Istoria începe de oriunde o privești [35]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a.

*

Toate fotografiile neincluse acum în text vor apărea în forma finală a cărții.

*

CSEL =  Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum.  Și în primul volum al colecției, apărut la Vindobona[1], în MDCCCLXVI [1866], s-au editat Sulpicius Severus (Chronicorum, Epistolae Tres și Dialogi), Minucius Felix (Octavius) și Iulius Firmicus Maternus (De errore profanarum religionum).

Sulpicius Severus este autorul Vieții Sfântului Martin de Tours[2].

În vol. al 3-lea, partea I, editat în 1868, avem opera Sfântului Ciprian al Cartaginei. După introducerea de 89 de pagini a lui Guilelmus Hartel, urmează Vita Caecili Cypriani. La p. 114-118 găsim opera sa trecută în revistă.

Începe cu Ad Donatum, a 5-a e De Catholicae Ecclesiae unitate, urmează De lapsis, în total 15 lucrări. După acestea urmează epistolele, în număr de 81.  „Opera spuria” e formată din 17 lucrări, printre ele fiind 4 scrisori și 6 imne.

Cu opera sa sunt 842 de pagini din acest volum.

Vol. 3, parte a 2-a, editat în 1871, conține Epistolele Sfântului Ciprian. O coincidență frumoasă: tot 842 de pagini.

În vol. 3, partea a 3-a, găsim tot opere ale Sfântului Ciprian. Începe cu De spectaculis. 325 pagini.

Vol. 4 e dedicat lui Arnobius[3] (Adversus nationes, în 7 cărți, 285 de pagini în ediția de față). Publicat în 1875.

În vol. 5, editat în 1882, îl avem pe Paulus Orosius, cu Historiae adversus paganos, în 7 cărți. Adică 680 de pagini în ediția de față.

*

În Evhologhionul cel Mare, Veneția, 1891, p. 39, prima miridă, dintre cele nouă, este a Puterilor cerești:

(fotografie)

În Liturghierul grecesc, editat la Roma în 1950,[4] avel același text liturgic:

(fotografie)

În Liturghierul de la Iași, 1818, cu text îndreptat de Fericitul Veniamin Costache[5], mitropolitul Moldovei, avem următorul text la mirida întâi a Proscomidiei: „A cinstitului slăvitului proroc înainte mergătoriului și botezătoriului Ioann”[6].

Vorbind despre istoria Proscomidiei în cartea sa: Liturghiile bizantine privite istoric în structura şi rânduiala lor[7], Părintele Profesor Petre Vintilescu spune următoarele despre prima miridă[8]:

(fotografie)

Cu alte cuvinte, adevărul primei miride e de partea Liturghierului grecesc și prima miridă trebuie să fie închinată Puterilor cerești.

Puțin mai încolo, același autor spune că în Liturghierul de la Sofia, din 1928 și în Liturghierul românesc, din 1937, s-a preluat tradiția grecească și prima miridă, dintre cele nouă, a fost dedicată Puterilor cerești[9].

În Liturghierul de la Blaj, din 1756, prima mirida îi este închinată Sfântului Ioan Botezătorul[10].

(fotografie)

Și din edițiile 1756 și 1818 ale Liturghierului se observă faptul că grafia românească e Proroc și nu Prooroc, așa cum găsim în cărțile liturgice din secolul al XX-lea cât și azi.

În Liturghierul de la Iași, din 1747, îl avem pomenit tot pe Sfântul Ioan Botezătorul[11]:

(fotografie)

Și în Liturghierul de la Târgoviște, din 1713, al Sfântului Antim Ivireanul[12]…

(fotografie)

…cât și în Liturghierul de la Râmnic, din 1817, p. 81[13], găsim același lucru: pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul.

(fotografie)

Întrebarea e următoarea: de când și de la cine am început noi să pomenim cu două miride pe Sfinții Proroci, dacă am tradus textele liturgice după edițiile grecești și acolo, prima miridă, e dedicată Puterilor cerești?