Istoria începe de oriunde o privești [5]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde o privești
***
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a.
***
Istoria este memorie. Memoria istoriei însă se zbate între penurie de date, mistificări și relatări corecte.
Cum intuim adevărul din oceanul de necunoscute? Pentru câți oameni istoria are mai multe cunoscute decât necunoscute?
*
Părintele profesor Dumitru Stăniloae adormea la București, la început de toamnă, pe data de 4 octombrie 1993, pe la 11 seara[1].
Și ultimele sale cuvinte consemnate sunt: „Hai să vorbim…”[2]. Adică: Să fie dialog! Să nu se întrerupă dialogul dintre noi…
La finalul prohodirii din fața Palatului patriarhal: sicriul său, care exprima „smerenia și modestia care l-au caracterizat toată viața”[3].
Lidia și Dumitraș, fiica și nepotul părintelui Dumitru, sunt duși la cimitir în acea zi cu microbuzul lui Sorin Dumitrescu[4].
„Era nespus de liniștitor să simți ațintite asupra ta priviri pline de simpatie, și nu căutări piezișe”[5], răutăcioase.
Ultima locație în care a trăit părintele profesor: str. Cernica, nr. 6, etajul 1[6]. Și e îngropat în cimitirul Mănăstirii Cernica, aproape de Biserica din cimitir.
Fiica părintelui îndreaptă ziua de naștere a acestuia: 16 noiembrie 1903 (nu 17!), în comuna Vlădeni, județul Brașov[7], ca „fiu mezin al lui Irimie și al Revecăi Stăniloae”[8].
În Wikipedia găsim data de 16 noiembrie 1903[9], adică forma corectată de către fiică.
Părintele profesor Ioan I. Ică jr., în a treia ediție a cărții Mică dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica (titlul francez fiind, de fapt: Ose comprendre que Je t’aime[10]), citând Persoană și comuniune. Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea vârstei de 90 de ani, ed. Sibiu, 1993, indică drept zi de naștere: 17 noiembrie 1903[11]…adică data incorectă.
Grafia numelui de familie: Stăniloae. Însă în ultimii ani ai vieții, părintele Dumitru a adăugat un i la numele său de familie…rezultând forma Stăniloaie[12]. Formă care apare, după cum am văzut, și pe crucea mormântului.
În 1982 părintele Dumitru a fost în USA[13]. Prietenia sa cu ÎPS Nicolae Bălan[14], care a adormit în 1955[15]. De la Paris a luat „fotocopiile manuscriselor originale ale Sfântului Grigorie Palama”[16].
În 1928 a devenit Doctor în Teologie iar în 1929 profesor la Academia Teologică din Sibiu. Nu avea nici 27 de ani[17]…
În 1937 a devenit rectorul Academiei Teologice din Sibiu în locul PS Nicolae Colan, care e hirotonit episcop de Cluj[18].
În 1947, în toamnă, s-a mutat cu familia la București[19]. A fost forțat să o facă…
Nu a fost legionar. „Niciodată și în niciun fel tata n-a fost implicat în politică și n-a simpatizat cu culorile vreunui partid”[20].
Părintele Dumitru avea și cunoștințe de limbă rusă[21]. Petru Groza îl antipatiza[22].
Relațiile „foarte reci”[23] cu patriarhul Justinian Marina. „De la început el [i]-a arătat tatei o răceală, aș spune chiar antipatie”[24]. Iar „tatei i-a lipsit dintotdeauna știința de-a se pune bine cu cei mari. Nu se pricepea nici să lingușească, nici să de-a cu periuța, după cum atât de plastic se spune”[25]. Adică nu știa „să profite”…pe măsura operei și a personalității sale.
Când a venit la București, părintele Dumitru publicase deja 4 volume din Filocalie.
Avea o situație materială dezastruoasă[26].
„A încercat să ceară de câteva ori audiență la patriarh. Existau case parohiale cu locuințe libere. Dar n-a fost primit niciodată. După cum spuneam, patriarhul n-avea timp. Astfel că pentru Stăniloae nu s-a găsit niciodată o altă locuință și a stat acolo aproape treizeci de ani, până când a reușit să-și cumpere cele două cămăruțe din strada Cernica”[27].
A fost ridiculizat la Institutul Teologic din București (astăzi Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian Marina) pentru faptul că e „mistic”[28].
„N-a bruscat niciodată intimitatea nimănui”[29].
A fost arestat în noaptea de 4 septembrie 1958[30]. „Condamnat la cinci ani muncă silnică, cinci ani degradare civică și confiscarea averii pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale”[31].
Recursul: 21 ianuarie 1959[32].
Când a fost eliberat din închisoare era iarnă[33]…În închisoare a fost operat de hernie fără anestezie[34].
În 1976 a putut să reînceapă tipărirea Filocaliei[35]. În 1978 a tipărit Dogmatica iar Ascetica și Mistica în 1981[36].
Prima ieșire în străinătate: primăvara lui 1967, în Germania, la Universitatea din Freiburg, unde a ținut conferințe[37].
După ce primise titlul DHC [Doctor Honoris Causa] la Salonic, Belgrad, Atena, Paris și distincția Crucea Sfântul Augustin la Londra…„de-abia în 1992 a primit titlul de mai sus și la Universitatea din București după ce, cu un an înainte, fusese numit membru de onoare al Academiei Române”[38].
[1] Lidia Ionescu Stăniloae, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, col. memorii/ jurnale/ convorbiri, Ed. Humanitas, București, 2000, p. 379.
[2] Idem, p. 8.
[3] Idem, p. 9.
[4] Idem, p. 13.
[5] Ibidem.
[6] Idem, p. 15.
[7] Idem, p. 17.
[8] Ibidem.
[9] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_St%C4%83niloae.
[10] În traducere: „Îndrăznește să înțelegi că Eu te iubesc”.
[11] Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard și Pr. Dumitru Stăniloae, Mică dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, ed. a III-a, trad. [din lb. fr.] de Maria-Cornelia Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 5.
[12] Lidia Ionescu Stăniloae, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, ed. cit., p. 17-18.
[13] Idem, p. 29.
[14] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_B%C4%83lan.
[15] Lidia Ionescu Stăniloae, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, ed. cit., p. 39.
[16] Idem, p. 42.
[17] Idem, p. 45.
[18] Idem, p. 57.
[19] Idem, p. 59.
[20] Idem, p. 96.
[21] Idem, p. 139.
[22] Idem, p. 163.
[23] Idem, p. 166.
[24] Ibidem.
[25] Ibidem.
[26] Idem, p. 168.
[27] Idem, p. 174.
[28] Idem, p. 184.
[29] Idem, p. 210.
[30] Idem, p. 255.
[31] Idem, p. 263.
[32] Idem, p. 264.
[33] Idem, p. 275.
[34] Idem, p. 277.
[35] Idem, p. 290.
[36] Ibidem.
[37] Ibidem.
[38] Idem, p. 336.
Sarut mana, Parinte, pentru toate bucuriile pe care ni le daruiti!Spune psalmistul: „Gustati si vedeti ca bun este Domnul…”Daca ar trebui sa spun in cateva cuvinte ce inseamna pentru mine parintele Staniloae, la nivelul meu destul de scazut de intelegere, as spune doar atat:Cum pot Eu sa-ti daruiesc tie, omule, cerul si pamantul si tot ceea ce Eu am creat pentru a imparti cu tine, daca tu nu vrei sa gusti?
Daca tu nu poti, pentru ca esti atat de legat de iluzia unei vieti pieritoare, a unei lumi iluzorii?Probabil ca parintele Staniloae a simtit durerea, suferinta Creatorului pentru neputintele noastre, de aceea si cuvintele sfintiei-sale, ca dealtfel intreaga sa opera (atat cat mi-a fost mie dat a o cunoaste si intelege), ne ajuta sa trecem dincolo de lumea vazuta si perceputa prin simturile noastre alterate de pacat, sa putem sa-L cunoastem si sa-L simtim pe Domnul in viata noastra asa cum este El – prezent intru toate ale Sale.
Sfantul Simeon Noul Teolog, parintele Sofronie Saharov si parintele Dumitru Staniloae sunt dragi inimii mele pentru ca prin sfintiile lor S-a descoperit Domnul in viata mea, atunci cand oamenii ma ocoleau pentru intrebarile pe care le puneam sau se uitau banuitori la mine pentru eventuale interese ce s-ar fi ascuns dupa neputinta pe care o afisam uneori.
A fost nevoie sa aud de trei ori in suflet glasul care-mi spunea, atunci cand imi pusesem toate sperantele, viata si sufletul doar in mainile Domnului si ale binecuvantatei Sale Maici, ca „Eu te voi calauzi pe tine…”Nu puteam crede si nici accepta asa ceva in ruptul capului; din scurtele mele lecturi stiam ca nu trebuie sa dau nici un fel de crezare, citisem despre formele inselarii si ma temeam.Insa de atunci viata mea avea sa se schimbe complet. Pentru ca simteam ajutorul, ocrotirea si calauzirea Lui in viata mea de zi cu zi.
In relatiile cu ceilalti, in lecturile care se completau una pe cealalta, in acele intamplari deloc intamplatoare in care eram condusa pas cu pas, potrivit cu nivelul meu de perceptie a lucrurilor, de catre cineva care dezvaluia treptat o lume pe care pana mai ieri o cream doar plasmuire a mintii mele.
Sensibilitate, delicatete, blandete, bunatate si iubire pe care o primesti dar pe care nu poti s-o tii doar pentru tine ca te sufoci – aceasta este ortodoxia. Este Viata insasi. Numele ei este Hristos. Si atunci cand afli ca daruind dobandesti, cum sa nu-ti vina sa strigi din toata inima ta, la fel ca psalmistul: „Al Tau sunt Doamne, mantuieste-ma!”?Sa va daruiasca Domnul Dumnezeul nostru bucuriile Sale necuprinse in toate lucrurile sfintiei voastre!
Intr-adevar, istoria incepe de oriunde o privesti.Poate incepe oricand, oriunde si pentru oricine doreste cu adevarat sa guste Viata cea adevarata!
Pastrez aceeasi dragoste intru Hristos si recunostinta pentru tot ceea ce faceti si pentru faptul ca sunteti primul parinte care a acceptat sa vorbeasca cu mine – direct si indirect – despre lucruri care depaseau limitele intelegerii mele.
Anul trecut, in Joia cea Mare, ma aflam in mijlocul bisericii cand parintii au adus Sfanta Cruce din Altar; o durere sfasietoare a cuprins atunci sufletul, o durere care nu poate fi descrisa in cuvinte.
La scurt timp am simtit nevoia sa ingenunchez alaturi de Cruce, acolo unde ma aflam atunci.
Cand nici ingenuncherea nu a fost suficienta, m-am ghemuit instinctiv.
Insa a trebuit sa fac un fac inapoi, durerea devenise coplesitoare si nu am mai putut rezista.