Despre omul Împărăției [21]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

***

11 februarie 2000.

M-am dus la Fericitul Ilie mai spre seară. Arăta obosit și slăbit de suferință. Tocmai îi venise (cam târziu) scrisoarea de la Dorin și încă o scrisoare, de la Craiova, de la Radu Rotaru.

M-a întrebat dacă a vorbit cu mine despre „imaculata concepție”. Nu-și mai amintea. I-am spus că da…și m-a întrebat ce am discutat atunci.

Asta pentru că Dorin îi scrisese…și îi explicase pe larg de ce această falsă „dogmă” romano-catolică este inacceptabilă din punct de vedere ortodox.

I-am spus că atunci avusese tendința de a o accepta. Însă azi Fericitul Ilie mi-a spus că înțelege argumentele lui Dorin…și crede dogma ortodoxă.

Căci dacă Sfânta Fecioară Maria s-a născut fără păcat originar, înseamnă că și Sfinții ei părinți, Ioachim și Ana, erau zămisliți la fel și nu aveau păcat originar și așa mai departe, ceea ce nu e adevărat…a conchis Fericitul Ilie.

Apoi i-am vorbit despre Amurg în Mănăstire: autobiografia Sfintei Starețe Taisia. Fiind într-o vedere extatică, Sfânta Taisia a văzut-o pe Maica Domnului sub forma unui oval…așa cum a văzut-o și Fericitul Ilie.

Iar el a exclamat: „Nici nu știi ce veste mi-ai dat!…”. Asta pentru că Dumnezeu îi luminează și acum, prin ceea ce citește…și prin ce înțelege…vederile extatice din trecut.

I-am spus că cei trei luceferi…pe care el i-a văzut extatic în ovalul ce o reprezenta pe Prea Curata Fecioară apar și în icoanele Maicii Domnului…și mi-a spus că nu a observat acest lucru până acum.

Însă mi-a spus că după ce a văzut-o pe Maica Domnului în acest mod umbros, sub forma unui oval cu trei luceferi, a avut mari progrese duhovnicești. A văzut noi universuri spirituale în lumina dumnezeiască.

Dar, în același timp, mi-a spus că Maica Domnului i s-a arătat…tocmai pentru că atunci când i se ruga ei…dracii îi aduceau multe hule la adresa ei. Și mi-a mărturisit că și azi îi mai vin hule din când în când…

Și mi-a spus motivul hulelor: „asta tocmai pentru că Preasfânta Fecioară este cea mai puternică mijlocitoare a noastră”.

El consideră hulele dracilor din timpul rugăciunii drept ghimpele Sfântului Apostol Pavel [II Cor. 12, 7].

Tot azi mi-a mărturisit un alt lucru tainic al vieții sale mistice și anume acela că a văzut continuu…timp de 10 ani după ieșirea din temniță…prezența mistică a Prea Sfintei Fecioare alături de el. M-am cutremurat auzind asta…

…Și numai pentru a-l întări…

Nu am mai auzit la nimeni o astfel de protecție continuă a Maicii lui Dumnezeu.

…Și toată această sfințenie imensă…explică și răutatea demonilor…și a unor oameni la adresa lui.

Nu a mai văzut-o în mod tainic pe Prea Curata Fecioară…pentru că nu a mai putut să se roage neîncetat și ca în închisoare. Cu intensitatea, cu concentrarea pe care o trăise în închisoare.

Într-o altă vedenie…a văzut-o pe Maica lui Dumnezeu sub forma unei tăvi, pe o masă de altar, pe care se afla ceva greu de înțeles.

Acum mai practică rugăciunea inimii dimineața și seara…și atunci când îl deranjează ceva anume.

I-a plăcut prima parte din Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. „Ce carte mare!”, mi-a spus el.

I-am spus că Sfântul Ioan Damaschin denumește omul „un microcosmos în macrocosmos”. Și el mi-a spus că omul se poate dezvolta spiritual până la a cuprinde o galaxie.

O altă vedenie: a văzut trei coloane, între care erau cercuri care cuprindeau microcosmosuri, care se deschideau în macrocosmosuri și care, la rândul lor, cuprindeau galaxii. E vorba despre ceea ce vedea în lumina lui Dumnezeu…

Și când omul se îndumnezeiește, îmi spune el, cuprinde universuri și galaxii întregi din Împărăția lui Dumnezeu.

Mi-a arătat un desen din niște manuscrise…și mi-a vorbit despre el. Mi-a explicat că reprezintă o vedere extatică.

Apoi mi-a mărturisit că înainte de a pleca în armată scrisese deja 21 de caiete. Nu mi-a spus ce s-a întâmplat cu ele…

A venit războiul. A plecat pe front. După război: detenția. Cât a fost profesor nu a avut timp să scrie. Medita pentru ca să obțină bani pentru traiul zilnic. Însă, îmi spune el, „când mă puneam la masă [la masa de scris]…ideile îmi veneau ca un izvor”.

Tot azi mi-a arătat și un desen al Sfântului Arhanghel Mihail, făcut în mod geometric și nu pictural, pe care l-a văzut extatic, „așa cum e în icoană dar îmbrăcat în costum militar roman”.

Demonii îi apăreau ca niște sfere-arici…Ca niște sfere care, când se apropiau, erau sub forma unor arici închiși în ei. Și aricii se apropiau de el în viteză, în timp ce el era în lumina dumnezeiască…Și, în fața lor, se simțea o redută asediată. Bombardată.

…Și în atare situație l-a văzut extatic pe Sfântul Arhanghel Mihail…care a venit în stânga lui și i-a spus: „Sunt și eu aici. Nu te teme!”…Și a început să lupte de partea lui.

I-am vorbit apoi despre minunea Fericitului Ilie Lăcătușu, Mărturisitorul, de la Giulești, care nu a putut fi ridicat din groapă până nu a venit fiica lui ca să-l roage. Și el mi-a spus: ca și Sfânta Muceniță Filofteea de la Argeș…și ca Sfântul Dimitrie Basarabov de la București, pe care au vrut bulgarii să-l ia în timpul primului război mondial. La ieșirea din București, Moaștele Sfântului Dimitrie nu au mai putut fi clintite din loc.

După care mi-a vorbit despre cum și-a visat niște rude…care au murit nespovedite și neîmpărtășite. E vorba de cumnatul, cumnata și fratele lui. Însă nu a înțeles semnificația viselor.

A făcut războiul în întregime. A fost prizonier în Germania…pentru că nu a vrut să cadă prizonier la ruși. Dacă rușii mă luau prizonier, mi-a spus el, eram decis să mă împușc.

În timpul studenției, un coleg scriitor se chinuia să termine un roman.

…Pe care l-a scris și publicat mai apoi.

Și i-a cerut Fericitului Ilie să îl ajute…să-i dea niște idei. Și el i-a spus că acceptă să îi dea o temă, oricare ar fi aceasta…și el îi va face osatura romanului imediat…pe loc…în fața lui.

Acela nu l-a crezut…

Dar văzând seriozitatea lui…i-a dat teama…și l-a uimit pe colegul scriitor…când a văzut că i-a construit întregul roman în câteva minute.

E foarte nemulțumit de poezia momentului. Care, după ce că e proastă, îmi spune el, mai ia și premii.

„Orice poezie de-a mea e plină de aur”, mi-a spus el. Dar este „un aur îngropat”…De aceea nevoia de exegeză la poemele sale.

Mi-a spus că e uimit de similitudinile sale cu Sfântul Simeon Noul Teolog. Există multe conexiuni în ceea ce privește experiența extatică și exprimarea poetică. Pentru că în poemele sale, ca și la Sfântul Simeon, „este un belșug de trăiri spirituale”.

Fericitul Ilie vrea ca vederile sale mistice, exprimate poetic, să ajungă în sufletele oamenilor.

„Pot să facă alții alte lucruri mai bune. Dar izvorul e aici”. Se referea la poezia sa…și că el nu e poetic în sensul lumesc al cuvântului…ci în sens mistic, teologic…reprezentând poetic trăiri mistice, dumnezeiești.

De ce titlul, la una dintre edițiile poemelor sale mistice, „Lumina nevăzută care se creează”?

Pentru că „lumina dumnezeiască e nevăzută pentru ochii omului…și necreată…Dar necreată…nu înseamnă că lumina dumnezeiască e statică…ci ea creează continuu diverse forme mistice…pe care eu le-am văzut cu harul lui Dumnezeu”.

Fericitul Ilie a avut la un moment dat un plan editorial…pentru care organizase 12 poezii, de câte 12 strofe, care să fie publicate în buchet. Între cele 12 poeme era și Mirii nunții cerești.

Și a început să îmi vorbească despre acel poem…citindu-mi și comentând…

Prima strofă:

„De frumusețe, creșteri suntem, zbor,

Prin Duhul Sfânt o strălucire pură.

Și cum plutim în joc izbăvitor

Abisele, cărările ne fură”.

Frumusețea, îmi spune el, este „o esență vie” atunci când o vezi extatic.

Creșterea de aici e una spirituală. E un zbor prin harul Duhului Sfânt.

Creșterea acestei frumuseți și zborul sunt o strălucire pură.

Jocul e unul spiritual…

Și abisul ne fură cărările, adică face să se risipească cărările noastre în univers.

Strofele 2 și 3:

„Iubite, ție, farmecele mele,

Oglinzi de ceruri în privirea ta,

Și dorurile împliniri spre stele,

Copiii noaptea ne vor lumina.

*

Cădelniță iubirii pe pământ,

Un singur trup spre Rai cu două porți,

Mire-mireasă-nașterii veșmânt

Să ne privim din fii și strănepoți”.

„Iubita” e o persoană spirituală, care își dăruiește farmecele ei dumnezeiești, ca niște „oglinzi de ceruri”, în privirea iubitului.

Dorurile care se împlinesc zburând spre stele, prin copii, ne vor lumina noaptea.

Am întrebat dacă are și sensuri simbolice și mi-a spus că da.

Cuplul pământesc e un singur trup spre Rai, ca două porți spre infinit…

Mirele și mireasa sunt veșmânt nașterii.

Strofa a patra:

„Din mâna sfântă a Tatălui, în mine

Ai apărut Creație, mireasă,

Când dorul sfânt extatic îmi revine

Pe cerul meu ești iar împărăteasă”.

Și Creația este Împărăteasa cerurilor, adică Împărăția lui Dumnezeu. „Însă, în alte locuri, am numit Împărăteasă și pe Maica Domnului”.

Aici, în multe dintre poemele mele, îmi spune el, găsești Cântarea Cântărilor pe scurt.

Și îmi vorbește despre modul complex al formării poemelor sale mistice. Mi-a spus că „a frământat” mult la unele poeme.

Aceste poeme, de 12 versuri, le-a compus mental, pe fiecare în parte, în câte o lună de zile. Bineînțeles: în închisoare…

Compunea concentrând multe vedenii într-un poem.

L-am obosit și azi…Și mi-a spus că i-a crescut diabetul în mod alarmant în ciuda medicamentației pe care o ia. Se teme să nu moară fără veste…și să își lase fiica și soția fără sprijin spiritual, moral și material.

Însă câteodată simte din plin…că ar vrea „să se termine”…viața lui.

Preferă să nu zacă înainte de moarte. Nu vrea să îi chinuie pe cei din jur.

Dar, după ce s-a plâns de toate, cu zâmbetul pe buze…mi-a spus: „În curând voi vedea eu ce e pe dincolo…”.

După care: „Mai stau pe pământ pentru ca să-mi ispășesc păcatele”. La care eu i-am spus că stă pentru noi. Și el mi-a spus: „Mai stau până când va vrea Dumnezeu”.

I-am spus că trăiesc, din ce în ce mai mult, o mare libertate interioară. Că nu mai mă subjugă tot felul de ispite…și de frici. Și el mi-a spus că voi avea o libertate interioară mare chiar și când mi-oi lua servici…Însă până când mă voi căsători. Atunci încep grijile…

Și a continuat spunându-mi că e bine ceea ce s-a întâmplat în viața mea până acum…necazurile prin care am trecut…pentru că ele m-au silit să Îl caut pe Dumnezeu.

La plecare mi-a spus: „E greu să păstrezi drumul drept”…