Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Evanghelia după Lucas

Pagina sursă a cărții.

*

În format PDF.

Studii literare (vol. 6)

Pagina sursă a cărții.

PDFTORRENT

*

Cuprins

Geneza creștină în opera lui Eminescu (3-7)

Noaptea de decemvrie (8-15)

Accente pe relația lui Blaga cu tradiția românească, spirituală și poetică (16-47)

Din nou Arghezi… (48-67)

Aci sosi pe vremuri (68-74)

Din ceas dedus/ Joc secund (75-79)

Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!

***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

***

Platforma noastră este editată pe Windows 10 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Osie, cap. 13, cf. LXX

1. După cuvântul lui Efrem, el a luat dreptăți în Israil și [le-]a pus pe ele [în] Baal și a murit.

2. Și încă a adăugat a păcătui. Și au făcut lor înșiși topire din argintul lor după chipul idolilor [κατ᾽ εἰκόνα εἰδώλων], lucrurile dulgherilor săvârșite lor. [Și] ei zic: „Jertfiți oameni, căci vițeii s-au sfârșit!”.

3. Pentru aceasta vor fi ca norul cel de dimineață și ca roua cea de dimineață mergând, precum praful suflându-se din arie și ca aburul de pe înălțimi.

4. Iar Eu, Domnul, Dumnezeul tău, [sunt] întărind cerul și zidind pământul. Ale Cărui mâini au zidit toată oastea cerului[1] [Οὗ αἱ χεῖρες ἔκτισαν πᾶσαν τὴν στρατιὰν τοῦ οὐρανοῦ] și nu ți-am arătat ție acestea [pentru] a nu merge înapoia[2] lor [καὶ οὐ παρέδειξά σοι αὐτὰ τοῦ πορεύεσθαι ὀπίσω αὐτῶν]. Și Eu te-am scos pe tine din pământul Egiptosului și Dumnezeu afară de Mine nu vei cunoaște [καὶ Θεὸν πλὴν Ἐμοῦ οὐ γνώσῃ] și mântuind nu este afară de Mine [καὶ σῴζων οὐκ ἔστιν πάρεξ Ἐμοῦ].

5. Eu te păstoream pe tine în pustie, în pământul cel nelocuit,

6. pentru pășunile lor. Și s-au săturat întru săturare[3] și s-au înălțat[4] inimile lor, pentru aceea au uitat de Mine.

7. Și le voi fi lor[5] ca pantera și ca leopardul în calea assirienilor.

8. Întâmpina-voi lor ca ursoaica [cea] pierdută și voi rupe închiderea inimii lor și acolo îi vor mânca pe ei puii de lei ai dumbrăvii [și] fiarele câmpului îi va [vor] sfâșia pe ei.

9. Stricăciunii tale, Israile, cine îi va ajuta?

10. Unde [este] el, împăratul tău? Și să te mântuie pe tine în toate cetățile tale! [Și] să te judece pe tine, care ai zis: „Dă-mi mie împărat și stăpânitor!”!

11. Și ți-am dat ție împărat întru urgia Mea [καὶ ἔδωκά Σοι βασιλέα ἐν ὀργῇ Μου] și am avut în mânia Mea [καὶ ἔσχον ἐν τῷ θυμῷ Μου]

12. neascultarea nedreptății [συστροφὴν ἀδικίας]. Efrem: ascuns [e] păcatul său.

13. Dureri ca [ale celei] născând îi vor veni lui. Acesta [este] fiul său [și] nu [este] cel înțelept. Pentru că nu are să sufere în[tru] zdrobirea copiilor [săi].

14. Din mâna Iadului îi voi izbăvi pe ei [ἐκ χειρὸς ᾍδου ῥύσομαι αὐτοὺς][6] și din moarte îi voi răscumpăra pe ei [καὶ ἐκ θανάτου λυτρώσομαι αὐτούς]. Unde [este] pedeapsa ta [ποῦ ἡ δίκη σου], moarte [θάνατε]? Unde [este] boldul tău [ποῦ τὸ κέντρον σου], Iadule [ᾍδη][7]? Mângâierea s-a ascuns de la ochii mei [παράκλησις κέκρυπται ἀπὸ ὀφθαλμῶν μου].

15. Pentru că acesta în mijlocul fraților va deosebi. Domnul va aduce vânt de arșiță din pustie peste el și va usca venele sale [și] va pustii izvoarele sale. El va usca pământul său și toate vasele cele plăcute ale sale.


[1] Puterile cele cerești.

[2] Pentru ca să nu te închini Îngerilor Mei în locul Meu.

[3] S-au săturat prea mult, până la refuz.

[4] S-au umplut de mândrie.

[5] Ce spune Domnul despre Sine.

[6] Profeție despre coborârea Sa la Iad.

[7] Cuvinte profetice amintite de Sfântul Pavlos în I Cor. 15, 55, sub forma: „Unde [este] boldul tău, moarte? Unde [este] biruința ta, Iadule?”.

Predică la pomenirea Sfinților Împărați Constantinus și Helena [2019]

Iubiții mei[1],

Hristos a înviat!

Și în atmosfera pascală în care trăim de 24 de zile, noi îi pomenim astăzi pe Sfinții Împărați cei Întocmai cu Apostolii [Ἱσαπόστολοι][2], pe Sfinții Împărați Constantinus[3] și Helena[4], și prin ei Îl lăudăm pe Dumnezeul păcii [Θεὸς τῆς εἰρήνης] [Rom. 15, 33; 16, 20; II Cor. 13, 11; Filip. 4, 9; I Tes. 5, 23; Evr. 13, 20, BYZ], pe Cel care ne-a dăruit nouă pacea Bisericii. Căci atunci când Biserica era persecutată, când ea trăia clandestin, catacombal, suferea din toate părțile.

Nimic nu era sigur în viața creștinilor! Toată lumea era împotriva ta. Puteai fi omorât oricând, din cauza oricărui denunț, pentru că erai în afara legii. Și numai când nu ai libertate religioasă, când nu ai libertate de mișcare și de slujire, înțelegi cât de scumpă este pacea. Dar când ești iresponsabil față de darurile lui Dumnezeu, când nu dai doi bani pe pace, pe pacea statală, pe pacea care îți dă drepturi reale, garantate de slujire și de propovăduire, atunci nu știi să te bucuri și să Îi slujești lui Dumnezeu cu inimă veselă, mulțumitoare.

Și noi, astăzi, trăim din plin bucuria păcii religioase. Trăim din plin această mare binefacere a lui Dumnezeu. Putem sluji și publica și propovădui peste tot în România și putem călători în scopuri religioase în țară și în străinătate. Căci Statul Român garantează constituțional libertatea conștiinței (art. 19. 2), libertatea religioasă în România (art. 19, 3), interzice învrăjbirea religioasă (art. 19, 4) între români și sprijină Biserica (art. 19, 5)[5]. Și, printre multe altele, o sprijină și financiar, atât printr-un cuantum pentru salarizarea clerului, cât și prin ajutoare pentru zidirea și refacerea Bisericilor și Mănăstirilor[6].

Iar cuantumul financiar pe care Statul Român, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, îl acordă Bisericii e acesta: „Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea personalului clerical un număr de 13.884[7] de contribuții pentru: 1 post de patriarh, 8 posturi de mitropolit, 10 posturi de arhiepiscop, 19 posturi de episcop, 3 posturi de episcop-vicar patriarhal, 9 posturi de episcop-vicar, 7 posturi de arhiereu-vicar, 1 post de vicar administrativ patriarhal, 32 de posturi de consilier patriarhal, 5 posturi de secretar patriarhal, 2 posturi de inspector general bisericesc, 20 de posturi de vicar administrativ eparhial, 13 posturi de secretar Cancelaria Patriarhală, 1 post de vicar episcopal, 193 de posturi de consilier eparhial, 27 de posturi de secretar eparhial, 121 de posturi de inspector eparhial, 28 de posturi de exarh, 154 de posturi de protopop, 444 de posturi de stareț, 3 posturi de egumen, 9.366 de posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și 3.417 posturi clericale cu o contribuție de 80% din salariul de bază”[8]. Iar acolo unde contribuția de la Stat e de 80% din salariul de bază, avem de-a face cu parohii sărace, unde Preoții nu ar putea sluji, pentru că ar muri de foame.

Iar Statul Român a alocat Bisericii, pentru salariile clericale, 187.321.196 de lei în 2010, 216.156.469 de lei în 2013[9], 392.545.015 de lei în 2017[10]. Un cuantum financiar ascendent, după cum se observă. Iar restul salarial de 35 sau de 20%, Preoții trebuie să îl primească din parohie.

Însă, procentul parohial e neimpozabil, pe când cel de la Stat este impozabil[11]. Căci „Biserica plătește impozit la fel ca orice altă organizație a societății civile și beneficiază de aceleași facilități fiscale”[12]. Pentru că Preotul este un salariat al Statului Român, care, la vârsta de 65 de ani, va primi pensie pe măsura contribuției pe care a avut-o la fondul de pensii.

Așa stând lucrurile în democrația noastră, Biserica trăiește în plină libertate de organizare și manifestare. Nu este prigonită, ci ajutată! Și dacă e ajutată, ea poate vorbi despre sine cu putere.

Însă ce facem noi cu această libertate din belșug? Care e slujirea noastră zilnică? Care e aportul nostru religios și faptic la binele tuturor?

În 13 iunie 313, Sfântul Împărat Constantinus, dimpreună cu Împăratul Licinius[13], au dat edictul de libertate religioasă pentru Biserică[14]. Căci până atunci fusese prigonită în mod furibund, cu multă cruzime. Prin legile din 3 martie și 3 iulie 321, Sfântul Constantinus impune respectarea duminicii ca zi de odihnă în Imperiul Roman[15]. Convoacă Sinodul I Ecumenic de la Nicea [Νίκαια], care a avut loc în lunile mai-august 325, și care a fost prezidat de Sfântul Osius de Córdoba[16]. Însă tocmai în anul 337, cu puțin timp înainte de a adormi, devine catehumen și adoarme pe 22 mai 337, la vârsta de 65 de ani[17], de praznicul Cincizecimii[18]. Sfânta Împărăteasă Helena, mama sa, adormise în 330[19], după ce descoperise Sfânta Cruce a Domnului în 326[20]. După ce descoperise „arma cea prea tare [ὅπλον κραταιότατον]”[21] a creștinilor, prin care noi îi biruim pe vrăjmașii mântuirii noastre.

Căci de aceea ne închinăm adesea: pentru ca să ne umplem de puterea cea prea mare a lui Dumnezeu împotriva tuturor ispitelor. Și ori de câte ori ne închinăm, noi simțim slava lui Dumnezeu în noi înșine, pentru că semnul Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului e semn duhovnicesc, e semn prea mare, e semnul mântuirii noastre pentru noi. Fiindcă prin el noi mărturisim că Domnul și Mântuitorul nostru este Iisus Hristos, Cel deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, și că viața noastră creștină este o viață ascetică, e o viață de continuă luptă cu patimile din noi înșine și cu demonii. „Că[ci] lupta noastră nu este împotriva sângelui și a trupului [Ὅτι οὐκ ἔστιν ἡμῖν ἡ πάλη πρὸς αἷμα καὶ σάρκα], ci împotriva începătoriilor [ἀλλὰ πρὸς τὰς ἀρχάς], împotriva stăpâniilor [πρὸς τὰς ἐξουσίας], împotriva stăpânitorilor întunericului veacului acestuia [πρὸς τοὺς κοσμοκράτορας τοῦ σκότους τοῦ αἰῶνος τούτου], împotriva celor duhovnicești ai răutății [care sunt] în cele cerești [πρὸς τὰ πνευματικὰ τῆς πονηρίας ἐν τοῖς ἐπουρανίοις]” [Efes. 6, 12, BYZ].

Și vedem că Sfântul Pavlos îi numește pe demoni „cei duhovnicești ai răutății”: pentru că sunt duhuri, dar sunt plini de răutate. Nu sunt duhovnicești în sensul că sunt plini de slava lui Dumnezeu, ci sunt duhovnicești pentru că sunt duhuri, pentru că sunt spirituali. Și prin „cele cerești”, Sfântul Pavlos, aici, nu indică Împărăția lui Dumnezeu, ci văzduhul sau cerul de deasupra noastră. Căci demonii stau în văzduh și se luptă cu noi. Se luptă cu noi în mod nevăzut, dar, uneori, și văzut, și într-un mod simțit de către noi. Iar „elementele constante ale acestui război [interior, la care apelează demonii,] sunt răutatea, viclenia și violența, duplicitatea și minciuna, amăgirea și nălucirea, ascunderea și retragerea, falsa profeție”[22]. Pentru că, pe toate căile, demonii vor să ne tulbure, să ne răcească dragostea de Dumnezeu, să ne strice evlavia noastră, să ne îndepărteze de El.

Așa că libertatea socială, garantată de stat, are nevoie și de libertatea duhovnicească. Pentru libertatea noastră interioară însă, pentru libertatea duhovnicească, trebuie să luptăm neîncetat, pentru că sufletul nostru este terenul de luptă cu demonii. Acolo, în adâncul nostru, se dă adevărata luptă pentru libertate! Și cine e liber duhovnicește, e liber împreună cu Dumnezeu. Pentru că El ne umple de pacea Lui „și păcii Sale nu este hotar [καὶ τῆς εἰρήνης Αὐτοῦ οὐκ ἔστιν ὅριον]” [Is. 9, 6, LXX].

– Și de ce nu are hotar pacea Lui?

– Pentru că putem crește la nesfârșit în libertatea duhovnicească, adică în relația noastră cu El. Și cum relația noastră cu Dumnezeu este interioară, de aceea putem fi oriunde liberi interior, chiar dacă suntem închiși pe nedrept sau ostracizați de către un regim politic dictatorial. Tocmai de aceea, în timpul regimului comunist din România, creștinii ortodocși au trăit interior ca niște oameni liberi, chiar dacă Biserica și viața religioasă au fost minimalizate constant la nivel statal. „Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România…în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit”[23]. Dar și cei care nu au ajuns în închisoare sau au ieșit din închisoare la un moment dat, au trebuit să se lupte interior pentru libertatea lor duhovnicească. Pentru că ideologia atee milita pentru o lume fără Dumnezeu, pentru o lume desacralizată.

Prezentul ne pune în fața diversității religioase, dar și a indiferentismului religios. Avem mulți ortodocși nepracticanți sau care nu merg în mod regulat la Biserică.

– De ce nu merg?

– Pentru că nu au conștientizat faptul că sufletul nostru are nevoie de hrană, după cum are nevoie și trupul nostru. Cei care nu și-au dat seama că sufletul lor trebuie să fie hrănit duhovnicește la Biserică sunt ca cei care nu știu că sufletul lor are nevoie de cunoaștere, adică de Școală și de cărți. Dar dacă te-ai trezit sufletește, dacă ai conștientizat că ai suflet și ai început să conștientizezi rolul Școlii și al educației constante, pentru toată viața, pasul următor este acela de a înțelege că sufletul are nevoie și de cunoaștere duhovnicească. Pentru că sufletul nostru are nevoia să fie informat și educat, să aibă o tot mai mare experiență de viață, dar și zidit duhovnicește, curățit, luminat, desăvârșit prin viața Bisericii. Pentru că omul care începe să se cunoască pe sine și lumea din jurul lui, are nevoie să Îl cunoască pe Dumnezeu, pe Ziditorul a toate, pentru ca să afle de la El scopul său pe această lume.

Și de unde poți afla lucruri, dacă nu din cărți? Iar dacă acestea, cărțile, ne furnizează o întreagă experiență a lumii, atunci trebuie să citim constant, pentru ca să ne îmbogățim constant experiența noastră de viață.

De aceea, bibliotecile, librăriile, arhivele dispar nu pentru că „nu mai avem nevoie” de ele, ci pentru că alegem să trăim în indiferență față de nevoile noastre sufletești și duhovnicești. Alegem să trăim doar trupește, periferic, și asta în detrimentul nostru.

Așadar, iubiții mei, puterea politică care minimalizează Biserica și Școala, care nu are iubire de neam și de valorile perene ale națiunii e falimentară! Pentru că clasa politică a unei națiuni trebuie să trudească pentru binele real al națiunii, pentru ceea ce o duce înainte. Dar nu putem merge mai înainte dacă nu suntem noi înșine, dacă nu suntem în relație cu trecutul, cu tradiția și cu experiența noastră de viață.

În cadrul Uniunii Europene, prezența legislativă a României[24] atrage după ea și prezența noastră, a cetățenilor. Ca cetățeni europeni avem drepturi[25], dar și îndatoriri, așa după cum avem și ca cetățeni ai României. Tocmai de aceea, dreptul de vot[26] e un drept al libertății, care trebuie folosit cu discernământ.

Iar eu, de la 18 ani, n-am lipsit de la nicio votare, pentru că cred în puterea votului meu. Nu sunt adeptul protestelor – pentru că eu consider că ele sunt legitime doar în caz de injustiție flagrantă –, ci sunt adeptul alegerii determinante, hotărâtoare, al alegerii prin vot. Dacă am ceva de spus, spun prin votul meu și, odată exprimat votul, s-a încheiat exprimarea mea politică. Pentru că, după votare, politica e problema politicienilor și nu a mea, a cetățeanului de rând. Ci eu, cetățeanul de rând, care nu pot lua decizii politice, trebuie să îmi văd de meseria sau de vocația mea, pentru că asta mă duce înainte și pe mine, dar și familia și țara mea.

Vorbăria multă, pătimașă pe teme politice, când nu poți face nimic concret, e precum comentarea meciului de fotbal în fața televizorului: te oftici degeaba, pierzi timpul, iar alții câștigă bani serioși.

De aceea, dacă vrem să fim cetățeni responsabili, trebuie să facem politică la vot, votând pe cine trebuie și nu lamentându-ne înainte și după scrutin. Votul e secret, alegem pe cine considerăm noi că ne reprezintă și gata! Pentru că așa este normal și eficient. Iar cei care fac politică trebuie să managerieze în mod onest votul nostru, pentru că aceasta e menirea lor.

Sfinții Împărați Constantinus și Helena au mizat pe Biserică, pe modul de a fi al Bisericii și, crezând în Dumnezeu, au creștinat lumea păgână aidoma Sfinților Apostoli. De aceea sunt Întocmai cu Sfinții Apostoli: pentru că și-au folosit puterea lor politică pentru a consolida și extinde Biserica în cadrul Imperiului Roman. În cazul lor, avem de-a face cu politicieni ai Împărăției lui Dumnezeu. Cu oameni care au pledat pentru viața creștină, pentru binele și mântuirea oamenilor. Și au pledat energic pentru Biserică, când Biserica era la periferia societății, iar lumea romană era majoritar păgână. Dar, punând în centrul Imperiului Biserica lui Dumnezeu, cei doi Sfinți Împărați astăzi pomeniți, fiu și mamă, ne arată că familia unui politician trebuie să trăiască în Biserică, pentru ca să exprime valorile Bisericii. Căci politicianul, așa după cum are o naționalitate și o limbă, trebuie să aibă și o educație, o cultură, o credință anume. Și el trebuie să se exprime public potrivit acestor date personale esențiale.

Vă doresc multă sănătate și bucurie, putere de muncă și înțelepciune în tot ceea ce faceți! Dumnezeu să ne întărească pe toți și să ne lumineze spre a face voia Lui! Amin.


[1] Începută la 8. 26, în zi de vineri, pe 17 mai 2019. Cer înnorat, 14 grade, vânt de 8 km/ h.

Predica de anul trecut e aceasta: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/05/20/predica-la-pomenirea-sfintilor-imparati-constantinus-si-helena-2018/.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3295/sxsaintinfo.aspx.

[3] Flavius Valerius Aurelius Constantinus Augustus, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_the_Great.

[4] Flavia Iulia Helena Augusta, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Helena_(empress).

[5] A se vedea Constituția României: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339.

[6] Cf. Secretariatul de Stat pentru Culte, Statul și Cultele religioase, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Litera, București, 2018, p. 11-12. A se vedea:  http://culte.gov.ro/wp-content/uploads/2018/11/BookRO.pdf.

[7] Aceasta era situația în anul 2017, cf. Idem, p. 215.

[8] Cf. Idem, p. 138. [9] Idem, p. 212. [10] Idem, p. 213. [11] Idem, p. 104. [12] Ibidem.

[13] Gaius Valerius Licinianus Licinius Augustus, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Licinius.

[14] Cf. http://web.archive.org/web/20130219081254/http:/www.fourthcentury.com:80/works-of-constantine/.

[15] Ibidem.

[16] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/First_Council_of_Nicaea și https://en.wikipedia.org/wiki/Hosius_of_Corduba.

[17] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_the_Great

[18] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3295/sxsaintinfo.aspx.

[19] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Helena_(empress).

[20] Cf. http://www.awakentoprayer.org/Discovery_of__Cross.html și http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3295/sxsaintinfo.aspx.

[21] Cf. http://glt.goarch.org/texts/May/May21.html.

[22] Cf. https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/tehnici-strategii-demonice.

[23] Cf. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/temnitele-si-inchisorile-comuniste-din-romania-cateva-referinte-despre-numarul-lor-activitatea-volumul-de-incarcerare-capacitatea-si-dispunerea-lor-geografica.

[24] A se vedea: https://ec.europa.eu/romania/about-us/romania_in_eu_ro.

[25] Idem: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/145/cetatenii-uniunii-si-drepturile-lor.

[26] Idem: https://www.constitutiaromaniei.ro/art-36-dreptul-de-vot/.

Elemente creștine în „Povestea lui Harap-Alb” [8]

În pasajele care urmează aflăm și alte dovezi ale influenței cărților vechi (Sfântul Varlaam, Miron Costin, Dimitrie Cantemir) în arta lui Creangă, dar pe care le-am sesizat deja cu altă ocazie[1].

Spânul, invidios că Harap-Alb, prin faptele sale, își atrage iubirea și admirația tuturor, se aprinde de mânie și de ură și îl calomniază, „tremurând de ciudă”, în fața comesenilor, afirmând că ar fi fiind „dracul”, ca și când el ar fi fost victima, cel nedreptățit, cel care ar fi fost trăgând ponoasele, adică, de pe urma lui Harap-Alb.

Și tot el adaugă un cuvânt duhovnicesc: „Bine-a zis cine-a zis: «Că unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul războiu mai puternic»”[2]. Cu referire la sine însuși…

„Cetatea” semnifică sufletul întărit de virtuți dumnezeiești, în conformitate cu un tipar simbolic foarte vechi, pe care îl întâlnim atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Iar faptul că demonii se luptă mai mult cu sufletele puternice în virtuți decât cu cele slabe este adeseori repetat în cărțile ortodoxe.

Însă Creangă pune în discursul Spânului astfel de cuvinte – ca și citatele din Scriptură în gura lupului din Capra cu trei iezi – pentru a sublinia ipocrizia fără seamăn a omului rău și invidios, care încearcă să se prezinte în fața lumii ca inocent și să deformeze imaginea celui cu adevărat nevinovat.

Astfel, Spânul se străduiește, la modul retoric, să-l demonizeze pe Harap-Alb și să se împodobească pe sine cu o aură de martir, cu toate că nimic din faptele sale nu ar fi putut susține o astfel de părere.

De fapt, el, „bodrogănind din gură, nu știa cum să-și ascundă ura”[3]. Din cauza acestei uri nestăpânite îl pune la o nouă încercare pe Harap-Alb, mai grea decât toate cele anterioare, și anume la aceea de a o aduce pe fata împăratului Roș.

În schimb, Harap-Alb, în loc să se răzbune și să „curme” prin sabie netrebniciile Spânului, învață a îndura suferințele care vin peste el val după val: „m-am deprins a târî după mine o viață ticăloasă [nefericită/ chinuitoare]. Vorba ceea: «Să nu dea Dumnezeu omului cât poate el suferi»”[4]. Autorul basmului însuși ar fi putut rosti aceste cuvinte în dreptul său…

În drum spre împăratul Roș, eroul află cinci însoțitori care ies din tipare, făpturi de basm cu adevărat, uriași odiseici, cu înfățișări și apucături înfricoșătoare pentru un om obișnuit. Și aceasta „pentru că avea nevoie de dânșii în călătoria sa la împăratul Roș, care, zice, cică era un om pâclișit și răutăcios la culme; nu avea milă de om nici cât de un câne. Dar vorba ceea: «La unul fără suflet trebuie unul fără de lege»”[5].

Această zicală, iarăși, nu este curat populară, ci tot o reformulare în conformitate cu înțelepciunea ortodoxă. Pentru că omul fără suflet nu poate fi îndreptat sau mustrat decât întâlnindu-se cu unul și mai rău decât el și suferind asprimea aceluia.

Câteva expresii mi se par împrumutate din hagiografii: „s-a îndrăcit de ciudă”[6], „veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față de mine, ca să prindă și alții la minte de patima voastră”[7] sau „ce-i păți, cu nime nu-i împărți”[8].

Această atitudine și acest mod de a vorbi (deși frazarea poetic-populară îi aparține lui Creangă) sunt întâlnite la persecutorii creștinilor în hagiografii. De aici s-au păstrat formulele (prescurtate, chintesențiate) de amenințare cu tortura și cu moartea.

Supuși la o probă părut simplă de împăratul Roș, însoțitorii lui Harap-Alb intuiesc însă că „aici încă trebuie să fie un drac la mijloc”, „ba încă de cei bătrâni: săgeata de noapte și dracul cel de ameazăzi”.

Creangă parafrazează două versete dintr-un psalm, Ps. 90, 5-6: „Nu te vei teme de frica cea de noapte, de săgeata zburând ziua, de lucrul umblând întru întuneric, de întâmplarea cea rea și de demonul cel de la amiază”[9].


[1] A se vedea:

https://www.teologiepentruazi.ro/2017/12/20/eruditia-lui-creanga-2/;

https://www.teologiepentruazi.ro/2017/12/22/eruditia-lui-creanga-3/.

[2] Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, op. cit., p. 107.

[3] Ibidem. [4] Idem, p. 106. [5] Idem, p. 112-113. [6] Idem, p. 117. [7] Idem, p. 120. [8] Idem, p. 121.

[9] A se vedea Psalmii liturgici, traducere din LXX și ediție alcătuită de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/.

Osie, cap. 12, cf. LXX

1. Efrem M-a înconjurat în[tru] minciună și casa lui Israil și a lui Iudas în[tru] neevlavii. Acum i-a cunoscut pe ei Dumnezeu și popor sfânt va fi chemat lui Dumnezeu.

2. Iar Efrem vântul cel rău a îndepărtat, [fiind] zăduf toată ziua. Le-a înmulțit pe cele deșarte și pe cele de nimic și făgăduință cu assirienii a pus și uleiul întru Egiptos îl vindea.

3. Iar judecata Domnului [este] către Iudas, [ca] să-l răzbune pe Iacovos după căile sale și după obiceiurile sale îi va răsplăti lui.

4. În pântece l-a păcălit pe fratele său și în[tru] ostenelile sale s-a întărit către Dumnezeu.

5. Și s-a întărit cu Îngerul și a putut. Au plâns și s-au rugat Mie, în casa On M-au aflat și acolo s-a grăit către el.

6. Iar Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, va fi pomenirea sa.

7. Și tu la Dumnezeul tău te vei întoarce [καὶ σὺ ἐν Θεῷ σου ἐπιστρέψεις][1]. Mila și judecata păzește [ἔλεον καὶ κρίμα φυλάσσου] și apropie-te către Dumnezeul tău pururea [καὶ ἔγγιζε πρὸς τὸν Θεόν σου διὰ παντός]!

8. Hanaan [Χανααν]: în mâna lui [este] jugul nedreptății [ζυγὸς ἀδικίας]. [El] a iubit a asupri.

9. Și Efrem a zis: „Însă m-am îmbogățit. Am aflat odihnă mie însumi”. Toate trudele sale nu vor fi aflate lui, pentru nedreptățile pe care le-a păcătuit.

10. Iar eu, Domnul, Dumnezeul tău, te-am scos pe tine din pământul Egiptosului. Încă te voi locui în corturi [ἔτι κατοικιῶ σε ἐν σκηναῖς], precum [în] ziua sărbătorii [καθὼς ἡμέρᾳ ἑορτῆς].

11. Și voi grăi către Profeți [καὶ λαλήσω πρὸς Προφήτας], și Eu vederi am înmulțit [καὶ Ἐγὼ ὁράσεις ἐπλήθυνα][2] și în mâinile Profeților M-am asemănat [καὶ ἐν χερσὶν Προφητῶν ὡμοιώθην][3].

12. Dacă nu este Galaad [Γαλααδ], atunci cei mincinoși erau în Galgal [Γαλγαλ]. Stăpânitorii jertfind [ἄρχοντες θυσιάζοντες] și jertfelnicele lor [fiind] ca broaștele țestoase[4] pe uscăciunea câmpului [καὶ τὰ θυσιαστήρια αὐτῶν ὡς χελῶναι ἐπὶ χέρσον ἀγροῦ].

13. Și Iacov s-a îndepărtat întru câmpul Siriei și Israil a slujit pe[ntru] femeie și în[tru] femeie s-a păzit.

14. Și, prin Profetul, Domnul a scos pe Israil din Egiptos și [tot] prin Profet s-a păzit.

15. Efrem s-a mâniat și s-a urgisit, iar sângele său peste el va fi vărsat și Domnul va răsplăti lui ocara sa.


[1] Te vei întoarce către El prin pocăință.

[2] Am înmulțit vederile extatice, vedeniile.

[3] Sfinților Profeți le-am revelat cele despre Mine, încât, în cuvintele lor, aveți asemănarea Mea. Aveți chipul Meu cel duhovnicesc.

[4] Aici fiind singura dată când sunt amintite broaștele țestoase în LXX.

Predică la Duminica a IV-a după Paști [2019]

Iubiții mei[1],

Hristos a înviat!

Și înviind din morți a treia zi, Domnul ne-a învățat pe noi să umblăm întru lumina Lui, ca să nu ne prindă pe noi moartea în întunericul patimilor de tot felul [In. 12, 35, BYZ]. Pentru că patima este întuneric, pe când viața duhovnicească sau umblarea în lumina lui Dumnezeu este bucurie dumnezeiască, este pace sfântă, este sfințenie preabinecuvântată. Iar dacă credem în Lumină și facem fapte pline de lumina Lui, atunci suntem fiii Luminii [In. 12, 36, BYZ], fiii lui Dumnezeu. Care „nu din sângiuri, nici din voia trupului, nici din voia bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut” [In. 1, 13, BYZ].

Pentru că nașterea noastră cea duhovnicească sau din Dumnezeu e Botezul, pe care l-am primit în pruncie, în Biserică. Și întru harul Botezului noi trebuie să trăim tot timpul sau întru lumina Lui, pentru ca să fim oameni duhovnicești sau fiii lui Dumnezeu prin har.

De aceea, când Domnul l-a vindecat pe bărbatul din Evanghelia de azi [In. 5, 1-15], El l-a învățat să fie dinamic tot timpul, să fie într-o continuă mișcare interioară și exterioară. L-a învățat să nu piardă nicio clipă. Căci i-a spus: „Scoală-te [Ἔγειραι], ia-ți patul tău [ἆρον τὸν κράββατόν σου], și umblă [καὶ περιπάτει]!” [In. 5, 8, BYZ]. Pentru că mereu trebuie să ne ridicăm din păcatele noastre, și mereu trebuie să ne asumăm viața noastră, cu bunele și relele ei, și să umblăm cu Dumnezeu tot timpul.

Căci atunci când umblăm cu Dumnezeu, noi suntem fii ai Luminii. Și oamenii pot vedea faptele noastre cele bune și, datorită lor, să Îl slăvească pe Dumnezeu [Mt. 5, 16, BYZ]. Și de ce Îl slăvesc pe El datorită nouă? Pentru că înțeleg că El este la baza faptelor noastre celor bune. Căci noi trăim frumos, creștinește, tocmai pentru că trăim și umblăm împreună cu Dumnezeu.

Însă, când umblăm aiurea, când facem lucruri potrivnice conștiinței noastre și poruncilor lui Dumnezeu, atunci suntem un întuneric viu, suntem exemple rele, pentru că suntem antihristici. Căci orice păcat al nostru e împotriva lui Hristos, Care este izvorul tuturor virtuților creștine. Orice păcat al nostru e un întuneric sufletesc pentru noi, pentru că acoperă lumina Lui. Dar când ne pocăim și ne plângem întunericul interior, lumina Lui țâșnește prin sufletul nostru și prin trupul nostru și ne face iarăși frumoși, pentru că ne umple de lumina Lui cea veșnică. Și, fiind plini de pocăință și de har, noi suntem fii ai Luminii, suntem fiii învierii celei duhovnicești, pentru că suntem cei înviați din morți de Cel care a biruit moartea în umanitatea Sa.

Pentru că învierea duhovnicească este propria noastră existență. Noi trăim acum ca niște înviați din morți, ca niște oameni vii duhovnicește, pentru că suntem plini de slava Lui, de lumina Lui cea veșnică. Suntem plini de lumina lui Dumnezeu, de cea care izvorăște din umanitatea lui Hristos Cel înviat și înălțat de-a dreapta Tatălui. De aceea, nu putem să fim telurici, nu putem să fim ai lumii, pentru că nu întunericul tronează în noi, ci lumina Sa cea veșnică. Nu ne putem acomoda cu lumea, pentru că nu ne complăcem în dorințele ei!

Dacă am fi fost din lume, dacă am fi fost oameni trupești, pătimași, am fi fost oameni plăcuți de către lume, pentru că ea s-ar regăsi în noi. Dar pentru că El ne-a ales și ne-a scos din lume, prin aceea că ne-a umplut de slava Lui, de aceea lumea ne urăște [In. 15, 19, BYZ], pentru că noi suntem cu veșnicia lui Dumnezeu în noi, cu slava Lui, și nu cu patimile de rușine în noi.

Pentru că Botezul ne-a făcut oameni noi, oameni cu ontologie nouă. Oameni plini de slava Dumnezeului nostru treimic, care trăim în ritmul Împărăției lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, ritmul nostru de viață e unul liturgico-ascetic. Pentru că noi Îi slujim continuu Domnului și ne nevoim pentru mântuirea noastră. Fiecare zi e o liturghisire pentru noi. Căci λειτουργία [liturghia] înseamnă slujire publică[2]. Iar viețile noastre sunt slujiri vii ale lui Dumnezeu, pentru că atât acasă, cât și în public, noi ne punem în slujirea lui Dumnezeu, spre folosul tuturor oamenilor.

Însă Preotul, atunci când e hirotonit, devine Sfântul Disc cel rațional al acelei Dumnezeiești Liturghii. Pentru că Episcopul pune Sfântul Agneț pe palmele sale și îi spune: „Primește acest Odor și-L păstrează până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când are să-L ceară de la tine!”[3]. Și Preotul stă cu Sfântul Trup al Domnului în mână, până la înălțarea și împărțirea lui în 4 de către Episcop, pentru că Preotul e chemat să-i adune pe toți oamenii în Biserică și să propovăduiască tuturor dreapta credință mântuitoare a Bisericii Sale.

Căci Preotul e al tuturor și nu doar al unora. Tocmai de aceea, Preotul nu trebuie să fie implicat în politică, în ideologii filosofice, literare, culturale, nu trebuie să fie suporterul unei echipe sau fanul cuiva, pentru că nu trebuie să fie doar al unora. El trebuie să slujească tuturor și să îi învețe pe toți să nu privească lucrurile în mod fragmentar, ci holistic. Pentru că binele vieții veșnice la care ne cheamă Dumnezeu este binele tuturor, este viața în sfințenie. Iar dacă trăim ca oameni sfinți înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, atunci trebuie să vrem binele tuturor și nu să îi antagonizăm pe oameni.

Căci cine îi scindează pe oameni, cine îi separă, cine îi face să se lupte unii cu alții, nu caută pacea lui Dumnezeu. Pentru că pacea lui Dumnezeu, cea care „covârșește toată mintea [ἡ ὑπερέχουσα πάντα νοῦν]” [Filip. 4, 7, BYZ], cea care depășește toată înțelegerea noastră, ne păzește pe noi [Ibidem] în dreapta credință. Fiindcă atunci când suntem plini de pacea Lui, noi nu dorim să ne mai luptăm cu cineva, ci doar să ne bucurăm unii cu alții, să ne bucurăm cu toți oamenii. Și dacă ne bucurăm și ne veselim dumnezeiește, fiind în pacea lui Dumnezeu, atunci trăim pascal, trăim ca niște înviați din morți de către Domnul. Și într-o astfel de împlinire interioară, noi suntem atenți la toată evlavia și la toată credința, adică la tot modul de a fi al Bisericii. Căci noi nu credem că Biserica lui Hristos poate fi schimbată sau înlocuită de cineva anume, atâta timp cât El este Capul Bisericii [Colos. 1, 18] și noi suntem mădularele Lui cele duhovnicești [I Cor. 6, 15].

De aceea, iubiții mei, oricât de mare ar fi boala noastră, boala păcatului nostru, pentru toți există mântuire! El era bolnav de 38 de ani [In. 5, 5] și a fost mântuit de către Domnul. El l-a făcut sănătos în zi de sabat [In. 5, 9], pentru că sărbătoarea e pentru fapte bune, e pentru om, e pentru binele omului, dar tot El i-a spus: „Vezi [Ἴδε], sănătos te-ai făcut [ὑγιὴς γέγονας]! Să nu mai păcătuiești [μηκέτι ἁμάρτανε], ca să nu-ți fie ție ceva mai rău [ἵνα μὴ χεῖρόν τί σοι γένηται]!” [In. 5, 14, BYZ]. Pentru că păcatul e la rădăcina oricărei boli a noastre. Păcatul e moartea din noi. Și chiar dacă oamenii nu ne-au văzut când am păcătuit, noi avem păcatul în noi, pentru că avem consecințele lui cele rele în noi. Și consecințele lui cele rele sunt moartea noastră sufletească și bolile trupului nostru.

Domnul ne dăruie și sănătatea sufletească și pe cea trupească. Dar ni le dăruie, pentru noi ca să Îi slujim Lui. O sănătate bună e pentru sfințenie și nu pentru destrăbălare! Anii tinereții sunt pentru ca noi să învățăm să Îi slujim lui Dumnezeu! Căci ceea ce învățăm în copilărie și la adolescență, acelea se constituie în temelia gnoseologică pentru toată dezvoltarea noastră interioară.

Așa că Domnul ne cheamă și pe noi la vestirea Lui [In. 5, 15, BYZ]! Vestire a Lui care e pragmatică, pentru că se face prin toată viața noastră. Oriunde mergem și orice facem și orice spunem, noi sunt o vestire a Lui, chiar dacă noi vorbim despre diverse lucruri. Pentru că oamenii contorizează toată viața noastră din perspectiva că suntem oameni ai credinței. Și tot binele pe care îl facem e bifat în dreptul Bisericii.

Să fim lumini ale lui Dumnezeu tot timpul! Însă la modul cel mai firesc cu putință, fără să fim rigizi în cuvinte și gesturi. Vă doresc numai bine și multă sănătate și bucurie! Amin.


[1] Începută la 15. 19, în zi de marți, pe 14 mai 2019. Afară plouă, 14 grade, vânt de 23 km/ h.

[2] Cf. Friberg Greek Lexicon, 17.173, apud BW 10.

[3] Arhieraticon, ed. BOR 1993, p. 53.

Osie, cap. 11, cf. LXX

1. Pentru că Israil [este] prunc [διότι νήπιος Ισραηλ] și Eu l-am iubit pe el [καὶ Ἐγὼ ἠγάπησα αὐτὸν] și din Egiptos [Egipt] i-am chemat pe copiii săi [καὶ ἐξ Αἰγύπτου μετεκάλεσα τὰ τέκνα αὐτοῦ].

2. [Dar] precum i-am chemat pe ei, așa se [și] duceau de la fața Mea: ei jertfeau Baalimilor și tămâiau celor cioplite[1].

3. Iar eu l-am împiedicat pe Efrem, l-am luat pe el pe brațul Meu și nu au cunoscut că i-am vindecat pe ei.

4. În stricăciunea oamenilor, i-am întins pe ei în[tru] legăturile dragostei Mele și le voi fi lor ca omul lovindu-se pe[ste] obrajii săi. Și voi privi către el [și] îi voi birui lui[2].

5. Efrem a locuit în Egiptos și el, Assur [Ασσουρ], [a fost] împăratul său, că[ci] nu a voit să se întoarcă.

6. Și sabia a slăbit în cetățile sale și s-a odihnit în mâinile sale și vor mânca din sfaturile lor.

7. Și poporul Său spânzurându-L din locașul său [καὶ ὁ λαὸς Αὐτοῦ ἐπικρεμάμενος ἐκ τῆς κατοικίας αὐτοῦ][3], iar Dumnezeu va fi mâniat pe cele cinstite ale Sale și nu are să-l înalțe pe el[4].

8. Ce am să te pun pe tine, Efreme? Te voi apăra pe tine, Israile? Ce am să te pun pe tine? Ca pe Adama [Αδαμα] te voi pune pe tine și ca pe Seboim [Σεβωιμ]? A întors inima Mea în[tru] el [μετεστράφη ἡ καρδία Μου ἐν τῷ αὐτῷ], împreună a tulburat pocăința Mea [συνεταράχθη ἡ μεταμέλειά Μου].

9. Nu am să fac după urgia mâniei Mele. Nu am să părăsesc [ca] să se șteargă Efrem. Pentru că Eu sunt Dumnezeu [διότι Θεὸς Ἐγώ εἰμι] și nu om [καὶ οὐκ ἄνθρωπος]. În[tru] tine [sunt] Cel Sfânt și nu voi intra întru cetate.

10. Înapoia Domnului voi merge [ὀπίσω Κυρίου πορεύσομαι]. Ca leul voi vesti [ὡς λέων ἐρεύξεται], că[ci] El va răcni și se vor uimi copiii apelor [ὅτι Αὐτὸς ὠρύσεται καὶ ἐκστήσονται τέκνα ὑδάτων].

12. Și se vor uimi ca pasărea din Egiptos și ca porumbița din pământul assirienilor și îi voi înapoia pe ei întru casele lor, zice Domnul.


[1] Idolilor făcuți din lemn.

[2] Voi birui în folosul oamenilor.

[3] Profeție referitoare la Răstignirea Domnului.

[4] Se referă la poporul Său, Israil.

Osie, cap. 10, cf. LXX

1. Vie crescând roditor [este] Israil. Rodul ei bine-crescând, după mulțimea roadelor ei. [Israil] a înmulțit jertfelnicele[1]. După cele bune ale pământului său, a zidit stâlpi[2].

2. Au împărțit inimile lor [ἐμέρισαν καρδίας αὐτῶν]. [De aceea], acum vor fi nimiciți. [Căci El] va dărâma jertfelnicele lor [și ei] vor îndura[3] stâlpii lor.

3. Pentru că acum vor zice: „Nu este împărat nouă[4], că nu ne-am temut de Domnul. Iar împăratul ce ne va face nouă?”.

4. Grăind cuvinte, motive mincinoase, [astfel] va pune făgăduință. Judecata va răsări ca iarba pe uscăciunea câmpului.

5. [Cu] vițelul casei On vor pribegi cei care locuiesc Samaria, că[ci] a plâns poporul său asupra sa[5]. Și precum l-au amărât pe el, [așa] se vor bucura peste slava sa, că[ci] a fost izgonit de la el.

6. Și pe el[6], legându-l, la assirieni l-au adus împăratului Iarim [ca darurile] cele străine. Efrem în dar va primi și Israil va fi rușinat în sfatul său.

7. Samaria îl va arunca pe împăratul ei ca pe un băț pe fața apei.

8. Și vor fi înlăturate altarele On [βωμοὶ Ων], [care sunt] păcatele lui Israil. Spinii și ciulinii se vor sui peste jertfelnicele lor. Și vor zice munților: „Acoperiți-ne pe noi!” și dealurilor: „Cădeți pe[ste] noi!”[7].

9. De când Israil a păcătuit, munții acolo au stat. [Oare] războiul, [care are să vină] pe[este] copiii nedreptății [τὰ τέκνα ἀδικίας], nu are să-i apuce pe ei în deal[8]?

10. A venit să-i certe pe ei. Și, când se vor certa ei [vor fi certați ei], popoarele vor fi adunate împreună pe[este] ei, în [pentru] amândouă nedreptățile lor.

11. Efrem [este] juninca învățată a iubi cearta [Εφραιμ δάμαλις δεδιδαγμένη ἀγαπᾶν νεῖκος][9]. Iar Eu voi veni pe[ste] cea mai bună [parte] a grumazului ei, voi încăleca pe Efrem și îl voi trece în tăcere pe Iudas [și] voi întări lui Iacov.

12. Semănați vouă înșivă întru dreptate [σπείρατε ἑαυτοῖς εἰς δικαιοσύνην]! Secerați întru rodul vieții [τρυγήσατε εἰς καρπὸν ζωῆς]! Luminați vouă înșivă lumina cunoașterii [φωτίσατε ἑαυτοῖς φῶς γνώσεως]! Căutați pe Domnul [ἐκζητήσατε τὸν Κύριον], până or să vă vină vouă roadele dreptății [ἕως τοῦ ἐλθεῖν γενήματα δικαιοσύνης ὑμῖν]!

13. Că[ci] de ce ați trecut în tăcere neevlavia și nedreptățile ei ați secerat? Ați mâncat rod mincinos. Că[ci] ai nădăjduit în carele tale de război [și] în mulțimea puterii tale.

14. Și se va ridica pieirea în poporul tău și toate cele care au fost îngrădite ale tale se va [vor] duce ca stăpânitorul Salaman [Σαλαμαν], din casa lui Ierobaal [Ιεροβααλ], în zilele războiului. [Căci] pe mamă pe[este] copiii [ei] au aruncat-o.

15. Casa lui Israil, așa vă voi face vouă, de la fața răutăților voastre. De dis-de-dimineață au fost aruncați, a fost aruncat împăratul lui Israil.


[1] Jertfelnicele idolatre.

[2] Stâlpi idolatri.

[3] Vor suferi pentru că și-au ridicat stâlpi închinați idolilor.

[4] Nu avem împărat. Nu recunoaștem vreun împărat pământesc.

[5] Asupra idolului sub formă de vițel.

[6] Pe același idol sub formă de vițel.

[7] Profeție de care va aminti Domnul în Lc. 23, 30.

[8] Închinându-se la idoli pe deal.

[9] Să fie certată.

Page 1 of 2134

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno