Cantemireștii [17]

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

Urmașii lui Dimitrie Cantemir își dispută o vreme moștenirea acestuia. Pentru că testamentul lui nu indică în mod clar un moștenitor, lăsând în seama lui Petru cel Mare rolul de a-l desemna, în 1729 „Curtea imperială tranșează în cele din urmă problema succesiunii în favoarea lui Constantin”. Posibil ca Antioh să se fi simțit nedreptățit, pentru că „pe el îl desemnase Dimitrie în testamentul din 1722 ca fiind cel mai bun dintre fiii săi în privința inteligenței și științei” (p. 157).

Antioh Cantemir s-a născut la Istanbul pe 10 septembrie 1709. Avea 4 ani când și-a pierdut mama. Se pare că a suferit și de variolă, la o vârstă fragedă, „boală ce a făcut ravagii în secolul al XVIII-lea” (p. 158).

„Când evocă cu nostalgie copilăria alături de frați și surori, își amintește mai ales jocurile pe care le practicau pe ascuns, în timp ce Atanasie Condoide îi punea să învețe versuri din Horațiu și Ariosto. […] Această fericită îmbinare între dobândirea învățăturii și bucuria de a trăi își va lăsa amprenta asupra personalității sale pe termen lung” (Ibidem).

„Pe 26 octombrie 1719, Antioh se manifestă pentru prima dată în public, la școala mănăstirii Zaikonopaski de la Moscova, unde rostește un panegiric în limba greacă: el își pune în valoare tot talentul într-o vibrantă evocarea a Sfântului Dimitrie din Tesalonic, al cărui cult este celebrat cu fervoare în lumea ortodoxă” (p. 159).

Alocuțiunea aceasta, în comparație cu cea a fratelui său, Șerban, rostită la Paști în fața lui Petru cel Mare, are mai multe șanse să fie originală, putând fi considerată „drept prima compoziție a lui Antioh ale cărei urme s-au păstrat” (Ibidem).

De aici aflăm că Antioh era elev la Zaikonopaski, unde „se învățau slavona, greaca și latina”. Școala era cunoscută sub numele de Academie, pregătind tinerii pentru „cariera ecleziastică”, dar fiind și „pepinieră pentru formarea elitelor intelectuale rusești din alte domenii”. Între cei care au frecventat-o s-a numărat și Lomonosov (Ibidem).

În timpul expediției în Caucaz, fiind prea tânăr ca să participe la operațiunile militare, Antioh frecventează timp de câteva luni, în orașul Astrahan, Colegiul capucinilor, „avanpost al prozelitismului catolic la hotarele Rusiei. […] După ce fusese educat în familie de dascăli ortodocși și de un profesor protestant, apoi într-o mare școală ortodoxă, descoperă acum învățământul catolic” (p. 160).

Printre elevii Colegiului s-a numărat, între 1720-1723, și „viitorul poet Vasili Trediakovski”, care a tradus în rusă Arta poetică a lui Boileau și Telemah al lui Fénelon (Ibidem).