Pagina sursă a cărții.
Cartea în format PDF.
Pagina sursă a cărții.
*
Cuprins
Geneza creștină în opera lui Eminescu (3-7)
Noaptea de decemvrie (8-15)
Accente pe relația lui Blaga cu tradiția românească, spirituală și poetică (16-47)
Din nou Arghezi… (48-67)
Aci sosi pe vremuri (68-74)
Din ceas dedus/ Joc secund (75-79)
De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!
***
Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:
dorinfather@yahoo.com
sau făcând donații în contul:
Picioruş Gianina Maria Cristina
BCR
RO31RNCB0080079049010001
***
Platforma noastră este editată pe Windows 10 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.
***
Vă mulţumim frumos tuturor!
1. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale lui Moab [Μωαβ] și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] el, pentru care [că] au ars oasele împăratului Idumeii întru țărână.
2. Și voi trimite foc în Moab și va mistui temeliile cetății lui, și Moab va muri în neputință [ἐν ἀδυναμίᾳ], cu strigare și cu glas de trâmbiță.
3. Și voi nimici cu totul din el pe judecător și pe toți stăpânitorii lui îi voi ucide împreună cu el”, zice Domnul.
4. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale fiilor lui Iudas și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] el, pentru [că] să lepede [au lepădat] ei legea Domnului și poruncile Sale nu le-au păzit și i-a[u] rătăcit pe ei cele deșarte ale lor, pe care le-au făcut, [întru] care, dinapoia lor, i-au urmat pe părinții lor.
5. Și voi trimite foc peste Iudas și va mistui temeliile Ierusalimului”.
6. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale lui Israil și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] el, pentru care [că] au vândut pe argint pe Cel Drept [ἀπέδοντο ἀργυρίου Δίκαιον][1] și pe cel nevoiaș pentru sandale,
7. celor care calcă peste țărâna pământului și loveau cu pumnul în capetele celor săraci și calea celor smeriți au abătut-o. Iar fiul și tatăl său intrau către aceeași slujitoare[2], pentru ca să pângărească numele Dumnezeului lor.
8. Și [din] veșmintele lor, legându-le împreună [cu] funii, acoperiri făceau, având [lângă ei] jertfelnicul, iar vinul din falsele învinuiri îl beau în casa Dumnezeului lor.
9. Iar Eu l-am scos pe amorreos [ἀμορραῖος] de la fața lor, [deși] înălțimea lui, a căruia [a aceluia], era ca înălțimea cedrului și tare era ca stejarul. Și am uscat rodul său deasupra și rădăcinile sale dedesubt.
10. Și Eu v-am scos pe voi din pământul Egiptosului și v-am condus pe voi în pustie 40 de ani, [ca] să moșteniți pământul amorreilor.
11. Și am luat din fiii voștri întru Profeți și din tinerii voștri întru sfințire. [Oare] nu este [sunt] aceștia fiii lui Israil?”, zice Domnul.
12. „Și adăpați [cu] vin pe cei care au fost sfințiți și Profeților porunceați zicând să nu profețească.
13. Pentru aceasta, iată, Eu rostogolesc dedesubtul vostru, [în] ce chip se rostogolește carul care este plin [cu] trestie!
14. Și va pieri fuga de la alergător și cel tare nu are să apuce [pe măsura] tăriei sale, iar luptătorul nu are să-și mântuie sufletul său.
15. Și arcașul nu are să sufere și cel iute cu picioarele sale nu are să scape și nici călărețul nu are să-și mântuie sufletul său.
16. Și se va afla inima lui întru stăpâniri, [iar] cel gol va fi prigonit în ziua aceea [ὁ γυμνὸς διώξεται ἐν ἐκείνῃ τῇ ἡμέρα]”[3], zice Domnul.
[1] Profețindu-se aici vinderea Domnului pe 30 de arginți, cf. Mt. 26, 15.
[2] Se culcau amândoi cu ea.
[3] O altă profeție hristologică, pentru că se referă la faptul că Domnul va fi răstignit pe Cruce cu trupul gol.
Iubiții mei[1],
Hristos a înviat!
Și Dumnezeul nostru, Cel înviat a treia zi din morți, S-a revelat pe Sine Sfintei Mucenice Fotini [Φωτεινὴ], Cea întocmai cu Apostolii[2], adică femeii samaritise[3] din cetatea Sihar [Συχάρ] [In. 4, 5, BYZ], și i-a spus: „Eu sunt [Ἐγώ εἰμι], Cel care îți vorbesc ție [ὁ λαλῶν σοι]!” [In. 4, 26, BYZ]. Pentru că El i-a confirmat acestei femei, într-o discuție de taină, că este Messias [Μεσσίας] sau Hristos [Χριστός] [In. 4, 25, BYZ]. Că este Dumnezeul Cel veșnic, Care pentru noi și pentru mântuirea noastră S-a întrupat și a locuit împreună cu noi.
Însă ceea ce Domnul a făcut cu Sfânta Fotini, face cu fiecare dintre noi. Pentru că și nouă ne vorbește Dumnezeu în taină, prin slava Lui. Ne vorbește în adâncul inimii noastre, făcându-ne să conștientizăm glasul Său. Căci El ni Se descoperă nouă pe fiecare zi și ne învață cele despre Sine. Ne învață cum este El și cum lucrează El în mijlocul lumii și cum susține El lumea toată întru existență și cum toate ascultă de El. Pentru că El este din veci și pentru veci, El e singurul existent cu adevărat, pe când noi toți suntem creația Lui.
Și câți auzim glasul Său și ne plecăm Lui, înțelegem că toate ale lui Dumnezeu sunt mai presus de înțelegerea noastră. Căci chiar dacă, prin luminarea Lui, înțelegem anumite lucruri despre noi înșine și despre istoria trecută și recentă a lumii, în adâncimea lucrurilor noi nu putem pătrunde la modul absolut. Pentru că bogăția de viață a lui Dumnezeu depășește orice înțelegere a noastră. Dar noi trăim și înțelegem toate prin slava lui Dumnezeu, care e viața și luminarea noastră cea veșnică.
De aceea, cearta cu Dumnezeu este cearta cu izvorul vieții noastre. E o ceartă sinucigașă. Și această ceartă vădește modul pueril, copilăresc în care omul privește lucrurile. Căci copilul crede că poate să trăiască fără mama lui, dacă se supără pe ea la un moment dat, pentru că nu i-a făcut nu știu ce lucru anume. Dar această credință a lui e sinucigașă. Pentru că, fără mama lui, el moare de foame și poate să pățească numai lucruri rele. La fel și noi, cei care credem că „putem trăi” fără Dumnezeu, trăim de fapt o pseudo-viață, o viață falsă, parazitară, care nu are nicio împlinire reală, veșnică. Pentru că împlinirea oricărui om este Dumnezeu, Cel care este izvorul vieții noastre.
Iar Dumnezeul nostru este Duh [Πνεῦμα] [In. 4, 24, BYZ], este duhovnicesc și nu material. Însă, de fapt, El e mai presus de orice creație a Sa, pentru că și Îngerii sunt duhuri. Dar cei duhovnicești, cei spirituali, adică Îngerii, sunt creația lui Dumnezeu, pe când Dumnezeu are existența prin Sine Însuși, fiind din veci și pentru veci. Și dacă El este Duh, noi trebuie să I ne închinăm Lui, Tatălui, în Duh și în Adevăr [Ibidem], adică în Duhul Sfânt și în Fiul Său. Pentru că închinarea cea adevărată este închinarea în fața Dumnezeului Celui treimic, în fața Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a Dumnezeului Celui veșnic viu. Iar închinarea cea adevărată ne face și pe noi duhovnicești, adică ne umple de slava Lui, a Dumnezeului Celui veșnic viu.
Tot cultul Bisericii este închinarea cea adevărată adusă lui Dumnezeu. De aceea, noi, la Biserică și acasă și peste tot ne închinăm lui Dumnezeu în mod duhovnicesc, pentru că Îi slujim Lui în slava Sa cea veșnică. Căci și citirile scripturale și cântările bisericești și rugăciunile și închinăciunile și metaniile sunt închinarea pe care noi I-o aducem lui Dumnezeu. Și prin tot cultul Bisericii noi respirăm și ne bucurăm zilnic, pentru că el este atmosfera liturgică a vieții noastre. Și această continuă slujire a Bisericii ne ferește de multe ispite, în principal de lene, de vorbirea deșartă și de desfrânare. Pentru că ne pune în starea de rugăciune, de cântare, de asceză, de efort continuu.
De aceea, slujirea lui Dumnezeu este mâncarea noastră duhovnicească. Mâncarea zilnică a sufletului nostru. Pentru că despre ea ne-a vorbit Domnul atunci când a afirmat: „Mâncarea Mea este ca să fac voia Celui care M-a trimis pe Mine [Ἐμὸν βρῶμά ἐστιν ἵνα ποιῶ τὸ θέλημα τοῦ πέμψαντός Με] și să săvârșesc lucrul Lui [καὶ τελειώσω Αὐτοῦ τὸ ἔργον]” [In. 4, 34, BYZ].
Însă de unde să știm voia Lui, dacă nu din cultul și din viața Bisericii? Înainte ca să lucrăm cele duhovnicești, trebuie să învățăm care sunt cele duhovnicești și cum trebuie slujite ele. Pentru că, dacă ne-am nevoi zilnic cu virtuțile cele duhovnicești, am ști să Îi slujim lui Dumnezeu. Dar, când nu avem în noi virtuțile Lui și cunoașterea Lui, adică evlavia pe care trebuie s-o trăim în fața lui Dumnezeu, nici slujirea noastră liturgică nu răsare din noi ca soarele.
Pentru că, iubiții mei, cine trăiește cu Dumnezeu, acela știe și să-I slujească Lui! Pentru că slujirea liturgică nu are nimic de-a face cu rigiditatea, cu automatismul, ci cu libertatea duhovnicească și cu experiența continuă a prezenței lui Dumnezeu cu noi, la Slujbe. Căci noi nu slujim la pereți, ci Dumnezeului Celui viu, Care e cu noi la Slujbe! Și simțindu-L pe Dumnezeu cu noi, dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui, noi ne bucurăm împreună cu toți membrii Împărăției lui Dumnezeu. Căci ei sunt cu noi și, împreună cu ei, noi Îi slujim lui Dumnezeu și I ne închinăm Lui.
De aceea, închinarea adusă lui Dumnezeu nu este limitativă, pentru că orice Slujbă adusă lui Dumnezeu se deschide spre universalitate. Slujba din orice Biserică își asumă întreaga lume, întreaga creație, și la ea participă întreaga Împărăție a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, cel care predică într-o Biserică a lui Dumnezeu, într-un Locaș al Său, trebuie să predice cu conștiința că predică pentru întreaga Biserică. Fiindcă predica lui, dacă e predica Bisericii și este cu totul în adevărul Bisericii, e o predică pentru întreaga Biserică, după cum Slujba Bisericii e pentru întreaga Biserică, pentru că e o rugăciune pentru întreaga lume.
Așa stând lucrurile, orice mergere a noastră la Biserică e o întâlnire cu întreaga lume, pentru că e o rugăciune pentru întreaga lume. Și când noi ne asumăm întreaga lume în rugăciunea noastră, mărturisim faptul că noi dorim să ne mântuim dimpreună cu întreaga lume. Căci Dumnezeu dorește ca toți să fim una [In. 17, 11, 21, BYZ], ca toți să fim una în Biserica Lui, prin slava Sa, și să ne sfințim cu toții întru adevărul lui Dumnezeu [In. 17, 7, BYZ].
Pentru că adevărul lui Dumnezeu ne unifică interior și ne unește pe unii cu alții. Adevărul lui Dumnezeu ne sfințește, pentru că ne face asemenea Lui. Ne face să iubim voia Lui și să trăim după voia Lui. Iar dacă cuvântul lui Dumnezeu e adevărul [Ibidem], adevărul care ne sfințește pe noi, atunci trebuie să traducem cuvintele lui Dumnezeu cu multă evlavie și cu multă sinceritate și responsabilitate, pentru că de traducerea noastră depinde mărturisirea adevărului lui Dumnezeu.
Și oamenii credincioși trebuie să cunoască cum arată adevărul Scripturii și al Sfinților Părinți, cum vorbește de fapt Dumnezeu și cum vorbesc Sfinții Lui, pentru ca să învețe vorbirea smerită de la Dumnezeu și de la Sfinții Lui. Căci oamenii duhovnicești au învățat să vorbească duhovnicește de la Dumnezeu, de la Cel care vorbește într-un mod propriu, într-un mod aparte, când mai umbros, când mai explicit, dar întotdeauna atent și smerit.
Și când Dumnezeu ne vorbește, El ne vorbește în cuvinte pline de har. Căci cuvintele Lui sunt pline de apă vie [In. 4, 10, BYZ]. De apa slavei Sale. Și slava Lui, în noi, se face „izvor de apă izvorând întru viață veșnică [πηγὴ ὕδατος ἁλλομένου εἰς ζωὴν αἰώνιον]” [In. 4, 14, BYZ]. Pentru că izvorul harului se revarsă din noi și altora, se revarsă și pentru alții, pentru că devenim apă potabilă, duhovnicească, teologică pentru întreaga lume.
Cărțile Bisericii sunt izvoare de ape vii pentru sufletele și trupurile noastre. Slujbele Bisericii sunt revărsări imense de apă vie în istoria lumii. Sfintele Icoane sunt țâșniri neîntrerupte de apă vie în viața noastră. Sfintele Moaște sunt fluvii de har și de vindecare pentru noi toți. Dar dacă confundăm Biserica cu pseudo-bisericile, atunci nu vom găsi har, ci boală, rătăcire, moarte veșnică. Pentru că ele, falsele biserici, sunt o caricaturizare a Bisericii lui Dumnezeu și a vieții ei divino-umane, pentru că sunt creații umane care vor „să înlocuiască” viața cu Dumnezeu a Bisericii.
Trăind în Biserica lui Dumnezeu și citind Sfintele Cărți ale Bisericii, de dinainte și de după întruparea Domnului, am găsit în ele, într-un mod copleșitor, același mod de a vedea lucrurile. Găsim în ele o unitate extraordinară de revelație și de slujire duhovnicească. Fie că e vorba de o profeție din vechime sau una mai recentă, fie că e vorba de cartea unui Sfânt Profet sau a unui Sfânt Cuvios, mărturisirea teologică e organică, e aceeași. De parcă nu ar fi trecut niciun an sau niciun secol între ele.
De aceea, în cărțile mele de teologie dogmatică eu privesc cu multă atenție orice revelare a lui Dumnezeu în Sfinții Săi, pentru că orice amănunt revelațional este o parte din icoana teologică a lui Dumnezeu. Orice amănunt pe care Dumnezeu ni-l spune despre Sine e o parte din adevărul Său sau din icoana Sa spre care noi trebuie să privim. Și icoana cea plină de adevăr a lui Dumnezeu e paradoxală, pentru că, în aparență, cuprinde lucruri care par „antagonice”. Însă Dumnezeu nu ni le-a revelat pentru ca ele să se bată cap în cap, ci pentru ca noi să le armonizăm, să înțelegem împreună, în mod paradoxal, toate aceste mărturii despre Sine Însuși.
De aceea, iubiții mei, lucrurile care ne depășesc, cele pe care noi nu le înțelegem, nu sunt împotriva noastră, ci pentru noi! Pentru că ele sunt gândite și create de Dumnezeu, de Cel care ne întrece orice înțelegere. Ispitele, necazurile, catastrofele pe care le trăim cu toții sunt raționale, sunt cu logică, nu fără nicio logică. Căci noi trăim în lumea lui Dumnezeu, a Celui plin de rațiune și mai presus de orice rațiune, și Care le-a făcut pe toate cu un rost al lor. Dacă noi nu înțelegem rostul morții cuiva, rostul durerii noastre de cap, rostul unei anume boli în viața noastră, nu înseamnă că ele nu există. Iar a ne lupta cu Dumnezeu, pentru că noi nu înțelegem rostul anumitor lucruri din viața noastră și din istorie, când El le-a făcut pe toate foarte bune [Fac. 1, 31, LXX], înseamnă a ne purta copilărește față de El. Pentru că adevărata atitudine existențială e aceea de a ne lăsa luminați de El, călăuziți de El spre înțelegere.
Ce fac eu, spre exemplu, când nu înțeleg un lucru anume în teologie și în istoria Bisericii? Nu încerc să îi dau o explicație fantezistă, ci îl las deoparte. Mă ocup de alt subiect, de altă realitate, pe care o pot înțelege întrucâtva. Și nu îmi fac niciodată obsesii din ceea ce nu înțeleg, pentru că obsesiile te blochează, te opresc din munca de cercetare teologică. Și am observat că după o lună, un an, mai mulți ani, Dumnezeu mă luminează asupra unor probleme pe care le-am întâlnit în trecut. Și a căror înțelegere nu o aveam. Mă luminează deodată și le înțeleg, cu harul Său, imediat, fără să îmi fi bătut capul cu ele zile la rând.
De aceea, cei care se grăbesc în cunoaștere, care forțează lucrurile, ajung să se îmbete cu false „adevăruri”. Pentru că adevărurile lui Dumnezeu se înțeleg pe măsură ce creștem în slujirea și în ascultarea Lui. Iar adevărurile lui Dumnezeu nu sunt antagonice! Dacă, în mintea noastră, unele afirmații ale lui Dumnezeu par „să se contrazică” cu altele e semn că nu ne-am smerit mintea în fața adevărurilor lui Dumnezeu. În fața afirmațiilor Lui despre Sine Însuși. Căci adevărurile lui Dumnezeu au nevoie de credința, dar și de smerenia noastră în fața Lui, pentru ca să le înțelegem în mod paradoxal și nu antagonic. Pentru că profunzimea unică a vieții lui Dumnezeu, ce depășește orice înțelegere a noastră, este aceea care îi face, pe cei neevlavioși, să găsească „erori” în afirmațiile lui Dumnezeu. Când, de fapt, în afirmațiile Lui nu e nicio eroare, pentru că cuvântul Său este adevărul.
Să iubim tot adevărul lui Dumnezeu! Să iubim toată slujirea și viața Bisericii! Să îi iubim pe toți Sfinții Lui și să învățăm necontenit de la ei! Și să apreciem orice bine care se face spre folosul tuturor!
Eu voi vota azi, dimpreună cu soția mea, și vă rog și pe dumneavoastră să votați! Pentru binele României și al Europei. Pentru binele nostru comun. Pentru că binele ni-l facem împreună, călăuziți de Dumnezeu tot timpul. Amin!
[1] Începută la 7. 24, în zi de vineri, pe 24 mai 2019. Cer parțial noros, 14 grade, vânt de 16 km/ h.
[2] Pomenită pe 26 februarie, cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2245/sxsaintinfo.aspx și http://glt.goarch.org/texts/Feb/Feb26.html.
[3] De la N. ἡ Σαμαρεῖτις, cf. In. 4, 9, BYZ.
1. Cuvintele lui Amos [Ἀμώς], care s-au făcut în naccarimul[1] din Tecue [ἐν νακκαριμ ἐκ Θεκουε], [și] care a văzut[2] pentru Ierusalim în zilele lui Ozias [Ὀζίας], împăratul lui Iudas, și în zilele lui Ieroboam [Ιεροβοαμ] al lui Ioas [Ἰωάς], împăratul lui Israil, mai înainte [cu] doi ani de cutremur.
2. Și a zis: „Domnul din Sion a glăsuit și din Ierusalim a dat glasul Său și au plâns pășunile păstorilor și s-a uscat vârful Carmilosului[3]”.
3. Și a zis Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale Damascosului[4] [Damascului] și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] el, pentru care [că] tăiau [cu] fierăstraiele cele de fier pe cele care au [aveau] în pântece, pe cele din Galaad [Γαλαάδ].
4. Și voi trimite foc întru casa lui Azail [Αζαηλ] și va mistui temeliile fiului lui Ader [Αδερ].
5. Și voi zdrobi zăvoarele Damascosului și îi voi pierde cu totul din câmpul On [Ων] [pe cei care] locuiesc [acolo] și voi tăia neamul din bărbații Harranului [Χαρραν] și va fi robit poporul cel ales al Siriei”, zice Domnul.
6. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale Gazei și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] ei, pentru [ca] să-i robească pe ei robimea lui Salomon [Σαλωμών] [și] să-i închidă întru Idumea [Ἰδουμαία].
7. Și voi trimite foc peste zidurile Gazei și va mistui temeliile ei.
8. Și îi voi pierde cu totul din Azotos [Ἄζωτος] [pe cei care] locuiesc [acolo] și va fi îndepărtat neamul din Ascalon [Ἀσκαλών] și voi aduce mâna Mea peste Accaron [Ακκαρων] și vor pieri cei rămași ai celor străini”, zice Domnul.
9. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale Tirosului [Τύρος] [Tirului] și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] el, pentru care [că] au închis robimea lui Salomon întru Idumea și nu și-au adus aminte de făgăduința fraților.
10. Și voi trimite foc peste zidurile Tirosului și va mistui temeliile ei”.
11. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale Idumeii și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] ei, pentru [că au început] să-i prigonească pe ei în[tru] sabie, pe fratele său, și a nimicit-o pe maică pe pământ și a apucat întru mărturie groaza lui [καὶ ἥρπασεν εἰς μαρτύριον φρίκην αὐτοῦ] și graba lui a păzit-o întru ceartă [καὶ τὸ ὅρμημα αὐτοῦ ἐφύλαξεν εἰς νεῖκος].
12. Și voi trimite foc întru Teman [Θαιμαν] și va mistui temeliile zidurilor ei”.
13. Acestea zice Domnul: „Din cauza celor 3 neevlavii ale fiilor lui Ammon [Αμμων] și [chiar] din cauza celor 4, nu Mă voi întoarce [către] el, pentru care [că] spintecau pe cele care au [aveau] în pântece ale Galaaditilor, pentru ca să lărgească hotarele lor.
14. Și voi aprinde foc peste zidurile Ravvei[5] și va mistui temeliile ei cu strigare în ziua războiului și va fi clătinată în ziua sfârșitului ei.
15. Și vor merge împărații ei în[tru] robie, dimpreună [și] preoții lor și stăpânitorii lor”, zice Domnul.
[1] Un cuvânt transliterat din ebraică și care înseamnă „în [unul din] ciobanii”.
[2] Care a avut vedenii de la Dumnezeu pentru Ierusalim.
[3] De la forma de N. Καρμήλος. A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Carmel.
[4] De la forma de N. Δαμασκός.
[5] De la forma de N. Ραββα.
1. Samaria va fi nimicită, [pentru] că s-a împotrivit către Dumnezeul ei. Ei în sabie vor cădea și cele de sub pieptul lor se vor sparge și cele pe care le au în pântecele lor se vor rupe.
2. Întoarce-te, Israile, către Domnul Dumnezeul tău, pentru că ai slăbit în[tru] nedreptățile tale!
3. Luați împreună cu voi cuvinte[1] și întoarceți-vă către Domnul Dumnezeul vostru! Ziceți-I Lui, ca să nu luați nedreptate[,] și [ci] să luați cele bune! „Și [astfel] vom răsplăti rodul buzelor noastre.
4. Assur nu are să ne mântuie pe noi. Pe cal nu vom sui, [nici] nu mai avem să zicem: «Dumnezeii noștri!» lucrurilor mâinilor noastre. [Căci] cel [care este] în[tru] Tine va milui pe cel orfan”.
5. Voi vindeca[2] locașurile lor. Îi voi iubi pe ei [cu] mărturisire, că[ci] s-a întors urgia Mea de la ei.
6. Voi fi ca roua lui Israil, înflori-va precum crinul și va pune rădăcinile lui ca Libanosul [Libanul].
7. Vor merge ramurile lui și va fi ca măslinul cel foarte roditor și mirosul său ca Libanosul.
8. Se vor întoarce și vor sta sub umbra sa, vor trăi și se vor îmbăta [cu] grâu [καὶ μεθυσθήσονται σίτῳ]. Și va înflori ca via pomenirea sa [καὶ ἐξανθήσει ὡς ἄμπελος τὸ μνημόσυνον αὐτοῦ] [și] ca vinul Libanosului [ὡς οἶνος Λιβάνου].
9. Ce [este] lui, lui Efrem, încă și idolilor? Eu l-am smerit pe el și Eu îl voi întări pe el. Eu [sunt] ca ienupărul [ἄρκευθος][3], [căci] rodul tău din Mine a fost aflat [ἐξ Ἐμοῦ ὁ καρπός σου εὕρηται].
10. Cine [este] cel înțelept și [care] va înțelege acestea? Sau cel priceput și le va cunoaște pe ele? Căci drepte [sunt] căile Domnului și cei Drepți vor merge în[tru] ele, iar cei neevlavioși vor slăbi în[tru] ele.
[1] Mărturisiți-vă păcatele voastre înaintea Lui!
[2] Pe acestea le spune Dumnezeu.
[3] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Άρκευθος și https://ro.wikipedia.org/wiki/Ienupăr.
Folosind parabola, declară și el ca Nichita Stănescu: „Acum ar cu mine însumi/ (Până aici am ajuns cu perfecționarea uneltelor)/ Câmpul magnetic din jurul meu/ (Până aici am ajuns cu perfecționarea câmpului). //
Mă scol dimineața când cântă cocoșii/ Și muncesc toată ziua cu gândurile suflecate,/ Arunc sămânța și-i suflu căldură/ Să încolțească,/ Și-i suflu vânt să se legene/ Și mă duc după norii de la mari depărtări” (Evoluție).
După cum lesne se poate observa, evoluția lui nu e în pas nici cu planificările comuniste, nici cu achizițiile științifico-tehnologice, ci se produce în plan strict spiritual. Perfecționarea uneltelor și a câmpului magnetic, la el, vizează instrumentarul scriitoricesc-cultural, pe teritoriul afectiv-reflexiv al sufletului.
Rezonanța pretențioasă a unor termeni nu poartă cu sine ambiția sincronizării cu vremurile, ci scepticismul și permanenta sabotare a lor de către un ultim mohican care se preface că se integrează realităților evolutive, dar rămâne cu sufletul și conștiința în orizontul nostalgiei și al credințelor străvechi.
Lui Sorescu îi place parabola și expresivitatea minimală în aceste tablouri parabolice. De aceea întâlnim la el, destul de des, o formă de haiku neobișnuit, pentru că este integrat într-un poem mai lung, uneori drept concluzie, alteori ca premisă și alteori ocupând locuri variabile în context.
În poemul Maximum de durată avem două astfel de definiții în stil haiku, una în incipit și alta la final. La început: „Oamenii – duminici ale timpului”. Iar la final, Dumnezeu e „maximum de durată”. Căci „cu noi,/ Puși unul lângă altul,/ Se măsoară și Dumnezeu”.
El Se măsoară împreună cu noi, pentru că ne-a făcut după chipul Său, ca să Se odihnească întru noi, „duminici ale timpului”, și ca să ne odihnim întru El, Care este Veșnicia.
De aceea, omul se măsoară în timp și în afară de timp, este durată și odihnă de durată. Dacă ar fi numai în timp, ar fi doar material, dar pentru că este totodată ființă spirituală, este și duminică a timpului, odihnă și înviere din timpul care trece și moare.
