Istoria ieroglifică. În versuri [16]

Fragmentul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11,12, 13, 14, 15.

Pasirile dară și dobitoacele,
toate acmu lucrurile-și
după cuvântu-și și pofta-și
isprăvite
și deplin tocmite
a fi părându-li-se,
a omoniii și legăturii cuprindere
și a monarșilor săi vecinică și neprepusă stăpânire,
cu zapise, cu urice și cu hrisovuluri a întări
și a adeveri
socotiră.
Deci hirograful cu a tuturor
iscăliturile de obște,
pre carile monarhilor săi dederă,
într-acesta chip era:

„Adecă noi, pasirile văzduhului
și dobitoacele pământului,
cu această a noastră de obște scrisoare
scriem și mărturisim,
precum de nime siliți,
nici asupriți,
ce dintr-a noastră bună voie,
gând bun am gândit,
sfat adevărat am sfătuit
și lucru de cinste
cu cuviință și spre folosul de obște
am început, am săvârșit
și cu iscăliturile noastre l-am întărit,
ca de astădzi înainte cu toții noi,
veri zburătoare,
veri pre pământ mărgătoare
ar fi într-o inimă și într-o învoință
supt doaă monarhii a doi monarhi,
a înălțatului Vulturului adecă
și a preaputinciosului Leului,
supuși și aciuați să fim.

Așijderea, epitropii
și în toate puternicii
acestor slăvite împărății otcârmuitori,
Corbul adecăte și Strutocamilon,
orice ne-ar porunci și orice ne-ar învăța,
fără de nici o îngăimală
și fără leac de crâcneală
ascultători
și următori
să ne arătăm.
După aceasta, într-o pravilă
și în unirea legiurilor
(deosăbi de obiceele locului) să ne aflăm,
a tot priietinul priietin
și a tot nepriietinul nepriietin
de obște să priim
sau să nu priim.

Greul și nevoia unul altuia să purtăm,
în toată evthihiia
și distihiia
tovarăși nedespărțiți și neîndoiți să ne ținem,
nicicum a vremilor, a lucrurilor și a tâmplărilor profasin
sau alt chip de fereală
și de șuvăială
să punem, ce orice ar fi și s-ar tâmpla
cu sfatul de obște
pentru folosul de obște
să arătăm,
să dzicem și să facem.
Așijderea, cu strașnic
și în veci stătătoriu giurământ,
pre nume și viața a marilor împărați
ne giurăm
și spre cinstea monarhiilor noastre cuvânt dăm,
ca oricine vrăodânăoară împotrivnic,
neascultătoriu sau viclean epitropilor
împăraților noștri milostivi s-ar afla,
din ceata, neamul, cinstea
și adunarea noastră afara să-l scoatem,
și obștii nepriietin,
legiurilor eretic
și pravilelor călcătoriu să-l cunoaștem
și, până când a noastră și a lui viață
între muritori s-ar tăvăli,
ochiul zavistiii,
mâna izbândii
și inima vrăjmășii
deasupra unuia ca aceluia să nu rădicăm,
ce pururea gonit
și izgonit
din țircălamul unirii noastre avându-l,
toată ura vrăjmășiii
nu numai în lucruri, în bucate
și în avuție-i să să oprească,
ce așeși, până la curmarea dzilelor și vieții lungindu-să,
să să lățască,
atâta cât, din bătrân până la tânăr
și din sugariu până la golaș milostivindu-ne,
să nu dojenim
și de la ac până la ață cu avuție,
cu neam, cu simenție
în prav și pulbere a-l întoarce să silim.

(Că precum vrăjmășiia veche
adânci rădăcini sloboade,
așe și izbânda în neam și semenții
să lățește.)
Așijderea pentru trii de moarte nepriietini,
tuturor mai cu de-adins
în știre să fie
și în pomenire
din rod și-n rod să ție:
adecă pentru Inorog, Filul și Vidra,
carii pururea neînduplecați în răutate
și neobosiți în vrajbe s-au arătat.
Ca toată pasirea iute la zburat,
toată jiganiia repede la alergat
și toată dihaniia ascuțită la adulmăcat,
pururea gata și fără preget să fie,
până când, sau în silțe, sau în curse,
sau în colți, sau în unghii
răii rău vor cădea,
și cea ce li să cade plată-și vor lua,
de vreme ce aceste aievea
nepriietini și vrăjmași obștii s-au purtat,
împăraților nesupuși și poroncilor
neascultători s-au aflat.

Încășile cu toții dzicem
și adeverim
și din tot sufletul și inima făgăduim
ca toate capitulurile
și punturile
(pre carile împărații noștri milostivi
de la noi au poftit)
în veci neclătite,
nebetejite
și nesmintite
să le păzim.
Și iarășile învoim
și poftim
ca pe epitropul ce avem
(carile chipul și icoana împăratului nostru
poartă) în viață neschimbat
și nemutat
stăpân să-l avem
și să-l ținem.
Iară după a lor viață,
ori pre carile din odraslele lor
cerescul Vultur și Leu
în scaunul părinților săi ar pune,
pre acela următoriu
și moștenitoriu
epitropiii cu toată învoința să-l priimim,
ca în veci de veci semențiia lor
din thronul stăpânirii să nu lipsască,
ce cât luna să trăiască
și cât soarele să cu fericire viețuiască[1].
Fie, fie, fie!

Pentru dară mai bună credința
și deplin adeverința
plecat hirograful
nostru la pravul
pragului
și la scăuiașul talpelor
a milostivilor noștri împărați
am pus.
Datu-s-au în anul monarhiii pasirilor 29.000,
iară a monarhiii jiganiilor 30.100,
în anul epitropiii Corbului 1.500,
iară a epitropii Strutocamilii 100.
Coțofana uricariul de omăt, pis.
Brehnacea, Șoimul, Uliul,
Coruiul,
Rârăul,
Hârățul,
Cioara,
Coțofana,
Puhacea, Caia, Pardosul,
Ursul,
Vulpea, Ciacal, Bursucul,
Râsul, Veverița, Dulful,
Sobolul, Cânele, Coteiul,
Ogarul, Mâța Sălbatecă, Mâța de Casă, Guziul,
Nevăstuica, Șoarecele.

Pasirile și dobitoacele supuse:
Lebăda,
Dropiia,
Vaca, Gânsca, Rața,
Curca, Găina, Păunul, Vrabiia,
Porumbul, Turturea, Gangur,
Pițiguș, Cintița, Fasanu,
Patrânichea, Prepelița, Cârsteiul,
Rândunea, Lăstunu, Calul, Boul,
Oaia, Capra, Porcu, Măgarul,
Cămila, Dzimbrii, Cerbul, Ciuta,
Căprioara, Iepurile, Colunul
și alalte pasiri,
dobitoace și jigănii
câte în ceriu sus
și pre pământ gios
ne aflăm,
pre aceasta ne legăm,
ne giurăm
și cele scrise priimim
și adeverim”.

Hirograful acesta,
dacă prin referendariul,
elcovanul,
la mâna împăraților
cu mare cinste și plecăciune îl trimasără,
împărații hrisovului la adunări trimasără,
carile într-acesta chip să citiia:

„Noi, Vulturul și Leul,
monarșii văzduhului și a pământului
și într-aceste doaâ stihii
a tuturor lăcuitoarelor pasiri
și dobitoace aftocratori
și oblăduitori,
zburătoarelor până preste nuâri
și mărgătoarelor până peste
marginile pământului
în știre facem
că umilința împărăteștii noastre inimi
vrând și învoind
ca cele până acmu
între înălțatele noastre împotrivnice vrajbe
să să împace,
toate tulburările în linește a să preface
și pentru ca fietecarile
hotarăle sale
să-și cunoască
și supușii fără nici o scandală
să-și deosăbască.

Așijderea, ca cu toții
într-o unire de dragoste adevărată
și într-o inimă de tot vicleșugul neimată
să să alcătuiască,
prin luminatele noastre scrisori
și decât vântul mai repedzii noștri alergători,
tuturor celora ce a ști li să cădea,
în știre am dat
și prin strașnica noastră poruncă i-am chemat,
și la locul orânduit,
la adunarea de obște i-am adunat.
Cărora arătându-le că,
precum cloșca puișorii săi,
așe nebiruita noastră putere
cineși pre al său supt aciuarea
și ocrotirea aripilor sale a aciua
și a ocroti
va și poftește.

Ca nu cumva
de acmu înainte cineva
din neprietini spre dânșii
mâna strâmbătății a întinde
și cu ochiul vicleșugului a le căuta
să poată, sau a putea a gândi
să îndrăznească.
Aședară, cu toții,
buna împărăteasca noastră vrere vădzând
și spre cel de obște folos a fi pricepând,
poruncii noastre s-au plecat
și înaintea feții tot genunchiul s-au închinat.
De care lucru,
și nemăsurata noastră milosirdie
din scaunul înălțimei sale plecându-să
și spre umilința lor milostivindu-să,
din rostul monarhicesc dzicem
și dzisa cu împărătescul hrisovul întărim
și adeverim
ca pre toți în toată dragostea și priința să-i avem
și cineși după a sa stepănă și măsură
în cinste și cuviință să-i ținem.

Așijderea, de tot împotrivnicul și pizmașul
cu nebiruita noastră putere să-i apărăm
și pre dușmanii lor de la dânșii departe să-i gonim
și să-i izgonim.
Ales și mai vârtos pre unii,
carii și poruncilor noastre
ca niște obraznici îndrăznesc neascultători
și supușilor noștri bântuitori
și publecăi răscolitori
aievea s-au vădzut și s-au arătat.

Pre unii dară ca aceiia dzicem
și poruncim ca, în scurtă viața lor,
luminată fața noastră să nu vadă,
nici vreodânăoară ei sau semențiia lor
între senatorii noștri să încapă,
nici vreunii stepene de cinste
în veci să să învrednicească,
ce pururea în împărăteasca noastră
de nescăpată urgie aflându-să,
ascuțita și netâmpita spată gonindu-i
și întirindu-i,
să nu să lenească.
Însă acestea despre mare mila noastră
ferite vor fi,
până când și supușii noștri dreptatea,
omonia și credința
cătră noi nebetijită vor păzi,
fără preget și fără cârteală,
spre toate poruncile noastre vor sirgui
și cele de pre an dări
fără rămășiță și zăticneală,
la cămările slăvii noastre dând,
datoriia țărănească
după obiceiul vechiu vor plăti.

Așijderea, dzicem
și poruncim
ca ponturile și capitulurile carile
încă la adunarea dintâi s-au legat
și s-au aședzat,
nesmintite,
neclătite
și neviclenite
țiindu-le, în veci ei și următorii lor,
așe să îmble,
cât în cevași
și câtvași
macar cum lina și odihnita noastră voie
să nu scârbască,
nici singur șie cu lenevirea
sau cu îndrăznirea
ură și urgie asupra să-și aducă.

Aședară, alor noastre monarhicești porunci
ascultătorilor
și în tot chipul drept slujitorilor,
milă și căutare,
cinste și în bunătăți mare
blagoutrobna noastră împărăție
făgăduiește. Iară într-alt chip
celuia ce ar gândi,
ar dzice și ar lucra,
prada casii,
sărăciia avuțiii,
izgnania moșiii
și, în cea mai de pre de urmă,
romfea,
sabiia
dintr-îmbe părțile ascuțită,
între trup și între capu-i despărțitoare,
de grabnică și ocărâtă moarte aducătoare,
plata și izbânda îi va fi.

Aceasta scriem și într-alt chip nu va fi.
Datu-s-au în anul monarhiii Vulturului 29.000,
iară la anul monarhiii Leului 30.100,
în anul epitropiii Corbului 1.500,
iară a epitropiii Strutocamilei 100.
Vulturul monarh, Leul monarh.
Lebăda vel logofet povelil,
Boul vel logofet povelil.
Coțofana uricar pis.

Ponturile și capitulurile împărătești

1. Corbul în veci și săminția lui
peste veci epitrop împărățiii Vulturului să fie.
Toată pasirea domn
și stăpânitoriu să-l cunoască,
și într-însele putere slobodă a lega
și a dezlega,
a omorî și a ierta,
să aibă.

2. Strutocamila în veci și semințiia lui
(având, de nu va avea, și neavând, da va avea )
peste veci epitrop împărățiii Leului să fie.
Tot dobitocul și jiganiia
domn și stapânitoriu să-l ție,
în carile a lega,
a dezlega,
a omorî, a ierta
putere slobodă să aibă.

3. Siloghismul Corbului făcut în barbara,
în veci neclătit
și nedieresit
să rămâie.
Așijderea,
tainică filosofia Lupului
în școala dobitoacelor să nu să profesască,
nici ale lui tâlcuiri și exighises să se citească,
ce în locul filosofiii cânești
de batgiocură să să aibă.

4. Cu Filul și cu Inorogul
cineva din jigănii prieteșug,
cuvânt,
corespondenție, veri aievea,
veri pre taină,
din gură sau din scrisori
și în tot alt chipul,
macar cum, să nu aibă,
nici rudenie cu dânșii să facă,
nici precum rude unul altuia sint
să să răspundză.
Ce cu toții vrăjmași
și de moarte nepriietini să-i cunoască,
și prin toată vremea de goană
și de vânătoare să nu să părăsască,
până când cea căzută
și de pre urmă plată
sau cu moarte cumplită,
sau cu viață năcăjită
ș-or da.

5. Vidra dintr-îmbe stihiile gonită
și dintr-amândoaă monarhiile izgonită
să fie, și cine într-alt chip ar socoti,
cu moartea să plătească.

6. Lupul din bârlogul său afară a ieși
(fără numai pentru hrana)
vrednic și slobod să nu fie
și cu Ciacalul împreunări și voroave
să nu aibă.

7. Pasirile cu dobitoacele cuscrie
și rudenie
a face dintr-îmbe părțile neapărate
și neoprite
să fie, și încă cătră aceasta unii pre alții,
pre cât vor putea a îndemna,
nevoitori și silitori să fie,
ca într-acesta chip
mai multă dragoste și prieteșug
între dânșii să să lățască.

8. Pasirile într-agiutoriu Strutocamilei
și dobitoacele într-agiutoriu Corbului
(când despre nepriietinii obștii
vreo tulburare
sau amestecare
s-ar tâmpla)
fără preget și împotrivire
să fie.

9. La toată cheltuiala carea
cu a nepriietinilor pricină a vini
s-ar tâmpla,
pasirile doaă părți,
iară dobitoacele o parte să dea
și dulăii
de casă cu coteii
și cu Râsul împreună
(carii pentru strajea
munților s-au ales)
toate strâmptorile munților cuprindzind,
carile ce ar simți,
unul cătră altul știre să dea,
ca într-acesta chip și paza
mai bună să fie,
și vânătoarea
fără gonași să nu rămâie.

10. Dările de pre an de bunăvoie,
făra lipsă și fără bănat strângându-le,
să le numere,
cumpănească, în pungi băgându-le,
să le lege și să le pecetluiască,
și așe, prin mijlocitori credincioși,
la cămările slăvii noastre,
fără sminteală să să trimață.

Acestea toate, cine într-alt chip ar gândi,
ar socoti,
ar vorovi,
sau vreuna cât de mică din orânduiala
și aședzimântul ce s-au pus, ar sminti,
până la trii neamuri a casăi pradă,
a moșiilor pusteire,
a avuții la cămările împărătești luare
și, în cea mai de pre urmă,
groznică și cumplită moarte să știe”.

Aședară, zapisul supușilor,
uricul împăraților
și ponturile legăturilor
într-acesta chip alcătuindu-să
și aședzindu-să
și cu toții acmu de lucrul isprăvit veselindu-să,
fietecare monarh sfetnicilor,
senatorilor și supușilor săi
cinste și masă mare să gătească
porunciră (că după izbânda voii,
izbânda limarghiii
pururea urmadză
și gâlceava împăcată în bucate
și vin să sloboade).

După împărăteasca poruncă
toate să gătară,
fel de feliuri de mâncări,
în divuri,
în chipuri
de băuturi, pre mese să aședzară.
Fietecarile după cinstea și stepăna sa
la deosăbite mese,
cineși după neamul său și feliul să orânduiră
(că chipul întâi a trufiii
în procathedriia mesii să zugrăvește
și toată mândria
în scaunul cel mai de sus să săvârșește).

Iară la masa la carea singuri împărații să ospăta,
altora loc de ședzut nu arăta,
fără numai Corbului și Strutocamilii,
carii pentru slujba epitropiii
ce purta
decât toate dihaniile lumii mai în cinste să avea.
Cătră aceștea pre Brehnace și pre Pardos adăogea,
ca cum dintr-alții mai aleși
și după epitropi al doilea ar fi.

Ei într-acesta chip la veseliia
ospățului aședzindu-să
și în tot feliul de dezmierdări desfătându-să
și acmu păharăle pre masă ades primblându-să,
cineși pre monarhul său
cu nespuse laude și colachii în ceriuri înălța
(că vinul, în stomah intrând,
aburul la cap trimite
și aburul vinului, în cap învăluindu-să,
gândurile acoperite
și cuvintele negândite
la ivală scoate).
Și acmu la cele mai dinluntru
a voroavelor pozvolenii întrând,
cine de viteaz,
cine de credincios,
cine de vârtos
să lăuda.
Așijderea,
cine credința și priința sa,
cine vicleșugul și vrăjmășiia altuia,
cu desfrătate
și cu vinul împiedicate
voroave arăta.

Acestea încă ei bolbăind
și stropii vinului
din gura unuia în obrazul altuia sărind,
iată, de năprasnă și fără veste,
toate turmele
și neamurile
a tuturor muștelor la masă nechemate
și la ospăț neîmbiiate
a vini și fără nici o sială
a să ospăta vădzură.

Că, precum mai denainte s-au pomenit,
în noaptea carea Ciacalul
de după gardul prisăcii sfatul albinelor
și a viespilor audzisă,
și a doa dzi, viind, Lupului și Vulpii povestisă,
a doa dzi viespile toate pre gărgăuni,
pre tăuni,
pre țințari și pre alte cete
de muște și de mușițe îndemnând,
la albine s-au adunat,
și fietecarea de vestea
carea audzisă povestind,
adecă precum Vulturul
tuturor zburătoarelor monarh să să fie ales
și hirografi de la toți să fie cerșut
și să fie și luat au înțeles.

Care lucru, tot neamul muștelor,
pre sine nu mai puțin
decât pasirile zburătoare știind:
„Sculați,
frați,
între sine dzisără,
și oriunde acele adunări
vom putea afla,
acolea a noastră elefterie a cunoaște
să le facem,
ca altă dată
să priceapă,
(că nu toată pasirea zburătoare
să mănâncă,
nici tot marile
pre cel mai mic stăpânește,
nici toată pofta
din părere născută
să plinește)”.

Neamul dară muștelor, precum s-au dzis,
tot într-un suflet
și într-o inimă sculându-să
și mai mult cu focul inimii
decât cu aripile zburând
și ducându-să,
pre toate zburătoarele
și mărgătoarele
la pomenitul ospăț aflară.
Carile, mai mult de mânie
decât de foame,
în bucatele streine
și în agonisita altora ca focul în paie
și ca scânteia în iarba pucioasă
intrară.

Aceasta toți sfetnicii și senatorii
din îmbe părțile vădzind,
în mierare și ciudesă ca aceasta sta
și ce poate fi aceasta,
din cap, din umere și din ochi
semne făcându-și,
muțește întreba.
Toți de toți întreba
și cel ce să răspundză
nu era.

Albinele, viespile, muștile și alalte gloate
nicicum ceva uitându-să,
ca la bucatele și mesele sale,
fără nici o grijă, mânca,
împrăștiia
și de pre masă gios,
la furnici arunca.
Căci și furnicile,
de acestea oblicind,
după alalte muște urmară,
dzicând precum partea zburătoarelor sint,
de vreme ce ca pasirile să oaâ
și cu vreme aripi
ca muștele și ca alalte lighioi zburătoare
fac.

Iară Vulturul și Leul, de mânie,
ca beșica de vânt să împlură,
unul piui,
altul răcni,
și fietecarile cetelor
și bulucurilor sale
de războiu și de bătaie
să să gătească cu urgie porunciră.
Și „nici unul din tâlharii
în samă nebăgători să nu scape!” striga:
„Cine sint aceștea
carii de strașnice chipurile împărătești
a să sii n-au învățat?
Carii sint aceștea
ce de frica groazniciii noastre nu s-au cutremurat?

Au ieste cineva supt soare
a căruia neștiutorii a să rușina ochii
de străluminarea slăvii noastre
să nu să tâmpască?
Au ieste din fața pământului
până în țârcălamul lunii
duh ca acela carile
gând împotrivnic spre nebiruita noastră putere
să puie? Cum mai curând dară
în unghi să-i fărâmați,
în colți să-i zdrumicați,
în labe să-i spinticați
și cu lutul și țărna să-i amestecați
și ca pravul și pulberea în vânt să-i aruncați”.

După a împăraților poruncă, cu toții îndată
de masă și veselie să lăsară
și de arme și de războiu să apucară
(că precum după răscoale
lineștea cu veseliile,
așe după veselii armele și gâlcevile
adese urmadză),
toată jiganiia cumplită colții își tociia
și toată pasirea rumpătoare
pintenii își ascuțiia.

Cucoarăle cu buciunele buciuma,
lebedele cântecul cel de pre urmă a morții cânta,
păunii, de răutatea ce videa,
în gura mare și cu jele să văieta,
șoimii ca hatmanii,
uleii ca sărdarii,
coruii ca căpitanii
pe dinaintea gloatelor și a bulucurilor să primbla,
pupădza ca ceaușii la alaiu îi aședza,
căile din fluiere șuiera,
brehnăcile înalt
pentru paza străjilor să înălța.

Vulturul deasupra tuturor
împărătește celea
trebuitoare slujitorilor porunciia,
carii în aripa dreaptă ș
i în aripa stângă de războiu
să șicuia.
Într-acestași chip și jigăniile pre pământ,
cineși la polcul și la ceata sa
orânduindu-să,
la meideanul bătăii
cu mare dârjie
ieșiră.

Iară după ce puhacele
din pușcile cele mari
și cucuvaiele din cele mici
sămnul războiul dederă,
îndată sunete,
buhnete,
trăsnete,
plesnete,
vâjiituri
și duduituri
preste tot locul să răzsunară.

Că iuți aripile vulturilor,
brehnăcilor,
rarăilor,
șoimilor,
uleilor
și a coruilor
cu mare vâjiituri aerul despica,
leii,
urșii, pardoșii, dulăii,
ogarii și coteii,
cu unghile țărna aruncând
pulberea în ceriu spulbăra
și cu neguri de prav
luminoasă radzele soarelui astupa.

Mânie ca aceasta vărsară,
vrăjmășie ca aceasta arătară,
gătire ca aceasta făcură,
tunară,
detunară,
trăsniră,
plesniră,
răcniră,
piuiră
și din toate părțile cu mare urgie
marile acestea jigănii
asupra micșoarelor musculițe să repedziră.

Ce, precum să dzice cuvântul
(Fată munții și născură șoarece[2]),
că pre câtă groază arătară,
atâta de batgiocură rămasără,
de vreme ce micșorimea albinelor,
viespilor, muștelor și a țințarilor
asupra mărimei pasirilor și jiganiilor
toată ocara și batgiocura adusără.
Căci muștele, cu putința aripilor
în slava ceriului râdicându-să,
colții și brâncele cele vrăjmașe
a jigăniilor celor cumplite
ceva de laudă a isprăvi
sau în ceva a le beteji
nu putură.
În aer așijderea toate pasirile rumpătoare
(căci alalte numai privitoare
era)
cu grele trupurile ce purta
și cu mari aripile ce le otcârmuia,
în gios slobodzindu-să
și în sus râdicându-să,
repede răpegiunea ce făcea,
muștele cu puțină clătire
și într-o parte din cale ferire,
în deșert a lovi
și în zădar a ieși
o făcea.

Încă de multe ori, pentru mai mare batgiocura,
pre spate le încăleca
și pintre unghi și pe supt aripi
slobode și fără primejdie zbura.
Iară când vreuna
dintr-însele în brânca a vreunii pasiri sau jigănii
a cădea să tâmpla,
cum să o strângă
și cum să o fărâme nu avea
(că precum mărimea
la unile arătoasă,
iară la altele ca un boț greu mișeloasă,
așe micșorimea la unele de nemică,
iară la unele decât mărimea
cu multul mai vrednică ieste).
Iară supțirele și otrăvit acul albinelor,
viespilor și a gărgăunilor
cu carile iele în locul suliții
și a sigeții să într-arma,
cât de pre lesne în palma
pasirii sau în talpa
jigănii îl înfigea,
al căruia cumplită durere
nu numai cât trupul le beșica,
ce încă până la inimă pătrundzind,
la ficați le străbătea.

Și așe muștile, după ce în aer
pre cât vrea
pre pasiri obosiia,
trântorii buciumul de înturnat cânta
și cu toatele de iznoavă
la ospăț și la masă să aședza,
nicicum a leilor
sau a altor jigănii călcături
și stropșituri
în samă băgând
(că precum orbul de noapte nu să grijește,
așe cel prea slab
de cel prea tare nu să siiește,
că cel ce n-are de ce să prăda
de prădătoriu, ca udul de ploaie, nu să teme).

Deci când jigăniile pre pământ
mai mare navală le da,
atuncea muștele, prin nări,
prin urechi, printre vine
și pre supt susiori întrându-le, să aciua.
De care lucru, nepriietinii,
nu pre atâta luptători,
pre cât scut, cetate și apărători
le era
(că norocul când pre cel norocit
a batgiocuri va,
întâi cu a sa putere îl mărește,
apoi cu a altuia slăbiciune îl domolește).

Iară când muștele de bunăvoie le părăsiia
și mai înalt în aer să suia,
jiganiilor altă,
fără numai urletul în vânt
și trântitul cu curul la pământ nu le rămânea.
Căci muștele, de urlete a să spăriia
neînvățate
și din labele lor în văzduh depărtate
fiind, în toată nefrica și negrijea să afla,
și pre spinarea zburătoarelor
ca în carâte împărătești legănându-să
să primbla
(între muritori de să dă vreo fericire,
pare-mi-să că alta mai mare a fi nu poate
decât din rea pizma nepriietinului
bun sfârșitul lucrului
a să tâmpla.
Așijderea,
mai mare nenorocire cineva
a păți nu poate
decât din pricina pizmei sale,
fericire nepriietinului a vini
când vede).

Într-acesta chip dară
jiganiile și pasirile câtăva vreme
în zadar trudite
și în deșert ostenite,
până mai pre urmă,
mai mult de năcaz decât de trudă obosindu-să
și mai mult de mânie decât de ostenință înădușindu-să,
pentru ca puținteluș
duhurile înfocate să-și răcorească
și puterile slăbite să-și odihnească,
buciumul de întors cântară.
Și pentru ca stomahurile leșinate să-și întărească,
la ospăț să aședzară.

Dară nice aceasta cu vreo ticneală
a le fi putu
(că precum înădușitul fum,
cu nările trăgând, mai rău să înădușește,
așe odihna fără năroc
decât războiul vrăjmaș mai cumplită ieste),
de vreme ce mulțimea țințarilor și a muștelor,
carile nu numai a mesăi,
ce și a tot pământului față
în giur împregiur acoperiia,
și atâta aerul cu micile lor trupuri
ca cu un fum și prav împlusă,
cât jigăniile, de mare ostenință
mai adese duhurile a-și trage vrând,
cu văzduhul împreună și micile acelea lighioi
cu nările sorbiia, carile,
până la plomâi mărgându-le,
mai mare înădușală le făcea.
Jigăniile săriia,
să trântiia,
suspina,
strănuta,
capul li să învârtejiia,
greața li să scorniia,
iară altăceva nici procopsiia,
nici își folosiia
(că precum mâniia
naște izbânda,
așe izbânda nedobândită
naște dosada,
de carea mâniia singură
ca cu lațul său să zugrumă).

Pedeapsă și ocară ca aceasta
le zămisli nebuna mândrie
și dosadă ca aceasta le născu
mândra nebunie.
(Că de multe ori părerea înaltă
și tocma peste nuâri ridicată,
în fundul beznii necunoștinții pohârnindu-să,
cade,
și cu cât mai cu mărime să slăvește,
cu atâta mai în prăpaste,
prăvălindu-să, să ocărește.
Asijderea, adese s-au vădzut
că lucrurile prea putincioasă
și prea vârtoasă
pre lesne a să zdrumica
și a să fărâma
încă de la cel prea slab și moale,
precum diamantul cu plumb să lucreadză
și, cu pravul său și cu sirma fierului tăindu-să,
să despică, să rujdește
și să julește.

Moartea și peirea filului
șoarecele ieste,
picătura ploii
piatra găurește
și funea de teiu
cu vreme marmurile despică.

Că lucru așe de putincios
și de vârtos
supt soare nu ieste
căruia biruință
și înfrângere să nu să dea,
încă de unde nici gândește,
nici nedejduiește).

Aședară, falnicile și trufașele dihanii,
duhurile cele înalte și înfipte ce purta
și sprâncenele cele peste frunte ridicate ce înălța,
cu ocara a toată lumea,
de tot gios le lăsară
și gândul într-altă socoteală
își mutară.