Praedicationes (vol. 2), p. 213-215

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181, 181-184, 184-187, 187-191, 191-195, 195-198, 198-205, 206-209, 209-213.

***

După cum persona, în limba latină, ne duce la ideea lui per se/ prin sine. Pentru că omul prin sine devine conștient de sine.

Căci dacă omul alege să fie om alege să fie cu ascultare de Dumnezeu. Pentru că persoana e cea care stă în relație cu Dumnezeu.

Pentru că așa cum teologhisesc Părinții noștri Dumnezeiești: persoana presupune comuniunea. Presupune starea eclesială. Presupune starea de a fi împreună cu alții și de a fi comunicaționali. Să comunicăm unii cu alții și să ne iubim unii pe alții.

Versetul al 15-lea: che legon/ și zicând: Chirie/ Doamne…eleison mu ton ion/ miluiește-mi fiul…ajută-l pe fiul meu!

Căci ios înseamnă fiu, descendent, copil, sămânță din sămânța mea. Dar, într-un sens mai larg, înseamnă și ucenic, discipol, cel care urmează în învățătură și în viață pe cineva, pe un învățător, pe un maestru.

Miluiește-l pe cel care a ieșit din mine! Pe care eu l-am născut

De ce? Căci/ oti este seliniazete/ este lunatic.

Adică demonul îl poseda în funcție de schimbările lunii…pentru ca oamenii să creadă că luna de pe cer e „de vină” pentru posesie.

Și se continuă versetul: che cacos pashi/ și pătimește/ suferă rău.

 

Cacos înseamnă rău…De unde cacofonie…adică alăturare nepotrivită de sunete. Alăturare care sună rău, dizgrațios.

Iar de la verbul pasho vin a pătimi și a compătimi din română. Sufăr de unul singur sau con [n devenind m]-pătimesc, sufăr împreună cu alții durerea, nefericirea altora.

Fiul acestuia suferea cumplit din cauza demonului care îl chinuia

Iar seliniazete de aici nu e tot una cu epilepsia. Pentru că epilepsia nu înseamnă demonizare.

Însă a fi lunatic înseamnă a fi posedat de un demon care mimează faptul că boala e de esență astronomică. Adică provocată de lună, de schimbările lunii.

Și asta pentru ca oamenii să considere luna sau soarele sau stelele drept focare de influență negativă în viața noastră.

Nu am prea multe cunoștințe interioare despre epilepsie. Nu am studiat boala.

Însă epilepsia e o boală neurologică…și am văzut cum se manifestă ea din punct de vedere fizic…când omul cade jos, inconștient, face spume la gură, are spasmuri…

Pe când demonizarea e o locuire a demonilor într-o persoană umană, datorită vieții ei păcătoase și care se răzbună pe ea.

Lucrurile nu se suprapun așadar. Una e demonizarea și altceva epilepsia.

Însă demonii care „dau vina” pe lună sau care inventează „zile rele” sau „zile bune” în viața oamenilor, tot felul de superstiții și fapte de rușine…se comportă pervers față de ei. Pentru că nu le-o spune niciodată că îi duce în eroare…ci îi duce în eroare pur și simplu.

Căci ce are pisica, care ne taie calea, cu ce facem noi peste zi?  Cum să ne influențeze viața în mod rău…o găleată de apă pe jumătate…sau întâlnirea cu un preot? Întâlnirea cu un preot pe stradă e o binecuvântare și nu odramă!

Dramă e prostia de a te lua după basme, de a crede în superstiții și explicații aiuritoare.

Și de aceea demonii se bucură să înmulțească credințele false tocmai pentru a nu ne lumina la minte cu adevărurile dumnezeiești.

Căci pe măsură ce noi credem în lucruri deșarte…disprețuim, de fapt, lucrurile serioase, mari, sfinte ale Bisericii.

Și cum să nu fie mai mare râsul…să vezi bărbați în toată firea punându-și mâna la sex…când trec pe lângă mine, preotul? Ce se întâmplă dacă mă văd pe mine pe stradă?…Rămân impotenți? Sau asta merităm noi, preoții, de la oameni: să ni se arate sexul?

Însă nu mulți își analizează faptele născute din idei greșite, aiurea…și de aceea le perpetuează din generație în generație. Cele rele se prind ca pirul, ca pălămida…în loc să fie o rușine transmiterea lor.

…Și treaba asta, cu pusul mâinii la șliț, o fac și intelectualii…și cei mai puțin școliți. Și mă reperează imediat, chiar dacă am sau nu am reverendă. După barbă, după expresia feței, după distincția modului meu de a mă comporta…

Însă nu zic bună ziua…dar știu să facă asta…

O rușine…

Iar dacă e de tot râsul punerea mâinii la șliț…tot la fel era și cu luna. Pentru că nu se uitau la demoni și la ce produc ei în om…ci la fazele lunii, dacă luna e plină. Adică la conjunctura în care se producea căderea tânărului în foc și în apă. A acestei pseudo-epilepsii, care era o manifestare demonică.

Și de aceea trebuie să traducem aici cu lunatic, conform termenului grecesc, pentru că epilepsia e altceva…

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *