Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [21]

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a…

***

Omul nobil = cel care are comuniune cu Dumnezeu, p. 309/ Hristos este „din sămânța lui David după trup”, Ibidem/ apropierea și depărtarea de Dumnezeu ca niște consecințe ale faptelor noastre, p. 309-310.

*

„Cei care [sunt] supuși desfrânării, cei stăpâniți de mânie și cei înrobiți de lăcomie nu vor ca Domnul să împărățească peste ei, și, pe cât [ține] de voia lor, Îi refuză Împărăția”, p. 311.

*

„durerea ascuțită este suferința apărută în timpul nașterii în părțile vitale [ale femeilor] care nasc”, p. 311/ schimbarea culorii feței în timpul fricii, Ibidem/ „Iar noapte este viața aceasta, în care faptele rușinii sunt ascunse”, Ibidem/ „Cel care umblă în lumina poruncilor lui Hristos, [acela] este zi”, p. 312/ despre stele și constelații, p. 312-313/ nesăbuința, p. 314/ Canaan = ca o zguduitură, Ibidem.

*

„este greu să fie păstrată în firea umană curăția inimii”, p. 314/ „Orice păcat e nesăbuință și odraslă a nesăbuinței”, p. 315, a îndrăznelii păcătoase.

Nu îmi amintesc să mai fi întâlnit substantivul nesăbuință în vreo traducere românească recentă. El a cam dispărut din limbajul obișnuit…pentru că folosim, cel mai adesea, pe imprudență…pe neatenție…pe lipsă de cuviință…de moralitate.

*

„semeția este sora fărădelegii”, p. 315/ „cel nedrept este semeț față de dreptate și se trufește față de ea”, Ibidem/ „smerirea nesăbuinței celor semeți”, Ibidem.

*

Sufir = o țară de neam indian, p. 315/ În n. 1667, p. 315, traducătorul nostru spune că e vorba de Ofir, considerată, de obicei, ca fiind Etiopia.

*

În p. 315-316 nu e vorba despre aurul nelămurit (o eroare de redactare), ci despre cel lămurit, care e purificat de amestecuri.

*

„Temelia pământului nu este cunoscută firii omului, după cum aflăm din Iov”, p. 316/ despre pământ, p. 317/ cer = Puterile cerești, Ibidem/ „Puterile cerești sunt în acord cu urgia dreaptă a lui Dumnezeu”, Ibidem/ Madai = măsurătoare, p. 318/ înțelepciunea ca femeia de care Dumnezeu este îndrăgostit, p. 319/  „ziua răsplătirii”, Ibidem/ zdrobirea de piatra Hristos a pruncilor minții babilonice, amestecate, a ideilor în care s-a amestecat intenția/ dorința de păcătuire, Ibidem.

*

„Învățăturile rele” trebuie lovite de „cuvântul adevărului”, p. 319/  „umilirea Babilonului”, p. 320/ „trista pustiire”, Ibidem/ „Ecoul înseamnă pustiirea extremă”, p. 321/ sirenele mitologiei, Ibidem/ despre struți, Ibidem.

*

Aquila a pus semnul de egalitate între sirene și struți, p. 321.

*

Iar pe onocentaurii despre care vorbește LXX și Aquila, Sfântul Vasile îi egalizează cu „un neam de demoni îmblăniți și întunecați la înfățișare, a căror faptă este să umble neliniștiți, să nu stea deloc cu picioarele și nici să nu se folosească de cuget”, p. 321. Ideea e că acest neam de demoni așa le apare/ așa li se arată oamenilor: ca fiind niște monștri îmblăniți.

*

Există mai multe pustiuri Sodoma…și Sodoma înseamnă orbire sau pustiire…dar are și conotații pozitive: liniște adâncă, asemănare, chemare, temeliile lor…, p. 322.

*

Gomora = măsură și răzvrătire, p. 322/ „distrugerea orbirii este începutul vederii”, Ibidem.

*

Necesitatea, soarta și destinul, accentuează Sfântul Vasile, sunt concepții păgâne, p. 322/ „astrologia este o invenție a caldeilor”, Ibidem/ prin astrologie se neagă providența/ purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de oameni, Ibidem.

*

„sălaș al duhurilor rele”, p. 323/ sufletul confuz este sufletul bântuit de ecoul părăsirii lui Dumnezeu, Ibidem/ demonii, prin „chemarea cu glasul”, prin vorbe și prin cântece, produce desfrânare în suflete, Ibidem/ negarea miturilor păgâne, Ibidem.

*

„Demonii, care produc în noi diverse păcate, se spune că dansează…[…] [Căci] demonii, folosindu-se de noi ca de niște măști, acum dansează ca un furios, acum ca unul care dorește și este agitat de plăcerea trupului, altădată ca un mincinos. Și astfel ne facem primitori ai lucrării felurite ale demonilor, schimbându-ne după dorința acelora inima noastră și mădularele trupului”, p. 323-324.

*

Despre arici: „un animal care are în jur țepi în loc de peri, [și care este] greu de prins și viclean”, p. 324.

*

Cap. al 14-lea al cărții începe odată cu p. 325./ despre prozelit, Ibidem/ „Lucifer, cel care a căzut din cer”, p. 326/ Demonul sau „cel rău nu are necurăția în alcătuirea [firii lui], ci pentru că s-a mânjit de sânge, distrugând pământul Domnului și ucigând poporul prin păcat”, Ibidem/ firea omenească asemănată cu o haină, Ibidem.

*

„Probabil înainte de a fi omul creat, i-a fost lăsat și diavolului loc de pocăință și dacă vanitatea, chiar dacă era o boală mai veche, ar fi fost totuși îngrijită, [iar el] s-ar fi vindecat prin pocăință, se putea ca el să fie repus [în starea de] la început”, p. 327.

*

Omul care e „sămânță rea” e cel care se face exemplu de păcătuire pentru alții, p. 328/ rodirea faptelor bune, p. 329/ „Răul este o ridicare a răutății”, Ibidem, o răutate în act, în acțiune, în derulare…/ rămășița păcatului, amintirea lor…naște alte păcate, p. 329-330.

*

Vorbirea în pilde a Scripturii, p. 330/ șerpii = saducheii și fariseii; vulpea = Irod; caii în rut/ în călduri = cei iubitori de păcate; oile = oameni lipsiți de răutate; iezii = cei fără comuniune și zgârciți, Ibidem/ aricii = cei bogații, p. 330-331/ țară/ țarină = inima cea bună, p. 331.