Istoria începe de oriunde o privești [14]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a.

***

Ilinca, „soția răposatului Mincu”, a vândut „o cășcioară” [1]. Un zapis[2] din 14 ianuarie 1821…

A vândut-o cu 650 de taleri[3]. Și pentru că nu știa să scrie…a iscălit „scriitorul” în locul ei, notarul, „și eu mi-am pus deget[ul] în loc de pecete”[4].

„2 părechi de case […] s-au dezvălit de vijălie”[5]. Vijelie mare…cod roșu…

Iar la plural: „casilor” în loc de caselor[6]. Și trebuie îndreptate și „tăblile”[7] de pe case…

Însă la tablele de pe case…cuiele sunt numărate: „la fieștecare tablă căte 4 cuie her [de fier]”[8].

Lucrarea de reconstruire a caselor trebuie să fie „temeinică”[9]…și nu la repezeală.

„La strășini” trebuie să se bată „scănduri de stejar”. Balconul trebuie reconstruit. Căptușeli de tinichea la ușă. Iar gheaburile caselor trebuie să fie funcționale[10].

Documentul cu…vijelia e din 5 septembrie 1821[11].

Pe 28 octombrie 1821, Gheorghe, vătaful, i se plânge  în scris lui Hagi Ahmet („măria sa Pașa”) și îi spune că a plătit 600 de taleri la niște meșteri…dar ploaia tot îi intră în casă…pentru că nu i s-a reparat cum trebuie acoperișul[12].

Meșterii (care zugrăvesc, repară, reorganizează prin casele noastre), dragă cititor, trebuie să aibă „știință bună”[13]. Să cunoască meserie. Așa se spune într-un act din 8 noiembrie 1821[14].

„Muma noastră” a răposat „în mahalaoa Batiștii”[15]. Și ca să facem rost de bani pentru a o pomeni…„am vândut-o (se referă la casa răposatei) părintelui Mihai Filimon de la sfănta biserica Ienei în taleri 900…cu care bani să i să facă pomenirile răposatii, la soroacele cele rânduite”[16]. Pomeniri scumpe…

Însă ei nu au luat banii pe casă…ci i-au lăsat preotului pentru ca să o pomenească pe mama lor. Pentru că preotul, de fapt, niciodată nu a dat bani pe casă…ci le-a spus cât costă pomenirile lui…

Act din 20 noiembrie 1821[17].

Leibu era „ovreiu tenechegiu”[18]…Tinichigiu adică…statură care, după cum zicea un președinte al României, este „o provocare” contemporană.

Dar contemporan cu el era și Nicolae, sofragiul, adică servitor la mese[19], adică…ospătar. Și asta meserie…de prezent.

Însă mai exista și un al treilea: „Gheorghe neamțul”, care era „tămplaru”[20]/ tâmplar…Tot bănoasă și asta…

Nicolae a cumpărat de la Gheorghe 105 table de fier pentru a le pune pe casă. Și fiecare tablă a costat 15 parale[21].

În secolul al 19-lea se folosea Ipac…în loc de Idem…[22]. Ipac, adverb = de asemenea, tot acesta.

Constandin era „condoragiu”[23]. Adică făcea pantofi femeiești cu toc și brodați.

Năstase era „rachier”[24]. Adică făcea rachiu…ca să dormi în șanț.

Petre era „vătaf”[25]…sinonim cu agent de pază…în curtea boierului.

Costache era „cavaf”[26], adică cizmar. Ion era „șălar”[27]/ șelar, adică făcea și vindea șei de cai.  Radu era „mătăsar”[28]: producea și vindea mătase.

Dintr-un act din 3 martie 1822 aflăm că…s-au furat clopotele Bisericii[29]. Se pare că „nevoia de fier” e o problemă mai veche…la noi…

Răducanu Poenaru era „sărdar”[30], adică comandant al oștilor călări. Și acesta avea „o prăvălie pe locul mănăstirii Doamnii Bălașii, învecinată în dos cu prăvăliile sale ce le are pe locul sfintii Mitropolii”[31].

Sărdarul însă împiedica Mitropolia. Pentru că „Mitropoliia avănd pivniță mare, cu gărliciu [intrare în pivniță] corespunzător în curtea sărdarului i-au luat tot gîrliciul cu locul ce să cuvenea a avea gîrliciul”[32]…Pe scurt: i-a retezat sărdarului intrarea în pivniță.

Iar Mitropolia, după ce a scăpat de sărdar, „au dat locul cu pivnița la chiriași, adecă stînjeni patru la un popa Vlad și stînjeni opt la Stoian telalu [adică negustor de haine vechi]”[33].

Dvornicul (mare dregător la curtea domnească) Scarlat Grădișteanu a venit la fața locului[34]. Și a constatat că „tăietura în zid” e recentă…și nu e de la începutul pivniței[35].

Varlam era „ghinărar”[36], adică general. Iar Nedelea avea „o casă în țigăniia Sfintei Mitropolii, cu a locului chirie, însă cu tocmeală taleri 62”[37].

Casa din „mahalaua Lucaciului” era „învălită cu trestie”[38]. Însă a vândut-o cu 705 taleri și 20 de parale[39]. Pentru că, în ciuda trestiei…casa avea și…„gart”/ gard[40].

Dar actul de vânzare, din 14 septembrie 1822, a fost semnat tot…cu degetul…din neștiință de carte[41].

Neștiința aia împotriva căreia noi luptăm…iar alții se împotrivesc.