Scrisoarea nr. 19 (20 septembrie 1945)
Fără adrese.
O scrisoare în
6 pagini.
Blue Eyes,
Deși ard în dorința de a te îmbrățișa, mă voi înfrânge[1].
Deși viața mea nu are rost și plăcere fără tine, voi tăcea. Pentru că așa vrei tu, [cea] care nu mai dorești aceste lucruri. Poate fiindcă iubirea ta începe să se răcească.
Totuși o vei simți odată arzându-ți trupul, și atunci, poate, nu voi mai fi[2], și pentru tine va fi mai greu decât azi, pentru mine.
Tu nu vei simți și nu vei înțelege, poate, cum pe mine mă atrag primejdiile și glasul morții, care îi înfioară pe alții. Pe mine [însă] mă încântă și mă atrag.
Căci sunt mai mult din altă lume decât din aceasta[3]. Și lumea aceasta de aceea mă nemulțumește și îmi găsește[4] mereu motive de revoltă, fiindcă o altă lume, perfectă, o am în ochi și în trup, și o doresc.
Iar dacă ție îți reproșez unele lucruri, [fapt] ce te supără, nu înseamnă că tu nu ești curată și cuminte. Pentru că eu am impresia, uneori, că ești un înger, o sfântă.
Însă cele pe care eu le spun sunt adevărate și trebuie spuse, [tocmai] pentru ca să fim conștienți de ele și să nu trăim cu impresia că le putem ascunde.
Nu te teme să stai în lumină cu tot ce e bun și rău în sufletul tău! Teme-te de întuneric [însă]!
Nu trebuie să ascundem nimic. Răul trebuie scos la lumină și denunțat pentru a-l învinge[5].
Eu însumi nu ascund părțile rele [din mine] ci le dau la iveală, pentru ca să le distrug din rădăcini. Căci în lumină mi-e rușine de ele. Și ele mor, căci nu pot rezista luminii.
[Patimile mele] vor să se ascundă și nu le las. Le ucid.
De aceea eu încă susțin, că e normal să ai emoție de bucurie, să devii altfel, mai vioi, mai vorbăreț și să ai gesturi drăgălașe în fața unei persoane simpatice sau frumoase. Nu poți tăgădui acest lucru fiindcă este general omenesc!
Însă tu de ce vrei să-l ții ascuns?
Nu te ascunde de mine! Aceasta mă doare. Scopul poate fi câștigarea simpatiei, a aprecierii, a prieteniei acelei persoane, mai ales când este de sex opus.
E adevărat: eu nu te împiedic de la acest lucru!
Totuși, te previn: e periculos acest joc, care poate însemna o promisiune pentru cel față de care te exprimi [astfel] și o ispită [și] pentru tine.
Dar eu, îngerul meu, vreau să te scot din vremuri și să te duc în veșnicii. Vreau să-ți arăt ispitele și minciunile în care trăim pentru ca să nu te fure vreodată.
Și nu ți le arăt doar ție, ci [și] eu însumi le învăț și mă vindec de ele văzând cât rău aduc.
Dar drumul pe care noi am pornit e greu nu numai pentru motivul că ceilalți ne stau împotrivă ci mai mult pentru că noi nu vrem să fim ca ceilalți. Noi vrem, cel puțin așa cum vreau eu și cred că și tu: să devenim perfecți[6]. Să putem la sfârșitul zilelor noastre, în fața morții și, apoi, în fața lui Dumnezeu, să răspundem cu îndrăzneală, zicând:
„Drumul nostru a fost greu și[7] i-am biruit pe oameni!
Drumul nostru [însă] noi înșine l-am făcut și mai greu, pentru că am voit să aruncăm răul din noi, să ne dezlipim de părțile rele ale trupului și ale sufletului.
Și ne durea, căci ne lipseam atunci și de unele plăceri. Totuși am încercat, și poate am izbutit în parte.
Azi suntem mai buni. Azi, Dumnezeule, nădăjduim că ne vei primi!”.
Și acum te rog, nu pentru fericirea noastră, ci poate spre durerea noastră, totuși spre binele și înălțarea noastră [spirituală] să nu uneltești, prin niciun gând rău, împotriva dragostei noastre!
Căci ea trebuie să rămână așa cum a fost, dacă mai puternică și mai frumoasă nu devine.
Te rog să nu te gândești niciodată să lovești sau să împroști prin vreun gând sau vreo faptă dragostea ce ne-a unit atât de curat și sincer până acum. Te rog! Pentru că aceasta înseamnă s-o ucizi și eu nu vreau [acest lucru].
Pentru că trebuie să-ți dai seama că, dacă atât de cuminte cum ești și totuși sunt motive care mă fac să te urăsc uneori, pe nedrept poate, mă întreb dacă aș mai putea oare să stau sau să mă mai apropii de tine vreodată, dacă aș auzi sau aș vedea că tu ai apuca alte căi sau inima ta ar bate și pentru altul.
Dacă ar fi să mă coste chiar viața, durerea ce mi-ar produce-o lipsa ta, eu n-aș putea să te mai suport alături și iubirea mea s-ar închide pentru totdeauna.
De aceea cad în genunchi și spun: Oricât ne-am supăra unul pe altul, iubirea noastră să rămână curată! Să ne păstrăm iubirea cu orice preț.
Chiar dacă vreodată eu sau tu, prin vreo greșeală [anume], nu vom mai merita respectul ce-l datorăm unul altuia, trebuie totuși să ne amintim întruna că acela este drept și cinstit dintre noi, acela e cel care a iubit și iubește cu adevărat, [adică] acela care va păstra iubirea și nu va înstrăina nimic din ea și-și va păstra trupul și inima curate.
Acela [adică], care va continua să trăiască numai și numai pentru imaginea lui[8], păstrându-și corpul curat de orice atingere cu o altă persoană.
Eu nu voi trăda niciodată imaginea ta[9], indiferent ce vei face tu. Eu nu mă voi răzbuna, chiar dacă tu vei încerca să te răzbuni. Dar trebuie să știi că orice încercare de a te răzbuna va aduce îndepărtarea mea [de tine], tăcerea și moartea sentimentelor mele, care astăzi de caută, îți dau ocol și cerșesc de la tine voie, bunătate, dragoste.
Certurile și supărările noastre să fie [doar] între noi. Poate le merităm. Și eu cred că da. Pentru că nici eu, nici tu nu suntem nici buni, nici perfecți. Dar vrem să fim.
Cine este perfect și bun în lume? Nimeni! Noi n-am mai fi oameni dacă nu ne-am mai certa și nu ne-am mai supăra.
Singura mea dorință este ca certurile și supărările să nu ne copleșească[10]. [Numai] astfel sunt și ele bune de ceva.
Ne simțim mai aproape și mai curați după orice discuție sau supărare.
Însă de certurile acestea mă tem și aș vrea să le îndepărtez, fiindcă mi-e frică să nu ne facă să ne urâm. Să nu ne despartă și să ne facă doi vrăjmași.
Și niciodată răul făcut nu se simte mai adânc decât atunci când e făcut de doi vrăjmași, care s-au iubit și se iubesc. Când un rău îți vine de la cel de la care aștepți iubirea și pe care îl iubești…e groaznic!
Tu știi că te iubesc cu acea groaznică simțire ce trece peste legi și moarte. Dar te vei chinui cu mine în dragostea mea. Și tu mă iubești.
Altfel cum ai accepta să te chinuiești alături de mine?! Îmi ierți toată răutatea de care sunt capabil, căci și eu o iert pe a ta!…
Dar îmi vei ierta mereu? Căci mă îngrozesc de mine însumi. Vei fi atât de înțelegătoare și de bună încât să mă ierți mereu? Pe mine, ale cărui mânie și gânduri negre nici viforele morții nu le potolesc, ci mă ațâță.
Căci numai tu poți să mă mângâi!
[1] Îmi voi înfrânge, opri pornirea de a te îmbrățișa.
[2] Poate voi fi mort…
[3] Mă simt mai mult al veșniciei decât al istoriei.
[4] Îmi creează, îmi oferă mereu…momente de revoltă.
[5] Cu sensul: nu trebuie să avem între noi secrete, lucruri nespuse, indiferent dacă ele sunt bune sau rele.
[6] Desăvârșiți duhovnicește.
[7] Dar…
[8] Pentru soțul lui. Pentru că imaginea ta, cartea ta de vizită e soțul tău.
[9] Persoana, iubirea și relația ta cu mine.
[10] Relația, căsnicia.