Răzvan Perșa și Vasile Pop

Doi tineri teologi ortodocși care au început recent să creeze online.

Răzvan Perșa editează un spațiu online dedicat criticismului noutestamentar. A terminat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și acum e la a doua facultate.

Vasile Pop a absolvit anul acesta aceeași facultate de Teologie, a fost olimpic la Dogmatică și creează online Teologie și Cultură.

Le dorim spor în toate!

Din experiența ascetică a Apusului [1]

Textul de mai jos este cf. Anachoritic Traditions of Medieval Europe, edited by Liz Herbert  McAvoy, The Boydell Press, Woodbridge, 2010, p. 22-24.

Cap. Anahoreți din Țările de Jos, de Anneke B. Mulder-Bakker:

Exemplul Sfântului Martin

Când contele Asfried de Hamaland a renunțat la titlul și la viața de familie și a urcat, la o vârstă înaintată, pe scaunul episcopal de Utrecht în 995, avea o mică mănăstire cu o sihăstrie construită în afara Utrechtului, pe râul Eem, pe care a numit-o Hohorst sau Heilingenberg.

În această privință, urma exemplul lui Martin de Tours, care construise un complex [mănăstiresc] similar pe Loire, în Franța.

Ansfried (m. 1010) se plasa, în consecință, în tradiția binecunoscutului Sfânt Martin, prototip/ întemeietor al creștinismului ascetic și eremitic în Europa de Vest și patron/ ocrotitor al bisericii din Utrecht (și al mănăstirii Hohorst de asemenea).

Cu câteva secole înainte de Ansfried, misionarul flamand Amandus (c. 600-c. 680) realizase ceva asemănător. În tinerețea lui, Amandus făcuse un pelerinaj la mormântul Sfântului Martin în Tours și a luat un vas cu pământ sfințit ca binecuvântare pentru anahoreții/ sihaștrii săi din Țările de Jos.

După modelul Sfântului Martin, s-a închis ca un sihastru la Bourges, ca să se pregătească spiritual pentru sarcina de slujitor [al Bisericii]. După o călătorie la Roma, a străbătut ținuturile din Meuse și râurile din Scheldt pentru a organiza creștinii din aceste regiuni.

A fondat mănăstiri și a convertit oameni, uneori la un mod de viață la fel de ascetic ca cel pe care îl trăia el însuși. Între convertiți s-a numărat și Bavo […] Pentru generațiile următoare, Amandus a întruchipat modelul adevăratului eremitism, pentru că s-a retras într-o sihăstrie nu numai la începutul, dar și la sfârșitul vieții sale.

Asemenea lui Ansfried în secolul al X-lea și lui Amandus în secolul al VII-lea, Wulfilaïcus s-a inspirat din pilda Sfântului Martin mai devreme, în secolul al VI-lea.

Apoi a devenit stâlpnic, care s-a pironit pe un stâlp/ columnă în afara Trier-ului. Îi îndemna pe toți trecătorii să se convertească la credința creștină, pentru că oamenii treceau pe lângă stâlpul său când doreau să meargă să slujească în taină idolilor din pădure.

Era ca un spin în coasta episcopilor din regiune. […] El a trebuit să se coboare de pe stâlp și a fost măcelărit.

Asceții menționați mai sus – și mulți alții – au văzut în Sfântul Martin de Tours (c. 316-396) un exemplu minunat pentru ei. […].

Idealurile Părinților pustiei

După cum am spus, Martin de Tours se află în tradiția Părinților pustiei egiptene, din care se trag, pe de o parte, sihaștrii și zăvorâții perioadelor de mai târziu, și, pe de altă parte, monahii. Oricum, ambele forme de viață religioasă din Evul Mediu și-au avut originile/ începutul la Părinții pustiei, oameni ai virtuții din secolele III și IV, care în mod liber și necondiționat și-au dedicat viața slujirii lui Dumnezeu.

[Sfântul] Antonie cel Mare a fost modelul pentru ambele [moduri de viețuire].

Băiat de comitet

Ein Philosoph ohne Arbeit a dat un interviu, într-o zi înnorată, unui hăhăitor mereu în căutare de un altro osso da masticare. Fără doar și poate: an arranged interview. O cacealma românească, așa cum îi șade bine omului când vrea să își schimbe părul…nu și năravurile spurcus.

Pentru că ambii, atât cel mic și îndesat, cât și cel mediu și hăhăitor s-au spurcat la bani.

Însă, ca să vezi întâmplare!, vor să se schimbe din luntrea în care sunt…pentru că gagiul prim, care are „darul limbilor” (adică minte cum vrea poporeanul…dar nu mai are l’autorité)…pentru că asta se duce…și nu se mai întoarce

Bineînțeles o discuție despre ce înseamnă să fii…intelectual! Însă nu și despre ce înseamnă să fii autentic și moral intelectual, om de spirit, om duhovnicesc, om cu coloană vertebrală…adică cu operă.

Für unser Philosoph însă opera e mai mult gălăgie, conjecturi, amintiri dintr-o bravă tăcere bănoasă, șușoteli, perieri pe umăr, aruncarea gunoiului sub ninoleum, miștocăreli la umbra paharului plin, pufozități  de culise et caetera.

Pentru hăhăitorul cu ochelari însă opera înseamnă polvere negli occhi. Pentru că atunci când a văzut că e troppo difficile cu scrisul ăsta…a ajuns la concluzia, că pentru binele politicii e bine să nu mai scrie câteva cărți…ci să slujească binelui public.

Și așa nimeni nu pierdea…nimic

Însă interviul a avut un succes essenzialmente zero. Și aceasta tocmai pentru motivul, deloc de neglijat, că intelectualii noștri s-au dezis (din colțul buzelor) de nemico numero uno…dar nu au dat banii înapoi! Da, primiți de la cel blamat

Pentru că așa a fost și cu comunismul: câțiva morți nevinovați…și restul, vinovații de serviciu s-au…reorientat.

Că „un băiat de comitet” asta face: tace și le face!

Numai că băiatul de comitet…nu e niciodată altceva…decât einen schwarzen Fleck in der Geschichte.

***

Cuvintele sunt mereu…nebănuite:

Ein Philosoph ohne Arbeit = un filosof fără operă (germ.).

un altro osso da masticare =  un alt os de ros (it.)

an arranged interview = un interviu aranjat (en.)

spurcus = murdare (lat.)

l’autorité = autoritate (fr.)

für unser Philosoph = pentru filosoful nostru (germ.)

et caetera = și altele (lat.)

polvere negli occhi = un praf în ochi (ital.)

troppo difficile = prea greu (ital.)

essenzialmente zero = eminamente nul (ital.)

nemico numero uno = inamicul numărul unu (ital.)

einen schwarzen Fleck in der Geschichte = o pată neagră în istorie (germ.)

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [9]

Scrisoarea nr. 19 (20 septembrie 1945)

Fără adrese.

O scrisoare în

6 pagini.

Blue Eyes,

Deși ard în dorința de a te îmbrățișa, mă voi înfrânge[1].

Deși viața mea nu are rost și plăcere fără tine, voi tăcea. Pentru că așa vrei tu, [cea] care nu mai dorești aceste lucruri. Poate fiindcă iubirea ta începe să se răcească.

Totuși o vei simți odată arzându-ți trupul, și atunci, poate, nu voi mai fi[2], și pentru tine va fi mai greu decât azi, pentru mine.

Tu nu vei simți și nu vei înțelege, poate, cum pe mine mă atrag primejdiile și glasul morții, care îi înfioară pe alții. Pe mine [însă] mă încântă și mă atrag.

Căci sunt mai mult din altă lume decât din aceasta[3]. Și lumea aceasta de aceea mă nemulțumește și îmi găsește[4] mereu motive de revoltă, fiindcă o altă lume, perfectă, o am în ochi și în trup, și o doresc.

Iar dacă ție îți reproșez unele lucruri, [fapt] ce te supără, nu înseamnă că tu nu ești curată și cuminte. Pentru că eu am impresia, uneori, că ești un înger, o sfântă.

Însă cele pe care eu le spun sunt adevărate și trebuie spuse, [tocmai] pentru ca să fim conștienți de ele și să nu trăim cu impresia că le putem ascunde.

Nu te teme să stai în lumină cu tot ce e bun și rău în sufletul tău! Teme-te de întuneric [însă]!

Nu trebuie să ascundem nimic. Răul trebuie scos la lumină și denunțat pentru a-l învinge[5].

Eu însumi nu ascund părțile rele [din mine] ci le dau la iveală, pentru ca să le distrug din rădăcini. Căci în lumină mi-e rușine de ele. Și ele mor, căci nu pot rezista luminii.

[Patimile mele] vor să se ascundă și nu le las. Le ucid.

De aceea eu încă susțin, că e normal să ai emoție de bucurie, să devii altfel, mai vioi, mai vorbăreț și să ai gesturi drăgălașe în fața unei persoane simpatice sau frumoase. Nu poți tăgădui acest lucru fiindcă este general omenesc!

Însă tu de ce vrei să-l ții ascuns?

Nu te ascunde de mine! Aceasta mă doare. Scopul poate fi câștigarea simpatiei, a aprecierii, a prieteniei acelei persoane, mai ales când este de sex opus.

E adevărat: eu nu te împiedic de la acest lucru!

Totuși, te previn: e periculos acest joc, care poate însemna o promisiune pentru cel față de care te exprimi [astfel] și o ispită [și] pentru tine.

Dar eu, îngerul meu, vreau să te scot din vremuri și să te duc în veșnicii. Vreau să-ți arăt ispitele și minciunile în care trăim pentru ca să nu te fure vreodată.

Și nu ți le arăt doar ție, ci [și] eu însumi le învăț și mă vindec de ele văzând cât rău aduc.

Dar drumul pe care noi am pornit e greu nu numai pentru motivul că ceilalți ne stau împotrivă ci mai mult pentru că noi nu vrem să fim ca ceilalți. Noi vrem, cel puțin așa cum vreau eu și cred că și tu: să devenim perfecți[6]. Să putem la sfârșitul zilelor noastre, în fața morții și, apoi, în fața lui Dumnezeu, să răspundem cu îndrăzneală, zicând:

„Drumul nostru a fost greu și[7] i-am biruit pe oameni!

Drumul nostru [însă] noi înșine l-am făcut și mai greu, pentru că am voit să aruncăm răul din noi, să ne dezlipim de părțile rele ale trupului și ale sufletului.

Și ne durea, căci ne lipseam atunci și de unele plăceri. Totuși am încercat, și poate am izbutit în parte.

Azi suntem mai buni. Azi, Dumnezeule, nădăjduim că ne vei primi!”.

Și acum te rog, nu pentru fericirea noastră, ci poate spre durerea noastră, totuși spre binele și înălțarea noastră [spirituală] să nu uneltești, prin niciun gând rău, împotriva dragostei noastre!

Căci ea trebuie să rămână așa cum a fost, dacă mai puternică și mai frumoasă nu devine.

Te rog să nu te gândești niciodată să lovești sau să împroști prin vreun gând sau vreo faptă dragostea ce ne-a unit atât de curat și sincer până acum. Te rog! Pentru că aceasta înseamnă s-o ucizi și eu nu vreau [acest lucru].

Pentru că trebuie să-ți dai seama că, dacă atât de cuminte cum ești și totuși sunt motive care mă fac să te urăsc uneori, pe nedrept poate, mă întreb dacă aș mai putea oare să stau sau să mă mai apropii de tine vreodată, dacă aș auzi sau aș vedea că tu ai apuca alte căi sau inima ta ar bate și pentru altul.

Dacă ar fi să mă coste chiar viața, durerea ce mi-ar produce-o lipsa ta, eu n-aș putea să te mai suport alături și iubirea mea s-ar închide pentru totdeauna.

De aceea cad în genunchi și spun: Oricât ne-am supăra unul pe altul, iubirea noastră să rămână curată! Să ne păstrăm iubirea cu orice preț.

Chiar dacă vreodată eu sau tu, prin vreo greșeală [anume], nu vom mai merita respectul ce-l datorăm unul altuia, trebuie totuși să ne amintim întruna că acela este drept și cinstit dintre noi, acela e cel care a iubit și iubește cu adevărat, [adică] acela care va păstra iubirea și nu va înstrăina nimic din ea și-și va păstra trupul și inima curate.

Acela [adică], care va continua să trăiască numai și numai pentru imaginea lui[8], păstrându-și corpul curat de orice atingere cu o altă persoană.

Eu nu voi trăda niciodată imaginea ta[9], indiferent ce vei face tu. Eu nu mă voi răzbuna, chiar dacă tu vei încerca să te răzbuni. Dar trebuie să știi că orice încercare de a te răzbuna va aduce îndepărtarea mea [de tine], tăcerea și moartea sentimentelor mele, care astăzi de caută, îți dau ocol și cerșesc de la tine voie, bunătate, dragoste.

Certurile și supărările noastre să fie [doar] între noi. Poate le merităm. Și eu cred că da. Pentru că nici eu, nici tu nu suntem nici buni, nici perfecți. Dar vrem să fim.

Cine este perfect și bun în lume? Nimeni! Noi n-am mai fi oameni dacă nu ne-am mai certa și nu ne-am mai supăra.

Singura mea dorință este ca certurile și supărările să nu ne copleșească[10]. [Numai] astfel sunt și ele bune de ceva.

Ne simțim mai aproape și mai curați după orice discuție sau supărare.

Însă de certurile acestea mă tem și aș vrea să le îndepărtez, fiindcă mi-e frică să nu ne facă să ne urâm. Să nu ne despartă și să ne facă doi vrăjmași.

Și niciodată răul făcut nu se simte mai adânc decât atunci când e făcut de doi vrăjmași, care s-au iubit și se iubesc. Când un rău îți vine de la cel de la care aștepți iubirea și pe care îl iubești…e groaznic!

Tu știi că te iubesc cu acea groaznică simțire ce trece peste legi și moarte. Dar te vei chinui cu mine în dragostea mea. Și tu mă iubești.

Altfel cum ai accepta să te chinuiești alături de mine?! Îmi ierți toată răutatea de care sunt capabil, căci și eu o iert pe a ta!…

Dar îmi vei ierta mereu? Căci mă îngrozesc de mine însumi. Vei fi atât de înțelegătoare și de bună încât să mă ierți mereu? Pe mine, ale cărui mânie și gânduri negre nici viforele morții nu le potolesc, ci mă ațâță.

Căci numai tu poți să mă mângâi!


[1] Îmi voi înfrânge, opri pornirea de a te îmbrățișa.

[2] Poate voi fi mort

[3] Mă simt mai mult al veșniciei decât al istoriei.

[4] Îmi creează, îmi oferă mereu…momente de revoltă.

[5] Cu sensul: nu trebuie să avem între noi secrete, lucruri nespuse, indiferent dacă ele sunt bune sau rele.

[6] Desăvârșiți duhovnicește.

[7] Dar…

[8] Pentru soțul lui. Pentru că imaginea ta, cartea ta de vizită e soțul tău.

[9] Persoana, iubirea și relația ta cu mine.

[10] Relația, căsnicia.