Istoria începe de oriunde o privești (vol. 4)

Istoria incepe de oriunde o privesti vol 4Pagina sursă a cărții

item image

Read Online
(5.9 M)PDF
(242.6 K)EPUB
Kindle
Daisy
(589.4 K)Full Text
(3.7 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

*

Cuprins

1. Lucian Blaga vorbind despre sine (2-3) ∕ 2. Însemnările lui Dudu Velicu (3-24) ∕ 3. Descântătoarea citea cărți (24-25) ∕ 4. Monumente evreiești în București (25-26) ∕ 5. Înainte și după Auschwitz II (26) ∕ 6. Monografia lui George Poboran despre orașul Slatina (26-31) ∕ 7. Jurnalul lui Lev Tolstoi (31-51) ∕ 8. Pe front și în prizonierat cu George Topârceanu (52-56) ∕ 9. Din Jurnalul lui André Gide (56-71) ∕ 10. Despre Mănăstirea Căldărușani (71-77) ∕ 11. Amintiri și opinii ale lui Mircea Vulcănescu (77-81)

12. Călătoriile și portretele lui Alexandru Rosetti (81-95) ↑ 13. Multe ștampile pentru „regele internațional al romilor” (95-97) ↑ 14. Holera în România. Anul 1893 (98-101) ↑ 15. Dinspre scriitori…despre criticii literari (101-105) ↑ 16. Laszlo Alexandru despre Nicolae Manolescu (105-110) ↑ 17. Lăptăria Arcuda (110-111) ↑ 18. Concluziile lui Stephen Hawking (111-114) ↑ 19. Iorga despre evreii din România (114-116) ↑ 20. Bărbații din ochii femeilor (116-121)

21. Sinodul de la Iași, din 1642 (122-124) & 22. Jurnalul inedit al lui Vasile Alecsandri (124-130) & 23. Viața Fericitului Mihai Viteazul în comentariul Părintelui Niculae Șerbănescu (130-137) & 24. Clienții Varvarei trag cu urechea (137-145) & 25. Raportările teologice ale Lect. Dr. Alexandru Mihăilă (146-169) & 26. Studenții lui Allan Bloom (169-174) & 27. Amintirile Acad. Constantin C. Giurescu (174-222) & 28. Mihail Kogălniceanu: ziua de naștere, ziua de Botez, ziua morții (222-223) & 29. Dezideratele lui Nicolae Bălcescu (223-228) & 30. Monografia lui P. P. Panaitescu despre Dimitrie Cantemir (228-238)

31. Veleitățile teologice ale unui istoric al artei (238-331) ∫ 32. „Logica filosofică” a lui Toma de Aquino în comentariul lui Wilhelm Dancă (331-342) ∫ 33. Iorga vorbind despre cronici și cronicari (342-351) ∫ 34. Simțul documentar al interviului (351-363) ∫ 35. Dialogul lui Goma cu prezentul (363-374), ∫ 36. Apocriful 1 Enoh (374-383), ∫ 37. Sfaturi pentru mume (383-388), ∫ 38. Rugăciunile dimineții în CRV 1110 (388-402), ∫ 39. Din intimitatea lui Marin Preda (403-417), ∫ 40. De ce e Bucureștiul capitala României (417-420)

Bibliografie (421-437)

Vorbiri de Facebook (vol. 2)

Vorbiri de Facebook vol. 2Pagina sursă a cărții

(14.1 M)PDF
(182.2 K)EPUB
Kindle
Daisy
(469.1 K)Full Text
(4.6 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

 *

(p. 2): „Constatare durabilă: când îi pui o carte, un proiect, ceva mare în ochii ortodoxului român la nivel online…îl apucă frica, invidia, căscatul, tăcerea. Nu i se mai aud vorbele…”

(p. 8): „Când vrem să simțim harul preoției primite de la Hristos Dumnezeu prin episcopul nostru hirotonitor, atunci îl simțim ca pe un fluviu. Doar trebuie să băgăm mintea în inimă ca să îl simțim. Apoi nu mai putem fără această simțire a prezenței Lui în noi”.

(p. 19): „E dreptul lor să vadă superficial lucrurile…dar e dreptul nostru, al oamenilor Bisericii, să tratăm serios evenimentul pelerinajului”.

(p. 26): „Sunt un om atent la detalii”.

(p. 31): „Însă preoții, azi, nu doar sunt înjurați…ci eliminați din relațiile sociale. Sunt persoane „vetuste” pentru mulți, care „nu își explică” existența printre oameni”.

 (p. 102): „Invidia e o iubire exprimată prin ură”.

(p. 106): „A vorbi cu mine…nu înseamnă a vă dărui…ci a scăpa de singurătate”.

 (p. 116): „Încercarea de „a ne reinventa” o față socială…fără însă să găsim soluții reale de înțelegere și depășire a fricilor reale…e un film de prost gust”.

(p. 125-126): „Trupa „Taxi” cântă despre „cele două cuvinte”, imposibile de altfel, pe care niciun om cu șpagă nu le poate spune celui care…vrea să îi dea șpagă. Dar cel care ar putea, la o adică, să ia șpagă…are și el „vreo câteva cuvinte” pe care le crede sau le presupune despre cel care ar fi putut să îi dea…șpagă”.

 (p. 132): „Da, e o atitudine falimentară aceea ca oamenii buni să prefere „lipsa de complicații”. Dar ea se practică la cote mari în România și pe vreme de criză…și la alegeri. Doar puțini oameni de calibru se aud. Și cei mai mulți care se aud…manipulează în sens negativ. Adică îi indică pe cei care îi storc de bani…și nu pe cei pe care îi consideră eligibili”.

(p. 142): „Pentru mine e o problemă de 7 ani…pentru că eu mă lupt cu extremismul ortodox din online pe fiecare zi. Adică propun muncă zilnică, aprofundare teologică, echilibru, bun simț…iar extremismul online (Saccsiv, Apologeticum, Război întru Cuvânt etc) practică copy pasteul din cărțile de la pangar și cancanurile bisericești”.

(p. 197): „am senzația de déjà-vu: parcă mai mulți inși îmi pun întrebări prin dumneavoastră. Nu vi se pare?!”.

(p. 208): „Pentru mine și algoritmul și zâmbetul și metafora sunt metafore: pentru că te poartă spre altul”.

(p. 286): „Inteligența socială, Domnule Decan, pentru mine nu e sinonimă, ca pentru dumneavoastră, cu duplicitatea…ci cu sinceritatea”.

(p. 286): „Pe mine, Domnule Decan, mă îngrețoșează nu fâțâiala la comentarii…ci lipsa de operă când ești profesor universitar. Pentru mine e groaznic profesorul universitar, care își permite să înalțe capul la catedră…fără 30-40 de cărți în spate”.

 (p. 289): „manipularea nu se face la televizor…ci în mintea omului”.

(p. 303): „e un lucru anormalîți iubești mama…dar să nu o cinstești pe Maica Domnului tău”.

(p. 391): „În lipsa oamenilor care au și știu ce să spună, mediul online este o câmpie plină cu deșeuri menajere. Care distrug verdele ierbii…”.

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian

99. Sfantul Simeon Noul Teolog (in engleza)The source page  of the book.

item image

Read Online
(5.9 M)PDF
(224.5 K)EPUB
Kindle
Daisy
(634.5 K)Full Text
(4.3 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

*

Informations about it here.

*

Content

Introduction (4-9)

1. The Biblical and Patristic Premises of the Deification of the Man and of the Sight of God in the Orthodox Theology (10-45)

| 1. 1. The Person of the Divine Logos and His Relation with the Creation and with the Man (12-25) | 1. 2. The Rational and Ghostual Foundation of the Seen World and its Interior Relation with the Salvation of Man and the Transfiguration of Creation (26-35) | 1. 3. The Uncreated Divine Energies and Their Presence in the Synergistic Acts of the Deification and of the Sight of God (36-45)

2. The Sight of God at Saint Symeon the New Theologian and its Implications in the Personal Salvation (46-419)

The Ecstatic Terminology

2. 1. The Symeonian Ecstatic Terminology (46-76)

Triadology

2. 2. The Most Holy Trinity in the Personal Ghostual Experience (77-107) | 2. 2. 1. The Apologetic Dimension (78-92) | 2. 2. 2. The Personalistic Dimension (93-107)

Christology

2. 3. The Sight of the Christ’s Glory and the Path of Deification (108-133) | 2. 3. 1. The Birth of Christ in the Personal Experience (110-119) | 2. 3. 2. The Death and the Resurrection of Christ in the Personal Experience (120-128) | 2. 3. 3. The Ascension of Christ in the Personal Experience (129-133)

Pnevmatology

2. 4. The Holy Ghost and the Sight of the Divine Glory (134-194) | 2. 4. 1. The Holy Ghost, the True Faith and the Experience of the Grace (135-144) | 2. 4. 2. The Personal Ecstatic Testimonies and Their Validation (145-172) | 2. 4. 2. 1. The First Ecstasy of Saint Symeon (147-156) | 2. 4. 2. 2. The Ecstasy During His Noviciate (157-162) | 2. 4. 2. 3. The Ecstatic Confession and the Validator Comment (163-172) | 2. 4. 3. The Symeonian Ecstasies from the Life Written by Saint Niketas (173-194)

Soteriology

2. 5. The Path of Deification and the Sight of God (195-279) | 2. 5. 1. The Emergence of Light in Those Who are Cleansed of Passions (196-205) | 2. 5. 2. The Unpassion and the Divine Light (206-220) | 2. 5. 3. The Light and the Salvation as Holiness (221-238) | 2. 5. 4. The Union with God and the Communional Images (239-264) | 2. 5. 5. The Divine Light and the Ghostual Father (265-279)

Sacramentology

2. 6. The Holy Mysteries of the Church and the Feeling of the Divine Grace (280-380) | 2. 6. 1. The Holy Baptism and the Sight of God (281-301) | 2. 6. 2. The Holy Communion, the Feeling of Grace and the Ecstasy (302-332) | 2. 6. 3. The Holy Confession and the Interior Experience of Grace (333-364) | 2. 6. 4. The Holy Matrimony and the Holy Priesthood as Sacramental Paradigms of Union with God (365-380)

Ecclesiology

2. 7. The Saints as Living Members of the Church (381-399)

Eschatology

2. 8. The Sight of Light and the Eschatology (400-419)

3. The Receptation of the Theology of Glory in the Orthodox Space and the Importance of its Assuming in the Postmodern World (420-455)

| 3. 1. The Sight of God in the Theology of Father Professor Dumitru Stăniloae (420-431) | 3. 2. The Mystical Theology and its Receptation by the Orthodox Professor Vladimir Lossky (432-441) | 3. 3. The Interior Dissolution of the Man in Postmodernity and the Consequences of Personal Assuming of the Theology of Glory (442-455)

Final Conclusions (456-469) | Index of Abbreviations (470-477) | General Bibliography (478-492)

Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!
***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

sau prin expediere

Money Gram.

***

Platforma noastră este editată pe Windows 7 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Predică la Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov [27 octombrie 2014]

Sfantul lemn al Crucii Domnului© Basilica[1]

Iubiții mei[2],

Într-o notă informativă a Securității, din 27 octombrie 1951, se vorbește despre „numărul imens de credincioși” veniți pentru a se închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, Părintele nostru, în zilele de 26-27 octombrie 1951[3].

Pe 24 octombrie 2013, Mediafax vorbea despre sute de preoți și mii de credincioși veniți să se închine Sfântului Dimitrie[4]. Pentru că pelerinajul la Sfântul Dimitrie, ca și în 2014, a început pe săptămână.

Anul acesta a început de vineri – prin venirea PFP Teofil al III-lea al Ierusalimului cu o Sfântă Icoană a Sfinților Constantin și Elena, care are încrustată în ea o parte din Crucea Domnului[5] –, dar anul trecut a început de joi[6].

Însă anul acesta a fost frig. A fost vânt puternic pe 24 și 25 octombrie, adică în primele două zile ale închinării la Sfântul Dimitrie.

Dar oamenii au stat la rând, ca și în anii trecuți, ca să se închine la Sfintele sale Moaște. Ei au venit și și-au arătat dragostea pentru Sfântul Dimitrie, care ne întărește în toate ale vieții noastre.

Vineri, pe 24 octombrie 2014, am participat la primirea la București a Patriarhului Ierusalimului și el ne-a binecuvântat cu Icoana ce conține fragmentul din Crucea Domnului. O mare bucurie!

Pentru că evlavia ortodoxă, peste veacuri, a păstrat odorul cel de mare preț al Bisericii, Crucea Lui și noi putem astfel să ne încredințăm de Moartea și de Învierea Domnului și prin atingerea fizică de fragmente din Crucea Lui.

Pentru că simțim puterea Domnului din puterea pe care o revarsă în noi fragmentele din Crucea Lui.

Sfintele Moaste ale Sfantului Dimitrie Basarabov

După cum ne întâlnim și fizic cu Sfântul Dimitrie, prin atingerea Sfintelor sale Moaște[7], despre care putem citi sau căruia ne putem ruga și pe care îl putem simți și duhovnicește în același timp.

Însă dubla vedere, cu ochii și cu duhul nostru, e o încredințare și mai puternică, pentru toți credincioșii, despre veridicitatea datelor istorice ale credinței noastre.

Numai că atunci când suntem încredințați de sfințenia cuiva, venirea la Sfintele sale Moaște nu este pentru a primi o confirmare a sfințeniei lui ci pentru a primi o revărsare a sfințeniei lui în viața noastră.

Sfantul Dimitrie Basarabov

Și cred[8] că mulți dintre cei care vin la Sfântul Dimitrie asta vor: ca el să își reverse harul său în ființa și în viața lor. Ca el să îi păzească, să îi ajute, să îi vindece, să îi îndrume în viața lor. Prin rugăciunile sale către Preacurata Treime și prin prezența lui alături de ei.

Și Sfântul Dimitrie, trăitor în secolul al 13-lea d. Hr., care a avut o viață smerită de păstor de animale și acasă și la Mănăstire[9], ne ajută, în mod vizibil, pe foarte mulți.

Din 1774[10] și până azi, adică timp de 240 de ani, Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie din Basarabi[11] sunt la București, pe Dealul Patriarhiei, și oamenii urcă neîncetat către ele.

chilia sapata in stanca a Sfantului Dimitrie BasarabovȘi Sfintele sale Moaște compensează lipsa datelor despre viața sa istorică[12]. Pentru că știm puține lucruri despre viața sa istorică dar știm multe despre prezența lui, după moarte, în viața noastră. Pentru că el e prezent ca un viu și ca un tămăduitor și ca un alinător al suferințelor noastre.

Și cel care s-a nevoit, în viața lui, într-o chilie săpată în stâncă și care a vorbit cu Dumnezeu fiind înconjurat, cel mai adesea, de animalele turmei lui, ne umple de multă bogăție duhovnicească.

Pentru că ne dăruie din ceea ce a primit el în condiții grele de existență.

Și ne spune, prin toate darurile sale, că nu greutățile vieții ne trag în jos, ci lipsa de încredere în Dumnezeu și lipsa de nevoință duhovnicească.

Pentru că, dacă vrem să fim cu Dumnezeu, nimic nu ne poate despărți de El.

Așadar, iubiții mei, despre Sfântul Dimitrie avem puține lucruri de spus, dar el are multe lucruri să ne învețe. Pentru că fiecare venire la el înseamnă o nouă lecție de teologie. O teologie trăită cu toată ființa noastră.

Pentru că teologia înseamnă viața și învățătura în care s-a pogorât harul lui Dumnezeu și în care el a rămas ca o realitate veșnică.

De aceea, Sfinții sunt luminătorii noștri autentici în materie de teologie și de viață.

Când avem o nelămurire, când avem o grijă, când avem o boală, o neputință, o nevoie…trebuie să apelăm la ei cu cea mai mare încredere.

În viețile și în scrierile lor vom găsi răspunsuri vii, răspunsuri actuale, pentru că ei ne vor ajuta să înțelegem lucrurile de care avem nevoie. Numai noi să apelăm la ajutorul și la luminarea lor, pe care ei ni le vor dărui cu multă bucurie.

Și prin acestea noi ne vom schimba continuu, pentru că prezența lor în viața noastră este înnoitoare, e transfiguratoare.

Sfinte Prea Cuvioase Părinte Dimitrie, cel care știi nevoia, neputința și ispitele vieții pământești și le-ai biruit pe toate cu harul și cu ajutorul lui Dumnezeu, nu ne uita nici pe noi, netrebnicii, ci ne întărește în toate zilele vieții noastre! Fii cu noi acum și la sfârșitul vieții noastre pământești și la Judecata particulară și la cea de obște, pentru ca să găsim răspuns bun în fața Dreptului Judecător. Pentru că avem nevoie de prietenia ta cu Domnul și de rugăciunea ta bine-primită, pentru ca să ne mântuim și noi.

Nu ne uita niciodată, ci împreună cu Preacurata Stăpână, cu toți Sfinții și cu toate Puterile cerești împreună cu noi fii, ca să lăudăm în veci pe Dumnezeul nostru treimic, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, prin Care ne mântuim cu toții. Amin!


[1] Preluată de aici:

http://basilica.ro/images/2014/stiri/10_octombrie/24/i/procesiune/x3.jpg.

[2] Scrisă în ziua de 25 octombrie 2014, zi de sâmbătă. Cu vânt puternic și mult frig.

[3] George Enache & Nicolae Adrian Petcu, Biserica Ortodoxă Română și Securitatea. Note de lectură, în Totalitarism şi rezistenţă, teroare şi represiune în România comunistă, Ed. CNSAS, București, 2001, p. 119, n. 19.

[4] Andrei Dumitrescu, REPORTAJ: Sute de preoţi şi mii de enoriaşi, la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou – FOTO, 24 octombrie 2013, cf.

http://www.mediafax.ro/social/reportaj-sute-de-preoti-si-mii-de-enoriasi-la-moastele-sfantului-dimitrie-cel-nou-foto-11557805.

[5] Procesiunea Calea Sfinţilor – 2014, pe Basilica, publicat pe 2014.10.24, ora 15:47:27, cf. http://basilica.ro/procesiunea-calea-sfintilor-2014-101413.html.

[6] Andrei Dumitrescu, REPORTAJ: Sute de preoţi şi mii de enoriaşi, la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou – FOTO, art. cit.

[7] Imaginea cu Sfintele sale Moaște e preluată de aici: http://sfvasilebz.ro/galerie_dimitrie/sf_dimitrie.jpg.

[8] Sfânta sa Icoană am preluat-o de aici: http://www.doxologia.ro/sites/default/files/imagecache/imagine_600_width/imagine/2012/10/1350852983126371557.jpg.

[9] Cf.

http://www.teologiepentruazi.ro/2013/10/27/predica-la-sfantul-dimitrie-basarabov-27-octombrie-2013/.

[10] Ibidem.

[11] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Dimitrie_cel_Nou_din_Basarabi.

[12] Imaginea, care prezintă locul său de nevoință, e preluată de aici:

https://sfintisiicoane.files.wordpress.com/2011/10/man-basarabov-bulgaria-7.jpg.

Calea Sfinților [24 octombrie 2014]

fragment din Sfanta Cruce a DomnuluiPreluată de aici.

În format audio, în transmisia directă a Radio Trinitas: 31, 8 mb, 34. 45 minute.

A fost inclusă în Arhiva TPA 3.

Sala de curs…e în trecut

Pr. Dumitru PopescuDin când în când mai trec pe la facultate ca să studiez la bibliotecă…sau ca să privesc pur și simplu locul.

Nu am nostalgia anilor de facultate, nu vreau să mă „întorc” în trecut…însă îmi place să văd cum au evoluat locurile pe unde am fost. Pentru că locurile își urmează istoria, ca și mine.

La etajul 1, unde făceam cursurile de Dogmatică și de Omiletică, dacă îmi mai aduc bine aminte, e sala de curs închinată Părintelui Dumitru Popescu. De curând am trecut pe acolo, sala era în refacere, și am fotografiat portretul lui pe catedra profesorului.

Mă uitam la tablou ca la trecut…și la o parte din mine ca la trecut…Pentru că nici nu îmi vine să cred cum au trecut anii, cum a plecat și el, cum au plecat și alții, mulți alții de lângă mine…și dintre noi…însă viața merge înainte!

Și facultatea merge înainte! Are chipuri noi de tineri, se reface construcția undeva pe acoperiș sau se mai face un alt etaj…și trecutul e numai pentru cei care l-au trăit.

Trecutul e undeva în noi…și parcă nu mai vrem să îl scoatem în prezent. Pentru că prezentul nu are timp nici de sine, darămite de trecut.

Ce a contat pentru mine, ce am studiat, ce am făcut cândva e istorie…și ea are importanță, pentru cei grăbiți, doar dacă cred că pot învăța ceva din ea.

Dacă nu, va conta doar istoria lor…doar clasa lor de curs…care nici ea nu îi va interesa decât pe ei.

Poate că de aceea vreau să văd locul facultății: pentru ca să îmi dau seama cât de indiferent e și el față de trecut…și cât de mult dorește să zâmbească prezentului.

Trebuie să știi cifrul petrecerii

Trebuie sa stii cifrul petreceriiCare este cheia…unei petreceri bune pe pământ? Adică a unei vieți bune

Pentru că petrecere e și distracția dar…pentru fiecare în parte, există și petrecerea pe ultimul drum. Pe drumul spre cimitir.

Bineînțeles că noi, cel mai adesea, nu ne dăm seama că petrecerea excesivă e împotriva noastră. E dăunătoare nouă. Până când nu ne vine rău, până când nu ne ia salvarea…petrecerea e bună.

Însă și zilele de spitalizare fac parte din petrecere. Și pocăința face parte din petrecere, pentru că ea vine în urma multor petreceri fără Dumnezeu. Și maturizarea face parte din petrecerea, din petrecerea pe acest pământ.

Dar, atunci, care e cheia, care ne deschide adevărata petrecere, petrecerea veșnică cu Sfinții? Și răspunsul e teologic: viața cu Dumnezeu e cheia spre Rai. Viața cu Dumnezeu în singura Lui Biserică: Biserica Ortodoxă.

Fără cheia Lui nu avem o reală petrecere aici și în Împărăția Lui.

Fără cheie…stăm pe dinafară.

Iar a fi departe de Dumnezeu înseamnă a fi în întunericul cel mai dinafară…adică în neiubire.

Despre prietenie

Lali plus Maria prieteneLali și Maria sunt prietene și o scriu și pe garduri. O scriu cu bucurie. Probabil sunt la prima prietenie…care încă n-a cunoscut trădarea. Sau minciuna. Sau despărțirea.

Și când pui mult suflet în prietenie, când nu te vezi fără prietenul sau prietena ta și prietenul/ prietena ta pleacă, de cele mi multe ori pe motive puerile, suferi amarnic.

Suferința însă te personalizează.

Pentru că e o suferință din iubire.

Te simți trădat, pe drept, iar durerea în urma despărțirii este un pas înainte spre maturizare.

Atunci nu știi că durerea maturizează dar afli în curând.

Însă ce se întâmplă dacă Lali și Maria rămân prietene pentru toată viața? Înseamnă că au caracter. Ambele au caracter. Pentru că prietenii se despart tocmai când una dintre părți se dovedește fără caracter, mică la suflet, fără conștiință.

Altfel, care ar fi motivul să te desparți de cineva, dacă îl prețuiești și îl iubești?

Viața Sfântului Macarie Romanul [2]

Sfantul Macarie RomanulPartea întâi: aici.

***

Începem discuția noastră de la o precizare: este evident faptul că există, în această hagiografie, nenumărate elemente care pot fi catalogate drept incredibile sau fantastice de către cei care nu cred în minunile lui Dumnezeu.

Nu ne-ar interesa acest lucru, oricine fiind liber să creadă ce vrea, dacă n-am fi observat că înseși cărțile noastre de cult ortodoxe au cenzurat pasaje întregi din ea, mai precis călătoria celor trei Părinți până la întâlnirea cu Sfântul Macarie, precum și anumite detalii din relatările Sfântului sau legate de întoarcerea minunată a celor trei la Ierusalim.

Să urmărim însă faptele. Hagiografia ne vorbește despre dorul de Rai a trei monahi bătrâni, care doresc să ajungă în Eden…călcând pe pământ – despre această dorință a lor vom vorbi curând.

Ei sunt dintr-o mănăstire de undeva din Mesopotamia, teritoriul aflat între Tigru și Eufrat, adică între cele două fluvii care provin din râul care adapă Edenul, conform precizărilor scripturale (Fac. 2, 8-14).

Cei trei Părinți se decid, așadar, să se lase conduși de Dumnezeu, în dorința lor de a înfrunta orice primejdie, numai să ajungă la locul „unde odihnește Cerul”.

De aceea, „ca cei ce nu vom mai vedea lumea”, cei trei se închină la Locurile Sfinte de la Ierusalim, la locul nașterii Domnului din Betleem, dar și în alte locuri pe care noi nu le mai cunoaștem astăzi: o fântână care e legată cumva de călătoria magilor din Persia la Betleem[1], mormântul Sfinților trei tineri care au pătimit în Babilon împreună cu Sfântul Proroc Daniel, mormânt care atunci era în cetatea Ctesifon, precum și locul în care Sfântul Mare Mucenic Mercurie, la rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare, l-a ucis pe împăratul Iulian Apostatul.

Evenimentele se petrec așadar cândva după secolul al IV-lea (după moartea lui Iulian Apostatul), dar până în secolul al VII-lea, în orice caz, înainte de invazia arabă-musulmană (arabii au jefuit orașul Ctesifon și l-au lăsat pradă ruinei), într-o epocă de înflorire a monahismului în Egipt, Palestina, și în alte regiuni din Europa și Asia, între care se număra și ținutul în care se afla mănăstirea lor.

După ce fac acest pelerinaj, părăsind cetatea Ctesifon (capitală imperială), cei trei Părinți pomeniți își lasă pașii purtați de Dumnezeu și încep să străbată teritorii mai puțin civilizate sau chiar neumblate de oameni.

De aici încep relatările care pot să pară neverosimile din mai multe motive: datorită menționării unor animale sau ființe care par fabuloase (vom discuta și acest lucru) și a apariției unor situații cu caracter supranatural. Și într-adevăr, în călătoria lor, cei trei Părinți trăiesc răpiri extatice, în care văd cele pregătite de Dumnezeu, în veșnicie, atât păcătoșilor, cât și Sfinților. Însă nu ne este precizat momentul în care ei intră în extaz, așa cum suntem obișnuiți să citim în alte vieți de Sfinți, ci se trece brusc de la relatarea unor întâmplări reale la expunerea unor vederi duhovnicești și invers.

Există totuși indicii ale faptului că Părinții sunt răpiți în extaz, ca atunci când, dintr-o dată, poposind lângă un pârâu, s-au aflat mutați din această lume într-o alta în care apele erau luminoase, cerul avea alte culori, vânturile, soarele, stelele, copacii erau toate mult mai minunate decât pe pământ, iar ei înșiși spun că petrec într-o astfel de stare chiar „mai mult de 100 de zile nemâncați, cum [numai] Dumnezeu știe”.

Această expresie poate să ne atenționeze că avem de-a face cu o revelație, cu o ieșire în extaz, fiind utilizată mai înainte de Sfântul Pavel: „Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.  Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – că a fost răpit în Rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Cor. 12, 2-4, Biblia 1988).

Trecând prin multe primejdii și scăpând numai prin rugăciune, Cuvioșii Serghie, Righin și Theofil ajung, purtați de Dumnezeu, la peștera Sfântului Macarie, de la care află că era de origine romană, nobilă, că fugise în noaptea nunții și fusese adus de Îngerul Rafail să trăiască în sihăstrie în acea pustie, având lângă sine numai doi lei.

Întâlnirea e revelațională/ împlinitoare pentru cei trei Părinți, pentru că și Sfântul Macarie avusese aceeași dorință de a se apropia de Eden – mai mult, din cele spuse se înțelege că avuseseră aceleași revelații de la Dumnezeu, despre locul osândiților și despre fântâna Drepților – și astfel cei trei Părinți află, dintr-o sursă duhovnicească credibilă pentru ei, a cărei sfințenie o constatau ei înșiși, că nu trebuie să caute să cunoască mai multe în acest sens.

Mai mult, Sfântul Macarie le relatează în amănunt viața sa minunată, și ei se întorc îmbogățiți duhovnicește la mănăstirea lor, având în plus pilda extraordinară a vieții Sfântului Macarie, pe care l-au descoperit în pustia cea mai adâncă, precum Părintele Zosima pe Sfânta Maria Egipteanca.

Cele două părți ale hagiografiei, călătoria celor trei Părinți și Viața Sfântului Macarie nu au sens una fără alta: a doua o complinește pe prima.

S-a spus însă că această călătorie la Rai reprezintă doar o tipologie literară, care se regăsește în mai multe texte:

„între acelea ale Occidentului voi pomeni numai legenda celor trei sihaștri care șed într-un schit lângă Eufrat și se iau după râul acesta ca să ajungă în rai. Mai este apoi călătoria celor o sută de călugări din Britania, descrisă de Gottfrid de Viterbo, care, între altele, dau de un palat, asemenea aceluia pe care-l întâlnesc cei trei frați din legenda noastră. Așa, s-ar putea urmări elementele deosebite, care, precum se vede, abia după sec. XI, cel puțin, poate chiar XII, au fost întrunite și alipite de viața pustnicească a sfântului Macarie, care se bucura de o reputație deosebită”[2].

Mă îndoiesc că acești presupuși compilatori din secolul al XII-lea ar mai fi arătat vreun interes față de pelerinajul inițial al celor trei Părinți sau și-ar mai fi dat seama de importanța cetății antice Ctesifon, unde se afla mormântul Sfinților trei tineri din Babilon și unde a fost ucis Iulian Apostatul, în bătălia de la Ctesifon dintre perși și romani – apropo, în ediția românească există o eroare, poate tipografică, pentru că se spune că Ctesifon era „departe de Babilon”, în timp ce în ediția latină din PL 73 (col. 416), se spune că era „nu departe de Babilon (non longe a Babylone)”.

De asemenea, amănuntul puțului/ fântânii care „i-a îndreptat” pe Magi ca să se închine lui Hristos face parte dintr-o tradiție creștină primară, amănunt care s-a pierdut și care de asemenea nu ar fi prezentat interes, dacă tot ce doreau presupușii compilatori era să creeze o legendă prin care să-i atragă pe creștini la credință, prin „descrierile fantastice, întâmplările fioroase, lucrurile ciudate și mai presus de toate călătoriile la rai: vedenia acelei fericiri nespuse, către care năzuie toate inimile, unde credinciosul își așteaptă răsplata trudelor și chinurilor acestei vieți, pe care o petrece adesea ca mucenicii”[3].

Adică totul e o făcătură menită să-i ademenească pe cât mai mulți la credința creștină…

Problema este că, de la Sfântul Pavel încoace, răpiri la Rai și descrieri ale unor viziuni extatice există în destul de multe hagiografii. Iar, pe de altă parte, atât dorința cât și vedeniile celor trei Părinți sunt reiterate de către Sfântul Macarie, în a doua parte a hagiografiei, cea care nu a avut parte de contestări și care a rămas în Minei – detalii care, în absența primei părți, sunt însă oarecum neclare.

În ce privește călătoria la Rai propriu-zisă, căutând, adică, Edenul pe firul celor două fluvii (sau numai pe al unuia dintre ele), nici aceasta nu este neortodoxă – și nu are, prin urmare, de ce să fie considerată un simplu motiv literar fantezist, fără fundament –, atâta timp cât cărțile ortodoxe susțin că Edenul se află în continuare pe pământ.

Acest lucru îl susține, spre exemplu, pe baza comentariilor patristice, Sfântul Dimitrie al Rostovului, în Hronograful său (reeditare la Ed. Pelerinul român, Oradea, 2005, p. 16-18):

hronograf 1hronograf 2hronograf 3hronograf 4Același lucru îl afirmă și Fer. Serafim Rose:

„Raiul, așa cum vom vedea, nu este doar ceva ce a existat înainte de cădere; el există chiar și acum, fiind vizitat de unii oameni încă trăitori pe pământ (s. n.). […]

Raiul nu este doar ceva duhovnicesc ce poate fi zărit acum în vedenie, așa cum l-a zărit Apostolul Pavel […]; el este și o parte din istoria pământului. […]

Din Viețile Sfinților și Drepților cunoaștem cazuri de fructe adevărate aduse de către cei care au fost înălțați în Rai – de pildă, merele aduse de Sfântul Eufrosin Bucătarul […] (Viețile Sfinților, 11 septembrie). O izbitoare experiere a Raiului se găsește în Viața Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos din Constantinopole (sec. IX). […]

[După căderea Protopărinților] omul nu mai e în stare nici măcar să vadă Raiul, până nu i se deschid ochii cei duhovnicești și este înălțat precum Sfântul Pavel. Localizarea prezentă a Raiului, care a rămas neschimbat în firea sa, se află în tărâmul cel de sus, care pare, de asemenea, a corespunde unei efective înălțări de pe pământ; într-adevăr, unii Sfinți Părinți afirmă că și înainte de cădere Raiul era într-un loc înalt, fiind „mai sus decât tot pământul” [Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica]”[4].

Așa încât dorința celor trei Părinți poate fi într-un fel justificată. Eroarea lor – pentru că la Rai se ajunge numai prin asceza despătimirii și nu urmărind (totodată) un itinerar pământesc – a fost de altfel corectată de Dumnezeu, care i-a învățat adevărul prin întâlnirea lor cu Sfântul Macarie.

Altfel, există și alte exemple în Viețile Sfinților, în care protagoniștii își doresc foarte mult un lucru, despre care cred că este bun și duhovnicesc, și pentru care li se întâmplă chiar, în unele cazuri, să înconjoare pământul (lumea cunoscută până la acea dată) sau să facă lungi călătorii pentru a se lămuri.

Un alt motiv de contestare a autenticității Vieții Sfântului Macarie Romanul, îl constituie prezența unor animale „fabuloase”[5]. Așa par a fi cele menționate sub aceste nume: „aspide, și…bălauri și ehidne răspundzându-și, și dzâmbri, și vasiliscuri, și alte heri [fiare] neștiute, și onochetavri, și inorogi, și leoparduri”.

În varianta latină, amintită mai sus, sunt: „serpentes innumerabiles et dracones et aspides, sed et basiliscos et viperas et unicornes et bubalos […] alia quoque bestias mortiferas multos et venenosa animalia, quorum nomina vel naturam penitus ignoramus (s. n.)” (PL 73, col. 417).

Adică: „șerpi nenumărați și balauri [șerpi mari] și aspide [năpârci, vipere sau cobre], dar și vasilisci [șopârle] și inorogi [rinoceri] și bizoni [sau antilope: bubalos înseamnă și bizoni, dar și antilope] […] alte multe animale ucigașe și creaturi veninoase, ale căror nume și natură intimă nu o cunoaștem”.

Ediția românească vorbește, pe scurt, de alte fiare neștiute. Însă, din moment ce monahul/ monahii care povestesc – și care nu erau experți în zoologie – recunosc că era vorba de multe animale exotice pe care le vedeau pentru prima dată și despre care nu știau mai nimic, credem că ar fi mai firesc să considerăm că toate aceste denumiri, dintre care unele își au într-adevăr originea în mitologie, au fost folosite în lipsa unor nume științifice care să le poată fi atribuite.

Aceasta pe de o parte. Iar pe de altă parte, aceste vietăți sunt amintite chiar în Scriptură (inclusiv balaurii, inorogii și onochetavrii), unde fie denumesc animale reale, fie sunt interpretate alegoric, ca semnificându-i mai adesea pe demoni.

În acest sens, Sfântul Ieronim, spre exemplu, are un lămuritor comentariu (a se vedea PL 24, col. 163) asupra unora ca acestea, interpretând capitolul 13 de la Isaia, unde se află profeția despre pustiirea Babilonului și locuirea lui numai de fiare, vietăți periculoase sau demoni[6].

Pentru că adesea, în locurile pustii, alături de fiarele sălbatice, se găsesc și demonii. De aceea, Sfântul Ambrozie de Mediolanum îl blesteamă pe demon, trimițându-l „în pustiu, acolo unde sunt șerpi ca și tine”[7].

Așa încât, din punct de vedere ortodox, denumirile amintite în hagiografia noastră nu au de ce să smintească pe cineva.

Cel mai smintitor aspect, însă, legat de călătoria celor trei Părinți, pentru cei care au analizat hagiografia, l-a constituit existența unor pasaje care se aseamănă cu altele din Alexandria populară, cea plină de „basne”, așa cum o numeau, pe drept cuvânt, Miron Costin și Constantin Cantacuzino. Despre acest lucru vom vorbi mai departe pe larg.


[1] Nu știu ce eveniment important este legat de acestă fântână, despre care se spune că „i-a îndreptat pe magi din Persia spre închinarea Domnului Hristos”.

Mircea Eliade ne comunică o mărturie interesantă: „cei doisprezece Regi Magi [...] cunoșteau revelația tainică a lui Seth cu privire la sosirea lui Mesia și urcau în fiecare an pe muntele unde se afla o peșteră cu izvoare și copaci. Acolo se rugau în șoaptă lui Dumnezeu, timp de trei zile, așteptând să apară Steaua”, cf. Mircea Eliade, Mefistofel și androginul, traducere de Alexandra Cuniță, Ed. Humanitas, București, 1995, p. 45.

[2] M. Gaster, Studii de folclor comparat, ediție îngrijită, prefață și note de Petre Florea, Ed. Saeculum I. O., București, 2003, p. 218.

[3] Idem, p. 215-216.

[4] Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, cartea lumii și omul începuturilor. Perspectiva creștin-ortodoxă, în românește de Constantin Făgețan, Ed. Sofia, București, 2001, p. 110-113. A se vedea toată pledoaria sa, din cap. Raiul, p. 110-126.

[5] A se vedea Mihai Moraru, Studii și texte. II. Vechi legende apocrife, Ed. Adam, 2005, p. 75, n. 9-14.

[6] Is. 13, 21-22: „sed requiescent ibi bestiae et replebuntur domus eorum draconibus [baluri/ șerpi] et habitabunt ibi strutiones [struți] et pilosi [țapi sau satiri] saltabunt ibi et respondebunt ibi ululae [bufnițe] in aedibus eius et sirenae [viespi] in delubris voluptatis” (VUL).

LXX spune că vor dansa”, pe locul unde a fost cetatea, sirene și demoni” și că „onochetavri [centauri] acolo vor locui și aricii vor face pui în casele lor”.

[7] A se vedea Rugăciunea de exorcizare a Sfântului Ambrozie al Milanului, la: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Traduceri patristice, vol. 1, Teologie pentru azi, București, 2009, p. 37, http://www.teologiepentruazi.ro/2009/10/19/traduceri-patristice-vol-1-2009/.

Predică la Duminica a 23-a după Rusalii [2014]

Iubiții mei,

În Viața Sfântului Ilarion cel Mare (pomenit pe 21 octombrie) se vorbește despre un bărbat, numit Orion, care era posedat de o legiune de demoni[1]. Și demonii, în prezența Sfântului Ilarion, „strigau din om cu multe feluri de glasuri, ca o gâlceavă de popor mult”[2].

legiuneDin Orion, demonii au ieșit „cu țipăt mare”[3]. Pe când, în fața Domnului și după îngăduința Lui [Lc. 8, 32], legiunea de demoni din bărbat a ieșit și a intrat în porci și a aruncat turma de porci în lac [Lc. 8, 33].

Demonii nu au murit, pentru că sunt ființe spirituale, dar porcii da. Ei au pierit în lac. Însă presiunea interioară asupra omului demonizat a fost enormă.

Pentru că legiunea era o unitate militară romană, constituită din mii de soldați, care a variat în timp între 4.200 și 6.000 de oameni[4]. Și acest bărbat din Evanghelie, ca și Orion, era populat interior de atâtea mii de demoni…care vorbeau cu glas din el și care îl influențau în fiecare mădular al ființei lui.

Pentru că acest lucru înseamnă posedare de demoni sau demonizare: locuirea și parazitarea noastră de ființe spirituale care ne doresc răul și ne învață la toate relele. Suntem transformați în niște epave umane pentru că demonii își manifestă propria lor voință, în mod discreționar, în ființa noastră, fără ca prin asta să excludă aportul nostru. Pentru că, în fapt, vorbim despre o conlucrare a noastră cu demonii, care ne dezavantajează din toate punctele de vedere.

De aceea, când vorbim despre mântuirea și sfințirea noastră vorbim despre conlucrarea noastră liberă cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui în faptele de virtute. Dar când ne referim la păcate, la orice păcat, el este rodul conlucrării noastre libere cu demonii.

Căci, chiar dacă demonii nu locuiesc tot timpul în noi cu miile, ei ne pot influența sau stăpâni pasager, din când în când, pentru că noi le acceptăm influența și ce facem sub influența lor le poartă amprenta.

Demonii nu mor…însă experiența lor în rele crește continuu. Și demonii care i-au influențat pe mari păcătoși și apostați din trecut ne pot influența și pe noi. Pentru că noi nu îi vedem, nu îi simțim, nu îi recunoaștem…dar ei sunt prezenți peste tot și ne urmăresc pas cu pas pentru ca să ne pună piedici în viața noastră de evlavie.

Spre exemplu, în Viața Sfântului Filotei din Athos (pomenit tot pe 21 octombrie) se spune că Satana „l-a pizmuit foarte tare și întotdeauna căuta chip și meșteșug cum ar putea să-l vatăme și să-l păgubească pe tânărul cel fără de răutate”[5].

Și o primă stratagemă a demonilor a fost să o facă pe o monahie să se îndrăgostească de el[6]. El fiind monah…ca și ea.

La prima vedere, pentru cineva fără experiență duhovnicească, întrebarea e următoarea: „Ce are monahia cu Sfântul Filotei?! Dacă s-a îndrăgostit, s-a îndrăgostit pentru că a vrut ea și nu pentru că demonii au influențat-o”.

Însă demonii fac ca totul să pară „întâmplător”, când ei lucrează planificat în viața ta. Te urmăresc și îți fac rele în mod succesiv, cu tactică, cu un scop precis.

Pentru că n-a mers cu desfrânarea, pe când Sfântul Filotei se nevoia în Athos, un demon a luat „chip de om [și] s-a prefăcut că ar fi fost într-o corabie care s-a spart și se întorcea dintr-o prăpastie ca un om rătăcit, căutând ajutor și zicea: „Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu, că pier””[7]. Și pentru că Sfântul Filotei nu și-a dat seama că „omul” acela era de fapt un drac, a ieșit din coliba sa monahală și a vrut să îl ajute[8]. Însă dracul „i-a dat brânci în prăpastie”[9] Sfântului Filotei.

De aceea, oamenilor care se întorc la Biserică, în primele luni, uneori și ani la rând, când ei învață ce e bine și ce e rău, demonii le aduc ispite peste ispite ca să le insufle ideea că „le era mai bine” mai înainte, când nu mergeau la Biserică. Și pe mulți îi conving să renunțe la schimbarea din viața lor…tocmai prin avalanșa de vise, de ispite, de greutăți, de necazuri pe care demonii le aduc oamenilor din senin. Pentru că toți încep să îi vorbească de rău, să îi urască, să le facă rele, se îmbolnăvesc, au vreun accident, au neplăceri, patimile din ei se întețesc…

Și dacă oamenii nu au pe cineva care să le explice de ce se petrec toate aceste lucruri în viața lor și care e miza răfuielii demonilor cu ei, aceștia clachează în schimbarea lor.

De aceea e nevoie să le punem oamenilor în mâini, de la început, când se întorc la Biserică, Sfintele cărți ale Bisericii, care vorbesc amănunțit despre luptele cu demonii și despre curățirea și vindecarea noastră de patimi. Pentru că ele reprezintă singura lor modalitate de a rămâne în Biserică și de a spori în înțelegerea faptului că viața Bisericii e o viață duhovnicească și nu trupească. Adică e altceva decât viața de rând socială.

Însă, dacă venirea la Biserică e pentru altceva…decât pentru curățirea de patimi, oamenii nu au parte de mari ispite din partea demonilor. Pentru că vin trupești și pleacă tot cu mentalitate trupească din Biserică.

Demonii nu se luptă cu cei care bagatelizează sfințenia Bisericii, care consideră că la Biserică e ca la piață sau la teatru, ci ei duc o muncă sagace cu cei care vor să renunțe cu totul la mentalitatea trupească, telurică, la modul de a simți al omului trupesc, la modul în care acționează și își clădește viața un om de lume.

Demonii se luptă cu cei care văd că aspiră la viața duhovnicească, la viața în slava lui Dumnezeu și, nici nu mai trebuie subliniat faptul, cu cei care deja sunt oameni duhovnicești. Pentru că tocmai de aceea vor să îi înspăimânte pe începători: ca niciodată să nu avanseze în lupta lor cu demonii.

De aceea, nu există greutate și ispită în viața omului credincios în care demonii să nu aibă aportul lor. După cum nu există chinuiri și martirizări ale Sfinților în care demonii să nu tragă sforile. În care să nu incite și să nu-i învețe la rău pe muncitori împotriva Sfinților.

DimitriosSfinților, e marcată de lupta cu demonii. Sfântul Dimitrios e rodul multor rugăciuni, pentru că părinții lui nu aveau copii și s-au rugat mult pentru a putea naște[11]. A fost botezat la maturitate, în casa părintească, în mod tainic, după ce el a crezut pe deplin în credința creștină[12]. A devenit antipat/ pro-consul în timpul împărăției lui Maximianus [286-305][13]|[14], însă nu a ascultat de porunca imperială de a-i ucide pe creștini.

Și pentru că neagă închinarea la idoli, Sfântul Dimitrios e închis într-o baie. Aici, o scorpie, vrea să îl muște de picior dar în numele Domnului calcă pe ea[15]. Și tot aici, Îngerul Domnului i se arată în vedenie, în lumina dumnezeiască, cu „o preafrumoasă cunună din Rai” și îl îmbărbătează[16].

În cele din urmă, în temniță, Sfântul Dimitrios a fost împuns cu sulițele. Și prima suliță i-a străpuns trupul în coasta dreaptă, în locul unde și Domnul a fost împuns pe Cruce[17].

Pentru că demonii nu suportă ca oamenii Sfinți să fie cinstiți și să fie puși în puncte cheie, de conducere a Statului sau în Biserică. El îi preferă pe cei manipulabili, pe cei șantajabili, pe cei care nu au coloană vertebrală, pentru că aceia sunt maleabili pentru rău. Iar demonii lucrează întotdeauna răul și ne îndeamnă la rău, chiar dacă, uneori, strânși cu ușa de harul dumnezeiesc, mai spun și câte un lucru adevărat despre Dumnezeu sau vreun om. Dar îl spun și pe acela tocmai pentru ca să ne inducă ideea că și ei „ne pot învăța cele bune”, pentru a-i putea astfel duce în păcat pe oameni.

Astăzi însă, demonii sunt prezentați în industria de marketing și în cinematografie sub aspect „agreabil” iar iadul este desemantizat religios. De la diavolițele sexy[18] și până la iadul bucătarilor[19], de la excesele sataniste și până la excesele muzicii rock, de la galopanta dorință de a-ți cumpăra „plăceri” și până la indiferența religioasă, demonii și Iadul sunt ori ficțiuni interesante ori teme vandabile.

Numai pentru Biserică, demonii nu sunt nici ficțiuni și nici motive vandabile. Pentru Biserică, lupta cu demonii e o realitate cotidiană iar tema, în sine, nu e una care să bucure. Pentru că demonizații, ca și în vechime, sunt printre noi, ei se manifestă violent și hulitor în apropierea Bisericilor, la slujbe, în apropierea Sfintelor Moaște iar viața lor e o dramă.

Și e o dramă nu doar pentru că, acum, sunt posedați de demoni, ci pentru că, mai înainte de a ajunge astfel, au trăit o viață păcătoasă și indiferentă.

Indiferentismul religios crește alarmant și în România. Și el nu înseamnă o necunoaștere totală a credinței ci o pactizare cu lenea, cu indiferența față de viața religioasă.

Trec pe lângă Biserică și nu le pasă de ce se petrece în ea. Sau dacă vin pe la Biserică vin pentru că au fost invitați la o nuntă sau la o înmormântare și pleacă fără să dorească să învețe ceva.

Pentru că, în mintea lor, stă această idee demonică: nu au nimic de câștigat de la Biserică! Căci indiferența față de Biserică e motivată utilitarist. Dacă nu primesc nimic financiar, nimic material din partea Bisericii, atunci Biserica nu-i interesează.

Și e foarte interesant că din această masă mare a indiferenților, când Biserica dă ceva palpabil…se mișcă o parte spre Biserică. Spre exemplu la Florii, când se sfințesc ramurile de sălcii, la Botezul Domnului când primesc apă sfințită sau la Paști când primesc Paști sfințit, atunci oamenii vin…pentru că Biserică dă ceva.

Numai că Biserica dă ceva în fiecare zi oamenilor! Pentru că Biserica dă tot timpul harul dumnezeiesc celor care vor să își sfințească viața.

Însă cum harul e nevăzut dar simțit de oamenii care se curățesc de patimi, tocmai de aceea mulți consideră mersul la Biserică ca pe un act fără nicio consecință directă în viața lor. Căci dacă ei nu trăiesc nimic special, presupun că nimeni nu trăiește nimic duhovnicește când merge la Biserică. Dar cei credincioși, care vin la Biserică și trăiesc în mod sfânt în toate zilele vieții lor, se umplu de multă sfințenie în Biserica lui Dumnezeu, pentru că doar aici e tot harul și adevărul îndumnezeitor.

Tocmai de aceea și demonii, despre care am vorbit azi, nu îi atacă și nu îi nefericesc în mod constant pe cei care sunt până în gât în păcate ci pe cei care vor să se curățească de patimi. De aici și prosperitatea și liniștea aparente ale oamenilor lumești, pentru că ei nu știu ce greutăți are viața evlavioasă.

Însă omul Sfânt e omul, cel mai adesea, minimalizat și desconsiderat tocmai pentru faptul că îi întrece pe mulți în înțelepciune și în viața curată. Pe măsură ce el înaintează în curăție și sfințenie, demonii îl pictează în ochii oamenilor în culorile cele mai negre. Iar ei, neștiind că sunt manipulați de către demoni, îl consideră tocmai pe cel Sfânt cel mai rău om și cel mai insensibil la problemele lor, când Sfântul se roagă continuu pentru ei și le dorește tot binele.

Pentru că Sfinții se cunosc și se iubesc unii pe alții tocmai pentru că se înțeleg unii pe alții într-o mare măsură, pe când cei mai mulți oameni îi prețuiesc pentru anumite lucruri pe care le-au înțeles de la ei sau pentru că le-au făcut vreun bine material sau duhovnicesc.

Însă pentru a face bine altora trebuie să te curățești, mai întâi, pe tine însuți. Și toți trebuie să ne curățim zilnic pe noi înșine pentru că alunecările noastre în păcate sunt zilnice.

De aceea, pentru noi, pocăința trebuie să fie ca spălatul pe mâini și pe față. Mereu e nevoie de pocăință, de cererea iertării lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu dorește să ne umple pe fiecare zi de bucuria Lui cea veșnică.

La mulți ani tuturor celor care astăzi vă sărbătoriți ziua patronimică! Numai bine și împlinire! Amin.


[1] Viețile Sfinților pe luna octombrie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1999, p. 257.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 258.

[4] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Legiune.

[5] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 272.

[6] Idem, p. 273.

[7] Idem, p. 274.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] A se vedea:

http://www.synaxarion.gr/gr/sid/990/sxsaintinfo.aspx

[11] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 319.

[12] Idem, p. 320.

[13] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Maximian.

[14] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 320.

[15] Idem, p. 321.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 323.

[18] A se vedea:

http://www.carnavalfiesta.com/Costum-Diavolita-Sexy_6707_0.html.

[19] Idem: https://antenaplay.ro/iadul-bucatarilor.