Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!

***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

***

Platforma noastră este editată pe Windows 10 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Plângerile lui Ieremias, cap. 1, cf. LXX

1. Și a fost, după [ce a fost] să fie robit Israilul și Ierusalimul să fie pustiit, [că] a șezut Ieremias plângând și a plâns plângerea aceasta pentru Ierusalim și a zis: „Cum a șezut singură cetatea cea înmulțită de popoare? A fost făcută ca văduva înmulțită în[tru] neamuri. Stăpânind în[tru] țări, a fost făcută spre bir [φόρον].

2. Plângând [κλαίουσα], a plâns în noapte [ἔκλαυσεν ἐν νυκτί] și lacrimile ei [erau] pe obrajii ei [καὶ τὰ δάκρυα αὐτῆς ἐπὶ τῶν σιαγόνων αὐτῆς]. Și nu este cel care o mângâie pe ea din toți cei care o iubesc pe ea. Toți cei care o iubesc pe ea s-au lepădat de ea [și] i s-au făcut ei întru vrăjmași.

3. A fost înstrăinată Iudea de smerenia sa [μετῳκίσθη ἡ Ιουδαία ἀπὸ ταπεινώσεως αὐτῆς] și de mulțimea robiei sale. A șezut în[tre] neamuri, nu a aflat odihnă [οὐχ εὗρεν ἀνάπαυσιν]. Toți cei care o gonesc pe ea, au prins-o pe ea în mijlocul celor care sunt necăjiți.

4. Căile Sionului plâng, pentru [că] nefiind [nu sunt] cei care vin la praznic. Toate porțile sale au fost nimicite, preoții săi suspină adânc, fecioarele sale ducându-se [de la ea] și aceasta amărându-se în[tru] sine.

5. S-au făcut, cei care o necăjesc pe ea, întru cap[1] [al său], iar vrăjmașii săi bine-sporeau, că[ci] Domnul a smerit-o pe ea în[tru] mulțimea neevlaviilor sale [ὅτι Κύριος ἐταπείνωσεν αὐτὴν ἐπὶ τὸ πλῆθος τῶν ἀσεβειῶν αὐτῆς]. Pruncii săi au fost duși în[tru] robie către fața necăjind.

6. Și a fost ridicată de la fiica Sionului toată bunăcuviința sa. Făcutu-s-au stăpânitorii săi ca berbecii, ne aflând pășune, și mergeau, ne[fiind] în[tru] putere, către fața prigonind.

7. Și-a adus aminte Ierusalimul de zilele smeririi sale și ale scârbelor sale [καὶ ἀπωσμῶν[2] αὐτῆς], de toate poftele sale, câte era[u] [au fost începând] din zilele cele vechi [ὅσα ἦν ἐξ ἡμερῶν ἀρχαίων], [atunci] când [a fost] să cadă poporul său întru mâinile [celui] necăjind, și nu era cel care îi ajută ei. Cei care au văzut-o, vrăjmașii ei, au râs la surghiunirea ei.

8. Păcat a păcătui Ierusalimul [ἁμαρτίαν ἥμαρτεν Ιερουσαλημ], pentru aceea întru val a fost [διὰ τοῦτο εἰς σάλον ἐγένετο][3]. Toți cei care o slăvesc [o slăveau] pe ea, au smerit-o pe ea, pentru că au văzut rușinarea ei. Și, într-adevăr, ea [este] suspinând și a fost întoarsă înapoi.

9. Necurăția ei [este] la picioarele ei [ἀκαθαρσία αὐτῆς πρὸς ποδῶν αὐτῆς], [căci] nu și-a adus aminte de cele din urmă ale sale [οὐκ ἐμνήσθη ἔσχατα αὐτῆς]. Și le-a coborât pe cele prea înalte [și] nu este [acum] cel care o mângâie pe ea. Vezi [ἰδέ], Doamne [Κύριε], smerenia mea [τὴν ταπείνωσίν μου], că[ci] a fost mărit [s-a mărit] vrăjmașul [ὅτι ἐμεγαλύνθη ἐχθρός][meu]!

10. Mâna lui a întins-o cel necăjind pe[ste] toate poftele ei. Căci a văzut neamurile care au intrat întru sfințirea ei[4], [despre] care ai poruncit: «Să nu intre acestea întru adunarea ta!».

11. Tot poporul ei [este] suspinând, căutând pâine. Au dat poftele ei spre mâncare [ἔδωκαν τὰ ἐπιθυμήματα αὐτῆς ἐν βρώσει], [ca] să întoarcă sufletul [τοῦ ἐπιστρέψαι ψυχήν][său]. Vezi, Doamne, și privește, că[ci] am făcut-o necinstită!

12. Toți cei care merg[eți] pe lângă cale [și] nu [merg] cu voi, întoarceți-vă și vedeți dacă este durere ca durerea mea, care [mi-]a fost făcută [mie], care a fost vestită în[tru] mie [φθεγξάμενος ἐν ἐμοὶ] [mine]! [Căci] m-a smerit pe mine Domnul în ziua urgiei mâniei Sale [ἐταπείνωσέν με Κύριος ἐν ἡμέρᾳ ὀργῆς θυμοῦ Αὐτοῦ].

13. Dintru înălțimea Sa a trimis focul[5] [ἐξ ὕψους Αὐτοῦ ἀπέστειλεν πῦρ], în oasele mele l-a coborât pe el [ἐν τοῖς ὀστέοις μου κατήγαγεν αὐτό]. A întins plasă picioarelor mele, m-a întors pe mine spre cele dindărăt, mi-a dat mie [să fiu] pierit, toată ziua suferind [ὅλην τὴν ἡμέραν ὀδυνωμένην].

14. A fost priveghind la neevlaviile mele [ἐγρηγορήθη ἐπὶ τὰ ἀσεβήματά μου]. Cu mâinile mele au fost împletite [și] s-au suit pe[ste] gâtul meu. [Și] a slăbit tăria mea, că[ci] Domnul a dat în mâinile mele dureri [ὅτι ἔδωκεν Κύριος ἐν χερσίν μου ὀδύνας] [și] nu voi putea să stau [οὐ δυνήσομαι στῆναι] [împotriva lor].

15. Domnul i-a scos pe toți cei tari ai mei din mijlocul meu [ἐξῆρεν πάντας τοὺς ἰσχυρούς μου ὁ Κύριος ἐκ μέσου μου], a chemat asupra mea vreme [ca] să-i zdrobească pe cei aleși ai mei [ἐκάλεσεν ἐπ᾽ ἐμὲ καιρὸν τοῦ συντρῖψαι ἐκλεκτούς μου]. Domnul a călcat[6] teascul fecioarei [ληνὸν ἐπάτησεν Κύριος παρθένῳ], al fiicei lui Iudas [și], din cauza acestora, eu plâng.

16. Ochiul meu a coborât apă [ὁ ὀφθαλμός μου κατήγαγεν ὕδωρ][7], că[ci] a fost îndepărtat [S-a îndepărtat] de mine Cel care mă mângâie pe mine [ὅτι ἐμακρύνθη ἀπ᾽ ἐμοῦ ὁ παρακαλῶν με], Cel care întoarce sufletul meu [ὁ ἐπιστρέφων ψυχήν μου][8]. Făcutu-s-au fiii mei pieriți, că[ci] a fost întărit [s-a întărit] vrăjmașul [ὅτι ἐκραταιώθη ὁ ἐχθρός].

17. A întins Sionul [Σιών] mâna sa [și] nu este cel care o mângâie pe ea. Domnul i-a poruncit lui Iacov, [iar] împrejurul său [sunt] cei care îl necăjesc pe el. A fost făcut Ierusalimul spre a ședea în mijlocul lor.

18. Drept este Domnul, că[ci] gura Sa am amărât-o [ὅτι τὸ στόμα Αὐτοῦ παρεπίκρανα]. Așadar, auziți toate popoarele și vedeți durerea mea! [Căci] fecioarele mele și tinerii mei au fost duși în[tru] robie.

19. I-am chemat pe cei iubiți ai mei, iar ei m-au înșelat pe mine. Preoții mei și cei mai bătrâni ai mei în cetate au sfârșit. Că[ci] au căutat mâncarea lor, pentru ca să întoarcă sufletele lor[9], și nu au aflat.

20. Vezi, Doamne, că am fost necăjit! Pântecele meu a fost tulburat și inima mea a fost întoarsă în[tru] mine [καὶ ἡ καρδία μου ἐστράφη ἐν ἐμοι], că[ci] amărându-mă am amărât [ὅτι παραπικραίνουσα παρεπίκρανα]. Sabia [cea] din afară m-a făcut pe mine fără de fii [ἔξωθεν ἠτέκνωσέν με μάχαιρα], precum moartea în casă [ὥσπερ θάνατος ἐν οἴκῳ].

21. Așadar, auziți că eu suspin [și] nu este cel care mă mângâie pe mine! Toți vrăjmașii mei au auzit cele rele ale mele și au fost bucurați [s-au bucurat], că[ci] Tu ai făcut [aceasta]. Ai adus asupra [mea] zi [ἐπήγαγες ἡμέραν], ai chemat vreme [ἐκάλεσας καιρόν] și mi s-au făcut asemenea [lucruri] mie [καὶ ἐγένοντο ὅμοιοι ἐμοι].

22. Să intre toată răutatea lor către fața Ta [εἰσέλθοι πᾶσα ἡ κακία αὐτῶν κατὰ πρόσωπόν Σου] și adună-le lor [în] ce fel au făcut culegere despre toate păcatele mele [καὶ ἐπιφύλλισον αὐτοῖς ὃν τρόπον ἐποίησαν ἐπιφυλλίδα περὶ πάντων τῶν ἁμαρτημάτων μου], că[ci] multe [sunt] suspinele mele, iar inima mea a fost mâhnită!

[1] Cap al ei, conducători ai ei.

[2] Această formă de G. pl. e unică în LXX.

[3] Se referă la valul mării văzut metaforic. La valul necazului venit peste ea.

[4] Se referă la faptul de a intra în templul din Ierusalim.

[5] Se referă la slava lui Dumnezeu.

[6] El a călcat în picioare strugurii din teascul ei.

[7] Ochii mei au plâns.

[8] Cel care întoarce sufletul meu la calea Sa.

[9] La viață. Pentru ca să nu moară.

Predică la Duminica a XXXI-a după Cincizecime [2022]

Iubiții mei[1],

cel orb se împleticește în întunericul său, căci nu știe unde este și cine sunt cei din jurul său, pe când cel care vede îmbrățișează cu ochii săi tot ceea ce e în fața sa. Și dacă nu ai nevoie de ochelari, dacă ai vedere bună, nu înțelegi ce înseamnă a nu vedea prea bine anumite porțiuni de realitate din fața ta. Dar dacă ai nevoie de dioptriile lentilelor și ești afectat de frig și de răceală a vedea înseamnă a nu vedea prea bine. A nu vedea atât de bine ca cel care vede doar cu ochii lui. Căci ochelarii de vedere sunt un ochean de proximitate pentru cei cu vederea redusă.

Dar când ești cu totul orb, ce înseamnă pentru tine spațiul și oamenii și culorile și tot ceea ce noi numim viață, viața din fața noastră, din ochii noștri? Vezi prin auz și prin ceea ce pipăi. Vezi prin ceea ce simți și miroși. Căci ai nevoie de tot ceea ce e în jurul tău pentru ca să știi ce să faci. Dar, mai ales, ai nevoie de oameni care să te ajute în drumul tău prin întuneric.

În 2004, la Căsătoria mea, nu am ochelari în fotografii, dar în 2005, la adormirea Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, îi am. Ceea ce înseamnă că am început să port ochelari de vedere de la 27-28 de ani, pe când eram la studiile doctorale și înainte ca să fiu hirotonit Preot, și astfel știu ce înseamnă a vedea și a fi ajutat să vezi de către dioptrii. Iar munca mea intensă a amplificat tot mai mult nevoia mea de dioptrii, pentru că lentilele fac posibilă vederea mea detaliată, exigentă. Fără ele văd totul în ceață, ca printr-un geam acoperit cu apă, pentru că văd contururile și culorile tari, dar nu și nuanțele. Și e nevoie să mă apropii tot mai mult de oameni și de obiecte, să fiu la o palmă distanță de fața cuiva, pentru ca să îl văd cu ochii mei.

Însă când ești în Ieriho [Ἰεριχώ][Lc. 18, 35, BYZ], în cetatea cea înmiresmată[2], și auzi că trece Iisus, Mântuitorul lumii, pe lângă tine, atunci începi să strigi către El. Căci strigarea către El este cea mai sinceră rugăciune a ta. Pentru că, la drept vorbind, nu numai orbii nu văd, ci nu văd toți cei care nu Îl văd pe Dumnezeu în mod tainic în inima lor. Toți cei care nu Îl vedem pe El în toate ale Sale suntem orbi. Suntem orbi dacă nu Îl vedem și nu Îl simțim pe El în toate Tainele și în toate Slujbele și în toată viața Bisericii. Suntem orbi dacă nu Îl vedem pe El în Îngerii și în Sfinții Lui. Suntem orbi dacă nu Îl vedem pe El în tot cel sărman, în tot cel singur, în fiecare om care are nevoie de îmbrățișarea noastră frățească.

Pentru că orbirea noastră duhovnicească e consecința păcătoșeniei noastre. Nu vedem, pentru că suntem necurați în sufletul și în trupul nostru. Și dacă nu vedem cu ochii sufletului nostru, suntem orbi ca orbul din cetatea cea înmiresmată. Căci toate cele care sunt în jurul nostru sunt mari, frumoase și sfinte, dar numai noi nu vedem asta. Lumea lui Dumnezeu e plină de frumusețe și de profunzime dumnezeiască, numai noi nu vedem asta. Pentru că vederea noastră nu ține doar de ochii noștri, ci mai întâi de toate de relația cu El, cu Dumnezeul nostru. Fiindcă atunci când vrem să vedem doar cu ochii noștri, noi vedem miop, puțin, vag. Dar atunci când vedem împreună cu Dumnezeu, El ne dă să vedem taine mari și nebănuite de nimeni, pentru că ne dă să vedem în veșnicia Lui. Și când vedem dumnezeiește, când vedem ceea ce El ne revelează în mod tainic, atunci ne dăm seama că ceea ce noi numim vedere pe lumea asta e nevedere în comparație cu vederile cele veșnice. Pentru că noi trăim în întuneric în viața aceasta în comparație cu oceanul de slavă dumnezeiască care ni se revelează. Tocmai de aceea, în Rugăciunile dimineții, ne rugăm: „Și ne dăruie nouă cu inimă veghetoare și curată să trecem toată noaptea acestei vieți, așteptând luminata și sfânta zi a Unuia-născut Fiului Tău, a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni pe pământ cu slavă să judece pe toți și să plătească fiecăruia după faptele lui”[3]. Căci noaptea acestei vieți e noapte profundă, e noapte cu totul neagră, fără stele, dacă nu avem parte de luminările și de vederile cele dumnezeiești, care sunt adevărata lumină a vieții noastre.

Era cu totul orb cel care ședea la porțile Ierihoului și cerșea, pentru că nu știa ce lumină ne aduce Dumnezeu în viața noastră. Dar când n-a mai cerut bani, apă și mâncare, ci a început să strige teologic, să strige, zicând: „Iisuse [Ἰησοῦ], fiule al lui David [υἱὲ Δαυίδ], miluiește-mă [ἐλέησόν με]!” [Lc. 18, 38, BYZ], atunci L-a făcut să stea pe loc pe Dumnezeu [Lc. 18. 40]. Și Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea lui [Lc. 18, 41] și i-a dat să vadă [Lc. 18, 42]. Pentru că i-a făcut ochii sănătoși, în stare să vadă, dar i-a făcut și sufletul sănătos, în stare să-L vadă. Căci cel vindecat de orbirea lui „Îi urma Lui [ἠκολούθει Αὐτῷ], slăvindu-L pe Dumnezeu [δοξάζων τὸν Θεόν][Lc. 18, 43, BYZ]. Și ca să faci toate acestea trebuie să Îl vezi pe El cu adevărat. Pentru că nu Îl poți urma și slăvi pe El, dacă nu Îl vezi, iar ca să Îl vezi, tu trebuie să crezi în El cu adevărat. Căci credința în El te face văzător de Dumnezeu, iar când Îl vezi pe El, atunci te umpli de slava Lui cea veșnică, de adevărata ta lumină.

Iar Ierihoul cel adevărat, locul cel înmiresmat cu adevărat, e locul cel plin de slava Lui. Căci sufletul și trupul nostru se fac adevăratul Ieriho, dacă în ele intră Dumnezeu prin slava Lui și ne sfințește pe noi. Fiindcă numai când El e curățirea, luminarea și sfințirea noastră, noi devenim palatele cele duhovnicești ale lui Dumnezeu, în care El locuiește.

Dacă nu aș fi cunoscut literatura mistică a Bisericii sau calea îndumnezeirii oamenilor și nu aș fi fost avid de cunoașterea lui Dumnezeu, nu aș fi fost pregătit să îl văd și să îl înțeleg pe Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, pe Părintele meu cel duhovnicesc, cel prin ale cărui sfinte rugăciuni și prin a cărui imensă sfințenie m-am umplut și eu de slava lui Dumnezeu prin vedere dumnezeiască. Pentru că de la vârsta de 13 ani și până la 17 ani, când l-am cunoscut pe Sfântul Ilie, eu am citit și căutat intens viața cu Dumnezeu. În slujirea și în viața Bisericii și în cărțile Sfinților Părinți, eu am găsit noi și noi date despre cum să mă nevoiesc și despre cum să mă sfințesc neîncetat.

Tocmai de aceea, plecarea mea la Seminar în 1992, la vârsta de 15 ani, n-a fost plecarea mea spre „cariera teologică” și spre „un venit asigurat”, ci plecarea mea pe drumul mântuirii mele. Plecarea mea spre biblioteci teologice și mai mari, din care să aflu și mai explicit viața cu Dumnezeu. Pentru că învățasem ceva foarte clar din contactul meu cu mica bibliotecă parohială de la Scrioaștea: că viața cu Dumnezeu o pot afla doar de la Sfinții care au scris despre ea, pentru că ei au trăit-o în mod efectiv. Și astfel, eu am plecat la Seminar pentru cărți, pentru cărțile mântuirii mele, fără ca să știu dacă le voi găsi acolo.

Și am fost extrem de dezamăgit de ceea ce am găsit acolo și m-am însingurat foarte mult în primii doi ani de Seminar, pentru că n-am găsit nicio bibliotecă teologică și niciun om înduhovnicit, care să aibă de-a face cu reala viață cu Dumnezeu. Ni se predau lucruri pe care deja le cunoșteam sau care erau ușor de aflat și care erau periferice cu așteptările mele cele mai intime, fapt pentru care, în anul al 3-lea de Seminar, când l-am cunoscut pe Sfântul Ilie, el a devenit adevărata Academie teologică pentru mine. Pentru că împreună cu el nu doar că am studiat teologia, filosofia, poezia și cultura lumii, dar am trăit pe viu sfințenia lui Dumnezeu. Pentru că toate cărțile patristice ale Bisericii se împlineau în el, în persoana lui, ca unul care trăia toate acestea la modul cotidian.

Reala mea Academie teologică am trăit-o în casa sa și la masa lui de scris. Față în față cu el, eu am învățat să trăiesc teologic și să mă nevoiesc și să scriu isihast. Viața la Turnu Măgurele a devenit pentru mine, după cei doi ani de însingurare totală, cea mai înfloritoare și plină de minuni parte a adolescenței mele. Pentru că am început să trăiesc luminări și vederi dumnezeiești, prin sfintele sale rugăciuni, și să mă împlinesc tot mai mult în cunoașterea teologică și în creația mea literară. La 18 ani am cunoscut-o pe Doamna Preoteasă, la un cenaclu literar la care am fost împreună cu Sfântul Ilie, fiind invitați să citim din poezia noastră. Pentru ca să îmi dau seama mai apoi, că atât ea, cât și fratele ei, erau ucenicii lui în materie de limba engleză, pentru că îi meditase pe amândoi. Iar când Doamna Preoteasă a devenit ucenica mea, iar eu eram ucenicul lui, Sfântul Ilie ne-a primit pe amândoi și ne-a învățat în mod tainic viața lui cea sfântă. Și se bucura că noi îi sorbeam cu totul cuvintele și destăinuirile sale și că dorim cu totul viața cu Dumnezeu, simțindu-se foarte împlinit că Dumnezeu i-a trimis ucenici și fii duhovnicești și moștenitori ai operei sale teologice. Pentru că noi eram împlinirea lui spre finalul vieții sale pământești, pe când el era marea noastră lumină la începutul vieții noastre creștine.

Și dacă el nu ar fi fost în viața noastră, noi n-am fi știut niciodată că suntem orbi…Am fi crezut că ne e bine, că suntem bine…Pentru că n-am fi știut la ce înălțimi dumnezeiești se poate trăi viața creștină și ce dăruie Dumnezeu celor care se sfințesc cu adevărat împreună cu El.

De aici încolo, viața noastră nu a mai avut doar istorie, ci și veșnicie. Pentru că ne-am umplut de viața lui Dumnezeu și nu ne mai putem amăgi doar cu ceea se vede. Însă el, Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, a spart cercul nostru îngust, închisoarea noastră interioară prin rugăciunile sale cele mari și ne-a făcut să avem așteptări veșnice și nu istorice. Pentru că a transformat sihăstria lui urbană în Academia noastră pentru veșnicie și ne-a făcut să fim mereu actuali. Să dorim viața reală cu Dumnezeu, cea cotidiană, și să traducem, să scriem și să edităm teologia Bisericii în termenii prezentului.

Primăvara lui 2005 a însemnat înveșnicirea Sfântului Ilie și universalizarea lui, devenind Sfântul nostru și al întregii lumi, rugătorul cel neîncetat pentru toți, iar toamna aceluiași an a însemnat începutul Preoției mele, adică al asumării întregii lumi în slujirea mea. Aveam 28 de ani atunci! La 29 de ani a început creația mea online, care a fost o enervare pentru mulți, pentru că nu o aștepta nimeni, transformându-se mai apoi într-o mare uimire. Pentru că nu poți să rămâi indiferent, nici dacă vrei, în fața unei creații care se tot extinde pe fiecare an și care e dăruită tuturor fără bani. Dar dacă trăiești și muncești teologic, adică pentru binele întregii Biserici, atunci trăiești dăruindu-te continuu și dăruind toate ale tale tuturor. Pentru că împlinirea reală a omului e să facă bine, bine din destul, în viața tuturor oamenilor.

Și explic toate acestea în anul 2022, în anul dedicat rugăciunii și teologiei isihaste, ca să înțelegem cu toții ce minuni poate să facă în viața noastră un om, un singur om, care se roagă cu adevărat lui Dumnezeu și la a cărui rugăciune Dumnezeu îi răspunde prin slava Lui. Pentru că mulți dintre noi cred că rugăciunea e doar ceea ce Îi spunem noi lui Dumnezeu…Însă, rugăciunea e ceea ce ne răspunde Dumnezeu la strigarea noastră! Pentru că nu contează ceea ce Îi spunem noi Lui, ci ceea ce ne spune El nouă. Și El ne spune lucruri mari și prea minunate, dacă noi Îi spunem Lui, cu toată simplitatea, inima noastră.

Când am editat primul volum din operele Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, eu nu știam cine este  Părintele Gherasim Iscu, Starețul Mănăstirii Tismanei, despre care el a dat mărturie[4] și care a fost propus recent spre canonizare[5], alături de alți doi Sfinți Părinți ai secolului al 20-lea[6]. Am înțeles că este o listă scurtă, de 12 persoane, pentru 2025[7], și nu una lungă de canonizare. Însă Biserica noastră are nevoie de lista foarte lungă de canonizare, pentru ca toți Sfinții din vechime, cât și cei recenți, să fie la un loc. Pentru că astfel vom observa că au învățat unii de la alții în drumul lor spre Dumnezeu și că Sfinții noștri români nu au fost exclusiviști, ci și-au asumat viața întregii Biserici.

Iar eu dau mărturie despre Sfântul meu Părinte duhovnicesc, despre Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, pentru că el este unul dintre Sfinții cei prea mari ai României apostolice. Ai României ce s-a născut și a rămas în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica sădită aici de Sfântul Apostol Andreas, Părintele nostru, al tuturor.

Căci dacă nu dăm această mărturie sfântă despre Sfinții lui Dumnezeu, noi punem lumina lui Dumnezeu sub coș [ὑπὸ τὸν μόδιον] [Mt. 5, 15, BYZ], o închidem în buncărul uitării. Dar dacă îi punem pe toți înaintea noastră, ca pe niște Icoane vii ale vieții noastre, ei ne vor învăța pe toți experiența lor sfântă, ne vor învăța adevărata viață cu Dumnezeu.

Așadar, iubiții mei, să dorim să-i cunoaștem pe Sfinții lui Dumnezeu, pe adevărații călăuzitori ai vieții noastre! Ca ei să ne scoată din orbirea noastră, din întunericul în care stăm și să ne ducă la lumina cea largă și veșnică a lui Dumnezeu. Pentru că nu ne vom simți în largul nostru, până ce nu vom fi eliberați interior de către Dumnezeu. Căci El trebuie să vină la noi și să ne scoată din robia noastră spirituală, pentru ca să trăim adevărata Lui libertate duhovnicească. Și libertatea noastră reală este curățirea noastră continuă de patimi, prin care ne câștigăm pe noi înșine.

Însă, dacă nu dorim calea reală a mântuirii noastre, vom propovădui credința Bisericii și vom scrie despre ea în mod inautentic, distant. Pentru că vom vorbi despre ceea ce nu ne reprezintă cu adevărat. Și cum ar fi una cu noi, ceva ce e atât de departe de noi?! Dar dacă ea, credința Bisericii, e viața și mântuirea noastră, atunci putem să scriem și să vorbim despre ceea ce trăim, despre ceea ce suntem, despre ceea ce ne mântuie. Fiindcă vorbim din noi înșine tuturor și cei care au nevoie de viața cu Dumnezeu, aceia vor înțelege asta din belșug și vor veni la noi și vor fi prieteni cu noi. Căci vor dori să fie creștini, să fie oamenii lui Dumnezeu și să trăiască veșnic cu Dumnezeu. Așa cum trăiesc în mod veșnic cu El toți Sfinții și Îngerii Lui în Împărăția slavei Sale. Amin!

[1] Începută la 14. 19, în zi de marți, pe 18 ianuarie 2022. Soare, 6 grade, vânt de 10 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jericho.

[3] Cf. https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciunile-diminetii. Am corectat textul citat.

[4] Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu și viața sa, comentate de către ucenicul și fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, vol. 1, Teologie pentru azi, București, 2010, p. 289.

[5] Cf. https://basilica.ro/stareta-de-la-tismana-despre-canonizarea-parintelui-gherasim-iscu-il-resimtim-ca-parinte-si-ocrotitor/.

[6] Cf. https://basilica.ro/canonizari-2025-ps-varlaam-ofera-trei-nume/?swcfpc=1.

[7] „În ședința din 25 februarie [2021], Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 Preoți și Călugări pentru anul 2025”, cf. Ibidem.

Psalmul al 105-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-42]

Rugați-vă Domnului, că-i dulce,
că mila Lui din veci ne străluce.
Cine va putea spune de Domnul,
de puterile Lui, în tot omul,
să-I vestească laudele toate,
ca să se-nțeleagă peste gloate?

De-aceea se va zice ferice
de cei ce vor păzi judecata, să n-o strice,
și vor face dreptate în lume,
în toată vremea, să-și facă bun nume.

Adu-Ți, Doamne, și de noi aminte,
întru bunăvoința Ta de mai-nainte,
și ne cercetează întru ajutor,
să ne dăruiești cele bune și spor!

Să-i vedem pe aleșii Tăi în bine
și să ne veselim cum se cuvine,
cu mulțimea lor s-avem bucurie,
laudă să-Ți aducem pentru moșie!

Greșitu-Ți-am și noi dinainte,
cu părinții noștri de mai-nainte,
făcut-am înaintea Ta strâmbătate
și n-am vrut să facem dreptate.

Ai noștri părinți n-au înțeles
în Egipt minunile Tale, ades,
pe care le-ai făcut cu ei într-acea țară,
și mila Ta cea multă uitară.

Și te-au mâniat într-acea dată,
suindu-se-n mare cu greutate.
Și i-ai mântuit cu al Tău nume,
de Ți s-a vestit puterea-n lume.

Marea Roșie ai îngrozit-o, să sece,
vad uscat să stea, până vor trece.
Și i-ai trecut prin mare, peste plaja fină,
ca printr-o pădure fără tină.

Și i-ai scos de la cei de care le era greață,
din mâini de vrăjmași, cu povață.
Pe cei ce le făceau supărare
i-a acoperit apa din mare,
de n-a scăpat niciunul, de poveste,
să se-ntoarcă și să dea veste.

Și-I crezură sfintele cuvinte
Și-I cântară laudă-nainte.

Baruh, cap. 5, cf. LXX

1. Dezbracă, Ierusalim[ule,] veșmântul jalei și chinuirea ta și îmbracă întru veac [καὶ ἔνδυσαι εἰς τὸν αἰῶνα] bunăcuviința cea de la Dumnezeul slavei [τὴν εὐπρέπειαν τῆς παρὰ τοῦ Θεοῦ δόξης]!

2. Îmbracă mantia cea îndoită [περιβαλοῦ τὴν διπλοΐδα], cea de la Dumnezeul dreptății [τῆς παρὰ τοῦ Θεοῦ δικαιοσύνης]! Pune mitra pe capul tău [ἐπίθου τὴν μίτραν ἐπὶ τὴν κεφαλήν σου], a slavei Celui veșnic [τῆς δόξης τοῦ αἰωνίου]!

3. Căci Dumnezeu va arăta tot celui de sub cer strălucirea ta.

4. Căci va fi chemat numele tău de la Dumnezeu, întru veac: «Pacea dreptății [Εἰρήνη δικαιοσύνης]» și «Slava evlaviei celei dumnezeiești [Δόξα θεοσεβείας]».

5. Ridică-te, Ierusalim[ule], și stai pe[ste] cele înalte! Și privește în jur, către răsărituri, și vezi adunați pe copiii tăi, de la apusurile soarelui [și] până la răsărituri, [cu] cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se [întru] pomenirea lui Dumnezeu!

6. Căci au ieșit de la tine cei pedeștri, ducându-se de către cei vrăjmași. Dar Dumnezeu îi aduce pe ei către tine, ridicați cu slavă precum tronul împărăției [αἰρομένους μετὰ δόξης ὡς θρόνον βασιλείας].

7. Căci a poruncit Dumnezeu a se smeri tot muntele cel înalt și nisipul cel veșnic, iar văile a se umple spre netezirea pământului, pentru ca să umble Israilul nevătămat [întru] slava lui Dumnezeu [ἵνα βαδίσῃ Ισραηλ ἀσφαλῶς τῇ τοῦ Θεοῦ δόξῃ].

8. Și i-au umbrit și dumbrăvile și tot pomul cel bine-mirositor lui Israil [cu] porunca lui Dumnezeu,

9. căci Dumnezeu îl va călăuzi pe Israil cu veselia luminii slavei Sale [μετ᾽ εὐφροσύνης τῷ φωτὶ τῆς δόξης Αὐτοῦ], cu milostenia și [cu] dreptatea cea de la El [σὺν ἐλεημοσύνῃ καὶ δικαιοσύνῃ τῇ παρ᾽ Αὐτοῦ]”.

Baruh, cap. 4, cf. LXX

1. Aceasta [este] cartea poruncilor lui Dumnezeu și legea care este întru veac. Toți cei care o țin pe ea [sunt] întru viață [πάντες οἱ κρατοῦντες αὐτῆς εἰς ζωήν], dar cei care o părăsesc pe ea vor muri [οἱ δὲ καταλείποντες αὐτὴν ἀποθανοῦνται].

2. Întoarce-te, Iacov[e], și te apucă de ea! Mergi spre lumina dinaintea luminii sale!

3. Să nu-i dai altuia slava ta și pe cele care-ți sunt de folos ție [să nu le dai] neamului celui străin.

4. Fericiți suntem, Israil[e], că[ci] cele plăcute lui Dumnezeu nouă ne este [sunt] cunoscute.

5. Îndrăzniți [Îndrăznește], poporul meu, pomenirea lui Israil!

6. Ați fost vânduți neamurilor nu spre pieire, ci pentru că, [voind] voi să urgisiți pe Dumnezeu, ați fost dați celor vrăjmași.

7. Căci L-ați întărâtat pe Cel care v-a făcut pe voi [παρωξύνατε γὰρ τὸν ποιήσαντα ὑμᾶς], [ca unii] care ați jertfit demonilor și nu lui Dumnezeu [θύσαντες δαιμονίοις καὶ οὐ Θεῷ].

8. Și L-ați uitat pe Cel care v-a alăptat pe voi [ἐπελάθεσθε δὲ τὸν τροφεύσαντα ὑμᾶς], pe Dumnezeul Cel veșnic [Θεὸν αἰώνιον], și L-ați întristat și pe Cel care v-a hrănit pe voi [ἐλυπήσατε δὲ καὶ τὴν ἐκθρέψασαν ὑμᾶς], [pe cei din] Ierusalim [Ιερουσαλημ].

9. Căci a văzut-o pe cea care v-a venit vouă, urgia de la Dumnezeu [ὀργὴν παρὰ τοῦ Θεοῦ], și a zis: „Ascultați, cei pribegi ai Sionului [αἱ πάροικοι Σιων], [căci] Dumnezeu mi-a adus mie plângere mare [ἐπήγαγέν μοι ὁ Θεὸς πένθος μέγα]!

10. Căci am văzut robia fiilor mei și a fiicelor [mele], pe care le-a adus-o lor Cel veșnic [ἣν ἐπήγαγεν αὐτοῖς ὁ αἰώνιος].

11. Pentru că i-am hrănit pe ei cu veselie, dar i-am trimis cu plângere și jale.

12. Nimeni să [nu] se bucure [cu] mine, [cu] văduva și [cu] cea care a fost părăsită de mulți! Am fost pustiit pentru păcatele copiilor mei [ἠρημώθην διὰ τὰς ἁμαρτίας τῶν τέκνων μου], pentru că s-au abătut de la legea lui Dumnezeu [διότι ἐξέκλιναν ἐκ νόμου Θεοῦ],

13. iar dreptățile Sale nu le-au cunoscut, nici [nu] au mers [întru] căile poruncilor lui Dumnezeu și nici pe cărările învățăturii, în[tru] dreptatea Sa, [nu] au mers.

14. Să vină, cei pribegi ai Sionului! Și aduceți-vă aminte de robia fiilor mei și a fiicelor [mele], pe care le-a adus-o lor Cel veșnic!

15. Căci a adus asupra lor neamul de departe [ἔθνος μακρόθεν], neamul cel fără de rușine [ἔθνος ἀναιδὲς] și de altă limbă [καὶ ἀλλόγλωσσον], care nu au fost rușinați [nu s-au rușinat] de bătrân și nici pe copil [nu] l-au miluit.

16. Și i-au dus departe pe cei iubiți ai văduvei, iar de fiicele [ei], pe cea singură, au pustiit-o.

17. Iar eu ce [voie] puternică [am, pentru ca] să vă ajut vouă?

18. Căci, Cel care a adus cele rele asupra voastră, [Acela] vă va scoate pe voi din mâna vrăjmașilor voștri.

19. Mergeți, copiilor, mergeți, căci eu am rămas pustiu!

20. M-am dezbrăcat de veșmântul păcii [ἐξεδυσάμην τὴν στολὴν τῆς εἰρήνης] și m-am îmbrăcat cu pânza de sac a rugăciunii mele [ἐνεδυσάμην δὲ σάκκον τῆς δεήσεώς μου]. [Și] voi striga către Cel veșnic în zilele mele [κεκράξομαι πρὸς τὸν αἰώνιον ἐν ταῖς ἡμέραις μου].

21. Îndrăzniți, copiilor, îndrăzniți către Dumnezeu! Și [El] vă va scoate pe voi din stăpânire[a lor], din mâna celor vrăjmași.

22. Căci eu am nădăjduit în[tru] Cel veșnic [pentru] mântuirea voastră și mi-a venit mie bucuria de la Cel Sfânt, pe[ntru] milostenia care vă va veni vouă în grabă de la Cel veșnic, [de la] Mântuitorul vostru.

23. Căci v-am trimis pe voi cu jale și plângere, dar Dumnezeu îmi va da mie pe voi cu bucurie și veselie întru veac [ἀποδώσει δέ μοι ὁ Θεὸς ὑμᾶς μετὰ χαρμοσύνης καὶ εὐφροσύνης εἰς τὸν αἰῶνα].

24. Căci, precum cei pribegi ai Sionului au văzut acum robia voastră, așa vor vedea în grabă mântuirea cea de la Dumnezeul vostru [οὕτως ὄψονται ἐν τάχει τὴν παρὰ τοῦ Θεοῦ ὑμῶν σωτηρίαν], care vă va veni vouă cu slavă mare și [cu] strălucirea Celui veșnic [ἣ ἐπελεύσεται ὑμῖν μετὰ δόξης μεγάλης καὶ λαμπρότητος τοῦ αἰωνίου].

25. Copiilor [τέκνα], fiți îndelung-răbdători [cu] urgia de la Dumnezeu care a venit asupra voastră [μακροθυμήσατε τὴν παρὰ τοῦ Θεοῦ ἐπελθοῦσαν ὑμῖν ὀργήν]! [Căci] te-a gonit pe tine vrăjmașul tău și, [odată cu] fața sa, [și] pieirea [sa va fi] în grabă și pe grumajii lor vei încăleca.

26. Cei blânzi ai mei au fost duși pe căile cele aspre [οἱ τρυφεροί μου ἐπορεύθησαν ὁδοὺς τραχείας], au fost ridicați ca turma apucată de cei vrăjmași [ἤρθησαν ὡς ποίμνιον ἡρπασμένον ὑπὸ ἐχθρῶν][1].

27. Îndrăzniți, copiilor, și strigați către Dumnezeu, căci vă va fi vouă de la Cel care aduce pomenirea [ἔσται γὰρ ὑμῶν ὑπὸ τοῦ ἐπάγοντος μνεία]!

28. Căci, precum a fost gândul vostru spre a se rătăci de la Dumnezeu, înzeciți [δεκαπλασιάσατε], cei care ați fost întorși, [ca] să-L căutați pe El!

29. Căci Cel care a adus asupra voastră pe cele rele [ὁ γὰρ ἐπαγαγὼν ὑμῖν τὰ κακὰ], [Acela] va aduce asupra voastră veselia cea veșnică [ἐπάξει ὑμῖν τὴν αἰώνιον εὐφροσύνην], împreună cu mântuirea voastră [μετὰ τῆς σωτηρίας].

30. Îndrăznește, Ierusalim[ule], [căci] te va mângâia pe tine Cel care te-a numit pe tine [παρακαλέσει σε ὁ ὀνομάσας σε]!

31. Ticăloși [sunt] cei care pe tine te-au chinuit și care au fost bucurați [s-au bucurat][întru] căderea ta.

32. Ticăloase [sunt] cetățile cărora le-au slujit copiii tăi. Ticăloasă [este] cea care i-a primit pe fiii tăi.

33. Căci, precum a fost bucurată [s-a bucurat] în[tru] căderea ta și a fost veselită [s-a veselit] în[tru] prăbușirea ta, așa va fi întristată în[tru] pustiirea sa.

34. Și îi voi lua ei bucuria cea de mulțime multă, iar mândria ei îi va fi spre jale.

35. Căci focul[2] va veni asupra ei de la Cel veșnic întru zilele cele îndelungate [πῦρ γὰρ ἐπελεύσεται αὐτῇ παρὰ τοῦ αἰωνίου εἰς ἡμέρας μακράς] și va fi locuită de către demoni [în] cea mai multă vreme [καὶ κατοικηθήσεται ὑπὸ δαιμονίων τὸν πλείονα χρόνον].

36. Privește în jur [περίβλεψαι], către răsărituri [πρὸς ἀνατολάς], Ierusalim[ule] [Ιερουσαλημ], și vezi veselia cea de la Dumnezeu venindu-ți ție [καὶ ἰδὲ τὴν εὐφροσύνην τὴν παρὰ τοῦ Θεοῦ σοι ἐρχομένην]!

37. Iată, vin fiii tăi pe care i-ai trimis! Vin adunați de la răsărituri până la apusuri [cu] cuvântul Celui Sfânt [ἔρχονται συνηγμένοι ἀπ᾽ ἀνατολῶν ἕως δυσμῶν τῷ ῥήματι τοῦ Ἁγίου], bucurându-se [întru] a lui Dumnezeu slavă [χαίροντες τῇ τοῦ Θεοῦ δόξῃ][3].

[1] Profeție despre durerile Sfinților Mucenici.

[2] Focul Iadului.

[3] Profeție despre convertirea oamenilor la viața Bisericii.

Baruh, cap. 3, cf. LXX

1. Doamne Atotțiitorul[e], Dumnezeul lui Israil, sufletul [aflat] în cele strâmte [ψυχὴ ἐν στενοῖς] și duhul lâncezelilor [πνεῦμα ἀκηδιῶν] a[u] strigat către Tine.

2. Ascultă, Doamne, și miluiește, că am păcătuit înaintea Ta,

3. că[ci] Tu [ești] șezând [întru] veac, iar noi [suntem] pierind [întru] veac!

4. Doamne Atotțiitorul[e], Dumnezeul lui Israil, auzi așadar rugăciunea celor care au murit ai lui Israil [ἄκουσον δὴ τῆς προσευχῆς τῶν τεθνηκότων Ισραηλ] și a fiilor celor care păcătuiesc înaintea Ta [καὶ υἱῶν τῶν ἁμαρτανόντων ἐναντίον Σου], care nu au ascultat glasul Domnului, Dumnezeului lor, și [de aceea] ni s-au lipit nouă cele rele!

5. Să nu-Ți aduci aminte de nedreptățile părinților noștri, ci amintește-Ți de mâna Ta și de numele Tău în vremea aceasta,

6. că[ci] Tu [ești] Domnul, Dumnezeul nostru, și Te vom lăuda pe Tine, Doamne!

7. Că[ci] pentru aceasta ai dat frica Ta în inima noastră: [pentru] a chema numele Tău. Iar [noi] Te vom lăuda pe Tine în [zilele] pribegiei noastre [ἐν τῇ ἀποικίᾳ ἡμῶν], că[ci] am întors de la inima noastră toată nedreptatea părinților noștri, care au păcătuit înaintea Ta.

8. Iată, noi, astăzi, [suntem încă] în [zilele] pribegiei noastre, [întru] care ne-ai risipit pe noi acolo, întru ocară și întru blestem și întru pedeapsă, după toate nedreptățile părinților noștri, care s-au îndepărtat de la Domnul, Dumnezeul nostru!

9. Auzi, Israile, poruncile vieții și ascultați [cu toții ca] să cunoașteți înțelepciunea!

10. Ce este, Israile? Că[ci] de ce în pământul celor vrăjmași ești învechit [și] în pământul cel străin

11. te-ai spurcat cu cei morți? Ai fost socotit cu cei spre Iad [προσελογίσθης μετὰ τῶν εἰς ᾍδου]?

12. Ai părăsit izvorul înțelepciunii [ἐγκατέλιπες τὴν πηγὴν τῆς σοφίας]?

13. [În] calea lui Dumnezeu dacă ai fi mers, locuiai [acum] în pacea cea veșnică.

14. Învață unde este înțelepciunea, unde este tăria, unde este înțelegerea [ca] să cunoști deodată, unde este viețuirea cea îndelungată și viața, unde este lumina ochilor [φῶς ὀφθαλμῶν] și pacea!

15. Cine a aflat locul ei și cine a intrat întru vistieriile ei?

16. Unde sunt stăpânitorii neamurilor și cei care stăpânesc fiarele cele de pe pământ?

17. [Unde sunt] cei care își bat joc de păsările cerului și învistieresc [θησαυρίζοντες] argintul și aurul, [în] care nădăjduiseră oamenii, și nu este sfârșit al averii lor?

18. [Unde sunt] cei care lucrează argintul și se îngrijesc [de el] și [acum] nu [mai] este căutare a lucrurilor lor?

19. Au fost nimiciți și întru Iad au coborât [ἠφανίσθησαν καὶ εἰς ᾍδου κατέβησαν] și alții s-au ridicat în locul lor.

20. Cei mai tineri au văzut lumina și au locuit pe pământ, dar calea cunoașterii [ὁδὸν ἐπιστήμης] nu au cunoscut-o,

21. nici [nu] au înțeles cărările ei și nici [nu] au luat partea ei. Fiii lor au fost departe de calea lor,

22. [iar aceasta][1] n-a fost auzită în Hanaan [Χανάαν] și nici [n-]a fost văzută în Teman [Θαιμαν].

23. Nici fiii Agarei [Ἁγάρ], cei care caută înțelegerea pe pământ, [nici] negustorii Merranului [οἱ ἔμποροι τῆς Μερραν] și ai Temanului, [nici] povestitorii de mituri [οἱ μυθολόγοι] și [nici] cei care caută înțelegerea [οἱ ἐκζητηταὶ τῆς συνέσεως], nu au cunoscut calea înțelepciunii [ὁδὸν τῆς σοφίας] și nici [nu] și-au adus aminte de cărările ei.

24. O, Israile, cât de mare [este] casa lui Dumnezeu și [cât] de prelung [este] locul dobândirii Sale!

25. Mare [este] și nu are sfârșit, [este] înalt și nemăsurat.

26. Acolo au fost născuți uriașii cei vestiți [οἱ γίγαντες οἱ ὀνομαστοὶ], cei care au fost dintru început foarte mari [și] cunoscând războiul [οἱ ἀπ᾽ ἀρχῆς γενόμενοι εὐμεγέθεις ἐπιστάμενοι πόλεμον].

27. [Dar] nu pe aceștia i-a ales Dumnezeu și nici calea cunoașterii [nu] le-a dat-o lor.

28. Și [ei] au pierit pentru că [s-au arătat] neavând înțelepciune. Au pierit pentru nesfătuirea lor.

29. Cine s-a suit întru cer și a luat-o pe ea[2] și a coborât-o pe ea din nori?

30. Cine a trecut dincolo de mare și a aflat-o pe ea și o va aduce pe ea [ca] aurul cel ales?

31. Nu este [între oameni] cel care cunoaște calea ei și nici cel care gândește cărarea ei.

32. Dar Cel care a cunoscut toate [ὁ εἰδὼς τὰ πάντα], [Acela] o cunoaște pe ea[3] [și] a aflat-o pe ea [întru] înțelegerea Sa. [O cunoaște] Cel care a zidit pământul întru vremea veacului [ὁ κατασκευάσας τὴν γῆν εἰς τὸν αἰῶνα χρόνον][4] [și] l-a umplut pe el de dobitoacele cele cu patru picioare.

33. [O cunoaște] Cel care trimite lumina [ὁ ἀποστέλλων τὸ φῶς] și [ea] merge. [Căci El] a chemat-o pe ea și [lumina] I-a ascultat Lui [cu] [cu]tremur [ἐκάλεσεν αὐτό καὶ ὑπήκουσεν Αὐτῷ τρόμῳ],

34. iar stelele au luminat în[tru] păzirile lor și au fost veselite [οἱ δὲ ἀστέρες ἔλαμψαν ἐν ταῖς φυλακαῖς αὐτῶν καὶ εὐφράνθησαν].

35. [El][5] le-a chemat pe ele și [stelele] au zis: <De față suntem [πάρεσμεν][!]>. [Și stelele] au luminat cu veselie Celui care le-a făcut pe ele [ἔλαμψαν μετ᾽ εὐφροσύνης τῷ ποιήσαντι αὐτούς].

36. Acesta [este] Dumnezeul nostru [și] nu va fi socotit altul împreună cu El [οὐ λογισθήσεται ἕτερος πρὸς Αὐτόν][6].

37. [Dar El] a aflat toată calea cunoașterii [πᾶσαν ὁδὸν ἐπιστήμης] și a dat-o pe ea lui Iacov, slujitorului Său, și lui Israil, celui iubit de către El.

38. După aceasta, pe pământ a fost văzut [μετὰ τοῦτο, ἐπὶ τῆς γῆς ὤφθη] și cu oamenii a fost unit [καὶ ἐν τοῖς ἀνθρώποις συνανεστράφη][7]»”.

[1] Calea cunoașterii.

[2] Înțelepciunea dumnezeiască.

[3] Pe Înțelepciunea dumnezeiască, adică pe Fiul Său.

[4] Pentru că pământul și timpul au început deodată, ambele fiind creații ale lui Dumnezeu.

[5] Dumnezeu.

[6] Nu va mai fi socotit altul egalul Său.

[7] Profeție hristologică.

Iezechiil, cap. 48, cf. LXX

1. «Iar acestea [sunt] numele semințiilor: de la începutul cel către miazănoapte, către partea coborâtoare, cea tăind la intrarea Imatului, a curții lui Enan, [cu] hotarul Damascosului către miazănoapte, către partea curții Imatului, și le va fi lor cele către răsărituri [și] până către mare, [este partea] lui Dan [Δάν], cea una.

2. Iar de la hotarele lui Dan, cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Asir [Ἀσήρ], cea una.

3. Iar de la hotarele lui Asir, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Neftalim [Νεφθαλίμ], cea una.

4. Și de la hotarele lui Neftalim, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Manassi [Μανασσῆ], cea una.

5. Și de la hotarele lui Manassi, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Efem [Εφραίμ], cea una.

6. Și de la hotarele lui Efrem, de la cele către răsărituri [și] până la cele către mare, [este partea] lui Ruvin [Ῥουβήν], cea una.

7. Și de la hotarele lui Ruvin, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Iudas [Ἰούδας], cea una.

8. Și de la hotarele lui Iudas, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, va fi pârga deosebită, [având] 25.000 [de coți] lățimea, iar lungimea ca una din părți, de la cele către răsărituri și până la cele către mare, și [acolo] va fi [locul] cel sfânt în mijlocul lor [καὶ ἔσται τὸ ἅγιον ἐν μέσῳ αὐτῶν][1].

9. [Iar] pârga pe care o vor deosebi Domnului [va avea] lungimea de 25.000 [de coți] și lățimea [tot] de 25.000 [de coți].

10. [Iar] a acestora, a preoților, va fi pârga celor sfinte: către miazănoapte 25.000 [de coți] și către mare lățimea de 10.000 [de coți] și către răsărituri lățimea de 10.000 [de coți] și către miazăzi lungimea de 25.000 [de coți], iar muntele celor sfinte va fi în mijlocul lor [καὶ τὸ ὄρος τῶν ἁγίων ἔσται ἐν μέσῳ αὐτοῦ][2].

11. [Și pârga va fi] a preoților celor care au fost sfințiți [τοῖς ἱερεῦσι τοῖς ἡγιασμένοις], a fiilor lui Sadduc, a celor care păzesc pazele casei, care nu au fost rătăciți cu rătăcirea fiilor lui Israil, [în] ce fel au fost rătăciți leviteii.

12. Și va fi a lor pârga dată din pârgile pământului sfânt al sfintelor de la hotarele leviteilor.

13. Iar leviteii, pe cele avându-le [la] hotarele preoților, [vor avea un pământ cu] lungimea de 25.000 [de coți] și lățimea de 10.000 [de coți]. [Și] toată lungimea [va fi] de 25.000 [de coți], iar lățimea de 20.000 [de coți].

14. Și nu se va vinde din el și nu va fi măsurat și nici [nu] se va lua [se vor lua din el] pârgile pământului, că[ci] sfânt Îi este Domnului [ὅτι ἅγιόν ἐστιν τῷ Κυρίῳ].

15. Iar cei 5.000 [de coți], cei care prisosesc la lățime la cei 25.000 [de coți], [cei] dinaintea zidului, va fi [vor fi] cetății spre locuință și spre distanța sa și cetatea va fi în mijlocul său.

16. Și acestea [sunt] măsurile ei[3]: de la cele către miazănoapte 4. 500 [de coți] și de la cele către miazăzi 4.500 [de coți] și de la cele către răsărituri 4. 500 [de coți] și de la cele către mare 4. 500 [de coți].

17. Iar distanța cetății [διάστημα τῇ πόλει] va fi, către miazănoapte, de 250 [de coți], și către miazăzi de 250 [de coți] și către răsărituri de 250 [de coți] și către mare de 250 [de coți].

18. Iar prisosul lungimii, cel având pârgile cele sfinte, [va fi] de 10.000 [de coți] către răsărituri și de 10.000 [de coți] către mare. Și [acolo] vor fi pârgile [templului] celui sfânt [καὶ ἔσονται αἱ ἀπαρχαὶ τοῦ ἁγίου] și va fi [vor fi] roadele ei spre pâinile celor care lucrează cetatea [καὶ ἔσται τὰ γενήματα αὐτῆς εἰς ἄρτους τοῖς ἐργαζομένοις τὴν πόλιν].

19. Iar cei care lucrează cetatea o vor lucra pe ea din toate semințiile lui Israil.

20. Toată pârga [va fi] de 25.000 [de coți] pe 25.000 [de coți], [în] patru colțuri. [Și] îl veți deosebi pe el[4], de la stăpânirea cetății, [ca] pârga [templului] celui sfânt.

21. Iar prisosul celui care călăuzește, din acesta și din acesta, din pârgile celui sfânt și spre stăpânirea cetății, [este] de pe[ste] 25.000 [de coți] lungimea până la hotarele cele către răsărituri, iar către mare [este] de pe[ste] 25.000 [de coți] până la hotarele cele către mare, având părțile celui călăuzind. Și va fi [vor fi] pârga celor sfinte și sfințirea casei în mijlocul său.

22. Și de la stăpânirea leviteilor și de la stăpânirea cetății în mijloc va fi [vor fi] ale celor care călăuzesc, [căci] în mijlocul hotarelor lui Iudas și în mijlocul hotarelor lui Veniamin [Βενιαμίν] va fi [vor fi] ale celor care călăuzesc.

23. Iar prisosul semințiilor, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Veniamin [Βενιαμίν], cea una.

24. Și de la hotarele lui Veniamin, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Simeon [Συμεών], cea una.

25. Și de la hotarele lui Simeon, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Issahar [Ἰσσαχάρ], cea una.

26. Și de la hotarele lui Issahar, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Zabulon [Ζαβουλών], cea una.

27. Și de la hotarele lui Zabulon, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Gad [Γάδ], cea una.

28. Și de la hotarele lui Gad [și] până la cele către lips [λίψ][5]. Iar [de acolo] va fi [vor fi] hotarele sale[6], de la Teman și [de la] apa Marimot Cadis [Μαριμωθ Καδης], ale moștenirii [sale], până la marea cea mare.

29. [Și] acesta [este] pământul semințiilor lui Israil, pe care îl veți arunca la sorț, iar acestea [sunt] împărțirile lor», zice Domnul Dumnezeu.

30. «Iar acestea [sunt] trecătorile cetății: cele către miazănoapte [sunt] de 4.500 [de coți cu] măsură.

31. Și porțile cetății [sunt] cu numele semințiilor lui Israil, [iar] 3 porți [sunt] către miazănoapte: poarta lui Ruvin, cea una, și poarta lui Iudas, cea una, și poarta lui Levi [Λευί], cea una.

32. Și cele[7] către răsărituri [sunt] de 4.500 [de coți], iar cele 3 porți [sunt]: poarta lui Iosif [Ἰωσήφ], cea una, și poarta lui Veniamin, cea una, și poarta lui Dan [Δάν], cea una.

33. Și cele[8] către miazăzi [sunt] de 4.500 [de coți cu] măsură, iar cele 3 porți [sunt]: poarta lui Simeon, cea una, și poarta lui Issahar, cea una, și poarta lui Zabulon, cea una.

34. Și cele[9] către mare [sunt] de 4.500 [de coți cu] măsură, iar cele 3 porți [sunt]: poarta lui Gad, cea una, și poarta lui Asir [Ἀσήρ], cea una, și poarta lui Neftalim [Νεφθαλίμ], cea una.

35. [Iar] împrejmuirea [cetății va fi] de 18.000 [de coți], iar numele cetății, din care zi [aceasta] are să se facă, va fi numele ei»”.

[1] Și până azi trăim acest principiu arhitectural, pentru că Biserica e în mijlocul comunității de credință.

[2] De unde, până azi, Biserica este construită pe un loc mai înalt.

[3] Ale cetății.

[4] Veți deosebi pământul templului.

[5] Către sud-vest. Forma λίψ e forma de N. sg., pentru că în text era Ac. λίβα.

[6] Ale pământului lui Israil.

[7] Cu referire la trecătorile cetății.

[8] Tot despre trecătorile cetății e vorba.

[9] Iarăși despre trecători.