Praedicationes (vol. 2), p. 181-184

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181.

*

Așadar visările păcătoase trebuie spovedite. Pentru că ne vedem adesea căzuți într-o groapă a imaginației…și, deopotrivă, să spovedim grijile deșarte. Cele care ne fac mereu să stăm cu sufletul la gură pentru ziua de mâine.

Nici imaginația despre un viitor plin de slavă deșartă nu e mai puțin un exercițiu păcătos. Căci visările la un viitor dulce sau amar sunt pierderi de timp. Iar timpul este extrem de prețios pentru mântuirea noastră. Pentru că el înseamnă însăși izbăvirea noastră de tot ceea ce ne ține învăluiți în moarte, în păcat, în disperarea perpetuă pe care ne-o poate aduce viața, boala, diavolul, prietenii noștri care, deodată, devin dușmanii noștri…în mod foarte dureros…

Versetul al 25-lea ne vorbește despre momentul temporal în care Domnul Se întâlnește cu Ucenicii Săi mergând, în mod dumnezeiește, pe deasupra valurilor mării.

Tetarti de filachi tis nictos/ iar la a patra strajă a nopții, Domnul, se subînțelege, ilten pros aftus/ a venit către ei, către Apostolii Săi…

Cum? Peripaton…De unde peripatetic…a merge și a convorbi cu ucenicii tăi. Și astfel putem discuta teologie, filosofie, cultură, știință, artă…A învăța dinamic…

Domnul, se spune aici, a venit la ei peripaton epi tin talassan/ mergând pe mare.

De aceea, la această duminică, în calendarul nostru se vorbește despre „umblarea pe mare”. A Domnului…După care a potolit furtuna.

Și, după cum observați, avem de-a face cu o traducere fidelă textului grecesc al Evangheliei.

Iar prin această mergere preaminunată pe deasupra valurilor mării, Domnul ne arată încă o dată că harul lui Dumnezeu e cel care ne poate trece peste tot ceea ce înseamnă suferință, ispită, durere, dacă suntem în comuniune strânsă cu Dumnezeu. În comuniune reală.

Pentru că El ne face capabili să trecem peste toată neputința și peste toată boala. Asta dacă Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și dacă suntem cu Dumnezeu tot timpul.

De ce la a 4-a strajă din noapte? Pentru că este în puterea nopții. Este în adâncimea nopții. Și ÎPS Bartolomeu Anania, la o notă de subsol la acest text, spune că a 4-a strajă este între ora 3 și ora 6…după miezul nopții.

Spre dimineață…

Când somnul este mai bun…

Iar atunci Domnul le-a arătat ce înseamnă așteptare și încredere în Dumnezeu.

Pentru că ora înaintată de aici…e ca așteptarea celei de a doua veniri a Domnului…când El va veni ca un fur. Pe neașteptate…

Pe nesimțite…

Când ne gândim mai puțin…

Când suntem încredințați că nu se va petrece nimic la acea oră…

Dar Domnul vine în a patra strajă a nopții! Când omul se odihnește…

Și El vine la Ucenicii Săi…umblând pe mare.

Adică nescufundându-Se în valuri.

Pentru că El mergea pe deasupra valurilor mării…ca și când n-ar fi fost și om…

Însă El a arătat prin aceasta, bineînțeles, că este Dumnezeu și om și că lui Dumnezeu I se supun toate legile lumii. Pentru că legile sunt puse de către El în creație. Iar tot universul ascultă de Domnul…

De aceea El face un lucru pe care, în mod normal, niciun om nu poate să-l facă. Noi nu putem să mergem pe valuri fără să ne scufundăm. Noi înotăm în valurile mării, ale râului…dar nu pășim pe valuri cu piciorul.

Și de aceea, această Evanghelie e o mostră importantă pentru evidențierea dumnezeirii Sale. A faptului că Hristos e Dumnezeu și om.

Căci El nu e „un Profet pur și simplu”.

Nu e „un fals Mesia”.

Ci e adevăratul Mesia. Adevăratul Hristos. E Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Pentru că marea I se supune tocmai pentru că El e Creatorul ei. Și de aceea ea este, în aceste momente, precum uscatul pentru picioarele Lui…pentru a ne spune, în mod tainic, că adevărata viață duhovnicească nu se pierde în griji deșarte. Și că, dacă suntem oamenii lui Dumnezeu, în inima noastră trebuie să avem pace…Pace cuprinzătoare. Și iubire cuprinzătoare. Iertare și smerenie imense, infinite.

Și asta pentru ca să trecem peste toate valurile vieții acesteia…

Pentru că trebuie să mergem zi de zi împreună cu Dumnezeu. Mereu mai departe, oricât de chinuitoare și dureroasă e mergerea.

Căci dacă nu mergem mai departe cu Dumnezeu e semn că nu am renunțat încă la noi. La noi cei vechi.

Sau L-am pierdut pe Domnul dacă, la un moment dat, considerăm că trebuie să avem parte de o viață confortabilă…fără prea multe eforturi…sau dureri ascetice.

Căci viața fără El este un chin imens.

Și toți oamenii duhovnicești știu cum e…și cât de greu e păcatul.