Iubiții mei[1],

astăzi îl pomenim pe cel care L-a simțit pe Domnul din pântecele maicii sale! Căci atunci „când a auzit Elisavet salutarea [τὸν ἀσπασμὸν] Mariei…a săltat pruncul în pântecele ei. Și s-a umplut Elisavet de Duhul Sfânt” [Lc. 1, 41, BYZ]. Pentru că Sfântul Ioannis Botezătorul, astăzi pomenit de către Biserică, fiind în pântecele maicii sale, a Sfintei Elisavet [Ἐλισάβετ], a simțit, prin glasul Maicii Domnului, pe Domnul, Care Se afla în pântecele Maicii Sale. Și când L-a simțit pe Domnul, Sfântul Ioannis, pruncul, cel nenăscut, s-a umplut de harul Sfântului Duh, dimpreună cu maica lui. Iar această întâlnire dumnezeiască a fost iconizată astfel:

Unde[2] Domnul îl binecuvintează pe Sfântul Ioannis, pe Înaintemergătorul Său, care din pântecele maicii sale L-a simțit pe El.

Sfântul Lucas folosește verbul σκιρτάω [schirtao], care înseamnă „a sălta” sau „a sări”, pentru a exprima mișcarea veselă, duhovnicească, a Sfântului Ioannis la simțirea prezenței Domnului lângă el. Același verb s-a folosit și în Slujba zilei de azi, unde ni se spune că Ioannis este „cel care a săltat în pântece [ὁ σκιρτῶν ἐν κοιλίᾳ]”[3]. Și „pruncul a săltat [τὸ βρέφος ἐσκίρτησεν], căci înăuntru robul a lăudat pe Stăpânul [ἔνδοθεν γὰρ ὁ δοῦλος ᾔνει τὸν Δεσπότην]”[4].

Unde înăuntru? În pântecele maicii sale! Și pântece, în limba greacă, este κοιλία [chilia][5]. Pentru că chilia monahală sau camera noastră de rugăciune și de studiu este pântecele care ne ferește de toate cele rele. Dacă stăm în pântecele liniștirii de patimi și ne nevoim duhovnicește și ne rugăm Domnului, atunci ne umplem de vederi și de înțelegeri și de simțiri dumnezeiești. Pentru că ne punem cu totul în cunoașterea, în slujirea și în lăudarea lui Dumnezeu. Iar fiecare dintre noi are nevoie de retragerea în chilia sa, în camera sa duhovnicească, pentru rugăciune și odihnire interioară, pentru reflecție și contemplare sfântă, pentru studiu și muncă de cercetare. Ca, atunci când ieșim din ea, din cămara noastră de taină, să ieșim pregătiți pentru slujirea și întâlnirea cu oamenii.

Sfântul Ioannis a săltat în pântecele maicii sale pentru că s-a bucurat duhovnicește! Și bucuria duhovnicească este cea care vine deodată în noi, ca dar al lui Dumnezeu în viața noastră. Pentru că apropierea de Dumnezeu pentru a-I sluji Lui, citirea de cărți sfinte, apropierea de Sfintele Moaște, întâlnirea cu oameni duhovnicești e întotdeauna o umplere de bucurie. Și dacă vii cu inimă deschisă, smerită, iubitoare, spre Dumnezeu și spre oameni, Dumnezeu te bucură neîncetat.

De aceea, trebuie să ne deschidem spre bucuria lui Dumnezeu și să Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne bucure. Și El ne bucură negrăit, dacă înțelegem fiecare zi ca o zi a întâlnirilor minunate. Căci oricând putem să ne întâlnim cu oameni ai lui Dumnezeu, care pot puncta în mod hotărâtor viața noastră sau putem citi, înțelege, avea vederi, luminări și simțiri dumnezeiești. Oricând viața noastră poate fi îmbogățită în mod uluitor de mila lui Dumnezeu, fie în mod direct, fie prin intermediul oamenilor sau a citirii sau a vederii a ceva anume.

Căci, în mod direct, Dumnezeu ne umple de vederi, de luminări, de simțiri, de vindecări sfinte. Ne umple prin slava Lui cea dumnezeiască. Iar, indirect, prin oameni, cărți, obiecte, împrejurări diverse, El ne poate revela lucruri uluitor de mari. Numai noi să fim pregătiți pentru ele! Numai noi să fim deschiși milei Sale, bucuriei Sale de a ne descoperi noi taine dumnezeiești!

De ce saltă Sfântul Ioannis? Pentru că mama sa a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu. Prin glasul Maicii Stăpânului s-au umplut de har și maica și pruncul ei. Adică și Elisavet și Ioannis.

Și se poate așa ceva, ca maica să transmită pruncului din pântece starea ei sufletească? Da, se poate! Pentru că pruncul e capabil să simtă stările sufletești ale mamei sale. Căci „copilul răspunde nu numai la stările afective ale mamei, ci și la comunicarea verbală a celei care îl poartă în pântece. El se comportă ca o adevărată persoană – și este, în fapt, o persoană nouă încă din clipa zămislirii. Deși e doar un boț de carne, pruncul așteaptă un cuvânt bun, un bun-venit, o primire călduroasă din partea părinților – singurul sprijin de viață în lumea pentru care se pregătește de-a lungul celor 9 luni[6]” de viață intrauterină.

Pentru că fiecare dintre noi dorim, din prima clipă a zămislirii noastre, să existăm și să fim iubiți și apreciați de către oameni. Căci darul vieții, pe care ni-l dă Domnul, este plin de bucurie și de dorința de împlinire interioară. Și Domnul dă părinților darul vieții, tocmai pentru ca să-l ocrotească pe copil, să îl iubească, să îl aprecieze tot mai mult pe fiecare zi. Iar un copil se descoperă pe sine pe fiecare zi și se maturizează pe fiecare zi. Și părinții, bunicii, rudele, vecinii, prietenii, concetățenii sunt martorii vieții noastre, cei care pot depune mărturie despre cum ne-au perceput în relația cu ei.

Când s-a născut Sfântul Ioannis Botezătorul, „au auzit vecinii și rudele ei că mărea [ἐμεγάλυνεν] Domnul mila Lui cu ea și se bucurau împreună cu ea” [Lc. 1, 58, BYZ]. Cu mama sa, implicit și cu tatăl său. Pentru că cea stearpă [Lc. 1, 36], din mila Domnului, a născut fiu. Pentru că Sfânta Elisavet nu putea să nască. Dar când Domnul a mărit mila Lui cu ea, când a arătat din belșug mila Lui în ea, aceasta l-a născut pe Sfântul Ioannis și cei cunoscuți ai familiei s-au bucurat de nașterea lui. Pentru că nașterea unui om ne bucură întotdeauna. Și cine nu se bucură de nașterea unui om e semn că are o dragoste bolnavă, o dragoste viciată. Pentru că puterea noastră sufletească de a iubi se îmbolnăvește în noi, când lăsăm patimile să vorbească în locul ei.

„Ioannis este numele lui [Ἰωάννης ἐστὶν τὸ ὄνομα αὐτοῦ]!” [Lc. 1, 63, BYZ], a scris tatăl, care era mut, pe o tăbliță. „Și s-au minunat toți. Și s-a deschis gura lui numaidecât și limba lui, și vorbea binecuvântând pe Dumnezeu. Și s-a făcut frică peste toți vecinii lor” [Lc. 1, 63-65, BYZ]. Pentru că oamenii se minunează când le revelezi voia lui Dumnezeu și se înfricoșează când văd marile minuni ale lui Dumnezeu. Căci numele lui, al Profetului, a fost vestit de Dumnezeu prin Arhanghel [Lc. 1, 13]. Și Ioannis vine de la יוֹחָנָן [Iohanan], care e o prescurtare de la יְהוֹחָנָן [Iahohanan] și care înseamnă „Domnul este milostiv”[7]. Un nume teoforic, pe care Lc. 1, 58 ni-l explică. Pentru că „mărea [ἐμεγάλυνεν] Domnul mila Lui cu ea”, cu maica sa și cu tatăl său.

אֱלִישֶׁבַע [Elișeva][8], de unde provine forma grecească Ἐλισάβετ [Elisavet], e un alt nume teoforic. Un alt nume care conține numele lui Dumnezeu în el. Pentru că înseamnă „Dumnezeul meu este un jurământ”[9]. Tatăl său, în ebraică, este זְכַרְיָה [Zakariah][10]. Care, în greacă, e Ζαχαρίας. Și, în ebraică, Zakariah înseamnă „pomenește pe Domnul”[11].

Pentru că în timpul rugăciunii și al tămâierii liturgice Sfântul Zaharias a avut marea vedenie în care a aflat că îl va naște pe Ioannis [Lc. 1, 10-11]. Iar Sfânta Elisavet a pus pe seama lui Dumnezeu zămislirea ei, spunând: „Așa mi-a făcut mie Domnul în zilele [în] care a privit [ἐπεῖδεν], [ca] să înlăture ocara mea dintre oameni” [Lc. 1, 25, BYZ]. Căci El privește veșnic spre noi, dar ne dăruie cele bune ale Sale când suntem în stare să le primim. Când suntem pregătiți pentru ele. Pentru că „El este văzătorul [ὁρατής] lucrurilor oamenilor și El [nu] a scăpat nimic [din cele] pe care le fac [oamenii] și nici [nu] va fi loc să se ascundă celor care fac fărădelegi” [Iov 34, 21-22, LXX].  Căci „Ochii Domnului [sunt] peste cei Drepți și urechile Lui [sunt] întru rugăciunea lor” [Ps. 33, 16, LXX].

Iar Dumnezeu a auzit rugăciunea lor, a părinților celor neroditori, și le-a dăruit un prunc sfânt! El a ridicat ocara părinților celor sterpi și le-a dăruit pe Sfântul Ioannis ca expresie a milei Lui cu ei. Iar astăzi noi prăznuim o naștere bună, reușită, o naștere binecuvântată, o naștere de Profet. Prăznuim nașterea Înaintemergătorului [Προδρόμου] și a Botezătorului Ioannis [καὶ Βαπτιστοῦ Ἰωάννου][12].

Pentru că toți trebuie să ne naștem pentru ca să ne renaștem continuu, duhovnicește. Nașterea noastră este pentru ca să ne reînnoim interior pururea. Iar Botezul nostru îl reînnoim pururea în noi prin pocăința noastră pentru păcatele noastre. Căci pocăința ne întinerește pururea, ne umple de viață și de bucurie, de pace și de împlinire sfântă. Tocmai de aceea, cine se pocăiește în inima lui, se și spovedește des, foarte des. Pentru că pocăința noastră este începutul iertării noastre. Și, venind la Duhovnic, Domnul ne iartă prin el și ne dezleagă pe noi de păcatele pentru care ne pocăim și pe care le mărturisim cu durere, și ne ridică pe noi iarăși la viața cu Sine.

Da, iubiții mei, 24 iunie prevestește 25 decembrie! Căci cel care s-a născut astăzi, în timpul verii, e Înaintemergătorul Stăpânului Hristos. Și căldura verii exprimă iubirea Sfântului Ioannis pentru Domnul, Care Se naște în iarna păcatelor noastre, tocmai pentru ca să ne mântuie pe noi. Iar dacă ieșim din păcat, ieșim din iarna, din frigul, din gerul păcatelor noastre, din singurătatea existențială în care ne aruncă păcatele. Și la El e căldură și pace, e bucurie și veselie dumnezeiască, e împlinire veșnică.

Așadar, să facem din fiecare zi a noastră, a vieții noastre, o zi a deschiderii noastre către bucuria lui Dumnezeu! Pentru că El vrea să ne bucure. El vrea să ne miluiască. El vrea să ne înalțe la noi înțelegeri sfinte. Și dacă ne deschidem Lui, ne și bucurăm cu El și cu oamenii și cu întreaga creație, pentru că a fi împreună înseamnă a te bucura.

Copiii sunt bucuria noastră! Copiii sunt cei care duc mai departe tezaurul de experiență al lumii. Dar, ca să ne bucurăm de ei cu adevărat, trebuie să îi facem pe copiii noștri plini de viața cu Dumnezeu, prin botezarea lor din pruncie, pentru ca să crească ca mădulare vii ale lui Hristos Dumnezeu. Un copil, care crește cu Dumnezeu, e un copil care se împlinește pururea. Pentru că oamenii se împlinesc numai în viața cu Dumnezeu. Iar dacă suntem cu Dumnezeu, suntem oameni vii cu adevărat, suntem oameni duhovnicești, suntem bucurii sfinte pentru toți. Amin!

[1] Începută la 8. 54, în zi de joi, pe 20 iunie 2019. Soare, 22 de grade, vânt de 3 km/ h./

[2] Am preluat Sfânta Icoană de aici: https://misionerosyperegrinos.files.wordpress.com/2015/10/06e3b-icoon_kleur_2.jpg?w=424&h=553&zoom=2.

[3] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Jun/Jun24.html.

[4] Ibidem.

[5] Cf. Friberg Greek Lexicon, 16. 279, apud BW 10.

[6] Cf. https://www.familiaortodoxa.ro/2009/06/16/fara-afectiune-copiii-nostri-se-nasc-bolnavi/.

[7] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Yohanan.

[8] Cf. https://he.wikipedia.org/wiki/אלישבע_בת_עמינדב.

[9] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Elisabeth.

[10] Cf. https://he.wikipedia.org/wiki/זכריה_הנביא.

[11] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Zechariah_(New_Testament_figure).

[12] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3950/sxsaintinfo.aspx.

Iubiții mei[1],

porunca Domnului cu privire la Biserică a fost împlinită de Sfinții Apostoli și de urmașii lor! Pentru că ei au învățat popoarele lumii și le-au creștinat, botezându-le în numele Dumnezeului nostru treimic și le-au învățat să țină toate poruncile Sale [Mt. 28, 19-20]. Și cei care au ținut toate poruncile Lui și au trăit în mod evlavios, pe aceia îi cinstim astăzi cu multă bucurie și recunoștință. Pentru că îi cinstim pe toți Sfinții lui Dumnezeu, știuți sau neștiuți, care ne-au umplut de multe binefaceri prin rugăciunile și prin viețile și prin teologiile lor. Și când spunem Sfinți știuți, ne referim la cei cinstiți de către Biserică, canonizați de către ea sau despre care avem date concrete despre viața și sfințenia lor. Dar când spunem Sfinți neștiuți, ne referim la cei pe care nu îi cunoaștem, dar care s-au sfințit împreună cu Dumnezeu și pe care El îi cunoaște și sunt cu El pentru veșnicie.

Așadar, avem Sfinți pe care noi, oamenii, nu îi cunoaștem, dar care sunt cu Dumnezeu în slava Lui. Și care se roagă pentru noi, păcătoșii, și ne întăresc în viața noastră de credință. Și pe care Dumnezeu poate să ni-i descopere oricând.

Dar avem și Sfinți încă necanonizați, cărora le știm viața în parte, pe care îi cinstim, dar care nu au ajuns încă în cărțile de cult și în sinaxarele și calendarele Bisericii. Pentru că Biserica nu „inventează” Sfinți, ci „Biserica doar recunoaște și proclamă solemn această sfințenie dăruită unor oameni de Dumnezeu. În acest sens, la Duminica Tuturor Sfinților și la Duminica Sfinților Români sunt cinstiți cu evlavie și invocați în rugăciune atât Sfinții cunoscuți, cât și cei necunoscuți, adică atât Sfinții canonizați (înscriși în calendar), cât și cei încă necanonizați de Biserică”[2].

Pentru că astăzi îi cinstim pe toți Sfinții lui Dumnezeu, pe cei care sunt în Împărăția Lui, pe toți Sfinții Bisericii Sale. Și ei sunt modelele noastre de viețuire creștină și rugătorii cei neobosiți pentru mântuirea noastră și cei care ne călăuzesc, în fiecare zi, în viața de sfințenie.

Iar eu, având parte de convertire în adolescență și nu în copilărie, am început să îi cunosc pe Sfinții lui Dumnezeu începând cu solul Scripturii. Primii Sfinți pe care i-am cunoscut au fost cei din Dumnezeiasca Scriptură, apoi am început să cunosc viețile a diverși Sfinți ai Bisericii și să citesc operele lor. Și așa, pe rând, Sfinții lui Dumnezeu au intrat în viața mea și mi-au schimbat și îmi schimbă continuu perspectiva asupra vieții creștine, asupra vieții ortodoxe. Pentru că, dacă citești doar Scriptura, nu îți poți închipui cât de profunde și de pline de minuni sunt viețile Sfinților lui Dumnezeu. Tot la fel, dacă vii și participi la Slujbe, și te mulțumești doar cu ceea ce auzi la Slujbe și la predică, nu îți poți închipui câți Sfinți preaminunați și câte cărți au acești Sfinți și câte cărți de teologie s-au scris de-a lungul secolelor în diverse limbi ale lumii.

Tocmai de aceea, rugăciunile personale, făcute acasă și oriunde mergem, alături de cele făcute la Biserică, în timpul Slujbelor Bisericii, trebuie unite cu multe citiri teologice personale. Pentru că numai astfel putem să îi cunoaștem pe Sfinții lui Dumnezeu, pe milioanele de Sfinți ale lui Dumnezeu și cât de minunate sunt viețile lor. Trebuie să ne luăm notițe din viețile lor! Trebuie să revenim adesea la cuvintele lor și la datele vieților lor! Pentru că Scriptura și Slujbele și Viețile Sfinților și operele lor teologice sunt fagurele de miere al credinței Bisericii, care ne hrănește în mod fundamental.

Am citit, ca nou convertit, mai întâi Scriptura. Și am început să o citesc și să transcriu cărți și pasaje din ea. Apoi am participat la Slujbele Bisericii și am început să citesc și să cânt la strană. După aceea m-am spovedit și împărtășit. Dar în măsura în care am început să citesc teologia Bisericii și Viețile Sfinților, am început să mă simt părtaș la viața Bisericii și am început să înțeleg ce minune preadumnezeiască e teologia și viața Bisericii. Cum viața Bisericii și teologia ei te fac duhovnicesc, te fac un om ceresc, care trăiești o viață dumnezeiască.

Pentru că întâlnirea cu Sfinții lui Dumnezeu te face să îți dorești viața lor. Întâlnirea cu ei te schimbă radical, pentru că, pe de o parte, înțelegi ce înseamnă pentru ei a fi ortodox și asta te smerește enorm, dar, pe de altă parte, întâlnirea cu ei înseamnă începutul prieteniei și al iubirii față de ei, începutul rugăciunii față de ei, începutul simțirii rugăciunii lor în viața ta.

Căci Sfinții, când ne deschidem lor, ne umplu de iubirea lor. De iubirea lor înfocată, vie, dumnezeiască, copleșitoare. Pentru că ei au învățat de la Dumnezeul tuturor să se dăruie continuu și să fie întotdeauna aproape de noi și de nevoile noastre. Ei sunt lumini raționale aprinse de Dumnezeu și raze personale ale lui Dumnezeu, care strălucesc dumnezeiește în adâncul nostru. Iar Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu trăiesc și slujesc împreună cu noi și tocmai de aceea casele și călătoriile și Bisericile noastre sunt pline de prezența lor dumnezeiască.

Pentru că Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu nu înlocuiesc niciodată prezența Lui în viața noastră, ci El e prezent în viața noastră dimpreună cu Sfinții și Îngerii Lui. Așa cum spunem la rugăciunea Liturghiei: „fă [ca] împreună [cu] intrarea noastră să fie [și] intrarea Sfinților Îngeri [ποίησον σὺν τῇ εἰσόδῳ ἡμῶν εἴσοδον Ἁγίων Ἀγγέλων γενέσθαι]” [în Dumnezeiescul Altar al Bisericii], care împreună cu noi liturghisesc/ slujesc [συλλειτουργούντων ἡμῖν] și împreună slăvesc bunătatea Ta [καὶ συνδοξολογούντων τὴν Σὴν ἀγαθότητα]”[3]. Căci lucrarea Sfinților și a Îngerilor Lui e aceea de împreună liturghisitori și împreună slujitori cu noi ai lui Dumnezeu. Pentru că El primește slujirea noastră, a Slujitorilor Altarului, deși înaintea Lui stau „mii de Arhangheli [χιλιάδες Ἀρχαγγέλων] și zeci de mii de Îngeri [καὶ μυριάδες Ἀγγέλων], Heruvimii și Serafimii [τὰ Χερουβεὶμ καὶ τὰ Σεραφείμ]”[4], împreună cu toate Puterile cele cerești, revelate nouă de către Dumnezeu prin Sfântul Sfințit Mucenic Dionisios Areopagitul.

Însă, dacă nu-i cunoști în mod personal pe Sfinții și pe Îngerii Lui e ca și cum ai sta în fața unei biblioteci imense, cu milioane de cărți, fără să deschizi vreuna dintre ele și să citești. Dar dacă începi să citești vreuna din aceste cărți cu credință, cu evlavie, vrând să cunoști pe Slujitorii lui Dumnezeu, atunci vei intra într-o lume nouă, într-un univers personal unic, pentru că vei vedea oameni adevărați și duhuri sfinte care Îi slujesc lui Dumnezeu. Pentru că citind despre minunile Sfinților Îngeri și despre minunile și viețile Sfinților veți găsi detalii și subtilități unice, învățături dumnezeiești inimaginabile și convertiri și fapte care întrec orice închipuire. Pentru că Dumnezeu locuiește cu adevărat, prin slava Lui, în Îngerii și Sfinții Săi, iar faptele lor sunt cuceritoare, sunt nespus de frumoase și de sfinte și ne încredințează despre atotputernica lucrare a lui Dumnezeu în creația Sa și în mântuirea fiecărui om în parte.

Pentru că fiecare Sfânt are povestea lui, are traseul său unic, are propriul său drum cu Dumnezeu prin care s-a mântuit. Cine l-a ajutat, cine l-a format, cine l-a ispitit, cine l-a cinstit, ce a citit, cum s-a rugat, cum a trăit și a adormit: sunt detalii pe care le vom afla citind viețile lor.

Iar eu, pe fiecare zi, aflu noi și noi detalii din viețile Sfinților și viața mea se îmbogățește enorm. Fără ei, fără Îngerii, Sfinții, geniile și marii oameni ai istoriei, viața mea ar fi fost foarte săracă în idei, sentimente și înțelegeri existențiale. Sau limitată la experiența mea de viață și la oamenii pe care i-am întâlnit în mod direct. Dar, venind toți aceștia în viața mea pe calea cititului, iar Sfinții și Îngerii Lui și prin mângâierea și luminarea lor directă în viața mea, m-au îmbogățit și mă îmbogățesc enorm, pentru că port în mine o tradiție, o istorie, o experiență colosală.

Bineînțeles, fiecare dintre dumneavoastră puteți să spuneți același lucru ca și mine! Fiecare puteți să dați mărturie despre cum au intrat Sfinții și Îngerii și marii oameni ai istoriei în viața dumneavoastră. Cum au intrat și intră și vă schimbă continuu. Pentru că Sfinții și Îngerii Lui nu sunt geloși pe noi, nu ne țin la distanță, nu ne vor răul, ci, dimpotrivă, vor ca să ne sfințim viața continuu și să primim luminările lor în mod continuu și, împreună cu ei, să Îi slujim lui Dumnezeu și acum și veșnic.

Dar Sfinții nu sunt doar nevăzuți, ci și văzuți! Deși noi, astăzi, îi lăudăm și îi cinstim pe Sfinții care au adormit și sunt cu Domnul în Împărăția Sa, trebuie să știm că noi trăim, astăzi, în Biserica Lui, dimpreună cu Sfinții lui Dumnezeu care sunt încă în viața aceasta. Eu cunosc câțiva Sfinți ai lui Dumnezeu care încă trăiesc printre noi și sunt o frumusețe duhovnicească a Bisericii, după cum am cunoscut pe câțiva care au adormit recent. Pentru mine, Sfinții, nu sunt un subiect strict literar, ci o realitate pe care o cunosc direct. De care mă bucur, de la care învăț, în fața cărora mă plec și pe care îi urmez în viața mea.

Iar diferența dintre ei și omul „comun” e aceea că sunt paradisuri personale. Sunt minuni paradoxale ale lui Dumnezeu. Sunt mai presus de oameni, plini de smerenie și de bună-cuviință. Sfințenia lor constă în prezența lui Dumnezeu în ei, care îi face harismatici, plini de vederi, de luminări și de simțiri sfinte, plini de virtuți și de fapte bune, de cunoaștere și de slujire sfântă, de multă deschidere și omenie.

Tocmai de aceea, praznicul de astăzi nu e cu precădere despre trecut, ci despre prezent. Pentru că prezentul Bisericii e veșnic. Sfinții lui Dumnezeu din toate secolele sunt mereu contemporanii noștri și prietenii noștri și colaboratorii noștri pe calea lui Dumnezeu. Așa că noi, dacă traducem cărțile Sfinților și vorbim despre Sfinți, nu vorbim despre un subiect perimat, ci despre un subiect mereu valabil. Pentru că ei sunt vii și noi suntem vii. Ei sunt vii și ne fac și pe noi vii prin exemplul și rugăciunea lor.

Căci teologia Bisericii e întrupată în Sfinții ei și ea e vie ca și Sfinții lui Dumnezeu. Iar orice carte teologică e o carte vie, e o carte care reactivează și susține în noi viața duhovnicească, pentru că orice carte teologică e o carte harică, e o carte a Împărăției lui Dumnezeu, e o carte veșnică. Pentru că ea conține adevăruri veșnice.

Așadar, iubiții mei, Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu fac parte din viața noastră și sunt împreună cu noi pururea! Ei sunt călăuzele, sunt sprijinitorii, sunt ajutătorii noștri, sunt împreună-liturghisitori cu noi înaintea lui Dumnezeu. Și fără ei nu am ști multe adâncimi ale vieții duhovnicești. De aceea, a învăța de la ei continuu e un act de multă înțelepciune, după cum a fi prieten cu Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu e adevărata împlinire a omului. Căci Dumnezeu ne vrea pe toți una întru El, o singură unitate sfântă și dumnezeiască, care să Îi slujim Lui pentru toți vecii. Amin!

[1] Începută la 6. 55, în zi de miercuri, pe 19 iunie 2019. Soare, 21 de grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Cf. https://basilica.ro/biserica-ortodoxa-comemoreaza-pe-toti-eroii-dar-nu-i-proclama-pe-toti-sfinti/.

[3] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.

[4] Ibidem.