Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Twitter pentru azi (vol. 7)

Twitter pentru azi (vol. 7)

Pagina sursă

În PDFEPUBKINDLETORRENT.

*

„Te vor urî dacă gândești. Pentru că nu suportă gândirea izvor, gândirea de toată ziua. Ei vor gândirea de câteva fraze, eventual comercială” (p. 6).

„Însă credința ortodoxă e tare tocmai prin aceea că judecă lucrurile, că discriminează între ce e bun și ce e rău, că vede profund lucrurile” (p. 13).

„Vlogării sunt ca actorii de teatru: ei nu contează decât ca eveniment. Cred că ambele ocupații trebuie umplute cu informații de referință. Mai pe scurt: avem nevoie de o artă care are nevoie să o revezi. Să o revezi pentru ca să o înțelegi și mai bine. Nu de unică folosință” (p. 26).

„Monica Pop consideră că „hazardul joacă un rol foarte mare în viețile noastre”. Eu cred că „Dumnezeu” trebuie pus în locul „hazardului”” (p. 28).

„Punerea în fotografie nu e niciodată simplă. Chiar dacă simplitatea e la ea acasă într-o imagine” (p. 30).

„Falimentul este inestetic. Lasă spații virane. Însă tot la fel de inestetice sunt și prețurile nesimțite, care duc la falimentul sigur” (p. 30).

„Librăriile devin tot mai goale, pe cât mallurile devin tot mai pline. Pentru că trăim într-o lume care n-are chef de citit lucruri grele” (p. 31).

„Marii scriitori, prin întreaga lor operă, nu trimit la ei înșiși, ci mai presus de ei înșiși. Pentru că sunt oameni ai dăruirii” (p. 31).

„Tot mai mulți extremiști ortodocși au început să vorbească despre „echilibru” și „dialog”, ca și când ar fi practicat vreodată așa ceva. Ba chiar au început să apeleze la „argumente științifice”, când, până mai ieri, ei disprețuiau apelul nostru la cercetare și echilibru” (p. 31).

„Dumnezeu luminează minunat din munții cei veșnici, adică din Sfinții Lui” (p. 32).

Psalmul 75, în traducerea mea: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/04/14/psalmul-75-cf-lxx/” (p. 32).

Măreția reală a omului stă în truda lui smerită. Predica Duminicii a 5-a din Postul Mare: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/04/15/predica-la-duminica-a-5-a-din-postul-mare-2016/” (p. 33).

„Sfântul Acachios, Episcopul Melitinei (17 aprilie), a certat rândunelele pentru ca să nu îl deranjeze la predică. Și ele au amuțit. Și spun asta pentru cei care vorbesc, tușesc, fâșâie pungi, își găsesc de lucru în timp ce se predică. Lucruri care n-ar trebui să existe” (p. 34).

„Cum arată, de fapt, Psalmul 50 în LXX, în Septuaginta: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/04/18/psalmul-50-cf-lxx/” (p. 35).

„Dacă sistemul de învățământ ar fi sincer, adică de ar ține cont de nevoile pieței, s-ar autodesființa în forma actuală. Pentru că piața muncii are nevoie de oameni prost pregătiți, dar robuști pentru muncă, ce nu trebuie să se complice cultural” (p. 36).

„„Bucătari la cuțite” îți spune că mâncarea e o știință și își asumă acest lucru cu curaj. Tot la fel a scrie este o știință. Puțini o spun. Când scriitorii din România vor dovedi, în direct, ce știință și ce muncă este scrisul unei cărți, atunci vor respectabiliza scrisul” (p. 37).

„Dumnezeu pune ochiul Lui peste inimile noastre, pentru ca să ne arate măreția lucrurilor pe care le face. Sirah 17: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/04/22/intelepciunea-lui-iisus-sirah-cap-17-lxx/” (p. 38-39).

„Unii dintre „prietenii” lui Nichita Stănescu spun acum că poetul bea mult…Dacă știți ce trebuie, luați sticla în mână și scrieți genial!” (p. 42).

„Despre importanța Sfinților, a celor unici: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/05/03/sfantul-ioan-gura-de-aur-omilia-24-la-faptele-apostolilor-73/” (p. 47).

„A 133-a carte TPA este Evanghelia după Ioannis: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/05/10/evanghelia-dupa-ioannis/” (p. 51).

„Ps. 141, cf. LXX: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/06/03/psalmul-141-cf-lxx/. Dumnezeu ne scoate din temnița păcatului, pentru ca să ne mărturisim Lui” (p. 61).

„Cum arată începutul de la Ps. 138, 14 în LXX și despre cum a ajuns Luther în ediția sinodală românească: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/07/18/fraza-care-nu-exista/” (p. 76).

Despre nimic (conferință online): prima mea conferință online și a 138-a carte TPA. Aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/07/27/despre-nimic-conferinta-online/” (p. 79).

„ÎPS Kallistos Ware propune ca viitorul Sinod Ortodox să se facă în România: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/01/propunerea-ips-kallistos-ware-este-romania/” (p. 82).

„Sfântul și Marele Sinod al Bisericii din Creta a dat mărturia Bisericii și nu a fost unul „tâlhăresc”: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/09/sinod-talharesc/” (p. 85).

„Cântările Dumnezeieștii Scripturi: a 139-a carte TPA de la nivel online. O găsiți aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/12/cantarile/” (p. 86).

„Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul, Didahiile (prima ediție actualizată): https://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/25/sfantul-sfintit-mucenic-antim-ivireanul-didahiile-prima-editie-actualizata/. A 140-a TPA” (p. 94).

„Poem clandestin: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/30/poem-clandestin/” (p. 97-98).

„Când a apărut ideea de Sinod Ecumenic în canoanele Bisericii? Răspunsul meu: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/10/02/cand-a-aparut-ideea-de-sinod-ecumenic-in-canoanele-bisericii/” (p. 113).

„Cum am ajuns să scriu despre Sfântul Antim Ivireanul: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/10/02/cum-am-ajuns-sa-scriu-despre-sfantul-antim-ivireanul/” (p. 113).

„Ce spun canoanele Bisericii despre superstiții? Răspunsul meu: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/10/06/ce-spun-canoanele-bisericii-despre-superstitii/” (p. 115-116).

„Cum trebuie să înțelegem cuvântul: „Glasul Domnului întărind cerbii” [Ps. 28, 9, LXX]? Răspunsul meu: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/10/17/cum-trebuie-sa-intelegem-cuvantul-glasul-domnului-intarind-cerbii-ps-28-9-lxx/” (p. 121-122).

„Reîntoarcere la Nichita [55]: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/11/06/reintoarcere-la-nichita-55/” (p. 135).

„Cum se înțelege duhovnicește Ps. 100, 8? Răspunsul meu: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/11/16/cum-se-intelege-duhovniceste-ps-100-8/” (p. 139).

„A 145-a carte TPA la nivel online: Ecclisiastis. Poate fi downloadată de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/11/23/ecclisiastis/” (p. 144).

„A doua mea conferință online și a 146-a carte TPA: Mântuirea este eclesială: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/12/19/mantuirea-este-eclesiala-conferinta-online/” (p. 154).

„Prima carte TPA pe 2017: Dorin Streinu, Opere alese (vol. 9), poate fi downloadată de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/01/20/dorin-streinu-opere-alese-vol-9/” (p. 169).

„Greșelile” Scripturii: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/01/31/greselile-scripturii/” (p. 175).

„Teologie de primăvară: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/02/04/teologie-de-primavara/” (p. 177).

„Predica acestei zile: Avem nevoie de un cutremur? O puteți citi aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/02/06/avem-nevoie-de-un-cutremur/” (p. 178).

Praedicationes (vol. 12): https://www.teologiepentruazi.ro/2017/02/11/praedicationes-vol-12/. E vorba de a 148-a carte, marca „Teologie pentru azi”, la nivel online” (p. 180).

„Ce înseamnă luna din Ps. 71, 7? Răspunsul meu: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/02/22/ce-inseamna-luna-din-ps-71-7/” (p. 186).

„Psalmii liturgici: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/. A 150-a carte TPA la nivel online” (p. 191).

The poesy never stays in vain/ Poezia nu stă niciodată degeaba: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/12/the-poesy-never-stays-in-vain-poezia-nu-sta-niciodata-degeaba/” (p. 194).

„The literalism and the mystical knowledge: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/15/the-literalism-and-the-mystical-knowledge/” (p. 195).

„Predică la Învierea Domnului [2017]: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/04/15/predica-la-invierea-domnului-2017/” (p. 206).

„Predică la 12 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu [4 mai 2017]: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/05/03/predica-la-12-ani-de-la-adormirea-fericitului-ilie-vazatorul-de-dumnezeu-4-mai-2017/” (p. 211).

Epilog la lumea veche (vol. I. 6). Nichita Stănescu: https://www.teologiepentruazi.ro/2017/06/01/epilog-la-lumea-veche-vol-i-6-nichita-stanescu/.  Este a 151-a carte TPA la nivel online” (p. 215).

„Vederea de sine e insuportabilă pentru omul pătimaș. Pentru cel care se pocăiește ea este activitatea lui zilnică interioară” (p. 221).

Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!

***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

sau prin expediere

Money Gram.

***

Platforma noastră este editată pe Windows 7 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 2, cf. LXX

1. Căci au zis în[tru] ei și negândind în mod drept: „Este puțină și dureroasă viața noastră și nu este vindecare în moartea omului și nu a fost cunoscut cel care s-a întors din Iad [καὶ οὐκ ἐγνώσθη ὁ ἀναλύσας ἐξ ᾍδου].

2. Că[ci] pe nepregătite ne-am făcut [ὅτι αὐτοσχεδίως ἐγενήθημεν] și după aceasta vom fi ca nefiind [καὶ μετὰ τοῦτο ἐσόμεθα ὡς οὐχ ὑπάρξαντες] [cândva][1]. Că fum [este] suflarea în nările noastre [ὅτι καπνὸς ἡ πνοὴ ἐν ῥισὶν ἡμῶν] și cuvântul [este] scânteia în mișcarea inimii noastre [καὶ ὁ λόγος σπινθὴρ ἐν κινήσει καρδίας ἡμῶν],

3. care, stingându-se [οὗ σβεσθέντος], cenușă se va face trupul [τέφρα ἀποβήσεται τὸ σῶμα] și duhul se va vărsa ca un aer nematerial [καὶ τὸ πνεῦμα διαχυθήσεται ὡς χαῦνος ἀήρ].

4. Și numele nostru va fi uitat cu vremea și nimeni [nu] va [mai] pomeni lucrurile noastre și va trece viața noastră ca urma norului [καὶ παρελεύσεται ὁ βίος ἡμῶν ὡς ἴχνη νεφέλης] și ca negura se va împrăștia, îndepărtată de razele soarelui și de căldura sa îngreunându-se.

5. Căci trecerea umbrei [este] vremea noastră [σκιᾶς γὰρ πάροδος ὁ καιρὸς ἡμῶν] și nu este întoarcere sfârșitului nostru [καὶ οὐκ ἔστιν ἀναποδισμὸς τῆς τελευτῆς ἡμῶν], că s-a pecetluit și nimeni [nu] se întoarce [ὅτι κατεσφραγίσθη καὶ οὐδεὶς ἀναστρέφει].

6. Așadar, veniți și să ne bucurăm de cele care sunt bune și, cu nerăbdare, să ne folosim [cu] zidirea ca în tinerețe!

7. De vin de mult preț și de miruri să ne umplem și să nu ne treacă pe noi floarea primăverii [ἄνθος ἔαρος]!

8. Să ne încingem [cu] florile trandafirilor mai înainte [ca ele] să se veștejească!

9. Nimeni [dintre] noi să [nu] fie fără parte, de a noastră înfumurare pretutindeni să lăsăm semnele veseliei [τῆς ἡμετέρας ἀγερωχίας πανταχῇ καταλίπωμεν σύμβολα τῆς εὐφροσύνης], că aceasta [este] partea noastră și acesta [este] sorțul.

10. Să asuprim pe nevoiașul cel drept, să nu cruțăm văduva și nici de bătrânețile de ani mulți ale bătrânului să nu ne rușinăm.

11. Și să ne fie nouă tărie legea dreptății! Căci cel slab se ceartă fără osteneală.

12. Să-l pândim pe cel Drept[2], că neplăcut ne este nouă și se împotrivește lucrurilor noastre și ne reproșează nouă păcatele legii și ne prevestește nouă păcatele învățăturii noastre.

13. Făgăduiește a avea înțelepciunea lui Dumnezeu și «slujitorul Domnului» pe sine se numește.

14. S-a făcut nouă întru dovada gândurilor noastre [ἐγένετο ἡμῖν εἰς ἔλεγχον ἐννοιῶν ἡμῶν]. Greu ne este nouă și văzându-se [acest lucru].

15. Că neasemănătoare [cu] a altora este viața sa [ὅτι ἀνόμοιος τοῖς ἄλλοις ὁ βίος αὐτοῦ] și schimbate cu totul [sunt] cărările sale [καὶ ἐξηλλαγμέναι αἱ τρίβοι αὐτοῦ].

16. Întru stricare ne-am socotit lui [εἰς κίβδηλον ἐλογίσθημεν αὐτῷ] și se depărtează de căile noastre ca de necurății [καὶ ἀπέχεται τῶν ὁδῶν ἡμῶν ὡς ἀπὸ ἀκαθαρσιῶν]. Fericește pe cele din urmă ale Drepților [μακαρίζει ἔσχατα Δικαίων] și se laudă [a avea] tată pe Dumnezeu [καὶ ἀλαζονεύεται πατέρα Θεόν].

17. Să vedem dacă cuvintele sale [sunt] adevărate [ἴδωμεν εἰ οἱ λόγοι αὐτοῦ ἀληθεῖς] și să ispitim cele [care sunt] în[tru] sfârșitul său [καὶ πειράσωμεν τὰ ἐν ἐκβάσει αὐτοῦ].

18. Căci dacă este Cel drept Fiul lui Dumnezeu, îl va ajuta pe el [εἰ γάρ ἐστιν ὁ Δίκαιος Υἱὸς Θεο ἀντιλήμψεται αὐτοῦ] și îl va izbăvi pe el din mâna celor care i s-au împotrivit [καὶ ῥύσεται αὐτὸν ἐκ χειρὸς ἀνθεστηκότων].

19. [Cu] ocară și [cu] chin să-l încercăm pe el [ὕβρει καὶ βασάνῳ ἐτάσωμεν αὐτόν], ca să cunoaștem blândețea sa și să dovedim răbdarea sa [ἵνα γνῶμεν τὴν ἐπιείκειαν αὐτοῦ καὶ δοκιμάσωμεν τὴν ἀνεξικακίαν αὐτοῦ].

20. [Cu] moarte necuviincioasă să-l condamnăm pe el [θανάτῳ ἀσχήμονι καταδικάσωμεν αὐτόν], căci va fi cercetarea sa din cuvintele sale [ἔσται γὰρ αὐτοῦ ἐπισκοπὴ ἐκ λόγων αὐτοῦ]”.

21. Acestea au gândit și s-au rătăcit, căci i-a orbit pe ei răutatea lor [ἀπετύφλωσεν γὰρ αὐτοὺς ἡ κακία αὐτῶν].

22. Și nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu [καὶ οὐκ ἔγνωσαν μυστήρια Θεοῦ] și nici plata cuvioșiei [nu] au nădăjduit [οὐδὲ μισθὸν ἤλπισαν ὁσιότητος] și nici [nu] au judecat răsplata sufletelor celor fără de pată [οὐδὲ ἔκριναν γέρας ψυχῶν ἀμώμων].

23. Că[ci] Dumnezeu l-a zidit pe om în[tru] nestricăciune [ὅτι ὁ Θεὸς ἔκτισεν τὸν ἄνθρωπον ἐπ᾽ ἀφθαρσίᾳ] și chip al veșniciei Sale l-a făcut  pe el [καὶ εἰκόνα τῆς Ἰδίας ἀϊδιότητος ἐποίησεν αὐτόν]

24. Dar [odată cu] invidia diavolului, moartea a intrat întru lume [φθόνῳ δὲ διαβόλου θάνατος εἰσῆλθεν εἰς τὸν κόσμον] și îl ispitesc pe el[3] cei care sunt de partea sa [πειράζουσιν δὲ αὐτὸν οἱ τῆς ἐκείνου μερίδος ὄντες][4].


[1] Ca și când n-am fi fost vreodată.

[2] Între versetele 12-20 avem o tulburătoare profeție hristologică, o profeție referitoare la Domnul, în care se prezic toate gândurile și faptele rele ale evreilor împotriva Domnului.

[3] Pe om.

[4] Cei care sunt de partea diavolului.

Predică la Duminica a 18-a după Cincizecime [2017]

Iubiții mei[1],

Evanghelia de azi [Lc. 5, 1-11] o continuă pe cea de duminica trecută, chiar dacă aceea era de la Sfântul Marcos, iar aceasta e de la Sfântul Lucas. O continuă ideatic. Pentru că, după negarea de sine, după interiorizarea Crucii și după urmarea lui Hristos, astăzi suntem puși să pescuim cu Hristos și pentru El, pentru Biserica Lui. Pentru că Domnul S-a dus la Simon, care era în corabia lui și încerca să pescuiască și i-a spus: „Împinge-o întru adânc [Ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος] și lăsați jos plasele voastre întru prindere [καὶ χαλάσατε τὰ δίκτυα ὑμῶν εἰς ἄγραν]!” [Lc. 5, 4, BYZ].

Din punct de vedere faptic, Domnul l-a trimis pe Simon să pescuiască în largul lacului Ghennisaret [Γεννησαρέτ] [Lc. 5, 1]. I-a poruncit ce să facă, pentru ca să prindă pește, dimpreună cu părtașii lui la pescuit [Lc. 5, 7]. Și Simon a înțeles porunca Lui și a împlinit-o și a prins mult pește [Lc. 5, 6].

Însă ce i-a spus Domnul lui Simon, de fapt, din punct de vedere teologic? Că pentru a-I sluji lui Dumnezeu trebuie să intre, fără teamă, în mijlocul mulțimilor și să le vorbească probleme teologice adânci, pentru că acelea îi convertesc pe oameni la viața cea bună, la viața Bisericii. Și Sfântul Petros a învățat foarte bine această lecție dumnezeiască! Pentru că în prima zi a Bisericii el a vorbit fără teamă mulțimilor [F. Ap. 2, 14-36] și predica lui a pescuit „ca la 3.000 de suflete [ψυχαὶ ὡσεὶ τρισχίλιαι]” [F. Ap. 2, 41, BYZ]. Căci „stând Petros cu cei 11 [Apostoli], a ridicat glasul său” [F. Ap. 2, 14] și le-a vorbit celor de față. Însă pentru ca să stai în fața mulțimilor și pentru ca să fii gata să le vorbești, trebuie să te fi răstignit interior și să Îi fi urmat Domnului mai întâi, pe calea Lui, cea grea și plină de dureri, dar și să fi primit slava Mângâietorului în sufletul tău. Pentru că această deșertare de sine și umplere a ta de poruncile și de slava lui Dumnezeu, te fac apt să vorbești mulțimilor din Biserică, dar și mulțimilor care încă nu s-au convertit la viața Bisericii.

Pentru că Sfântul Petros a vorbit în ziua Cincizecimii în public, în fața unor necredincioși, dar împreună cu Biserica. El a vorbit în fața unor oameni care nu erau membri ai Bisericii lui Hristos, dar având de partea lui Biserica și învățătura Bisericii. Învățându-ne pe noi, pe toți, că dacă dorim să vorbim despre Biserică, despre viața și teologia ei, trebuie să vorbim dimpreună cu Biserica, fiind întăriți în viața și teologia Bisericii.

–  Și cum predică un predicator ortodox dimpreună cu Biserica?

– Predicând același adevăr pe care Sfinții Bisericii l-au predicat în toate secolele mântuirii lumii. Căci dacă ne-am asumat teologia Bisericii, dacă ne-am asumat învățătura Sfinților de peste veacuri, atunci predicăm în esență ca și ei, pentru că predicăm aceleași adevăruri veșnice și mântuitoare ale Bisericii. Dar predicăm adevărurile lui Dumnezeu în modul nostru de azi, adică într-o prezentare pe înțelesul credincioșilor de azi, aducând din Tradiția Bisericii noi și noi gânduri și experiențe folositoare nouă.

De aceea, propovăduirea Bisericii este în mod continuu captivantă, pentru că ea ne oferă noi și noi amănunte despre credința, istoria și viața Bisericii. Iar cei care predică învățătura Bisericii, adică ierarhia Bisericii, trebuie să se nevoiască continuu în acest sens. Pentru că pe fiecare zi trebuie să cercetăm cărțile Bisericii, să le traducem și să le retraducem, să le citim îndelung, pentru ca să facem noi corelații între diverse învățături teologice și evenimente eclesiale. Dar în mijlocul tuturor eforturilor noastre predicatoriale trebuie să stea rugăciunea noastră continuă, dorința noastră continuă ca Domnul să ne lumineze asupra a ceea ce citim și traducem. Pentru că, fără luminarea lui Dumnezeu, noi nu facem decât să redăm texte teologice, pe care nu le înțelegem. Ele sunt mari, sunt importante, însă pentru cei care le înțeleg. Dar dacă nu le înțelegem, noi transmitem lucruri de care nu ne bucurăm, dar se bucură cei care le înțeleg.

Și observ peste tot, în scrisul teologic de la noi și de pretutindeni, teologi care își iau teme grele, teme mari pentru studiu, dar pe care nu știu să le ducă la capăt. Le încep din orgoliu sau din teribilism, iar la finalul cărții ajung să tragă concluzii minore sau aiuritoare. Pentru că ei nu am nimic de-a face cu acele teme teologice. Și, mai ales, nu îi doare de Biserică, de neștiința celor din Biserică și nu luptă pentru luminarea oamenilor Bisericii.

La fel, și de la amvonul Bisericii, se spun multe lucruri trunchiate, neverificate, netrăite efectiv sau care nu au nimic de-a face cu viața și experiența Bisericii. De ce? Pentru că „teologii” și „predicatorii” ca atare nu sunt înrădăcinați în viața și teologia Bisericii. Ei vor să spună lucruri „mari”, vor să facă lucruri „minunate”, vor să fie remarcați ca „teologi”, dar numai pentru câteva minute, pentru cât ține predica. Numai că predica se naște dintr-o continuă viață teologică și preoțească și nu din frunzărirea unor cărți, pentru ca „să ai ce spune”.

De aceea, pentru a scrie teologie și pentru a predica în Biserică trebuie să fii cu Biserica, cu toată Biserica, știind în mod profund ce spun Sfinții Bisericii, din toate secolele, despre tematica teologică pe care tu o abordezi. Iar un teolog adevărat, când scrie despre Biserică sau despre Sfintele Taine sau despre o anume perioadă istorică a Bisericii, el nu știe doar aceste lucruri, despre care a scris efectiv, ci știe și despre alte o mie de lucruri despre care nu a scris, dar poate să scrie oricând, pentru că și despre acelea are o bogată cunoaștere, pe care și-o poate îmbogăți și mai mult. Adică teologii adevărați ai Bisericii nu cunosc doar două-trei probleme teologice, iar la celelalte sunt afoni, ci pe ei îi interesează toată teologia, viața și experiența Bisericii, pentru că ei sunt, mai întâi de toate, oameni credincioși. Și oamenii credincioși, oamenii care au conștiință, care se tem pentru mântuirea lor, care sunt omenoși și muncitori, sunt interesați de tot ceea ce ține de Biserică și pe ei nu îi interesează doar „să dea bine” într-o carte pe o anumită temă teologică.

De aceea, eu înțeleg imediat când am de-a face cu un pedant și când am de-a face cu un teolog. Căci, pe cel pedant, îl interesează stilul, modul în care el vrea să scrie „teologie” și o cât mai mare bibliografie pusă la final, pe când, pe teolog, îl interesează experiența duhovnicească și înțelegerea teologică profundă, adică ceea ce trebuie să scrie el în carte și prin care dorește să îi lumineze pe cei credincioși ca și el. Pentru că teologie poți să scrii în multe feluri, doar dacă ai, mai întâi de toate, experiența ei.

Iar Evanghelia de azi ne cere tocmai experiență teologică! Pentru că Simon era pescar, era un profesionist în ale pescuitului, dar el nu vedea cu ochii lui Dumnezeu pescuitul. Nu avea ochi teologici pentru pescuit. Pentru că nu vedea unde sunt peștii.  El nu știa care sunt peștii pe care el trebuie să îi prindă. Tocmai de aceea, poți fi un foarte bun filolog, poți scrie bine și atrăgător, poți avea o mare cunoaștere scriptică a teologiei și o memorie profesionalizată, poți fi confundat de mulți cu „adevăratul teolog” al Bisericii, dar prin asta nu ești un teolog.

Pentru că teologii prind „mulțime multă de pești [πλῆθος ἰχθύων πολύ]” [Lc. 5, 6, BYZ], acolo, da, tocmai acolo, unde alții nu prind nimic. Teologii văd peștii, adică adevărul profund al textelor. Și acolo unde alții nu văd decât niște texte teologice „banale”, ei scot mulțime mare de pești, pentru că văd adâncul textelor teologice.

Însă teologii nu pescuiesc de unii singuri, ci numai împreună cu Dumnezeu! Vederea lor minunată e trăită în coproducție cu Dumnezeu. Căci așa cum în Evanghelia de azi, Simon a fost călăuzit de Dumnezeu spre locul cu pești, tot la fel sunt călăuziți și adevărații teologi ai Bisericii prin oceanul teologiei, și ei află, din vederea și luminarea lui Dumnezeu, care sunt peștii teologici, adică adevărurile lui Dumnezeu care trebuie propovăduite Bisericii.

Iar dacă ai în tine cunoaștere de la Dumnezeu, ai ce spune Bisericii…Însă problemele din Biserică nu se termină, chiar dacă am avea teologi care știu și pot să vorbească. Pentru că Biserica, în totalitatea ei, trebuie să facă același efort ca și tine, pentru ca să înțeleagă voia lui Dumnezeu. Iar dacă tu, propovăduitorul învățat de Dumnezeu, te sfințești zilnic, la fel trebuie să se sfințească și Biserica, pentru ca să te înțeleagă. Însă marea drama a teologilor Bisericii e aceasta: ei sunt cel mai adesea singuri și neînțeleși, într-o mare de oameni credincioși, din care îi urmează mai mult epigonii decât oamenii onești.

De aceea, a fi teolog e o mare binecuvântare, dar și o mare dramă. Ești binecuvântat de Dumnezeu cu multe daruri și cu multe luminări și vederi dumnezeiești, prin care te sfințești și te îmbogățești duhovnicește continuu, dar ești considerat de epigoni și de neprieteni ca un teritoriu nesfârșit al plagierii. Pentru că ei consideră că măreția lui, a teologului adevărat, constă în cuvinte și în atitudini ipocrite și nu în experiența îndumnezeirii și în multa muncă pentru a scrie, a cerceta, a traduce.

Din acest motiv, mulții tăi pești sunt congelați post factum, sunt puși în camera frigorifică a bibliotecilor, și stau în așteptare. Asta dacă nu cumva, pentru o anume vreme, te vor oculta, pentru ca să nu strici „ierarhia valorică”. Dar, în comparație cu peștii, care, oricât ar fi ei de congelați, tot nu mai au gust, pentru că nu mai sunt proaspeți, peștii teologici sunt buni de mâncat și după mii de ani. Căci fiecare fărâmă de text din Scriptură și din cărțile Sfinților Părinți sunt lumină și binecuvântare pentru credincioșii și teologii viitorului, pentru viitorul Bisericii, pentru că vor vedea că și alții au trăit aceleași experiențe ale credinței ca și ei. Și adevărul, aflat pe calea cărții, îți confirmă adevărul din inima ta, pentru că e unul și același.

De aceea, iubiții mei, Sfântul Petros a văzut minunea cu ochii lui, dar și cu sufletul său! Peștii au fost mulți, pentru că au venit cu toții în plasă, acolo unde le-a poruncit lor Domnul. Și prin această minune, Petros L-a văzut pe Domnul și s-a simțit foarte păcătos înaintea Lui [Lc. 5, 8]. Căci și noi, dacă ne-am veni în fire și am socoti toate binefacerile lui Dumnezeu din viața noastră, ne-am simți la fel: foarte păcătoși înaintea Lui. Dar noi ne oprim doar la faptul că am scăpat de boală, că ne e bine, că pământul a rodit bine anul acesta, că avem ce mânca și bea…Și prin aceasta vedem numai suprafața lucrurilor și nu adâncul lor. Pentru că în adâncul vieții noastre e mila lui Dumnezeu cu noi, atâta timp cât El ne poartă de grijă.

Pentru că peștii prinși în mod minunat au fost mâncați și ei, cu siguranță. Au fost mâncați ca niște pești și nu ca niște banane, pentru că ei erau pești. Fuseseră prinși în mod minunat, dar au fost mâncați ca niște simpli pești, dacă nu au fost mâncați cu mulțumire și cu frică de Dumnezeu.

Însă Scriptura ni-l indică doar pe Petros! Doar despre starea lui ne vorbește. Pentru că aceasta trebuie să fie starea interioară cu care noi trebuie să ne punem la masă: să ne simțim foarte păcătoși în fața milostivirii lui Dumnezeu, care ne hrănește și ne ocrotește în fiecare zi. Și dacă pocăința continuă este starea noastră interioară, atunci putem înțelege și chemarea Sfântului Petros la apostolat: „Nu te teme [Μὴ φοβοῦ]! De acum oameni vei fi prinzând [ἀπὸ τοῦ νῦν ἀνθρώπους ἔσῃ ζωγρῶν]” [Lc. 5, 10, BYZ].

Căci Petros a fost chemat să prindă oameni prin propovăduirea sa și să fie neînfricat. Să nu se teamă de oameni, să nu pună la inimă ironiile și insultele lor, să nu se scufunde în dezamăgire și în deznădejde, ci să caute în continuu peștii lui Hristos, adică pe cei care trebuie să se convertească la viața Bisericii.

Și de aici vedem că rolul primordial al apostolatului, implicit al întregii preoții, e acela al propovăduirii convertitoare, pentru ca toți cei convertiți să stea la masa Stăpânului împreună. Nu suntem chemați la o propovăduire sterilă, ci la una care convertește, care convinge. Iar Sfinții Apostoli au convins lumea prin toată viața și propovăduirea lor, pentru că ei, în întregimea lor, erau propovăduire.

De aceea, nu trebuie să ne prefacem că suntem alții, dacă nu suntem! Ci, dacă vrem să fim alții cu adevărat, atunci trebuie să ne sfințim viața, pentru ca să putem fi o oglindă convertitoare pentru mulți. Căci mulți se pot privi în viața și în cuvintele noastre și se pot întoarce la Domnul.

Simon a mers după Domnul! A lăsat toate și i-a urmat Lui, dimpreună cu Ioannis și cu Iacovos, fiii lui Zebedeos [Lc. 5, 10-11]. Pentru că pe toți i-a umplut uimirea sfântă [Lc. 5, 9], cea prin care Domnul devine minunat în ochii noștri.

Și, o, cât de mult aș vrea ca toți să trăim uimirea de Dumnezeu, uimirea de faptele Lui în viața noastră! Aceea pe care o trăim, atunci când ne simțim mult păcătoși, și vedem că Domnul ne umple de mari daruri și binecuvântări. Pentru că această experiență sfântă ne învață să fim recunoscători Lui pentru toate.

Dumnezeu să ne întărească în slujirea și în ascultarea de El, iubiții mei, pentru ca să ne lăsăm mereu prinși de cuvintele Sale și duși spre El cu puterea iubirii Sale celei dumnezeiești! Pentru că în Biserică, în această corabie în care noi suntem, poate să încapă toată lumea. Însă depinde și de noi câți urcă în corabia mântuirii și câți se pierd în potopul păcatului. Să reflectăm la acest lucru! Amin.


[1] Scrisă în ziua de 21 septembrie 2017, zi de joi, cu soare și vânt, 14 grade la ora 10.00. Terminată la 12. 28.

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 1, cf. LXX

1. Iubiți dreptatea, cei care judecați pământul! Gândiți pentru [voia] Domnului în bunătate și, în simplitatea inimii, căutați-L pe El!

2. Căci Se află celor care nu Îl ispitesc pe El și Se arată celor care nu cred Lui.

3. Căci gândurile cele necinstite îi depărtează de Dumnezeu și, ispitind, puterea mustră pe cei fără de minte.

4. Că întru sufletul cel cu rea iscusință nu va intra înțelepciunea și nici [nu] va locui în trupul celui vârât [în] păcat[1].

5. Căci Duhul Sfânt al învățăturii va fugi de vicleșug [Ἅγιον γὰρ Πνεῦμα παιδείας φεύξεται δόλον] și Se va ridica și va pleca de la gândurile cele fără de înțelegere și, venind[2], va mustra nedreptatea.

6. Căci Duh iubitor de oameni [este] înțelepciunea [φιλάνθρωπον γὰρ Πνεῦμα σοφία] și nu va nevinovăți pe cel blasfemiator din buzele sale [καὶ οὐκ ἀθῳώσει βλάσφημον ἀπὸ χειλέων αὐτοῦ]. Că Dumnezeu [este] martor rinichilor săi [ὅτι τῶν νεφρῶν αὐτοῦ μάρτυς ὁ Θεὸς] și inimii sale [este] supraveghetorul cel adevărat [καὶ τῆς καρδίας αὐτοῦ ἐπίσκοπος ἀληθὴς] și auzitorul limbii [καὶ τῆς γλώσσης ἀκουστής] [sale].

7. Că Duhul Domnului a umplu lumea [ὅτι Πνεῦμα Κυρίου πεπλήρωκεν τὴν οἰκουμένην] și Cel care ține toate are cunoaștere a glasului [καὶ τὸ συνέχον τὰ πάντα γνῶσιν ἔχει φωνῆς].

8. Pentru aceea, vorbind cele nedrepte, nimeni nu are să ascundă și nici nu are să treacă de El, mustrându-l dreptatea.

9. Căci în sfaturile celui neevlavios cercetare va fi și auzul cuvintelor lui către Domnul va veni, întru dovedirea fărădelegilor sale.

10. Că urechea râvnei aude toate [ὅτι οὖς ζηλώσεως ἀκροᾶται τὰ πάντα] și zgomotul cârtirilor nu-l ascunde [καὶ θροῦς γογγυσμῶν οὐκ ἀποκρύπτεται].

11. Așadar, feriți-vă de cârtirea cea nefolositoare și cruțați-vă limba de clevetire! Că spunerea pe ascuns, cea deșartă, nu va merge și gura, mințind, omoară sufletul [στόμα δὲ καταψευδόμενον ἀναιρεῖ ψυχήν].

12. Nu râvniți moarte în rătăcirea vieții voastre și nici [nu] trageți moarte în faptele mâinilor voastre!

13. Că Dumnezeu moarte nu a făcut [ὅτι ὁ Θεὸς θάνατον οὐκ ἐποίησεν] și nici [nu] Se bucură în[tru] pieirea celor vii [οὐδὲ τέρπεται ἐπ᾽ ἀπωλείᾳ ζώντων].

14. Căci a zidit întru a fi toate [ἔκτισεν γὰρ εἰς τὸ εἶναι τὰ πάντα] și cele mântuite [sunt] facerile lumii [καὶ σωτήριοι αἱ γενέσεις τοῦ κόσμου] și nu este în[tru] ele otravă de moarte [καὶ οὐκ ἔστιν ἐν αὐταῖς φάρμακον ὀλέθρου], nici Iadului împărăție pe pământ [οὔτε ᾍδου βασίλειον ἐπὶ γῆς].

15. Căci dreptatea este fără de moarte [δικαιοσύνη γὰρ ἀθάνατός ἐστιν].

16. Și cei neevlavioși [cu] mâinile și cu cuvintele l-au chemat pe el „prieten”[3], [dar] gândindu-l pe el s-au topit. Și făgăduință au pus către el, că vrednici sunt părții aceleia a fi.


[1] În trupul celui care păcătuiește.

[2] La cel care păcătuiește.

[3] În Biblia de la 1688 se spune că e vorba despre Iad.

Eminescu: între modernitate și tradiție [114]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Eminescu: între modernitate și tradiție. Importanța tradiției literare și spirituale românești pentru viziunea romantică eminesciană

*

Personajele simbolice ale Egiptului sunt, cum spuneam, regele și magul. Regele seamănă întrucâtva cu cel din Avatarii faraonului Tlà. El intră în piramidă ca „să vad-acolo tot trecutul”. Află sau reflecția lui îl conduce la concluzia că „Se-nmulțesc semnele rele, se-mpuțin faptele bune –/ În zădar caut-al vieței înțeles nedezlegat”: în aceste două versuri este sintetizat tot poemul Memento mori. Dar este și concluzia Ecclesiastului.

Urmează apoi acele versuri care l-au intrigat atât de mult pe V. Streinu (care, de altfel, considera că întreg Egipetul este neinteligibil pentru o lectură literală): „Iese-n noapte și-a lui umbră lung-întins se desfășoară/ Pe-ale Nilului mari valuri. – Astfel pe-unde de popoară/ Umbra gândurilor régii se aruncă-ntunecat”.

„Gândurile-regi” (legate semantic de „régia gândirii”[1] (Mureșanu)), ca și „gândurile oi-de-aur” aparțin reflecției asupra istoriei. Regelui egiptean „i se rumpe,/ A lui suflet, când privește peste-al vremurilor vad”. Magul dezlănțuie sfârșitul acestei civilizații, ca răsplată împotriva „unei ginți, ce fără viață-ngreuia pământul stors”.

Tabloul Israelului antic este definit de poezie și de…dramă. După poezia stelară a Egiptului, urmează cea a lui David cu „arfa-i sunătoare” și a lui Solomon, „poetul-rege”, cu o „psalmodică gândire”. Acesta „cânta pe împăratul în hlamidă de lumină” (a se vedea psalmul vesperal 103, 2, în care Dumnezeu, Creatorul lumii, este „îmbrăcând lumina ca pe un veșmânt”[2]) și „Soarele [Dumnezeu] stetea pe ceruri ascultând cântarea-i lină”.

Cântarea încetează odată cu pedeapsa pentru păcate („și de sălcii plângătoare/ Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare” – o altă prelucrare a unor versete din Ps. 136), templul este dărâmat de cuceritorii romani ai Ierusalimului și „Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă”

Eminescu n-a trecut însă ușor pe lângă Solomon, cu a sa „psalmodică gândire”, cu atât mai mult cu cât Ecclesiastul era modelul însuși al Panoramei deșertăciunilor. La acesta fac aluzie și versurile Luceafărului: „Cere-mi – cuvântul meu dentâi,/ Să-ți dau înțelepciune?”, Solomon fiind cel care a cerut de la Dumnezeu înțelepciune, când ar fi putut să ceară orice altceva[3].

În poemul Cărțile, Eminescu declară că are, în poezie, trei maeștri, „trei izvoară/ Din care toată mintea mi-o culeg”: Shakespeare, apoi „un înțelept” și, în fine, „un alt maestru care viu mă ține” și care este iubita. Înțeleptul menționat ar putea fi Solomon, întrucât: „cu-acela iară/ Problema morții lumii o dezleg” – înțelegând că deșertăciunea alergării seculare după umbră și vis are un final (dacă nu, atunci este autorul Apocalipsei).

În Parimiele lui Solomon, Cuvântul Creator al lumii este ipostaziat ca Înțelepciunea: „Domnul m-a zidit pe mine la începutul căilor Lui, întru lucrurile Lui. Mai înainte de veac m-a întemeiat, în[tru] început. Mai înainte să facă pământul și mai înainte să facă abisurile [și] mai înainte să iasă izvoarele apelor. Mai înainte să fie întemeiați munții și mai înainte de toate dealurile, [Dumnezeu] mă naște pe mine. Domnul a făcut țările și [locurile] cele nelocuite și înălțimile locuite, cele de sub cer. [Și] când pregătea cerul, eram împreună cu El. Și când punea la o parte tronul Lui peste vânturi. Când tari îi făcea pe norii cei de sus și ca neclintiri punea izvoarele cele de sub cer și tari făcea temeliile pământului. Eram lângă El unit. Eu eram [cu] care [El] Se bucura în timpul zilei și mă veseleam în fața Lui în toată vremea, când [El] Se veselea sfârșind lumea și Se veselea în[tru] fiii oamenilor” (Par. lui Sal. 8, 22-31)[4].

Se poate ca poetului să-i fi reverberat ecouri din acest pasaj acel imn vedic al creațiunii, fapt care l-ar fi putut îndemna să-l traducă și să-l prelucreze. Înțelepciunea este primordială și de aceea înțelepții (geniile) sunt cei care se apropie, mai mult sau mai puțin, de Dumnezeu.

Cugetarea bizantină consideră că fragmente precum cel de mai sus, din Pilde, întrebuințează o exprimare poetică, care e specifică unora dintre cărțile biblice. Tradiția ortodoxă, spre deosebire de cea gnostică, susține că Înțelepciunea este aici Dumnezeu-Cuvântul (și că naștere înseamnă nașterea Lui din veci, din Tatăl), și nu o creatură, Sofia.

Convingerea mea rămâne că Eminescu nu era preocupat de validarea unei viziuni gnostice, cât mai degrabă de ilustrarea poetică și alegorică a personalității sale antagonice: Hyperion-Luceafărul, prin natura sa, întrupează sfințenia trecutului, respectul și dragostea pentru ordine și armonie, iar prin forța conjuncturii istorice contemporane ilustrează insurgența unui veac al frondei totale, rebeliunea prezentului (sugerând totuși că s-ar putea sprijini/ confunda cu un braț al crucii):

„Ca un demon El veghează,/ Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază /…/ El răscoală în popoare a distrugerii scânteie/ Și în inimi pustiite samănă gândiri rebele. /…/ El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă/ Contra tot ce grămădiră veacuri lungi și frunți mărețe./ El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfășoară/ În stindardul roș și fruntea-i aspră-adâncă, încrețită,/ Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită,/ Ochii fulgerau și vorba-i trezea furia vulgară” (Înger și demon)[5].


[1] „Cuvântul poetic régia folosit de Eminescu apare la Heliade, fără niciun dubiu cu sensul de regat. În altă parte este folosită sintagma régia fantasmelor”, consideră Elvira Sorohan, Ipostaze ale revoltei…, op. cit., p. 149, n. 1.

Suntem însă, mai degrabă, de acord cu Gh. Tohăneanu că régia este un substantiv (cu etimonul în Eneida lui Vergiliu și în Metamorfozele lui Ovidiu) care înseamnă palat și că régia gândirii semnifică: palatul gândirii. A se vedea  G. I. Tohăneanu, Eminesciene…, op. cit., p. 99-105.

Autorul adaugă și faptul că „între regia (citiți: palatul) gândirii și încăperile gândirii [Călin] se așterne, astfel, o punte semantico-stilistică rezistentă”.

Dar încăperile gândirii este o imagine plastică ce are izvor isihast – vom mai vorbi.

[2] Cf. Psalmii liturgici, traducere și ediție alcătuită de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/.

Eminescu combină un verset din Psalmi (103, 2), în care este vorba de Dumnezeu, „Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină”, și alte două versete din Evanghelia lui Matei (cap. 27, v. 28 și 31), în care Hristos este dezbrăcat de hainele Lui de către ostași și îmbrăcat cu „o hlamidă roșie” (cf. The Byzantine Greek Text [BYZ]). Procedând astfel și numindu-L pe Dumnezeu „împăratul în hlamidă de lumină”, poetul Îl consideră pe Hristos ca fiind Cel desemnat de către psalmist, în psalmul creației 103, ca Cel ce se îmbracă „cu lumina ca și cu o haină”.

Termenul hlamida apare în Scriptură doar de trei ori (II Mac. 12, 35 [cf. Septuaginta] și Mt. 27; 28, 31), între care de două ori la Matei cu referire la mantia purpurie în care a fost îmbrăcat Hristos de către soldații romani. Asocierea cu Ps. 103 e posibil să mai fi fost făcută cândva anterior, dacă ne gândim că, în cântările Triodului, din Săptămâna Mare și mai ales în cele din Joia Mare, se face în permanență referire la Hristos Creatorul lumii care este acum răstignit: „Cel ce a făcut lacurile, izvoarele și mările […], S-a încins cu ștergar și a spălat picioarele ucenicilor…”; „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. […] Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori (Triodul, op. cit., p. 583, 610). Porfira mincinoasă este „hlamida roșie” (Idem, p. 613).

A se vedea și ceea ce am spus în Epilog la lumea veche, vol. I. 2, op. cit., p. 698-700, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2015/05/16/epilog-la-lumea-veche-i-2-editia-a-doua/.

[3] „La Ghibeon însă S-a arătat Domnul lui Solomon noaptea în vis și a zis: Cere ce vrei să-ți dau! Și a zis Solomon: […] Dăruiește-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte și să judece pe poporul Tău și să deosebească ce este bine și ce este rău […] Și I-a plăcut Domnului că Solomon a cerut aceasta. Și a zis Dumnezeu: Deoarece tu ai cerut aceasta și n-ai cerut viață lungă, n-ai cerut bogăție, n-ai cerut sufletele dușmanilor tăi, ci ai cerut înțelepciune, ca să știi să judeci, iată eu voi face după cuvântul tău; iată, eu îți dau minte înțeleaptă și pricepută, cum niciunul n-a fost ca tine înaintea ta și cum nici nu se va mai ridica după tine” (III Regi 3, 5-12, Biblia 1988).

[4] Cf. Parimiele lui Salomon, traducere și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2016, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/10/29/parimiele-lui-salomon/.

Într-una din strofele/ cântările Sfântului Andrei Criteanul, se precizează: „Cu cuvântul am făcut cerul și pământul, că eram împreună cu Tatăl; și cu cuvântul port toate, ca un Cuvânt și Înțelepciune, putere și chip, împreună-locuitor și întocmai lucrător [cu Tatăl]”, cf. Triodul, op. cit., p. 555.

[5] Lui Gherea i se părea însă că poetul nu a fost destul de revoluționar: „În Byron, de pildă, cu tot decepționismul lui, cu toată neîncrederea într-o viață fericită a omenirii, puterile vii, energia uriașă ce clocotește în vinele lui se dă pe față în creațiunea-i poetică, și în revolta lui auzim strigări cari cheamă la răscoală, strigări cari îndeamnă la luptă, la împotrivire. Revolta lui Eminescu e pasivă, melancolică, o revoltă care mai degrabă ar putea să adoarmă puterile vii ale tinerimii, dacă tinerimea ar cădea cu totul, fără critică, sub înrâurirea lui.

Ne e temă că mulțimea de tineri slabi de fire, cari și așa n-au destulă putere de împotrivire în fața unei vieți în care se cere putere și statornicie bărbătească și ideal înalt, vor fi dezarmați; și mai multă teamă ne este că mulți tineri vor fi și mai dezarmați prin plângerile tânguioase ale poetului, prin retragerea lui din luptă, prin sfaturile ce le dă: «Și de plânge, de se ceartă,/ Tu în colț petreci în tine»” etc., cf. C. Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, op. cit., p. 139.

Iov, cap. 42, cf. LXX

1. Și răspunzând Iov, zice Domnului:

2. „Am cunoscut că toate poți și Ție nu Îți este cu neputință nimic.

3. Căci cine este cel care ascunde de Tine sfatul? Iar precupețind cuvintele și pe Tine gândește a Te ascunde. Și cine va vesti mie [pe cele] pe care nu le-am cunoscut, [pe cele] mari și minunate pe care nu le înțelegeam?

4. Și ascultă-mă, Doamne, ca și eu să grăiesc! Și Te voi întreba pe Tine și Tu mă învață!

5. [Cu] auzul urechii Te auzeam înainte [ἀκοὴν μὲν ὠτὸς ἤκουόν Σου τὸ πρότερον], dar acum ochiul meu Te-a văzut [νυνὶ δὲ ὁ ὀφθαλμός μου ἑόρακέν Σε].

6. De aceea m-am defăimat pe mine [διὸ ἐφαύλισα ἐμαυτὸν] și m-am topit [καὶ ἐτάκην] și m-am socotit pe mine pământ și cenușă [ἥγημαι δὲ ἐμαυτὸν γῆν καὶ σποδόν]”.

7. Și a fost, după [ce a terminat] să grăiască Domnul toate cuvintele acestea lui Iov, [că] a zis Domnul lui Elifas Temanitis: „Ai păcătuit tu și cei doi prieteni ai tăi, căci nu ați grăit înaintea Mea nimic adevărat, precum slujitorul Meu, Iov.

8. Și acum luați 7 viței și 7 berbeci! Și mergeți către slujitorul Meu, Iov, și [el] va face folosire pentru voi [καὶ ποιήσει κάρπωσιν περὶ ὑμῶν]! Și Iov, slujitorul Meu, se va ruga pentru voi. Că[ci], dacă nu voi primi [aș primi] fața lui, căci dacă nu [ar fi] pentru el, am pierdut [v-aș fi pierdut] pe voi. Căci nu ați grăit adevărat de slujitorul Meu, Iov.

9. Și a mers Elifas Temanitis și Valdad Safhitis și Sofar Mineosul și au făcut precum le-a poruncit lor Domnul. Și [El] a dezlegat păcatul lor pentru Iov [καὶ ἔλυσεν τὴν ἁμαρτίαν αὐτοῖς διὰ Ιωβ][1].

10. Și Domnul l-a sporit pe Iov. Și rugându-se el și pentru prietenii lui, [Dumnezeu] le-a iertat lor păcatul [ἀφῆκεν αὐτοῖς τὴν ἁμαρτίαν]. Și a dat Domnul îndoite câte erau înainte lui Iov [ἔδωκεν δὲ ὁ Κύριος διπλᾶ ὅσα ἦν ἔμπροσθεν Ιωβ], întru îndoire [εἰς διπλασιασμόν].

11. Și au auzit toți frații săi și toate surorile sale cele care s-au întâmplat lui[2] și au venit către el. Și [au venit și] toți câți l-au știut pe el dintâi. Și mâncând și bând lângă lui [el], l-au mângâiat pe el, și s-au minunat pentru toate câte Domnul i-a adus lui. Și i-au dat lui fiecare [câte] o mielușea [ἀμνάδα μίαν] și [câte] 4 drahme de aur neînsemnate [τετράδραχμον χρυσοῦν ἄσημον].

12. Iar Domnul a binecuvântat cele din urmă ale lui Iov [ὁ δὲ Κύριος εὐλόγησεν τὰ ἔσχατα Ιωβ] [mai mult] decât pe cele [care] era[u] înainte. Și dobitoacele lui [erau acestea]: 14.000 de oi, 6.000 de cămile, 1.000 de perechi de boi și mii de măgărițe ale păstorilor [ὄνοι θήλειαι νομάδες χίλιαι].

13. Și i s-au născut lui 7 fii și 3 fiice.

14. Și a numit-o pe cea dintâi Ziuă, iar pe a doua Casia, iar pe a treia Cornul Amaltiei.

15. Și nu s-au aflat ca fetele lui Iov, [unele] mai bune [decât] ele în cel de sub cer. Și tatăl lor le-a dat moștenire în[tre] frații [lor].

16. Și a trăit Iov, după rana [lui], 170 ani, iar toți anii a trăit 248 de ani[3]. Și a văzut Iov pe fiii lui și pe fiii fiilor lui [până la] al patrulea neam.

17. Și a murit Iov bătrân și plin de zile. Și s-a scris [că] el iarăși va învia, împreună cu [cei cu] care Domnul învie. Aceasta se traduce din cartea siriacă. În pământul Avsitis locuind, în hotarele Idumeii și Arabiei. Și era mai înainte numele lui Iovav [Ιωβαβ]. Și luându-și femeie arăboiacă, [Iov] a născut fiu al cărui nume [era] Ennon [Εννων]. Și el era tatăl lui Zare, fiu [din] fiii lui Isav și [din] mama sa, Vosorras, așa încât el a fi [era] al 5-lea de la Avraam. Și aceștia [sunt] împărații care au împărățit în Edom și care țări a[u] început el [ei] să le stăpânească: mai întâi Balac al lui Beor și numele cetății lui [era] Dennava. Iar după Balac, Iovav, care se numește Iov. Și după acesta Asom, cel care este ighemonul din țara Temanitis. Iar după acesta Adad, fiul lui Varad, cel care l-a tăiat pe Madiam în câmpul lui Moab și numele cetății lui [era] Ghettem [Γεθθαιμ]. Iar cei care au venit către el [ca] prieteni [au fost] Elifas, [dintre] fiii lui Isav, împăratul Temanilor, tiranul Valdad al Savheilor [și] împăratul Sofar al Mineilor.


[1] Și vedem că Domnul a folosit verbul a dezlega în relație cu păcatele oamenilor începând cu Vechiul Testament și că l-a păstrat și în Noul Testament și în slujirea Bisericii până azi.

[2] Sfântului Iov.

[3] Ceea ce înseamnă că încercarea lui dureroasă a trăit-o pe când avea 78 de ani.

Iov, cap. 41, cf. LXX

1. Nu l-ai văzut pe el, nici de cele care se zic [nu] te-ai minunat?

2. Nu te-ai temut că Mi s-a pregătit Mie? Căci cine este cel care Mie Mi-a stat împotrivă?

3. Sau cine va sta împotrivă Mie și va îndura, dacă tot cel de sub cer este al Meu?

4. Nu voi tăcea pentru el [οὐ σιωπήσομαι δι᾽ αὐτόν] și cuvântul puterii îl va milui pe cel asemenea lui [καὶ λόγον δυνάμεως ἐλεήσει τὸν ἴσον αὐτοῦ][1].

5. Cine va descoperi fața îmbrăcămintei lui și întru îndoitura platoșei lui cine să intre?

6. Porțile feței sale cine le va deschide? Împrejurul dinților lui [este] frica.

7. Cele dinăuntru ale sale [sunt] scuturi de arămuri și legătura lui [este] ca piatra smiritului [σμιρίτης λίθος][2].

8. Unul de altul se lipesc[3], iar Duhul nu are să treacă de el [Πνεῦμα δὲ οὐ μὴ διέλθῃ αὐτόν][4].

9. Omul [cu] fratele lui se va lipi, se țin împreună și nu au să se despartă.

10. În strănutul lui strălucește lumina [ἐν πταρμῷ αὐτοῦ ἐπιφαύσκεται φέγγος], iar ochii lui [sunt] chip de luceafăr [οἱ δὲ ὀφθαλμοὶ αὐτοῦ εἶδος ἑωσφόρου].

11. Din gura lui ies făclii arzând [ἐκ στόματος αὐτοῦ ἐκπορεύονται λαμπάδες καιόμεναι] și se răspândesc [ca] vetrele de foc [διαρριπτοῦνται ἐσχάραι πυρός].

12. Din nările lui iese fum de cuptor [ἐκ μυκτήρων αὐτοῦ ἐκπορεύεται καπνὸς] arzând [cu] foc de cărbuni.

13. Sufletul lui [este] cărbuni [ἡ ψυχὴ αὐτοῦ ἄνθρακες] și văpaie din gura lui iese [φλὸξ δὲ ἐκ στόματος αὐτοῦ ἐκπορεύεται].

14. Și în gâtul lui petrece puterea, [iar] înaintea lui aleargă pieirea.

15. Și cărnurile trupului său au fost lipite, toarnă peste el [și] nu se va clătina.

16. Inima lui a fost ridicată ca piatra [ἡ καρδία αὐτοῦ πέπηγεν ὡς λίθος] și a stat ca o nicovală nelovită [ἕστηκεν δὲ ὥσπερ ἄκμων ἀνήλατος].

17. Și întorcându-se el, frica fiarelor celor cu patru picioare pe pământ săltând [a săltat].

18. Dacă au să-l întâmpine lui [pe el] sulițele, nimic nu au să facă sulița ridicată și platoșa,

19. căci a considerat fierul [ca] paiele, iar arama ca un pom putred.

20. Nu are să-l rănească pe el arcul de aramă [și] a socotit aruncarea de piatră [ca] iarba.

21. Ca miriștea au socotit ciocanele și [el] batjocorește cutremurul celui purtător de foc.

22. Așternutul lui: frigări ascuțite. Și tot aurul mării sub el [este] ca tina negrăită.

23. Fierbe abisul ca pe un cazan [ἀναζεῖ τὴν ἄβυσσον ὥσπερ χαλκεῖον] și a socotit marea ca pe o cutie de alifie [ἥγηται δὲ τὴν θάλασσαν ὥσπερ ἐξάλειπτρον],

24. iar pe Tartarosul abisului ca pe un rob [τὸν δὲ Τάρταρον τῆς ἀβύσσου ὥσπερ αἰχμάλωτον] [al său și] a socotit abisul întru plimbare [ἐλογίσατο ἄβυσσον εἰς περίπατον][a sa].

25. Nu este nimic pe pământ asemenea lui, făcut a fi batjocorit de îngerii Mei[5].

26. Pe tot cel înalt îl vede și el [este] împăratul tuturor celor [care sunt] în ape”.


[1] O profeție despre Hristos Domnul. Care începe aici și ține până la sfârșitul capitolului de față. Deși edițiile scripturale românești mai recente vorbesc despre un balaur (ed. BOR 1914) sau un leviatan (ed. BOR 1939 și 1989).

[2] Sau de șmirghel, cf. http://www.dex.ro/smirit.

[3] Cele două firi în Hristos.

[4] Pentru că Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl, Se odihnește în Fiul.

[5] Se referă din nou la demoni.

Iov, cap. 40, cf. LXX

1. Și Domnul Dumnezeu i-a răspuns lui Iov și i-a zis:

2. „Nu judecata cu Cel destul [ἱκανοῦ] va abate? Mustrând pe Dumnezeu, va răspunde de aceasta”.

3. Și, răspunzând Iov, zice Domnului:

4. „De ce încă eu mă judec dojenindu-mă și mustrând pe Domnul, auzind asemenea [lucruri], [eu] nimic fiind? Și eu ce răspuns am să dau la acestea? Mâna voi pune peste gura mea.

5. O dată am grăit și pe al doilea nu-l voi adăuga”.

6. Și, încă răspunzând Domnul, i-a zis lui Iov din nor:

7. „Nu, ci încinge ca un om mijlocul tău și te voi întreba pe tine și tu Îmi vei răspunde!

8. Nu lepăda judecata Mea! Și Mă gândești altfel, [vrând] ție să-ți răspunzi sau ca să te arăți Drept.

9. Oare brațul tău este deasupra Domnului sau [cu] glas ca El tuni?

10. Și ia înălțime și putere și [cu] slavă și cinste te îmbracă!

11. Și trimite îngeri [cu] urgie și pe tot obraznicul smerește-l!

12. Și pe cel mândru stinge-l și strică îndată pe cei neevlavioși!

13. Și ascunde-i întru pământ, afară, împreună și fețele lor umple-le de necinste!

14. Apoi voi mărturisi, că dreapta ta poate să mântuie.

15. Ci iată și fiarele lângă ție [tine]: mănâncă iarbă ca boii!

16. Și iată tăria lui pe mijloc și puterea pe buricul pântecelui!

17. A pus coada ca un chiparos și mușchii lui s-au împletit.

18. Coastele lui [sunt] coaste de aramă și șira spinării lui [este] fier vărsat.

19. Acesta este începutul zidirii Domnului [τοῦτ᾽ ἔστιν ἀρχὴ πλάσματος Κυρίου], făcut a fi batjocorit de către îngerii Lui [πεποιημένον ἐγκαταπαίζεσθαι ὑπὸ τῶν ἀγγέλων Αὐτοῦ][1].

20. Și venind pe muntele cel colțuros a făcut bucurie animalelor cu patru picioare în Tartaros.

21. Sub multe feluri de copaci doarme, lângă papirus [πάπυρον] și trestie [κάλαμον] și păpurică [βούτομον].

22. Și se umbresc în el pomi mari, cu ramurile [lor], și crengile salciei.

23. Dacă are să se facă revărsare [a apei], nu are să simtă. A nădăjduit că va lovi Iordanisul întru gura lui.

24. În ochiul lui îl va primi pe el. Răsucindu-se, va găuri nasul.

25. Și vei aduce balaurul[2] în undiță și vei pune căpăstru împrejurul nasului său?

26. Oare vei lega inel în nasul lui și [cu] brățară vei găuri buza lui?

27. Și va grăi ție [cu] rugăciune, [cu] rugăminte moale [ἱκετηρίᾳ μαλακῶς]?

28. Și va pune făgăduință cu tine și-l vei lua pe el rob veșnic?

29. Și te vei juca cu el ca [și cu] o pasăre [παίξῃ δὲ ἐν αὐτῷ ὥσπερ ὀρνέῳ] sau îl vei lega pe el ca pe vrabia copilului?

30. Și se hrănesc în[tru] el neamuri și îl împart pe el felurile finicilor.

31. Și tot cel plutitor [pe apă], adunându-se, nu are să aducă o piele a cozii lui și [nici] în bărcile pescarilor capul său.

32. Și vei pune lui [peste el] mâna, aducându-ți aminte de războiul care se face în trupul său și să nu se mai facă!


[1] Și aici se referă la demoni, care batjocoresc neîncetat făpturile create de Dumnezeu.

[2] Cu referire la Satanas și la biruirea lui de către Domnul.

Page 1 of 2038

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén