Dumnezeu în mitologia românească [5]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra.

***

În legătură cu sâmbăta Sfântului Lazăr sau a Intrării Domnului în Ierusalim, autorul a găsit o povestire despre o femeie al cărei copil se numea Lazăr. Și el „era slab și dorea să mănânce plăcinte”[1]. Și pentru că mama lui nu i-a făcut plăcinte a murit „de dorul plăcintelor”[2].

Motiv pentru care mama lui a început să plângă și a spus: „Să nu fie iertată de Dumnezeu femeia aceea care nu va face în sâmbăta lui Lazăr plăcinte!”[3]. Și așa se explică coacerea plăcintelor în această zi.

Și pentru că nu știau de ce se aduc ramuri de salcie la Biserică sau nu au acceptat explicația tradițională a Bisericii, cum că ele sunt corelativul ramurilor de finic de la In. 12, 13, românii au creat legenda mâțișoarelor[4].

Și autorul a găsit această legendă în com. Rași din jud. Ialomița[5], ea având următorul conținut: pe când Domnul era crucificat, „Maica Domnului a auzit [această veste zguduitoare] și a încălțat opinci de fier, a luat în mână toiag de oțel și a plecat plângând ca să găsească pe Iisus”[6].

Și în drum spre Golgota, Maica Domnului o face pe broască să nu se mai împută după ce moare…și apoi îi cere unei sălcii „să se facă punte peste apă. Salcia a ascultat, s-a prefăcut în punte, și Maica Domnului, trecând peste dânsa, a binecuvântat-o ca să nu se poată face cărbuni din ea și să se ducă în toți anii în ziua de Florii la Biserică”[7].

Bineînțeles nimic din această legendă nu e real…Dar românii au dorit prin ea să dea o explicație și despre salcie și despre broască…și despre cum a fost în ziua Răstignirii Sale.

În legătură cu Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare, autorul a descoperit două „ocupații” neortodoxe din timpul citirii celor 12 Sfinte Evanghelii.

În „unele părți ale Moldovei”, spune el, „se duc în seara acestei zile la Biserică, când se citesc cele 12 Evanghelii [și fac] câte un nod în baieră[8] după cetirea fiecărei Evanghelii, și cu acea baieră cu 12 noduri” se încing ca să scape de friguri[9].

Tot în Moldova, dacă nu au friguri…dar au gând de măritiș, tinerele își fac sfoara cu 12 noduri la denie, o pun sub pernă la culcare, „încredințate fiind că în vis trebuie să-și vadă partea[10] care li-i lăsată de la Dumnezeu”[11].

Și din nou motive puerile pentru a veni la Biserică…iar bărbatul e văzut în termenii predestinării.

În județul Vlașca de odinioară, autorul a găsit un alt obicei creat după ureche…de la care oamenii așteptau curățirea de vreo patimă. Și dacă cineva avea „vreun nărav[12] de care nu se poate dezbăra[13]”, mergea în Joia Mare la Biserică, pentru că atunci s-a lepădat Sfântul Petru de Domnul, și „în fața icoanei Maicei Domnului [el] pune pe altul […] să-l întrebe: „Te lepezi de cutare nărav”, și el răspunde: „Mă lepăd”, atunci lepădat este”[14].

Și lepădarea de patimă era doar din gură excluzând asceza Bisericii.

Ultima referire la conținutul acestui al doilea volum o facem pe marginea postului negru din Vinerea Mare, numită și Vinerea seacă, pentru că nu se bea nimic toată ziua[15].

Însă în loc să postească pentru păcatele lor, pentru că din cauza lor S-a răstignit Hristos Domnul, mulți postesc pentru ca Dumnezeu să-i ferească de boli, să le dăruiască ani mulți, să le meargă bine tot anul și să-i ajute în nevoi și necazuri[16].

Adică post profitabil…post la schimb…ei postind…pentru ca să primească de la Dumnezeu ceva…și nu pentru ca să se căiască de toate relele în fața Lui.

Pentru că de aici reiese că se simțeau fără păcate…Bineînțeles: din neștiință, marea boală a omului lipsit de cultură teologică și de experiență ascetică.