Predică la pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul [3 octombrie 2012]

Iubiții mei,

în această preabinecuvântată zi de 3 octombrie 2012, Biserica Ortodoxă de pretutindeni face pomenirea unui Sfânt Părinte apostolic, trăitor în secolul I d. Hr., ucenicul Sfântului și Marelui Apostol Pavel, despre a cărui convertire vorbește F. Ap. 17, 34.

E vorba despre Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul, Episcopul Atenei și care a fost martirizat în Galia/ Franța de azi, la Lutetia/ Parisul actual. De aceea el este Sfântul patron/ ocrotitor al Franței iar impunătoarea catedrală romano-catolică Saint Denis din Paris îi poartă numele.

Însă cine e Dumnezeiescul Dionisie?

Care e viața lui pe care o cinstim și vrem să o urmăm?

S-a născut la Atena, fiind grec de neam și păgân. A primit o educație grecească clasică, foarte serioasă, încât, la 25 de ani, își întrecuse concetățenii în cunoașterea filosofică. De aceea a plecat să studieze în Egipt. Și a studiat astronomia în Egipt, în cetatea Heliopolis/ Iliupolis, care, după cum îi spune numele, era închinată soarelui.

Însă aici, în Egipt, Sfântul Dionisie a învățat să citească stelele…timp în care a trăit eclipsa totală de soare, de trei ore, de la Răstignirea Domnului.

Și, în mod profetic, el, astronomul păgân, a intuit că eclipsa aceasta cutremurătoare, care era mai presus de fire,  e legată de Dumnezeu, de suferința Lui sau de sfârșitul lumii.

Și-a terminat studiile în Egipt, s-a întors în Atena lui și acolo s-a căsătorit cu Damaris, amintită și ea în F. Ap. 17, 34, și a avut mai mulți fii.

În Atena a fost ales membru al Consiliului Areopagului, adică al Înaltei curți de Justiție a Atenei.

De aceea, când Dumnezeiescul Pavel a venit și a propovăduit în Areopag, Dionisie era acolo și a crezut cuvintelor lui de la Domnul.

Din Viața sa aflăm că Dionisie a dialogat cu Pavel în Areopag, lucru pe care Luca nu îl spune în Fapte ci ne oferă numai predica Sfântului Pavel din Areopag [F. Ap. 17, 22-31].

Și Sfântul Pavel i-a vorbit Sfântului Dionisie, ca un văzător cu duhul, și despre întunecarea soarelui la Pătimirea Sa…lucru de care și-a amintit Sfântul Dionisie crezând îndată în Domnul.

Adică cât de importante sunt detaliile experienței noastre în convertirea noastră.

Și cum, oamenii lui Dumnezeu, legându-se de ele, pot să sădească în noi viața cea veșnică.

Sfântul Dionisie a crezut îndată…pentru că era plin de dorința de a cunoaște adevărul deplin. Căci cunoașterea adevărată este existențială, e totală și nu se mărginește doar la cunoștințele intelectuale. Ea îl împlinește pe om cu totul, atât în sufletul cât și în trupul lui.

Pentru că adevărurile lui Dumnezeu sunt pline de har și ele ne umplu de viața lui Dumnezeu.

Sfântul Dionisie a crezut în Dumnezeul necunoscut [F. Ap. 17, 23], Care i S-a revelat lui prin propovăduirea lui Pavel.

De aceea e la fel de important și să propovăduim cu curăție cuvintele lui Dumnezeu…dar și să ne pregătim ca să le ascultăm.

…A cerut rugăciunea lui Pavel. Și apoi l-a cunoscut pe orbul din naștere pe care l-a vindecat Pavel la Atena. Și atunci, Dionisie, Damaris, fiii și toată casa lor au făcut ceva radical: au venit la Pavel și s-au botezat.

Cuvintele și minunea le-a schimbat viața.

Pentru că harul lui Dumnezeu te face să vezi dincolo de toate cele create pe Dumnezeul a toate.

Însă de acum începe desăvârșirea duhovnicească a Dumnezeiescului Dionisie!

Își lasă familia și casa și devine ucenicul Sfântului Pavel.

Ucenicia lui față de Pavel a durat 3 ani de zile.

Timp imens pentru schimbări interioare și înțelegeri dumnezeiești! Preasfintele sale cărți dovedesc din plin experiența sa mistică și teologică uluitoare.

Sfântul Pavel, după 3 ani, l-a hirotonit episcop al Atenei.

Și el i-a cunoscut pe Sfinții Ierotei și Timotei, cărora le-a scris, pe Sfântul Iacov, fratele Domnului, mergând în Ierusalim și la Sfântul Mormânt dar și pe Sfântul Apostol Petru și pe ceilalți Sfinți Apostoli…împreună cu care, în anul 57 d. Hr., a fost la înmormântarea Prea Curatei Fecioare.

Și Icoana Adormirii Maicii Domnului îl cuprinde între ierarhii care au prohodit-o.

Și Sfântul Dionisie e unul dintre ierarhii cu veșmânt alb, din spate, cu cruce mare, neagră, pe umăr.

Pentru că a vrut să propovăduiască credința și altora și să moară mucenicește, Sfântul Dionisie a hirotonit un alt episcop pentru Atena și a plecat la Roma, la Sfântul Clement al Romei, care l-a primit cu multă bucurie.

După o perioadă petrecută la Roma, Sfântul Clement l-a trimis să propovăduiască în Galia/ Franța actuală…unde a plecat împreună cu episcopul Luchian, cu preotul Rusticus și cu diaconul Eleutherius.

Dintr-o altă sursă teologică aflăm că Sfântul Dionisie a predicat și în Germania și în Spania, înainte de a ajunge în Galia să propovăduiască și să fie martirizat.

Ajungând însă în Galia a găsit-o idolatră și a devenit Apostolul Galiei.

A zidit la Paris o Biserică și slujea acolo cele Sfinte, însă a fost prins și martirizat în anul 96 d. Hr., în timpul lui Domițian, care a domnit până în 96 d. Hr.

Sfântul Dionisie era „foarte bătrân şi prea obosit de propovăduirea Evangheliei” dar a fost „legat cu frânghii, târât”, împreună cu Sfinții Rusticus și Eleutherius astăzi împreună pomeniți cu el.

Și fiind adus la judecată a vorbit despre credința lui care înflorește în ființa sa, mărturisind pe Dumnezeul nostru treimic.

A fost dezbrăcat și bătut cu frânghii fără milă.

Fără compasiune pentru bătrânețea lui venerabilă…

A fost aruncat în temniță, împreună cu ceilalți doi, care au pătimit și ei multe dureri.

A doua zi l-au întins pe un pat de fier și au aprins focul dedesubtul patului. Stare în care, Sfântul Dionisie cânta psalmi…

A fost dat spre mâncare animalelor sălbatice…dar Domnul le-a închis gurile.

După care l-au aruncat într-un foc mare…din care a ieșit nevătămat.

Și el, împreună cu cei doi ucenici ai lui, au fost reînchiși în temniță.

Câtă atenție ca să chinuie oameni și câtă orbire!

Ce chinuri oribile poți să provoci altora din fanatism religios!

Sau ce fel de Dumnezeu trebuie să ai în cap și în inimă…încât să crezi că o să-I placă să ucizi oameni pentru El?

…Și credincioșii au venit să se împărtășească la Liturghia slujită de Ierarhul Dionisie în temniță…aceștia văzând cum Sfântul Dionisie slujea într-o mare de lumină dumnezeiască și la slujba Lui participând Domnul și Puterile cerești, pe care le-a văzut extatic și pe care le-a descris atât de magistral în cartea lui.

A fost bătut, împreună cu cei doi, fără cruțare…

Asta după ce slujise dumnezeiește și era plin de slava lui Dumnezeu.

Și după ce i-au bătut ghiolbănește…i-au condamnat la moarte prin decapitare.

A fost decapitat în muntele Arei. Și după rugăciune…i-au tăiat capul cu o secure neascuțită…ca să sufere și mai mult. Ceilalți doi au fost decapitați cu sabia.

Însă prima mare minune post-mortem a Sfântului Dionisie a fost aceea că trupul său, decapitat, s-a ridicat în picioare, și-a luat capul și a mers…două stadii până la Catula, o femeie credincioasă, căreia dăruindu-i capul său…trupul a căzut la pământ.

Iar stadiul grecesc (unitate de măsură) era între 147 și 192 de metri.

Vă dați seama ce cutremurare i-a cuprins pe toți văzând o astfel de imensă minune!…

În locul unde a căzut trupul lui, după atâta mers preaminunat, creștinii au zidit o Biserică și acolo i-au îngropat Sfintele Moaște, care au făcut multe minuni.

Mulți păgâni au crezut în Hristos văzând minunea…și mulți creștini au fost martirizați din această cauză.

Și Sfântul Dionisie a suferit toate aceste chinuri în Galia nu la 30 de ani…ci la vârsta de 90 de ani – lucru cutremurător! – și, așa cum spuneam, în anul 96 d. Hr.

Iar acum, auzind toate acestea, nu ne mai îndoim că a scris Despre Ierarhia cerească, pentru că am auzit, în parte, despre vedeniile sale uluitoare și nici că a fost în stare să scrie Despre Ierarhia bisericească, Despre numirile dumnezeiești, Despre teologia mistică, Epistolele și Liturghia sa, care se regăsesc cu toatele în PG 3, când a fost ucenicul lui Pavel și omul cu o asemenea experiență mistico-teologică colosală.

A scris, a trăit, a slujit și a murit dumnezeiește…pentru că a vrut să lase și a lăsat o lucrare apostolică și tradițională de primă mărime.

El, alături de Sfinții Apostoli, de Sfântul Clement al Romei, de Sfântul Hermas și de alți Sfinți ai secolului I au arătat că Biserica era deplină și funcțională, că slujirea ierarhiei bisericești se desfășura în deplină ordine și ascultare și că viața liturgică și ascetică și imensul efort predicatorial al Bisericii în secolul I au fost uluitoare.

Tocmai de aceea, în mod cu totul incalificabil, se încearcă astăzi o simplificare și o denaturare voită, planificată a vieții liturgice și predicatoriale din secolul I al Bisericii pentru ca preaminunata viață a Bisericii să pară mai puțin „cuceritoare”.

Însă ea, sfințenia Bisericii, sfințenia și mărturia oamenilor Bisericii din primul secol și din secolele ulterioare au zguduit din temelii lumea, au schimbat-o, au prefăcut-o într-o lume creștină dintr-o lume păgână și barbară.

Da, nu ne mai putem imagina ce însemna lumea idolatră…cu care s-a confruntat Sfântul Dionisie!

Însă putem să constatăm ce înseamnă lumea noastră, lumea în care valorile sunt îndepărtate din prim-planul vieții sociale (adică tot ceea ce ține de viața teologică și de sfințenia ortodoxă) și „le iau locul” non-valorile: banii, sexul, distracțiile, experiențele egoiste.

Numai că viața nu se mulțumește cu surogate…după cum nici trupul nostru nu e prea entuziast de mâncarea non-naturală, chimizată.

Și pentru ca să trăim frumos, să ne simțim împliniți…trebuie să trăim sfânt.

Adică în același mod ca Sfântul Dionisie și ca toți Sfinții, care s-au împlinit în viața cu Dumnezeu fără ca prin asta să se rupă cu totul de lume.

Așadar, să aprofundăm teologia Sfântului Dionisie Areopagitul, Părintele nostru și să o vedem organic, ca parte componentă a Tradiției Bisericii! Căci anghelologia sa este peste tot în cultul nostru, la fel și eclesiologia sa și teologia vederii lui Dumnezeu…iar fără el nu putem înțelege multe falduri din teologia mistică a Bisericii.

Să fim credincioși Tradiției Bisericii și nu speculațiilor eterodoxe de tot felul, pentru că viețile Sfinților și cărțile lor nu se schimbă peste noapte ci, se pare, că noi suntem tot mai improprii receptării lor…dacă nu le primim cu inimă curată, plină.

Dumnezeu să ne întărească întru toate, El, Dumnezeul nostru treimic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!