Documentul BEM…după 30 de ani [3]

Prima parte și a doua.

*

I. 10 începe cu sintagma „the Christian life of faith”/ „viața creștină a credinței”, în care crește cel botezat.

Nu ni se explică în ce constă „viața creștină”…dar ea e de-a dreptul revoluționară, pentru că „demonstrează că umanitatea poate fi regenerată și eliberată [humanity can be re-generated and liberated]”.

Umanitatea la nivel personal…și nu universalist…pentru că e vorba despre ce se petrece cu „baptized believers”/ „credincioșii botezați”.

Dar în absența definirii „vieții creștine” nu înțelegem cum se poate predica Evanghelia…dacă ea nu te-a transfigurat.

*

Creștinii botezați trebuie să „poarte” mărturia Evangheliei. Pentru că ea e Evanghelia „the Liberator of all human beings”/ „Eliberatorului tuturor ființelor umane”.

Și se face legătura dintre Botez și eliberare/ libertate interioară…sau dintre Hristos-Eliberatorul și Botez pentru că s-a amintit anterior faptul că Botezul ne eliberează duhovnicește.

Însă mărturisirea/ propovăduirea Evangheliei înseamnă libertate interioară…sau mărturia vine în urma trăirii profunde a libertății duhovnicești? Sau pe măsură ce ne eliberăm de patimi?

Căci dacă libertatea e tot una cu propovăduirea…înseamnă că nu ne-am schimbat deloc după Botez.

Sau poți să propovăduiești sus și tare Evanghelia, o poți învăța pe de rost și o poți perora unde vrei, în Biserici și pe stadioane, în trenuri sau pe câmpuri…dar tu, în tine însuți, să nu te fi vindecat deloc de patimi.

Adică Botezul să nu fi devenit, în mod real, eliberare de patimi.

Pentru că Botezul ne dă puterea de a lupta cu patimile…adică puterea de a ne obține libertatea interioară pe fiecare zi în unire/ colaborare/ intimitate cu Dumnezeul nostru treimic.

*

Și tot în I. 10 se vorbește despre contextul „mărturiei comune”. Context care e Biserica și lumea. Sau societatea. Dar textul BEM preferă termenul de lume, care e termen biblic cu ample înțelesuri.

Și, fără să existe în fapt, textul BEM introduce ideea de „a fellowship of witness and service” / „o părtășie/ o comuniune de mărturie și slujire”.

Dacă ar exista această „părtășie” a tuturor creștinilor de orice confesiune, spune documentul BEM, atunci „Christians discover the full significance of the one baptism as the gift of God to all God’s people”/ „creștinii ar descoperi întreaga semnificație a unui singur Botez, ca dar al lui Dumnezeu pentru toți oamenii lui Dumnezeu”.

Însă presupunerea e falsă.

Pentru că presupunerea pleacă de la ideea că nimeni, în nicio Biserică, nu trăiește acum, în clipa de față, plenitudinea Botezului.

Căci nu trebuie ca toți să fim uniți ca să trăim Botezul în deplinătatea lui…pentru că noi, creștinii ortodocși, îl trăim deja.

Noi nu avem soteriologia ca problemă de…viitor…ci de prezent.

Problema mea, ca ortodox, e aceea de a mă face propriu iubirii lui Dumnezeu…și de a mă umple de slava Sa prin Sfintele Taine ale Bisericii. Eu nu îmi pun problema că e nevoie să se convertească toată lumea la Ortodoxie…pentru ca să simt și eu Botezul împreună cu ei…pentru că eu mă hrănesc deja din harul Botezului…fără ca să fiu vrednic tot timpul de a mă sfinți prin el.

Eu nu mă simt mereu la înălțimea Botezului meu…pentru că păcatele mele sunt căderi din iubirea Lui.

*

Deci semnificațiile Botezului sunt personal-comunitare și nu exclusiv comunitare. Nu comunitatea eclesială mă învață în primul rând să îmi sfințesc viața, pentru că soteriologia ar fi curs de teologie în acest caz, ci Dumnezeu prin harul Său primit la Botez.

Eu lupt în mine împreună cu El. Eu acolo mă schimb…Sau El înăuntrul meu mă schimbă. Acolo unde El coboară, de la Botez, în ființa mea.

Comunitatea nu trebuie să stea cu ochii pe mine ca să mă sfințesc.

Asta e grija mea!

Ea mă poate ajuta. Poate fi cadrul mântuirii mele…Dar eu sunt cel care trebuie să vreau să mă silesc spre împlinirea poruncilor Lui. Să mă ascetizez conform poruncilor Evangheliei.

*

Dar I. 10 se termină cu o atenționare, oarecum subtilă, cu adresă la ortodocși. Pentru că acolo găsim că Botezul are urmări etice nu numai ca „personal sanctification”/ „sfințire personală” ci și ca realizare a voii lui Dumnezeu în toate domeniile vieții societale.

Asta pentru că, în luările de poziție ale teologilor occidentali la adresa Ortodoxiei, ei accentuează că e nevoie și de implicare socială, de activism, de dusul „în miasmele” lumii și nu numai de retragere mistică.

Numai că, fără „personal sanctification”, ajungi ori să faci ordine religioase care derapează în lumesc, de unde cruciade, inchiziție, laxitate morală, ori sărăcești Biserica de cult, Tradiție, Sfinți, asceză prin „reformă” și „diversitate religioasă” și concluzionezi că e nevoie doar de propovăduire și nu de sfințire a vieții.

Ortodoxia însă pledează pentru sfințirea personală și pe iluminarea lui Dumnezeu pentru a trăi un anume fel de viață.

Astfel te lași condus, purtat de Dumnezeu spre un domeniu al vieții bisericești și implicarea în societate trebuie să fie pe măsura darurilor duhovnicești, a iluminărilor mistice și a pregătirii teologice personale.

Pentru că nu e de ajuns să vrei să scrii cărți, să scrii online sau să propovăduiești în Biserică sau să te dedici celor în suferință…ci trebuie să și poți și să fii chemat de Dumnezeu spre așa ceva. Să fii în stare de așa ceva sau, mai precis, să fii învrednicit de Dumnezeu/ întărit de El să faci așa ceva.

*

Pentru prima dată apare „to strive” în text. Să te străduiești ca voia lui Dumnezeu să se îndeplinească în toate sectoarele de activitate ale societății umane…

Însă de unde știi care e voia lui Dumnezeu în chimie, ortopedie, bibliofilie, medicină…dacă tu nu ai studii în domeniu?

Putem face descoperiri științifice cu program?

Putem unidimensiona societatea după mintea fie și a unui om credincios?

Unde mai e libertatea lui X sau Y…dacă eu, credinciosul, încerc să îi conving că numai cum văd eu societatea…înseamnă voia lui Dumnezeu cu societatea?

Numai că Dumnezeu lucrează și prin cei care…în act, nu vor să lucreze pentru El.

E o lucrare paradoxală…care ne depășește…dar prin care societatea umană ajunge tot unde vrea Dumnezeu…și nu unde vrea Stalin, Hitler sau Saddam.

*

Până aici a fost problematizarea teoretică a Botezului…dar pe mine nu m-a satisfăcut deloc. Pentru că nu mi-a spus nimic despre ce se petrece în Botez și cum și prin ce.

Textele citate sunt numai din Scriptură, nu s-a folosit deloc Tradiția și nu s-a vorbit deloc la modul personal. Adică eu, din cutare cult, când m-am botezat am trăit așa și pe dincolo…sau simt că după Botez, și acum, la 60 de ani, eu simt, înțeleg asta, asta și asta.

Păi dacă Botezul are urmări…să vorbim despre ele!

Să ducem urmările Botezului prin toate secolele, pe la toți Sfinții din toate secolele, ca să vedem ce a simțit fiecare la Botez…și să vedem dacă e Botezul acela, de atunci, de la Apostoli…sau dacă nu cumva, între timp, Botezul „s-a perimat” sau „a suferit transformări”.

Căci dacă societatea „a evoluat”, poate că a „evoluat” și Botezul.

Pe scurt: nicio problematizare teoretică nu a fost adusă până…în practică.

*

De acum încolo, aflăm din text, începe practica Botezului.

Și I. 11. începe cu…un dubiu fără probe: „while the possibility that infant baptism was also practised in the apostolic age cannot be excluded”/ „deși posibilitatea ca Botezul copiilor să se fi practicat în epoca apostolică nu poate fi exclus”.

Dar de ce trebuie exclus?

Pentru că nu nu ni s-au mai păstrat mărturii…sau pentru că ele, unora dintre noi, nu ni se mai par concludente?

Creștinii, cei atât de scrupuloși cu familiile lor, își lăsau nebotezați copiii…„din evlavie”?

Ce fel de „minte creștină” poate cugeta un asemenea lucru?

*

Numai că „frica” de Botezul copiilor „se sprijină” pe ideea de…alegere. Pentru că Botezul e regăsibil în NT, adesea, „upon personal profession of faith”/ „pe [baza] mărturisirii personale a credinței”.

*

De ce documentul BEM a exclus raportările la Sfânta Tradiție…când fiecare confesiune se raportează, mai mult sau mai puțin, la datele ei?

Cum să discutăm Botezul, în secolul al XX-lea, numai pe baza mărturiilor noutestamentare despre Botez, care sunt puține în comparație cu datele Tradiției?

Pentru că în Scriptură nu avem date despre cum se făcea slujba Botezului în primul secol creștin. Cum nu avem date nici despre cum slujeau Sfânta Liturghie. Sau despre cum se hirotoneau diaconii, preoții, episcopii.

Cum să scoți din calcul Tradiția, când acolo e toată practica/ slujirea Tainelor?

În Scriptură avem niște afirmații importante despre Tainele Bisericii dar nu tipicul și conținutul slujbelor.

Pentru că nici cum s-au scris cărțile și nici cum au fost receptate cărțile NT nu apar în paginile lui.

Scriptura fără Tradiție e o clădire imensă despre care nu știm nimic: nici cine a făcut-o și nici în ce scop.