Teologie pentru azi

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mărturii ortodoxe contemporane

(vol. 2)

*

ÎPS Atanasios de Lemesos l-a cunoscut pe Fericitul Enoh Românul. „Gheronda Enoh era un om simplu, foarte simplu, și, din pricină că viețuia singur, mi-am luat sarcina de a-l însoți la Spital, când a fost nevoie să meargă de două ori, deoarece avea probleme de sănătate, mai exact la stomac. L-am întâlnit în portul Dafni, prilej cu care mi-a spus: «Sufletul meu și Dumnezeu m-a condus la tine, ca să mă ajuți să merg la Tesalonic». Întrucât în acea vreme eram student la Teologie, l-am însoțit în Tesalonic, l-am găzduit la Mănăstirea Sfânta Teodora, de unde l-am dus la Spital. Când am mers pentru prima dată la Spital, nu a vrut să-și scoată dulama ca medicul să-l consulte. S-a întins îmbrăcat pe patul de Spital, motiv pentru care medicul nu a putut să-l examineze. Nu a vrut să-și dea jos dulama! Prin urmare, am plecat fără să rezolvăm ceva. Ne-am întors în Sfântul Munte, însă Duhovnicul său i-a spus: «Ceea ce ai făcut tu la Spital se numește mândrie, deoarece toți Părinții merg la Spital și se lasă consultați. Mai mult, Însuși Hristos, pe Cruce fiind, nu S-a rușinat să fie dezbrăcat pentru mântuirea lumii, iar tu crezi că ai făcut o mare ispravă, că ai mers la Doctor fără să-i permiți să te consulte?!». A doua oară când l-a durut stomacul foarte tare, am mers iarăși la Tesalonic, ne-am dus la Spital, iar când a zis medicul să-și scoată dulama pentru a-l consulta, imediat a dat-o jos, fără să se mai gândească. În acea noapte am rămas la Spitalul AHEPA din Tesalonic, și, la un moment dat, când se potolise agitația din Spital, iar Medicul plecase, mi-a spus: «Părinte Diacon», eram Diacon în acea vreme, «te rog să-mi aduci un ziar!». Eu m-am mirat și nu înțelegeam ce vrea să facă cu ziarul, având în vedere că nu știa limba greacă.

Am coborât, așadar, i-am luat un ziar, i l-am adus, după care mi-a zis să-l las pe pat. L-am lăsat unde mi-a spus, apoi m-am dus mai încolo să văd ce va face. De îndată ce s-a asigurat că nu-l vede nimeni, el nu știa că eu îl urmăream de afară, a sărit din pat, a întins ziarul pe podea și a început să facă metanii! Atunci eu i-am spus: «Gheronda, ce faci acolo?». «Cum ce fac? Canonul!», mi-a răspuns. «Dar Doctorul a zis să nu te miști din pat?», i-am zis eu. «Doctorul nu este Monah! El nu știe că Monahii trebuie să-și facă canonul!».

În cele din urmă l-am așezat din nou în pat, iar ziua următoare i-au dat niște medicamente, i-au prescris un tratament anume, apoi am plecat la Mănăstirea Sfânta Teodora din Tesalonic, locul în care eram găzduiți. După aproximativ trei zile, în jurul datei de 11 iunie 1978, a avut loc, în Tesalonic, un cutremur foarte mare, de 7, 3 pe scara Richter. A fost cu adevărat foarte înfricoșător. Mai mult, clădirea în care ne aflam noi era foarte șubredă și se clătina ca o coajă de nucă. Eu am sărit din pat, era în jurul orei 23.00, și am vrut să plec, să ieșim din clădire, dar mi-am adus aminte că îl aveam și pe Gheronda Enoh. Trebuia să îl iau și pe el cu mine.

Când am deschis ușa camerei lui, l-am găsit pe pat, având în mână șiragul de metanii. «Gheronda», i-am spus eu, «trebuie să plecăm!». «Unde trebuie să mergem?», m-a întrebat. «Va fi cutremur mare, vom muri!». «Eu nu merg nicăieri». «Cum așa, Gheronda, vom muri aici?!», i-am zis eu. «Dacă vrea Dumnezeu, moare Enoh. Dacă nu vrea Dumnezeu, nu moare Enoh».

Era cu adevărat neagonisitor, nu avea niciun ban. Într-o zi, pe când ne aflam în Tesalonic, aproape de noi era un mic magazin, unde două surori după trup vindeau plăcintă cu brânză, lapte, ouă, brânză și așa mai departe. A venit Gheronda Enoh și stătea în fața vitrinei, uitându-se la plăcintele cu brânză. Atunci surorile l-au întrebat: «Părinte, vrei ceva?». «Cât costă această plăcintă?». După ce i-au spus cât costă, el le-a zis: «Eu sunt sărac, ascet neagonisitor, nu am bani! Dacă îmi dai o plăcintă, mă voi ruga pentru tine». «Părinte, îți voi da o plăcintă, nu e nicio problemă». I-a dat, așadar, o plăcintă, dar Părintele nu a mâncat-o, ci a început să facă rugăciune cu metanierul pentru acele tinere. După ce a terminat rugăciunea, și-a mâncat plăcinta primită.

Părintele venea în fiecare zi, iar ele îi dădeau o plăcintă. Ambele surori erau necăsătorite, motiv pentru care i-au spus să se roage pentru ele să se căsătorească. În câteva luni, amândouă s-au căsătorit”[1].

Dar l-a cunoscut și pe Fericitul Ioachim Ieromonahul, Românul. „Am cunoscut, de asemenea, în Sfântul Munte, pe un Ieromonah, pe nume Ioachim, care era un Bătrân straniu, având niște neputințe din fire. Cu toate acestea, a avut moarte cuvioasă, deoarece, când era pe moarte, și-a cunoscut sfârșitul cu câteva zile înainte. Chiar ne-a zis: «Vineri, după Vecernie, voi muri!». Într-adevăr, în acea vineri, s-a spovedit, s-a împărtășit, l-a chemat pe un frate cu care se cunoștea, și-au cerut iertare unul altuia, după care, i-a spus fratelui: «Vei muri și tu în aceeași zi, la aceeași oră!». Au adormit amândoi întru Domnul, unul la Mănăstirea Cutlumuș, iar altul la Careia, în aceeași zi și la aceeași oră, aflându-se la o distanță destul de mare unul față de celălalt. Cu câteva clipe înainte de a muri, și-a ridicat mâinile spre cer și a zis: «Priviți, Maica Domnului!». A văzut-o pe Maica Domnului, apoi s-a mutat la cele veșnice”[2].

I-a cunoscut, însă, și pe Fericiții Pustnici Trifon și Fanurie Românii. „Odată, Sfântul Paisios m-a luat cu el, în timpul în care cerceta regiunea Capsala [Καψάλα[3]], în scopul redactării cărții Părinți Aghioriți – Flori din Grădina Maicii Domnului. L-am însoțit în acea călătorie o zi întreagă, prilej cu care am mers la doi Părinți români. Unul dintre ei se numea Trifon. Eu nu-l cunoșteam, dar pe drum, Sfântul Paisios mi-a spus despre el că este un Monah foarte bun, ascet, un om cu virtuți. Când am ajuns acolo, a vorbit cu Sfântul Paisios [Aghioritul], și chiar dacă Părintele Trifon vorbea foarte puțin limba greacă, se înțelegeau bine. După aceea am mers la Coliba Sfântul Teofilos, Izvorâtorul de mir, acolo unde viețuia Părintele Fanurie, un alt ascet român, care, vreme de 40 de ani, a renunțat la ulei. Toate mâncărurile lui erau fără ulei. Era un mare ascet, avea o paloare a chipului din pricina nevoinței. Viețuia singur în acel loc, iar Sfântul Paisios l-a întrebat: «Gheronda, cum reușești să trăiești în această chilie?». Chilia nu avea nici uși, nici ferestre. «Aici este bine, este foarte bine, Părinte Paisios!», i-a răspuns. «Cum să fie bine?! Aici picură apa, plouă, ninge înăuntru!». Părintele Fanurie stătea într-un colț. «Aici unde stau eu, nu picură apa!». Când restul chiliei lui aproape că era luat pe sus de vânt.

Părintele Fanurie era un Monah foarte bun, l-am cunoscut bine deoarece am fost vecini, pe vremea când obștea noastră viețuia la Chilia Bunavestire din Capsala. La fel și Bătrânul Trifon era un om împodobit cu virtuți. M-a impresionat multa lui blândețe. Răspândea blândețe și o anumită dulceață. Era un om foarte plăcut. Vorbea simplu, dar frumos, plăcut.

Din păcate, nu-mi amintesc exact ceea ce a vorbit cu Sfântul Paisios, deoarece dânsul vorbea cu el, dar mi-a rămas în minte chipul lui și blândețea pe care o răspândea”[4].

*

Arhim. Ghennadios Papadimitriu [Γεννάδιος Παπαδημητρίου]: Părinților români nevoitori în Athos le plac mai mult ascultarea și isihia[5].

*

ÎPS Atanasios de Lemesos: „În vremea în care viețuiam la Capsala cu Starețul nostru, [Sfântul Iosif Vatopedinul], la fel și la Mănăstirea Cutlumuș, care era aproape de Careia, am cunoscut foarte mulți Monahi români îmbunătățiți. Unul dintre aceștia venea la Mănăstirea Cutlumuș, cărând lucruri în fiecare zi, chiar dacă suferea cu picioarele. Deși îl dureau picioarele, acest Bătrân avea dragoste și, în fiecare zi, căra lucruri pentru vecinii lui Monahi. Când a adormit în Domnul și i-au scos încălțările, picioarele lui erau pline de răni, din pricina marii asceze și a mersului pe jos zilnic. Era un Bătrân foarte sărac, al cărui nume, dacă nu greșesc, era Serghie. [Și era român]. M-a impresionat, deoarece venea adesea la Mănăstirea Cutlumuș, iar eu aveam ascultarea de arhondar, drept care, îl îngrijeam și îl găzduiam la Mănăstire”[6].

*

Același l-a cunoscut și pe Fericitul Irodion Capsaliotul, Românul. „Un alt Monah român îmbunătățit, care viețuia în Capsala, a fost Gheronda Irodion. Nu cunosc date din viața lui de Mirean, dar era din România, și după cum se poate să știți deja, el și-a asumat condiția de Nebun pentru Hristos. Altfel spus, se prefăcea că este nebun, recurgând la diverse nebunii, pentru a evita slava și laudele oamenilor. Am mers în Capsala de câteva ori și l-am întâlnit, viețuia într-un loc plin de gunoaie, mica lui chilie era cu desăvârșire pustie și nelocuibilă, iar el trăia acolo ca o pasăre a cerului. Gheronda era un uriaș al Duhului, care locuia singur, fără niciun fel de mângâiere pământească”[7].

[1] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=mNJkGGgs-xY, min. 1-5.

[2] Idem, min. 5-6.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Kapsala,_Mount_Athos.

[4] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=mNJkGGgs-xY, min. 6-8.

[5] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=kqqgKLqgWkI,min. 1-2.

[6] Idem, min. 2.

[7] Idem, min. 2-3.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mărturii ortodoxe contemporane

(vol. 2)

*

Patriarhul Daniel Ciobotea: „El, Hristos Domnul, cunoștea bine îndelunga suferința a slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, dar și multa lui răbdare și multa lui pocăință pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire și multa lui speranță fără descurajare”[1].

*

Fericitul Părinte Nicodim Bujor, Protosinghelul, vorbind la vârsta de 92 de ani[2]. Era cu 3 ani înainte de adormirea sa, pentru că a adormit în ziua de 30 ianuarie 2011, la vârsta de 95 de ani, și a fost înmormântat în Cimitirul Mănăstirii Cernica[3]. O înregistrare cu el, vorbind îmbrăcat în veșmintele sale preoțești: „Cred că noi, românii, n-o să pierim! Se preconizează un Al 3-lea Război Mondial. Dar România n-are să intre…O să fie foc din toate părțile, dar România n-are să intre…Căci îi Grădina Maicii Domnului! [și se închină, rugându-se tainic]”[4].

*

Același: „Vin niște mosafiri[5] cerești…Trec prin pereți și se tot duc!…Și vorbesc între ei…E Sfântul Ioan Botezătorul, cu Maica Domnului, cu Maica Ecaterina, Varvara, Parascheva, Filofteea, și vorbesc între ei!…Și ce vorbesc?! Pun degetul și spun: «Și acesta este dintr-un neam cu noi!»….Atunci, am băgat-o pe mânică[6]!”[7]. Vorbind acestea despre sine însuși, despre vedenia pe care a avut-o.

*

Același: „Cu Maica Domnului rezolvăm toate problemele de algebră duhovnicească! Să ne ajute Maica Domnului!…(și se închină). Să avem 10 la purtare!”[8].

*

Același: „Capitala României ar trebui aici să fie, la Techirghiol! Cartea de vizită a României e Techirghiolul. Există Alba Iulia, alte capitale, cu cele ale politicii, dar aici e capitala duhovnicească a Sfintei Românii. Căci nu se cheamă România, ci Sfânta Românie!”[9].

*

O altă convorbire cu Fericitul Nicodim Bujor. În care a mărturisit că a fost ajutat și de Sfântul Dumitru Stăniloae să scrie Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica[10]. Pe când era în chilie și sta în genunchi, Sfântul Ierarh Calinic a venit la el și a pus icosul întâi al Acatistului la urmă și pe cel din urmă l-a adus întâi. Iar Securitatea avea ordin secret să împiedice descoperirea Sfântului Calinic, a Sfintelor sale Moaște[11]. Iar gestul Sfântului Patriarh Justinian Marina, de a-i invita pe Patriarhii Bisericilor la canonizarea Sfântului Calinic, a fost o mare palmă dată regimului comunist[12].

„I-a plimbat Justinian pe toți [Patriarhii] prin Oltenia, prin Moldova…ca să le arate frumusețile noastre…Încât, atunci când s-a făcut canonizarea, Chiril înființează Patriarhia de Rila, Patriarhia Bulgariei! Îl fac Patriarh pe Chiril care era la Plovdiv [Пловдив][13]. Și, la București, Chiril ține o cuvântare în limba română și a arătat în ea frumusețea României. A vorbit în primul rând despre Mănăstirile noastre”  [14].

„Și pe vremea aceea eram stenograf. Stenografiam și trimiteam repede la Glasul Bisericii și apăreau pagini, pagini întregi…”[15]. Pentru că trebuie să facă cineva și munca aceasta nobilă de tezaurizare a istoriei. Ce nu se scrie, se uită! Și trebuie să scriem lucrurile Bisericii la cald, în mod adevărat, cu smerenie. Trebuie să scriem ce se petrece în Biserică, pentru ca cele scrie să fie adevărul celor de după noi.

„Începutul Acatistului mi l-a făcut Sfântul Grigorie de Nazianz! [Se referă la Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica]. Și el o zis așa către mine, căci pe timpul acela stăteam de vorbă nas în nas cu Sfinții. Era Gură de Aur, care m-a învățat cum să predic. Era Grigorie de Nazianz…și el mi-a spus: «Scrie așa! <Bucură-te, alesule al lui Dumnezeu, plăcutul tuturor Sfinților, lauda Arhanghelilor și bucuria Îngerilor! Bucură-te, veselia pruncilor și mireasma chipului călugăresc! Bucură-te, scutul și acoperământul Cernicăi, odrasla și ocrotitorul Bucureștilor, păzirea Frăsineiului și lauda Râmnicului Noului-Severin!>». Mirosea a naționalism nemaipomenit!…”[16].

Sfântul Dumitru Teologul i-a dat Fericitului Nicodim Bujor să transcrie traducerea sa la Sfântul Antonios cel Mare, pentru că îi dăduseră bun de tipar[17]. Textul din Filocalie. „Și, la [Mănăstirea] Sâmbăta de sus, pe când scriam, [pe când transcria traducerea Sfântului Dumitru], a venit Necuratul! Era spre ziuă și doream să mă odihnesc puțin. Și s-a așezat Necuratul pe picioarele mele!…Și mi-am zis să nu fac nimic, ca să văd ce-are el de gând. Pentru că la urmă am să-mi fac Cruce și am să-l biruiesc…Însă el s-a așezat pe mâna mea!…Și, poftim, nu mai puteam să mai fac nimica!…Pe urmă m-am gândit să fac semnul Sfintei Cruci cu limba și astfel să-l biruiesc. Dar, deodată, el s-a așezat pe pieptul meu!…Și, când mi s-a așezat pe piept, n-am mai putut să respir. Și atunci gândul meu, salvarea mea, a fost la Maica Domnului!…Și am văzut-o atunci venind pe Maica Domnului, cu un bulgăr, și i-a tras una în cap și el s-a făcut un câine…Un cățel la ușă…Și eram atunci la Sâmbăta de Sus, iar luna trecuse dealul Făgărașului și înclina spre ora 3 dimineața…”[18].

A mai scris, dar numai pentru sine, și un Acatist al Buneivestiri[19]. Fericitul Nicodim a scris și Slujba Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica[20]. Și avem nevoie de multe Vieți de Sfinți rescrise, îmbogățite, care să fie spre folosul nostru. De multe Slujbe ale Sfinților. Pentru că și cei din vechime și cei recenți au nevoie de Slujbele lor bisericești.

[1] Cf. https://basilica.ro/patriarhul-daniel-paralizatul-de-la-scaldatoarea-vitezda-ne-invata-rabdarea-fara-razvratire-speranta-fara-descurajare/.

[2] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=UDsILjtH96E, min. 1.

[3] Andrei Ursulean, Se împlinesc 13 ani de la adormirea protos. Nicodim Bujor, autorul acatistului primului sfânt român canonizat, 30 ianuarie 2024, cf. https://basilica.ro/se-implinesc-13-ani-de-la-adormirea-protos-nicodim-bujor-autorul-acatistului-primului-sfant-roman-canonizat/.

[4] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=UDsILjtH96E, min. 3.

[5] Musafiri. [6] Mânecă.

[7] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=UDsILjtH96E, min. 12.

[8] Idem, min. 12-13.

[9] Idem, min. 13.

[10] În primele secunde ale filei video de aici: https://www.youtube.com/watch?v=4RrowjfaqCo.

[11] Idem, min. 1.

[12] Idem, min. 2.

[13] Era Mitropolit de Plovdiv, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Cyril_of_Bulgaria, numele primului Patriarh al Bulgariei fiind Кирил Марков Константинов [Chiril Markov Konstantinov], cf. Ibidem.

[14] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=4RrowjfaqCo, min. 2-3.

[15] Idem, min. 3.

[16] Idem, min. 4.

[17] Idem, min. 5.

[18] Idem, min. 6-7.

[19] Idem, min. 7.

[20] Idem, min. 8.