Viaţa Dumnezeiescului Simeon Noul Teolog [1]

Însemnări din 11. 04. 2006

*

În română, recent, avem:

V1 = Viaţa şi conduita celui întru Sfinţi Părintelui nostru Simeon Noul Teolog, preot şi egumen al mănăstirii Sfântul Mamas din Xirokerkos, scrisă de ucenicul său, Cuviosul Nichita Stithatul apud Sfântul Simeon Noul Teolog, Scrieri IV, introd. şi trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2006, p. 243-355.

V2 = Sf. Nichita Stithatul, Viaţa Sfântului Simeon Noul Teolog, trad. de Ilie Iliescu, Ed. Herald, Bucureşti, 2003, p. 13-201.

***

Vom cita numai din V1 în acest articol, între paranteze introducând numerele de pagină.

*

Sfântul Simeon, Părintele nostru, se naşte în Paflagonia [243], în satul Galata [244]. Părinţii săi sunt Vasile şi Teofana [244]. E crescut de bunici [244]. Sârguincios spre învăţătură [244]. De aceea Sfântul Nichita îl numeşte copil „cărunt la minte” [244].

Devine tahigraf şi are o scriitură bună [244]. Nu doreşte să se murdărească cu cultura profană [244]. Unchiul său dinspre tată îl face intimul împăratului [244-245]. Devine spatharocubicular [245] şi membru al senatului imperial [245]. Cf. n. 7, p. 245 a trad. român, spatharocubicularul era purtătorul de spadă din dormitorul imperial, care păzea apartamentul privat al împăratului.

Ia contact cu mănăstirea Studion din Constantinopol [ 246]. Cf. n. 9, p. 246 mănăstirea Studion a fost întemeaită în sud-vestul Constantinopolului de către consulul Studios în anul 453 [246]. Sfântul Simeon Noul Teolog îşi întâlneşte Părintele duhovnicesc, pe Sfântul Simeon Evlaviosul la vârsta de 14 ani. Sfântul Simeon Evlaviosul nu îl primeşte însă, de la o asemenea vârstă fragedă, în mănăstire [246].

La îndemnul Povăţuitorului său citeşte pe Sfântul Marcu Ascetul şi pe Sfântul Diad0h al Foticeei [247].

Primul paralelism: V 1, 4-5 //Cat. 22, 22-128, atribuite lui Gheorghe, un nume fictiv, sub care Sfântul Simeon NT îşi ascunde, din multă evlavie, marea sa experienţă  mistică dobândită de foarte devreme.

De la cei doi Sfinţi citiţi cu asiduitate înţelege că, conştiinţa este cea care trebuie să ne determine viaţa personală, pentru că aceasta este „în oameni un lucru dumnezeiesc” [247].  Începe să se roage şi să mediteze la cele dumnezeieşti, zilnic, până la cântatul cocoşilor [247].

Face din viaţa sa cotidiană una redusă la cele strict necesare [247]. Datorită ascultării sale făcute cu toată dragostea şi datorită înflăcărării sale neţărmurite ajunge la vederea lui Dumnezeu în scurt timp [247]. Primul extaz îl are în timpul rugăciunii [247].

Grăieşte cu îndrăzneală dumnezeiască despre vedeniile sale [247]. Conexă cu prima, a doua vedere extatică cuprinde şi vederea, întru slavă, a Sfântului Simeon Evlaviosul,  care se ruga neîmprăştiat privind spre lumina dumnezeiască, vedenia având-o pe când acesta era încă în viaţă [248].

Dumnezeu îi dă să înţeleagă cu fiecare extaz în parte atât fidelitatea nemărginită faţă de Părintele său cât şi cum să crească comuniunea şi înţelegerea cu Sine.

După primele două extaze trupul i se face subţire / suplu şi uşor [248]. Îi cere din nou Părintelui său ca să-l facă monah şi Sfântul Simeon Evlaviosul îl amână din nou [248]. După 6 ani de la prima vedenie pe care a avut-o, Dumnezeiescul Simeon e chemat de Părintele său la monahism [248] şi el acceptă  imediat [249].

În drum spre Galata Sfântul Simeon citeşte Scara Sfântului Ioan [249]. Când ajunge în patria sa natală îşi face un program de rugăciune de 3 ore pe noapte, într-un paraclis [249]. Ziua se ruga în taina inimii şi citea Sfânta Scriptură [249].

Începe să privegheze la morminte [249]. I se înstăpânesc în persoana sa gândul la moarte şi la înfricoşătoarea judecată a Domnului [249]. E atacat în mod vizibil de către demoni [250]. Se roagă câteva ceasuri cu mâinile spre cer şi demonii se îndepărtează de el ruşinaţi [250].

Sfântul Simeon se convinge în mod practic de faptul că demonii nu au nicio putere asupra noastră dacă nu suntem părăsiţi de către Dumnezeu [250]. Viaţa lui: rugăciune şi citire [250]. Împotriva demonilor lâncezelii petrece ceasuri întregi în compania mormintelor şi îşi plânge păcatele [250].

E asaltat şi luptă împotriva demonilor insensibilităţii, ai nepăsării [250]. Ajunge la o aşa sporire în scurt timp încât dobândeşte întipărirea în sine a simţământului morţii [250]. El se întorsese la Galata pentru ca să renunţe la partea de avere ce i se cuvenea, pentru ca să poată să intre în monahism, dar tatăl său nu doreşte ca el să se facă monah [250].

Din cuvintele tatălui său reiese faptul că Sfântul Simeon era socotit de către acesta ca singura nădejde a bătrâneţilor sale. Nu ni se spune însă dacă era singurul copil la părinţi. În faţa tatălui său renunţă în scris la averea părintească cât şi la părinţi [251]. Îşi ia de acasă numai lucrurile sale, câţiva servitori şi alte avuţii [251]. Dragostea sa pentru Dumnezeu le biruie pe toate [251].