Praedicationes (vol. 2), p. 187-191

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181, 181-184, 184-187.

***

Eftis de/ și imediat…eftis…de îndată…elalisen [o Iisus] aftis legon/ le-a zis/ le-a vorbit lor Iisus, zicând: „Tarsite, Ego imi·”/ „Aveți curaj/ îndrăzniți, Eu sunt!”.

Fiți curajoși în sensul bun al cuvântului…pentru că Eu sunt, Învățătorul vostru! Fiți liniștiți în sufletul vostru și aveți îndrăzneală către Mine!

Și tot aici, în continuare, Domnul le spune: „Mi foviste/ Nu vă temeți!”. Să nu vă fie frică!…

Deci îndrăzniți întru Mine! Pentru că Eu sunt Cel întru Care trebuie să vă puneți nădejdea voastră. Și dacă vă  lăsați cu totul în mâinile Mele nu trebuie să vă temeți.

Și cuvântul acesta a fost foarte întăritor, încurajator pentru Sfinții Apostoli și la fel este…și trebuie să fie și pentru noi.

Pentru că ieri, azi și în veci Hristos este același și față de noi…Și El are aceeași atenție, aceeași iubire și aceeași condescendență, milostivire…

Iar dacă noi mergem către El…El, îndată, așa cum le-a vorbit lor…ne va vorbi și nouă…

Îndată…pentru ca frica lor, debusolarea lor să nu ia proporții. Domnul le vorbește imediat

Pentru că El venise nu ca să-i înspăimânte ci pentru ca să le arate încă odată, încă un motiv de încredințare/ lămuritor asupra faptului că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Că El nu este „un impostor”.

Că nu este „un lucrător al Satanei”, cum spuneau fariseii, ci El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care nu suspendă legile Sale ci le depășește.

Pentru că El arată aici că e Stăpân peste legile naturii. Că este Stăpân peste creația Sa. Că nimic nu I se împotrivește. Dar, totodată, că El este Cel care cu adevărat îl liniștește pe om. Căci dacă liniștește marea, au înțeles ei, El liniștește toate. Și au înțeles ceea ce trebuia!

Pentru că El este Cel care dă ploaie la vreme. Care ne dă timp frumos. El face să crească plantele, dă bună zămislire animalelor și oamenilor…Pentru că El este Stăpânul creației și Ajutătorul tuturor. E Cel care Se milostivește de noi…și noi ne bucurăm pe fiecare clipă de mila Lui, de bunătatea Lui…

Dar de aici înțelegem că El a venit în primul rând să liniștească duhul omului. Adâncul omului…Să liniștească conștiința noastră. S-o umple de pace.

Tocmai de aceea, după învierea Sa, plin de slavă dumnezeiască, dă Sfinților Săi Ucenici să simtă…să înceapă să simtă…să simtă și mai mult pacea harului dumnezeiesc. Pacea covârșitoare a vieții dumnezeiești…care îi întărește și îi sfințește pe oameni.

[1]Versetul al 28-lea e un verset-răspuns către Domnul. Pentru Domnul…Pentru Domnul, Cel care îi rugase pe Sfinții Apostoli să îndrăznească întru El.

Pentru că El este și ei nu trebuie să se teamă, să se înfricoșeze de prezența Sa…chiar dacă Îl văd mergând pe ape…ci trebuie să stea în pace.

Fapt pentru care Sfântul Apostol Petru, corifeul/ purtătorul de cuvânt/ mai marele și mai bătrânul între Apostoli ia iarăși cuvântul…în numele tuturor.

…Și el dorește să vină spre Domnul…pe apă…

Și textul evanghelic e următorul: apocritis de Afto/ și răspunzându-I Lui…apocritis de la apocrinome, care înseamnă a răspunde, a replica, a declara ceva anume…cine a răspuns?…o Petros ipen/ Petru, zicând:  Chirie/ Doamne, i Si i/ dacă Tu ești…Cel pe care noi Îl vedem mergând pe ape…chelefson me/ poruncește-mi…chelefson de la chelefo, care înseamnă a porunci/ a da ordin/ a comanda ceva…eltin pros Se epi ta idata/ să vin către Tine…eltin de la erhome, care indică deplasarea/ venirea/ mergerea cuiva către un loc anume…cum?…epi ta idata…adică: pe ape.

Mergând ca Tine peste ape…

Și de la idor, poate am spus și altă dată, care înseamnă apă…avem în română hidrant, hidraulic, hidratare, deshidratare, toate vorbind despre prezența, mișcarea apei sau lipsa apei din corpul nostru.

Și de aici, din acest verset, observăm că Sfântul Petru răspunde cu multă îndrăzneală Domnului. Îndrăzneală intimă și nu injurioasă. Pe care Domnul o acceptă și nu o respinge, pentru că o înțelege

El îi cere, ca drept confirmare, mergerea pe ape…pentru că numai Dumnezeu putea să facă cu Petru lucruri pe care nimeni altul nu le poate face.

Și sintagma pros Se/ către Sine…spre Sine…e foarte importantă în înțelegerea teologică a comuniunii. Pentru că pros nu ne indică numai mișcarea fizică…ci, în primul rând, pe cea duhovnicească.

Înțelegere iubitoare.

Venire cu dor spre El…

Îmbrățișare a Lui.

Confirmare a faptului că el este cu Domnul.

Căci comuniunea e între cei care se înțeleg și se caută reciproc, care se doresc și se ajută reciproc, care se îmbrățișează și suferă unii pentru alții.

Dar nu poți să îmbrățișezi dacă nu te deplasezi. Trebuie să vii spre celălalt cu tot ceea ești tu…cu toată iubirea pe care o ai…cu tot ceea ce reprezinți.

Și Sfântul Petru dă dovadă de multă iubire, de multă încredere în Domnul. Pentru că el merge cu iubire spre El…în ciuda tuturor opreliștilor.

Pentru că el merge spre El…împreună cu El. Și nimeni nu poate să meargă spre Domnul dacă nu merge împreună cu El…spre El. Iar dacă nu ești integrat în această mișcare, în această mișcare duhovnicească a comuniunii cu Dumnezeu nu înțelegi mare lucru din relațiile cu oamenii. Îți sunt exterioare. Neînțelese…

Căci doar El te bagă înăuntrul relației. Te învață ce să simți și să faci în relație cu alții. Care e conținutul relației comunionale și ce îl odihnește pe celălalt. Ce îl odihnește cu adevărat. Și îl odihnește adevărul, bunătatea, smerenia, candoarea, bunăvoința noastră. Fără ele relația nu există!

Iar dacă înțelegi, în ființa ta, că numai cu Dumnezeu poți să mergi spre El sau către El, atunci înțelegi adâncul vieții și al comuniunii.

Și prepoziția pros, ca și alte prepoziții grecești, dă o întorsătură extraordinară unei exprimări…dacă o înțelegi în dinamismul ei interior. Pentru că ea ne oferă o nuanță comunională profundă.

Pentru că și în limba română una e să zici: „merg la tine” și alta e să zici: „merg către tine cu toată inima”. Una e să zici: „merg la tine ca să îți aduc un cadou” (și aici nu atât mersul e important…ci cadoul) și alta e să zici într-o scrisoare sau într-un mesaj pe mobil: „Părinte Dumitru, vin către dumneavoastră cu toată dragostea…ca să slujim împreună!”.

Căci „către tine” potențează afirmarea dragostei. Subliniază, în mod frumos, sentimentele pentru cineva. Pentru că este exprimarea cea mai clară a nevoii de celălalt.

Și numai cei care se iubesc au nevoie unii de alții. Numai ei zboară mereu cu gândul către celălalt. Îl văd cu ochii minții. Îl doresc. Îi place să-l asculte. Îl caută. Îl înțelege. Îl compătimește…

Și a veni…către el…nu e o formalitate…ci o nevoie! Vii pentru că dragostea, dorul de el te cheamă. Dragostea, stima, considerația, respectul te conving să faci acest lucru.


[1] De aici începe transcrierea celei de a doua file a predicii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *