A 96-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 95 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi, a 72-a zi, a 73-a zi, a 74-a zi, a 75-a zi, a 76-a zi, a 77-a zi, a 78-a zi, a 79-a zi, a 80-a zi, a 81-a zi, a 82-a zi, a 83-a zi, a 84-a zi, a 85-a zi, a 86-a zi, a 87-a zi, a 88-a zi, a 89-a zi, a 90-a zi, a 91-a zi, a 92-a, a 93-a, a 94-a zi, a 95-a zi…

• Cristian Șuțu a mers în Grădina Botanică din București și a tras concluzia că suntem cu 150 de ani în urma celei din Amsterdam, pe care a vizitat-o în 2011.
• Mihai Goțiu (Vox Publica): „Cele câteva zile de Paști le-am petrecut, conform obiceiului acasă, la mama. Într-un colț al cămării am găsit sticlele cu sirop de zmeură. Cel de vișine se terminase. Unele cu capac de plastic, altele, la fel precum în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, legate cu celofan. Ușor lipicioase, când puneai mâna pe ele, și acoperite cu praf. Sifon nu mai aveam unde să găsesc. Dar peste niște apă minerală ”Forte” sau ”Aprigă” tot am mai dat prin magazine. A fost precum regăsirea, după o îndelungată căutare, a unei vechi iubiri. Care a fost mereu lângă tine, doar că nu ai avut ochi să o vezi, prea orbit de sclipiciul strălucitor al iluziilor de marcă”.
• Stelian Neagoe (Jurnalul Național): „A încetat din viaţă [Acad. Florin Constantiniu], unul din cei mai de seamă istorici români contemporani. Frontul cărturarilor de elită devine, de astăzi, mai sărac cu un giuvaer sclipitor. L-am cunoscut şi ne-am cunoscut bine, vorbesc în cunoştinţă de cauză. Pleacă dintre noi academicianul de vastă cultură enciclopedică, un spirit de mare nobleţe şi de vibrantă trăire umană. A descifrat o multitudine de izvoare ştiinţifice, a performat în informaţia asupra mersului istoriei universale, a oferit cu generozitate specialiştilor şi publicului larg cititor o operă originală care va dăinui peste timp”.
• Adrian Năstase: „A murit istoricul Florin Constantiniu…A plecat cu aceeasi discretie cu care si-a trait viata. L-am cunoscut bine pe vremea cand amandoi lucram in institutele Academiei. El, la Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, eu, la Institutul de cercetari juridice. Ne intalneam la diferite evenimente stiintifice. Il ascultam fascinat, mai ales atunci cand vorbea despre perioada celui de-al doilea razboi mondial (o mare pasiune a sa desi specialitatea lui era – cred – istoria medievala). Avea un timbru al vocii foarte special iar atunci cand se aprindea in vreo demonstratie, sunetele deveneau extrem de „ascutite”.
• Vladimir Tismăneanu: „numerosi intelectuali publici au ales sa taca, iar multi oameni decenti nu mai scriu pe forumuri. Ma indoiesc insa ca acesta este raspunsul la fenomenul discutat aici. Tacerea nu este solutia, ci doar prelungirea problemei. Agonia spiritului critic nu poate si nu trebuie sa fie incurajata. Vocile lucide au datoria sa se exprime public, chiar daca acest lucru se soldeaza cu stiutele injurii. Fac parte dintre cei care cred ca trecutul nu este repetabil si ca libertatea este salvata de fiecare voce care nu ezita sa o sustina”.
• Vasile Gogea și-a mărit cutia poștală pentru eventualele cărți trimise lui…și a primit, în schimb, tot mai multe reclame publicitare. Au zis, probabil, că dacă tot e mare cutia…de ce să nu îndese în ea tot ce se poate…
• Sorin Roșca Stănescu (Jurnalul Național): „Pentru domnul Traian Basescu istoria se poate opri. Acum. Sau mai tarziu. Cum a spus el in noiembrie. Daca demisioneaza. Sau mai tarziu, candva pe parcursul anului viitor. Daca va fi demis pentru inalta tradare. Si apoi judecat. Sau daca va fi suspendat. Oricum, el se apropie de sfarsitul unei curse lungi. Si cum va fi acest sfarsit depinde de el. Si tot de el depinde ce va fi dupa sfarsit”.
• Idem: „Presedintele Traian Basescu s-a calificat drept un inamic al democratiei. Al statului de drept. O persoana care pur si simplu nu intelege cum functioneaza un stat modern european. Un om cu un discurs dublu. Sau chiar triplu. Cu un mesaj pregatit pentru opinia publica, amagitor si profund fals. Cu un alt mesaj pentru colaboratori, respectiv pentru prietenii sai politici. Si, in fine, cu un al treilea mesaj, pentru sine”.
• Lucian Avramescu (Jurnalul Național): m-a sunat din Israel scriitorul evreu Jacob Zimbler, care are 90 de ani, ca să-mi ureze de Paștiul ortodox pentru că și eu îi urasem lui de cel evreiesc. Și mi-a spus, cu umor și autoironie, următoarea pildă: „Un evreu, Şloim, plângea de se scutura cămaşa pe el. Ce ţi s-a întâmplat? – îl întreabă rabinul care îi observă amărăciunea. Am avut, zice Şloim, un băiat orb. Şi ce s-a petrecut, a murit? – întreabă rabinul. Mai rău, zice nefericitul părinte. L-ai pierdut în lume? – insistă slujitorul sinagogii. Mult mai rău, zice Şloim, distrus. Ce poate fi mai rău de atât? – se miră rabinul. S-a creştinat, răspunde evreul, bocind. Mi-ai deschis o rană nevindecată, spune după o lungă pauză, oftând la rândul lui, rabinul. Şi eu am avut un fiu şi ca şi al tău s-a făcut creştin. Bine, bine, zice Şloim, nevenindu-i să creadă, eu sunt un evreu de rând, dar tu eşti rabin, vorbeşti cu Dumnezeu, de ce nu L-ai rugat să te ajute? Asta e, răspunde rabinul, am vorbit cu Dumnezeu şi L-am rugat să mă ajute. Şi ce ţi-a spus? Mi-a spus că nu poate face nimic. Şi El, ca şi noi, a avut un singur Fiu. Iar Fiul lui S-a făcut creştin”.
• Idem: „De ce, m-a întrebat Ana Luciana, la cei  patru ani ai ei, dacă bunicii mei sunt în pământ nu-i dezgropăm să vorbesc cu ei, fiindcă au înviat împreună cu Hristos? Au înviat în cer, zic eu. În cer unde este Dumnezeu? Da, răspund. Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, are copii? Nu are. Dar Dumnezeu are soţie? Încerc nişte explicaţii, conştient că sunt bălmăjite. Întrebările curg încuietor şi revin la nedumerirea legată de bunicii care sunt şi în mormânt şi în cer, iar ea vrea să le vorbească. Crede şi nu cerceta, zic, dar îmi dau seama că altceva mai stupid nu puteam spune unui omuleţ. Copilul crede dar vrea să şi cerceteze. Se uită pe cer să-şi vadă, după un nor, după o stea, bunicii. Mă uit şi eu, căutându-mi părinţii. Cu adevărat singur începi să fii când nu mai ai părinţi. Copiii vindecă doar parţial acest gol care nu se mai umple niciodată”.