294.
„Dușmanul a intrat în teacă”, p. 299, s-a retras, s-a ascuns. „Pântecul rotund va naște/ după un timp”, p. 300; „săpați la suflet ca niște cârtițe”, p. 301; „pleoapele trecând peste prăpăstii”, p. 302; „nemișcarea e/ pândă,/ mișcarea salt”, p. 305.
„Viitorul are totdeauna căutare”, p. 309; „în scenă/ nu se află nici-un cuvânt”, p. 311; „trecutul fotografiază prezentul”, p. 316; „aveam o poezie care nu mă lăsa să dorm”, p. 322; „am cuprins de umeri o frunză”, p. 323.
„pietricelele care ți-au intrat/ în pantofi/ ți s-au furișat, rând pe rând, și în suflet”, p. 326. Pentru că ne afectează tot ce se întretaie cu viața noastră. „[Î]ți cad frunze/ printre gânduri”, p. 330.
Volumul „Astfel” l-a publicat în 1973. Începe în p. 331. „Tot ce ne calcă pământul/ devine pașnică recoltă”, p. 333; „atenți/ la tot și la toate/ am învățat mereu/ să fim veșnici”, p. 333; nevermore (p. 334) = niciodată; „m-au lătrat câinii în vârful limbii”, p. 388.
Nume și date cronologice vechitestamentare
Gheorghios Monahul își începe cronica sa[1] cu informația că Sfântul Adam a avut 3 fii, pe Cain [Κάϊν], Abel [Ἅβελ] și Sit [Σήθ], dar și două fiice: pe Azuran [Ἀζούραν] și Asuam [Ἀσουάμ]. Iar Cain și-a luat femeie pe cea dintâi soră a lui, pe Azuran, iar Sit pe a doua lui soră, pe Asuam[2].
Sfântul Cuvios Teognostos [Θεόγνωστος], în Tezaurul, ne spune că de la Adam până la potop au fost 2. 242 de ani[3], pe când de la potop până la Avraam au fost 1.130 de ani[4]. Asta înseamnă că de la nașterea Sfântului Adam până la nașterea Sfântului Avraam au trecut 3. 372 de ani.
Gotoniil [Γοθονιηλ] [Jud. 3, 9, LXX] a fost judecător timp de 50 de ani, Aod [Αωδ] [Jud. 3, 16, LXX] timp de 80 de ani, Barac [Βαράκ] [Jud. 4, 6, LXX] timp de 40 de ani, iar Ghedeon [Γεδεών] [Jud. 6, 17, LXX] tot timp de 40 de ani a fost judecător[5].
Tola [Θωλα] [Jud. 10, 1, LXX] a fost judecător 23 de ani, Iair [Ιαϊρ] [Jud. 10, 3, LXX] a fost 22 de ani, Ieftae [Ἰεφθάε] [Jud. 11, 1, LXX] 6 ani, Abesan [Αβαισαν] [Jud. 12, 8, LXX] a fost 7 ani, Elom [Αιλωμ] [Jud. 12, 11, LXX] 10 ani, Abdon [Αβδων] [Jud. 12, 13, LXX] a fost 8 ani judecător, iar Sampson [Σαμψών] [Jud. 51, 1, LXX] 20 de ani[6].
Arhiereul Ili [Ἠλί] [I Sam. 1, 9, LXX] a judecat poporul timp de 20 de ani[7], pe când Sfântul Samuil [Σαμουήλ] [I Sam. 2, 18, LXX], Profetul și Preotul, a judecat pe Israil timp de 30 de ani[8]. Saul [Σαούλ] [I Sam. 13, 1, LXX] a fost împărat timp de 40 de ani[9]. Și tot 40 de ani a împărățit și Sfântul David[10]. Iar de la Avraam la David sunt 1[0]24 de ani[11].
Sfântul Împărat David [Δαυίδ] [I Împ. 1, 1, LXX] a murit la 70 de ani, la 30 de ani a fost ales Împărat și a împărățit, după cum am spus deja, timp de 40 de ani[12]. Sfântul Împărat Salomon [Σαλωμών] [I Împ. 1, 11, LXX] a împărățit tot 40 de ani, devenind Împărat la 33 de ani[13], și a adormit la 73 de ani, fiind înmormântat împreună cu tatăl său[14].
Sfântul Manassis [Μανασσῆς] a împărățit 52 de ani[15]. Însă, în LXX, avem 55 de ani [πεντήκοντα πέντε ἔτη] la II Cron. 33, 1, tot aici spunându-ni-se faptul că Manassis a devenit Împărat la 12 ani [δέκα δύο ἐτῶν]. Pentru ca, în cele din urmă, Sfântul Teognostos să spună că Domnul S-a născut în anul al 42-lea al lui Chesarios Avgustos, la anul 5.500 de la facerea lumii[16]. Iar de la David până la Hristos sunt 1.104 ani[17].
Mossman Roueché a scris despre manuscrisul Vaticanus gr. 2.210, care a fost publicat de Angelo Mai în 1825, după care a fost republicat de Alfred Schoene în 1875, sub titlul Χρονογραφεῖον σύντομον ἐκ τοῦ Εὐσεβίου τοῦ Παμφίλου πονημάτων [Hronograf pe scurt din operele lui Evsevios Pamfilos][18]. Iar în acest manuscris, în IV, col. 63.1-33, se spune că de la Adam și până la potop au fost 2.242 de ani, de la potop la Avraam au fost 1.072 de ani, de la Avraam la Moisis au fost 505 ani, de la Moisis și până la zidirea templului de către Salomon au fost 604 ani, de la al 4-lea an al lui Salomon și până la distrugerea Ierusalimului de către babilonieni au fost 450 de ani, 70 de ani poporul a fost în robia babilonică, iar de la Adam și până la Hristos sunt 5.500 de ani[19].
Iar Mossman Roueché trage concluzia că autorul a folosit cronologia alexandrină de au rezultat 5.500 de ani, pentru că în cronologia bizantină e vorba de anul 5.508[20].
În ΕΠΙΤΟΜΗ ΧΡΟΝΩΝ ΤΩΝ ΑΠΟ ΑΔΑΜ [Rezumatul anilor de la Adam], existent în PG 92, ni se spune că de la Adam la Noe sunt 10 generații[21]. Iar Melhisedec era din seminția lui Ham și a locuit în cetatea Salim[22].
Găsim aici și genealogia Semforei, a soției lui Moisis. Pentru că Avraam și Heturra l-au născut pe Iezan, din Iezan s-a născut Dadan, din Dadan s-a născut Raguil, din Raguil Iotor și Iacov, iar Iotor e tatăl Semforei[23].
Sfântul Moisis a plecat în pustie în anul 3.438 de la facerea lumii, moment în care are vedenia rugului aprins[24]. Sfântul David a împărățit timp de 40 de ani[25]. Sfinții Ili, Avdios, Oziil, Iiu și Miheas au profețit în același timp[26]. În anul 4.596 de la facerea lumii, evreii îl aveau ca arhiereu pe Ahitob[27].
Sfinții Amos și Elisseos au profețit în același timp[28]. Iezechiil a profețit 20 de ani, iar Daniil a profețit 30 de ani în Babilon[29]. Sfântul Malahias s-a născut în Sofa [Σοφᾷ], după întoarcerea poporului din Babilon[30]. Iar Malahias înseamnă Înger[31]. Sfântul Ilias Tesvitis era din pământul lui Avraam, din seminția lui Aaron și locuia în Galaad, iar Tesbis era casa preoților. Tatăl său era Sovaha [Σωβαχὰ][32].
Sextus Julius Africanus[33], în [Fragmenta] quae supersunt ex quinque libris Chronographiae [Fragmentele care au rămas din Cronicile în 5 cărți], ne spune că de la Adam și până la potop au fost 2.262 de ani[34].
În anul 3.277 de la facerea lumii, Sfântul Avraam a intrat în pământul hananiților[35]. De la Sfântul Adam și până la adormirea Sfântului Iosif sunt 23 de generații și 3.563 de ani[36]. De la ieșirea Sfântului Moisis din Egipt și până la împărăția lui Chiros sunt 1.237 de ani[37]. Istoria Judecătorilor cuprinde o perioadă de 490 de ani, pe când preoțiile lui Ili și Samuil s-au întins pe o perioadă de 90 de ani[38].
Și fiecare amănunt pe care ni-l oferă Tradiția Bisericii trebuie acceptat și pus în acord reciproc cu celelalte, mai degrabă decât să fantazăm în afara istoriei Bisericii.
[1] ΧΡΟΝΙΚΟΝ ΣΥΝΤΟΜΟΝ ΕΚ ΔΙΑΦΟΡΩΝ ΧΡΟΝΟΓΡΑΦΩΝ ΤΕ ΚΑΙ ΕΞΗΓΗΤΩΝ ΣΥΛΛΕΓΕΝ ΚΑΙ ΣΥΝΤΕΘΕΝ ΥΠΟ ΓΕΩΡΓΙΟΥ ΑΜΑΡΤΩΛΟΥ ΜΟΝΑΧΟΥ [Cronică pe scurt, din diverse hronografe și comentarii, adunată și sintetizată de către Gheorghios cel păcătos, Monahul].
[2] Georgii Monachi, Chronicon, edidit Carolus de Boor, vol. 1, textum genuinum usque ad Vespasiani Imperium continens, Ed. In Aedibus B. G. Teubneri, Lipsiae, MCMIV [1904], p. 6.
[3] Cuviosul Teognost, Tezaurul, trad. din lb. gr. veche de Laura Enache, ed. îngrijită, introd., note și bibliografie de Pr. Dragoș Bahrim, în col. Viața în Hristos. Pagini de Flilocalie, vol. 5, Ed. Doxologia, Iași, 2015, p. 24.
[4] Idem, p. 25. [5] Idem, p. 31. [6] Idem, p. 32. [7] Idem, p. 35. [8] Idem, p. 36. [9] Idem, p. 37. [10] Idem, p. 40. [11] Ibidem. [12] Idem, p. 46. [13] Idem, p. 47. [14] Idem, p. 53. [15] Idem, p. 56. [16] Idem, p. 58-59. [17] Idem, p. 59.
[18] Mossman Roueché, Stephanus the Alexandrian Philosopher, the kanon and a Seventh-Century Millennium, in Journal of the Warburg and Courtauld Institutes, LXXIV, 2011, p. 1. [19] Idem, p. 5.
[20] Idem, p. 9. A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Cronologia_Creației_în_Imperiul_Bizantin.
[21] PG 92, col. 105-106.
[22] PG 92, col. 177.
[23] PG 92, col. 201.
[24] PG 92, col. 203.
[25] PG 92, col. 242.
[26] PG 92, col. 264.
[27] PG 92, col. 265-266.
[28] PG 92, col. 265.
[29] PG 92, col. 345-346.
[30] PG 92, col. 375-376.
[31] PG 92, col. 376.
[32] PG 92, col. 397.
[33] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Sextus_Julius_Africanus.
[34] PG 10, col. 67.
[35] PG 10, col. 69-70.
[36] PG 10, col. 71.
Predică la Duminica a IV-a după Cincizecime [2019]
Iubiții mei[1],
astăzi vom vorbi despre hotărârea dogmatică a Sfinților Părinți de la Sinodul al 4-lea Ecumenic, care sunt pomeniți astăzi. O hotărâre dogmatică hristologică, pentru că vorbește despre persoana Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Al 4-lea Sfânt și Mare Sinod Ecumenic a avut loc la Halchidon [Χαλκηδών][2] – în latină Chalcedon[3], de unde noi l-am românizat sub forma Calcedon – în anul 451, în Biserica Sfintei Mare Mucenice Eufimia [Εὐφημία][4], fiind convocat de Împărații Valentinianos și Marcianos[5]. Iar în hotărârea dogmatică a Sinodului se vorbește despre Domnul nostru Iisus Hristos după învățătura Sfinților Părinți[6]. Pentru că învățătura Sfinților Părinți e fundamentul pentru hotărârile dogmatice ale Bisericii. Și Sfinții Părinți sinodali au mărturisit că Dumnezeu Fiul este Domnul nostru Iisus Hristos, Care este desăvârșit [τέλειον] în dumnezeirea și în umanitatea Sa. Pentru că El este Dumnezeu adevărat și om adevărat, umanitatea Lui fiind formată ca și a noastră din suflet rațional și trup [ἐκ ψυχῆς λογικῆς καὶ σώματος][7].
Iar Fiul lui Dumnezeu este deoființă [ὀμοούσιον] cu Tatăl după dumnezeirea Lui, după ființa Sa cea dumnezeiască, și este deoființă cu noi după umanitatea Sa. Pentru că are aceeași umanitate cu a noastră, afară de păcat [χωρίς ἀμαρτίας][8]. Căci în umanitatea Sa nu a intrat niciodată păcatul și patima, fiind cu totul curat și desăvârșit și după umanitatea Sa.
Și Fiul este deoființă cu Tatăl, pentru că S-a născut mai înainte de veci din Tatăl după dumnezeirea Sa. Dar Fiul este deoființă și cu noi după umanitatea Sa, pentru că în zilele cele din urmă, pentru noi și pentru mântuirea noastră, El S-a născut din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu[9]. Și tocmai de aceea Preacurata Fecioară Maria e Născătoare de Dumnezeu: pentru că L-a născut pe Fiul Tatălui, adică pe Dumnezeu Fiul. Și Fiul, născându-Se din Născătoarea de Dumnezeu, Și-a asumat în persoana Lui firea noastră. Fapt pentru care El este unul și același Hristos, Fiu, Domn, Unul-născut, adică o singură persoană, dar cunoscută în două firi [ἐν δύο φύσεσιν][10]. Și cele două firi în Hristos, adică firea dumnezeiască și cea omenească, sunt unite în persoana Sa divino-umană în mod neamestecat [ἀσυγχύτως], neschimbat [ἀτρέπτως], neîmpărțit [ἀδιαιρέτως], nedespărțit [ἀχωρίστως][11]. Și prin adverbul neamestecat s-a subliniat faptul că cele două firi, în cadrul unirii personale/ ipostatice, nu se amestecă și nu își pierd însușirile personale. Nu devin din două una. După cum adverbul neschimbat a subliniat faptul că nu se transformă una în alta. Și primele două adverbe din definiția dogmatică vizează monofizitismul, care vorbea despre „o pierdere” a umanității în dumnezeirea Fiului. Pe când adverbele neîmpărțit și nedespărțit vizează nestorianismul, care vorbea de „două persoane” în Hristos, negând unitatea persoanei Domnului.
Pentru că deosebirea firilor sau doimea firilor nu e desființată nicidecum prin unirea lor în persoana Domnului, căci fiecare fire își păstrează însușirea ei, concurgând amândouă într-o persoană și într-un ipostas[12]. Și când Sfinții Părinți au amintit aici de o persoană [ἐν πρόσωπον] și de un ipostas [μίαν ὑπόστασιν] nu au vrut să spună că avem de-a face cu „două persoane” ale Domnului, ci că termenul de persoană este sinonim cu cel de ipostas. Pentru că Domnul este o persoană sau un ipostas în două firi.
Împotriva ereticului Nestorios [Νεστόριος][13], Sfinții Părinți sinodali au subliniat că persoana Domnului nu este împărțită sau divizată în două persoane[14]. Pentru că există doar unul și același Fiu, Cel Unul-născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos, așa după cum ne-au învățat Profeții, după cum Însuși Domnul Iisus Hristos ne-a învățat și Simbolul Părinților ne-a predanisit[15]. Și Simbolul Părinților este Crezul Bisericii, pe care îl rostim până azi la fiecare Dumnezeiască Liturghie.
Însă dogma Sinodului 4 Ecumenic, vorbindu-ne despre Fiul și despre relația Lui cu Tatăl, ne vorbește și despre Dumnezeu Duhul Sfânt în mod implicit. Pentru că Fiul, Cel deoființă cu Tatăl, este deoființă și cu Duhul Sfânt după dumnezeirea Lui. Și când ne spune că Preacurata Stăpână este Născătoare de Dumnezeu și că Fiul este fără de păcat după umanitatea Lui, înțelegem că Dumnezeu este sursa sfințeniei și că doar El ne poate ajuta în lupta noastră pentru sfințenia personală. Iar când dogma Sinodului ne spune că Profeții, Evanghelia și Părinții Bisericii sunt surse dogmatice, înțelegem că Tradiția Bisericii este sursa teologiei Bisericii. Pentru că toate mărturisirile de credință ale Bisericii sunt tradiționale, fiindcă se bazează pe Dumnezeiasca Tradiție a Bisericii.
Se cunosc, în mod nominal, cei 452 de Părinți sinodali care au semnat, la final, actele Sinodului 4 Ecumenic[16]. Sfântul Leo cel Mare[17] spune că au fost 600 de Părinți sinodali[18]. Acesta e un manuscris care conține actele Sinodului[19]. Și pentru a ști cu adevărat cum stau lucrurile în istoria Bisericii trebuie să cercetăm sursele istorice ale Tradiției noastre.
Pentru că teologia Bisericii include și istoria ei. Iar fiecare carte a Scripturii și a Părinților Bisericii are o istorie a ei, care trebuie învățată cu evlavie.
De aceea, iubiții mei, nu putem să cunoaștem teologia Bisericii dacă nu o studiem pe baza surselor Tradiției Bisericii. Pentru că fiecare afirmație teologică adevărată are un autor și o istorie a receptării ei în Biserică. Cei care se ocupă cu teologia cunosc că studiul teologic e plin de rigoare și de atenție. Cărțile Bisericii, în sinea lor, sunt creații profunde și pline de meticulozitate. Iar pentru a le înțelege într-un anumit grad e nevoie de multă răbdare, atenție, specializare, înțelepciune, luminare de la Dumnezeu.
Așadar, Dumnezeul mântuirii noastre, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, să ne întărească pe noi în cunoașterea teologică și în viața evlavioasă a Bisericii! Pentru ca să ne bucurăm aici și veșnic întru lumina Sa cea necreată și veșnică. Amin!
[1] Începută la 8. 10, în zi de miercuri, pe 10 iulie 2019. Zi cu soare, 19 grade, vânt de 6 km/ h.
[2] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Χαλκηδόνα, https://ro.orthodoxwiki.org/Calcedon, https://en.wiktionary.org/wiki/Χαλκηδών.
[3] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Chalcedon.
[4] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/663/sxsaintinfo.aspx.
[5] Cf. Acta Conciliorum Oecumenicorum [ACO], edidit Eduardus Schwartz, tomus alter, volumen primum, pars altera [II. 1. 2], Ed. Walter de Gruyter & co., Berolini et Lipsiae, MDCCCCXXXIII [1933], p. 126 [322].
[6] Idem, p. 129 [325]. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem.
[13] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Nestorius.
[14] ACO II. 1. 2, ed. cit., p. 129 [325]-130 [326].
[15] Idem, p. 130 [326].
[16] Idem, p. 141 [337]-155 [351].
[17] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Leo_I.
[18] Decrees of the Ecumenical Concils, volume one, Nicaea I to Lateran V, edited by Norman P. Tanner, original text established by G. Alberigo, J. A. Dossetti, P.-P. Joannou, C. Leonardi, and P. Prodi, in consultation with H. Jedin, Pub. Sheed & Ward and Georgetown University Press, Washington, DC, 1990, p. 75.
[19] A se vedea: https://digi.vatlib.it/mss/detail/Ott.gr.29.