Facerea (ediția LXX)
Istoria literaturii române (vol. 9)
Pagina sursă a cărții.
Cartea în format PDF.
*
Cuprins
Vasile Voiculescu: erotismul învins / 5 – 52 /
Sonetele lui Vasile Voiculescu / 53 – 56 /
Vasile Voiculescu: biografie poetică / 57 – 91 /
Ion Vinea: lumina căințelor / 92 – 105 /
Ion Vinea – în căutarea liniștii și a rugăciunii / 106 – 140 /
Lucian Blaga: între aspirația spre lumină și întunericul infernal / 141 – 195 /
Lucian Blaga: trei arte poetice și alte poeme / 196 – 208 /
Paradis în destrămare / 209 – 211 /
Accente pe relația lui Blaga cu tradiția românească, spirituală și poetică / 212 – 242 /
Blaga: reîntoarcere la sat? / 243 – 245 /
Blaga și răsăritul lunii / 246 – 249 /
Poezia lui Ion Barbu: adevărul elementar ermetizat / 250 – 305/
Lauda grădinii de îngeri / 306 – 307 /
După melci / 308 – 318 /
Din ceas dedus/ Joc secund / 319 – 322 /
Adrian Maniu și ravagiile întomnării / 323 – 369 /
Benjamin Fundoianu, un evreu „ortodoxist” / 370 – 375 /
Ilarie Voronca și poezia ca deznădejde-n rugăciune / 376 – 384/
Acatistele Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor / 385 – 464 /
Un Acatist tradiționalist-modernist / 465 – 471 /
Ce este valea plângerii? / 472 – 474 /
Sufletul românesc în modernism, între poezie și filosofie / 475 – 487 /
Bucuria de a fi cu Adam
Istoria literaturii române (vol. 8)
Pagina sursă a cărții.
*
Cuprins
Introducere la poezia modernă 6 – 42
Alexandru Macedonski: poetul în valea plângerii 43 – 78
Noaptea de decemvrie 79 – 87
Miopia preferențială a criticii literare 88 – 93
George Coșbuc sau despre falsul tradiționalism 94 – 109
Poezia lui Ștefan Petică sau despre cum să-l moștenim pe Eminescu 110 – 226
Bacovia sau despre o frumusețe isterică 227 – 251
Completări la comentariul poeziei lui Bacovia 252 – 259
De la Melancolie la Plumb sau de la Eminescu la Bacovia 260 – 267
Decembre 268 – 273
Amurg violet 274 – 276
De la convenții la substanța literară 277 – 278
Bacovia post-Bacovia: ieșirea din infern 279 – 304
Despre „norma simbolistă” 305 – 310
Dimitrie Anghel: „poetul florilor” 311 – 353
Ștefan Octavian Iosif: ochiuri de poezie 354 – 419
Octavian Goga: poetul iconic 420 – 436
Ion Pillat – culorile amintirii 437 – 545
Aci sosi pe vremuri 546– 552
Biblia și poezia modernă 553 – 558
Împreună-răspunsuri și corespondențe 559 – 573
Tudor Arghezi și dorința de revelare a lui Dumnezeu 574 – 648
Dumnezeu și Arghezi 649 – 700
Erori critice intenționate… 701 – 704
Din nou Arghezi… 705 – 723
Între credință și tăgadă? 724 – 728
Cuvânt 729 – 733
Tablouri biblice (Versuri de abecedar) 734 – 743
Arghezi. Poezia nupțială 744 – 765
Ceasul de-apoi 766 – 771
Sentimentul timpului la Arghezi 772 – 782
Precizare 783
Predică la Duminica a V-a din Postul Mare [2023]
Iubiții mei[1],
Sfânta Maria Egipteanca, cea pomenită azi, n-a fost niciodată Monahie, dar s-a nevoit monahal în mod desăvârșit, pentru că s-a pocăit în mod desăvârșit. De aceea, ea este Cuvioasă Maică pentru Biserica lui Dumnezeu. Pentru că ești ceea ce faci toată ziua.
– Și ce făcea toată ziua Sfânta Maria, Maica noastră?
– Trăind în pustiu, ea lepăda neîncetat chipurile patimilor [τῶν παθῶν τὰς εἰκόνας] din sufletul său[2]. Nu se mai oprea cu mintea și cu inima ei la imaginile mentale desfrânate pe care i le aduceau demonii, nu mai privea spre trecutul ei păcătos, ci privea mereu spre Dumnezeu, spre Cel care ne întărește să biruim orice patimă din noi înșine.
Iar lupta cu patimile din ea însăși a fost o trăire continuă a puterii Crucii Domnului[3]. Căci fiecare dintre noi putem trăi puterea Crucii Sale, adică simțirea slavei lui Dumnezeu, dacă ne luptăm interior cu patimile noastre. Și a te lupta cu patimile tale înseamnă a nu mai dori să le săvârșești în viața ta. A te lupta cu desfrânarea înseamnă a nu mai dori să gândești desfrânat și să simți desfrânat. A te lupta cu vorbăria multă înseamnă a rămâne în tăcere, vorbind numai cu Dumnezeu. A te lupta cu mândria ta înseamnă a vedea ajutorul lui Dumnezeu în toate ale tale, iar a te lupta cu lenea ta înseamnă a munci în fiecare zi în mod susținut. Pentru că pe fiecare zi trebuie să muncim, să ne nevoim, să ne rugăm, să facem lucruri spre slava lui Dumnezeu și spre folosul tuturor. Căci toată nevoința noastră zilnică ne umple de cuviință și de ascultarea de Dumnezeu, ne umple de smerenie și de pace, obosindu-ne în mod evlavios.
Sfânta Maria Egipteanca și-a lepădat neputința sa, slăbiciunea ei, împătimirea ei, cu harul lui Dumnezeu, și cu noblețe a stat împotriva diavolului[4]. Pentru că s-a luat în stăpânire pe ea însăși, biruindu-și patimile sale, și a trăit cu noblețe duhovnicească, cu noblețea pe care ți-o aduce sfințenia lui Dumnezeu. Căci atunci când faci tot păcatul, nu ești stăpân pe tine, ci ești robul patimilor tale. Dar ești stăpân pe tine însuți, atunci când nu îți mai permiți să te rănești interior. Pentru că tot păcatul ne rănește de moarte. Și tot păcatul ne robește demonilor. Însă, când ne eliberăm de patimi și privim viața noastră ca niște oameni liberi și nu ca niște pătimași jalnici, atunci alegerile noastre sunt foarte importante pentru noi. Căci prin ele rămânem în viața cu Dumnezeu. Și cine alege mereu voia lui Dumnezeu cu el, acela alege să trăiască noblețea cea duhovnicească, alege să trăiască ca om plin de slava lui Dumnezeu și de virtuți dumnezeiești.
Cu sabia înfrânării [τῷ ξίφει τῆς ἐγκρατείας], Sfânta Maria Egipteanca a tăiat patimile cele sufletești și trupești, prin tăcerea ascezei [τῇ σιγῇ τῆς ἀσκήσεως] a înecat păcatele făcute cu mintea, iar prin lacrimile sale și-a curățit întreaga sa ființă[5]. Pentru că fiecare virtute dumnezeiască este absolut importantă pentru viața noastră. Și nu putem să săvârșim una în mod real, dacă nu vrem să le săvârșim pe toate în același timp. Pentru că cel care postește, acela se și roagă, se și smerește continuu, priveghează, trăiește în curăție și sfințenie, slujește neîncetat lui Dumnezeu. Și cel care dorește să fie mereu cu Dumnezeu, acela se umple de toate virtuțile cele dumnezeiești, pentru că știe că numai prin ele se împlinește cu adevărat.
De aceea, troparul Sfintelor Cuvioase Maici ne spune că mântuirea se trăiește cu acrivie [ἀκριβῶς][6], cu exactitate duhovnicească, împlinind toate poruncile lui Dumnezeu. Și când se spune că trupul nostru e trecător, nu se minimalizează importanța trupului în lucrarea mântuirii, ci se subliniază fragilitatea lui. Iar sufletul nostru este nemuritor[7], dar el își pregătește mântuirea sa împreună cu trupul cel trecător, de care e legat, prin lucrarea lui Dumnezeu, de la zămislirea trupului în uterul mamei sale.
Căci, în fapt, noi nu ne mântuim doar sufletul, ci și trupul nostru. Lucru pe care îl vedem în mod concret în Sfintele Moaște ale Sfinților lui Dumnezeu. Căci noi avem aici, pe pământ, trupurile lor transfigurate, tocmai pentru că sufletele lor, cele pline de sfințenie, sunt în Împărăția lui Dumnezeu. Și trupurile lor nu ar fi fost sfinte, dacă n-ar fi fost sfinte și sufletele lor. Dar Sfinții s-au sfințit aici, pe pământ, prin toată viața lor bisericească. De aceea, aici și-au sfințit și trupurile, cât și sufletele lor.
Însă, a nu ne uita la trup înseamnă a nu căuta în mod excesiv comoditatea și ușurătatea acestei vieți. Înseamnă a nu căuta să trăim păcătos pe pământ. Căci nevoile reale ale sufletului nostru sunt și nevoile reale ale trupului nostru. Iar nevoile noastre reale țin cu totul de împlinirea voii lui Dumnezeu cu noi. Poruncile Lui sunt nevoile noastre reale. Și când împlinim voia lui Dumnezeu cu noi, atunci trăim cu adevărat, pentru că voia Lui ne împlinește în mod desăvârșit.
Pocăința Sfintei Maria Egipteanca a fost radicală și de aceea e preaminunată. Pentru că a părăsit cu totul viața păcătoasă. „Timp de mai bine de 17 ani…i-am petrecut în dragoste publică, supusă fiind destrăbălării. […] [Și] aveam… o poftă nesățioasă și o dorință neînfrânată de a mă tăvăli în noroi. Aceasta socoteam că este scopul vieții: de a batjocori neîncetat trupul”[8] meu. Și mulți tineri, dar și maturi trăiesc în aceeași iluzie: cred că curvia și beția și lăcomia și distracția continuă sunt „adevărata” viață a omului.
Dar când și-a venit în fire și s-a pocăit, Sfânta Maria Egipteanca a început să vadă robia amară a patimilor sale: „am petrecut 17 ani în acest pustiu, luptându-mă cu poftele mele nebunești ca și cu niște fiare sălbatice. Când încercam să gust din hrană, doream cărnurile și peștii pe care îi are Egiptul. Doream băutura de vin, atât de plăcută mie, căci am băut mult vin pe când eram în lume. Aici însă nici apă nu aveam să gust. Ardeam de sete în chip groaznic, dar, de nevoie, sufeream. Intra însă în sufletul meu și pofta necugetată a cântecelor desfrânate, tulburându-mă chinuitor să cânt cântecele drăcești pe care le-am învățat”[9]. Pentru că patimile tale și amintirile tale păcătoase nu te lasă în pace, până când nu le birui în mod desăvârșit în ființa ta. Și oriunde mergem și orice facem, noi trebuie să ne luptăm interior cu patimile noastre, adică cu gândurile, sentimentele și pornirile noastre cele rele, pentru ca să trăim cuvios pe pământ.
Iar după ce și-a biruit desăvârșit patimile sale, Sfânta Maria Egipteanca a fost hrănită dumnezeiește de Dumnezeu și învățată dumnezeiește de către El[10]. Și Sfântul Cuvios Zosimas a văzut-o pe Sfânta Maria Egipteanca mergând pe apă, pe apa Iordanisului[11], dar a văzut-o și rugându-se în mod dumnezeiește. Iar „în timpul rugăciunii ei [era] înălțată cu un cot de la pământ, încât se ruga stând în văzduh”[12]. Și aceasta, pentru că acolo unde este îndreptare adevărată a omului, e și sfințenie din destul.
Și la scurt timp după ce a împărtășit-o, Sfânta Maria a adormit, dar Sfântul Zosimas i-a găsit trupul ei nestricat după un an de zile. Și, după cum și-a dorit Sfânta Maria, Sfântul Zosimas i-a îngropat trupul ei[13]. Dar nu l-a îngropat de unul singur, ci împreună cu un leu, care a venit în mod minunat și a săpat groapa cu ghearele sale[14].
De unde înțelegem, că atunci când Dumnezeu voiește ca să aflăm despre un Sfânt al Său, El trimite pe cineva la acesta ca să îl ajute. Și Dumnezeu binecuvântă să se scrie Viețile Sfinților Lui cu pace, pentru ca ele să fie de folos tuturor. Iar noi trebuie să citim Viețile lor cu evlavie și cu deplină încredințare, pentru ca să învățăm de la ei viața cu Dumnezeu.
Așadar, iubiții mei, începutul vieții cu Dumnezeu e pocăința și, prin pocăința cea adevărată, învățăm să iubim toate virtuțile cele dumnezeiești. Iar Sfinții lui Dumnezeu sunt călăuzitorii noștri pe calea sfințeniei, pentru că ei ne luminează spre tot ceea ce trebuie să facem.
Sfântul Sofronios, Patriarhul Ierusalimului, a fost cel care a scris Viața Sfintei Maria Egipteanca[15] și ea a fost inserată în Triod, spre sfârșitul cărții[16]. Sfânta Maria a trăit între c. 344-c. 421[17], iar Sfântul Sofronios [Σωφρόνιος], scriitorul Vieții sale, a trăit între c. 560-11 martie 638[18]. Și ceea ce el a scris este o luminare pentru toate generațiile, pentru că el a păstrat-o în memoria umanității.
De aceea, atunci când trăim pe lângă Sfinți ai lui Dumnezeu trebuie să scriem despre ei! Trebuie să scriem Viețile lor, ale Sfinților pe care îi cunoaștem, dar și să extindem neîncetat Viețile Sfinților Lui, cu toate mărturiile despre ei pe care le găsim. Pentru că toate acestea sunt o luminare vie pentru toți oamenii.
Dumnezeu să ne întărească pe mai departe în slujirea Lui! Mult spor în tot ceea ce faceți și multă împlinire! Amin!
[1] Începută la 7. 56, în zi de miercuri, pe 29 martie 2023. Cer înnorat, un grad, vânt de 5 km/ h.
[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t14.html.
[3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem.
[6] Ibidem. Pentru că textul e acesta: Ἐν σοὶ Μῆτερ ἀκριβῶς διεσώθη τὸ κατ’ εἰκόνα…
[7] Ibidem.
[8] Triodul, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 747.
[9] Idem, p. 479-750. [10] Idem, p. 750. [11] Idem, p. 752. [12] Idem, p. 746. [13] Idem, p. 753. [14] Ibidem. [15] Idem, p. 741. [16] Idem, p. 741-754.
[17] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Mary_of_Egypt.
[18] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Sophronius_of_Jerusalem.
Ieșirea, cap. 5, cf. LXX
1. Și după acestea a[u] intrat Moisis și Aaron către Farao și i-au zis lui: „Acestea zice Domnul, Dumnezeul lui Israil: «Trimite-l pe poporul Meu, pentru ca să-Mi prăznuiască Mie în pustiu!»”.
2. Și Farao [Φαραώ] a zis: „Cine este Căruia voi asculta glasul Său, astfel încât să-i trimit pe fiii lui Israil? Nu L-am cunoscut pe Domnul [οὐκ οἶδα τὸν Κύριον] și pe Israil nu îl trimit”.
3. Și i-au zis lui: „Dumnezeul evreilor ne-a chemat pe noi [ὁ Θεὸς τῶν εβραίων προσκέκληται ἡμᾶς]! Așadar, vom merge cale de trei zile întru pustiu, pentru ca să jertfim Dumnezeului nostru, ca nu cumva să ne întâmpine pe noi moartea sau uciderea”.
4. Și le-a zis lor împăratul Egiptosului: „Pentru ce, Moisi și Aaron [Μωυσῆ καὶ Ααρων][1], stricați poporul meu de la lucrurile [lor]? Mergeți, fiecare [dintre] voi, către lucrurile sa- le!”.
5. Și a zis Farao: „Iată, acum se înmulțește poporul! Așadar, să nu-i oprim pe ei din lucrurile [lor]!”.
6. Și Farao le-a rânduit supraveghetorilor poporului și cărturarilor, zicându-le:
7. „Nu va mai fi adăugându-se, [pentru] a da paie poporului, spre facerea cărămizii, precum ieri și alaltăieri, [ci] ei să meargă și să-și adune lor paiele!
8. Și învoiala facerii cărămizii, pe care ei o fac, în fiecare zi o vei pune asupra lor. [Și] nu vei lua nimic [din greutatea ei, pentru ca să nu] fie fără muncă. Căci pentru aceasta au strigat, zicând: «Să mergem și să jertfim Dumnezeului nostru».
9. Să se îngreune lucrurile oamenilor acestora și să se îngrijoreze de acestea și să nu se îngrijoreze în[tru] cuvintele cele deșarte!”.
10. Și îi apăsau pe ei supraveghetorii și cărturarii și ziceau către popor, zicându-le: „Acestea zice Farao: «Nu vă mai dau vouă paie!
11. Voi înșivă, mergând, adunați-vă vouă înșivă paie, de unde aveți să aflați, căci nu se ridică din învoiala voastră nimic!»”.
12. Și a fost împrăștiindu-se poporul în tot Egiptosul [ca] să strângă trestie spre [a face] paie.
13. Dar supraveghetorii îi apăsau pe ei, zicându-le: „Sfârșiți lucrurile cele cuvenite pe [fiecare] zi, ca și când paie vi s-ar fi dat vouă!”.
14. Și au fost bătuți cărturarii neamului fiilor lui Israil, cei care au fost puși pe[ste] ei, de către căpeteniile lui Farao, zicându-le: „Pentru ce nu ați sfârșit învoielile voastre, ale facerii cărămizii, și astăzi, precum ieri și alaltăieri?”.
15. Și au intrat cărturarii fiilor lui Israil [și] au strigat către Farao, zicându-i: „Pentru ce faci așa slujitorilor casei tale?
16. Paie nu este dat [nu sunt date] slujitorilor casei tale și cărămidă ne zici nouă a face? Și, iată, slujitorii tăi au fost bătuți! Așadar, vei face nedreptate poporului tău?”.
17. Și le-a zis lor: „Fără muncă sunteți, leneși sunteți, pentru aceasta ziceți: «Să mergem să jertfim Dumnezeului nostru».
18. Așadar, acum ați fost mergând [mergând], lucrați! Căci paiele nu va fi dat [nu vor fi date] vouă și învoiala facerii cărămizii o veți da”.
19. Și cărturarii fiilor lui Israil se vedeau pe ei înșiși în cele rele, zicându-și: „Nu vor rămâne [va rămâne în fiecare] zi facerea cea cuvenită a cărămizii”.
20. Și s-au întâmpinat [cu] Moisis și [cu] Aaron, venind întru întâmpinarea lor, ieșind ei de la Farao
21. și le-au zis lor: „Să vă vadă Dumnezeu pe voi și să vă judece, că[ci] ați urât mirosul nostru înaintea lui Farao [ὅτι ἐβδελύξατε τὴν ὀσμὴν ἡμῶν ἐναντίον Φαραω] și înaintea slujitorilor săi, [ca] să dați sabie întru mâinile sale [și] să ne omoare pe noi!”.
22. Și s-a întors Moisis către Domnul și I-a zis: „Doamne, pentru ce ai chinuit poporul acesta? Și pentru ce m-ai trimis pe mine?
23. Și de când am mers către Farao, [pentru ca] să grăiesc în[tru] numele Tău, [el] a chinuit poporul acesta și [Tu] nu l-ai izbăvit pe poporul Tău”.
[1] Formele de vocativ.
Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [31]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
II. Cartea a doua a Exaimeronului
Și fiindcă Îngerul le-a grăit pe ele, Moisis nu și-a pus nicăieri numele ca autor al său. Aceasta era [este] ceva deosebit față de ceea ce au făcut alți Profeți în cărțile profețiilor lor.
Îngerii i-au descris aceste lucruri lui Moisis? Ascultă-l pe Pavlos, când zice în epistola sa către evrei despre Moisis făcând Legile și Scriptura: „Căci, dacă cuvântul rostit prin Îngeri a fost cel adeverit”[1].
Sfântul Stefanos, în Faptele Apostolilor, a vorbit la fel evreilor despre Moisis. El a zis: „Acesta este [Moisis], care a fost în adunare în pustiu, cu Îngerul care i-a grăit pe muntele Sina, și cu părinții noștri. El a primit cuvinte vii ca să ni le dea nouă”[2].
Iată, aud limpede de la Apostoli, de la Stefanos și de la Pavlos că Îngerii sunt cei care i-au dictat cartea Facerii lui Moisis. Și, de aceea, Moisis nu și-a pus pe ea numele său [ca autor].
V. În legătură cu ceea ce am spus mai sus, este nevoie să mă opresc și să întreb: de ce a numit-o el pe aceasta ziua a doua[3] (ceea ce cred că a fost deopotrivă precis și adevărat)?
Dumnezeu nu i-a dăruit omului chip[4] pentru aceasta: pentru ca Dumnezeu, în locul lui, să fie necinstit prin atârnarea pe Cruce[5] și astfel prin El însuși și prin Apostolii Săi să tragă întreaga omenire la El însuși[6]. Mai degrabă, l-a făcut pentru ca omul, primind chip, să rămână în siguranță printre lucrurile dăruite lui în Edem și să nu fie clătinat dintre ele deloc[7].
Însă omul nu a rămas credincios[8]. Și astfel a fost doborât, alungat din Edem[9] și osândit să putrezească[10]. Dacă acesta este adevărul, atunci era nevoie ca să se petreacă ceva cu mult mai bun decât lucrurile bune dintâi[11]. Și acest lucru cu mult mai bun a fost întruparea Făcătorului.
Așadar, s-a ridicat de dedesubt, din apele pământului, tăria aerului. Pe aceasta am luat-o a fi [a preînchipui] umanitatea lui Hristos. Și acum este unită împreună cu marele și primul cer – adică dumnezeirea Cuvântului – în mod de nedespărțit. Și aceste lucruri [făcute] a doua oară s-au petrecut pentru ca cele dintâi să fie vindecate.
De aceea, întruparea Mântuitorului este numită ziua a doua, a doua facere. Și a fost preînchipuită prin ziua care a despărțit apele credincioșilor de cele ale necredincioșilor, de-o parte și de alta, prin tăria credinței creștine.
[1] Evr. 2, 2.
[2] Fapt. 7, 38.
[3] Cf. Fac. 1, 8.
[4] Cf. Fac. 2, 7.
[5] Cf. Lc. 18, 32.
[6] Cf. In. 12, 32.
[7] Cf. Fac. 2, 15-16.
[8] Cf. Fac. 3, 6-7.
[9] Cf. Fac. 3, 24.
[10] Cf. Fac. 3, 19.
[11] Cf. Fac. 3, 15.
Apocalipsis, cap. 22, cf. BYZ
1. Și mi-a arătat mie râul cel curat al apei vieții, luminat ca cristalul, ieșind din tronul lui Dumnezeu și al Mielului.
2. În mijlocul lărgimii ei[1], și a râului deoparte și de alta, [este] pomul vieții, făcând 12 roade, în fiecare lună dându-și rodul său. Și frunzele pomului [sunt] spre vindecarea neamurilor.
3. Și tot blestemul nu va [mai] fi încă; și tronul lui Dumnezeu și al Mielului în aceasta[2] va fi; și robii Săi Îi vor sluji Lui
4. și vor vedea fața Sa; și numele Său [va fi] pe frunțile lor.
5. Și noapte nu va [mai] fi acolo, și nu au nevoie de luminător și de lumina soarelui, că[ci] Domnul Dumnezeu îi va lumina pe ei; și vor împărăți [βασιλεύσουσιν] întru vecii vecilor.
6. Și îmi zice mie: „Aceste cuvinte [sunt] credincioase și adevărate; și Domnul, Dumnezeul duhurilor Profeților [Κύριος, ὁ Θεὸς τῶν πνευμάτων τῶν Προφητῶν][3], l-a trimis pe Îngerul Său, [ca] să le arate robilor Săi [pe cele] care trebuie să fie în grabă [ἃ δεῖ γενέσθαι ἐν τάχει][4].
7. Și iată, [Eu] vin curând! Fericit [este] cel care păzește cuvintele profeției cărții acesteia!”.
8. Și eu, Ioannis, [sunt] cel care aud și care văd acestea [ὁ ἀκούων καὶ βλέπων ταῦτα]. Și când am văzut și am auzit, am căzut să mă închin înaintea picioarelor Îngerului, care îmi arată mie acestea.
9. Și [Îngerul] îmi zice mie: „Vezi să nu [faci asta]! Împreună-rob [σύνδουλός] sunt [cu] tine și [cu] frații tăi, Profeții, și [cu] cei ce păstrează cuvintele cărții acesteia. Lui Dumnezeu închină-te [τῷ Θεῷ προσκύνησον]!”.
10. Și [Îngerul] îmi zice mie: „Să nu pecetluiești [Μὴ σφραγίσῃς] cuvintele profeției cărții acesteia, căci vremea este aproape.
11. Cel care e nedrept, să nedreptățească încă! Și cel care este spurcat, să se spurce încă! Și cel Drept, să facă încă dreptate! Și cel Sfânt, să se sfințească încă!
12. Iată, vin curând, și plata Mea [este] împreună cu Mine, [ca] să răsplătesc fiecăruia precum va fi fapta sa!
13. Eu [sunt] Alfa și O[mega] [Ἐγὼ τὸ Ἄλφα καὶ τὸ Ὦ], Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.
14. Fericiți [sunt] cei care fac poruncile Sale [Μακάριοι οἱ ποιοῦντες τὰς ἐντολὰς Αὐτοῦ], că[ci] va fi puterea lor pe[ste] pomului vieții [ἵνα ἔσται ἡ ἐξουσία αὐτῶν ἐπὶ τὸ ξύλον τῆς ζωῆς] și [prin] porți să intre întru cetate [καὶ τοῖς πυλῶσιν εἰσέλθωσιν εἰς τὴν πόλιν][5].
15. Afară câinii [οἱ κύνες] și vrăjitorii [οἱ φαρμακοὶ] și curvarii [οἱ πόρνοι] și ucigașii [οἱ φονεῖς] și idolatrii [οἱ εἰδωλολάτραι] și tot cel care iubește și face minciuna [καὶ πᾶς φιλῶν καὶ ποιῶν ψεῦδος]!
16. Eu, Iisus, l-am trimis pe Îngerul Meu [ca] să vă mărturisească vouă acestea în Biserici [ἐπὶ ταῖς Ἐκκλησίαις]. Eu sunt rădăcina [Ἐγώ εἰμι ἡ ῥίζα] și odrasla lui David [καὶ τὸ γένος Δαυίδ], steaua cea luminoasă [și] de dimineață [ὁ ἀστὴρ ὁ λαμπρὸς ὁ πρωϊνός].
17. Și Duhul[6] și Mireasa[7] zic: «Vino![8]». Și cel care aude, să zică: «Vino![9]». Și cel însetat, să vină! Cel care voiește, să ia în dar apa vieții!”.
18. [Și] eu mărturisesc tot celui care aude cuvintele profeției cărții acesteia: dacă cineva are să adauge la acestea [ἐάν τις ἐπιθῇ ἐπ᾽ αὐτά], Dumnezeu să adauge asupra lui plăgile care au fost scrise în cartea aceasta [ἐπιθήσαι ὁ Θεὸς ἐπ᾽ αὐτὸν τὰς πληγὰς τὰς γεγραμμένας ἐν τῷ βιβλίῳ τούτῳ];
19. și dacă cineva are să scoată din cuvintele cărții profeției acesteia [καὶ ἐάν τις ἀφέλῃ ἀπὸ τῶν λόγων τοῦ βιβλίου τῆς προφητείας ταύτης], Dumnezeu să scoată partea sa de la pomul vieții și din cetatea cea sfântă [și din] cele care au fost scrise în cartea aceasta [ἀφέλοι ὁ Θεὸς τὸ μέρος αὐτοῦ ἀπὸ τοῦ ξύλου τῆς ζωῆς καὶ ἐκ τῆς πόλεως τῆς ἁγίας τῶν γεγραμμένων ἐν τῷ βιβλίῳ τούτω].
20. Cel care mărturisește[10] acestea zice: „Da, vin curând!”. Amin! Da, vino, Doamne Iisuse!
21. Harul Domnului Iisus Hristos [să fie] cu toți Sfinții [Ἡ χάρις τοῦ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ μετὰ πάντων τῶν Ἁγίων][11]! Amin.
[1] A cetății lui Dumnezeu.
[2] În cetatea Lui.
[3] O sintagmă unică în Noul Testament.
[4] Iar graba lui Dumnezeu, din marea Sa iubire față de oameni, nu s-a împlinit nici după 2.000 de ani. Pentru că El așteaptă mântuirea noastră. El dorește ca noi să credem Lui întru toate și să facem voia Sa cu inimă de fii.
[5] În ed. BOR 1988 însă, acest verset arată astfel: „Fericiți cei ce spală veșmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieții și prin porți să intre în cetate!”. Biblia de la 1688, Biblia de la Blaj de la 1795 și ed. BOR 1914 au textul cf. BYZ.
Tocmai în ed. BOR 1939 apare fragmentul „cei ce spală veșmintele lor”. De unde l-a luat? El nu apare în GOC, MGK, SCR, STE, TBT, GNV, KJV, TNT, dar apare în BGT [οἱ πλύνοντες τὰς στολὰς αὐτῶν], BNT, GNT, TIS, VUL [qui lavant stolas suas], NAS [are those who wash their robes], NJB.
[6] Duhul Sfânt.
[7] Biserica.
[8] „Vino, Doamne Iisuse!”. Pentru că se referă la a doua Sa venire întru slavă.
[9] Cu același sens: Vino, Doamne, întru slava Ta!
[10] Cu referire la Domnul Hristos.
[11] În Biblia de la 1688, în loc de „cu toți Sfinții”, avem: „cu toți cu voi”. În Biblia de la Blaj din 1795 și în ed. BOR 1939, 1988 și 2001: „cu voi cu toți”. În ed. BOR 1914: „cu voi toți”. Pentru că traduc varianta MGK: „Ἡ χάρις τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ εἴη μετὰ πάντων ὑμῶν [Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi, [cu] toți!]”.
În BGT, BNT, GNT, Codex Alexandrinus avem: „Harul Domnului Iisus [să fie] cu toți [Ἡ χάρις τοῦ Κυρίου Ἰησοῦ μετὰ πάντων]!”. La fel avem și în VUL: „gratia Domini nostri Iesu Christi cum omnibus”.
Unde mai găsim însă varianta BYZ? În GOC: „Ἡ χάρις τοῦ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ μετὰ πάντων τῶν Ἁγίων”. Dar și în Codex Vaticanus [Vat. gr. 1209, p. 1536], cf.
http://digi.vatlib.it/view/MSS_Vat.gr.1209/1540?sid=4448a0ec6ec29b1b8783406f2f8ecd71&zoomlevel=3, cât și în Codex Sinaiticus: „η χαριϲ του Κυ Ιυ μετα των Αγιων”.
Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [30]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
II. Cartea a doua a Exaimeronului
IV. 1. Noi am învățat din Dumnezeiasca Scriptură faptul că crearea a două și numai două ceruri reprezintă un chip al celor două corturi ale templului[1]. Și acestea arată cele două firi ale lui Iisus și de asemenea ale celor două popoare și ale celor două Biserici: Ierusalimul cel de sus și noi, credincioșii[2]. Căci așa după cum Dumnezeu este Lumina pentru cerul de sus, așa soarele este lumina cerului de jos, iar Evanghelia pentru tăria Bisericii. Și așa cum Sfinții Îngeri luminează în cerul nevăzut, așa stelele sunt pe tăria [cea văzută] și Sfinții în Biserică.
2. Când auzi în psalmii lui David cuvintele „cerurile cerurilor”[3], aceasta este o particularitate a limbii ebraice. Adesea numește la plural un lucru ce este la singular. Dar când îl vezi pe Pavlos răpit până la al treilea cer[4], trebuie să înțelegi primul cer ca fiind aerul din interior[ul atmosferei pământului]. După cum zice: „Cunoscut-am toate păsările cerului”[5], adică: ale aerului dinăuntru. Apoi, al doilea cer al lui Pavlos este cerul stelelor. Iar al treilea este cel mai înalt cer, al Îngerilor.
De asemenea, în partea dinafară a templului a stat marea majoritatea din Israil. Numai preoții au intrat în interior[6], dar numai arhiereul a intrat înăuntrul celui de-al doilea cort[7].
Vei afla aceleași și în ceea ce privește cerurile. În partea dinafară a cerului, care este aproape de noi – adică tăria aerului – trăiesc împreună neamurile păsărilor. Ele reprezintă mulțimea obișnuită a lui Israil. Însă, în partea dinăuntru a acestei tării văzute [ἐσωτέρω δέ τοῦ φαινόμενο στερεώματος] intră Puterile gânditoare – conducând, slujind și sfătuind[8] – și, desigur, și sufletele Drepților. Mai sus de al doilea cer – unde anume ar putea fi, nu știu – adică mai sus de cel de-al doilea cort, nimeni nu a intrat, în afară de adevăratul Arhiereu, Hristos, după rânduiala lui Melhisedec[9].
Cred că acest cer de sus este sânul Tatălui[10].
3. Când auzi din Dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu există[11] și locuiește în ceruri[12] sau că este înăuntrul celui de-al doilea cort[13], să nu îți închipui hotare sau așezări în spațiu sau mutări sau intrări ori ieșiri. Firea noastră este slabă, iar Duhul Sfânt îi grăiește după puterea sa de a înțelege.
De altfel, cuvintele Sfântului Moisis care stau înaintea noastră aduc dovezi în sprijinul a ceea ce am spus. Sunt ziceri care sunt grosolane și nevrednice de Dumnezeu, care nu pot fi înțelese. Moisis nu le-a spus pe acestea din imaginația sa, ci Dumnezeu i le-a dictat prin Sfinții Săi Îngeri, în cortul lui Moisis de pe muntele Sina[14].
[1] Cf. Evr. 10, 20.
[2] Cf. Gal. 4, 25-26.
[3] Cf. Ps. 148, 4.
[4] Cf. II Cor. 12, 2.
[5] Ps. 49, 11.
[6] Cf. Num. 18, 2-7; Evr. 9, 6.
[7] Cf. Ieș. 30, 10; Lev. 16: 2-3, 15; Evr. 9, 7.
[8] Cf. Mt. 4, 11; Evr. 1, 14.
[9] Cf. Ps. 109, 4; Evr. 5, 5-10; 6, 19 – 7, 28; 9, 7.
[10] Cf. In. 1, 18.
[11] Cf. II Cr. 20, 6; Dan. 2, 28; 3, 17; Mt. 6, 9; 7, 11; 23, 9; etc.
[12] Cf. Ps. 2, 4; 122, 1.
[13] Cf. Ieș. 40, 20-21; Lev. 16, 2; Evr. 9, 3-5.
[14] Cf. Ieș. 19: 3, 19, 20-21; 24, 15-18; 25, 1-9; Fapt. 7, 38; Evr. 2, 2.
Apocalipsis, cap. 21, cf. BYZ
1. Și am văzut cer nou și pământ nou [Καὶ εἶδον οὐρανὸν καινὸν καὶ γῆν καινήν], căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut[1] și mare nu [mai] este încă.
2. Și pe cetatea cea sfântă, pe Ierusalimul cel nou, am văzut-o coborând din cer, de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită bărbatului ei.
3. Și am auzit glas mare din cer, zicând: „Iată, cortul lui Dumnezeu [este] împreună cu oamenii și [El] va locui împreună cu ei și ei vor fi poporul Său și El, Dumnezeu, va fi împreună cu ei!
4. Și va șterge toată lacrima din ochii lor [καὶ ἐξαλείψει πᾶν δάκρυον ἀπὸ τῶν ὀφθαλμῶν αὐτῶν] și moartea încă nu va [mai] fi [καὶ ὁ θάνατος οὐκ ἔσται ἔτι], nici plângerea, nici strigarea, nici durerea încă nu va mai fi [nu vor mai fi], căci cele dintâi au trecut”.
5. Și Cel șezând pe tron a zis: „Iată, pe toate le fac noi [πάντα καινὰ ποιῶ]!»”. Și [El] îmi zice mie: „Scrie! Căci aceste cuvinte sunt adevărate și credincioase”.
6. Și [El] mi-a zis mie: „Făcut-am! [Eu sunt] Alfa și Omega [τὸ Ἄλφα καὶ τὸ Ὦ], începutul și sfârșitul [ἡ ἀρχὴ καὶ τὸ τέλος]. Eu celui însetând îi voi da în dar din izvorul apei vieții.
7. Cel care biruie va moșteni toate [Ὁ νικῶν κληρονομήσει ταῦτα] și îi voi fi lui Dumnezeu și el Îmi va fi Mie fiu.
8. Dar partea lor, a celor fricoși și necredincioși și păcătoși și urâți și ucigași și curvari și vrăjitori și idolatri și a tuturor mincinoșilor [este] în lacul arzând [cu] foc și [cu] pucioasă, care este moartea cea de a doua [ὅ ἐστιν ὁ θάνατος ὁ δεύτερος]”.
9. Și a venit [către mine] unul dintre cei 7 Îngeri, cei având cele 7 cupe pline [φιάλας γεμούσας][cu] cele 7 plăgi[2], [cu] cele din urmă, și a grăit cu mine, zicându-mi: „Vino, [căci] îți voi arăta ție femeia [Δεῦρο, δείξω σοι τὴν γυναῖκα], [pe] mireasa Mielului [τὴν νύμφην τοῦ Ἀρνίου]!”.
10. Și m-a dus pe mine în Duhul[3] pe un munte mare și înalt [Καὶ ἀπήνεγκέν με ἐν Πνεύματι ἐπ᾽ ὄρος μέγα καὶ ὑψηλόν] și mi-a arătat mie cetatea cea mare, sfântul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu [καὶ ἔδειξέν μοι τὴν πόλιν τὴν μεγάλην, τὴν ἁγίαν Ἱερουσαλήμ, καταβαίνουσαν ἐκ τοῦ οὐρανοῦ, ἀπὸ τοῦ Θεοῦ],
11. având slava lui Dumnezeu [ἔχουσαν τὴν δόξαν τοῦ Θεοῦ]. [Iar] luminătorul ei [era] asemenea pietrei celei prea cinstite [ὁ φωστὴρ αὐτῆς ὅμοιος λίθῳ τιμιωτάτῳ], ca a pietrei de iaspis[4] [ὡς λίθῳ ἰάσπιδι], strălucind ca cristalul [κρυσταλλίζοντι],
12. având zid mare și înalt, având 12 porți și la porți [având] 12 Îngeri și nume scrise deasupra, care este [sunt] numele celor 12 seminții ale fiilor lui Israil.
13. Dinspre răsărituri [ἀπὸ ἀνατολῶν][cetatea avea] trei porți și dinspre miazănoapte [avea] trei porți și dinspre miazăzi [avea] trei porți și dinspre apusuri [ἀπὸ δυσμῶν][avea tot] trei porți.
14. Și zidul cetății având 12 temelii [θεμελίους δώδεκα] și pe ele [fiind înscrise] 12 nume ale celor 12 Apostoli ai Mielului [καὶ ἐπ᾽ αὐτῶν δώδεκα ὀνόματα τῶν δώδεκα Ἀποστόλων τοῦ Ἀρνίου].
15. Și cel care grăia cu mine avea [ca] măsură [μέτρον] o trestie de aur [κάλαμον χρυσοῦν], ca să măsoare cetatea și porțile ei și zidul ei.
16. Și cetatea este așezată [în] patru colțuri, iar lungimea ei [este] cât lățimea. Și a măsurat cetatea [cu] trestia [și avea] spre 12.000 de stadii [ἐπὶ σταδίους δώδεκα χιλιάδων]; 12 lungimea și lățimea și înălțimea ei, [căci dimensiunile ei] este [sunt] egale [δώδεκα τὸ μῆκος καὶ τὸ πλάτος καὶ τὸ ὕψος αὐτῆς ἴσα ἐστίν].
17. Și a măsurat [apoi] zidul ei: [avea] 144 de coți [ἑκατὸν τεσσαράκοντα τεσσάρων πηχῶν], [după] măsura omului, care este [și] a Îngerului.
18. Și era zidirea zidului aceluia iaspisul. Și cetatea [era] aurul cel curat, asemenea cristalului celui curat.
19. [Și] temeliile zidului cetății [erau cu] toată piatra cea cinstită împodobite [Οἱ θεμέλιοι τοῦ τείχους τῆς πόλεως παντὶ λίθῳ τιμίῳ κεκοσμημένοι]. Temelia cea dintâi [era] iaspisul. A doua [temelie era] safirul[5]. A treia [temelie era] calcedonia[6]. A patra [temelie era] smaraldul[7].
20. A cincea [temelie era] sardonixul[8]. A șasea [temelie era] sardiul[9]. A șaptea [temelie era] crisolitul[10]. A opta [temelie era] berilul[11]. A noua [temelie era] topazul[12]. A zecea [temelie era] crisoprazul[13]. A unsprezecea [temelie era] iacintul[14]. A douăsprezecea [temelie era] ametistul[15].
21. Și cele douăsprezece porți [sunt] douăsprezece mărgăritare. Fiecare [în parte], una [câte una], fiecare [din] porți era [făcută] dintr-un mărgăritar. Și lărgimea cetății [era] aurul cel curat, ca cristalul cel strălucitor.
22. Și templu nu am văzut în ea [Καὶ ναὸν οὐκ εἶδον ἐν αὐτῇ], căci Domnul Dumnezeu Atotțiitorul este templul ei și Mielul [ὁ γὰρ Κύριος ὁ Θεὸς ὁ Παντοκράτωρ ναὸς αὐτῆς ἐστίν καὶ τὸ Ἀρνίον].
23. Și cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca să o lumineze pe ea, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o pe ea și luminătorul ei [este] Mielul.
24. Și neamurile vor umbla prin lumina ei [Καὶ περιπατήσουσιν τὰ ἔθνη διὰ τοῦ φωτὸς αὐτῆς] și împărații pământului duc slava ei și cinstea neamurilor întru ea [καὶ οἱ βασιλεῖς τῆς γῆς φέρουσιν αὐτῷ δόξαν καὶ τιμὴν τῶν ἐθνῶν εἰς αὐτήν].
25. Și porțile ei nu or să fie închise ziua – căci noapte nu va [mai] fi acolo –
26. și vor duce slava și cinstea neamurilor întru ea.
27. Și nu are să intre întru ea tot cel necurat și făcând urâciune și minciună, fără numai cei scriși în cartea vieții [τῷ βιβλίῳ τῆς ζωῆς] Mielului.
[1] Cu sensul că s-au transfigurat prin slava Dumnezeului treimic.
[2] Pedepse dumnezeiești.
[3] În vedenie dumnezeiască avută prin harul Sfântului Duh.
[4] Iaspisul este o piatră prețioasă opacă de culoare roșie, galbenă, maro sau verde, mai rar albastră, pe care o găsim și în Munții Bucegi, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jasper.
[5] Care este de culoare albastră, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Safir.
[6] Un mineral incolor sau de culoare albăstrui-cenușie, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Calcedonie.
[7] Care e verde, cf. https://de.wikipedia.org/wiki/Smaragd.
[8] Cf. DEX 2009, sardonixul este o piatră semiprețioasă de culoare roșie.
[9] Cf. DEX 2009, sardiul este o piatră semiprețioasă transparentă, de culoare roșie sau brună.
[10] Cf. DN [Dicționar de neologisme] 1986, crisolitul este o piatră prețioasă de culoare verde.
[11] Berilul este un mineral incolor în stare pură sau verde, albastru, roz, roșu, auriu sau alb, cf.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Beril.
[12] Topazul este o piatră prețioasă de culoare variabilă, în mod frecvent galben-brună dar și albastră, roșie, violetă sau incoloră, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Topaz.
[13] Cf. DEX 2009, crisoprazul este o varietate de calcedonie de culoare verde.
[14] Cf. DAR [Dicționar de arhaisme și regionalisme] 2002, iacintul este o piatră prețioasă, o varietate de topaz. Iar cf. Scriban 1939 [ Dicționaru limbii românești], iacintul e un topaz galben care bate în roșu.
[15] Ametistul este o varietate de cuarț violet-albăstrui, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ametist.
Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [29]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
II. Cartea a doua a Exaimeronului
III. 1. Crezi, probabil, că fragmentul următor este despre diavoli și Îngeri: „Și a despărțit Dumnezeu între apa care era dedesubtul tăriei și între apa cea de deasupra tăriei”[1]. Dacă da, cugetările tale sunt evlavioase.
Însă unii zic că acesta se referă la cele două popoare. Noi am fost așezați deasupra tăriei și ne odihnim pe piatra de temelie a lui Petros și pe neclintirea credinței sale[2]. Dar evreii au căzut și zac sub această tărie.
De asemenea, se poate ca acest pasaj să vorbească despre puterile vrăjmașe și noi. Căci atunci când a venit pe pământ, Iisus a despărțit un mare număr de demoni și i-a alungat în abisul de sub tăria pământului, unde au fost trimiși după ce au intrat în turma de porci[3]. Și dușmanul a fost împuținat, astfel încât noi, cu mai puțină teamă, să învingem în virtute.
La fel, Îngerul Domnului a stat pe mare și l-a despărțit pe Israil de egipteni, astfel încât poporul lui Dumnezeu să fie mântuit[4]. El L-a preînchipuit pe „Îngerul sfatului celui mare”[5], care trebuia să ne smulgă pe noi din înhățarea diavolului.
2. [Sfântul] Grigorios al Nissisului, care este foarte plăcut [prin felul în care tâlcuiește], a învățat că despărțirea celor două ape a arătat orânduirea Oștirilor cerești. Dumnezeu, a zis el, le-a așezat pe unele în ceruri, pentru a aduce dumnezeieștile laude, iar pe altele le-a menit să slujească [oamenilor] celor de pe pământ.
În acord cu aceasta, s-a zis că ele sunt „duhuri liturghisitoare/ slujitoare, întru slujire trimițându-se”[6] întru ajutorul și mântuirea noastră. „Vedeți”, a zis Hristos, „să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia mici! Căci vă spun vouă, că Îngerii lor, în ceruri, văd întotdeauna fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”[7].
Ai putea să întrebi: „Cum este cu putință? Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu[8]”. Atunci, trebuie să știi aceasta: în Fiul, ca într-un fel de oglindă dumnezeiască, vedem slava Tatălui[9]. Așa este scris: „Cel care M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” pentru că „Eu [sunt] în Tatăl și Tatăl este în Mine”[10].
3. Înțelege împărțirea celor două ape ca despărțire a celor Drepți de păcătoși. Cei dintâi sunt luați pe nori deasupra tăriei[11], cei din urmă sunt trimiși dedesubt, în Iad.
Căci ce nevoie era, atunci, să așeze ape mai sus de cer? Nu pot cugeta alta. Voia Dumnezeu ca Puterile cerești să mănânce pește? El a spânzurat pământul pe ape[12]; și, din ape, El a întărit cerul[13]. [Sau] nu ar fi putut El să păzească această tărie, fără apă, ca să nu se topească de focul soarelui?
[1] Fac. 1, 7.
[2] Cf. Mt. 7, 25; 16, 18; Col, 1, 23.
[3] Cf. Mt. 8, 28-32; Mc. 5, 1-14; Lc. 8, 26-33.
[4] Cf. Ieș. 14, 19-30.
[5] Is. 9, 5. A se vedea Cartea Sfântului Profet Isaias, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2020, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2020/10/12/cartea-sfantului-profet-isaias-editia-stiintifica/.
[6] Evr. 1, 14.
[7] Mt. 18, 10.
[8] Cf. In. 1, 18.
[9] Cf. In. 1, 14; I Cor. 13, 12;
[10] In. 14, 9-11.
[11] Cf. I Tes. 4, 17.
[12] Cf. Ps. 135, 6; Iov 26, 7.
[13] Cf. Os. 13, 4.