Despre omul Împărăției [17]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
Despre omul Împărăției
***
Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.
***
5 decembrie 1999.
Fericitul Ilie mi-a vorbit azi despre cum a fost vindecat de Domnul de peritonită și de congestie cerebrală. Vedenie în care a văzut silueta/ înfățișarea Mântuitorului nostru…
…Și când a sorbit lacrima Lui…venele de sânge au început să i se dezumfle.
Iar când Domnul i-a băgat mâna în inimă…într-o altă vedenie…a simțit o bucurie nespusă care a durat mai multe zile. La această vedere a Domnului…și ceilalți din celulă au văzut transfigurarea feței lui, strălucirea dumnezeiască din ochii lui…
Mi-a spus el: atunci când începi să te nevoiești, 90% e efortul tău iar 10% e ajutorul lui Dumnezeu. Însă, înaintând în viața cu Dumnezeu, raportul se inversează…până ajunge 100% harul lui Dumnezeu în cei desăvârșiți.
Green, fiica lui, l-a întrebat odată dacă trebuie să se roage pentru demoni. Iar Fericitul Ilie a sfătuit-o să nu facă acest lucru, pentru că demonii s-ar putea întoarce cu ură împotriva ei.
În închisoare, el se ruga pentru familie, pentru cunoscuți, pentru întreaga lume…și chiar pentru întreg universul.
Atunci s-a rugat și pentru Sfântul Ștefan cel Mare (canonizat pe 20 iunie 1992)[1]…și simțea că se poate ruga mai ușor…mai limpede…
Când s-a rugat pentru Fericitul Mihai Viteazul[2]…simțea că se roagă mai greu…și a văzut în vedenie „ceva sângeros”.
A spus acest lucru și când l-am reîntâlnit la cenaclu: că a văzut niște „peisaje sângeroase” atunci când s-a rugat pentru el.
Tot în închisoare a încercat să se roage pentru Hitler[3] și pentru Stalin[4]. Însă nu a putut să se roage prea mult…pentru că tulburările interioare pe care le trăia au devenit prea mari.
Eu i-am spus că îi văd pe ceilalți oameni mult mai frumoși interior decât pe mine…
Și mi-a răspuns că oamenii au darul bucuriei. Și că noi trebuie să facem efortul continuu de a fi bucuroși.
Pentru că asta e porunca Domnului: „Bucurați-vă! Eu am biruit lumea” [Mat. 28, 9; In. 16, 33]. După care a revenit și a spus: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea! [In. 16, 33]”.
Căci Fericitul Ilie înțelege bucuria ca pe o îndrăznire continuă în fața Domnului, ca pe un efort continuu de curăție interioară.
Mi-a mărturisit că îi pare rău că a uitat Lauda Fecioriei și Lauda Frumuseții. E vorba de două poeme lungi pe care le compusese mental în închisoare…și care erau pline de vedenii condensate. A reținut doar Lauda Bucuriei…care „le încununa” pe cele trei poeme.
M-a întărit sufletește…spunându-mi că în clipele de deznădejde…ar trebui să mă gândesc la sacrificiul Mântuitorului pentru noi.
Orice rău care vine în viața noastră e o încercare, mi-a subliniat el, iar noi trebuie să ne bucurăm și la bine și la greu de ceea ce ne dă Dumnezeu să trăim.
Și dacă ne bucurăm…am biruit lumea și ne-am înălțat spiritual.
Uneori i se întâmplau „prăbușiri” interioare, adică căderi din vederea luminii…Mai ales când vorbea cu alți deținuți. Și aceste prăbușiri țineau câtva timp. Și continuând rugăciunea…peste câteva zile lumina revenea în persoana lui și mai puternic.
Pentru fiecare încercare, el mulțumea lui Dumnezeu, spunând: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”… și își făcea cruce.
Și în închisoare se ruga numai în picioare, mergând, pentru că nu aveau voie să stea pe pat…sau lipiți de zid.
I-am spus că îmi vin tot felul de gânduri rele când mă duc să mă împărtășesc și mi-a spus că sunt încercări. Și că în asemenea clipe tot ceea ce poți să faci e să spui: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție și pentru această încercare!”.
Mi-a spus, tot azi, că trebuie să îmi aduc aminte de bucuria Nașterii și a Învierii Domnului când am momente de deznădăjduire. Când mi-e greu…și sunt asuprită de tot felul de gânduri satanice.
Și când mi-a spus „vine Nașterea Domnului” aproape că i-au dat lacrimile…
La praznicul Învierii Domnului, odată, în închisoare, un preot le-a vorbit despre durerile și suferințele pe care le aveau de îndurat…Însă Fericitul Ilie l-a certat…spunându-i că „Învierea e numai bucurie”.
Preotul a tăcut…
Iar a doua zi a spus: „Domnul Mocanu a avut dreptate ieri!…”.
În primul an de profesorat, când a venit Profesor de Română în Turnu Măgurele, i s-a cerut să țină un mic discurs de Crăciun. La serbare…
Iar Fericitul Ilie le-a vorbit despre bucurie…
Însă le-a vorbit în așa fel…încât spectatorii, părinți și copii, au izbucnit în aplauze.
Ba, mai mult, unii au vrut să citească cuvântarea în manuscris…Însă când au văzut-o scrisă…au spus că nu li se pare același lucru cu cea vorbită…pentru că vorbită a fost mai bună…
„Dumnezeu e cu noi”, îmi spune Fericitul Ilie…Și asta înseamnă că El nu ne uită niciodată…și ne ajută în mod paradoxal tot timpul.
I-am spus apoi că am sentimentul golului interior…Și el mi-a spus că în tinerețe l-a trăit și el… Chiar a scris o poezie, în facultate, pe această temă.
Simțea dispreț pentru sine însuși și pentru lume.
Însă mai apoi, îmi spune el, am înțeles că „golul interior trebuie umplut cu harul lui Dumnezeu. Că de har aveam nevoie pentru a-l umple”.
La facultate citea cel puțin 8 ore pe zi. Până a ajuns la performanța să citească o pagină dintr-o privire. Astfel că a citit o carte groasă, un volum din Hașdeu, în două ore.
Nu cunoaște, la propriu, cum va fi Iadul. Însă unul dintre chinuri va fi imobilitatea. Imposibilitatea de a te mișca. Știi că mai sunt și alții care suferă lângă tine…dar nu te poți mișca și nici nu-i poți vedea…din cauza întunericului.
Un timp, după ce a ieșit din închisoare, simțea mereu tămâie când se ruga. Am avut intenția să îl întreb…cum de știa că nu e înșelare…Însă nu am îndrăznit să formulez o astfel de întrebare.
I-am povestit însă ispita părintelui Cleopa Ilie[5] din pădure, care simțea miros de trandafiri când se ruga…și și-a dat seama că asta e o înșelare demonică.
Dar el, cunoscându-mi gândul…ce vroiam de fapt să îl întreb…mi-a spus: „Părintele Cleopa a avut un semn…Pentru că poți doar să vezi și să auzi…sau numai să auzi în vedenie”.
În apărarea vederii dumnezeiești: „Cum poți să afirmi că Îl iubești pe Hristos…dacă nu vrei să-L vezi în slava Sa?”.
M-am plâns de oboseală și ispite. Și i-am spus că unele ispite sunt „peste puterea mea”. Însă el mi-a spus că ispitele nu sunt peste puterea noastră…ci doar par a fi. Pentru că pe ele le putem birui cu puterea lui Hristos.
A venit vorba…și i-am zis că Dorin [Picioruș][6] este cel care m-a ajutat să înțeleg și să merg către Dumnezeu…Iar Fericitul Ilie mi-a răspuns: „Da, el a fost un duh [în sensul de om duhovnicesc n.n.] care te-a povățuit. Pentru că toți avem nevoie de îndrumare la început…dar și pe parcurs”.
A fost de acord cu mine că Eroii Revoluției din decembrie 1989[7] sunt Martiri ai lui Hristos.
Și continuă: „Ei au fost copii nevinovați…însă alții au profitat de pe urma revoluției lor. Ei au ieșit în stradă să apere credință…pe când ceilalți: să se înavuțească”.
Îmi spune că nu e implicat în „patimi politice” (adică nu ține cu vreun partid anume) dar că nu va vota niciodată cu Ion Iliescu[8] și cu partidul lui…din cauza „mârlăniei” de-a huidui la Alba Iulia de ziua națională, în timpul slujbei religioase și a depunerii jurământului militar.
Și s-a supărat că Adrian Marino[9], la televizor, a numit acest gest „naționalism”. „Ce fel de naționalism e acesta?” m-a întrebat Fericitul Ilie.
[1] A se vedea: http://www.stefancelmare.ro/SFINTENIA-s2-ss59.htm.
[8] Blogul său: http://ioniliescu.wordpress.com/.
[9] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Marino.
Ce minuni mari si sfinte ! Și Doamne, cate chinuri a indurat acolo ! Noi nu suntem in stare sa ne rugam lui Dumnezeu cum trebuie nici sanatosi fiind. Vă mulțumim celor care ați consemnat aceste marturii ! Doamne ajuta !
Și eu vă mulțumesc, domnule Ciprian, pentru că citiți însemnările noastre despre viața Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu! Numai bine!