Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [16]

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a…
***

„trebuia ca omenirea să fie pregătită în timpuri”, p. 215/ cuvântul lui Dumnezeu se întipărește în cei Sfinți „nu prin auzul trupesc”, ci el se întipărește în rațiunea lor, în tăcere, p. 216/ „a auzit un glas duhovnicesc apărut în inimă”, Ibidem.

*

Poporul asculta cuvintele Domnului și nu le înțelegea, și privea la faptele Sale minunate și nu le vedea, p. 217/ curățirea Sfântului Isaia, Ibidem.

*

Cap. al 7-lea, de la p. 221…/ Siria = Aram în dialect ebraic, p. 221/ Israel = Efraim, Ibidem/ Aram = semețit, Ibidem/ semețirea e formată din părerea de sine și înălțarea de sine lăudăroasă, p. 222.

*

Omul sfânt își curățește semețirea „prin cuvintele adevărului și prin puterea Duhului, surpând toată trufia [din ființa lui n.n.] care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu”, p. 222.

*

Ahaz = posesie, p. 223/ Ioatam = desăvârșirea lui Iahve/ Dumnezeu, Ibidem/ Ozia = puterea lui Iahve, Ibidem/ Pecah = deschidere și Remalia = semețit de circumcidere/ de tăierea împrejur, Ibidem/ Tabeel = Dumnezeu este bun, Ibidem.

*

„Este însă propriu celor care atacă Biserica să-și atribuie că predau cele despre Fiul lui Dumnezeu și printr-o asemenea vorbire frumoasă să-i înșele pe cei nevinovați”, p. 223.

*

„De aceea, cred că Profeții au perceput cuvântul lui Dumnezeu nu cu auzul sensibil, prin aerul lovit [de sunete n.n.], ci pentru că sufletul rațional are urechi”, p. 224, are capacitatea de a auzi, de a înțelege, de a vedea, de a simți și gusta cele duhovnicești.

*

„strălucirea luminii adevărate”, p. 224, a luminii dumnezeiești/ lumina dumnezeiască a luminat rațiunea Profeților, Ibidem.

*

Vederea dumnezeiască: „când sufletul devine [pregătit] pentru contemplarea celor dumnezeiești, dezlegându-se de unirea cu trupul, se spune că iese”, p. 224, din trup spre vederea slavei Sale.

 *

„ieșirea cea mai desăvârșită este ridicarea din toate cele trupești, care sunt numite pământ, și fuga  de cele sensibile, care sunt numite neam și întoarcerea de la viața vinovată, în care a locuit mai înainte”, p. 224-225.

*

Iașuv = cel care se întoarce, p. 225/ putem ieși din patimile trupului, Ibidem/ „să nu ne temem de [puterea] de convingere a elinilor, nici de calomniile eterodocșilor, care sunt două lemne, mai degrabă doi [tăciuni] arși, care și-au pierdut vigoarea”, p. 226.

 *

Pedeapsă și mângâiere, p. 227/ Iudeea = mărturisirea lui Dumnezeu, Ibidem/ „Sacul este simbolul pocăinței”, p. 228/ Cf. n. 1130, p. 228: Damasc = sânge [peste] sacul de umilință/ „Trebuie, într-adevăr, să avem credință în Scripturi, ca unele care conțin sensul dumnezeiesc”, p. 229/ „mai întâi trebuie să crezi cu o credință simplă în Scripturi, că sunt insuflate de Dumnezeu și folositoare, apoi să urmărești detaliat și critic sensul aflat în ele”, p. Ibidem.

*

„cel care este instruit printr-un slujitor în voia dumnezeiască în cele din urmă, înaintând, va putea și el însuși să primească vestirile Domnului”, p. 229. Însă, în același timp, au existat oameni Sfinți care au fost „învățați mai întâi de Dumnezeu și nu prin oameni” și fiind curați au primit „arătările [descoperirile/ revelațiile n.n.] Duhului. Asemenea erau Avraam, Moise, Ilie, Ieremia și cei asemenea lor”, Ibidem.

*

Viața Sfântului Iona Profetul cuprinde „sensul mistic al celor petrecute [cu Hristos n.n.], coborârea [Sa] în Iad și înălțarea [Lui] iarăși din morți”, p. 229-230.

*

„Scriptura le numește semne pe cele paradoxale și care arată un sens mistic”, p. 230.

 *

Semnul Fecioarei, p. 230/ „Cuvântul [Cel] mai presus de ceruri, Care este dincolo de orice stăpânire și putere, Cuvântul Care era la început la Tatăl și Care era Dumnezeu”, Ibidem/ „omul lui Dumnezeu”, p. 231.

*

Venirea Cuvântului, p. 232/ Sfântul Moise ca „mijlocitor” al Legii, Ibidem/ despre împotrivirea evreilor vizavi de Is. 7, 14, unde au schimbat pe Fecioară cu Tânără, Ibidem/ Însă nașterea Fecioarei e paradoxală, Ibidem.

*

„Iar dacă nu este fecioară cea care naște [Maica lui Dumnezeu n.n.], cum să fie acesta semn? Și dacă nașterea nu este mai dumnezeiască decât la mulți, cum [să fie aceasta] venirea lui Emmanuel?”, p. 233.

 *

„starea lui Adam înainte de păcat…era în necunoașterea răului din experiență”, p. 234.

 *

„musca este o viețuitoare care își are existența din excremente, fiind un neam [de viețuitoare n.n.] neplăcut și dezgustător pentru oameni”, p. 235.

 *

„Albina este o vietate mică și slabă, care moare atunci când se răzbună. Căci îndată ce introduce acul, moare din cauza loviturii. Și pe cel afectat îl vatămă puțin, dar pe sine se lipsește de viață”, p. 235-236.