1. Căci au zis în[tru] ei și negândind în mod drept: „Este puțină și dureroasă viața noastră și nu este vindecare în moartea omului și nu a fost cunoscut cel care s-a întors din Iad [καὶ οὐκ ἐγνώσθη ὁ ἀναλύσας ἐξ ᾍδου].

2. Că[ci] pe nepregătite ne-am făcut [ὅτι αὐτοσχεδίως ἐγενήθημεν] și după aceasta vom fi ca nefiind [καὶ μετὰ τοῦτο ἐσόμεθα ὡς οὐχ ὑπάρξαντες] [cândva][1]. Că fum [este] suflarea în nările noastre [ὅτι καπνὸς ἡ πνοὴ ἐν ῥισὶν ἡμῶν] și cuvântul [este] scânteia în mișcarea inimii noastre [καὶ ὁ λόγος σπινθὴρ ἐν κινήσει καρδίας ἡμῶν],

3. care, stingându-se [οὗ σβεσθέντος], cenușă se va face trupul [τέφρα ἀποβήσεται τὸ σῶμα] și duhul se va vărsa ca un aer nematerial [καὶ τὸ πνεῦμα διαχυθήσεται ὡς χαῦνος ἀήρ].

4. Și numele nostru va fi uitat cu vremea și nimeni [nu] va [mai] pomeni lucrurile noastre și va trece viața noastră ca urma norului [καὶ παρελεύσεται ὁ βίος ἡμῶν ὡς ἴχνη νεφέλης] și ca negura se va împrăștia, îndepărtată de razele soarelui și de căldura sa îngreunându-se.

5. Căci trecerea umbrei [este] vremea noastră [σκιᾶς γὰρ πάροδος ὁ καιρὸς ἡμῶν] și nu este întoarcere sfârșitului nostru [καὶ οὐκ ἔστιν ἀναποδισμὸς τῆς τελευτῆς ἡμῶν], că s-a pecetluit și nimeni [nu] se întoarce [ὅτι κατεσφραγίσθη καὶ οὐδεὶς ἀναστρέφει].

6. Așadar, veniți și să ne bucurăm de cele care sunt bune și, cu nerăbdare, să ne folosim [cu] zidirea ca în tinerețe!

7. De vin de mult preț și de miruri să ne umplem și să nu ne treacă pe noi floarea primăverii [ἄνθος ἔαρος]!

8. Să ne încingem [cu] florile trandafirilor mai înainte [ca ele] să se veștejească!

9. Nimeni [dintre] noi să [nu] fie fără parte, de a noastră înfumurare pretutindeni să lăsăm semnele veseliei [τῆς ἡμετέρας ἀγερωχίας πανταχῇ καταλίπωμεν σύμβολα τῆς εὐφροσύνης], că aceasta [este] partea noastră și acesta [este] sorțul.

10. Să asuprim pe nevoiașul cel drept, să nu cruțăm văduva și nici de bătrânețile de ani mulți ale bătrânului să nu ne rușinăm.

11. Și să ne fie nouă tărie legea dreptății! Căci cel slab se ceartă fără osteneală.

12. Să-l pândim pe cel Drept[2], că neplăcut ne este nouă și se împotrivește lucrurilor noastre și ne reproșează nouă păcatele legii și ne prevestește nouă păcatele învățăturii noastre.

13. Făgăduiește a avea înțelepciunea lui Dumnezeu și «slujitorul Domnului» pe sine se numește.

14. S-a făcut nouă întru dovada gândurilor noastre [ἐγένετο ἡμῖν εἰς ἔλεγχον ἐννοιῶν ἡμῶν]. Greu ne este nouă și văzându-se [acest lucru].

15. Că neasemănătoare [cu] a altora este viața sa [ὅτι ἀνόμοιος τοῖς ἄλλοις ὁ βίος αὐτοῦ] și schimbate cu totul [sunt] cărările sale [καὶ ἐξηλλαγμέναι αἱ τρίβοι αὐτοῦ].

16. Întru stricare ne-am socotit lui [εἰς κίβδηλον ἐλογίσθημεν αὐτῷ] și se depărtează de căile noastre ca de necurății [καὶ ἀπέχεται τῶν ὁδῶν ἡμῶν ὡς ἀπὸ ἀκαθαρσιῶν]. Fericește pe cele din urmă ale Drepților [μακαρίζει ἔσχατα Δικαίων] și se laudă [a avea] tată pe Dumnezeu [καὶ ἀλαζονεύεται πατέρα Θεόν].

17. Să vedem dacă cuvintele sale [sunt] adevărate [ἴδωμεν εἰ οἱ λόγοι αὐτοῦ ἀληθεῖς] și să ispitim cele [care sunt] în[tru] sfârșitul său [καὶ πειράσωμεν τὰ ἐν ἐκβάσει αὐτοῦ].

18. Căci dacă este Cel drept Fiul lui Dumnezeu, îl va ajuta pe el [εἰ γάρ ἐστιν ὁ Δίκαιος Υἱὸς Θεοῦ ἀντιλήμψεται αὐτοῦ] și îl va izbăvi pe el din mâna celor care i s-au împotrivit [καὶ ῥύσεται αὐτὸν ἐκ χειρὸς ἀνθεστηκότων].

19. [Cu] ocară și [cu] chin să-l încercăm pe el [ὕβρει καὶ βασάνῳ ἐτάσωμεν αὐτόν], ca să cunoaștem blândețea sa și să dovedim răbdarea sa [ἵνα γνῶμεν τὴν ἐπιείκειαν αὐτοῦ καὶ δοκιμάσωμεν τὴν ἀνεξικακίαν αὐτοῦ].

20. [Cu] moarte necuviincioasă să-l condamnăm pe el [θανάτῳ ἀσχήμονι καταδικάσωμεν αὐτόν], căci va fi cercetarea sa din cuvintele sale [ἔσται γὰρ αὐτοῦ ἐπισκοπὴ ἐκ λόγων αὐτοῦ]”.

21. Acestea au gândit și s-au rătăcit, căci i-a orbit pe ei răutatea lor [ἀπετύφλωσεν γὰρ αὐτοὺς ἡ κακία αὐτῶν].

22. Și nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu [καὶ οὐκ ἔγνωσαν μυστήρια Θεοῦ] și nici plata cuvioșiei [nu] au nădăjduit [οὐδὲ μισθὸν ἤλπισαν ὁσιότητος] și nici [nu] au judecat răsplata sufletelor celor fără de pată [οὐδὲ ἔκριναν γέρας ψυχῶν ἀμώμων].

23. Că[ci] Dumnezeu l-a zidit pe om în[tru] nestricăciune [ὅτι ὁ Θεὸς ἔκτισεν τὸν ἄνθρωπον ἐπ᾽ ἀφθαρσίᾳ] și chip al veșniciei Sale l-a făcut  pe el [καὶ εἰκόνα τῆς Ἰδίας ἀϊδιότητος ἐποίησεν αὐτόν]

24. Dar [odată cu] invidia diavolului, moartea a intrat întru lume [φθόνῳ δὲ διαβόλου θάνατος εἰσῆλθεν εἰς τὸν κόσμον] și îl ispitesc pe el[3] cei care sunt de partea sa [πειράζουσιν δὲ αὐτὸν οἱ τῆς ἐκείνου μερίδος ὄντες][4].

[1] Ca și când n-am fi fost vreodată.

[2] Între versetele 12-20 avem o tulburătoare profeție hristologică, o profeție referitoare la Domnul, în care se prezic toate gândurile și faptele rele ale evreilor împotriva Domnului.

[3] Pe om.

[4] Cei care sunt de partea diavolului.

1. Iubiți dreptatea, cei care judecați pământul! Gândiți pentru [voia] Domnului în bunătate și, în simplitatea inimii, căutați-L pe El!

2. Căci Se află celor care nu Îl ispitesc pe El și Se arată celor care nu cred Lui.

3. Căci gândurile cele necinstite îi depărtează de Dumnezeu și, ispitind, puterea mustră pe cei fără de minte.

4. Că întru sufletul cel cu rea iscusință nu va intra înțelepciunea și nici [nu] va locui în trupul celui vârât [în] păcat[1].

5. Căci Duhul Sfânt al învățăturii va fugi de vicleșug [Ἅγιον γὰρ Πνεῦμα παιδείας φεύξεται δόλον] și Se va ridica și va pleca de la gândurile cele fără de înțelegere și, venind[2], va mustra nedreptatea.

6. Căci Duh iubitor de oameni [este] înțelepciunea [φιλάνθρωπον γὰρ Πνεῦμα σοφία] și nu va nevinovăți pe cel blasfemiator din buzele sale [καὶ οὐκ ἀθῳώσει βλάσφημον ἀπὸ χειλέων αὐτοῦ]. Că Dumnezeu [este] martor rinichilor săi [ὅτι τῶν νεφρῶν αὐτοῦ μάρτυς ὁ Θεὸς] și inimii sale [este] supraveghetorul cel adevărat [καὶ τῆς καρδίας αὐτοῦ ἐπίσκοπος ἀληθὴς] și auzitorul limbii [καὶ τῆς γλώσσης ἀκουστής] [sale].

7. Că Duhul Domnului a umplu lumea [ὅτι Πνεῦμα Κυρίου πεπλήρωκεν τὴν οἰκουμένην] și Cel care ține toate are cunoaștere a glasului [καὶ τὸ συνέχον τὰ πάντα γνῶσιν ἔχει φωνῆς].

8. Pentru aceea, vorbind cele nedrepte, nimeni nu are să ascundă și nici nu are să treacă de El, mustrându-l dreptatea.

9. Căci în sfaturile celui neevlavios cercetare va fi și auzul cuvintelor lui către Domnul va veni, întru dovedirea fărădelegilor sale.

10. Că urechea râvnei aude toate [ὅτι οὖς ζηλώσεως ἀκροᾶται τὰ πάντα] și zgomotul cârtirilor nu-l ascunde [καὶ θροῦς γογγυσμῶν οὐκ ἀποκρύπτεται].

11. Așadar, feriți-vă de cârtirea cea nefolositoare și cruțați-vă limba de clevetire! Că spunerea pe ascuns, cea deșartă, nu va merge și gura, mințind, omoară sufletul [στόμα δὲ καταψευδόμενον ἀναιρεῖ ψυχήν].

12. Nu râvniți moarte în rătăcirea vieții voastre și nici [nu] trageți moarte în faptele mâinilor voastre!

13. Că Dumnezeu moarte nu a făcut [ὅτι ὁ Θεὸς θάνατον οὐκ ἐποίησεν] și nici [nu] Se bucură în[tru] pieirea celor vii [οὐδὲ τέρπεται ἐπ᾽ ἀπωλείᾳ ζώντων].

14. Căci a zidit întru a fi toate [ἔκτισεν γὰρ εἰς τὸ εἶναι τὰ πάντα] și cele mântuite [sunt] facerile lumii [καὶ σωτήριοι αἱ γενέσεις τοῦ κόσμου] și nu este în[tru] ele otravă de moarte [καὶ οὐκ ἔστιν ἐν αὐταῖς φάρμακον ὀλέθρου], nici Iadului împărăție pe pământ [οὔτε ᾍδου βασίλειον ἐπὶ γῆς].

15. Căci dreptatea este fără de moarte [δικαιοσύνη γὰρ ἀθάνατός ἐστιν].

16. Și cei neevlavioși [cu] mâinile și cu cuvintele l-au chemat pe el „prieten”[3], [dar] gândindu-l pe el s-au topit. Și făgăduință au pus către el, că vrednici sunt părții aceleia a fi.

[1] În trupul celui care păcătuiește.

[2] La cel care păcătuiește.

[3] În Biblia de la 1688 se spune că e vorba despre Iad.

1. Și răspunzând Iov, zice Domnului:

2. „Am cunoscut că toate poți și Ție nu Îți este cu neputință nimic.

3. Căci cine este cel care ascunde de Tine sfatul? Iar precupețind cuvintele și pe Tine gândește a Te ascunde. Și cine va vesti mie [pe cele] pe care nu le-am cunoscut, [pe cele] mari și minunate pe care nu le înțelegeam?

4. Și ascultă-mă, Doamne, ca și eu să grăiesc! Și Te voi întreba pe Tine și Tu mă învață!

5. [Cu] auzul urechii Te auzeam înainte [ἀκοὴν μὲν ὠτὸς ἤκουόν Σου τὸ πρότερον], dar acum ochiul meu Te-a văzut [νυνὶ δὲ ὁ ὀφθαλμός μου ἑόρακέν Σε].

6. De aceea m-am defăimat pe mine [διὸ ἐφαύλισα ἐμαυτὸν] și m-am topit [καὶ ἐτάκην] și m-am socotit pe mine pământ și cenușă [ἥγημαι δὲ ἐμαυτὸν γῆν καὶ σποδόν]”.

7. Și a fost, după [ce a terminat] să grăiască Domnul toate cuvintele acestea lui Iov, [că] a zis Domnul lui Elifas Temanitis: „Ai păcătuit tu și cei doi prieteni ai tăi, căci nu ați grăit înaintea Mea nimic adevărat, precum slujitorul Meu, Iov.

8. Și acum luați 7 viței și 7 berbeci! Și mergeți către slujitorul Meu, Iov, și [el] va face folosire pentru voi [καὶ ποιήσει κάρπωσιν περὶ ὑμῶν]! Și Iov, slujitorul Meu, se va ruga pentru voi. Că[ci], dacă nu voi primi [aș primi] fața lui, căci dacă nu [ar fi] pentru el, am pierdut [v-aș fi pierdut] pe voi. Căci nu ați grăit adevărat de slujitorul Meu, Iov.

9. Și a mers Elifas Temanitis și Valdad Safhitis și Sofar Mineosul și au făcut precum le-a poruncit lor Domnul. Și [El] a dezlegat păcatul lor pentru Iov [καὶ ἔλυσεν τὴν ἁμαρτίαν αὐτοῖς διὰ Ιωβ][1].

10. Și Domnul l-a sporit pe Iov. Și rugându-se el și pentru prietenii lui, [Dumnezeu] le-a iertat lor păcatul [ἀφῆκεν αὐτοῖς τὴν ἁμαρτίαν]. Și a dat Domnul îndoite câte erau înainte lui Iov [ἔδωκεν δὲ ὁ Κύριος διπλᾶ ὅσα ἦν ἔμπροσθεν Ιωβ], întru îndoire [εἰς διπλασιασμόν].

11. Și au auzit toți frații săi și toate surorile sale cele care s-au întâmplat lui[2] și au venit către el. Și [au venit și] toți câți l-au știut pe el dintâi. Și mâncând și bând lângă lui [el], l-au mângâiat pe el, și s-au minunat pentru toate câte Domnul i-a adus lui. Și i-au dat lui fiecare [câte] o mielușea [ἀμνάδα μίαν] și [câte] 4 drahme de aur neînsemnate [τετράδραχμον χρυσοῦν ἄσημον].

12. Iar Domnul a binecuvântat cele din urmă ale lui Iov [ὁ δὲ Κύριος εὐλόγησεν τὰ ἔσχατα Ιωβ] [mai mult] decât pe cele [care] era[u] înainte. Și dobitoacele lui [erau acestea]: 14.000 de oi, 6.000 de cămile, 1.000 de perechi de boi și mii de măgărițe ale păstorilor [ὄνοι θήλειαι νομάδες χίλιαι].

13. Și i s-au născut lui 7 fii și 3 fiice.

14. Și a numit-o pe cea dintâi Ziuă, iar pe a doua Casia, iar pe a treia Cornul Amaltiei.

15. Și nu s-au aflat ca fetele lui Iov, [unele] mai bune [decât] ele în cel de sub cer. Și tatăl lor le-a dat moștenire în[tre] frații [lor].

16. Și a trăit Iov, după rana [lui], 170 ani, iar toți anii a trăit 248 de ani[3]. Și a văzut Iov pe fiii lui și pe fiii fiilor lui [până la] al patrulea neam.

17. Și a murit Iov bătrân și plin de zile. Și s-a scris [că] el iarăși va învia, împreună cu [cei cu] care Domnul învie. Aceasta se traduce din cartea siriacă. În pământul Avsitis locuind, în hotarele Idumeii și Arabiei. Și era mai înainte numele lui Iovav [Ιωβαβ]. Și luându-și femeie arăboiacă, [Iov] a născut fiu al cărui nume [era] Ennon [Εννων]. Și el era tatăl lui Zare, fiu [din] fiii lui Isav și [din] mama sa, Vosorras, așa încât el a fi [era] al 5-lea de la Avraam. Și aceștia [sunt] împărații care au împărățit în Edom și care țări a[u] început el [ei] să le stăpânească: mai întâi Balac al lui Beor și numele cetății lui [era] Dennava. Iar după Balac, Iovav, care se numește Iov. Și după acesta Asom, cel care este ighemonul din țara Temanitis. Iar după acesta Adad, fiul lui Varad, cel care l-a tăiat pe Madiam în câmpul lui Moab și numele cetății lui [era] Ghettem [Γεθθαιμ]. Iar cei care au venit către el [ca] prieteni [au fost] Elifas, [dintre] fiii lui Isav, împăratul Temanilor, tiranul Valdad al Savheilor [și] împăratul Sofar al Mineilor.

[1] Și vedem că Domnul a folosit verbul a dezlega în relație cu păcatele oamenilor începând cu Vechiul Testament și că l-a păstrat și în Noul Testament și în slujirea Bisericii până azi.

[2] Sfântului Iov.

[3] Ceea ce înseamnă că încercarea lui dureroasă a trăit-o pe când avea 78 de ani.

1. Nu l-ai văzut pe el, nici de cele care se zic [nu] te-ai minunat?

2. Nu te-ai temut că Mi s-a pregătit Mie? Căci cine este cel care Mie Mi-a stat împotrivă?

3. Sau cine va sta împotrivă Mie și va îndura, dacă tot cel de sub cer este al Meu?

4. Nu voi tăcea pentru el [οὐ σιωπήσομαι δι᾽ αὐτόν] și cuvântul puterii îl va milui pe cel asemenea lui [καὶ λόγον δυνάμεως ἐλεήσει τὸν ἴσον αὐτοῦ][1].

5. Cine va descoperi fața îmbrăcămintei lui și întru îndoitura platoșei lui cine să intre?

6. Porțile feței sale cine le va deschide? Împrejurul dinților lui [este] frica.

7. Cele dinăuntru ale sale [sunt] scuturi de arămuri și legătura lui [este] ca piatra smiritului [σμιρίτης λίθος][2].

8. Unul de altul se lipesc[3], iar Duhul nu are să treacă de el [Πνεῦμα δὲ οὐ μὴ διέλθῃ αὐτόν][4].

9. Omul [cu] fratele lui se va lipi, se țin împreună și nu au să se despartă.

10. În strănutul lui strălucește lumina [ἐν πταρμῷ αὐτοῦ ἐπιφαύσκεται φέγγος], iar ochii lui [sunt] chip de luceafăr [οἱ δὲ ὀφθαλμοὶ αὐτοῦ εἶδος ἑωσφόρου].

11. Din gura lui ies făclii arzând [ἐκ στόματος αὐτοῦ ἐκπορεύονται λαμπάδες καιόμεναι] și se răspândesc [ca] vetrele de foc [διαρριπτοῦνται ἐσχάραι πυρός].

12. Din nările lui iese fum de cuptor [ἐκ μυκτήρων αὐτοῦ ἐκπορεύεται καπνὸς] arzând [cu] foc de cărbuni.

13. Sufletul lui [este] cărbuni [ἡ ψυχὴ αὐτοῦ ἄνθρακες] și văpaie din gura lui iese [φλὸξ δὲ ἐκ στόματος αὐτοῦ ἐκπορεύεται].

14. Și în gâtul lui petrece puterea, [iar] înaintea lui aleargă pieirea.

15. Și cărnurile trupului său au fost lipite, toarnă peste el [și] nu se va clătina.

16. Inima lui a fost ridicată ca piatra [ἡ καρδία αὐτοῦ πέπηγεν ὡς λίθος] și a stat ca o nicovală nelovită [ἕστηκεν δὲ ὥσπερ ἄκμων ἀνήλατος].

17. Și întorcându-se el, frica fiarelor celor cu patru picioare pe pământ săltând [a săltat].

18. Dacă au să-l întâmpine lui [pe el] sulițele, nimic nu au să facă sulița ridicată și platoșa,

19. căci a considerat fierul [ca] paiele, iar arama ca un pom putred.

20. Nu are să-l rănească pe el arcul de aramă [și] a socotit aruncarea de piatră [ca] iarba.

21. Ca miriștea au socotit ciocanele și [el] batjocorește cutremurul celui purtător de foc.

22. Așternutul lui: frigări ascuțite. Și tot aurul mării sub el [este] ca tina negrăită.

23. Fierbe abisul ca pe un cazan [ἀναζεῖ τὴν ἄβυσσον ὥσπερ χαλκεῖον] și a socotit marea ca pe o cutie de alifie [ἥγηται δὲ τὴν θάλασσαν ὥσπερ ἐξάλειπτρον],

24. iar pe Tartarosul abisului ca pe un rob [τὸν δὲ Τάρταρον τῆς ἀβύσσου ὥσπερ αἰχμάλωτον] [al său și] a socotit abisul întru plimbare [ἐλογίσατο ἄβυσσον εἰς περίπατον][a sa].

25. Nu este nimic pe pământ asemenea lui, făcut a fi batjocorit de îngerii Mei[5].

26. Pe tot cel înalt îl vede și el [este] împăratul tuturor celor [care sunt] în ape”.

[1] O profeție despre Hristos Domnul. Care începe aici și ține până la sfârșitul capitolului de față. Deși edițiile scripturale românești mai recente vorbesc despre un balaur (ed. BOR 1914) sau un leviatan (ed. BOR 1939 și 1989).

[2] Sau de șmirghel, cf. http://www.dex.ro/smirit.

[3] Cele două firi în Hristos.

[4] Pentru că Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl, Se odihnește în Fiul.

[5] Se referă din nou la demoni.

1. Și Domnul Dumnezeu i-a răspuns lui Iov și i-a zis:

2. „Nu judecata cu Cel destul [ἱκανοῦ] va abate? Mustrând pe Dumnezeu, va răspunde de aceasta”.

3. Și, răspunzând Iov, zice Domnului:

4. „De ce încă eu mă judec dojenindu-mă și mustrând pe Domnul, auzind asemenea [lucruri], [eu] nimic fiind? Și eu ce răspuns am să dau la acestea? Mâna voi pune peste gura mea.

5. O dată am grăit și pe al doilea nu-l voi adăuga”.

6. Și, încă răspunzând Domnul, i-a zis lui Iov din nor:

7. „Nu, ci încinge ca un om mijlocul tău și te voi întreba pe tine și tu Îmi vei răspunde!

8. Nu lepăda judecata Mea! Și Mă gândești altfel, [vrând] ție să-ți răspunzi sau ca să te arăți Drept.

9. Oare brațul tău este deasupra Domnului sau [cu] glas ca El tuni?

10. Și ia înălțime și putere și [cu] slavă și cinste te îmbracă!

11. Și trimite îngeri [cu] urgie și pe tot obraznicul smerește-l!

12. Și pe cel mândru stinge-l și strică îndată pe cei neevlavioși!

13. Și ascunde-i întru pământ, afară, împreună și fețele lor umple-le de necinste!

14. Apoi voi mărturisi, că dreapta ta poate să mântuie.

15. Ci iată și fiarele lângă ție [tine]: mănâncă iarbă ca boii!

16. Și iată tăria lui pe mijloc și puterea pe buricul pântecelui!

17. A pus coada ca un chiparos și mușchii lui s-au împletit.

18. Coastele lui [sunt] coaste de aramă și șira spinării lui [este] fier vărsat.

19. Acesta este începutul zidirii Domnului [τοῦτ᾽ ἔστιν ἀρχὴ πλάσματος Κυρίου], făcut a fi batjocorit de către îngerii Lui [πεποιημένον ἐγκαταπαίζεσθαι ὑπὸ τῶν ἀγγέλων Αὐτοῦ][1].

20. Și venind pe muntele cel colțuros a făcut bucurie animalelor cu patru picioare în Tartaros.

21. Sub multe feluri de copaci doarme, lângă papirus [πάπυρον] și trestie [κάλαμον] și păpurică [βούτομον].

22. Și se umbresc în el pomi mari, cu ramurile [lor], și crengile salciei.

23. Dacă are să se facă revărsare [a apei], nu are să simtă. A nădăjduit că va lovi Iordanisul întru gura lui.

24. În ochiul lui îl va primi pe el. Răsucindu-se, va găuri nasul.

25. Și vei aduce balaurul[2] în undiță și vei pune căpăstru împrejurul nasului său?

26. Oare vei lega inel în nasul lui și [cu] brățară vei găuri buza lui?

27. Și va grăi ție [cu] rugăciune, [cu] rugăminte moale [ἱκετηρίᾳ μαλακῶς]?

28. Și va pune făgăduință cu tine și-l vei lua pe el rob veșnic?

29. Și te vei juca cu el ca [și cu] o pasăre [παίξῃ δὲ ἐν αὐτῷ ὥσπερ ὀρνέῳ] sau îl vei lega pe el ca pe vrabia copilului?

30. Și se hrănesc în[tru] el neamuri și îl împart pe el felurile finicilor.

31. Și tot cel plutitor [pe apă], adunându-se, nu are să aducă o piele a cozii lui și [nici] în bărcile pescarilor capul său.

32. Și vei pune lui [peste el] mâna, aducându-ți aminte de războiul care se face în trupul său și să nu se mai facă!

[1] Și aici se referă la demoni, care batjocoresc neîncetat făpturile create de Dumnezeu.

[2] Cu referire la Satanas și la biruirea lui de către Domnul.