Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog

Nu pot downloada ceea ce mi-am dorit să citesc de atâta vreme şi să plec, pe furiş, fără a vă spune măcar că mi-aţi adus mare bucurie.

Noblesse oblige, dar, din suflet mulţumire pentru tot.

Părinte, am început Postul Crăciunului cu o bucurie în suflet pe care încă nu mi-o pot explica. Dacă ar fi să ţin cont de experienţele anterioare, ar trebui să urmeze încercări dificile, lipsuri, acuze nefondate, relaţii tensionate şi multă … tăcere. Dureros de multa tăcere, uneori.

În minte aud cuvintele apostolice: “Cine ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu? Scârba, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau golătatea, sau nevoia, sau sabia? Dacă ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moştenire nepieritoare în ceruri: ci dă-ne, Doamne, să Te iubim nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă şi cu nevoinţa întregii vieţi.”

Nu am mai trecut până acum prin asemenea stare constantă de iubire şi rugăciune aproape permanentă, decât ocazional, aşa încât nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu acum ce poate urma.

Comuniunea cu tot ceea ce are viaţa în sine, descoperă noi orizonturi ale simţămintelor, asemeni celui dornic de înot, aflat în faţa mării nesfârşite.

Rugăciunea.
“…taina profundă a rugăciunii constă în aceea de a găsi plinătatea deşertării de sine.” spune părintele Stephen.

Deşertarea de sine – la o analiză rece, se poate spune ca este vorba de vidul pe care îl percepem prin senzaţia descrisă drept gol sufletesc. Ce eroare! Pe măsură ce sufletul se eliberează de ale sale patimi, altceva, o iubire fierbinte, fără de margini, o dorinţă şi o nevoie continuă de a te împărtăşi de Domnul, apare, şi-atunci, de la înălţimea Golgotei poţi îmbrăţişa întreaga lume, fără greş, cu dragostea dumnezeiască pe care doar atunci o conştientizezi…

Abia atunci realizezi că, de fapt, bucurie, tristeţe, suferinţă, rugăciune, sunt doar trepte către Dumnezeu, către dragostea Lui neîncetată, necondiţionată, spre braţele mereu deschise pentru noi dar pe care nu le vedem din lipsă de timp şi uneori nici nu vrem să le ştim.

Rugăciune. Rugăciune permanentă. Afli cum este adevarata stare de rugăciune întru Domnul, afli adevărata smerenie, ce este de fapt o bucurie continuă, prilej de mulţumire, dăruită celor din jur prin deschiderea sufletului către Domnul, asemeni petalelor unei flori în căldura plăcută a soarelui.

Rugăciune. Totul în suflet vibrează la unison cu tot ce viază în jur. Armonie. Linişte. Un schimb continuu de iubire dăruită şi primită.

Aceeaşi bucurie, dar înmiită!

Parinte, daca vorbele mele v-au necajit, iertati.

Ma apasa sentimentul vinovatiei fata de Dvs, pentru ceea ce am vorbit in mod privat.