Sursa

[item image]

Read Online (~133 pg)
PDF (378 MB)
PDF with text (40 MB)
EPUB (beta) (~133 pg)
Kindle (beta) (~133 pg)
Daisy (beta) (~133 pg)
Full Text (632 KB)
DjVu (25 MB)

All Files: HTTP


Alexandra și Mihai Moraru, Palia istorică, în col. Cele mai vechi cărți populare în literatura română, vol. IV, studiu filologic, studiu  lingvistic și ediție critică de către autorii citați, Ed. Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2001, 261 p.

*

Volumul pe care vi-l prezentăm este al patrulea din seria Cele mai vechi cărți populare românești, pe primele trei putând să le downloadați de aici.

Volumul acesta este însă unul aparte din mai multe puncte de vedere – unii au numit-o și Biblia populară.

În primul rând, este vorba de o scriere în manuscris care vede pentru prima dată lumina tiparului și care a fost puțin cunoscută chiar și specialiștilor.

Alexandra și Mihai Moraru au depus un efort considerabil de comparare a manuscriselor care s-au mai păstrat (două manuscrise BAR), de transcriere și de cercetare istoric-filologică a lor.

Prin aceasta însă, datorită unei intuiții corecte a importanței lor, întemeiate pe experiența îndelungată a lecturii manuscriselor, au adus un serviciu nu numai cercetării filologice în sine, dar și criticii literare, dacă va urmări mai departe traseul și destinul textului și al unor structuri expresiv-vizionare în istoria literelor românești, și chiar teologiei, dacă va ști să profite de aducerea în atenție a acestui text.

În al doilea rând, ineditul acestei lucrări constă în faptul că, dacă, din punct de vedere documentar-istoric, el se integrează în cărțile populare, pe de altă parte, din punctul de vedere al conținutului, este vorba și de o lucrare patristică, în esență, și anume de comentarii patristice și de Hexaemeronul Sfântului Epifanie de Salamina (sau al Ciprului), autor cu un bun renume în secolele medievului românesc, fiind printre foarte puținii citați de către Sf. Varlaam al Moldovei în Cazania sa, alături doar de Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare și Sf. Efrem Sirul.

În al treilea rând, chiar și în seria Hexaemera-lor și a comentariilor patristice, textul acesta este mai neobișnuit. Comparativ cu cele pe care le cunoaștem mai des, această scriere se distinge prin faptul că se recurge masiv la tradiția iudaică și/devenită bisericească cu privire la evenimentele vechi-testamentare, motiv pentru care este considerat un apocrif, fiindu-ne imposibil să identificăm sursele, întrucât nu cunoaștem felul în care autorul (sau autorii) a interpolat în comentariul său textele tradiției iudaic-bizantine sau tradiția orală.

În comparație însă cu ceea ce se numește îndeobște apocrif, din punct de vedere strict teologic, acesta este un text ortodox, lipsit de exagerările fanteziste, tipice apocrifelor, care provoacă de obicei suspiciuni și indică un adaos neteologic sau chiar heterodox.

Textul de bază poartă titlul Palia istorică și este reprodus din manuscrisul BAR 469, care conține cele mai vechi versiuni ale unor apocrife vetero și neo-testamentare (conținutul integral al manuscrisului îl puteți afla de la p. 16 din carte). Pentru cei interesați, Mihai Moraru a redat alte trei apocrife din acest manuscris în volumul I din Crestomație de literatură română veche.

Prototipul Paliei este grec bizantin (fiind o operă care aparține literaturii Bizanțului: Palea historica sau Palea byzantina), fiind transpus în slavă, neogreacă și română și având o circulație semnificativă la greci, slavi cât și români. „Multe episoade desprinse din Palia istorică au putut circula în mod independent atât în literatura Bizanțului, cât și în cele slave și română, fiind conservate până în zilele noastre în numeroase manuscrise, inclusiv în cărți vechi românești” (p. 15).

Ideea generală a Paliei istorice este aceea de prefigurare a evenimentelor din Noul Testament prin cele ale Vechiului Testament (cf. Mihai Moraru, Crestomație de Literatură Română Veche, vol. I, p. 191).

În consecință, recomandăm cu căldură lectura acestei cărți, însoțită de un studiu migălos, lectură frumoasă și folositoare, nu doar studenților sau cercetătorilor (cărora se adresează în primul rând), ci și publicului larg.