Istoria începe de oriunde o privești [43]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a.

***

Pentru a-și descrie prima sa călătorie în Țara Sfântă Părintele Grigore Pișculescu/ Gala Galaction a scris Scrisori către Simforoza. În Pământul făgăduinței[1].

A plecat spre Constanța pe 16 aprilie 1926. La miezul nopții[2].  Și a fost însoțit de „soții Isachie, fiii mei duhovnicești”[3]. Au călătorit cu trenul[4].

S-a luminat de ziuă când a ajuns trenul pe podul de la Cernavodă…și pleacă pe mare cu vaporul Dacia[5].  Locuiește într-o cabină cu două paturi, de unul singur[6]…și drumul pe mare a fost de cinci nopți și 3 zile, traversând Marea Neagră, Marmara, Arhipelagul și Mediterana[7].

Pe 17 aprilie 1926, o zi de sâmbătă…are parte de ceață la intrarea în Bosfor.  După ce se ridică ceața vede pământul Asiei[8].

Când vede fosta catedrală Sfânta Sofia o compară cu „profilul unei matroane văduve”[9].

Din pagina 23 aflăm că Isachie e pictor[10].

Dacă fosta Sfânta Sofia are 4 minarete, moscheea lui Ahmed are 7[11]. Biserica Sfânta Irina a fost transformată de turci într-un muzeu militar[12]. E vorba de Biserica în care s-a ținut Al doilea Sinod Ecumenic și în care Sfântul Grigorie de Nazianz a rostit Cuvântul său de adio[13].

Trenul turcesc[14], „vântul plesnește și miorlăe în jurul nostru”[15], „sofragerie”[16] pentru sufragerie…și spre ora 7 seara se apropie de Dardanele[17].

Cum arăta Asia, care venea spre el? „Colțuroasă, neagră și învăluită în neguri reci”[18]. „Stelele ard a sărbătoare”[19].

Duminica, pe 18 aprilie 1926, vorbește despre „vântul hain” care sufla[20]. Trece pe lângă insulele Chios[21], Nikaria[22], Levita[23]…

Luni, 19 aprilie 1926, se trezește la 5 dimineața[24]. Aproape de Cipru[25]…și ne mărturisește că a așteptat această călătorie vreo 22-23 de ani[26].

Și marți, 20 aprilie 1926, scrie că se apropie de Haifa[27]. Iar „un vânt mai mult umed decât rece bate ușor peste largul apelor”[28].

Vede în zare „spinarea Carmelului”[29] și își aduce aminte de Sfântul Ilie. Apa mării e „verde ca lipanul și ca frunzele de nuc”[30].

La Haifa ajunge la 9 dimineața[31]…„marea e calmă”[32], merge pe „străzi neregulate și înguste”[33] și rămâne „sfios și circumspect…în fața acestor nasuri și priviri de vultur”[34].

Se reîntâlnește cu o fostă elevă a sa[35]. Se îndreaptă spre Carmel[36].  Și intră cu sfială în Grota Profeților, care este venerată și de creștini și de evrei și de mahomedani pentru că îi „tămăduiește pe cei cu mintea tulburată”[37].

Trece pe lângă maicile carmelite, observă „garduri[le] uriașe de cactuși”, apoi pe lângă închisoarea orașului[38], traversează câmpia de maci[39]…dar grupul lor nu e lăsat să intre la grota Sfântului Ilie Tesviteanul[40].

Și în p. 67, din senin, autorul își aduce aminte de plaiurile natale:

(fotografie)

De aceea, acum, în Siliștea Gumești[41] avem o Mănăstire de monahi[42].

Autorul asemuiește barca cu o coajă de pepene[43].

Însă în p. 71, Sfinția sa descrie un vis pe care doamna preoteasă l-a avut la București în data de 20 spre 21 aprilie 1926. În care i s-a spus că părintele Grigore a murit.

Noapte cu lună[44]. Ajunge în locul unde Sfântul Apostol Petru a avut vedenia primirii neamurilor în Biserică[45]. Apoi la metocul Patriarhiei Ierusalimului[46].