Praedicationes (vol. 17)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

p. 5: „nu mă interesează să cunosc enciclopedic, nu mă interesează să devin un computer de date – pentru asta avem harduri puternice în ziua de azi, cât și motoare de căutare specializate –, ci să înțeleg duhovnicește lucrurile pe care le citesc, le traduc, le aprofundez, le trăiesc”.

p. 20: „cine neagă sfințenia lui Dumnezeu, acela nu vede nicio frumusețe și nicio profunzime în oameni și în creația Lui, pentru că profunzimea întregii creații stă în slava lui Dumnezeu. Și trebuie să te umpli de slava Lui pentru ca să fii viu duhovnicește și pentru ca să vezi și să simți profunzimile abisale și duhovnicești ale creației lui Dumnezeu”.

p. 32: „Tocmai de aceea, contează mereu ceea ce facem azi, ceea ce facem acum, în clipa de față. Pentru că, oricât de sfinți am fost noi ieri, dacă nu mai suntem și azi, dacă nu mai suntem și acum, nu suntem deloc. Căci noi nu trăim din slava trecutului, ci a prezentului. Și slava prezentului e aceasta: că Dumnezeu e în noi prin slava Lui, pentru că noi ne mărturisim mereu Domnului, ca unii cu totul nevrednici de mila și de iubirea Sa de oameni”.

p. 42: „De aceea, nu banii ne aduc fericirea, nu sănătatea sau iubirea ne fac fericiți, nu relațiile sociale ne fac fericiți și împliniți, ci viața cu Dumnezeu și cu oamenii plăcuți Lui ne fac fericiți și împliniți cu adevărat. Pentru că toate cele ale vieții trupești vin după cele ale vieții duhovnicești, care sunt neapărate pentru a fi fericiți. Așa cum ne-a spus Domnul: «Dar căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa [Ζητεῖτε δὲ πρῶτον τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ καὶ τὴν δικαιοσύνην Αὐτοῦ], iar toate celelalte vor fi adăugate vouă [καὶ ταῦτα πάντα προστεθήσεται ὑμῖν]!» [Mt. 6, 33, BYZ].  Pentru că Domnul ni le făgăduiește aici pe cele ale vieții trupești, dacă, în primul rând, dorim să fim oameni duhovnicești”.

Continuă să citești Praedicationes (vol. 17)

Istoria literaturii române (vol. 6)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

Cuprins

Prefață /5 – 13/ Între ars amandi și ars moriendi /14 – 83/ Mortua est! /84 – 95/ Din nou despre Mortua est! /96 – 110/ Eminescu împotriva arianismului din arta modernă /111 – 117/ Tavernă? /118 – 121/ Demonism în poezia lui Eminescu? /122 – 149/

Venere și Madonă /150 – 154/ Intertextualizări din literatura veche, parafraze scripturale și patristice… /155 – 206/ Desemnificarea cosmosului și începuturile modernității ideologice în poezia română /207 – 262/ O altă tradiție literară: iarna ca anotimp spiritual /263 – 284/ Memento mori și O,-nțelepciune, ai aripi de ceară. Nostalgia Paradisului și căutarea lui Dumnezeu /285 – 364/

Câteva precizări despre natura paradisiacă la Eminescu /365 – 370/ Veșnicia la Miron Costin și Eminescu /371 – 372/ Eminescu și Antim Ivireanul. Semnificația metaforelor cosmice /373 – 457/ Melancolie /458 – 478/ Cosmogeneza și eshatologia. Ipoteze de lucru /479 – 493/ Scrisoarea I /494 – 556/ Scrisoarea I: dascălul și poetul /557 – 564/ Geneza creștină în opera lui Eminescu (1) /565 – 587/ Geneza creștină în opera lui Eminescu (2). Rugăciunea unui dac și Scrisoarea I /588 – 655/

Geneza creștină în opera lui Eminescu (3) /656 – 659/ Geneza creștină în opera lui Eminescu (4) /660 – 664/ Geneza creștină în opera lui Eminescu (5) /665 – 668/ Geneza creștină în opera lui Eminescu (6). Bulgări fluizi de lumină /669 – 678/ Eshatologia creștină la Eminescu /679 – 684/ Dintre sute de catarge… /685 – 690/

Floare albastră /691 – 699/ Sara pe deal /700 – 710/ Luceafărul /711 – 830/ De la Strigoii la Luceafărul /831 – 859/ Odă (în metru antic) /860 – 865/ Eminescu: de la Eon la Hyperion /866 – 879/.

Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!

***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

***

Platforma noastră este editată pe Windows 10 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Psalmul al 103-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 39-78]

Tu trimiți ape în hăuri,
de curg printre munți râuri,
iar toate fiarele se-adapă
și le prisosește apă.
Pe asini, când le e sete,
Tu-i adapi fără scumpete.

Tu strângi păsările-n salbă,
la pârâu când vin să soarbă;
dintre pietre, de pe ramuri
se-aud cântece în valuri.

Tu trimiți rouă pe munte,
din ale Tale cămări multe,
și pe pământ trimiți ploaie,
de se satură-n puhoaie.
Și cu lucrul Tău sporește
tot pământul, de rodește.

Tu dai fânului să crească,
dobitoacelor să pască,
și crești pajiștea cea moale,
răsărind grâul în soare,
de-și culeg oamenii hrană,
să le fie și în iarnă.

Căci scot pita cu sudoare,
să mănânce la răcoare,
din pământ agonisită,
la porunca Ta cea sfântă.

Și le-ai dat vinul, să facă
veselie, să le placă,
cu ulei să-și netezească
fața, și să se-ntărească.
Cu pâinea cea de mâncare
să se facă omul tare.

Copacilor de pe câmpuri
le-ai dat rod în anotimpuri,
iar pe cedrii din Liban
Tu îi sădești an de an.

Acolo, vrăbii își vor face
cuiburi, și vor sta cu pace.
Căci le este rodionul[1]
adăpost, pus de la Domnul.


[1] Pomul care face rodii.

Predică la Duminica posterioară Înălțării Sfintei Cruci [2021]

Iubiții mei[1],

trebuie să ne dorim toată viața ca să trăim lui Dumnezeu [Gal. 2, 19, BYZ]. Ca să trăim cu El și prin El, fiind plini de slava Lui. Pentru că viața creștină e o continuă răstignire interioară împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, o continuă renunțare la păcatele și tabieturile noastre păcătoase, ca nu noi să mai trăim, ci El să trăiască în noi [Gal. 2, 20, BYZ]. Și când El trăiește în noi, atunci ne învață să gândim, să simțim, să voim, să acționăm ca El, ca Cel ce Se odihnește în noi prin slava Lui.

La Galatei 2, 20, BYZ, Sfântul Pavlos folosește perfectul pasiv συνεσταύρωμαι pentru prima și ultima oară în opera sa. Și textul de început al versetului de la Gal. 2, 20, adică Χριστῷ συνεσταύρωμαι, înseamnă: am fost răstignit împreună cu Hristos. Însă când a fost răstignit Pavlos împreună cu Hristos? În Botezul lui! Atunci când a fost botezat [F. Ap. 9, 18, BYZ]. După cum și noi am trăit în mod tainic răstignirea împreună cu Domnul nostru în Botezul nostru. Dar lupta noastră cu patimile noastre și cu toată tentația păcatului e o continuă răstignire interioară a noastră, pentru că e o continuă renunțare la alipirea pătimașă de cele rele.

Ne răstignim interior continuu pentru că renunțăm continuu la păcat, la actualizarea lui în noi. Și dacă actualizăm mereu binele și nu răul, atunci ne umplem de slava lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu vine și locuiește în noi, în cei care Îi slujim Lui.

Și pentru că El vine în noi prin slava Lui, atunci viața noastră creștină se umple de foarte multe înțelegeri, simțiri și lucrări sfinte. Pentru că El e cu noi mereu, e cu noi și în noi prin slava Lui, și nu departe, nu foarte departe de noi.

Cei care nu au experiența vie a lui Dumnezeu în ei înșiși fantazează multe despre Dumnezeu. Și e și normal să fie așa, pentru că El e un subiect de discuție care nu are de-a face cu ei. Dar când El e intimul nostru Cel dintâi, când El e Cel mai profund în noi înșine, când El e viața noastră cea adevărată, nu mai avem dilema existenței Lui și nici pe aceea a cum lucrează El, nu mai ne întrebăm în mod păcătos de ce moare unul, de ce se îmbolnăvește altul, de ce se naște celălalt, pentru că știm că toate se petrec cu foarte multă înțelepciune și atenție. Din viața împreună cu El înțelegem că trebuie să fim mereu mulțumitori și recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ceea ce se petrece în întreaga Lui creație. Căci nimic nu se petrece fără voia Lui, nimeni nu se naște și nu moare fără voia Lui, nu se petrece nimic bun fără voia și ajutorul Lui. Pentru că toată existența, absolut toată, e văzută, încuviințată, dorită, ajutată și ținută în viață de Dumnezeu.

De aceea, viața cu Dumnezeu exclude panica păcătoasă, exclude frica păcătoasă, exclude fanteziile despre viitor din noi înșine, pentru că noi ne lăsăm cu totul în mâna lui Dumnezeu. Dacă El știe ceea ce e cel mai bine pentru fiecare în parte, de ce ne mai facem griji? De ce ne mai înfricoșăm pentru viitorul nostru și al întregii creații, dacă nu noi am creat lumea și nu noi o ținem în brațe? De ce ne imaginăm scenarii catastrofice despre viitor, dacă viitorul nu ține de noi, ci de El?

Generalul Emil Străinu[2], în niște interviuri TV recente[3], a vorbit despre proiectul Blue Beam[4], prin care se dorește proiectarea tehnologică 3D pe cer „a celei de a doua veniri a Domnului”[5]. Însă, credincioșii noștri, care știu teologia Bisericii, nu se vor entuziasma când vor vedea pe cer tot felul de apariții „religioase”, pentru că ei știu că a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos înseamnă nu doar venirea Lui în slavă, împreună cu Îngerii și Sfinții Lui, ci și învierea tuturor celor adormiți și transfigurarea întregii creații prin slava Lui, urmate de Judecata de obște a întregii umanități.

Oamenii de știință, prin tehnologia lor, pot face diverse simulări pe cer și pe pământ și în pământ și în ape care pot părea „religioase”. Demonii, la rândul lor, se pot prezenta ca diverse „divinități” și ca diverse „civilizații extraterestre”. Dar toate aceste lucruri fabricate de oameni și de demoni spre înșelarea noastră nu ne pot scoate din pacea și din locuirea noastră împreună cu Dumnezeu, pentru că știm și vom știi interior că acelea nu au de-a face cu El. Că ele nu sunt spre folosul nostru, ci spre mințirea noastră la modul grosolan.

De aceea, a trăi împreună cu Dumnezeu tot timpul, în fiecare clipă, ne scapă de multe frici, de multe griji, de multe boli sufletești și trupești, de multă pierdere de timp. Căci El ne arată în mod intim că nimic nu e mai important pentru noi ca pacea, bucuria, curăția, evlavia, sfințenia aduse de slava Lui în noi. Prezența Lui în noi, cu toată sfințenia și înțelepciunea pe care o implică, e adevărata noastră împlinire. Dacă trăiești cu El tot timpul nu mai vrei nimic altceva, pentru că nu există nimic altceva mai bun pentru noi ca viața cu El. Iar praznicul Înălțării Sfintei Cruci ne învață că sfințenia, oricât de multe dureri și chinuri implică, e singura de preferat în comparație cu viața la întâmplare. Pentru că sfințenia ne unește pentru veșnicie cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui, pe când păcatul ne aruncă în același chin cu demonii. Și de aceea și noi preferăm viața cu El, sfințenia Lui, și ne dezicem de tot păcatul.

La început, când începi să te spovedești, da, trăiești rușine mare și durere mare pentru păcatele tale! Dar după ce primești iertarea lui Dumnezeu și curăția Lui și pacea Lui și bucuria Lui înțelegi că merită să trăiești toată rușinea și toată durerea pentru tot binele lui Dumnezeu care coboară în viața ta după spovedirea păcatelor tale. Și ne rușinăm, pentru că trebuie să acceptăm că greșelile ne aparțin în totalitate. Și ne dor păcatele noastre, pentru că ele au produs răni abisale în noi. Și multe versete din Scriptură și multe locuri din cărțile Sfinților Părinți și din Slujbele Bisericii ne dor, le suportăm cu greutate, și la fel și predicile Bisericii, pentru că vorbesc despre păcatele noastre, despre ce facem noi rău. Dar când primim mustrarea lui Dumnezeu, când înțelegem că în acele locuri se vorbește despre păcatele noastre vii, nepocăite, și ne pocăim pentru ele, atunci acele locuri dureroase ne devin bune, vesele, pentru că ne vindecăm de păcatele noastre.

Așa că, locurile pe care nu le putem suporta din învățătura Bisericii vorbesc despre păcatele noastre. Și cât vom sta în păcatele noastre nu le vom putea suporta. Dar dacă nu mai drăcuim, dacă iertăm, dacă nu ne mai masturbăm, dacă nu mai furăm, dacă nu mai suntem răi, dacă nu mai suntem răzbunători, dacă nu mai suntem leneși, dacă nu mai suntem trufași, dacă lepădăm tot păcatul din noi, atunci înțelegem că tot ceea ce ne învață Biserica e spre mântuirea și sfințirea noastră, iar păcatele noastre sunt Iadul nostru. Căci de aceea nu suportăm lucrurile bune: pentru că nu le avem în noi. Dar când începem să facem lucrurile bune ale lui Dumnezeu, când începem să facem voia Lui, atunci vorbele și faptele Bisericii devin și ale noastre.

A te răstigni interior înseamnă a te lupta până la moarte cu toată patima din tine însuți. A te răstigni interior înseamnă a birui zilnic în ființa ta împotriva tuturor păcatelor pe care odinioară le făceai sau pe care nu le-ai făcut niciodată, dar demonii te îndeamnă spre ele. Și, de multe ori, păcătuim iar și iar, și ne dor mult slăbiciunea și păcatul nostru. Dar ceea ce contează e să ne ridicăm din moartea noastră de fiecare dată, cu credința în iertarea Lui, și să ne pocăim iar și iar. Pentru că El nu ne va scoate niciodată afară. Pentru că El nu ne va întoarce niciodată spatele pocăinței noastre, ci ne va primi pe noi, nevrednicii.

Vă mulțumesc mult pentru toate mesajele de bucurie și pentru toate rugăciunile dumneavoastră la împlinirea a 16 ani de Dumnezeiască Preoție! Vă sunt mereu aproape în rugăciune și prin toată lucrarea mea bisericească și scriitoricească! Și Dumnezeu ne va întări, cu harul Său, ca să ne ajutăm unii pe alții pe mai departe pe calea mântuirii noastre. Amin!


[1] Începută la 9. 50, în zi de joi, pe 16 septembrie 2021. Cer senin, soare, 20 de grade, vânt de 3 km/ h.

[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Străinu.

[3] Una dintre ele: https://www.youtube.com/watch?v=KDX05lPrLLI.

[4] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Proiectul_Blue_Beam. [5] Ibidem.

Predica la 16 ani de Dumnezeiască Preoție [17 septembrie 2021]

Iubiții mei[1],

a-I sluji lui Dumnezeu ca Preot al Său înseamnă a simți tot timpul „puterea Dumnezeieștii Preoții [τῆς Θείας Ἱερωσύνης τὴν δύναμιν]”[2] lucrând în tine și prin tine. Căci slava lui Dumnezeu este cea care ne face pe noi lucrători ai celor dumnezeiești [θεουργικοὶ], dar și lucrători ai desăvârșirii [τελεσιουργοὶ] oamenilor celor credincioși[3]. Pentru că nu dăruim altora numai harul mântuirii, ci și înțelepciunea dumnezeiască și tainică prin care aceștia se pot desăvârși, se pot sfinți în mod deplin.

Și noi ne putem sfinți în Biserica lui Dumnezeu, pentru că izvorul sfințeniei noastre e Însuși Dumnezeul nostru treimic[4]. Căci cei care se mântuie, aceia se sfințesc[5] în mod continuu în relația lor cea veșnică cu Dumnezeu. Pentru că scopul Dumnezeieștii Preoții este unul cu totul dumnezeiesc, fiindcă este acela de a ne dărui nouă asemănarea [ἀφομοίωσις] și unirea [ἕνωσις] noastră cu Dumnezeu[6].

Iar dacă Preoția lui Dumnezeu are drept scop ca să îi facă pe cei credincioși Sfinți și Dumnezeiești, atunci a cere de la ea lucruri omenești, trecătoare, înseamnă a cere prea puțin, mult prea puțin. Pentru că Preoția are scopul de a-i înmulți pe Sfinții lui Dumnezeu. De a-i face pe cât mai mulți moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

De la început, din ziua hirotoniei mele, din acea sâmbătă plină de vederi dumnezeiești copleșitoare, a început purtarea și întărirea mea de către Dumnezeu. Pentru că El te poartă, te însoțește, te călăuzește, te luminează, te întărește în lucrarea Lui preoțească într-un mod copleșitor. Înainte de hirotonie eram în afara acestei relații speciale, abisale, cu Dumnezeu. Puteam să o văd, puteam să îmi dau cu părerea despre ce înseamnă a fi Preot, așa cum face oricare, dar nu știam ce înseamnă Preoția lui Dumnezeu. Și nu știi ce înseamnă această mare Taină a lui Dumnezeu, până când nu o primești în curăție și cu multă smerenie.

Nu știi și nimeni nu îți poate povesti toate detaliile ei, dacă nu o trăiești! Pentru că primești atunci, în clipa hirotoniei tale, Preoția lui Dumnezeu, sau te faci propriu acestei mari intimități cu Dumnezeu, ca El să lucreze prin tine toate cele ale Sale pentru mântuirea oamenilor. Pentru că de aici încolo tu vei sta la dispoziția lui Dumnezeu tot timpul, ca prin tine El să-Și lucreze, cu putere Sa cea prea mare, cu tărie dumnezeiască, lucrarea Sa de curățire, de luminare și de sfințire a oamenilor.

Tu, Preotul, ești interfața actuală a lui Dumnezeu, dar de la El este toată energia cea curățitoare, luminătoare și sfințitoare a oamenilor, cea care coboară în toate Tainele și Slujbele Bisericii. Tu ești monitorul, tu ești fața care vorbește și mâinile care lucrează în mod văzut, dar Cel care lucrează în mod tainic împreună cu tine și prin tine este Dumnezeu. Și tu Îl simți pe El lucrând în tine și prin tine în mod copleșitor, pentru că împreună cu El tu săvârșești toate cele ale Sale.

De aceea, Preotul e un purtător de Dumnezeu [θεοφόρος], pentru că Îl poartă și Îl odihnește în sine pe Dumnezeu, pe Cel cu care săvârșește cele ale lui Dumnezeu. Însă, pentru că Dumnezeu săvârșește toate cele ale Preoției Sale prin oameni și pentru oameni, pentru mântuirea tuturor celor credincioși, Slujbele Bisericii sunt divino-umane, sunt dumnezeiești și omenești în același timp, pentru că, prin cele văzute, noi primim slava lui Dumnezeu cea nevăzută și tainică, necreată și veșnică.

Coliva poate fi mai mică sau mai mare, la fel colacii sau lumânările pe care le aducem la Biserică, dar cu ele îi pomenim pe cei adormiți ai noștri. Pentru că pomenirea nu stă în primul rând în cât aduci, ci în harul lui Dumnezeu care se coboară peste ce aduci și care îi odihnește pe cei adormiți.

La fel, la Dumnezeiasca Liturghie, putem avea o prescură sau mai multe, mai coapte sau mai puțin coapte, mai sărate sau mai puțin sărate, așa după cum au crescut și s-au copt ele în cuptor, dar alături de puțin vin și de puțină apă, puse înaintea Domnului, noi primim în Liturghie pe Hristosul mântuirii noastre. Pentru că Euharistia nu stă în primul rând în ce se vede, ci în ce devin Cinstitele Daruri. Și ele devin, prin transfigurarea lor de către El, Domnul nostru, Mântuitorul sufletelor și al trupurilor noastre, și în fiecare firimitură și în fiecare strop ale Dumnezeieștii Euharistii este El în mod deplin. Și așa se petrec lucrurile în fiecare Slujbă Sfântă a Bisericii: Dumnezeu e Cel care le săvârșește pe toate prin Slujitorii Săi. Iar noi trebuie să Îl căutăm pe El în toate cele ale Bisericii, pentru ca să ne umplem din destul de slava Lui.

De aceea, Preoția nu constă în veșminte, nu constă în laude, nu constă în ce părere bună sau proastă au oamenii despre tine, ci în ceea ce simți tu că face Dumnezeu prin tine. Dacă ești conștient totdeauna de prezența și de lucrarea Lui prin tine, atunci ești cu adevărat Preotul lui Dumnezeu. Dar dacă nu simți nimic…ești o mare povară…

Pentru că această purtare tainică a Preotului de către Dumnezeu îl umple de o nesfârșită smerenie, de o abisală umilință, de multă simplitate sfântă, de multă dragoste și sfială și curăție și omenie și jertfelnicie. Căci El te învață pe fiecare zi cum este El și te face mereu ca El. Și tu te rușinezi continuu de tot ceea ce nu are de-a face cu El, pentru că tu ești pe fiecare zi tot mai mult ca El, ca Dumnezeul mântuirii tale, decât ca tine, ca cel ce te știai tu cândva.

A binecuvânta, a sluji, a te împărtăși, a predica, a înmormânta, a boteza, a cununa, a te ruga continuu pentru toți îți devin o obișnuință. Viața Preotului e mereu o slujire, o așteptare, o primire, o înțelegere a tuturor. Timpul tău se întrepătrunde cu al tuturor și tu ești slujitorul tuturor, pe cât dărui din el pentru a le sluji tuturor. Te uiți pe tine pentru a te regăsi alături de ei și, cunoscându-i pe ei, pe cei pe care îi slujești, te faci tot mai bogat, tot mai încăpător în sufletul tău din aceste întâlniri binecuvântate cu oamenii. Pentru că Dumnezeu te duce acolo unde trebuie, acolo unde e nevoie de tine, îți deschide drumul spre inima lor, te face să ai cuvinte pentru ei și mângâiere sfântă. Căci tu nu ești niciodată singur, ci cu El, cu Domnul și Stăpânul vieții tale! Tu nu slujești de capul tău, tu nu slujești pentru nimeni, tu nu vorbești pentru nimeni, ci pentru cei pe care Dumnezeu îi învie din morți prin predica și prin dăruirea ta.

De aceea, iubiții mei, cei 16 ani ai mei de slujire sfântă nu au fost aruncați pe fereastră, ci investiți în oameni. În grija sfântă pentru mântuirea oamenilor. Slujirea mea și cărțile mele sunt pentru oamenii de acum, dar și pentru cei ai viitorului. Investirea în oameni și în cărțile mele este singura mea avere reală. Și asta pentru că eu mizez totul pe oameni, pe cei care se convertesc la viața cu Dumnezeu și Îi slujesc Lui în sfințenie.

Căci nu e nimeni mai puternic pe pământ ca omul pe care Dumnezeu îl învie din morți și îl umple de râvna continuă pentru a-I sluji Lui. Un milion de impostori vor mima credința și evlavia și deșteptăciunea teologică. Și le vor mima, pentru că n-au de-a face cu ele. Dar acest unul, care e Slujitorul lui Dumnezeu, pentru că El odihnește în mod real în el, face toți banii pentru Biserica Lui. Căci acela e glasul autentic al adevărului, e cel prin care slujește și învață Dumnezeu, e cel prin care trezește Biserica spre slujirea Lui.

Și de unicii lui Dumnezeu e punctată istoria Bisericii de-a lungul veacurilor. Teologii Bisericii, privighetorii neadormiți ai credinței și ai evlaviei Bisericii, sunt ochii și gura neadormită ale Bisericii. Și trebuie să ai ochii lor cu tine pentru ca să nu cazi în gropi amare și trebuie să ai gura lor sfântă în inima ta ca să-ți vestească ea tainele lui Dumnezeu.

Au trecut ca o clipă cei 16 ani, dar nu degeaba! Pentru că nimic din ceea ce facem cu Dumnezeu nu e degeaba, nu e fără urmări sfinte. Fiecare rugăciune spusă, fiecare cuvânt pus în oameni, fiecare pagină scrisă, fiecare dăruire a mea față de toți sunt netrecătoare. Și dacă ele m-au schimbat și mă schimbă pe mine, fără doar și poate i-au schimbat și îi vor schimba pe cât mai mulți de aici încolo. Căci cele pe care le faci cu Dumnezeu le faci pentru veșnicie și cele veșnice sunt mereu convertitoare.

Mă rog pentru toți cei care m-au ajutat și mă ajută în fiecare zi și pentru toți oamenii. Rugăciunea mea pentru toți e o mulțumire adusă tuturor. Și așa cum la ultima Liturghie pe care am slujit-o, o femeie a venit în mod special la Biserică pentru ca să îmi aducă struguri din curtea ei, care au fost realmente buni, tot așa, rugăciunea și dorirea mea de bine față de toți doresc să fie o luare prin surprindere, bucuroasă, a tuturor. Căci eu doresc mântuirea tuturor, adică binele veșnic, real, pentru toți oamenii. Și dacă te rogi pentru toți, atunci când te întâlnești cu cineva, te întâlnești cu un prieten. Pentru că te întâlnești cu cel pentru care te-ai rugat, pentru care te-ai pregătit, căruia îi vrei binele real, adică mântuirea lui.

Biserica, iubiții mei, are nevoie mereu de Slujitori! Și Slujitorii de mâine ai Bisericii sunt tocmai fiii dumneavoastră. Dacă vă doriți binele real și dacă le doriți binele, învățați-i de pe acum să Îl slujească pe Dumnezeu cu adevărat. Pentru că El Își va alege, la timpul potrivit, pe Slujitorii Lui, și împlinirea dumneavoastră va fi mare atunci. Bucuria sfântă din ochii și din inima bunicii mele Floarea Picioruș pentru Preoția mea aș vrea să fie și în mulți dintre dumneavoastră! Adică vă doresc să vă vedeți copiii Diaconi, Preoți, Episcopi ai lui Dumnezeu și să vă bucurați dumnezeiește pentru ei! Căci e o mare împlinire ca fiul tău să fie Preotul lui Dumnezeu, iar fiica ta să fie Preoteasa Lui. E o mare împlinire asumarea totală, sfântă, a Preoției lui Dumnezeu. Și ca să o trăiești trebuie să te nevoiești toată viața pentru ea.

Vă doresc multă sănătate, multă pace, bucurie, echilibru și râvnă în slujirea lui Dumnezeu! Căci viața cu El e adevărata împlinire veșnică a omului. Amin!


[1] Începută la 10. 09, în zi de miercuri, pe 15 septembrie 2021. Soare, 21 de grade, vânt de 6 km/ h.

[2] PG 3, col. 372B.

[3] Ibidem.

[4] PG 3, col. 373D.

[5] PG 3, col. 376A.

[6] PG 3, col. 392A.

Iezechiil, cap. 20, 1-12, cf. LXX

1. Și a fost în anul al 7-lea, în a 5-a lună, [în ziua] a 10-a a lunii, [când] au venit oamenii, din cei mai bătrâni ai casei lui Israil, [ca] să-L întrebe pe Domnul și au șezut [ei] înaintea feței mele.

2. Și a fost cuvântul Domnului către mine, zicându-mi:

3. „Fiule al omului, grăiește către cei mai bătrâni ai lui Israil și vei zice [acestea] către ei! «Acestea zice Domnul: <Oare voi veniți să Mă întrebați pe Mine? Eu trăiesc! Oare voi fi răspunzându-vă vouă?>, zice Domnul.

4. Oare, fiule al omului, îi voi răzbuna pe ei [cu] răzbunare? Fărădelegile părinților lor mărturisește-le lor [τὰς ἀνομίας τῶν πατέρων αὐτῶν διαμάρτυραι αὐτοῖς]!

5. Și vei zice către ei: «Acestea zice Domnul: <Din care zi am ales casa lui Israil [ἀφ᾽ ἧς ἡμέρας ᾑρέτισα τὸν οἶκον Ισραηλ] și M-am făcut cunoscut seminției casei lui Iacov [καὶ ἐγνωρίσθην τῷ σπέρματι οἴκου Ιακωβ] și am ajuns să le fiu cunoscut lor în pământul Egiptosului [καὶ ἐγνώσθην αὐτοῖς ἐν γῇ Αἰγύπτου] și i-am ajutat [cu] mâna Mea pe ei [καὶ ἀντελαβόμην τῇ χειρί Μου αὐτῶν], zicându-le: „Eu [sunt] Domnul [Ἐγὼ Κύριος], Dumnezeul vostru [ὁ Θεὸς ὑμῶν]”,

6. din acea zi i-am ajutat [cu] mâna Mea pe ei [ἐν ἐκείνῃ τῇ ἡμέρᾳ ἀντελαβόμην τῇ χειρί Μου αὐτῶν], [ca] să îi scot pe ei din pământul Egiptosului către pământul pe care li l-am pregătit lor, pământ curgând lapte și miere [γῆν ῥέουσαν γάλα καὶ μέλι]. [Căci acesta] este fagurele de miere pe[ntru] tot pământul [κηρίον ἐστὶν παρὰ πᾶσαν τὴν γῆν].

7. Și am zis către ei: „Fiecare urâciunile ochilor săi să le arunce și cu obiceiurile Egiptosului să nu vă pângăriți, [căci] Eu [sunt] Domnul, Dumnezeul vostru!”.

8. Dar [ei] s-au îndepărtat de Mine și nu au voit să asculte de Mine. Urâciunile ochilor lor nu le-au aruncat și obiceiurile Egiptosului nu le-au părăsit. Iar [Eu] am zis să vărs mânia Mea asupra lor [τοῦ ἐκχέαι τὸν θυμόν Μου ἐπ᾽ αὐτοὺς], [ca] să împlinesc urgia Mea în[tru] ei în mijlocul pământului Egiptosului [τοῦ συντελέσαι τὴν ὀργήν Μου ἐν αὐτοῖς ἐν μέσῳ γῆς Αἰγύπτου].

9. Dar am făcut ca numele Meu să nu fie pângărit cu totul înaintea neamurilor – [cu] care ei sunt în mijlocul lor, în[tru] care am ajuns să fiu cunoscut [de] către ei înaintea lor –, [ca] să îi scot pe ei din pământul Egiptosului.

10. Și i-am scos pe ei din pământul Egiptosului și i-am dus pe ei întru pustiu.

11. Și le-am dat lor poruncile Mele și dreptățile Mele i le-am arătat lor, [pe toate] câte le va face pe ele omul și [el] va trăi prin ele [ὅσα ποιήσει αὐτὰ ἄνθρωπος καὶ ζήσεται ἐν αὐτοῖς].

12. Și sabaturile Mele le-am dat lor [καὶ τὰ σάββατά Μου ἔδωκα αὐτοῖς], [pentru] a fi întru semn între Mine și ei [τοῦ εἶναι εἰς σημεῖον ἀνὰ μέσον Ἐμοῦ καὶ ἀνὰ μέσον αὐτῶν], [ca] să cunoască ei [aceasta], pentru că Eu [sunt] Domnul, Cel care îi sfințesc pe ei [ὁ ἁγιάζων αὐτούς].

Iezechiil, cap. 19, cf. LXX

1. Iar tu ia plângere împotriva stăpânitorului lui Israil!

2. Și [îi] vei zice: «Cine [este] maica ta? Puiul de leu în mijlocul leilor a fost născut, în mijlocul leilor a înmulțit puii ei.

3. Și a sărit unul [din] puii ei, leu s-a făcut și a învățat a apuca prăzi [și] oameni a mâncat [ἀνθρώπους ἔφαγεν].

4. Și au auzit împotriva lui neamurile [și] în stricarea lor a fost prins și l-au dus pe el cu căpăstru [ἐν κημῷ] întru pământul Egiptosului.

5. Și a văzut că [acesta] a fost lepădat de la ea și a pierit încrederea ei [καὶ ἀπώλετο ἡ ὑπόστασις αὐτῆς]. Și a luat pe altul dintre puii ei [și] leu l-a rânduit pe el [λέοντα ἔταξεν αὐτόν].

6. Iar [acesta] trăia în mijlocul leilor, leu s-a făcut și a învățat a apuca prăzi [și] oameni a mâncat.

7. Și păștea [întru] înfumurarea sa [καὶ ἐνέμετο τῷ θράσει αὐτοῦ] și cetățile lor le-a pustiit și a nimicit pământul, iar împlinirea ei [era] din glasul răcnetului său [καὶ τὸ πλήρωμα αὐτῆς ἀπὸ φωνῆς ὠρύματος αὐτοῦ].

8. Și au dat împotriva lui[1] neamurile din țările dimprejur [καὶ ἔδωκαν ἐπ᾽ αὐτὸν ἔθνη ἐκ χωρῶν κυκλόθεν] și au întins împotriva lui plasele lor [καὶ ἐξεπέτασαν ἐπ᾽ αὐτὸν δίκτυα αὐτῶν][2] [și acesta] în stricarea lor a fost prins [ἐν διαφθορᾷ αὐτῶν συνελήμφθη].

9. Și l-au pus pe el cu căpăstru [καὶ ἔθεντο αὐτὸν ἐν κημῷ] și în cușcă a venit către împăratul Babilonului [καὶ ἐν γαλεάγρᾳ ἦλθεν πρὸς βασιλέα Βαβυλῶνος]. Și l-a băgat pe el întru închisoare, pentru ca să nu se audă glasul său în munții lui Israil.

10. Maica ta [este] ca via [ἡ μήτηρ σου ὡς ἄμπελος], ca floarea de rodie în apă sădită [ὡς ἄνθος ἐν ῥόᾳ ἐν ὕδατι πεφυτευμένη]. Rodul ei și lăstarul ei s-a[u] făcut din apa cea multă [ὁ καρπὸς αὐτῆς καὶ ὁ βλαστὸς αὐτῆς ἐγένετο ἐξ ὕδατος πολλου].

11. Și i s-a făcut ei toiagul tăriei [καὶ ἐγένετο αὐτῇ ῥάβδος ἰσχύος] împotriva neamului povățuind [ἐπὶ φυλὴν ἡγουμένων] și a fost înălțată [în] măreția ei în mijlocul cioturilor [καὶ ὑψώθη τῷ μεγέθει αὐτῆς ἐν μέσῳ στελεχῶν] și [și-]a văzut măreția ei în[tru] mulțimea joardelor ei [καὶ εἶδεν τὸ μέγεθος αὐτῆς ἐν πλήθει κλημάτων αὐτῆς].

12. Dar a fost ruptă cu mânie [καὶ κατεκλάσθη ἐν θυμῷ], la pământ a fost aruncată, iar vântul, cel arzător, le-a uscat pe cele alese ale ei. A fost răzbunat și a fost uscat toiagul tăriei sale și [cu] foc a fost mistuită ea.

13. Iar acum au sădit-o pe ea în pustiu [καὶ νῦν πεφύτευκαν αὐτὴν ἐν τῇ ἐρήμῳ], în pământul cel fără de apă [ἐν γῇ ἀνύδρῳ].

14. Și a ieșit focul din toiagul celor aleși ai ei [καὶ ἐξῆλθεν πῦρ ἐκ ῥάβδου ἐκλεκτῶν αὐτῆς] și a mâncat-o pe ea și nu [mai] era în[tru] ea toiagul tăriei. [Iar] neamul întru parabolă de plâns este [φυλὴ εἰς παραβολὴν θρήνου ἐστὶν] și va fi întru [de] plâns [καὶ ἔσται εἰς θρῆνον]»”.


[1] Au dus împotriva lui război. Au venit peste el.

[2] Plasele lor de pește. Pentru că l-au prins ca pe un pește în timpul războiului.

Predică la Înălțarea Sfintei Cruci [2021]

Iubiții mei[1],

pe 14 septembrie 407, adică cu 1.614 ani în urmă, adormea la Comana [Κόμανα], în Turcia de azi, Sfântul Ioannis Hrisostomos, Patriarhul Constantinopolului[2] și a toată lumea. Pentru că prin viața sa cea plină de asceză și de predicare, prin sfințenia sa cea plină de atenție la detalii și de continuă jertfire de sine, el s-a făcut Patriarhul întregii lumi, adică Învățătorul duhovnicesc al Bisericii din toată lumea. Dar pentru ca praznicul său să nu fie umbrit de praznicul de azi, de aceea s-a mutat pomenirea sa în luna noiembrie[3], pe 13 noiembrie[4]. Și facem pomenirea sa înainte de a începe Postul Nașterii Domnului, având conștiința că adevărata înțelegere a teologiei și a vieții noastre o avem prin luminarea marilor Sfinți Teologi ai Bisericii.

Pentru că, mai înainte de a scrie și de a propovădui în Biserică, trebuie să te faci prietenul lui Dumnezeu, intimul Său. Mai înainte de a vorbi trebuie să primești de la El pe cele ale Sale. Pentru că această teologie, cea revelată și luminată de Dumnezeu, e teologia Bisericii, e hrana cea adevărată a tuturor credincioșilor. Și devii un Părinte al Bisericii, un hrănitor al tuturor celor credincioși, unul care îi hrănește pe ei cu adevărul lui Dumnezeu, doar dacă întrupezi și exprimi teologia și viața Bisericii.

De aceea, în troparul său, Sfântul Ioannis Hrisostomos e prezentat ca cel care a avut gura „ca o făclie [καθάπερ πυρσὸς]”[5], ca un foc dumnezeiesc arzând neîncetat, pentru că a luminat și luminează lumea prin harul cuvintelor sale[6]. Și ne luminează mereu, pentru că înlătură mereu neștiința și păcatul din noi înșine. Iar gura sa este de aur, adică teologia sa e ca aurul de strălucitoare, pentru că e plină de slava lui Dumnezeu.

Și ca să fii plin de slava lui Dumnezeu trebuie să te faci prietenul lui Dumnezeu. Dar nu te poți face prietenul Lui, dacă nu calci pe urmele Sale. Iar urmele Sale sunt poruncile Sale. Căci „cel care are poruncile Mele și le păzește pe ele, acela este cel care Mă iubește pe Mine; iar cel care Mă iubește pe Mine, va fi iubit de către Tatăl Meu; și Eu îl voi iubi pe el și Mă voi arăta lui pe Mine Însumi [καὶ Ἐγὼ ἀγαπήσω αὐτόν καὶ ἐμφανίσω αὐτῷ Ἐμαυτόν]” [In. 14, 21, BYZ].

Pentru că Dumnezeu Se revelează pe Sine Însuși celor care Îl iubesc pe El în mod real. Și ei, Sfinții Lui, învață de la Însuși Dumnezeu pe cele ale Sale și ni le dăruie și nouă, nevrednicilor, prin sfintele lor cărți. Și dacă le citim cu atenție și cu evlavie, ca pe sursele noastre de viață și de cunoaștere, de aceea ne luminăm dumnezeiește continuu prin ele. Pentru că adevărul lor ne curățește pe noi de toată neștiința și de toată minciuna.

Căci teologia lui Dumnezeu e cea care ne vindecă sufletește și trupește. Teologia Lui e cea care ne pune pe drumul transfigurării noastre veșnice. Pentru că teologia lui Dumnezeu e adevărul cel dumnezeiesc care ne izbăvește de toată minciunea. Și dacă vrem să scăpăm de minciună, de toată înșelarea demonică cu care suntem îmbrobodiți continuu de către demoni, trebuie să ne umplem de adevărul teologiei celei dumnezeiești. Căci adevărata noastră deparazitare de minciună se face prin adevărul și luminarea lui Dumnezeu.

Dar dacă nu traducem și nu citim cărțile cele preasfinte ale Bisericii, de unde să avem adevărul lui Dumnezeu în ființa noastră? De unde să avem adevărul lui Dumnezeu, dacă nu Îl iubim pe El și dacă nu Îl ascultăm pe El și dacă El nu ni Se revelează nouă întru slava Lui? Căci Sfinții din acestea s-au făcut preaînțelepți și plini de teologie: din iubirea, ascultarea și revelarea Lui în viața lor.

Cinstindu-se Dumnezeiasca Cruce a Domnului la acest mare praznic, ea ne este prezentată ca cea care le-a adunat împreună pe cele risipite [τὰ διεστῶτα][7]. A adunat împreună turma cea rațională a Bisericii, adică pe toți cei credincioși Lui. Cu alte cuvinte, Crucea Domnului este un imens factor de coeziune, de unitate duhovnicească. Pentru că Cel care a murit pentru noi pe Cruce a murit pentru mântuirea tuturor. Și dacă Crucea Lui ne adună și ne unește în Biserica Sa e pentru că iubirea Lui împărățește în fiecare dintre noi.

Cu Patima Celui fără de patimă [Πάθει τοῦ ἀπαθοῦς], ne spune o altă cântare a zilei, ni s-au dezlegat patimile noastre[8]. Prin suferințele cele pururea mântuitoare ale Domnului, noi primim dezlegare de patimi în asceza noastră. Căci El ne întărește continuu să ne curățim de patimi, să ne luminăm și să ne îndumnezeim întreaga noastră persoană. Nevoința noastră eclesială se vede în întreaga noastră ființă, căci ne transfigurăm ontologic, ființial. Așa că nu este o realitate pur subiectivă credința noastră, ci una plină de obiectivitate, pentru că schimbările dumnezeiești din viața noastră sunt reale, se extind la întreaga noastră persoană. Și când mergem la Sfintele Moaște ale Sfinților și vedem că trupurile lor sunt transfigurate parțial, pentru că ele așteaptă transfigurarea finală a întregii creații, atunci înțelegem că credința noastră este obiectivă, pentru că are urmări reale în întreaga noastră ființă.

Și credința noastră are urmări ontologice reale pentru că e una revelată de Dumnezeu. Ea e plină de slava lui Dumnezeu, de slava Lui care ne sfințește pe noi veșnic. Dar dacă avem de-a face cu o ideologie, cu o teologie eretică sau păgână, aceasta nu ne sfințește, ci ne aruncă în Iad, pentru că nu ne transfigurează. Și nu ne transfigurează, pentru că nu ne unește cu Dumnezeu și nu ne face intimii Săi.

Așa înțelegem de ce minciuna, oricare ar fi ea, nu ne împlinește. Pentru că nicio minciună nu are de-a face cu Dumnezeu, ci cu demonii. Dumnezeu ne umple de tot adevărul Său cel mântuitor, pentru că acesta ne sfințește. Dar demonii, invidiindu-ne, încearcă mereu să strecoare în noi minciuni, care să strice adevărul lui Dumnezeu din noi. Și lupta noastră continuă cu demonii înseamnă identificarea oricărei minciuni în noi, pentru ca să o scoatem imediat din sufletul nostru.

Când vorbim de privegherea cea duhovnicească asupra ființei noastre lăuntrice ne referim la o scanare continuă a ființei noastre. Orice gând rău, orice sentiment rău, orice aplecare spre o faptă rea, orice faptă rea sunt viruși mortali pentru noi, pe care, văzându-i în noi, trebuie să începem imediat lupta cu ei. Și lupta cu ei se face prin spovedirea constantă a tuturor acestor păcate și prin a nu le mai face.

Trebuie să identifici continuu minciunile drăcești din tine însuți și să lupți împotriva lor! Și asta înseamnă să te răstignești continuu, adică să Îi urmezi clipă de clipă lui Dumnezeu în viața ta. Pentru că asumarea și purtarea Crucii Domnului se face astfel: prin toată lupta interioară cu toată patima din noi înșine.

Însă, prin slava Sa, Crucea Domnului este apărătoarea și păzitoarea și izgonitoarea demonilor[9] de la noi înșine. Pentru că este arma noastră cea nebiruită împotriva celor potrivnici. Și trebuie să ne închinăm de foarte multe ori trupul nostru peste zi și peste noapte, pentru ca să ne umplem de slava lui Dumnezeu. Căci, prin Dumnezeiasca Cruce, Dumnezeul mântuirii noastre ne umple din destul de slava Lui și ne face să biruim asupririle demonilor la adresa noastră.

Și Crucea Lui ne învață continuu să ne dezbrăcăm de tot păcatul și de toată patima. Căci orice păcătuire a noastră e îmbrăcarea cu răul. Dar dacă ne dezgolim de toate cele rele, Dumnezeu ne îmbracă în slava Lui cea veșnică, care e adevărata noastră îmbrăcăminte, îmbrăcămintea noastră baptismală. „Căci [γὰρ], câți întru Hristos ați fost botezați [ὅσοι εἰς Χριστὸν ἐβαπτίσθητε], [întru] Hristos v-ați îmbrăcat [Χριστὸν ἐνεδύσασθε]” [Gal. 3, 27, BYZ]. Și am fost îmbrăcați întru Hristos la Botez, pentru că Dumnezeu ne-a îmbrăcat întru El. Pentru că hainele albe ale Botezului trimit la ceea ce face Dumnezeu în noi la Botez: ne curățește de tot păcatul. Și când vorbim despre veșmântul nostru baptismal ne referim la veșmântul harului lui Dumnezeu, la veșmântul slavei Sale pe care îl primim la Botez.

Așadar, iubiții mei, lupta noastră este doar cu păcatul din noi înșine, cu ceea ce am păcătuit și păcătuim noi! A privi peste gard, la păcatele altora, nu te curățește de păcate, pentru că tu ai problema ta în tine însuți. Și trebuie mai întâi să învii din morți, adică să te curățești de păcate, pentru ca Domnul să te ridice dintre cei morți prin luminarea și sfințirea Lui. Trebuie să nu mai fim morți, ci vii întru El! Și ca să fim vii întru El trebuie să mergem mereu răstigniți în noi înșine, adică mereu luptându-ne cu toată patima din noi înșine. Căci numai așa păstrăm viața lui Dumnezeu în noi înșine: prin dezicerea noastră, prin disocierea noastră interioară de toată patima și de tot păcatul.

Și postim de praznicul Crucii Domnului, pentru că postul e continua noastră renunțare la tot păcatul. Postim, pentru ca să trăim în curăție, în pace și în sfințenie. Postim, pentru ca să fim vii duhovnicește. Și, fiind vii prin slava Lui, să Îl lăudăm acum și veșnic pe Dumnezeul slavei, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, pe Cel care ne mântuie pe noi cu mântuire veșnică. Amin!


[1] Începută la 5. 35, în zi de luni, pe 13 septembrie 2021. Cer senin, 13 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Ιωάννης_ο_Χρυσόστομος.

[3] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep14.html.

[4] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1168/sxsaintinfo.aspx. [5] Ibidem.

[6] Ibidem. Pentru că începutul troparului său e acesta: Ἡ τοῦ στόματός σου καθάπερ πυρσὸς, ἐκλάμψασα χάρις, τὴν οἰκουμένην ἐφώτισεν.

[7] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep14.html. [8] Ibidem. [9] Ibidem.