Documentul BEM…după 30 de ani [11]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

***

p. 30:

II. 1 se termină prin denumirile multiple ale Euharistiei (Cina Domnului, Frângerea pâinii, Sfânta Împărtășanie, Sfânta Liturghie, Mesa/ Cina) și prin sublinierea faptului că celebrarea/ slujirea ei este „actul central [the central act] al slujirii Bisericii”.

*

În II. 2, Euharistia e denumită „the sacrament of the gift”/ „Taina darului”, „pe care Dumnezeu ne-o face în Hristos prin puterea Sfântului Duh” [which God makes to us in Christ through the power of the Holy Spirit].

Și pentru prima oară vedem în mod clar, cum documentul vorbește despre Treime pentru a vorbi despre Euharistie. Pentru că Tatăl, în Hristos, prin puterea Sfântului Duh ne dăruie Euharistia.

*

Însă de aici încolo începe relativizarea Euharistiei.

Pentru că se presupune că „fiecare creștin” (se subînțelege: din fiecare biserică/sectă a lumii, pe lângă ortodocși) primește „darul mântuirii” [gift of salvation] prin Euharistie.

Însă nu există Sfântă Euharistie decât în Ortodoxie!

Pentru că Tainele Bisericii nu sunt niciodată extra-exclesiale.

De aceea vom discuta Sfânta Euharistie din perspectiva Ortodoxiei și nu trans-denominațional, așa cum am făcut și cu Sfântul Botez și cum vom face și cu Sfânta Preoție.

*

În împărtășirea euharistică, „Christ grants communion with himself”/ „Hristos acordă cumuniunea/părtășia cu Sine”.

Și numai dacă Euharistia e Taină/ Sacrament „God himself acts, giving life to the body of Christ and renewing each member”/ „Dumnezeu Însuși acționează, dând viață Trupului lui Hristos și reînnoind fiecare mădular” al Său, adică fiecare credincios în parte.

Și ca să dea viață credincioșilor, atunci El trebuie să le dea har necreat prin Euharistie…și nu doar o mâncare pur anamnetică/ comemorativă.

*

Prima legătură între Botez și Euharistie se face în fraza: „each baptized member of the body of Christ [fiecare membru botezat al Trupului lui Hristos] receives in the eucharist [primește în Euharistie] the assurance of the forgiveness of sins (Matt. 26:28) [asigurarea/ încredințarea iertării păcatelor (Mt. 26, 28)] and the pledge of eternal life (John 6:51-58) [și arvuna vieții veșnice (In. 6, 51-58)]”.

Însă atât asigurarea/încredințarea cât și arvuna sunt realități harice interioare, pentru că e vorba despre ce trăiește omul botezat care se împărtășește cu Hristos euharistic.

Da, în Ortodoxie așa stau lucrurile: cei care sunt botezați, când se împărtășesc cu Hristos, după ce se spovedesc în prealabil, simt tot mai profund curățirea lor de păcate și încredințarea interioară profundă că trăind o astfel de viață cu Dumnezeu, trăind tot timpul așa…vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu, pentru că harul Lui e în ei.

E vorba aici despre o încredințare interioară a noastră de către Dumnezeu și nu instituțională, prin simpla împărtășire. Adică nu dacă te împărtășești și nu simți nimic…ești „încredințat” că „ești cu Dumnezeu”…ci dacă te împărtășești întru harul lui Dumnezeu simți tot mai mult har împărtășindu-te cu Hristos euharistic…Care te încredințează că ești pe drumul bun al vieții ortodoxe.

*

Însă ce primesc credincioșii bisericilor, care nu văd în Euharistie o Taină ci un simbol? Primesc mai mult decât pâine și vin?

*

II. 3 afirmă ceva „de compromis”: Euharistia conține, deopotrivă, „cuvânt și sacrament”. Asta, în mod evident, pentru că nu s-a înțeles ce e Taina.

Sfintele Taine ale Bisericii nu sunt „tăceri”, „secrete”, „lucruri de nespus”, pe care oamenii Bisericii „le ocultează” sau „nu le înțeleg”.

Ci Sfânta Taină e comuniunea lui Dumnezeu cu cel ce se botează, se mirunge, se împărtășește etc. …adică modurile mistico-liturgice în care El îi dă să simtă slava Lui în cadrul cuvintelor și a actelor slujbei.

Sfintele Taine nu sunt fără cuvinte, gesturi și har, har din belșug!

Ci Sfintele Taine sunt împreuna lucrare cu Dumnezeu a preoților slujitori pentru a coborî slava lui Dumnezeu în cei care le primesc.

De aceea afirmația că Euharistia e și cuvânt și Taină/ Sacrament e o nerozie…dar concordă cu mentalitatea protestantă care opune cuvântul/predicarea…Tainelor/ Sacramentelor.

Sau care au desființat Sacramentele pe motivul că e de ajuns predicarea.

Pentru că Sfânta Euharistie integrată în Sfânta Liturghie cuprinde tot ce e prescris în slujbă (cuvinte, gesturi, mărturisiri, explicații) și în cadrul căreia harul lui Dumnezeu e simțit/experiat/trăit de către cel care se împărtășește.

Căci Taina e divino-umană: e har și slujbă…slujbă care cuprinde cuvinte și gesturi, pentru că suntem oameni și nu Îngeri.

*

Și de aceea Tainele sunt Taine: pentru că ne unesc cu slava lui Dumnezeu dincolo de slujba și cadrul liturgic în care sunt trăite. Ele sunt porți harice spre Dumnezeu sau Dumnezeu coboară pe aceste scări mistico-liturgice…ca la Sfântul Iacov în pustie.

*

Dar II. 3 numește Euharistia și „a proclamation and a celebration of the work of God”/ „o proclamație și o celebrare a lucrării lui Dumnezeu”…de unde se observă în mod clar că lipsește ideea de actualizare.

Proclamația e o vestire a unui mare act din trecut, recte Cina cea de Taină.

Când spui că celebrezi/ că te bucuri de lucrarea lui Dumnezeu…iarăși vorbești despre ce a făcut Dumnezeu în trecut…dar nu în prezent.

Însă ortodocșii când slujesc Dumnezeiasca Liturghie…pentru ca Pâinea și Vinul euharistice să se transfigureze/ să se preschimbe în Trupul și Sângele Domnului, atunci ei con-celebrează/ con-slujesc cu Dumnezeu Taina.

Tocmai de aceea Tainele Bisericii sunt mereu actuale pentru că sunt mereu lucrarea cea vie și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu în viața oamenilor.

Ele sunt prezent liturgic chiar și când rememorează iconomia lui Hristos pentru noi, pentru că în Liturghie retrăim, în mod liturgico-mistic, toată iconomia/ lucrarea Lui pentru noi.

*

De aceea, în documentul BEM, trebuia să apară ideea că Euharistia e Taină/ Sacrament, pentru că e conslujire/ concelebrare a lui Dumnezeu cu oamenii.

*

Tot în II. 3, Euharistia este denumită „the great thanksgiving to the Father”/ „marea mulțumire adusă Tatălui”, lui Dumnezeu Tatăl.

Pentru prima dată asistăm la punerea în evidență a Tatălui în discuția misterologică, așa cum o fac și rugăciunile tainice ale Slujbelor Sfintelor Taine.

Și apar înșirate aici trei substantive capitale în Teologia Dogmatică: creation, redemption, sanctification [creație, răscumpărare, sfințire] pe care Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt le-a lucrat și le lucrează spre binele nostru și al întregii creații.

Iar păcatele lumii, se subliniază aici, nu au putut să stea înaintea voii lui Dumnezeu, căci El va aduce Împărăția lui Dumnezeu la împlinirea ei.

Cu alte cuvinte: nimeni și nimic nu poate sta în calea voii lui Dumnezeu, care nu dorește „desființarea” lumii/ a creației ci transfigurarea ei.

*

Și dacă mai înainte, în II. 1, se folosise un cuvânt grecesc, anamnesis/ reamintire/ pomenire, în II. 3 se folosește pentru prima dată un cuvânt ebraic: berakah/ binecuvântare.

Euharistia este binecuvântarea/ berakahul prin care „Biserica își exprimă mulțumirea ei pentru toate binefacerile lui Dumnezeu” [by which the Church expresses its thankfulness for all God’s benefits]”.

Însă mulțumirea aceasta e la prezent…e o perspectivă dinspre prezent spre trecut și nu dinspre trecut spre prezent…așa cum a fost cea mai dinainte, când s-a vorbit despre proclamare și celebrare.

Mulțumirea e a Tainei actualizate.

Acolo unde Taina este o realitate divino-umană, în care retrăiești dumnezeiește întreaga istorie a mântuirii și a lumii, acolo ești plin de bucurie și de veselie dumnezeiască, care te fac să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru toate cele trăite în viața ta.

Și nu poți „să te bucuri” la o comemorare a trecutului…ci doar la o retrăire a trecutului. La o actualizare duhovnicească a trecutului.