Istoria începe de oriunde o privești [52]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a.

***

Pe foaia de titlu a cărții scrie:

Liturgica Bisericei Ortodoxe. Cursuri universitare, de Dr. Vasile Mitrofanovici, fost profesor p. o. teologia practică la facultatea teologică din Cernăuți, prelucrate, completate și editate de Prof. Dr. Teodor Tarnavschi și acum din nou editate și completate de Dr. în Teologie și Filosofie Nectarie Nicolae Cotlarciuc, Arhiepiscop și Mitropolit al Bucovinei, fost profesor universitar pentru Teologia practică, Ed. Consiliului eparhial ort. rom. din Bucovina, Cernăuți, 1929”[1].

Cartea are 908 pagini, de la 909 la 926 găsim un Indice de nume numit Registru.

Tabla de materii, adică Cuprinsul, se află la p. XXI-XXXII, pus la începutul cărții.

Și după problemele introductive urmează Liturgica generală. Care are mai multe secțiuni: persoanele liturgice, timpurile liturgice, ajunări și posturi, zilele morților, locuri liturgice, lucruri liturgice.

Formele fundamentale încep odată cu p. 297. Și sunt acestea: rugăciunea liturgică, cântarea liturgică, citirea Sfintei Scripturi, predica.

Liturgica specială începe cu p. 454 și cuprinde: cele 7 Laude bisericești, Sfânta Liturghie, diverse Rânduieli bisericești, Sfintele Taine (Botez, Mir, Euharistie, Pocăință, Preoție, Cununie și Maslu), Euhologii sau Sacramentalii de la p. 854, cu care se termină cartea.

Despre autorul de drept al cărții, Dr. Vasile Mitrofanovici, avem doar aproape o jumătate de pagină de informații. Situată după Introducere.

De aici aflăm că s-a născut în 1831, în Budeniț, o localitate în Bucovina, a făcut liceul la Cernăuți și s-a specializat în Teologie practică la Viena.

În 1856 a fost hirotonit preot și a început suplinirea la catedra de Teologie practică a Institutului Teologic din Cernăuți.

În 1859 a devenit administrator parohial la Vicovul de Sus, în 1861 a devenit profesor agregat iar în 1864 profesor titular al Institutului.

Se înființează Universitatea de la Cernăuți în 1875 și autorul devine profesor universitar titular al Facultății de Teologie din Cernăuți.

În anii 1876-1877 și 1882-1883 a fost decanul facultății, în 1879 primește distincția DHC[2] iar în 1880 e hirotesit arhiprezbiter stavrofor.

A fost și deputat în Parlamentul din Viena și a murit în 1888 la Marienbad, din cauza unei boli de inimă.

Portretul său…prezent în carte înainte de datele biografice: (fotografie).

Instituirea Euharistiei [Mt. 26, 27; Mc. 14, 22; Lc. 22, 19; I Cor. 11, 23], a Botezului [Mt. 28, 19], a Pocăinței [Mt. 18, 18], a Preoției [Mt. 28, 19; Mc. 16, 15; In. 20, 21, 22; Efes. 4, 11; I Cor. 1, 17; F. Ap. 20, 28][3].

Punerea mâinilor la binecuvântare [Mt. 19, 15; Lc. 24, 50; Mt. 16, 18]; nopți petrecute în rugăciune [Lc. 6, 12; 22, 41]; ridicarea ochilor spre cer la rugăciune [In. 17, 1]; îngenuncherea la rugăciune [Lc. 22, 41]; căderea cu fața la pământ în timpul rugăciunii [Mt. 26, 39]; venirea la Biserică [In. 2, 13; Mc. 3, 1]; râvna pentru Biserică [In. 2, 13]; moduri de rugăciune [Mt. 6, 5; Lc. 11, 2], rugăciunea în comun [Mt. 18, 19]; îndemn spre rugăciune [Lc. 11, 9; 22, 40; Mt. 26, 41]; predica în Biserică [Mc. 6, 2; In. 7, 15]; ținerea sărbătorilor [Mt. 26, 18; Mc. 6, 2; In. 7, 14], post și fapte bune [Mt. 4, 2; 17, 21; Mc. 9, 29][4].

„Sinagogele” (p. 8), „Christos” (p. 8), „persecuțiune” (p. 9), „Cartago” (p. 10) pentru Cartagina, „Moisi” (p. 11).

Volumul pe care îl consult e subliniat cu roșu din belșug.

„Cultul cuprinde inima poporului și o stăpânește” (p. 18).

Folosește pe harismatic și sacramental în p. 19, pune cratimă între creștin și ortodox (p. 19), „sfințenia mistică” (p. 19), „punctul de culminațiune al serviciului dumneze[i]esc” (p. 19)…iar limba de lemn/ scolastică a cărții se regăsește și în Liturgica de mai târziu, editată de Părintele Profesor Ene Braniște[5].

Dacă nu aș ști despre ce e vorba în cultul Bisericii…mi-aș face o părere foarte contorsionată din manualele lui Mitrofanovici și Braniște.

„Nicolae Cavasilas” (p. 48), „Simeon Tesalonicheanul” (p. 48), citează, la subsol, titlurile cărților patristice în limba greacă, știa bibliografia liturgică până la vremea lui, citează și cărți în limba rusă la subsol…iar ultimul manual cu care era la curent era cel al lui Badea Cireșeanu, apărut la București.

Cartea prezintă o bibliografie impresionantă pentru Teologia liturgică.  Citează și cărți în limbile latină, germană, franceză, italiană, engleză.

Lectori = anagnoști = citeți (p. 87). Despre exarhi (p. 90), patriarhi și arhiprezbiteri (p. 91), sinceli (prezbiterii care își au chilia lângă cea a episcopului) (p. 92), protosinceli, igumeni și arhimandriți (p. 93), arhidiaconi (p. 94), acoluți (p. 95), exorciști (p. 96) și ostiari (p. 97).

Despre protopsalți, canonarhi și înmormântători[6]. Ecclesiarhul (p. 100), cantorii (p. 103), serbarea duminicii de la p. 111.

Apusenii au prăznuit, la început, Nașterea Domnului la 25 decembrie iar răsăritenii la 6 ianuarie[7].

„Legea mosaică” (p. 122), în p. 129 e citată omilia Sfântului Ioan Gură de Aur în care acesta vorbește despre nestricarea Sfintei Agheasme, Întâmpinarea Domnului a început să se prăznuiască în Răsărit începând cu secolul al V-lea d. Hr. (p. 132) iar despre Duminica stâlpărilor sau a floriilor avem date de la Sfântul Ambrozie, de la Sfântul Ioan Gură de Aur, de la Sfântul Epifanie al Salaminei[8].

Stabilirea datei pascale (p. 139), evreii, de Cincizecimea lor, își împodobeau sinagogile și casele cu ramuri, verdețuri și flori, pentru că Legea s-a dat când toate erau înflorite (p. 147), începând cu secolul al V-lea avem omilii patristice la Schimbarea la față (p. 148) iar catolicii au început să aibă praznicul de pe 6 august tocmai în secolul al 15-lea, datorită papei Calixt III, după ce creștinii i-au învins pe turci la Belgrad, în anul 1457[9].

Despre Adormirea Preacuratei începând cu p. 159 și folosește „ajunare” pentru post, de aceea, în p. 185, începe subsecvența care se referă la „Ajunarea patruzecimii”.

Autorul citează Sfinte canoane, Sfinți Părinți, teologi și manuale de tot felul ceea ce face din acest manual unul profund științific.

Despre locașul bisericesc de la p. 207. Despre amvon (p. 229), tetrapod = proschinitar (p. 230), „ținterime” (p. 235) pentru cimitire, despre lumânare (p. 238-240), despre tămâie (p. 241-242).

Lumânarea, spune autorul, simbolizează trupul lui Hristos[10] iar în p. 241 spune că Sfântul Ambrozie a vorbit în Comentariul său la Luca despre tămâierea în Biserică.

Însă în n. 3, a p. 241, și Mitrofanovici, din păcate, îl considera „pseudo” pe Sfântul Dionisie Areopagitul, citând PG 3, unde Sfântul Dionisie nu apare sub specia „pseudo”. Adică despre cum mistifică adevărul Sfinților cineva, când nu citează sursele în mod acurat, ci se ia după „moda” teologică a timpului său.


[1] O vom cita: Liturgica, ed. Mitrofanovici, p.

[2] Titlul de Doctor Honoris Cusa. A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Doctor_honoris_causa.

[3] Liturgica, ed. Mitrofanovici, p. 6-7.

[4] Idem, p. 7.

[6] Liturgica, ed. Mitrofanovici, p. 98-99.

[7] Idem, p. 119.

[8] Idem, p. 134.

[9] Idem, p. 149.

[10] Idem, p. 239.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *