Evanghelia după Marcos

Evanghelia dupa MarcosPagina sursă

item imageRead Online

(3.1 M)PDF
(106.7 K)EPUB
Kindle
Daisy
(229.5 K)Full Text
(1.7 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

***

p. 4: „Vine după mine Cel-mai-tare [decât] mine, Căruia nu sunt în-stare, plecându-mă, a-I dezlega cureaua sandalelor Lui”.

p. 4: „Și îndată, ieșind din apă, [El] a văzut cerurile împărțite |[cerurile deschise]| și pe Duhul ca o porumbiță coborând întru El”.

p. 5: „S-a plinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu! Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!”.

p. 7: „Și [El] i-a vindecat pe mulți bolnavi, [care aveau] diferite boli, și a scos mulți demoni [din oameni]. Și nu-i lăsa pe demoni a vorbi, căci știau de El”.

p. 8: „Și făcându-I-se-milă, întinzând mâna Lui, l-a atins și i-a zis lui: „Vreau, curățește-te!””.

p. 9: „Și Iisus, îndată cunoscând [în] duhul Lui că astfel cugetau în ei înșiși, le-a zis lor: „De ce cugetați acestea în inimile voastre?””.

p. 13: „Sabatul s-a făcut pentru om, nu omul pentru sabat! Astfel încât Fiul omului este Domn și al sabatului”.

p. 14: „Și [Iisus] uitându-se-împrejur la ei cu urgie, întristându-Se de învârtoșarea inimii lor, a zis omului: „Întinde mâna!””.

p. 18-19: „toate păcatele vor fi iertare fiilor oamenilor și blasfemiile câte vor fi blasfemiat! Dar cine va blasfemia întru Duhul Sfânt, nu are iertare întru veac, ci este vinovat de păcat veșnic!”.

p. 24: „Căci nu este [ceva] ascuns care să nu se descopere, nici [ceva] făcut [pe] ascuns decât ca să vină întru arătare”.

p. 27: „Și [Iisus], sculându-Se, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Liniștește-te!”. Și vântul a încetat și s-a făcut liniște mare”.

p. 30: „Și veniră către Iisus și îl văzură pe cel demonizat șezând, îmbrăcat și [fiind] întreg-la-minte, [pe cel] care avusese legiunea [de demoni în el], și s-au înfricoșat”.

p. 35: „Și zicea lor Iisus că: „Nu este necinstit Profetul, decât numai în patria lui și în[tre] rudeniile lui și în casa lui”.

p. 37-38: „Și mulți demoni scoteau și ungeau [cu] ulei pe mulți bolnavi și îi vindecau”.

p. 49: „Și [El] le zise că: „[Ce] iese din om, aceea spurcă pe om”.

p. 54: „Și au ieșit fariseii și au început a se certa [cu] El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L pe El”.

p. 60: „Și s-a făcut nor umbrindu-i pe ei. Și s-a făcut glas din nor: „Acesta este Fiul Meu cel iubit! Pe Acesta să-L ascultați!””.

p. 65: „Și [Iisus] șezând, i-a chemat pe cei doisprezece și le zise lor: „Dacă cineva voiește a fi cel dintâi, [atunci] va fi cel din urmă [dintre] toți și slujitorul tuturor””.

p. 66-67: „Și cine va să scandalizeze/ să smintească pe unul [dintre] aceștia mici, care cred [întru Mine], mai bine îi este lui dacă își pune piatra-de-moară măgărească împrejurul gâtului lui și va fi aruncat întru mare”.

p. 71-72: „Și, văzând Iisus [aceasta], S-a indignat/ S-a mâniat și le-a zis lor: „Lăsați copiii a veni către Mine [și] nu-i opriți pe aceștia! Căci [a unora] ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu”.

p. 74: „Dar el, întunecându-se pentru cuvânt, a plecat întristat! Căci avea multe averi”.

p. 75: „[Iar] Iisus, privindu-i pe ei, zise: „La oameni [acest lucru este] imposibil, dar nu la Dumnezeu! Căci toate [sunt] posibile la Dumnezeu” .

p. 78: „Căci și Fiul omului nu a venit [pentru] a I se sluji, ci [pentru] a sluji și a-Și da sufletul Lui răscumpărare pentru mulți”.

p. 80: „Și mulți și-au așternut veșmintele lor pe cale, iar alții tăiau ramuri-cu-frunze de pe câmpuri”.

p. 82: „Și [El] a răsturnat mesele schimbătorilor-de-bani și scaunele vânzătorilor de porumbițe”.

p. 87: „Și căutau a-L prinde pe El, dar se temeau de mulțime. Căci cunoscuseră că despre ei a spus parabola”.

p. 94: „Căci toți au aruncat din prisosul lor, dar aceasta, din lipsa/ sărăcia ei, a aruncat toate câte avea, tot traiul ei”.

p. 96: „Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu. Dar cel [care] rabdă [până] întru sfârșit, acela se va mântui”.

p. 100: „Așadar, privegheați! Căci nu știți când vine Domnul casei: sau seara sau [la] miezul-nopții sau [la] cântatul-cocoșilor sau dis-de-dimineață. [Ca] nu [cumva] venind deodată să vă afle pe voi dormind”.

p. 102: „Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și când va să vreți, puteți a le face lor bine. Dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. [Aceasta], ce a avut [să facă], a făcut: a-apucat-mai-înainte a unge trupul Meu pentru înmormântare”.

p. 107: „Și le zise lor: „Întristat este sufletul Meu până la moarte! Rămâneți aici și privegheați!”.

p. 108: „a venit Iudas |[Iscariotis|, unul [dintre] cei doisprezece, și, [împreună] cu el, mulțime cu săbii și ciomege, [primite] de la arhierei și de la învățați și de la bătrâni”.

p. 112: „Iar Iisus a zis: „Eu sunt! Și veți vedea pe Fiul omului șezând de-a dreapta Puterii și venind cu norii cerului” .

p. 112-113: „Și unii au început a-L scuipa pe El și a-I acoperi fața Lui și a-L-bate-cu-pumnul pe El și a-I zice Lui: „Profețește!”. Și slujitorii L-au luat pe El la palme”.

p. 116: „Căci [Pilatos] știa că arhiereii Îl predaseră pe El din invidie. Dar arhiereii au ațâțat mulțimea ca, mai degrabă, să-l elibereze lor pe Barabbas”.

p. 122: „Iar centurionul, cel care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a-dat-duhul, a zis: „Cu adevărat Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!””.

p. 125: „Și ieșind, au fugit de la mormânt. Căci ele erau-cuprinse de tremur și de extaz. Și n-au zis nimănui nimic; căci se temeau”.

p. 126-127: „Iar [Iisus], înviind dimineața, [în] prima [zi] a sabatului, S-a arătat prima-oară Mariei Magdalini, din care scosese cei șapte demoni”.

p. 127: „Cel-care-a-crezut și s-a botezat se va mântui, iar cel-care-n-a-crezut se va osândi”.

p. 128: „Iar aceia, ieșind, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând-împreună [cu ei]. Și [El] întărea cuvântul prin semnele [care] urmau-după [vestirea Evangheliei]”.

Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!
***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

sau prin expediere

Money Gram.

***

Platforma noastră este editată pe Windows 7 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

În public

Cititul pe tabletă, vorbitul la telefon, privitul în gol, mimarea picotelii, cititul ziarului, plictiseala cu nervi, dusul încolo și încoace, ocheadele fără menajamente…sunt tot atâtea strategii de necomunicare…într-un spațiu redus, între două sau mai multe persoane.

Toți vor să îți creeze impresia că sunt oameni ocupați, că au lucruri speciale de făcut și de aceea nu pot să înceapă o discuție cu tine.

Însă, în realitate, ei nu știu ce să spună…în fața unui necunoscut. Nu știu cum să îl abordeze.

Sau nu vor să pară instabili și nepregătiți în relația cu un altul.

Sau vor să îl descoasă punct cu punct pe celălalt, să spună celălalt totul…iar ei să înmagazineze pasiv informații, sentimente, amănunte de viață.

Și cum prostul care tace poate avea…briză de om cultivat, cultivarea tăcerii e o comunicare energetică, o comunicare prin gesturi și prin ticuri, o comunicare prin noncomunicare.

Uneori practic noncomunicarea voită pentru ca să enervez. Sau ca să dau lecții. Și când dau lecții enervez…cel mai adesea…

Astăzi, într-un spațiu îngust, a trebuit să stau lângă o doamnă doctor…care mă văzuse că vorbisem cu un colonel. După ce a plecat colonelul…ea s-a așezat lângă mine crezând că voi face același lucru și cu ea: că am să vorbesc despre câte în lună și în stele. Cu bărbatul am vorbit pentru că era un om comunicativ, deschis, care și-a dorit să vorbim. Însă când ea s-a așezat…eu am adoptat tactica noncomunicării…pe care ea o practicase în timp ce mă asculta pe mine vorbind cu celălalt.

De ce? Pentru că era tipul de om căruia îi e lene să vorbească despre sine sau nu vrea să își deconspire frivolitățile vizavi de oameni…dar se bucură să fie bine-dispusă de oameni tineri, atractivi, comunicativi. Iar mie nu îmi place să discut cu oameni care nu se dăruie în timpul comunicării. Care nu comunică efectiv…ci te trag de limbă.

*

Blazații momentului sunt oamenii care așteaptă de la oamenii de lângă ei…ceea ce așteptată de la televizor sau de la online: să îi servească pe tavă.

Numai că oamenii nu apar în viața ta și lângă tine…ca să te servească cu informații ci pentru că ei își trăiesc existența pe lângă tine.

Nu e nimeni dator să piardă timpul cu tine. Dar dacă totuși o face…atunci nu mai sta ca tabloul furat din muzeu ci vorbește!

*

Burta de bere seamănă cu vacanța gândirii.

Un creier care nu zbârnâie zilnic ca un zmeu în zbor e o apă stătută.

Cei care nu au ce să-ți spună…nu se plac nici pe ei înșiși.

*

Ieșitul în public, pentru mulți, înseamnă indolența de acasă.

Merg cu somnul pe ei, merg fără logică, se iau la întrecere cu tine ca să urce o scară, ca să intre în bloc, ca să ia un taxi.

E din ce în ce mai problematic spațiul public. Pentru că e tot mai expansivă viața intimă în spațiul public. Oamenii își permit să iasă tot mai dezveliți afară și tot mai indiferenți față de gesturile lor.

Spațiul public are din ce în ce mai puțină morală pentru că e violent, e murdar, e corupător.

*

Cele mai multe accidente se produc din cauza…trăirii în lumi virtuale. În vise.

Sau pentru că, cei care conduc, vor să se ia la întrecere cu somnul sau cu alcoolul.

Din păcate își pierd viața, dar mai distrug și pe alții…numai pentru că „au viteza în sânge”. De fapt au înfumurarea în cap și se cred nemuritori. Numai că nemurirea la volan ajunge la cimitir foarte repede.

Dacă mergi o sută-două de kilometri în România e imposibil să nu vezi câteva zeci de cruci pe marginea drumului. Toate sunt o lecție neavenită de teribilism. Toate sunt semnul eșecului. Ale indiferenței față de propria ta viață și față de viața altora.

*

Și cu toate astea, nu poți să îi vezi pe oameni în realitate decât pe stradă, la locul de muncă, unde se distrează, unde își fac cumpărăturile, unde merg să se roage.

Iar mie îmi place enorm de mult să privesc oamenii, să îi ascult, să îi înțeleg, să fac din gesturile și din chipurile și din cuvintele lor…lucruri memorabile.

Tocmai de aceea, a-i fotografia, a scrie despre oameni, a-i desena, a mă ruga pentru ei înseamnă a nu le uita realitatea ontologică. Pentru că ei sunt…și vor fi…chiar dacă nu îi voi mai vedea niciodată a doua oară: oameni neînlocuibili. Însă ceea ce aud, văd, înțeleg de la ei…păstrez pentru ca să îi înnemuresc pe oameni în relația mea cu ei.

Terminologia creaționistă…

…are continuitate, în literatura noastră veche, pentru că observăm împrumuturile de la Dosoftei la Cantemir.

De curând, am vorbit despre „verbe ale facerii la Sfântul Dosoftei”.

Va spune și Dimitrie Cantemir, mai întâi despre lume:

„Tu ești plazma și zidirea a vecinicului Împărat” (Divanul, ed. cit., p. 50).

Apoi, traducând un verset scriptural:

„Pentru aceasta adu-ți aminte (dzice Ecclisiastul) de Plăzmuitoriul tău în dzilele tinerețelor tale” (gl. 12, sh. 1)” (Idem, p. 111).

În vechime, pentru Creator/ Făcător/ Ziditor se folosea un termen de origine slavă: Dvoreț.

Plăzmuitorul este un cuvânt de origine greacă, al cărui etimon l-a găsit Dosoftei în Psalmi (în Scriptură, în general), dar care nu există  în LXX la Eccl. 12, 1, citat de Cantemir, unde avem un participiu aorist activ care se traduce la noi printr-o sintagmă: Cel ce te-a făcut (așa traduce și Biblia 1688: „Cel ce te-au zidit”).

În VUL există însă: „memento Creatoris tui”. Și pe acest Creatoris îl traduce Cantemir cu Plăzmuitoriul, la care a ajuns urmărind traducerile lui Dosoftei.

Verbul a plăsmui (gr. plasso) există însă, în LXX, spre exemplu  la Iov 10, 8 și Ps. 118, 73 (la forma de aorist: eplasan): „Mâinile Tale m-au plăsmuit și m-au făcut” și, respectiv, „Mâinile Tale m-au făcut și m-au plăsmuit”.

În Biblia 1688, Iov 10, 8 este: „Mânile Tale m-au zidit și m-au făcut”. Iar Ps. 118, 73: „Mâinile Tale făcură-mă și mă zidiră” – se observă că traduce pe a plăsmui prin a zidi.

Dosoftei, în Psaltirea de-nțăles, tradusese însă Ps. 118, 73 astfel: „Mânule Tale mă feaceră și mă plăzmuiră”.

Din aceste versete, coroborând și traducerile anterioare, Cantemir a dedus parafraza pe care am citat-o mai sus: „Tu ești plazma și zidirea a vecinicului Împărat”.

Cantemir a preluat însă și un alt termen, cu sens creaționist, de la Dosoftei: a închega. Ca mai târziu Eminescu…

în Istoria ieroglifică (ed. cit., p. 280), el descrie la un moment dat întruparea fantastică a unei femei din lapte descântat:

Laptele, după descântec,
îndată a să închega
și mădularele unul de altul a să lega
începură.
După aceia vinele
preste oase întindzându-să,
toate părțile trupului a să clăti
și supțirea peste dânsele pelicioară a să lipi
vădzum.

La Dosoftei: „Din maică-mea din mătrice/ M-ai închegat” (Ps. 70, 19, Psaltirea în versuri).

În Psaltirea versificată, în care a avut mai multă libertate poetică, lui Dosoftei i s-a părut închegarea mai corespunzătoare felului în care Dumnezeu a creat pe om, pământul sau marea, decât plămădirea sau zidirea. Putem invoca, e drept, și rațiuni prozodice, însă e sigur că poetul ar fi găsit o soluție, dacă ar fi dorit să folosească alt termen.

Verbul exprimă o activitate concretă, pe care tot el a remarcat-o prin traducerea psalmilor: „Închegatu-s-au ca laptele inema lor” (Ps. 118, 70, Psaltirea de-nțăles). Aici are sensul de a se strânge/ a se întări, în sens negativ, de a se învârtoșa. Însă e traducerea fidelă după LXX și VUL.

Și e adevărat că, în locul lui a închega din Psaltirea în versuri, Dosoftei folosise, în traducerea neversificată, verbele: a rezema (cu sensul de a se întări/ a lua ființă), a învârtoșa și a întări:

„Pre Tine m-am rădzimat din zgău”… (Ps. 70, 7).

„Tu învătoșeaș[i] cu putearea Ta marea” Ps. 73, 14).

„Celuia ce întări pământul pre ape” (Ps. 135, 6).

În aceste situații, întărirea are sens pozitiv, arătând felul în care Dumnezeu a coagulat materia fiecărei făpturi/ creații în parte, pentru ca ele să existe în mod individual, fie că e vorba de pământ, de mare sau de om.

„Pre Tine m-am rădzimat din zgău”… (Ps. 70, 7, traducere păstrată în Biblia 1688) este, în varianta liberă/ versificată: „Din maică-mea din mătrice/ M-ai închegat”. De aceea cred că se referă la faptul că temelia ființei omului este în Dumnezeu. Adică: prin Tine m-am întărit/ am luat ființă în pântece.

În varianta poetică, așadar, Dosoftei aseamănă acest lucru cu coagularea ființială/ închegarea.

Harul dumnezeiesc e cheagul care a strâns pământul la un loc și marea la un loc, și care face ca făptura omului să se închege în pântecele matern.

Acatistul Născătoarei de Dumnezeu [3]

Agiutătoarei voievodului, cealea ce-s de biruire, ca ceaea ce [ne] izbăviș[i] din nevoi, de mulțămire scriem ție, [noi,] robii tăi, Născătoarea lui Dumnădzău, însâ precum îț[i] ai putearea nebiruitâ, de la toate primedile mă slobodz[ește]. Ca să strig ție: bucură-te, nevastâ nenevestitâ [mireasă nenuntită]!

Înger de nainte de Dvoreț, din cer trimis fu să spue Născătoarii lui Dumnădzău bucuriia. Și [odată] cu [cel] fără de trup glas [al lui] întrupându-Te vădzând, Doamne, să înspeima și sta strigând cătră însâ [dânsa] [unele] ca aceastea:

Bucură-te, din carea bucuriia va străluci!
Bucură-te, prin carea blăstămul să va stânge!
Bucură-te, cădzutului Adam sculare [din morți/ înviere]!
Bucură-te, lacrămilor Evei izbăvire!
Bucură-te, nălțâme nelesne suitâ de cugete omenești!
Bucură-te, adâncime nelesne vădzutâ și de ochii îngerești!
Bucură-te, că tu ești Împăratului scaun!
Bucurăte, că tu porț[i] pre [Cel] care țâne toate!
Bucură-te, steaoa ce-nvești [îmbraci] pre Soarele [Dumnezeu]!
Bucură-te, pântece întruperii dumnedzăești!
Bucură-te, prin carea să înnoeaște lumea!
Bucură-te, prin care ne-nchinăm Dvorețului [Ziditorului]!
Bucură-te, nevastâ nenevestitâ!

Vădzându-sâ S[f]inta pre sine-n curățâe, dzâsâ lui Gavriil cu-ndrăznire: slăvitul glasului tău nelesne priimit sufletului s-aratâ. Că-ngrecării fără sămânțâ, naștere cum grăiești, de strigi: Alilui[a]!

Cunoștințâ necunoscute, să cunoascâ Ficioara cercând, strigâ cătră slujitoriu: din zgăul curat, fiiu cum easte [cu] putințâ a să naște, spune-mi. Cătră carea el dzâsâ cu fricâ, însâ strigând așea:

Bucură-te, sfatului celui nespus tainâ!
Bucură-te, credința tăcerii rugătorilor!
Bucură-te, izvodul ciudeaselor [minunilor] lui Hristos!
Bucură-te, a poruncilor Lui cap!
Bucură-te, scarâ cereascâ prea carea s-au pogorit Dumnădzău!
Bucură-te, pod ce treci pre cei de gios cătră cer!
Bucură-te, Îngerilor de multâ voroavă minune!
Bucură-te, dracilor de multe plângere ranâ!
Bucură-te, Lumina negrăit ce o născuș[i]!
Bucură-te, și [în] ce chip [s-a petrecut] pre nime nu-mvățaș[i]!
Bucură-te, carea-ntreci mintea înțălepțâlor!
Bucură-te, carea luminedzi mintea credincioșilor!
Bucură-te, nevastâ nenevestitâ!

În fața acvariului

A privi peștii dintr-un acvariu e o contemplare a vieții. Un moment de pace. Și în acest moment de pace Îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru întreaga creație și ne putem ruga pentru împlinirea scopului acestei lumi: transfigurarea prin slava lui Dumnezeu.

Căci la a doua Sa venire întru slavă…ca să judece întreaga umanitate, slava Lui va transfigura întreaga creație iar Judecata Domnului va avea loc în lumea nouă, transfigurată. De aceea, conținutul nostru interior va fi la vedere…și toți vom vedea cine suntem.

Sărbători 2015

Pentru catolici și protestanți, astăzi, 29 martie 2015, este Duminica Floriilor. Pentru noi, ortodocșii, este Duminica a 5-a din Postul Mare.

Duminica viitoare, pentru noi, este Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile.

Paștiul evreiesc este între 4-11 aprilie 2015.

Paștiul catolic și protestant este duminică, 5 aprilie, al nostru este pe 12 aprilie și tot pe 12 aprilie este și cel armean.

Lc. 1, 38 în Codex Zacynthius

Codex Zacynthius 1Am citat ediția din 1861[1]. Iar versetul, transliterat și despărțit în cuvinte, arată astfel:

Zac 2Traducerea textului: Și Maria a zis: „Iată, roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!”. Și Îngerul a plecat de la ea!


[1] Codex Zacynthius. Greek Palimpsest Fragments of the Gospel of Saint Luke, obtained in the island of Zante, by the late general Colin Macaulay, and now in the Library of the British and Foreign Bible Society, deciphered, transcriebed, and edited, by Samuel Prideaux Tregelles, LL. D., Pub. Samuel Bagster and Sons, London, MDCCCLXI [1861], p. 5.