Cantemireștii [18]

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a.

Plecând din Astrahan și abandonând Colegiul capucinilor, Antioh va cere, la numai 15 ani, permisiunea țarului Petru cel Mare, de a face mai departe studii în străinătate. Nu i se acordă, pentru că țarul are nevoie de tineri merituoși pentru Academia de la Sankt Petersburg, „concepută în mare parte după modelul societăților științifice europene de mare prestigiu”, de la Paris, Londra sau Berlin (p. 160-161).

Pe lângă cursurile publice ținute de profesorii acestei Academii, s-a  descoperit și „un manual în manuscris, datat din 1726, al cărui titlu (Institutionesphilosophiae seu logicae conscriptae in gratiam celsissimi principis Antiochii Cantemiri) indica limpede că era destinat educării principelui în cadrul unui curs privat de câteva ore pe zi”. Aparținea profesorului Cristoph Gross (p. 162).

Manualul conține sinteze de: logică, metafizică, filosofie morală, fizică, istorie, matematică, etc. și îi face cunoștință cu Descartes, Locke, Wolff, Malabranche, Leibniz, Newton, Pufendorf (Ibidem).

Antioh era considerat „printre cei mai buni studenți în jurisprudență” (p. 163).

Până la 22 de ani se află în garda imperială. Citește cu nesaț și își face prietenii stabile (p. 164-168).

La 22 de ani, Antioh a fost numit ambasador la Londra. Până atunci, „scrisese deja vreo zece lucrări, ceea ce reprezenta în acea vreme un adevărat palmares și o realizare cu atât mai remarcabilă cu cât le redactase într-un timp relativ scurt, între 1725 și 1731” (p. 170-171).

„În 1725, la 16 ani, traduce Sinopsis istoric al poetului și istoricului bizantin Constantin Manasses” [vezi și aici].

În 1725-1726 „redactează un Dicționar rus și francez”.

În 1726 traduce în rusă La Lettre d’un Sicilien… și scrie Simfonia la psaltire, tipărită în 1727.

În 1727 începe să scrie Satire, „gen pe care-l va cultiva toată viața și căruia îi va consacra cea mai mare parte a operei sale”[1].

În 1729 traduce Istoria universală a lui Iustin din latină și Tabloul lui Cebes din franceză.

În 1730 începe compunerea poemului Petrida (cântul întâi) și traducerea Conversațiilor despre pluralitatea lumilor a lui Fontenelle.

Și repertoriul acesta nu este complet.

„Opera elaborată de Antioh înainte de plecarea în străinătate este considerabilă și dezvăluie dublul profil al autorului: acela de traducător asiduu, dar și de poet de talent, care va pune bazele literaturii moderne din țara lui” (p. 171).


[1] Este posibil să-i fi inspirat lui Eminescu conceperea Scrisorilor sale, care, de asemenea, inițial s-au numit Satire, mai ales că – după cum a arătat Zoe Dumitrescu Bușulenga – acel Cantemir menționat în Epigonii este Antioh și nu Dimitrie. Eminescu a putut citi din Satirele lui Antioh Cantemir în Lepturariul lui Aron Pumnul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *