Predică la pomenirea Sfântului Preacuvios Paisie Velicikovski [15 noiembrie 2012]
Iubiții mei,
ceea ce m-a tulburat, m-a pus pe gânduri…și, în același timp, m-a făcut să fiu foarte recunoscător, a fost căutarea de-o viață a Sfântului Paisie de a avea…un Părinte duhovnicesc.
A căutat…a dorit unul…s-a zbătut pentru a-l găsi…și nu a găsit niciunul toată viața…
Și m-a tulburat penuria de Părinți duhovnicești din vremea lui…pentru că eu tocmai citeam aceste lucruri…când aveam unul, pe Dumnezeiescul Ilie văzătorul de Dumnezeu…pentru care nu m-am zbătut mai deloc.
Și mi-am pus problema, la modul dureros/ înspăimântat: ce aș fi făcut…dacă eram în situația lui?
Problematizam asta pe la vârsta de 20 de ani…
Ce m-aș fi făcut dacă, de foarte devreme, nu m-aș fi bucurat de harul și de vederea lui Dumnezeu?
Pentru că experiențele mistice îți schimbă cu totul perspectiva asupra vieții, asupra gândirii, asupra veșniciei…
Când Dumnezeu îți punctează existența prin vederea și simțirea slavei Sale…nu mai ai o percepție umană, mărginită, tatonări fricoase, rețineri…ci certitudini experiențiale de mare forță.
„De ce Sfântului Paisie nu i-a dat Dumnezeu…dar mi-e mi-a dat un Părinte duhovnicesc?”: aceasta era una dintre necunoscutele cu care începeam, ca student, Facultatea de Teologie din București!
Însă, în compensare, Sfântul Paisie Velicikovski a devenit un impresionant Părinte duhovnicesc pentru ucenicii săi de mai multe naționalități.
I-am citit Viața, prima oară, editată de Părintele Profesor Ică jr., după un xerox împrumutat. Cred că îl mai am pe undeva…
E vorba de prima ediție…
În două articole (1 și 2) am comentat anumite fragmente din Crinii țarinii.
Apoi cele două volume de Cuvinte și Scrisori, editate de Valentina Pelin, în ediția primă…în 2010 reeditate de Doxologia.
1. Căutarea Părintelui duhovnicesc, 2. ucenici de mai multe naționalități, 3. ucenici traducători de carte patristică și 4. barba sa lungă, patriarhală și părul lung: lucrurile care m-au marcat din viața Sfântului Paisie.
Pentru că Părintele duhovnicesc e cel care te leagă de Tradiția Bisericii.
Dacă ai o deschidere reală față de alții…e imposibil să nu te caute mulți, oameni din toate părțile lumii.
Nu poți să mergi mai departe…fără să cunoști reperele Tradiției. Și pentru a le cunoaște, a-i cunoaște pe Sfinți și operele lor…trebuie să înveți limbi străine și să traduci.
Dacă vrei să ai chipul ortodoxului și în lăuntru și în afară…atunci trebuie să înveți să arăți ca Părinții Bisericii.
Lucruri subliniate de Sfântul Paisie, Părintele nostru, și care au rodit din plin pe pământ românesc.
Însă astăzi, în loc să mai fugă ucrainenii, rușii, bulgarii, grecii, sârbii, americanii la noi…să ne vadă Părinții…alergăm noi la Athos, în Ierusalim, în Grecia…pentru ca să îi cunoaștem pe ai lor.
Însă Sfântul Paisie și-a lăsat Ucraina natală, și Mănăstirea Pecerska unde s-a nevoit, și a venit în Moldova, în 1745. Și dacă e născut la 21 decembrie 1722…înseamnă că a venit la Trăisteni, în Râmnicul Sărat, la vârsta de 23 de ani…
Unii nu știu să-și facă mâncare și să-și spele la 23 de ani…iar Sfântul Paisie își alegea o altă țară, decât țara lui, tocmai pentru că a găsit la noi o viață isihastă mai bună.
Duhovnicul său: Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Și Sfântul Vasile fiind ucrainean…
Însă Părintele duhovnicesc și locul potrivit pentru nevoință sunt cele care te scot din pământul tău și din neamul tău…pentru ca să te facă al tuturor…și al lui Dumnezeu în primul rând.
Pentru că Dumnezeu e Cel care te cheamă, prin Părintele pe care ți-l trimite, la viața cu El.
Îți dă o călăuză, îți dă un ajutor, ți-l dă pe cel în care sălășluiește slava lui Dumnezeu…pentru ca și tu să te faci locaș al Stăpânului.
Însă nu e de ajuns să fii un bun audient al Părintelui tău…ci tu, la rândul tău, trebuie să devii un Părinte pentru alții.
Pentru că trebuie să oferi ceea ce ai primit…și să înmulțești darurile lui Dumnezeu.
Iar noi, cu toții, dacă vrem să înmulțim darurile lui Dumnezeu…nu trebuie să ne mai ocupăm la nivel online cu copy paste-ul ci cu creația.
A scrie o carte, a traduce o carte, a scrie o predică, a scrie un acatist, a scrie viața unui Sfânt înseamnă a crea neuitare.
Și în ce ne scurgem toată puterea, cunoașterea și înțelepciunea…acelea rămân!
Faceți dar lucruri care să rămână…și să vă ducă mai departe!
…4 ani e sihastru în Athos.
În 1750 devine monah, adică la 28 de ani.
Devine ieromonah în Athos…și ucenicii lui sunt români, ucraineni și ruși. În număr de 64…
Se întoarce în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, cu toți ucenicii săi și se nevoiește aici 12 ani, până în 1775.
Obștea lui ajunge la 350 de monahi…și el, care nu avea Părinte…devine Părintele tuturor.
Împreună cu ucenicii săi traduce Filocalia de la Dragomirna, care are 626 de pagini.
Din 1775 se mută cu 200 de monahi în Mănăstirea Secu, unde stă 4 ani, și lasă la Dragomirna 150 de monahi.
Din 1779 devine stareț al Mănăstirii Neamț, pentru 15 ani, și unifică Neamțul cu Secu.
În 1790 devine arhimandrit.
Iar în 1794 adoarme, într-o zi de joi, ca și azi, pe 15 noiembrie…pe când avea 72 de ani.
La moartea lui având 1.000 de ucenici români, ruși, ucraineni, greci, bulgari…
Însă, ca să fii Părintele la mulți fii…trebuie să fii plin de multă cunoaștere, experiență sfântă, deschidere și iubire duhovnicească.
Nu orgoliul, nici infatuarea, nici rangul, nici distincțiile nu sunt „de ajuns” pentru ca să fii Părinte duhovnicesc…ci pentru a fi o alinare și o bucurie pentru mulți trebuie să fii plin de slava lui Dumnezeu.
Adică, dacă lucrurile par că nu merg (și în mod evident nu merg!) în România și în alte țări ortodoxe în materie de duhovnicie și de teologie nu e de vină secolul XXI, secularizarea, mondializarea, ecumenismul, sectarismul sau ocultismul…ci noi și nelăsarea noastră în mâna lui Dumnezeu, ca să ne replămădească duhovnicește.
Dacă am dori, cu tot dinadinsul, să ne sfințim viața…așa după cum mergem să facem bani…așa am merge și să ne facem robi ai Stăpânului.
Și, prin rugăciunile Sfântului Paisie, Părintele nostru, fie ca Dumnezeu să ne clarifice gândurile și intențiile pentru a alege esențial: viața curată, împreună cu Dumnezeu, în mijlocul Bisericii și al lumii. Amin!
Pingback: PELERIN ORTODOX » Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la pomenirea Sfântului Preacuvios Paisie Velicikovski [15 noiembrie 2012]