Despre omul Împărăției [18]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a.

 

***

12 decembrie 1999.

Convorbirea de astăzi cu Fericitul Ilie…cu probleme care mă interesează în mod direct.

1a: Care este diferența dintre subconștient și inconștient?

1b: Sunt trei straturi: conștientul, subconștientul și inconștientul în teoretizările curente.

Subconștientul reprezintă stratul în care se depozitează informații din conștient.

Inconștientul e și el tot „un depozit”…dar spre deosebire de subconștient el înglobează atât trecutul personal cât și cel ereditar.

La un moment dat, din subconștient unele lucruri pot trece în inconștient.

Inconștientul e foarte profund și nu și-l cunoaște nimeni. E lucru rar când cineva își poate cunoaște inconștientul.

Însă informația din inconștient este ereditară și ea se poate moșteni.

2a: Am impresia uneori că ies demoni asupra mea…și mă înspăimântă cu idei sau cu prejudecăți. Cu lucruri și gânduri despre care nu știu nimic. De unde ies toate astea? Din inconștient?

2b: Da, din inconștient. Păi și Sfinții sunt sâcâiți de aceste lucruri până când primesc harul și văd lumina lui Dumnezeu în ei.

3a: De ce ați început să vă rugați în închisoare?

3b: Mă rugam și înainte de a intra în închisoare…Și am început să mă rog continuu pentru că am crezut că e cel mai bun lucru pe care îl puteam face acolo.

Când am intrat în închisoare…am început să îmi exersez memoria cu cuvinte în limba germană și engleză. Învățam cuvinte…Mai ales în germană…

Însă apoi am început să mă rog…

Și când au apărut revelațiile dumnezeiești în viața mea…și am început să compun poeme…la început le-am scris pe zid…

4a: Cu ce? Cu un cui?…

4b: De unde cui? Cu un ac! Și peretele celulei era tabla noastră de scris.

Repetam poemele câteva zile până le învățam. Iar pe cele învățate bine le repetam la o săptămână sau două.

La fel scriam și rugăciuni pe perete. Așa am învățat Acatistul Mântuitorului, Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului…și de la romano-catolici Calea Crucii și Rozariul.

„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este Rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”…o spuneam în română, în stil ortodox…dar și în latină, așa cum o spun romano-catolicii: „Ave Maria, gratia plena, Dominus tecum. Benedicta tu inter mulieres et benedictus Fructus ventris tui, Iesus. Sancta Maria, Mater Dei, ora pro nobis, peccatoribus, nunc et in hora mortis nostrae. Amen”[1].

Și rosteam de 50 de ori „Născătoare de Dumnezeu…” – pentru că asta e recomandarea la romano-catolici – atât în română cât și în latină.

Iar rugăciunea Tatăl nostru o spuneam în închisoare în română, franceză, engleză și germană.

Alături de alte 30 sau 40 de rugăciuni mai scurte.

Însă învățasem și o rugăciune într-un limbaj arhaic românesc…căreia nu îi înțelegeam toate cuvintele…și un preot m-a sfătuit să o repet până îi voi înțelege sensul cuvintelor.

Și, cu adevărat, pentru că am repetat-o mult, ea mi-a devenit mai clară decât oricare altă rugăciune.

Mai apoi am avut discuții cu preoți ortodocși și i-am întrebat dacă e bine să fac și rugăciuni romano-catolice…și le-am spus ce învățasem acolo.

Și unii mi-au spus că pot să fac din cele comune și nouă…pentru că unele sunt anterioare schismei din 1054…sau au conținut comun cu ale noastre.

5a: Ce înseamnă ermetism pentru dumneavoastră? Adică scriere în simboluri?

5b: Sunt anumite simboluri, cât și sentimente, imposibil de definit în cuvânt. Sau chiar printr-un simbol. De aici ermetismul…

Pentru că ideea și simbolul nu sunt complet asimilate de către cei care citesc un text.

…Însă intenția mea poetică nu a fost una de tip ermetic. Eu am ales întotdeauna între a fi apropiat de ceea ce am văzut…sau între a fi mai explicit.

Și am ales, mai mereu, varianta de a fi apropiat de ceea ce am văzut în mod extatic.

Însă dificultatea de a exprima ceva, vorbind în general, naște ermetismul. Poemul poate să pară ermetic cititorului însă el să nu fie deloc așa…adică să fie foarte explicit.

Spre exemplu eu am spus undeva: „Feciorie în trei sori”. Nu am dorit să fiu ermetic…ci am descris o vedenie. Căci după rugăciuni insistente am văzut un oval cu fundal albastru…care avea trei luceferi, trei sori…și pe care l-am înțeles că e Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului.

Eu am fost explicit…însă cititorului îi lipsesc detaliile demersului meu poetic. De aceea pot fi considerat ermetic…când eu nu am avut deloc intenția să fug de înțelegerea cititorilor.

Sau, alt exemplu, am simțit în interiorul sufletului meu…și al trupului meu pe Pruncul Iisus. Și prin El mi s-a descoperit Împărăția lui Dumnezeu…în diverse viziuni pline de curăție și frumusețe dumnezeiască. Dar e greu să explic cum am simțit…și cum El are în Sine pe Tatăl și pe Duhul Sfânt. Cum simțim noi întreaga Sfântă Treime în ființa, în interiorul nostru.

Pentru că ceea ce simțim și vedem și trăim în harul Duhului Sfânt este incontestabil Împărăția lui Dumnezeu…care nu e aici sau acolo…ci în lăuntrul nostru. Însă cum explici toate aceste lucruri tainice…naște ceea ce pare ermetic, de neînțeles…

…Iar Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt. Și Iisus spune de mai multe ori în Evanghelii faptul că El a venit ca să împlinească voia Tatălui…

Dar e greu să explici…pe înțelesul tuturor…cum se împlinește voia Lui în noi…

6a: De ce în poemele dumneavoastră despre patrie faceți referire numai la moștenirea traco-dacă a poporului român?

6b: Pentru că fondul nostru e tracic. Latinii sunt o aluviune. Suntem, ca fond, mai mult traci. Și la Eminescu accentul cade pe fondul traco-dac. Dacii formează de fapt spiritualitatea  românească.

Mulți analiști și gânditori români gândesc astfel. Adică Eliade, Blaga, Cioran…

Herodot spunea că dacă dacii ar fi fost uniți ar fi cucerit lumea. Pentru că erau un neam foarte numeros. Ei, tracii, au venit în Europa înainte de greci. Grecii au fost din al doilea val.

Iar tracii sunt un neam indo-european care a venit în regiunea noastră…și își avea întinderea până dincolo de Nistru, în Ucraina de astăzi.

Numele localităților românești sunt în majoritate de origine tracă și indiană.

Am găsit într-un studiu a doi tineri cercetători că există câteva mii de cuvinte în limba română care sunt de origine indiană…dintre care unele nu mai sunt cunoscute nici de indieni de vechi ce sunt.

Și când spun limba indiană mă refer la indiana veche vulgară și nu la sanscrită.

Chiar și numeralele românești seamănă mai mult cu cele din limba indiană decât cu cele din limba latină.

„Doină” este un cuvânt de origine indiană. Există și în lituaniană „doina”.

Eu mi-am notat în DEX, cu roșu, cuvintele a căror etimologie este greșit indicată ca fiind de origine slavă…când ele sunt de origine indiană.

DEXul nostru însă conține foarte multe greșeli…așa că nu le-am putut îndrepta pe toate.

În secolul trecut, un călător român…nu îmi aduc acum aminte numele lui…i-a uimit pe italieni prin portul său. Și aceștia au exclamat: „Duceți-vă să vedeți un dac înviat!”.

La fel stă treaba și la francezi cu fondul lor galic.

7a: Cum să combat acei demoni de care vă vorbeam la început…și care mi se par greu de combătut?

7b: (zâmbește compătimitor) Ține mintea în Iad și nu deznădăjdui! (L-a parafrazat pe Sfântul Siluan Athonitul…a cărui carte era pe masa lui de scris…și la care s-a uitat…când mi-a spus acest lucru).

8a: Ce înseamnă: să-mi țin mintea în Iad?

8b: …Să avem conștiința stării noastre interioare. Să nu uităm niciodată cine suntem de fapt…în interiorul nostru.

9a: Cum ați trăit Revoluția Română?

9b:  …Cu o mare bucurie…Iar ce s-a întâmplat cu cuplul Ceaușescu a fost o pedeapsă divină…dincolo de jocurile de culise. A fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru atitudinea lor antireligioasă.