Istoria filosofiei după Diogenes Laertios [7]

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

Însă la p. 170, după alte mărturii, spune că Aristotel a murit de o boală, la 63 de ani.

În testamentul său, Aristotel vorbește de consacrarea de statui mai multor zeități, între care și „statui de piatră de patru coți lui Zeus salvatorul și Athenei salvatoarea, așa cum am făgăduit”/ p. 171.

A spus: „După cum vederea își ia lumina din aerul înconjurător, tot așa o ia și sufletul de la învățătură”/ A dat pomană unui om rău, motivând că i-a fost milă de om, nu de caracterul lui/ Ibidem.

Cei educați se deosebesc de cei needucați „ca viii de morți”, de aceea „profesorii care educă copiii merită, spunea el,  mai multă cinstire decât părinții care i-au născut numai”/ Un prieten este „un suflet care locuiește în două corpuri”/ p. 172.

Scrierile lui Aristotel (445 270 de rânduri [scrise probabil pe pergament])/ p. 172-175.

El a împărțit filosofia în practică și teoretică/ Filosofia vizează probabilul și adevărul/ Criteriile adevărului sunt senzația și rațiunea/ După el, numai virtutea nu e de ajuns pentru fericire, ci sunt necesare și bunurile materiale/ p. 175.

Este evident că nu așteaptă nicio răsplătire veșnică pentru virtute, nu are alt orizont dincolo de viața aceasta, ci îi atribuie numai o utilitate terestră.

Este vorba de un elitism etic și intelectual, care îi desconsideră pe cei mai puțin înzestrați, care se bucură deopotrivă de renume bun și de avantaje sociale și nu are conștiința de a a face binele pentru altceva mai presus decât o viață echilibrată și fericită.

Un numitor comun al multor filosofii, mai mult sau mai puțin particulare

Ceea ce este însă suspect, pentru că vorbește, ca și Platon, despre Divinitatea imaterială și eternă, care e nemișcată și providențiază toate, inclusiv corpurile cerești (p. 176), dar nu face o legătură cu virtutea umană și cu ontologica necesitate de exercitare a ei, în mod obligatoriu și permanent.

De asemenea, nu ni se spune în ce relație se află această Divinitate cu zeii cărora le ridică statui.

Ceea ce indică faptul că este vorba de surse de înțelepciune foarte diferite și care au fost conexate arbitrar între ele și cu propria tradiție greacă.

Viciul produce întotdeauna nefericirea/ Înțeleptul nu este fără patimi, ci moderat în patimi/ p. 176.

6 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *