Moto: „Laurean, o, tu, copil al imposturii crase!”…

*

Cerșește cu copilul în brațe…dar are tupeu de femeie întreținută.

Curați, aranjați, copilul sănătos…dar să nu i-o zici de la obraz că e hoață…că își dă jos milogeala din pod…și trece la teologie stradală

O citez: „Că da, Dumnezeu nu vă ajută vouă, preoților care nu dați…și ne ajută nouă, ălora săraci”…

Da, ălora săraci…dar nu hoți!

Care nu fac din cerșetorie…un mod de hoție.

Însă n-a știut…înainte de a fi neam prost…să te abordeze ca pe un preot…dar a știut după aceea să îți scoată ochii…țigănește…ca la ușa cortului…

*

Femeile (de un anumit tip…care are câteva tipuri auxiliare), primăvara, încearcă să se întreacă cu vitrinele cu carne.

Fleică lângă fleică, lângă fleică, lângă salam, lângă parizer, lângă brânză…

Tot la fel și ele: îți bagă sânii în ochi, fustele sunt de-o palmă…când se lasă în jos…li se vede jumătate de chilot…mai pe scurt: de-atâta carne ți se-apleacă.

Mai vrei suflet, mai vrei creier, mai vrei o discuție, mai vrei să știe să facă mâncare, să spele, să calce…să se roage…că sexul nu durează 50 de ani.

…Și dacă te valorizezi carnal…ești doar o buca’ de carne…care te lași folosită obiectual

A protesta, ca femeie, împotriva bărbaților…înseamnă a le arăta că nu ești doar doi sâni și un fund

*

Miros de pomi înfloriți.

Miros de gaze de eșapament.

Nevoința de a suporta mintea încețoșată a multora.

Fiecare încearcă să vândă câte ceva.

Cum să ne mai umilim pentru un salariu amărât?

Limbajul duplicitar al societății românești: vrem civilitate fără lipsă de maniere, fără educație, fără asceză în simțuri.

*

Orășeanul a început să mănânce prost, din punct de vedere calitativ, în România pe cât mănâncă de divers.

Dacă ești gospodar…la țară mănânci mult mai bine și mai sănătos decât la oraș.

Nu găsești ouă normale, roșii normale, salată normală, lapte cu smântâna lui…așa cum e el.

Degeaba avem pogoane de supermarket…că nu ai ce să cumperi din ele.

Vegetale pălite, mâncare chimizată, răs-refrigerată…ținută și ambalată prost…

Luăm la grămadă…și mâncăm șobolănește

E mai mult decât logico să ne întâlnim cu cimitirul…mult mai devreme decât era prevăzut.

*

Pe zi ce trece înțeleg tot mai mult de ce credința noastră e libertate…și ce înseamnă că ea are fundament ontologic.

Omul credincios gândește pornind de la principiile lui Dumnezeu, de la lucruri sigure…și de aceea te dezvolți cu plămâni integri.

Simți că ai pământ sub picioare.

Dar dacă nu ai nicio certitudine…nu ai nicio bucurie reală…nicio nădejde transistorică…cum îți poți reprima frica, frica agasantă și halucinantă?

Dacă te simți o potaie evoluată…sau o existență neinteresantă, ce altă „șansă” poți avea decât să îți strivești capul de zid?

La ce bun să trăiești…dacă crezi că moartea te aneantizează?

Și de ce s-o mai aștepți…dacă, oricând ar veni, tot zero barat te face?

*

Ne place să fim mințiți…într-un mod exasperant.

Sau să ne autoiluzionăm.

Eu mă îngrozesc zilnic când văd că ne mințim cu faptul că suntem frumoși, deștepți, manierați, credincioși…fără să ne simțim ca atare.

Ce ne face, totuși, să înghițim gălușca asta otrăvită…dacă în noi suntem un cadavru în putrefacție?

E mai frumos un cadavru parfumat?

*

Nu plâng după aprozarele „de altădată”. Erau cam goale

Puteam să pun titlu: Unde sunt batistele de altădată? sau Unde sunt chitarele/ chitările baptiste, care „au plâns” la slujbă…când s-a cântat din ele atât de „emoționant”?…dar nu aș fi ajuns la titlul meu.

Pentru că titlul meu se regăsește…în oameni, pe care nu știu de unde să-i iau…ca să mă simt bine…în compania lor.

Aș vrea să îi cunosc…să îi știu…să îmi fie prieteni…cei care simt că am pierdut lucruri importante…și că trebuie să le recuperăm împreună.

Dar poți să găsești așa ceva…într-un online peripatetizat de ființe aproximative, non-comunionale și frivole?

Did you like this? Share it: