Facerea

*

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: Septuaginta (LXX), ed. Alfred Rahlfs, Ed. Württembergische Bibelanstalt/ Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1935, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 7.

***

Capitolul 2

1. Şi s-au împlinit/ sfârşit[1] cerul şi pământul şi toată podoaba/ lumea [o cosmos][2] lor.

2. Şi Dumnezeu a împlinit/ a sfârşit în ziua a şasea lucrările Lui [ta erga Aftu], pe care le-a făcut şi S-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui pe care le-a făcut.

3. Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o [ighiasen][3] pe ea, căci S-a odihnit în aceasta de toate lucrările Lui, pe care Dumnezeu a început a le face.

4. Aceasta este cartea facerii cerului şi a pământului [i vivlos/ biblos gheneseos uranu che ghis], când s-a făcut. În care zi, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul

5. [4]și toată verdeaţa câmpului înainte de a se face pe pământ şi toată iarba pământului înainte de a răsări. Pentru că Dumnezeu nu trimisese ploaie pe pământ şi om nu era [pentru] a lucra pământul.

6. Dar un izvor[5] ieșea din pământ şi adăpa toată faţa[6] pământului[7].

7. Şi Dumnezeu l-a zidit[8]/ l-a făcut pe om [luând] ţărână din pământ şi a suflat [enefisisen] întru faţa lui suflare[9] de viaţă [pnoin zois] şi omul s-a făcut întru suflet viu [psihin zosan].

8. Şi Domnul Dumnezeu [Chirios o Teos][10] a plantat paradisul [paradison][11] în Edem [Edem], către răsărituri şi l-a pus acolo pe omul pe care îl făcuse/ îl zidise.

9. Şi Dumnezeu [a făcut] să răsară din pământ încă [și] tot pomul frumos [oreon][12] întru/ la vedere şi bun [calon] întru/ pentru mâncare şi pomul vieţii [o xilon tis zois] în mijlocul paradisului, [cât] şi pomul [care te face] a ști cunoaşterea binelui şi a răului [to xilon tu idene gnoston calu che poniru].

10. Iar râul care ieşea din Edem adăpa paradisul şi de acolo se împărțea întru patru începuturi [is tessaras arhas].

11. Numele unuia/ primului era Fison [Fison]. Acesta înconjura tot pământul lui Evilat [Evilat], căci acolo este aur.

12. Iar aurul pământului aceluia este bun. Și acolo este antraxul [antrax]/ mangalul[13] şi piatra verde [o litos prasinos][14].

13. Şi numele râului al doilea este Gion [Gion]. Acesta înconjoară tot pământul Etiopiei.

14. Şi râul al treilea este Tigris [Tigris]. Acesta curge prin faţa assirilor[15]. Iar râul al patrulea este acest Efratis [Efratis].

15. Şi Domnul Dumnezeu a luat pe omul pe care l-a zidit/ l-a făcut şi l-a pus pe el în paradis, [pentru] a-l lucra pe el și a-l păzi.

16. Şi Domnul Dumnezeu a poruncit lui Adam, spunând: „Din tot pomul [care] este în paradis vei mânca mâncare [vrosi faghi].

17. Dar din pomul cunoașterii binelui şi răului nu veți mânca [u fagheste [16]][17] dintru el. Căci în acea zi [în care] veți mânca din el [cu] moarte veți muri [tanatu apotaniste][18]”.

18. Şi Domnul Dumnezeu a spus: „Nu este bine a fi omul singur [monon]. Să-i facem lui ajutor [voiton] către/ pentru el [cat’ afton][19]”.

19. Și Dumnezeu a zidit/ a făcut din [ţărâna] pământului încă [și] toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus pe ele înaintea lui Adam, [ca] să vadă ce le va numi pe ele. Și tot ce a numit el, Adam, suflet viu [psihin zosan], acesta este numele lui.

20. Şi Adam a numit nume [onomata] tuturor vitelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului. Dar lui Adam nu s-a aflat ajutor asemenea lui.

21. Şi Dumnezeu l-a făcut să cadă în extaz pe Adam [che epevalen o Teos ecstasin epi ton Adam][20] şi să adoarmă [ipnosen]. Şi a luat una [dintre] coastele lui [mian ton plefron aft ] şi a plinit carnea [sarca[21]] în locul ei.

22. Şi Domnul Dumnezeu a clădit [ocodomisen][22] coasta pe care a luat-o din Adam întru femeie [ghineca][23] şi a adus-o/ a condus-o pe aceea către Adam.

23. Şi Adam a spus[24]: „Acum este acest os din oasele mele şi carne din carnea mea[25]. Aceasta se va numi femeie [ghini], căci din bărbatul ei a fost luată ea [ec tu andros aftis elimfti afti].

24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi va fi credincios față de/ va fi unit [proscollitisete][26] cu femeia lui și vor fi cei doi într-un trup[27]”.

25. Şi cei doi erau goi, şi Adam şi femeia lui, şi nu se ruşinau.


[1] În ed. Biblia 1688: să săvârșiră. În ed. BOR 1914: s-au săvârșit. În ed. BOR 1939: s-au desăvârșit. În ed. BOR 1988: s-au făcut. În ed. BOR 2001: s-au împlinit. În ed. LXX-Polirom: au fost desăvârșite.

[2] În ed. Biblia 1688, BOR 1914 și 2001, LXX-Polirom: „și toată podoba lor”. În ed. BOR 1939 și 1988 găsim: „şi toată oştirea lor”.

ÎPS Bartolomeu Anania spune în n. h, p. 23, că aparţine textului ebraic această sintagmă. Și e adevărat, pentru că în WTT găsim: vecal-țebaam. El a rămas la: „toată podoaba lor”, conform VUL [omnis ornatus eorum]. Aici apare pentru prima dată în Sfânta Scriptură ideea de cosmos.

[3] Aici apare pentru prima dată în Sfânta Scriptură ideea de sfințire.

[4] Dacă ed. Biblia 1688 și BOR 1914 urmează LXX, ed. BOR 1939 aduce în prim plan o altă variantă textuală: „Nici un copăcel nu era pe pământ și nici o buruiană nu răsărise…”.

Ed. BOR 1988 o preia: „Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli…”, la fel și ed. BOR 2001: „pe pământ încă nu era niciun copăcel, și nici o buruiană încă nu odrăslise”.

Însă varianta propusă de ed. BOR 1939, 1988 și 2001 e regăsibilă în VUL, care vorbește despre „omnes virgultum agri” [„tot tufișul/ desișul câmpului”…pe baza căruia se poate susține copăcel sau pomișor], cât și în MGK: „și toți copacii [ta fita] câmpului mai înainte de a se fi făcut pe pământ și toată iarba câmpului mai înainte de a încolți”.

[5] Dacă ed. Biblia 1688 și BOR 1914 vorbiseră despre izvor, în ed. BOR 1939 se vorbește despre aburi. În ed. BOR 1988 și 2001 despre abur. Aburi sau abur ieșea din pământ și umezea pământul. Însă MGK vorbește despre aburul [o atmos] care adăpa toată fața pământului.

VUL vorbește despre fons [izvor], WTT despre un abur [ved], NRS despre a stream [curs de apă, șuvoi, izvor], NRV [un vapore: un abur], LSG [une vapeur: un abur], L45 [ein Nebel: o ceață, o boare].

[6]Apare aici, pentru prima dată în textul Sfintei Scripturi, substantivul prosopon [față, înfățișare, prezență, persoană].

[7] În ed. Biblia 1688 și BOR 1914 s-a tradus fidel verbul epotizen al LXX: „adăpa”. În ed. LXX-Polirom: şi stropea toată faţa pământului.

[8] În ed. Biblia 1688.

[9] L-am tradus pe pnoin cu vânt, suflare, adiere.

[10] Apare pentru prima dată în Sfânta Scriptură această sintagmă.

[11] Fără majusculă, forma de față [Ac., sg.] apare de 4 ori în LXX: Fac. 2, 8; 2, 10; Iisus Sirah 24, 30 și Is. 51, 3.

În WTT se vorbește despre o grădină în Eden [gan be Eden], fapt pentru care găsim această variantă textuală în ed. BOR 1939 și 1988. În ed. BOR 1914: „Raiu în Edem” iar în ed. BOR 2001: „un rai în Eden”.

[12] Ideea de frumos/ plăcut apare pentru prima dată în Sfânta Scriptură aici.

[13] Antrax/ mangal = cărbune. În ed. Biblia 1688 însă se vorbește despre rubin și nu despre antrax ca în LXX. Tot despre rubin (piatră prețioasă de culoare roșie) vorbește și ed. BOR 1914. În ed. BOR 1939 găsim bdeliu, care e o rășină. A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Bdellium. Tot despre bdeliu vorbește și ed. BOR 1988 și 2001. În ed. GBV 2001: bedelium, pe când în ed. LXX-Polirom: „piatra neagră”.

Din VUL, unde găsim subst. bdellium [clei aromatic/ mir], a intrat în edițiile noastre bdeliu.

[14] Ed. Biblia 1688 urmează aici LXX: „piatra cea verde”. La fel și ed. BOR 1914. Odată cu ed. BOR 1939 însă se vorbește despre onix (piatră semiprețioasă, de culoare neagră, cu striații albe, roșii, cenușii etc.). Tot onix este și în ed. BOR 1988 și 2001, GBV 2001. În ed. LXX-Polirom: [piatra] „cea verzuie”. Și e o preluare tot a VUL: „lapis onychinus” [piatra de onix].

[15] Transliterare a N. pl.: Assiri.

[16] O poruncă pentru amândoi, deşi Sfânta Eva nu fusese încă creată. Porunca postului a dat-o pentru amândoi.

[17] Se folosește persoana a II-a plural, incluzând-o aici și pe Sfânta Eva, deși în versetul anterior s-a folosit persoana a II-a singular, adică cu referire doar la Sfântul Adam.

[18] La fel şi prorocirea morţii: are în vedere mai mult de o persoană.

[19] Ed. Biblia 1688: „ajutoriu cătră dânsul”, fiind fidelă LXX. În ed. BOR 1914: „ajutor asemenea lui”. În ed. BOR 1939: „un ajutor de potriva lui”. În ed. BOR 1988: „ajutor potrivit pentru el”. În ed. BOR 2001 și ed. LXX-Polirom: „ajutor pe potriva lui”.

[20] Din păcate nicio ediție românească nu traduce fidel LXX, pentru că niciuna nu vorbește despre căderea în extaz a Sfântului Adam. Adică despre vedenia pe care a avut-o atunci când a fost zidită Sfânta Eva.

În ed. Biblia 1688: „Și puse Domnul Dumnezău pre Adam somnu, și adormi”. Însă LXX vorbește despre ecstasin [extaz] și despre ipnosen [somn] și nu de două ori despre somn. Însă ed. Biblia 1688 traduce aici textul din VUL: „inmisit ergo Dominus Deus soporem in Adam cumque obdormisset”, care vorbește despre căderea/ intrarea în somn și despre somn.

Același text avem și în ed. BOR 1914. În ed. BOR 1939 și 1988 se vorbește despre „un somn greu”. În ed. BOR 2001: „un somn adânc”.

Însă MGK vorbește despre extaz ca și LXX, LXE [a trance// un extaz], pe când, despre somn, vorbește L45 [Schlaf], SRV [sueño], NRV [un profondo sonno// un somn profund/ adânc] și LSG [un profond sommeil// un somn profund/ adânc], NET și NAS [a deep sleep// un somn adânc].

[21] Prima apriție textuală în LXX.

[22] Idem.

[23] Idem.

[24] Se aude, pentru prima dată, şi glasul omului în Sfânta Scriptură!

[25] Primele cuvinte ale omului au fost, cu alte cuvinte: Iată osul şi carnea din mine! Iată femeia! Iată viaţa! Iată comuniunea! Când a văzut pe cea care era din el, Sfântul Adam a văzut comuniunea dar şi descendenţa.

Când spunem Prea Sfânta Treime spunem dragoste desăvârșită, adică comuniune desăvârșită. Când spunem om, spunem comuniune, avântul după comuniune, după împlinire.

A recunoscut-o ca venind din sine. S-a recunoscut pe sine în ea.

Pentru că în legătura cu ceilalţi ne descoperim pe noi înşine, ne vedem în ei, în iubirea sau avertismentul lor.

Comuniunea e regăsire de sine, nu pierdere în imensitate. Comuniunea te personalizează, te întoarce spre tine, tocmai pentru ca să priveşti prin alţii adevărul despre tine şi despre ei.

Nu te ghidezi în comuniune numai după părerea ta, ci te deschizi părerilor multiple.

Multiplicitatea ideilor care te cizelează, care creează unicitatea şi unitatea ta personală. Eşti cineva inconfundabil, pentru că ai trăit fondul tău personal ca unul deschis multor înţelegeri convergente.

[26] Acest viitor pasiv poate fi tradus în trei feluri: 1. se va lipi foarte strâns; 2. va fi credincios față de și 3. va fi unit.

[27] În loc de trup, în LXX avem: sarca/ carne. Dacă vrem să studiem Epistola către Efeseni şi să amplificăm relaţia dintre Hristos şi Biserica Sa trebuie să plecăm de aici, de la această profeţie dumnezeiască.

Sfântul Adam profeţeşte despre Taina Sfintei Cununi înainte de a fi multiplicată fiinţa una în mai multe persoane, prin naşterea de fii.

Transmiterea genetică, descendenţa apare aici: în Fac. 2, 23-24. Cea care a fost făcută din el e numită femeie şi e recunoscută ca deofiinţă cu sine. Deofiinţimea umanităţii apare în prima rostire umană. Transmiterea caracterelor umane, neamul, începe de acum, deşi Sfânta Eva e creată dintr-o coastă a Sfântului Adam şi nu prin naştere. Femeia e luată din bărbat.

Şi Sfânta Biserică va fi luată din coasta lui Hristos Dumnezeu: căci sângele şi apa ce au curs de acolo au creat Sfânta Biserică. Trupul lui Hristos e Sfânta Biserică. Ea e luată din El, e ţinută de El, se înmulţeşte mâncându-L pe El, hrănindu-se cu Trupul și Sângele Său.

Şi în LXX nu se spune că bărbatul îşi va lua femeie părăsindu-şi părinţii, ci omul. Omul ca un fapt generic.

Fiul lui Dumnezeu va părăsi sânurile părinteşti – deşi niciodată nu S-a despărţit de Tatăl şi de Duhul – şi S-a făcut Carne, S-a făcut Trup. El S-a unit cu Biserica Sa, încât El şi Biserica nu sunt doi, nu sunt două entităţi separate, ci sunt asemenea unui singure cărni, a unui singur Trup.

De aceea am spus, că taina Dumnezeieștii Biserici e profeţită aici, în aceste prime cuvinte dumnezeieşti ale omului, şi odată cu ea şi întruparea Fiului lui Dumnezeu, cât şi tot procesul de răscumpărare al lumii.

Bărbatul pleacă de acasă, se desparte de iubirea părintească sau se distanţează de ea oarecum, pentru o iubire conjugală, care face din el şi din soţia lui o unitate indestructibilă, prin efortul celor doi, ajutaţi de harul dumnezeiesc.

Până nu pleci, până nu te urneşti din loc, până nu te decizi să creezi împreună cu altcineva o căsnicie nu poţi să înţelegi frumuseţea acestei unităţi.

Dezideratul Sfintei Cununii e o urcare în transcendenţa chemării lui Dumnezeu, o unificare atât personală, în Duhul Sfânt, cât şi una comunitar-comunională cu soţia ta şi cu copiii tăi şi cu toată lumea.

Nu trebuie neapărat să pleci, să îţi uiţi părinţii, familia în care te-ai născut pentru ca să te însori. Ci textul de aici ne cheamă la luarea unei decizii hotărâte, stabile, irevocabile pentru proiectul unificării conjugale prin harul dumnezeiesc.

Căsătoria e un proiect tainic, pentru că în el lucrează, mai mult sau mai puţin sesizabil, Dumnezeu, Care conduce pe cei doi la o tot mai mare întrepătrundere reciprocă, iradiere reciprocă, încât nu se mai pot recunoaşte pe ei înşişi. Preschimbarea interioară dumnezeiască a celor doi e frumuseţea unităţii precizate de capitolul al 5-lea de la Efeseni.

În Taina Sfintei Cununi se pune început şi, în acelaşi timp, se amplifică legătura de dragoste a celor doi. Pe de o parte iubirea era dar, în acelaşi timp, se sădeşte în cei doi.

Harul iubirii coboară şi intersectează continuu pe cei doi, îi sprijină pentru a ajunge o unitate divino-umană, care e chemată să se includă în unitatea fiecăruia cu Hristos, care formează legătura indestructibilă a fiecăruia cu Hristos şi a lui Hristos cu Biserica Sa, care e formată din toţi cei care cred în El cu adevărat şi rămân în El.

Did you like this? Share it: