Praedicationes (vol. 8)

Praedicationes (vol. 8)Pagina sursă a cărții.

item image

Read Online
(11.1 M)PDF
(226.8 K)EPUB
Kindle
Daisy
(592.1 K)Full Text
(6.0 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

*

Cuprins

1. Predică la praznicul Nașterii Domnului [2013] (2-14) ‡  2. Predică la Duminica după Nașterea Domnului [2013] (15-20) ‡ 3. Predică la praznicul tăierii împrejur a Domnului [1 ianuarie 2014] (21-27) ‡ 4. Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului [2014] (28-34) ‡ 5. Predică la Botezul Domnului [2014] (35-40) ‡ 6. Predică la soborul Sfântului Ioan Botezătorul [7 ianuarie 2014] (41-45) ‡ 7. Predică la Duminica după Botezul Domnului [2014] (46-53) ‡ 8. Predică la pomenirea Sfântului Antonie cel Mare [17 ianuarie 2014] (54-64) ‡ 9. Predică la Duminica a 29-a după Rusalii [2014] (65-72) ‡ 10. Predică la Duminica a 32-a după Rusalii [2014] (73-81) ‡ 11. Predică la Sfinții Trei Ierarhi [30 ianuarie 2014] (82-92) ‡ 12. Predică la Întâmpinarea Domnului [2014] (93-103) ‡ 13. Predică la Duminica a 33-a după Rusalii [2014] (104-110) ‡ 14. Predică despre problemele vieții [12 februarie 2014] (111-118) ‡ 15. Predică despre pragmatism [13 februarie 2014] (119-126) ‡ 16. Predică „despre una, despre alta” [14 februarie 2014] (127-135) ‡ 17. Predică despre conștiința de sine [15 februarie 2014] (136-142) ‡ 18. Predică la Duminica a 34-a după Rusalii [2014] (143-150) ‡ 19. Predică despre căutarea adevărului [17 februarie 2014] (151-159) ‡  20. Predică despre libertate [19 februarie 2014] (160-166)

21. Predica întâi despre teologia Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (167- 176) ‡ 22. Predica a 2-a despre teologia Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (177-187) ‡ 23. Predică la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți [2014] (188-195) ‡ 24. Predică despre repararea timpului personal [23 februarie 2014] (196-201) ‡ 25. Predica a 3-a despre teologia Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (202-210) ‡ 26. Predica a 4-a despre teologia Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (211-219) ‡ 27. Predica a 5-a despre teologia Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (220-226) ‡ 28. Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai [2014] (227-235) ‡ 29. Predica a 6-a despre teologia Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (236-241) ‡ 30. Predica a 7-a despre teologia Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (242-247) ‡ 31. Prima predică la comentariul hrisostomic la Romani (248-254) ‡ 32. Predică la Duminica Ortodoxiei [2014] (255-264) ‡ 33. Predică la Duminica a 2-a din Postul Mare [2014] (265-275) ‡ 34. Predică la Duminica a 3-a din Postul Mare [2014] (276-284) ‡ 35. Predică la Buna-vestire [2014] (285-293) ‡ 36. Predică la Duminica a 4-a din Postul Mare [2014] (294-301) ‡ 37. Predică la Duminica a 5-a din Postul Mare [2015] (302-310) ‡ 38. Predică la pomenirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica [11 aprilie 2014] (311-321) ‡ 39. Predică la Intrarea Domnului în Ierusalim [2014] (322-326) ‡ 40. Predică despre frică [16 aprilie 2014] (327-333)

41. Predică la praznicul Învierii Domnului [2014] (334-341) ‡ 42. Predică la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe [23 aprilie 2014] (342-352) ‡ 43. Predică la 9 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu (353-360) ‡ 44. Predică la Sfinții Împărați Constantin și Elena [21 mai 2014] (361-367) ‡  45. Predică la Duminica a 6-a după Paști [2014] (368-375) ‡ 46. Predică la Înălțarea Domnului [2014] (376-382) ‡ 47. Predică la Duminica a 7-a după Paști [2014] (383-390) ‡ 48. Predică la Duminica Cincizecimii [2014] (391-400) ‡ 49. Predică în lunea Prea Sfintei Treimi [9 iunie 2014] (401-407) ‡ 50. Predică la Duminica întâi după Rusalii [2014] (408-415) ‡ 51. Predică la Duminica a 2-a după Rusalii [2014] (416-425) ‡ 52. Predică la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul [24 iunie 2014] (426-433) ‡ 53. Predică la Duminica a 3-a după Rusalii [2014] (434-442) ‡ 54. Predica Duminicii a 4-a după Rusalii [2014] (443-449) ‡ 55. Predică la Duminica a 5-a după Rusalii [2014] (450-459) ‡ 56. Predică la Duminica a 6-a după Rusalii [2014] (460-468) ‡ 57. Predică la Duminica a 7-a după Rusalii [2014] (469-475) ‡  58. Predică la Duminica a 8-a după Rusalii [2014] (476-486) ‡ 59. Predică la praznicul Schimbării la față a Domnului [2014] (487-496) ‡ 60. Predică la Duminica a 9-a după Rusalii [2014] (497-504)

Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!
***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

sau prin expediere

Money Gram.

***

Platforma noastră este editată pe Windows 7 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Despre ierarhia Bisericii în sec. I d. Hr. [6]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii
de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 3)

 *

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a și a 5-a.

*

***

Sfântul Apostol Narcissus, episcopul Atenei, e pomenit pe 31 octombrie și pe 4 ianuarie[1].

ierarhie 43pe 8 aprilie[2]. În ediția românească a Vieții sale el e prezentat ca fiind „de neam din Tarsul Ciliciei”[3] și hirotonit ca episcop „al Neopatarelor”[4], murind în mod martiric[5]. În ediția americană, el e prezentat ca episcop de Patara, fiind hirotonit de Apostolii Petru și Pavel[6].

Sfantul Apostol IrodionSfântul Apostol Irodion[7]

Al 32-lea în lista Sfântului Ipolit este Sfântul Apostol Agavus, cel „plin de prorocescul dar”[8], fără să fi fost episcop și care e pomenit pe 8 aprilie[9] și 4 ianuarie[10].

Sfântul Apostol Rufus, episcop de Tibe[11], în Grecia, e pomenit pe 8 aprilie[12] și 4 ianuarie[13].

Sfantul Apostol RufusSfântul Apostol Rufus[14]

ierarhie 44Sfantul Apostol AsingcritosSfântul Apostol Asingcritos[17]

ierarhie 45ierarhie 46Sfantul Apostol ErmasSfântul Apostol Ermas, episcop de Filippupoli[25]

ierarhie 47Sfântul Apostol Linus, episcopul Romei, își are mormântul sub Basilica Sfântul Petru din Roma[30]. Mormântul său a fost descoperit de Torrigio în 1615[31]. E vorba de Francesco Maria Torrigio Romano, care în 1618 a publicat Le Sacre Grotte Vaticane, care poate fi downloadată de aici[32]. Cartea are 112 pagini, e scrisă în limba italiană și în p. 9 se vorbește despre descoperirea mormântului Sfântului Sfințit Mucenic Linus.

ierarhie 48ierarhie 49Și Sfântul Apostol Tertius a fost episcop de Iconium și a murit mucenicește. E pomenit pe 30 octombrie și 10 noiembrie[43].

ierarhie 50nului, în Israel[46]. Și este pomenit pe 10 noiembrie și pe 4 ianuarie[47].

ierarhie 51ierarhie 52ierarhie 53Sfântul Apostol Caesar a fost episcop de Dirrachium[60], Albania, și e pomenit pe 30 martie și 8 decembrie[61].

Sfantul Apostol Marcos, episcopul ApollonieiSfântul Apostol Marcos, episcopul Apolloniei[62]

ierarhie 54ierarhie 55ierarhie 56Sfantul Apostol CarposSfântul Apostol Carpos[76]

Sfântul Apostol Carpos a fost episcop de Beritus în Thracia, după mărturia Sfântului

ierarhie 57 și pe 4 ianuarie[78]. În ediția românească, el e mărturisit tot ca episcop de Verria și în casa sa din Crit, el l-a primit pe Sfântul Dionisie Areopagitul. Despre Sfântul Carpos, Sfântul Dionisie Areopagitul a mărturisit că nu începea Dumnezeiasca Liturghie fără a vedea vreo vedenie dumnezeiască[79]. El „a fost ucis cu sălbăticie și cu nemilostivire de ceilalți iudei ce nu crezuseră”[80] în Domnul.

Sfântul Apostol Evodios a fost episcopul Antiohiei între c. 53-c. 68 d. Hr., a murit mucenicește și este pomenit pe 28 aprilie și 7 septembrie[81].

Din ediția românească, aflăm că Sfântul Apostol Evodios a fost episcopul Antiohiei celei mari, după Sfântul Apostol Petru și că Sfântul Ignatie Teoforul l-a pomenit în Epistola către Antiohieni[82]. În cap. al 7-lea al epistolei[83]. Sfântul Apostol Evodios a dat mărturie despre Maica Domnului spunând că de la 3 ani a fost dusă în templu, unde a trăit 11 ani, la 12 ani a fost logodită cu Sfântul Iosif și la 15 ani L-a zămilist, mai presus de fire, pe Domnul[84].

Și în ediția românească citată ni se spune: „și ale multe scrieri de folos a lăsat Sfântul Evod, dar vremurile cele cumplite în care a fost prigonită Biserica n-au îngăduit ca veacul nostru cel de pe urmă să le vadă. El a mai scris o carte care avea titlul „Luminător”. Vechiul scriitor Nichifor Calist enumeră acest titlu în istoria sa”[85].

ierarhie 58ierarhie 59Sfantul Apostol Aristarhos de ApamiaSfântul Apostol Aristarhos de Apamia[92]

ierarhie 60 Bibloupolis. Adică de Biblos[93], Liban[94]. El este pomenit pe 27 septembrie, 4 ianuarie și 15 aprilie[95].

ierarhie 61La numărul 68 și 69 în lista Sfântului Ipolit sunt numărați Apostolii Aristarhos și Pudis, despre care el nu ne spune nimic.

ierarhie 62nu ne spune că a fost episcop. E pomenit pe 15 aprilie și pe 4 ianuarie[103]. Conform ediției românești, Sfinții Apostoli Aristarhos, Pudis și Trofimos au fost martirizați dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel[104]. Și astfel aflăm că ultimii trei Apostoli, din lista Sfântului Ipolit, sunt de fapt cei trei care au fost martirizați dimpreună cu Dumnezeiescul Pavel.

ierarhie 634, 21, GNT] a ocupat mai înainte o poziție înaltă în Senatul roman. Și el a fost hirotonit preot de către Sfântul Apostol Petru. E pomenit pe 4 ianuarie și 15 aprilie[105].

Și toți acești Sfinți Apostoli, la rândul lor, au hirotonit episcopi, preoți și diaconi. Fapt pentru care, numai gândind astfel lucrurile, înțelegem cât de vie și de extensivă a fost Biserica în primul secol.


[1] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Narcissus_of_Athens.

[2] Cf. Viețile Sfinților pe luna aprilie, ed. cit., p. 95.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] A se vedea:

http://oca.org/saints/lives/2014/04/08/101024-apostle-herodion-of-the-seventy-and-those-with-him.

[7] Sfânta sa Icoană am preluat-o de aici:

http://images.oca.org/icons/lg/april/0408herodion.jpg.

[8] Viețile Sfinților pe luna aprilie, ed. cit., p. 95-96.

[9] Idem, p. 95.

[10] A se vedea:

http://oca.org/saints/lives/2014/04/08/101025-apostle-agabus-and-those-with-him.

[11] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Metropolis_of_Thebes_and_Livadeia.

[12] Viețile Sfinților pe luna aprilie, ed. cit., p. 96.

[13] A se vedea:

http://oca.org/saints/lives/2014/04/08/101027-apostle-rufus-of-the-seventy-and-those-with-him.

[14] Sfânta frescă e preluată de aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Rufus_of_Thebes.jpg.

[15] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Asyncritus_of_Hyrcania.

[16] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Hyrcania.

[17] Imaginea e preluată de aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/Asyncritus_of_Hyrcania#mediaviewer/File:Asyncritus_of_Hyrcania.jpg.

[18] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Phlegon_of_Marathon.

[19] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/04/08/101028-apostle-phlegon-of-the-seventy-and-those-with-him.

[20] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Hermas_of_Dalmatia.

[21] A se vedea:

http://www.bible-history.com/maps/romanempire/Puteoli.html.

[22] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Pozzuoli.

[23] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Naples.

[24] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/11/05/103179-apostle-patrobus-of-the-seventy.

[25] Preluată de aici:

http://images.oca.org/icons/lg/may/0531.hermas_(hermes).jpg.

[26] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Philippopolis. Lucru confirmat și în Viețile Sfinților pe luna mai, ed. cit., p. 478.

[27] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/05/31/101567-apostle-hermas-of-the-seventy.

[28] Sancti Hermae, Pastor, în PG 2, col. 891-1024.

În română: Herma, Păstorul, p. 227-316, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, 350 p.

[29] A se vedea:

http://oca.org/saints/lives/2014/05/31/101567-apostle-hermas-of-the-seventy.

[30] Cf.

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_papal_tombs.

[31] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Linus.

[32] Idem:

http://books.google.ro/books?id=v9EAAAAAcAAJ&printsec=frontcover&hl=ro#v=onepage&q&f=false.

[33] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Gaius_of_Ephesus.

[34] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Sinop,_Turkey.

[35] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Philologus_of_Sinope.

[36] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/01/04/100062-apostle-lucius-of-the-seventy.

[37] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/01/04/100063-apostle-jason-of-the-seventy.

[38] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Sosipater.

[39] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/11/10/103268-apostle-sosipater-of-the-seventy.

[40] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Corfu.

[41] Viețile Sfinților pe luna aprilie, ed. cit., p. 347.

[42] Idem, p. 349.

[43] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Tertius_of_Iconium.

[44] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Erastus_of_Corinth.

[45] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Banias.

[46] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Paneas.

[47]http://en.wikipedia.org/wiki/Erastus_of_Corinth.

[48] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Quartus.

[49] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Beirut.

[50] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/11/10/103269-apostle-quartus-of-the-seventy.

[51] Ibidem.

[52] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Quartus.

[53] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/11/10/103269-apostle-quartus-of-the-seventy.

[54] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Apollos.

[55] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/03/30/100947-apostle-apollos-of-the-seventy.

[56] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/03/30/100948-apostle-cephas-of-the-seventy.

[57] Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Sostene.

[58] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Tihic.

[59] Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Epafrodit.

[60] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Dyrrhachium#Roman_and_Byzantine_rule.

[61] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Caesar_of_Dyrrhachium.

[62] Sfânta Icoană e preluată de aici:

http://images.oca.org/icons/lg/September/0927.Mark.jpg.

[63] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Mark_the_cousin_of_Barnabas.

[64] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/01/04/100078-apostle-mark-of-the-seventy-called-john.

[65] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/10/30/103112-apostle-mark-of-the-seventy.

[66] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Eleutheropolis.

[67] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Justus_of_Eleutheropolis.

[68] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Iust.

[69] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Lystra.

[70] Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Artema.

[71] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Bishop_of_Sardis.

[72] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Clement_of_Sardice.

[73] Viețile Sfinților pe luna septembrie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ediția din 1901-1911, ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1999, p. 116.

[74] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Onisifor.

[75] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Tychicus_of_Chalcedon.

[76] Sfântul său chip e preluat de aici:

http://images.oca.org/icons/lg/May/0526carpos.JPG.

[77] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Veria.

[78] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/01/04/100076-apostle-carpus-of-the-seventy.

[79] Viețile Sfinților pe luna mai, ed. cit., p. 450.

[80] Ibidem.

[81] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Evod.

[82] Viețile Sfinților pe luna septembrie, ed. cit., p. 115.

[83] Epistola lui Ignatie către Antiohieni este cuprinsă în ANF, vol. 1, între p. 291-305,

cf. http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf01.pdf.

Sfântul Evodius, cu grafia Euodias, e pomenit în cap. al 7-lea. A se vedea, Ante-Nicene Fathers, volume 1, ed. Philipp Schaff, inclus în Christian Classics Ethereal Library, p. 298, cf. http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf01.pdf. Online, aici:

http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf01.v.xv.vii.html.

[84] Viețile Sfinților pe luna septembrie, ed. cit., p. 115.

[85] Ibidem.

[86] A se vedea:

http://orthodoxwiki.org/Nikephoros_Kallistos.

[87]

nic

[88] Viețile Sfinților pe luna septembrie, ed. cit., p. 115.

[89] A se vedea:

http://oca.org/saints/lives/2014/09/07/102536-apostle-evodius-euodias-of-the-seventy.

[90] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Apamea,_Syria.

[91] Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Aristarh.

Lucrurile sunt confirmate și de Viețile Sfinților pe luna aprilie, ed. cit., p. 171.

[92] Sfânta Icoană am preluat-o de aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Aristarchus_of_Thessalonica_2.jpg.

[93] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Byblos.

[94] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/John_Mark.

[95] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/09/27/102733-apostle-mark-of-the-seventy.

[96] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Lod.

[97] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Zina.

[98] Viețile Sfinților pe luna aprilie, ed. cit., p. 346.

[99] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaza.

[100] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Philemon_%28New_Testament_person%29.

[101] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/11/22/103359-apostle-philemon-of-the-seventy.

[102] Viețile Sfinților pe luna noiembrie, ed. cit., p. 409.

[103] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Trofim.

[104] Viețile Sfinților pe luna noiembrie, ed. cit., p. 171.

[105] A se vedea:

http://oca.org/saints/lives/2014/04/15/101084-apostle-pudens-of-the-seventy.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Dimitrie Cantemir [13]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

În această tradiție proprie, cultă, Cantemir nu îi introduce numai pe scriitorii mai sus pomeniți, ci și însăși Scriptura, care fusese de curând tradusă în întregime în românește și publicată în 1688: Biblia de la București.

Cunoștea, desigur, aportul marilor cărturari care se osteniseră cu traducerea ei.

Remarcăm – pentru început – un mic fragment din Istoria lui Cantemir, căruia credem că i-am aflat, într-o anumită măsură, izvorul stilistic în Biblia de la 1688. Pentru că, deși subiectul celor două texte pe care le vom compara este cu totul altul, trebuie să remarcăm reproducerea intenționată, de către Cantemir, a unor termeni cu valoare poetică și cu sonoritate semantică adâncă din izvodul său – modalitate pe care o cunoaștem foarte bine pentru că este identică cu aceea utilizată de Eminescu ceva mai târziu, lucrând pe cărțile vechi (și pe care am studiat-o de curând).

Așadar, Cantemir scrie:

Ce nu multă a frundzelor sunare
și a pădurii răzsunare
la ascuțită
și deșteptată
simțirea dulăului pururea străjuitoriu
trebuia… /…/

 apoi îndată
și lină tăcerea urmând…[1].

Am comentat mai sus, în detaliu, acel pasaj poetic mai lung (din care am reținut acum doar acest fragment), ce înregistra ecourile pădurii: îi asculta răsunarea în întunericul nopții, dar și lina tăcere așternându-se.

Însă am aflat un text plin de ecouri și în…Înțelepciunea lui Solomon, din Scriptura amintită:

Ori duh șuierând,
au glasul păsărilor cel cu bun viersu
de pre ramurile ceale dease,
sau repeziș de apă mergând
cu silă [putere],
sau lovitură cumplită de pietri surpate,
cea nevăzută alergare
a dobitoacelor celor ce saltă,
au glasul cumplitelor hiară celor ce răcnesc
i-au făcut de au leșinat
au ceaea ce spre sine să frânge den vale
a munților răsunare,
deznodată de frică.

Pentru că toată lumea
cu luminată lumină lumina
și cu neîmpiedecate lucruri să ținea,
și numai la aceia să întinse noapte grea,
chipul întunearecului celui ce va
să-i priimească pe ei
și lor îș[i] era
mai grei decât întunearecul. /…/

Pentru că lina tăcere cuprinzând
toate
și noaptea și cu a ei sârguială mijlocind,
Atotputernicul Tău cuvânt
den ceriu, den scaunele împărătești,
cumplit războinic
la mijlocul celui pierdut pământ
au sărit,
sabie ascuțită, nefățarnica Ta poruncă
purtând.

(Înț. lui Sol. 17, 19-21; 18, 14-16)

Am organizat astfel textul, care nu este în versuri în ediția românească, deși e posibil ca traducătorii și diortositorii să fi ținut cont de metrica originalului[2].

Cred că ar trebui, pe lângă modelele clasice și patristice despre care vorbește cu îndreptățire Dragoș Moldovanu, să avem în vedere coroborarea acestui izvor autohton. Mai ales că exemplele nu se opresc aici.

Cpitolul 17 din Înțelepciunea lui Solomon merită citat aproape în întregime pentru structurile ritmice și de limbaj care e foarte posibil să-i fi oferit un model lui Cantemir, ca și pentru descrierea alegorică pe care o conține, absolut fascinantă, prin care este ilustrat întunericul deopotrivă natural și spiritual în care locuiesc cei păcătoși, cu arătările duhovnicești coșmarești și fantasmele mentale pe care le stârnesc în ei necredința și frica. Căci,

gândind a amăgi pren ceale ascunse păcate,
cu neluminos al uitării acoperământ
s-au răsipit,
înspăimându-se cu groază,
și cu năluciri turburându-se;
pentru că nici fundul cel ascuns[3] ce ținea pre ei
[nu] îi păziia fără frică,
ce sunete dărâmând pre ei,
împrejur răsuna,
și năluciri posomorâte
la obrazele ceale fără râs să iviia.

Și nicio puteare a focului biruiia
să lumineze,
nici ale stealelor strălucitele văpăi
îngăduia a lumina
pre zăbavnica aceaea noapte,
ce să vedea la ei numai foc grabnic,
plin de frică,
și, spărindu-se de acea vedeare ce nu să vedea,
socotiia
mai reale ceale ce să văd.

Și batjocurile meșteșugului vrăjitoresc zăcea
și simeției cei preste înțelepciune
era mustrare cu batjocură.
Pentru că ceia ce să făgăduiesc
a goni înfricoșările
și turburările sufletului bolnav,
aceștea teamere plină de râs boliia.

Pentru că, de nu-i înfricoșa
pre ei nemică lucru turburătoriu,
cu a jiganiilor treacere
și cu șuierăturile celor târâitoare
fiind buhniți [izbiți], periia
plini de frică
și de cel de necăirea fugit văzduh se lepăda
a-l vedea. /…/

Iar aceia carii
în cea neputincioasă adevărată noapte,
care și den fundurile neputinciosului iadu
au venit
tot același[i] somnu dormindu,
[pe] de o parte cu minunile nălucirelor să goniia,
și de altă parte cu a sufletului dare să slăbiia,
pentru că fără de veaste lor
și fără de nădejde frică le-au venit.
Și după aceasta oricarele era acolo,
căzând să păziia
la cea fără de fier temniță închizându-se. /…/

Pentru că[,] cu un lanțu de-ntunearec
toți s-au legat.
Ori duh șuierând,
au glasul păsărilor cel cu bun viersu
de pre ramurile ceale dease,
sau repeziș de apă mergând
cu silă [putere],
sau lovitură cumplită de pietri surpate,
cea nevăzută alergare
a dobitoacelor celor ce saltă,
au glasul cumplitelor hiară celor ce răcnesc
i-au făcut de au leșinat
au ceaea ce spre sine să frânge den vale
a munților răsunare,
deznodată de frică.

Pentru că toată lumea
cu luminată lumină
lumina
și cu neîmpiedecate lucruri să ținea,
și numai la aceia să întinse noapte grea,
chipul întunearecului celui ce va
să-i priimească pe ei
și lor îș[i] era
mai grei decât întunearecul.

E un splendid exemplu de poezie care se poate extrage din Biblia de la 1688 și care, neîndoielnic, i-a reținut atenția lui Cantemir.

Noaptea lăuntrică, a spiritului și a minții, face să pară chiar și noaptea (ca fenomen ciclic natural) mai groasă decât este, încât să nu se mai vadă „nici ale stealelor strălucitele văpăi”.

Nicio lumină, nici a stelelor, nici a focului, nu are putere să lumineze duhul care este stăpânit de întunericul răutății și al necredinței. Iar toate sunetele care ies din natură par niște stridențe ucigătoare, fiind spre înspăimântarea și pieirea celor sunt cu sufletul departe de Dumnezeu.

„Pentru că zidirea Ție, Celuia ce o ai făcut, slujind, să tinde spre muncă [chinuire/ pedepsire] asupra celor nedirepți” (Înț. lui Sol. 16, 24, Biblia 1688).

Atunci când nici luminile naturale nu mai risipesc întunericul, iar sunetele vieții se fac spre moarte și nu spre bucurie, e semn că sufletul omenesc bolește grav.

Undeva mai departe, în carte, Hameleonul se plânge:

Ca într-o desime de pădure umbroasă
și ca într-o noapte nuâroasă
și întunecoasă
cu gândurile rătăcind
și cu socoteala [mintea] orbecăind,
îmblam
(că întunecarea minții,
decât a nopții mai grea,
și piierderea socotelii
decât a căii
mai preimejdioasă ieste)[4].

Însă Cantemir se poate să fi receptat, din această pagină citată de poezie biblică, și ideea de a ilustra o atmosferă nocturnă – în această primă operă beletristică a literaturii noastre, așa cum s-a spus. Iar dacă oamenii au ochii închiși și urechile astupate, în schimb, „noaptea are lumina sa,/ precum și pădurile urechi”:

De care lucru la cei cu socoteală
(mai cu suferire
și mai cu cuvinire
ieste
în munți holmuroși[5],
codri umbroși,
în stânci pietroase,
peșteri întunecoase,
între păreți zugrăviți
și zidiuri cu iederă acoperiți
cuvinte a face
decât între oamenii carii
cuvântul adevărului a audzi
nu le place).

Căci între locurile pomenite,
cineva glasul de ș-ar slobodzi,
în urma glasului văile,
codrii, munții,
păreții,
zidiurile

aceiași dzisă ar poftori [repeta],
și de n-ar adaoge,
încailea, nici ar scădea ceva
voroavii cuvioase.

Care lucru la urechile
după plăcere a audzi deprinse,
împotrivă cade,
de răspund, răspund cu urgie,
iară de tac,
tac de pizmă și de mânie[6].

Ecourile naturii sunt adevărate…(am putea să bănuim și semnificații mai adânci, dacă ne gândim, spre exemplu, la ecoul luminii stelare despre care va vorbi Heliade, și care reprezintă glasul ce Îl mărturisește și Îl slăvește pe Dumnezeu).

După cum am precizat deja, subiectul este altul la Cantemir, urmărind în consecință o logică și o dezvoltare particulară.

Însă cel puțin o concluzie este comună: aceea că sufletul înțelept are simțurile ascuțite, că știe să asculte și să înțeleagă lumina stelară și glasul cosmic, în vreme ce nebunul/ necredinciosul are urechile inimii și ale minții astupate:

De care lucru aievea ieste
(că fireanul firii
a urma să cade[7]),
iară amintrilea cine firii să împoncișadză[8],
pre Făcătoriul firii
în meșterșug necunoscătoriu
arată
.

Nici voiu, priietine, cu numele firii,
mulțimea pătimirilor
să înțelegi
(că toată pătimirea grozavă nepriietină,
iară nu priietină ieste firii)[9].

*

Pentru că deșărți sunt toți oamenii den fire,
la care era de față neconoașterea de Dumnezău,
și den bunătățile ceale ce să vădu
n-au putut să știe pre Cela ce iaste,
nici, la lucruri luându aminte,
au cunoscut pe Meșteri[ul cosmosului].

Ce sau foc, au vânt,
au pripealnic văzduh,
au crugul stealelor,
au silnică [repede] apă,
au luminătorii ceriului –
oblăduitorii lumii[,] dumnezei [i-]au socotit,
de carele, de se bucura
de frumuseațele [lor],
dumnezei îi socotiia;
cunoască cu cât mai bun decât aceștea
iaste Stăpânitoriul,
pentru că Începătoriul
de facerea frumuseațelor
au zidit pre eale.

Iară de să minunează de puteare
și de facere,
gândească cu cât iaste mai tare Cela
ce le-au făcut pre eale.
Pentru că, den mărimea frumuseațelor
și ziditurilor,
după socoteală [rațiune],
Făcătoriul lor să veade[10].

 (Înț. lui Sol. 13, 1-6, Biblia 1688)

Cantemir va dezvolta, în capitolul al zecelea al cărții, o filosofie ortodoxă despre paradigma soarelui și a corpurilor cerești[11], pornind de la acest fragment indicat din Înțelepciunea lui Solomon, în care se precizează fără echivoc că frumusețea sau măreția sau armonia impresionantă a creației nu trebuie să constituie un motiv de idolatrizare a ei, ci de înălțare cu mintea pentru a înțelege frumusețea și măreția Creatorului, pe cât rațiunea umană poate percepe aceasta.

Acestea reprezintă învățături care se regăsesc în Cazaniile Lui Coresi și Varlaam, în didahiile lui Antim, dar și în Divan și în Istoria ieroglifică.

Nu este, nici pe departe, o situație unică în Istoria ieroglifică, în care autorul să fi plecat de la un text biblic, extrapolând motive sau dezvoltând sentințe scripturale.

Rămânând în perimetrul capitolului al doilea al cărții, la care am ajuns cu analiza noastră, remarcăm o parafrază poetică largă la Mt. 5, 45, unde se spune că Dumnezeu „face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Biblia 1988)/ „răsare pre soarele Său, spre buni și spre răi, și ploo spre direpți și nedirepți” (Biblia 1688):

Soarele tuturor cu același ochiu caută,
nici pre unii încăldzește
și despre alții aceasta tăgăduiește.
Ploile, precum stincele [stâncile] umedzăsc,
așe sămințele dezvălesc,
hlujerile răcoresc,
copacii înfrundzesc,
florile, iarba
și toată pășunea și otava
înverdzesc[12].

Așa cum spuneam și altădată, o asemenea parafrazare poate fi considerată cel puțin anticipativă în raport cu fenomenul poetic similar care se va petrece în literatura noastră modernă. Când, după cum bănuim, din diverse rațiuni, poeții au ascuns de multe ori pecetea unei gândiri „arhaice” prin astfel de prelucrări, pentru care trebuie un ochi specializat și foarte pătrunzător pentru a intui sursa.


[1] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 76-77.

[2] IPS Bartolomeu Anania, în traducerea sa, în Biblia sau Sfânta Scriptură, ediție jubiliară sinodală ortodoxă, 2001,așază textul Înțelepciunii lui Solomon sub formă versificată, așa cum procedează și cu altele, care au acest caracter poetic original: Iov, Psalmii, Proverbele lui Solomon, Eccesiastul, Înțelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah, precum și diferite imne-rugăciuni, incluse în alte cărți ale canonului biblic, care au fost receptate în mod tradițional ca poezie.

[3] Biblia 2001: ungherul.

Biblia 1988: adăposturile.

LXX: mihos, care înseamnă cel mai tainic ungher/ colț al casei.

[4] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., 264.

[5] Munți cu piscuri.

[6] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 87.

[7] Este ceea ce spune și Sfântul Pavel: „Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege” (Rom. 2, 14, Biblia 1988).

[8] Se împotrivește.

[9] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 86.

[10] Va spune și Sfântul Pavel: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi” (Rom. 1, 20, Biblia 1988).

[11] A se vedea Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 326-327.

A se vedea și Epilog la lumea veche I.1, op. cit., p. 380-392, http://www.teologiepentruazi.ro/2014/01/11/epilog-la-lumea-veche-i-1-editia-a-doua/.

[12] Idem, p. 86.

Predică despre postirea în rugăciune. La început de an bisericesc [1 septembrie 2014]

Iubiții mei,

în Prima epistolă către fecioare a Sfântului Clement Romanul, în cap. al 12-lea, se citează Mt. 17, 21: „Hoc genus daemoniorum non ejicitur nisi per orationem et jejunium [Acest fel de demoni nu iese decât numai prin rugăciune și post]”[1].  Aceasta fiind forma textuală pe care Sfântul Clement, trăitor în secolul I, o cunoștea.

În GNT, în ediția protestantă, Mt. 17, 21 lipsește.

post 1Însă, după cum se observă, ambele ediții ortodoxe citate, nu spun pe șleau la ce se referă: la demoni. Textul cunoscut de Sfântul Clement vorbește explicit: „acest neam de demoni”…

Și am început cu acest verset predica de azi pentru că acest cuvânt al Domnului vorbește despre viața ascetică a Bisericii.

Demonii, ființe spirituale care parazitea ființa noastră, nu ies din noi decât dacă ne ostenim. Doar dacă postim și ne rugăm și trăim poruncile Domnului în mod viu, continuu.

Doar dacă renunțăm la păcate.

Doar dacă tăiem cordonul ombilical dintre prilejurile de păcătuire și viața noastră.

Și am numit predica de față: „postirea în rugăciune” pentru că postirea e renunțarea la toate pentru rugăciune. Pentru punerea noastră cu toată ființa în fața lui Dumnezeu.

Postirea e cadrul în care noi ne spunem inima lui Dumnezeu.

Iar postirea înseamnă subțiere a trupului, a minții, a simțurilor pentru a-l simți pe Dumnezeu cu toată ființa noastră. Pentru că postirea înseamnă golirea noastră de griji, de păcate, de neatenție…pentru a vorbi cu Dumnezeu despre adâncul vieții noastre. Pentru a-L chema pe El în adâncul vieții noastre.

Chemare…și venire a Lui care ne copleșește

Pentru că El vine plin de cutremurare sfântă, plin de slavă, plin de frumusețe dumnezeiască în noi. Plin de curăție și de evlavie.

…De ce ies demonii din noi, iubiții mei, când postim și ne rugăm…când ne rugăm în postire, fiind plini de postire?

Pentru că ne umilim întreaga ființă…Pentru că lăsăm slava lui Dumnezeu să pătrundă în noi.

smeritaÎn inima noastră care se face astfel…

De aceea, postirea noastră e o eliberare de patimi, doar dacă lucrăm virtuțile dumnezeiești. Adică dacă împlinim poruncile Lui, prin care voia Lui se face viața noastră. Modul nostru de-a fi, de-a respira, de-a vedea, de-a atinge, de-a percepe, de-a înțelege lucrurile, oamenii, viața…

Și poruncă a Lui este nejudecarea aproapelui nostru [Mt. 7, 1].

Poruncă a Lui este căutarea Împărăției lui Dumnezeu și a dreptății Lui [Mt. 6, 33].

Poruncă a Lui este iubirea vrăjmașilor noștri [Mt. 5, 44].

Poruncă a Lui este ca noi să fim desăvârșiți [Mt. 5, 48], adică Sfinți.

Poruncă a Lui este să umblăm cât avem lumină [In. 12, 35], cât avem lumina Lui în noi. Să umblăm ca niște oameni plini de slava lui Dumnezeu. Ca niște înviați din morți [Rom. 6, 13] și nu ca niște netrebnici. Răscumpărând vremea [ton cheron] [Efes. 5, 16].

Poruncă a Lui este ca să venim mereu la El [Mt. 11, 28], pentru ca El să ne învețe să ne iubim unii pe alții precum [catos, GNT] El ne-a iubit pe noi [In. 15, 12].

Pentru că Dumnezeu nu vrea să ne iubim mai puțin decât El ne-a iubit pe noi…lucru care ne arată că Dumnezeu vrea ca să trăim la cote abisale iubirea Lui pentru oameni.

Poruncile lui Dumnezeu sunt multe și de aceea e nevoie de o citire zilnică a Scripturii și a Sfinților Bisericii.

De ce trebuie să citim zilnic? Pentru că astfel aflăm, pe fiecare zi, ce cere Dumnezeu de la noi. Ne lăsăm luminați pe fiecare zi de Dumnezeu prin ceea ce citim din cărțile scrise cu El.

Pentru că Dumnezeu nu cere de la noi doar să aprindem lumânări, doar să venim la Biserică, doar să postim și să ne rugăm fără finalitate, într-o doară…ci El vrea ca noi să alungăm demonii din noi.

El vrea ca noi să facem curat în noi.

Sau, mai bine zis, El vrea ca noi să Îl lăsăm pe Dumnezeu – prin viața noastră plină de curăție și de pocăință –, să ne curățească de toate cele rele și urâte ale noastre și să ne facă frumoși prin slava Lui.

Așa că nu trebuie să ne mințim pe noi înșine: demonii pe care îi găzduim în noi…și pe care i-am lăsat să intre prin indiferența și răutatea și poftele noastre de tot felul, nu vor ieși de acolo fără chin, fără sudoare, fără asceză!

Dumnezeu așteaptă de la noi să ajungem la concluzia că trebuie să fim determinați pentru o viață curată…pentru ca El să ne ajute în lupta noastră cu tot păcatul. În lupta constantă cu tot păcatul.

Pentru că marea școală a vieții ascetice ne învață că lupta cu păcatul e o luptă constantă cu zeci de păcate, care au legătură între ele, și că ea e până la moarte.

Păcatele sunt perfide, sunt rele, toate ne distrug interior…pentru că îi au în spate pe demoni. Pe demonii care lucrează viclean, care se insinuează în mintea și în trupul nostru fără să ne întrebe și care, prin tot ceea ce noi păcătuim, ei ne robesc acelor păcate. Ne leagă de ele, ne învață să le dorim, să ne aflăm plăcerea în ele…când păcatele, oricare ar fi ele, nu aduc bucurie reală ci tristețe continuă.

De aceea, postul vine să ne dezlege interior de plăcerile nelegiuite.

El vine să ne dezlege de îmbuibare, de desfrânare, de mânie, de grosolănie, de judecare altora, de iubirea de sine, de slavă deșartă, de lucruri rușinoase.

Postul stinge pornirile necuvioase. Aprinderile sexuale.

Ne domolește voința.

Ne face mai puțin mânioși, răzbunători, capricioși…pentru că ne obosește frumos.

Un om plin de post, de citiri, de muncă, de ajutorarea altora nu mai are chef de palavre, de jocuri ușoare, de ironii, de matrapazlâcuri…pentru că are nevoie de odihnă.

El vine, mănâncă și cade lat de oboseală…pentru că ziua lui a fost zi de muncă…și nu de lenevire.

Numai cine nu cunoaște oboseala ascetică are chef de glume. Și cine are chef de glume, de lucruri ușoare, nu are mintea obosită de adevăruri dumnezeiești.

Pentru că ortodocșii ar trebui să fie, cu toții, foarte obosiți de citiri și de postiri și de rugăciuni și de gândiri profunde, abisale.

Când ar ieși din rugăciune ar trebui să fie foarte vlăguiți, pentru că rugăciunea e plină de post și de revărsări harice.

Însă când ortodocșii nu sunt vlăguiți de nimic peste zi…e semn că au pierdut vremea. Timpul li s-a scurs printre degete. Nu s-au obosit pentru nimic. Nu s-au trudit deloc.

Iar demonii nu ies din noi…decât cu trudă, cu mare trudă…

Ei stau la cald în noi…pentru că le place egoismul nostru. Le place înfumurarea noastră. Le place foarte mult nesimțirea noastră, grandomania, prostia, perversitatea.

De ce să iasă din noi…dacă noi îi ocrotim? Și cum nu îi ocrotim?!…

Prin lipsa noastră de bunătate, de milă, de cuviință…îi ocrotim pe demoni în noi. Îi facem să se simtă bine.

Pentru că, dacă ne-am schimba viața și am începe să trăim duhovnicește, demonii nu ar mai suporta să stea în noi. I-ar enerva rugăciunea noastră, smerenia noastră, dorința noastră de bine, spovedirile noastre continue, împărtășirile noastre dese, milosteniile noastre, citirile noastre sfinte, închinăciunile, metaniile, postirea, privegherea, atenția la noi înșine…

Demonii urăsc foarte mult curăția noastră, teologia Bisericii, pe Sfinții Bisericii, slujbele Bisericii, pe tot cel care vrea să se pocăiască, să iasă din diletantism.

Ei se panichează enorm când cineva își recunoaște limitele…

Se înfricoșează când cineva începe să se smerească în mod autentic…

Și sunt îngroziți de cei care, nu numai că se curățesc de patimi în mod real și se umplu de slava lui Dumnezeu, dar îi mai învață și pe alții să trăiască la fel.

gandurile luiPentru că această cunoaștere a gândurilor demonilor e una duhovnicească, pentru ca noi să ne ferim de ele…și nu pentru ca să devenim „experți” în demonologie.

Căci scopul vieții ortodoxe e acela de a trăi cu Dumnezeu în fiecare secundă a vieții noastre, în cea mai adâncă interioritate a ființei noastre.

De aceea, ceea ce iese la suprafața trupului nostru este numai revărsarea din lăuntrul nostru…și nu toată trăirea noastră.

Iar cine așteaptă să avem o viață spectaculară, ca ei să vadă, ca la teatru…tot ceea ce noi trăim…așteaptă în van. Pentru că viața noastră nu se constituie, în principal, din ceea ce se vede…ci din ceea ce nu se vede, din ceea ce e tainic, e profund…dar se face sub ochii lui Dumnezeu.

Căci ortodoxul e el însuși tocmai când camerele de filmat nu mai văd nimic

Tehnologia postmodernă vede exteriorul trupului, prinde manifestări ale sufletului nostru prin trup, ne fotografiază pe din afară…însă ea nu poate fotografia viața noastră duhovnicească, viața noastră cu Dumnezeu.

Acolo nu intră nimeni…și suntem doar cu El, cu Mirele nostru, Care a dat afară pe demoni din noi…pentru ca să vină El și Împărăția Lui.

De aceea, noi zicem: Vino, Părinte al nostru, și luminează casa ființei noastre!

Vino, Doamne Iisuse, și curățește inima noastră de toată spurcăciunea!

Vino, Duhule Sfinte, și ne umple de frumusețe fără seamăn!

Pentru că Treimea cea preasfântă și preacurată este Cea care ne curățește, ne luminează, ne sfințește pururea și fără Ea noi nu putem face nimic.

Așadar, iubiții mei, trebuie să trăim începutul noului an bisericesc 2014-2015, de la 1 septembrie, cu dorința de a ne înnoi interior în mod continuu.

Căci timpul se înnoiește…sau Dumnezeu ne dăruie timp, tocmai pentru ca noi să nu mai fim ca cei de ieri

Să nu mai fim vechi, ci noi!

Pentru că Dumnezeu iubește să vadă în noi noutatea vieții, înnoirea pe care o aduce schimbarea în bine, schimbarea vieții.

Iar dacă vreți să Îl bucurăm pe Dumnezeu, atunci să ne lăsăm schimbați de către El!

Să ne lăsăm în mâna Lui ca să ne înnoiască!

Și El ne va înnoi prin postirea în rugăciune, adică prin renunțarea la tot ceea ce e rău în noi…și prin cererea de la El a binelui Său veșnic.

La mulți ani, mult spor în tot ceea ce faceți, Dumnezeu să ne întărească întru toate! Amin.


[1] Cf. Sancti Clementis, Epistola I ad virgines, în PG 1, col. 410.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Dimitrie Cantemir [12]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Însă această tăcere înțeleaptă a Lupului o interpretează corect doar Brehnacea:

Iară între pasiri era o Brehnace bătrână,
carea în multe științe și meșterșuguri
era deprinsă
(că mult să îndrepteadză cu învățătura tinerețile,
dară și știința mult crește
și să adaoge cu bătrânețele).

Aceasta a Lupului atâta siială
și la voroavă atâta fereală
aminte luând,
în sine dzisă:

„În Lup nu numai tăcere inimoasă,
ce și oarece simțire adulmăcoasă
ieste
(și până într-atâta cruțătoriu
cuvintelor ce să arată,
nu ieste sămn
a minte de socoteală deșartă).

 De care lucru tăcerea lui
cu glogozite voroavele noastre
de trecut nu ieste
(că voroava glogozită,
până mai pre urmă,
sau de tot în deșert,
sau în gâlceavă iese,
iară tăcerea cu răbdare
sau în pace,
sau în biruire să săvârșește)”[1].

Tăcerea inimoasă, ca și simțirea adulmecoasă și voroava glogozită sunt construcții poetice îndrăznețe pentru acea vreme, care îl anticipează pe Nichita Stănescu sau care, poate, l-au încurajat pe acesta să compună cuvinte, după modelul înaintașului pe care îl admira.

Dar tot despre fuga de laudă sau de slavă deșartă amintește și următoarea comparație a lui Cantemir:

de lauda gurilor multe
înțelepții
ca albinele de fum
fug[2].

Comparația lui Cantemir dovedește că a citit cu atenție Cazania Sfântului Varlaam și nu s-a sfiit să împrumute imagini sau expresii percutante:

„Că unde iaste viiață porcească, acolo Hristos nu petrece și Duhul Svânt de-acolo fuge, ca și albina de fum[3].

Dar și mai înainte puțin am avut o probă a acestei lecturi a Cazaniei, acolo unde spusese că

gura desfrânată
mai tare aleargă
decât piatra din deal răsturnată
,
pre carea un nebun cu piciorul
poate a o prăvăli
și o mie de înțelepți a opri
nu o pot[4].

În Cazania lui Varlaam:

Ca corabiia pre mare
ce o bate vântul spre margine,
ca o piatră din deal la vale
cănd se răntună şi nu să poate opri,
aşea merge de tare
şi viiaţa noastră cătră moarte[5].

Cantemir a recurs la Cazanie într-o încercare programatică de a apela și la tradiția internă, nu numai la izvoare „clasice”universale. Încercare care l-a determinat, tot în acest capitol, să preia, puțin mai departe, și un proverb din Letopisețul lui Miron Costin: „sula de aur zidurile pătrunde”[6].

Desigur, acestea nu reprezintă singurele dovezi de raportare la tradiția literară a autorului (ceva mai departe, în carte, în mod semnificativ, va compune și un scurt poem plecând de la primele două versuri ale Vieții lumii), însă ele denotă atât conștiința sa scriitoricească, cât și încercarea lui de a indica o tradiție autohtonă.

Faptul că Varlaam și Miron Costin sunt invocați, indirect, ca înaintași, în dorința lui Cantemir de a-și delimita o tradiție literară cultă, românească, este un fapt grăitor.

Mai mult, Cantemir nu își menționează numai înaintașii, ci și contemporanii, pentru că, prin graiurile Lupului, este încurajată Brehnacea (stolnicul Constantin Cantacuzino) să noteze istoria și filosofia istoriei care o însoțește în consecință:

precum eu a povesti
nu mă voiu lenevi,
așe tu în pomenire
a le alcătui
nu te obosi

(că voroava frumoasă
la cei cunoscători de n-ar mai sfârși,
încă mai plăcută ar fi
,
iară cei necunoscători
mai tare dulceață în basnele băbești,
decât în sentențiile filosofești
află)[7].

În aceste cuvinte citim o nedisimulată satisfacție a faptului că se scriu cărți în limba română și că tradiția e dusă mai departe.

Îndemnul Lupului era precedat de pledoaria Brehnacei înseși – care urmează altor fragmente similare ca mesaj, pe care le-am sesizat mai sus –, care consideră că răsplata înțeleptului și a înțelepciunii lui, prin care și ajută semenii, este pomenirea numelui în veci:

din iscusite condeiele scriitorilor,
din tocmite verșurile stihotvorților,
din împodobite voroavele ritorilor
și din dulce cuvântare
a tuturor gloatelor
bună pomenirea numelui nici s-au părăsit,
nici în veci să va părăsi[8].

Sau, cum spune Scriptura: „avea-voiu, pentru ea [pentru înțelepciune], nemurire, și pomenire veacinică celor după mine voiu lăsa” (Înț. lui Sol. 8, 14, Biblia 1688).

Pentru că sfatul celui înțelept, care ajută altora cu înțelepciunea lui, este astfel:

Precum cu bună chivernisala unui navarh,
din nesățioase droburile mării
multe suflete la limanul lineștii scapă

(căci acela, bun cărmuitoriu a fi
să dzice și ieste
carile din linește
furtunele socotește
și din furtună
lineștea agonisește).

A căruia dulce voroavă
în liman
și vrednică laudă
pre uscat
și cădzută mulțămită
de la ficiori pentru părinți,
de la părinți pentru feciori,
prin toate casele și adunările,
nu otravă, mă crede numelui,
ce tare antifarmac
tuturor hulelor ieste[9].

După cum se vede, pentru Cantemir, înțelepciunea este cea care trebuie transmisă mai departe, prin „voroava frumoasă”.

Așa cum remarcam și altădată, în Divan, autorul nostru nu este adeptul stilisticii autonome.

Totodată, remarcăm dorința lui de a întări „voroava frumoasă” a tradiției culte, chiar dacă sunt mulți care preferă „dulceața basnelor băbești”.


[1] Idem, p. 84.

[2] Idem, p. 85.

[3] Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Carte românească de învățătură, vol. II, ediție îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 148.

[4] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 82.

[5] Sfântul Varlaam, Carte românească de învățătură, ed. cit., p. 282.

[6] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 104.

Precizează chiar nota 4 infrapaginală, a editorilor cărții (probabil chiar P. P. Panaitescu): „Sula de aur zidurile pătrunde, proverb împrumutat ad litteram de Dimitrie Cantemir din Letopisețul lui Miron Costin, Opere, ed. P. P. Panaitescu, Buc., 1958, p. 56, unde spune că este un cuvânt leșesc”.

[7] Idem, p. 87.

[8] Idem, p. 86.

[9] Ibidem.

Predică la Duminica a 12-a după Rusalii [2014]

Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Mt. 19, 16-26], din această ultimă zi a anului bisericesc 2013-2014, este despre intrarea în viață.

ascultare 1posesiuni/ averi] [Mt. 17, 22, GNT]. De care era lipit cu inima…

Ci Domnul, atunci când a vorbit despre intrarea lui în viață…s-a referit la intrarea lui în viața duhovnicească. Și, după cum se observă, intrarea în viața cu Dumnezeu se face prin împlinirea poruncilor Lui.

Viața, adevărata viață, e împlinirea poruncilor Lui. De aceea, a nu fi cu El înseamnă a fi mort duhovnicește.

Tocmai de aceea Sfinții Apostoli, în Didahia lor, au vorbit despre două căi în lumea aceasta: calea vieții și calea morții [Did. 1, 1, cf. BW 7]. Iar calea vieții este calea Bisericii, calea poruncilor Lui, calea sfințeniei, pe când calea morții e trăirea vieții ca și când Dumnezeu nu ar exista, noi nu am avea suflet, nu ar exista înviere a morților și nici judecata lui Dumnezeu.

Calea morții e viața la întâmplare, teribilistă, plină de josnicii, de patimi de ocară. E cea în care nu Îl dorim pe Dumnezeu ca Stăpân și Învățător al nostru, aparent Îl ignorăm…dar care nu ne împlinește.

Și cei care sunt sinceri cu ei înșiși…și recunosc că viața lor nu îi împlinește…atunci se pocăiesc pentru viața pe care au dus-o și își cer iertare lui Dumnezeu că au trăit ca niște nebuni și nu ca niște oameni înțelepți.

ascultare 2ascultare 3Tânărul dorea mai mult…pentru că toți dorim mai mult.

Însă tânărul nu a putut…mai mult.

S-a crezut în stare de un lucru care era peste…puterile lui.

ascultare 4Însă Domnul i-a cerut și ne cere să intrăm în viață în mod onest. În mod cinstit. În mod adevărat.

Cum? Prin împlinirea poruncilor Sale… după puterea noastră.

Pentru că, dacă împlinim în mod real poruncile Lui, atunci intrăm în viața Lui, adică în slava Lui. Pe măsură ce împlinim poruncile Lui, noi simțim tot mai mult har, tot mai multă viață, tot mai multă luminare.

Împlinirea poruncilor Lui are urmări imediate și sfințitoare. Tocmai de aceea binele te împlinește, te schimbă, te fortifică, te luminează, te întărește în credință, în nădejde și în dragoste.

Pentru că Dumnezeu nu ne-a promis lucruri irealizabile ci lucruri pe care noi le putem trăi, ajutați de El. Și nu numai trăi ci El ne dă și puterea de a le explica altora, spre folosul lor.

Pentru că explicația e o invitare a lor la viața cu Dumnezeu.

Pentru că rugăciunea ne face să intrăm în viață. Postul, milostenia, curăția ne umplu de viață. Ne fac vii slujbele și dogmele Bisericii, cărțile Bisericii, teologia integrală a Bisericii, exemplele de viață sfântă ale Bisericii.

Biserica ne umple de viață, pentru că Biserica e plină de viața Treimii. Tot ceea ce trăim eclesial, bisericește, trăim cu Dumnezeu și asta e viața!

Viața ca intensitate interioară, ca împlinire, ca iertare a lui Dumnezeu, ca luminare dumnezeiască, ca sfințire a noastră de către Dumnezeu.

Tânărul însă, care a iubit averea lui –, avere moștenită, desigur, că tinerii, în mod normal, nu pot fi avuți de la 15 ani –…nici nu s-a gândit la faptul că ar există ceva mai mult pe această lume. Că s-ar putea trăi și altfel. Paradoxal.

De aceea, când Domnul i-a spus că fără avere și ca om milostiv, el L-ar putea urma…tânărul n-a mai vrut desăvârșirea cea plină de renunțări.

A vrut să fie „drept” după mintea lui, a vrut să fie „ca lumea” și nu ca Dumnezeu.

I s-a părut o nebunie să fie ca Dumnezeu, tocmai de aceea a rămas ca lumea.

Că lumea nu îți spune să renunți la bogăție, să mai dai și tu milostenie, să fii om …ci, dimpotrivă: să îți diversifici afacerile, să îți mărești profiturile, să ai rezultate imbatabile, să smulgi profitul din fața competitorilor tăi.

De aceea, lumea „e bună” cu iubitorii de averi.

Și ceea ce s-a petrecut cu el, cu tânărul care a vrut mai mult, fără să poată trăi mai mult…se petrece și cu noi, cu fiecare dintre noi.

De ce ne tot încredem atât de mult în ochii noștri și în fața altora? Pentru că credem că facem lucruri realmente „mari”.

Noi presupunem că facem lucruri „incredibil de mari” și de aceea ne umflăm în pene la orice mic succes aparent.

Însă succesul nostru nu îl decidem noi, ci El, Dumnezeul nostru!

Nu noi decidem cine e moștenitor al Împărăției Sale și cine nu, ci El decide acest lucru…

De aceea, când ne decidem să ne încredem în propriile noastre fantezii despre „mântuire” și despre cât de „sfinți” suntem noi, trebuie să Îl lăsăm pe El să ne spună cine suntem.

Și El ne spune tuturor cine suntem: niște bogați în păcate, în mari și grele păcate, care nu putem să intrăm în Împărăția Lui [Mt. 19, 24]. Pentru că în Împărăția Lui se intră ascetic și nu trăind în dormitarea păcatului.

ascultare 5ascultare 6Pentru că nu te mântuiești doar pentru că îți dai averea, doar pentru că te faci monah, doar pentru că vrei să împlinești poruncile Lui, doar pentru că ești membru al ierarhiei Bisericii și vii toată ziua la Biserică. Ci mântuirea – lucrul care pare imposibil de realizat pentru oamenii trupești, care nu gândesc duhovnicește – este cu putință împreună cu Dumnezeu.

Pentru că Domnul nu i-a cerut să renunțe la averi și să fie milostiv în primul rând…ci să Îi urmeze Lui [Mt. 19, 21].

Căci, deși vinderea averii și împărțirea ei la săraci apar primele în v. 19…totuși sfârșitul versetului e începutul desăvârșirii. Pentru că El i-a cerut să Îl urmeze în primul rând și nu să își vândă averile.

Pentru că și Iudas Iscariotis L-a urmat…și alții L-au urmat până la o vreme…

Dar Iudas L-a vândut [Mt. 26, 15] iar ceilalți s-au smintit întru El [In. 6, 60].

ascultare 7ascultare 8De aceea, tânărul nu a căzut la examenul milosteniei ci la examenul iubirii.

N-a vrut să fie cu Fiul Tatălui, n-a vrut să fie în lumina Lui cea veșnică, n-a vrut să Îl prețuiască mai presus de orice din lumea aceasta, tocmai de aceea s-a ales doar cu o tristețe nevindecată.

Pentru că nimeni nu îți poate vindeca tristețea de care doar Dumnezeu te poate vindeca.

Așadar, iubiții mei, viața în credință nu e o viață ușoară, ci dimpotrivă!

Dumnezeu nu ne-a promis confort dar ne-a promis sprijin în lumea aceasta. Și El e cu noi întotdeauna, dacă împlinim voia Lui, pentru că simțim slava Lui în noi și ajutorul Lui în diverse momente ale vieții noastre.

Dar a simți ajutorul Lui nu înseamnă și faptul că toți ne iubesc, toți ne ajută, toți ne primesc…

Greutățile pe care le avem sunt multe și reale. Și ele vin și de la demoni și de la oameni, și de la cei de aproape și de la cei de departe…și urmând lui Dumnezeu avem parte de multe surprize negre.

Pentru că vom avea parte de multe trădări, de multe șicane, de multe dezamăgiri…de la persoane la care nu ne-am fi așteptat.

Cei care ne-au iubit sau au presupusne iubesc vor fi primii care își vor arăta ura, indiferența, mojicia față de noi.

Cei din familie, rude, prieteni, cunoscuți…și până la oamenii Bisericii ne pot face rău tocmai pentru că urmăm lui Dumnezeu întru toate.

Așa stând lucrurile…când citim Viețile Sfinților trebuie să înțelegem că viețile lor au fost un chin, o continuă luptă, o continuă crucificare…având pe Dumnezeu cu ei.

El a fost cu ei – după cum e și cu noi și va fi cu noi mereu – pentru ca să îi întărească în chinul lor.

Dar chinul lor și al nostru e singura cale spre mântuire.

Dacă abdicăm de la această cale, dacă ne lepădăm de viața noastră cu Dumnezeu, nu avem parte decât de un Iad imens, de o nevindecată și veșnică tristețe…

Tânărul caută…fericirea acolo unde nu este. De aceea trebuie să îl ajutăm pe tânăr să găsească calea. Calea sigură…

Să își facă din viața cu Dumnezeu propria lui cale.

O cale plină de dureri dar care are miez de fericire. Are harul lui Dumnezeu în ea. Are slava Lui cea îndumnezeitoare.

Toți să rămânem cu El, iubiții mei!

ascultare 9A Lui fie slava, cinstea și închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Despre ierarhia Bisericii în sec. I d. Hr. [5]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii
de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 3)

 *

Partea întâi, a doua, a treia și a 4-a.

*

***

Sfântul Apelles a fost episcop al Smirnei, Sfântul Aristobulus a fost episcop al Britaniei, Sfântul Narcissus a fost episcopul Atenei, Sfântul Irodion a fost episcop de Tarsus, Sfântul Rufus a fost episcop de Tibe, Sfântul Asingcritos, a fost episcop de Ircania, Sfântul Flegon a fost episcop de Marathon, Sfântul Ermas a fost episcopul Dalmației, Sfântul Patrobas a fost episcop în Puteoli, Sfântul Ermas a fost episcop în Filippupoli[1].

Al 39-lea din cei 70, Sfântul Linus, a fost episcopul Romei, Sfântul Gaios a fost episcopul Efesului, Sfântul Filologus a fost episcop în Sinopi, Sfântul Luchios a fost episcopul Laodiceei Siriei, Sfântul Iason a fost episcop de Tarsus, Sfântul Sosipatros a fost episcop în Iconium și la fel și Sfântul Tertius. Sfântul Erastos a fost episcop în Panellas, Sfântul Cuartos a fost episcop în Beritus, Sfântul Apollos a fost episcop în Cezareea, Sfântul Sostenis a fost episcop în Colofonia și la fel a fost și Sfântul Tihicos, Sfântul Epafroditos a fost episcop în Andriaca, Sfântul Caesar a fost episcop în Dirrachium, Sfântul Marcos, vărul Sfântului Varnavas, a fost episcop în Apollonia[2].

Sfântul Iustos a fost episcop al Eleutheropolisului, Sfântul Artemas a fost episcop în Listra, Sfântul Climis [Clement] a fost episcop de Sardis, Sfântul Onisiforos a fost episcop de Corone, Sfântul Tihicos a fost episcop de Halchidon/ Calcedon, Sfântul Carpos a fost episcop de Beritus în Thracia, Sfântul Evodios a fost episcopul Antiohiei, Sfântul Aristarhos a fost episcop de Apamia, Sfântul Marcos a fost episcopul Bibloupolisului, Sfântul Zinas a fost episcop de Diospolis, iar Sfântul Filimon a fost episcop de Gaza[3].

Sfântul Iacov, episcopul Ierusalimului și fratele Domnului, e pomenit pe 23 octombrie. El a fost episcop al Ierusalimului timp de 30 de ani și la 66 de ani a fost martirizat[4], fiind aruncat de evrei de „pe aripa Bisericii”[5], apoi i s-a zdrobit capul cu un lemn[6].

Ierarhie 35ierarhie 36Sfântul Ananias l-a botezat pe Sfântul Apostol Pavel[10] și a fost martirizat prin ucidere cu pietre[11]. Mormântul său se află în Armenia[12] și este acesta[13]:

mormantul Sfantului Apostol AnaniasSfântul Prohor, unul dintre cei 7 diaconi, a devenit mai apoi episcopul Nicomidiei, în Bitinia și este pomenit pe 28 iulie[14] și a fost martirizat în Antiohia[15].

Sfântul Timon al Bostrei e pomenit pe 28 iulie și pe 30 decembrie, el fiind, la început, unul dintre cei 7 diaconi[16].

Sfântul Parmenas, episcop de Soli, a fost martirizat în Filippi, în Macedonia, în anul 98 d. Hr., fiind pomenit pe 4 ianuarie dar și pe 28 iulie, pentru că a fost, mai întâi, unul dintre cei 7 diaconi[17]. Însă, potrivit sursei de aici[18], există Soli de Cipru[19] dar și Soli de Cilicia[20].

Nicolae, episcopul Samariei, nu e pomenit pe 4 ianuarie la Soborul Sfinților 70 de Apostoli. Pentru că, potrivit Sfântului Irineu de Lyon, Nicolae a fost fondatorul sectei nicolaiților[21]. El era unul dintre cei 7 diaconi.

ierarhie 37ierarhie 38Sfântul Evanghelist Marcos, episcopul Alexandriei Egiptului, a fost martirizat în anul 68 d. Hr. și este pomenit pe 25 aprilie[26]. El a hirotonit episcopi, preoți și diaconi și în Libia și Pentapolis[27].

În Alexandria, Sfântul Marcu, Evanghelistul, îl hirotonește episcop pe Anania și îi hirotonește pe preoții Maleon, Sabin și Cherdon. Alături de 7 diaconi și alți 11 clerici[28].

În jurul Pentapolisului, Sfântul Marcu hirotonește „episcopi, preoți și clerici”[29]. El a fost martirizat în a doua zi de Paști, fiind sugrumat cu funia și târât peste pietre ascuțite[30].

Sfintele sale Moaște sunt în Basilica romano-catolică Sfântul Marcu din Veneția[31]:

mormantul Sfantului Evanghelist MarcuCopții susțin însă că în catedrala coptă Sfântul Marcu din Alexandria Egiptului se află capul Sfântului Evanghelist Marcu[32]. În 1968, romano-catolicii au dat copților o parte dintre Sfintele Moaște ale Sfântului Evanghelist Marcu, care fuseseră furate în 828 d. Hr. din Alexandria și duse în Veneția, și care acum se păstrează în aceeași catedrală din Alexandria[33].

Sfintele Moaște ale Sfântului Evanghelist Marcu, din catedrala coptă din Alexandria Egiptului, se păstrează astfel[34]:

My beautiful pictureSfântul Evanghelist Luca e unul dintre cei 70 de Sfinți Apostoli ai Domnului, amintit de Sfântul Ipolit în lista lui la nr. 15, dar fără indicarea că ar fi fost episcop[35]. El este pomenit pe 18 octombrie, pe 22 aprilie, pe 20 iunie și pe 4 ianuarie, fiind primul iconograf al Bisericii[36]. Sfântul Apostol Luca a hirotonit preoți și diaconi în Bisericile din Beotia și a adormit în pace pe la vârsta de 80 și ceva de ani[37].

ierarhie 39În imaginea de mai jos e mormântul său din Tive, Grecia[44]:

Sfinte Moaste ale Sfantului Evanghelist LucaSfantul Apostol SilasSfântul Apostol Silas[45]

ierarhie 40Sfântul Apostol Crescent, care a fost episcop de Carchedon, în Galia, e pomenit pe 30 iulie[51]. El l-a hirotonit episcop de Vienne[52] pe Sfântul Zaharia, ucenicul său, care a fost martirizat în timpul împărăției lui Traian, în 106 d. Hr.[53]. Și Sfântul Crescent a murit martiric, în Galatia, în timpul împărăției lui Traian[54].

ierarhie 41Din pagina citată ultima oară, am fost trimis la ziua de 22 februarie, când se face pomenire de „Aflarea Moaștelor Sfinților Mucenici celor din Evghenia”. Și aici se spune că printre Sfintele Moaște găsite în Evghenia au fost și cele ale „Sfântului Andronic, unul din[tre] cei 70 de Apostoli, și ale Iuniei, ajutătoarea lui”[59]. Din sursa de aici[60], aflăm însă că Sfintele Moaște au fost descoperite „at Constantinople, near the gates and tower in the Eugenius quarter [la Constantinopol, în apropierea porților și a turnului, în cartierul Eugenius]. De unde rezultă că Evghenia nu este o localitate ci un cartier din Constantinopol.

În imaginea iconografică următoare avem martirizarea Sfinților Apostoli Stahie, Amplias și Urban[61]. Conținută în Menologionul lui Vasile al II-lea[62].

martirizarea Sfintilor Apostoli Stahie, Amplias si UrbanSfântul Apostol Amplias, episcopul de Odyssus, e pomenit pe 31 octombrie. A fost martirizat. Localitatea în care a fost episcop este Lydda a Odyssopolisului din Iudea. În mod prescurtat: Diospolis[63]. E vorba de actualul Lod[64].

Sfântul Apostol Urban, episcopul Macedoniei, e pomenit pe 4 ianuarie și 31 octombrie. A fost martirizat[65].

ierarhie 42Sfântul Apostol Apelles, episcopul Smirnei, este pomenit pe 31 octombrie. Însă aici[67] și aici[68] el este pomenit ca episcop de Iraclia Thraciei și nu de Smirna.

Sfântul Apostol Aristobul, primul episcop al Britanniei romane[69], e pomenit pe 16 martie[70], pe 4 ianuarie și pe 31 octombrie[71]. El i-a convertit pe britanici, care erau „oameni sălbatici”[72] și „le-a sfințit preoți și diaconi”[73].

Sfantul Apostol Aristobul, episcopul BritannieiSfântul Apostol Aristobul, episcopul Britanniei[74]


[1] Cf. Appendix to the Works of Hippolytus, ed. cit., p. 256.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 292.

[5] Idem, p. 291-292.

[6] Idem, p. 292.

[7] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Cleopa.

[8] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Ananias_of_Damascus.

[9] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Anania.

[10] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 16.

[11] Idem, p. 18.

[12] Cf.

http://en.wikipedia.org/wiki/Surb_Zoravor_Church_of_Yerevan.

[13] Imaginea e preluată de aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/Surb_Zoravor_Church_of_Yerevan#mediaviewer/File:Ananias%27_tomb_in_Armenia.jpg.

[14] Viețile Sfinților pe luna iulie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1997, p. 539.

[15] Idem, p. 540.

[16] A se vedea: http://orthodoxwiki.org/Apostle_Timon.

[17] Idem: http://orthodoxwiki.org/Apostle_Parmenas.

[18] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Parmenas.

[19] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Soli,_Cyprus.

[20] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Soli,_Cilicia.

[21] Sfântul Sfințit Mucenic Irineu al Lyonului, Aflarea și respingerea falsei cunoașteri sau Contra ereziilor, vol. 1, trad. din lb. engl., introd. și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2007, p. 138.

Cartea poate fi downloadată de aici:

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/03/sfantul-sfintit-mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-1/.

[22] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Salamis,_Cyprus.

[23] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Barnabas.

[24] Viețile Sfinților pe luna iunie, ed. cit., p. 183.

[25] A se vedea:

http://www.whatson-northcyprus.com/interest/famagusta/salamis/barnabas.htm. Imaginea supra e preluată din articolul de aici:

http://blogs.messiah.edu/barnabas_in_cyprus/2011/10/02/sufi-muslims-praying-at-the-tomb-of-barnabas/.

[26] Cf.

http://en.wikipedia.org/wiki/Mark_the_Evangelist.

[27] Viețile Sfinților pe luna aprilie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1995, p. 311.

[28] Idem, p. 314-315.

[29] Idem, p. 315.

[30] Idem, p. 316.

[31] Imaginea e preluată de aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/Patriarch_of_Venice#mediaviewer/File:St._Mark%27s_Basilica_%28altar%29.jpg.

[32] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Mark%27s_Coptic_Orthodox_Cathedral_%28Alexandria%29.

[33] Ibidem.

[34] Imagine este preluată de aici:

http://www.touregypt.net/images/touregypt/Saint-Mark_Chest__Relics_Shrine_Cathedral_Alexandria.jpg.

[35] Cf. Appendix to the Works of Hippolytus, ed. cit., p. 255.

[36] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Luca.

[37] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 228.

[38] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Luke_the_Evangelist.

[39] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Boeotia.

[40] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Luke_the_Evangelist.

[41] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Abbey_of_Santa_Giustina.

[42] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/St._Vitus_Cathedral.

[43] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Thebes,_Greece.

[44] Imaginea e preluată din articolul de aici:

http://www.johnsanidopoulos.com/2010/10/authenticating-relics-of-saint-luke.html.

[45] Sfânta frescă e preluată de aici:

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9f/Silas%2C_apostle.jpg.

[46] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Silas.

[47] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Sila.

[48] Viețile Sfinților pe luna iulie, ed. cit., p. 560.

[49] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Silvan.

[50] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Thessaloniki.

[51] Viețile Sfinților pe luna iulie, ed. cit., p. 560.

[52] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Bishop_of_Vienne.

[53] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Zachary,_Bishop_of_Vienne.

[54] Viețile Sfinților pe luna iulie, ed. cit., p. 560.

[55] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Epenetus_of_Carthage.

[56] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Andronicus_of_Pannonia.

[57] Viețile Sfinților pe luna iulie, ed. cit., p. 561.

[58] Viețile Sfinților pe luna mai, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1996, p. 347.

[59] Viețile Sfinților pe luna februarie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1992, p. 246.

[60] A se vedea:

http://oca.org/saints/lives/2014/02/22/100579-uncovering-of-the-relics-of-the-holy-martyrs-at-the-gate-of-euge.

[61] Preluată de aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/Urban_of_Macedonia#mediaviewer/File:Stachys,_Amplias,_Urban_%28Menologion_of_Basil_II%29.jpg.

[62] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Menologion_of_Basil_II.

[63] Idem: http://orthodoxwiki.org/Apostle_Amplias.

Ca episcop de Diospolis apare în Viețile Sfinților pe luna octombrie,ed. cit., p. 407.

[64] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Lod.

[65] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Urban_of_Macedonia.

[66] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Stachys_the_Apostle.

În Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 407, ni se spune că a fost episcop de Bizantium timp de 16 ani. Lucru care confirmă sursa citată anterior, pentru că între 38-54 d. Hr. sunt tocmai 16 ani.

[67] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 407.

[68] A se vedea:

http://orthodoxwiki.org/Apostle_Apelles.

[69] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Aristobulus_of_Britannia.

A se vedea și: http://en.wikipedia.org/wiki/Roman_Britain.

[70] Idem: http://oca.org/saints/lives/2014/03/16/100816-apostle-aristobulus-of-the-seventy-the-bishop-of-britain.

[71] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 407.

[72] Viețile Sfinților pe luna martie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1995, p. 250.

[73] Ibidem.

[74] Sfânta Icoană e preluată de aici:

http://images.oca.org/icons/lg/March/0316Aristobulus.jpg.

Predică la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul [29 august 2014]

taierea capului Sfantului Ioan BotezatorulIubiții mei,

Ioan 1Ioan 2Pentru a-l cinsti astăzi, la martirizarea sa, la tăierea capului său…când oamenii au crezut că îl necinstesc…Că îi fac cel mai mare rău, atunci când l-au omorât pentru credința lui, pentru viața lui dreaptă, pentru sfințenia vieții lui.

Căci, în aparență, Mucenicii Bisericii par a fi „cei mai răi oameni” de pe fața pământului, atâta timp cât mor din cauza unei morți cumplite.

Cei care știu să profite de oameni, care fac fărădelegi cu „acoperire legală”, cei care „se pun bine” cu oamenii influenți dar nu și cu Dumnezeu, cei care nu fac mare lucru pe această lume, mor „bine”…în aparență.

Mor cu onoruri, cu slujbe fastuoase…au morminte culturale, adevărate opere de artă.

…Pentru că moartea lor o privim cu ochi orbi, fără să vedem ce se petrece cu ei…în veșnicie, când trec dincolo de ușa morții.

Mucenicii însă mor „rău” în aparență.

Ei sunt arși de vii, sunt bătuți în mod cumplit, sunt aruncați la fiare, sunt întemnițați ani întregi. Lor li se taie capul, membrele, li se scot ochii, li se taie limba.

Ei sunt ciopârțiți în mod sălbatic, demonic…după care sunt lăsați în drum, fără a fi îngropați.

Ei par „a nu fi făcut nimic bun”…dacă mor în acest fel…

Și când Mucenicii Domnului sunt minimalizați în mod incredibil de către oameni ajunși neoameni, atunci pare că barbaria a învins sfințenia.

Însă sfințenia nu va fi învinsă niciodată de barbarie! De neomenie, de cruzime…

Sfințenia biruiește întotdeauna cruzimea…

Ea face din moartea părut „de ocară” cea mai mare lecție despre umanitate și despre demnitatea umană. Pentru că atunci când e omorât, în mod strigător la cer, cel Sfânt al Domnului, atunci se vede adevăratul om.

Omul deplin e omul care are principii veșnice. Care nu își schimbă viața cu Dumnezeu pentru lucruri de duzină. Tocmai de aceea, moartea celui Sfânt, suferită în chinuri atroce, ne revelează adâncul iubirii sale pentru Dumnezeu, adâncul fără fund al curăției sale, al sfințeniei sale, al omeniei sale.

În fața lui…noi vedem cât de neoameni suntem.

În fața lui…noi ne vedem cu adevărat slabi, pătimași, comozi, fără râvnă, nestatornici în credință, lipsiți de puterea de a suferi toate pentru Dumnezeu.

De aceea, moartea celui Drept, a Sfântului Ioan Botezătorul, e o moarte revelatoare pentru fiecare dintre noi. Pentru că el ne-a arătat prin moartea lui, și mai pronunțat, și mai direct, prea-plinul vieții și al iubirii sale pentru Domnul.

Pentru că numai cel care știe ce fel de Dumnezeu iubește, poate să Îl aleagă pe El mai presus de viața sa.

Ioan 3Iar dacă tatăl lui Irod Antipa, adică Irod cel Mare, a martirizat 14 mii de prunci[4] din dorința de a-L omorî pe Domnul, fiul lui poruncește să i se taie capul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Căci și Sfântul Ioan, atunci, la marea ucidere a pruncilor, scăpase…Dar evreii l-au martirizat pe tatăl său, pe Sfântul Arhiereu Zaharia, „pe care l-au ucis între Templu și altar” [Mt. 23, 35, GNT][5], după ce îl martirizaseră pe Sfântul Simeon, Primitorul de Dumnezeu[6].

Ioan 4Ioan 5Irodias [Irodiada], ne spune Sfântul Evanghelist Matei, a fost cea care l-a convins pe Irod să îl lege în temniță pe Ioan [Mt. 14, 3]. Motivul? Pentru că îi amintea faptul că trăiește în concubinaj [Mt. 14, 4].

Așadar nu pentru vreo faptă rea a fost închis cel Sfânt ci pentru că mustra păcatul falsei regine.

Regina nu era cea care trebuia.

Ea uzurpase demnitatea fiicei lui Areta, împăratul Arabiei, cu care Irod fusese căsătorit. Însă Irod, datorită patimii pentru Irodiada, și-a lăsat soția și a luat-o pe ea, pe cumnata lui[7]. Însă Sfântul Ioan mustra păcatul lor…și Irod ar fi vrut să îl omoare…dar „se temea de mulțime” [Mt. 14, 5].

De mulțimea care îl considera pe Sfântul Ioan drept Profet [Ibidem], ceea ce el și era.

Tocmai de aceea, avându-l închis pe Ioan…Irodiada aștepta ziua în care să își arate cruzimea bădărană.

Și ziua a venit!…

O zi neagră…de beție…cu cântece și jocuri…

De ziua de naștere a lui Irod [Mt. 14, 6]…fiica Irodiadei, a concubinei, a dansat pentru Irod…iar mama ei a învățat-o să nu ceară nimic altceva de la Irod, cel beat și excitat…decât „capul lui Ioannis Botezătorul” [Mt. 14, 8, GNT].

Ioan 6Adică, în aparență, Ioan a murit „cu o moarte de rușine”.

A fost omorât departe de ochii oamenilor, în temnița lui…ca și când ar fi fost departe și de ochii lui Dumnezeu și de privirile tuturor Puterilor cerești.

Însă el a fost martirizat departe de ochii oamenilor…dar prin moartea lui el s-a făcut al tuturor oamenilor.

Pentru că Biserica întreagă și mulți din afara ei strigă spre Sfântul Ioan Botezătorul și îl au ca Părinte al lor, care îi ajută în necazurile fiecărei zile.

Moartea lui s-a făcut spre viață, spre viață veșnică…

Pentru că oricine moare pentru Domnul și cu El, acela moare spre viață.

Și toți Sfinții Lui sunt cu El pentru veșnicie și întristare nu mai cunosc, pentru că sunt plini de slava cea preafrumoasă a Celui preaveșnic.

…I s-a tăiat capul în temniță…

Ioan 7Ioan 8Biblia de la 1688, de la București, preferă la Mt. 14, 11 pe blid: „să aduse capul lui în blid”. Iar blidul e un vas adânc de lut…pentru ca să nu curgă sângele pe jos.

Pe când ediția BOR 1988 preferă prima variantă, vorbind despre tipsie: „capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale”. Și tipsia este o tavă mare, rotundă…care și ea poate ține sângele…

Ioan 9Și nu pentru ca să minimalizeze păcatul ei ci pentru ca să sublinieze că inițiatoarea păcatului a fost mama ei. Ea, fiica, a fost manipulată de mamă, a fost folosită în mod abject, pentru ca să își împlinească scopul meschin.

Lucru pe care unele mame…îl fac până azi. Pentru că preferă să își dea fiicele spre prostituție sau să le căsătorească din interes și nu spre folosul lor. Nu le interesează ce vor fiicele lor…ci „contează” doar ceea ce vor ele.

Însă când vine vorba de copii…ceea ce contează e binele lor real și nu binele lor aparent…Iar binele real al copiilor înseamnă o viață cu Dumnezeu, o viață demnă, o viață plină de împlinire prin muncă și prin străduință onestă.

Onestitatea, adică cinstea, corectitudinea, e cea care ne face să fim oameni de încredere. Iar corectitudinea începe din relația noastră cu Dumnezeu, care ne învață să facem toate după voia Lui.

Fiica nu are nume în Scriptură…Nici la Sfântul Matei, în cap. 14, și nici la Sfântul Marcu, în cap. 6, ea nu are nume. Nu găsim numele fiicei Irodiadei nici în slujba zilei și nici în ediția românească a Vieților Sfinților la ziua de 29 august.

Însă, în slujba zilei, ea este „ucenița a tot vicleanului diavol”[9], „spurcata jucătoare”[10], „prea spurcată”[11], „fata cea prea cumplită”[12]. Pentru că e pusă față în față cu marea curăție a Sfântului Ioan Botezătorul…comparație în urma căreia, gestul ei apare ca plin de oroare, de dezgust…

Pe când, din Viețile Sfinților, aflăm că limba Sfântului Ioan o mustra pe Irodias și după moartea lui, pentru concubinajul ei. Pentru că Ioan a propovăduit și după moarte adevărul. Iar Irodias, plină de disperare și de ură…„îi înțepa cu acul limba”[13]…capului său tăiat…plin de sânge…

De aceea, când unii vor să vorbească despre ură…despre invidie…despre răzbunare prostească…îi rog să înceapă cu Viețile Sfinților.

Pentru că ura reală…invidia reală…răzbunarea prostească, cu duiumul, din disperare…apar numai față în față cu adevărații oameni, cu Sfinții.

Pentru că ura, invidia, răzbunarea sunt iubiri bolnave.

Și când iubești maladiv, patologic…atunci faci lucruri disperante. Lucruri care dezgustă și înfioară pe toată lumea…dar pe care, cei care le fac, le consideră „soluțiile lor” în relație cu Sfinții.

Însă Sfinții nu pot fi decât iubiți, respectați, urmați!

Cine nu știe să iubească, să respecte, să urmeze, în smerenie, pe oamenii lui Dumnezeu, nu știe să trăiască cuvios, frumos, bine, adevărat.

De aceea, Irod și amanta lui au ales să ascundă adevărul printr-o crimă oribilă. Și, în loc să o ascundă, Biserica o amintește continuu.

Dar Biserica amintește și despre moartea păcătoșilor…

Pentru că Irod, Irodiada…și Salomeea[14](acesta e numele jucătoarei) au fost surghiuniți și au ajuns să trăiască în Hispania[15].

Salomeea a căzut în apa unui râu înghețat…și gheața i-a retezat capul[16].

Pe când Irod și Irodiada au avut o moarte la fel de cumplită: pământul i-a înghițit de vii[17].

Datele istorice din ediția românească a Vieților Sfinților, referitoare la familia lui Irod, le găsim la Nichiforos Callistos Xantopulos în prima carte a Istoriei sale bisericești, în cap. al 19-lea.

Ioan 10

În cap. al 20-lea al cărții sale, istoricul Nichifor Calist se ocupă tocmai cu modul cum au murit Irod și Irodiada.

Îl numește pe Irod adulterin și incestuos[23] și, fără să ne vorbească despre numele fiicei, ne spune cum i-a tăiat capul gheața râului[24].

Gheața s-a făcut sabie pentru Salomeea…

Apoi, Callistos ne vorbește despre judecata lui Dumnezeu asupra lui Irod[25]. Pentru că Dumnezeu și aici, și în veșnicie, pedepsește toate păcatele noastre nepocăite și neplânse.

De aceea, azi, în zi de post, iubiții mei, să ne vedem și noi păcatele…și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea noastră!

Să ne vedem păcatele…și nu păcatele altora!

Pentru că fiecare vom da socoteală în fața lui Dumnezeu, mai întâi de toate pentru păcatele noastre, apoi pentru modul cum i-am influențat negativ pe ceilalți.

Căci, în timp ce Sfinții lui Dumnezeu sunt lumini pentru alții, noi suntem întuneric pentru mulți.

Și ceea ce facem acum…și ceea ce rămâne în urma noastră ca faptă, imagine, cuvânt, intenție…se strâng tot pe seama noastră.

De aceea e important ceea ce lăsăm în urma noastră. E important cine suntem…ce facem…cum influențează viața și opera noastră viețile celor de acum și de după noi. Și tot ceea ce noi facem, suntem noi înșine. Și dacă suntem cumva anume, astfel vom merge la Dumnezeu și pentru ceea ce suntem vom fi judecați.

Iar judecata lui Dumnezeu e dreaptă! Și dreptatea lui Dumnezeu e, în același timp, plină de milă și de iubire pentru noi.

Așa că trebuie să venim la Cel care ne mântuiește pe noi ca să aflăm mila Lui. Și El ne va milui pe toți cei care ne vom pocăi de păcatele noastre și ne vom îndrepta viața și vom trăi întru harul Său. Amin!

La mulți ani tuturor și multă bucurie!


[1] Aluzie la Troparul Sfântului, pe glasul al 2-lea, cf. Mineiul lunei lui August, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 305.

Fragmentul în limba greacă este cf.

http://glt.xyz/texts/Aug/29.uni.htm.

[2] Cf. http://glt.xyz/texts/Aug/29.uni.htm.

[3] Cf. Viețile Sfinților pe luna august, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1998, p. 388.

[4] A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-29-sf_14000_prunci_din_betleem.html.

[5] Cf.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie05.htm.

[6] A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-29-sf_14000_prunci_din_betleem.html.

[7] Cf. Viețile Sfinților pe luna august, ed. cit., p. 388.

[8] Idem, p. 390.

[9] Mineiul lunei lui August, ed. cit., p. 306.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 308.

[12] Idem, p. 316.

[13] Viețile Sfinților pe luna august, ed. cit., p. 390.

[14] A se vedea:

http://oca.org/saints/lives/2014/08/29/102419-the-beheading-of-the-holy-glorious-prophet-forerunner-and-baptis.

[15] Viețile Sfinților pe luna august, ed. cit., p. 391.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] PG 145, col. 689.

[19] PG 145, col. 689, n. 1.

[20] PG 145, col. 689.

[21] PG 145, col. 692.

[22] PG 145, col. 691-692.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] PG 145, col. 693-694.