Documentul BEM…după 30 de ani [10]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

***

p. 29.

Începe discuția despre Sfânta Euharistie…și în II. 1 ea este prezentată ca „a gift from the Lord”/ „un dar de la Domnul”. Și se citează I Cor. 11, 23-25, Mat. 26, 26-29, Mar. 14, 22-25, Lc. 22, 14-20.

Iar cinele la care Domnul a participat „proclaim and enact the nearness of the Kingdom”/ „proclamă/ vestesc și pun în acțiune/ inițiază apropierea Împărăției”.

Adică ele sunt momente de vestire și de conștientizare ale proximei posibilități de simțire a Împărăției lui Dumnezeu.

Ele vesteau Cincizecimea, mai pe scurt.

Experiența harului.

*

Însă dacă „înmulțirea pâinilor este un semn” al Împărăției…trebuie să înțelegem că autorii documentului BEM au folosit semn ca fiind sinonim cu Taină? Sau au folosit „sign” și ca simbol și ca Taină?

*

Dar la Cina cea de Taină, „comuniunea Împărăției a fost conexată [was connected] cu iminentele suferințe ale lui Iisus”.

După învierea Sa din morți, „Domnul Și-a făcut cunoscută prezența vizavi de Ucenicii Săi în frângerea Pâinii” [the Lord made his presence known to his disciples in the breaking of the bread].

Și de aici se deduce faptul, că Euharistia „continuă” cinele de dinainte și de după învierea Sa din morți.

Da, le continuă, în două sensuri.

Înmulțirile minunate ale pâinilor și peștilor și alte cine la care Domnul a participat înainte de Joia Mare au fost o prefigurare a bucuriei prea sfinte a împărtășirii euharistice cu Sine.

Însă Cina cea de Taină și Cina de la Emaus sunt Euharistia de azi a Bisericii.

Pentru că Euharistia nu este o masă oarecare ci împărtășirea cu Hristos, Dumnezeu și om, adică unindu-ne deopotrivă cu umanitatea și dumnezeirea Sa prin harul Său.

Așadar avem prefigurare și împlinire în act a prefigurării Euharistiei.

*

Din nou Euharistia ca „semn” al Împărăției. Și sensul pe care cred, în cele din urmă, că îl are „semn” aici, în acest document teologic, e acela de simbol și nu de Taină.

Mi-ar fi plăcut să îl aibă pe cel de Taină…dar nu îl are.

Pentru că cele mai multe dintre bisericile participante la dialogul inter-religios nu au, nici măcar ca ipoteză de lucru, „ideea sacramentalității”.

*

Interesantă este afirmația următoare, pentru că presupune exegeză tradițională: „Christians see the eucharist prefigured in the Passover memorial of Israel’s deliverance from the land of bondage [creștinii văd Euharistia ca fiind prefigurată în memorialul pascal al lui Israel de la ieșirea din pământul robiei] and in the meal of the Covenant on Mount Sinai (Ex. 24) [și în masa Legământului de pe Muntele Sinai (Ieș. 24)”.

Creștinii ortodocși văd Euharistia prefigurată în multe locuri din Vechiul și Noul Testament…

Însă care sunt creștinii care văd aceste prefigurări și pe ce fundamente tradiționale?

Pentru că exegeza tradițională a Bisericii, contemplația duhovnicească face conexiuni între locuri scripturale care, la nivel literal, nu par să aibă nicio legătură.

Însă cele două conexiuni teologice au fost făcute de Sfinți Părinți ai Bisericii, prin luminare dumnezeiască…numai că autorii documentul BEM nu i-au „băgat în seamă” la modul nominal.

Acum, după 2000 de ani, e ușor să „furi idei” de la Sfinții Părinți…și să te dai că „le-ai înțeles ieri”, după amiază, în timp ce îți beai cafeaua…

Însă nimeni, nimeni fără luminarea lui Dumnezeu nu poate face vreo conexiune teologică de acest calibru, ca cele două prezentate în text.

Căci unde scrie în Ieșire că mielul pascal…e prefigurarea lui Hristos?

Literaliștii/filologii nu pot deduce niciodată, pe cale morfematică, acest lucru.

Și cine ar fi putut înțelege aceste legături dumnezeiești între miel și Euharistie, între coasta lui Adam și coasta lui Hristos, între apa din piatră și Euharistie, între înmulțirea pâinilor și Euharistie, între nuntă și Împărăție…dacă nu ar fi fost luminat de Dumnezeu?

*

Sfinții lui Dumnezeu au înțeles aceste legături dumnezeiești dintre texte sau aceste profunzimi ale textelor scripturale și le-au cuprins în cărțile lor.

Cărțile lor fac parte din tezaurul teologic al Tradiției Bisericii.

A te dispensa de aceste cărți iluminative…înseamnă a dori să reinventezi roata.

Numai un teolog care nu vrea să progreseze în înțelegerea teologică poate crede că se poate dispensa/ că poate nega întreaga înțelegere teologică de până la el și să o ia de la zero.

Luările de la zero sunt orgolioase și pierzătoare.

Și în nicio știință a lumii, darămite în teologie, nimeni nu se poate dispensa de trecutul științific al ramurii lui de studiu fără a fi penibil.

*

Cine sunt Părinții care au făcut conexiunile teologice din II. 1 și ale căror nume au fost ocultate?

*

Tot în II. 1, Euharistia e „the meal of the New Covenant”/ „Cina Noului Testament”, pe care Hristos a dat-o Ucenicilor Săi ca pe un „anamnesis”/ ca pe o „pomenire/reamintire continuă” a Morții și a Învierii Sale și, în același timp, ca pe „the anticipation of the Supper of the Lamb (Rev. 19:9)”/ „o anticipare a Cinei Mielului” (Apoc. 19, 9)”.

Hristos „a poruncit” Euharistia…

p. 30:

dar la Cina cea de Taină, spune BEM, Domnul a folosit „cuvinte și acțiuni simbolice” [symbolic words and actions] și nu mistice.

Adică, cu alte cuvinte, a făcut trimitere la altceva…și ce se petrece „în Euharistie” nu are realism divino-uman transfigurator…ci anamnetic/ comemorativ/ de amintire.

Și cu tot simbolismul Euharistiei ea este „sacramental meal [o Cină sacramentală] which by visible signs [care prin semne vizibile] communicates to us God’s love in Jesus Christ [ne comunică iubirea lui Dumnezeu în Iisus Hristos], the love by which Jesus loved his own “to the end” (John13:1) [iubire prin care Iisus L-a iubit pe El „până la sfârșit” (In. 13, 1)].

„Semnele vizibile”, fără doar și poate, Trupul și Sângele Lui.

Însă sunt acestea doar vizibile?

Nevăzutul lor, cel plin de har, e cuprins în „semne” sau e „exclus” din ele?