Istoria ieroglifică. În versuri [21]

Fragmentul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11,12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20.

Partea a șesea

Inorogul și dreptății bizuit,
și datului cuvânt și giurământ sprijenit
fiind,
după ce cea de obște făclie
lumina supt umbre își duce
și fața pământului
cu brâul întunerecului să încinge,
din vârvul munților
la locul [locul] numit
în prundiș să coborî,
unde nu după multă vreme
și Șoimul viind,
cu cinste și cu plecăciune
îi dede închinăciune.

Cătr-aceasta cădzute țeremonii
și cinsteșe plecăciuni,
precum din chipul dinafară,
așe din sufletul dinluntru
arătând,
tând pe sine norocit,
tând ceasul împreunării fericit
și de buni chedzi numiia,
de vreme ce de împreunare
dorită ca aceasta
și de pofta spre carea
de multă vreme inima îi sălta,
lipsit
și neînvrednicit
n-au rămas.

Așijderea, tuturor cereștilor
mulțemită făcea,
pentru căci sănătos
și de toată grijea pizmei
neprietinești neatins
și nebetejit
pre Inorog vede.
După aceasta cu multe chipuri
să arete siliia,
precum macar că din porunca
stăpânească
împotrivnic a fi
s-ar fi vădzut,
însă amintrilea pururea
cu bun gând
și cu chiară inimă
cătră dânsul au fost
și ieste.

Deci pre o parte ca o slugă,
celea ce slugii credincioase
s-ar fi cădzut a isprăvi
au vrut
și s-au nevoit,
iară pre altă parte
așe lucrul au cumpănit,
ca nici stăpânului său vicleșug să facă,
nici după porunca nedreaptă
dreptatea să calce
(că atuncea numai schimosirea slujbei
ieste lăudată,
când pentru voia dreptății
voia stăpânului să calcă).

Ce ca ce cu nedreptate
și cu răutate
s-ar fi poruncit a să face,
aceiași cu cinste și cu dreptate
din urăciune spre dragoste
și din vrajbă spre pace a să întoarce
au silit
și precum bună
și vârtoasă nedejde are,
dzicea,
că ce cu amară neprietinie
s-au început,
aceia cu dulce frăție
să să istovască
și să să plinească
(că precum căldura soarelui
din grăunțele putredzite
spicele verdzi a odrăsli face,
așe sufletele înțelepte
din împuțita vrăjmășiie
frumos mirositoare a dragostii flori
a răzsări prefac).

Cătră acestea și Inorogul
celea ce să cuviniia
priimiri de închinăciuni îi da,
buna-i socoteală
și a sufletului orânduială
îi lăuda
și cu tot feliul de cuvânt
dulce și cuvios
data-i cuceritură îi lua.
În scurt, la începătura dialogului
între dânșii sosiră
și unul de altul pricine vrăjbii,
carile și pentru ce ar fi fost,
a întreba începură,
Inorogul întrebarea
într-acesta chip înainte puind:

„Toate lucrurile firești
câte soarele vede,
lumineadză și încăldzește,
fără pricinitoriul clătirii lor
nu numai a nu fi,
ce așeși nici a să gândi
pot.

Una numai
și aceia singură slobodă
voia muritorilor ieste,
carea fără nicio pricină
și fără altă îndemnare
a sa hirișă clătire are
și singură șie
și clătitoriu și clătire a-și fi
și a-și face
poate.

Cătră carea macar că dinafară viitoare
spre clătire-i îndemnătoare
multe și în multe chipuri
a i să adaoge și spre plecarea
într-o parte, trăgătoare,
împingătoare,
asupritoare,
râdicătoare,
lesnitoare,
îngreuitoare,
iușurătoare,
lățitoare,
strâmtătoare
și altele asemenea acestora
a-i vini
și a i să tâmpla
pot.

Însă orice ar fi fapta de făcut,
de bine sau de rău,
de scădere sau de folos,
a o ispiti,
a o cerca,
a o afla
și într-o parte clătirea a-și alege
singură șie stăpânitoare
și în toate volnică ieste,
atâta cât vădzind
și înțelegând binele,
din volnica voie răul a urma,
a alege
și a face poate.

De pre care lucruri
într-această mare și puternică monarhie
carea în pieptul muritorilor să cuprinde,
doaă chipuri sau,
mai adevărat să dzic,
doaâ tipare a doaâ chipuri
a avea aievea
și tuturor cunoscut a fi
poate.

Adecă unul mai mult decât firesc
și oarece ceresc
și dumnădzăiesc,
iară altul mai gios
și mai puțin decât firesc
și oarece ceriului și firii împotrivă.
Cel dintâi binelui,
cest de pre urmă răului
însoțitoriu
și următoriu
și așeși de tot moștenitoriu
și purtătoriu
ieste.

Că amintrilea,
dinafară clătitoriul
în voia slobodă
putere și biruință de ar avea,
nici voia slobodă slobodă ar fi,
nici de bunătate laudă,
nici de răutate hulă
cu dreptul i s-ar cădea.
De unde să arată că între muritori
obiceiul voroavii
și deprinderea limbii
în zădar ieste,
cu carea încotro voia
din voia ei să să fie pohârnit vrând,
să ne înștiințăm.

Carea ar fi fost a clătirii pricină
a întreba ne-am obiciuit
și pentru ca zugrăvala răutății
să acoperim,
puterea voii slobode
într-un chip cu altă zugrăvală,
așeși de tot tăgăduim.
Ce oricum ar fi,
greșala învechită
chipul negreșelii luând,
după învechita obiciuire,
dzic, vrere-ași și ași pofti,
iubite priietine, ca să pociu ști,
aceștii asupra mea vrăjmașe
și de cap goană,
carea și ce i-ar fi fost pricina?

Și de nu toată răutatea
din singură voia
și inima muritorilor purcede,
alta, când, cum, ce, și pentru ce
să fie fost?”

Șoimul răspunsă:
„Celea mai vechi
și mai de demult începături
cum ar fi fost nici a le ști,
nici știute a le grăi
pot (că precum nu toate avutele
folositoare sint,
așe nu toate știutele
vorovite vreun folos aduc).

Iară din cât și a ști
și a grăi
pot, din ceste
mai de aproape ieste
aceasta, că jiganiia
cu talpa de gânscă,
cu colții de știucă,
adecă Vidra,
vulpea peștelui
și peștele vulpii,
mai denainte
până din monarhiia dobitoacelor
și a tuturor jiganiilor
a să izgoni,
în mare dragoste și prieteșug
cu Corbul să avea,
atâta cât,
când Corbul din vârvul copaciului crângăiia,
Vidra din fundul pâclei răspundea,
și când Vidra soldzii peștelui înghițiia,
grumadzii Corbului simțiia

(căci adevărata dragoste
capetelor funii să asamănă,
ca când unul într-o parte s-ar trage,
altul neclătit a rămânea
nu poate).
Deci Vidra,
epitropiia pre acele vremi țiind,
de pururea jalobă
și grele pâri cătră Corb trimitea,
precum Inorogul,
Filul,
Lupul,
Pardosul,
Râsul,
Veverița
și încă alte câteva din jigănii
ascultării și stăpânirii ei
nu vor să să supuie,
ce în tot chipul
statul monarhiii să tulbure
și tot trupul publicăi
spre răzsipă să aducă
îmblă.

Deci Corbul, de unele ca acestea audzind,
să tulbura
și câte un priietin pentru un priietin pofta
și cererea
ce i-ar fi fost a-i plini
și a-i face siliia
și pre priietinii ei priietini,
iară pre nepriietinii ei nepriietini îi ținea
și-i avea.
De unde (dragoste și prieteșugul
numai cătră un chip
spre multe chipuri
ură și vrăjmășie au scornit),
și așe, pre cât a mea slabă socoteală
a agiunge poate,
începătura răcelii
și împotrivirea inimilor
să să fie scornit socotesc”.

Inorogul: „Aceasta foarte bine am înțeles-o
și, precum dzici, așe ieste.
Numai încă mai dintr-adânc
începătura lucrului a ști ți să cade.
Că precum mai sus ț-am dzis,
toate clătitele firești,
pricina clătitoare firească
cearcă.
Iară în faptele voii slobode
nu pricinile clătitoare,
ce a căror clătite
pricină clătitoare
să fie fost să întreabă”.

Șoimul: „Foarte cu dragă inimă
ași pofti ca pentru acesta lucru
mai într-adevăr să mă înștiințădz”.
Inorogul: „De vreme ce așe cu sete
pentru rădăcina lucrului acestuia
a te înștiința poftești,
dinceput a ți-l povesti
nu mă voi lenevi.
Însă pre cât lungimea istoriii
ar pofti,
scurtimea vremii mână nu-mi dă,
căci iată și câtăva parte a nopții au trecut
și pre aceasta vreme cineși la ale sale a să afla
s-ar cădea
(căci multe și în multe chipuri
sint sigețile și nălucirile nopților tăcute,
carile prin întunerec îmblă și vâjâiesc,
iară în lumină lovăsc
și rănesc).

Deci pre cât mai în scurt voi putea
și în puține cuvinte toată lungimea
și lățimea poveștii a cuprinde
mă voi nevoi.
Vii ști dară
că odânăoară
Monocheroleopardalis
din toate jiganiile pământului
mai vestit și mai ales era
(nici de alcătuire a atâtea numere
într-un nume te mira,
căci mai pre urmă
și aceasta taină vii înțelege),
a căruia vrednicie,
macar că lumii știută ieste,
însă într-acesta chip numele,
slava și puterea adăogând,
până într-atâta au crescut.

Acesta din părinții săi
oaie zămislit și născut era,
deci întâi, și la chip și la fire,
mielușel.
Iară după ce la mai mare vârstă crescu
și în toată turma
în fruntea a tuturor areților ieși,
împotrivă a căruia, a sta
sau în cap a să lovi,
nici un berbece să putea afla
și carile prin necunoștință
precum împotrivă îi va putea sta
i să părea,
deodată numai ispita
puterii frunții făcea,
că a doa lovitură nici aștepta,
nici mai suferiia.

Așe el toată turma
decât păstorii mai bine păscând
și otcârmuind,
un lup vrăjmaș și lacom din fire,
dară de foame încă mai vrăjmaș
și mai cumplit făcut,
cu mare răpegiune
și cu fălcile căscate
totdeodată
pre berbece să-l fărâme,
să-l spintece și să-l înghiță
vrăjmaș viniia.

Berbecele, vădzind pre lup
așe de cu mare răpegiune
asupră viindu-i
și acmu vremea în desară,
când dzua cu noaptea să îngână,
fiind,
pre lup unul din areți să fie
și după obiceiu
precum în capete să să lovască vine,
socoti.
Într-această socoteală
berbecele aflându-să,
din toată groaza și frica lupului afară
era și așe în tâmpinare-i
fără nici o spaimă ieșind,
ca pre un arete, așe de chibzuit
și de tare în frunte îl lovi,
cât poftorire a mai face nu mai trebui,
de vreme ce coarnele
prin tidva capului lupului pătrundzind,
fruntea zdrumicându-i,
crierii afară îi vărsă.

Lupul într-acesta chip
vârtos lovit
și rănit,
fără de a doua răzsuflare,
viața pre moarte își schimbă.
Aretele mai târdziu
vitejiia ce făcusă cunoscând,
carea măcar că din tâmplare fusese,
însă îndată duhurile cele de arete
ce purta își schimbă
și până în dzuă din oaie în jiganie
și din arete în lup să mută.

(Că tâmplările fericirii
la cei mai mulți obiceile firii
a muta
pururea
s-au vădzut).
Așe berbecele preobrajenie [metamorfoză] ca aceasta
luând,
îndată din neamul său
răzlețindu-să,
după firea lupilor
codrii, câmpii și munții a cutreiera
începu
și multă vreme a vieții sale
într-acesta chip în streinătate îmblând
și petrecând,
odânăoară la loc ca acela a nemeri
i să tâmplă,
unde decât toate jigăniile
mai mulți pardoși să afla.

Acolo nu după multă vreme,
ce să vânedze
și cu ce viața să-și sprijenească
neavând
(căci mulțimea pardoșilor
pre altele așeși
de tot împuținase),
cu dânșii de luptă
a să ispiti începu.
(Că pofta biruinții toate ispitește
și nevoia toate învață,
ales în primejdiia vieții
lipsa sosind).

Deci așeși din ispita dintâi,
lucrul cu fericire
și după voie a vini
i să tâmplă,
de vreme ce întâiași dată
cu cel mai mare și mai groznic pardos
de luptă să apucă,
pre carile, după multe nevoi
și nu cu puține a vieții cumpene
și primejdii,
îl birui și-l omorî.
A căruia duhuri îndată luând,
precum din arete lup,
așe din lup pardos să făcu.

După mare
și primejdioasă biruință ca aceasta,
pardosul mai înalte
și mai puternice duhuri
în sine simți,
carile în trupul
și pieptul pardosului
de încăput nu era,
și așe, de ispită,
spre lupta leului să apucă
(că toate în lume
de să și cuprind în hotarăle sale,
iară pofta a cinstei mai mari
și a biruinții mai tari,
nici în lat câmpul
a tot pământul,
nici înalt muntele
a tot locul
a să opri
sau a să îndestuli
poate).

Ce leul
prea vârtoasă și puternică jiganie
fiind (precum poți cunoaște),
nu pre lesne îi fu duhurile a-i lua,
căci adese și mai în toată vremea
ispita monomahiii făcând,
în carea macar că nu să biruia,
însă nici titulul biruinții a lua
putea.

Așe ei în toate dzilele la luptă,
ca la o scoală, să ispitiia
și să deprindea,
până când pardosul pricepu
că nu altă ceva
de la cea deplin biruință îl împiiedecă,
fără numai iuțimea picioarelor
și sprintiniia carea leul
în trupul său purta.
Că de multe ori pardosul
acmu mai dobândind biruința,
leul, cu iuțimea dinainte-i i să feriia
și cu acesta chip
cea desăvârșită biruință îi tăgăduia.

Pardosul, într-acesta chip
pricina neizbândii sale bine cunoscând,
cătră vârtoase duhurile pardosului,
grea greuimea filului
și sprintină iuțimea inorogului
adaosă
și mai cu de-adins cu ascuțit
și nebiruit
cornul a monocherului într-armându-să,
într-o luptă numai
toată biruința asupra leului dobândi,
în carile îndată
și fără nici o împiedecare să și mută
(că precum nuârii după vânturi aleargă,
așe duhurile după biruințe să pleacă).

Firi, duhuri și puteri ca acestea
născutul miel în sine strângând
și alcătuind,
în doaâ hirișe numere și le-au împărțit;
unul: Provatolicoelefas,
altul: Monocheroleopardalis.
Ce dintr-acestea cest mai de pre urmă
mai mult obiciuindu-să,
precum în nume,
așe în fire Monocheroleopardal
au rămas.
Așe dară, toate firile într-una boțind,
blândețea oii,
înțelepciunea lupului,
cunoștința pardosului,
greuimea filului,
iuțimea inorogului
și vârtutea leului
în sine nebetejite
și nesmintite
le feriia
și, din dzi în dzi
încă mai adăogându-le,
la stepăna cea mai de sus le înălța
și le suia.

Și așe, toată cinstea,
lauda
și puterea a tuturor jiganiilor
dobândi.
Deci jiganiile toate,
de atâtea vrednicii
încungiurat
și împregiurat
vădzindu-l,
cu un duh și cu o inimă îl rugară
ca oblăduitoriu,
purtătoriu
și despre tot împotrivnicul păzitoriu
să le fie.

Monocheroleopardalis,
prin câtăva vreme
a tuturor viața în mâna sa să priimască
ferindu-să,
această rugăminte a lor să priimască
să tăgăduia.
Însă până mai pre urmă
pre cel ce luptele
a atâtea vrăjmașe jigănii
a-l birui nu putusă,
moale rugămintele înfrângându-l
și umilite cuvintele înduplecându-l,
după pofta lor îl adusără
(că precum răspunderea moale
frânge mâniia,
așe rugămintea cu umilință
pornește cruțarea).

Carile a tuturor chivernisire în palmă
și a tuturor otcârmuire în samă
luând, prin câtăva vreme cinsteș,
frumos, drept și cu înțelepciune,
cum să cade, pre toate jigăniile
și dobitoacele giudeca,
îndrepta,
ocrotiia,
păziia
și stăpiniia
(că atuncea publica
înflorește
și odrăslește,
când stăpânii miluiesc
și ceartă în dreptate
și supușii ascultă și slujesc
din dragoste).

Așe cât în vremea stăpânirii lui
nici ochiul nepriietinului
s-au veselit,
nici budzele vrăjmașului s-au zimbit,
nici inima împotrivnicului
s-au învoieșeat.
Ce precum cereștii
(ah) de multe ori peminteștilor
a zavistui s-au vădzut,
așe și Monocheroleopardalis
de sigeata lutului mai denainte de vreme nerănit
și de tâmplările țărnii neprăvuit
a rămânea n-au putut,
de vreme ce încă
în puterile firii sale fiind,
în carile a multora
nedejde și viață să rădzima,
cu mare a tuturor pagubă
și nesuferită jele,
cătră cele de sus lăcașuri s-au mutat,
ca cel ce leu între dobitoace
de vârtos să lăuda,
leu între stelele ceriului
în veci să luminedze s-au aședzat,
în urma sa doi
numelui său moștenitori,
pre Fil adecă
și pre Inorog lăsind.

Deci la săvârșitul lui a fi
și la începutul lui a nu fi,
Filul (carile și de stat, și de vârstă
mai mare era),
pentru une pricini departe
în munții de la Grumadzii-Boului
trimăs era,
a cării trimeteri pricini
de povestea noastră abătută fiind,
a le povesti părăsim
(că voroava nu în vremea și la locul său,
ca rafturile de aur în capul măgariulul să prind).
Iară Inorogul, acolea de față aflându-să,
toate supusele și nesupusele jigănii
lor chivernisitoriu
și stăpânirii părintelui moștenitoriu
a fi îl aleasără
și cu toții într-o inimă
și într-un glas
în scaunul oblăduirii îl ridicară.

Ce precum să dzice cuvântul
(că fericirea grabnică curând obosește),
de vreme ce pe aceia vreme
Vidra la locul prundișului,
unde acmu noi sintem,
a lăcui să tâmplase,
carea cu multe chipuri de lingușituri
și cu a Corbului mijlocii
în dragostea monarhiii pasirilor întrând.

Corbului prin scrisori
într-acesta chip înștiința,
că, „de vreme ce Monocheroleopardalis
dintre vii au lipsit
și toată împiedicarea poftii noastre
din mijloc s-au râdicat,
să silești
și să te nevoiești,
te rog, ca stăpânirea asupra dobitoacelor
mie să mi să dea.
Iară eu voi face ca toată vita grasă
și toată carnea săoasă
domnului și stăpânului mieu în mâncare
și tot singele cald și sățios
în băutură să să dea”.

Corbul, întâi pentru cea din fire
lăcomie ce avea,
apoi pentru căci
nu puțină pizmă și zavistie
asupra dobitoacelor purta,
de vreme ce prin toată vremea
a stăpânirii lui Monocheroleopardalis,
rar și mai niciodată
cu odihnă și cu ticneală
stârvurile cerceta
și așeși singe cald să bea
sau carne proaspătă să mănânce
în viața lui nu s-au învrednicit.

Cătră aceasta
și altă pricină să adăogea,
că fata Corbului, Mreana,
la vârsta căsătoriii agiungând,
pre tâlhariu
chelariu
Corbul socoti să facă
și Vidrii femeie să o dea
aleasă.
Aședară, Corbul, știind
că trăind
Monocheroleopardalis,
precum despre munți,
așe despre câmpi,
toate străjuite
și păzite
era, iară acmu el lipsit,
precum să dzice cuvântul
(că pre leul mort
și șoarecii să cațără),
îndată tuturor dulăilor de casă
știre dede
pentru ca cum mai curând
și pre cât mai tare vor putea
cu lătrături
și cu brehăituri
prin toate locurile spaimă
și groază să dea

(căci dulăii cu Corbul de pururea
însoțire avea).
Dulăii îndată
toți munții cu dealurile
și toate văile cu pădurile
de cehnituri
și de schilălăituri
împlură,
de a cărora rău menitoriu,
spurcate și grețoage glasuri,
toate dobitoacele să înspăimântară,
și unele într-o parte,
altele într-altă parte
capetele să-și cruțe o plecară
(că când capul să amețește,
picioarele dovedesc,
și când mădularile buiguiesc,
lipsa criirilor arată).

Aședară, totdeodată iele împrăștiindu-să
și fietecarea unde și cum putea amistuindu-să
și aciuându-să,
atuncea Corbul vreme află
ca toate după reaoa sa voie să facă
și pre Vidră
din baltă în curte
și din tină în scaun să o urce,
ca jiganiia în neam cu prepus
tuturor dobitoacelor împărat
și stăpânitoriu să fie
(o, ceriu și păminte,
au din nuâri piatră
și din cremene picături de apă
vii să scoți?
Că rămân firile
precum au început,
precum toate să cunosc
la sfârșitul spre carile năzuiesc).

A Vidrii dară schimositură
de stăpânire ca aceasta făcându-să,
dobitoacele toate
în toate părțile prin câtăva vreme
pribege și de la locurile
și sălașele lor streine petrecând,
cele mai multe dintr-însele
acmu vivorul înstreinării
și holbura rătăcirii nemaiputând
suferi,
capetele plecându-și,
cerbicea supt greu
și aspru giugul tirăniii
Vidrii
își plecară
și cineși pre la lăcașurile lor
să înturnară

(că coliba în țarina sa
și bordeiul în pământul său
decât palaturile în streinătate
mai desfătate
și mai frumoase
a fi socotiră),
fără numai Lupul și Pardosul
(carii pre aceia vreme
Monocheroleopardalului foarte credincioși
și de aproape priietini era),
din socoteala lor neîntorși,
departe, în Țara Câmpilor,
prin multă vreme ramasără,
adecă până la vreme stăpânirii Filului.

De care lucru,
toată pasirea de singe vărsătoare
pre acești doi
mare pizmă și mânie avea.
Inorogul, încă și de ai săi părăsit
și tirăniia Vidrii întărită
și în toate părțile întinsă
și lățită
vădzind,
să sculă și în munții înalți,
carii la Grumadzii-Boului să află,
unde și Filul să afla,
să dusă.

Ce dintâi pre la cetatea Deltii
cătăva vreme locurile cercetând,
în prundișul acesta să așădzară.
Vidra știind
că stăpânire în silă au apucat
și cu tirănie ieste să o ție,
așijderea pre drepții moștenitori între vii știind,
ea viață cu ticneală să ducă nu va putea,
cu fel de fel de amestecături cătră monarhiia
Vulturului și cătră Corb îi pârâia,
însă toată pâra
într-aceasta să închidea,
dzicând: „Filul și Inorogul vii rămâind,
și voi, și noi viață cu linește
și stăpânire cu slobodzenie
să petrecem
și să facem
nu vom putea,
căci nu numai a mea,
ce încă și a voastră
nebiruită monarhie a tulbura
și a o răzsipi
vor sili
și răutățile lor una după alta
ca valurile vor să urmedze
(că marea nu de altă,
ce de vânt fața își schimbă,
vântul vivor,
vivorul holbură,
holbura furtună,
furtuna valuri,
valurile primejdie vaselor
și peirea celor din vase aduce)”.

Corbul, macar că în curândă vreme
de spurcat lucrul ce făcuse
într-ascunsul inimii sale rău să căise,
căci Vidra nu multă vreme
la cuvântul dat ș-au stătut,
nici căsătoriia cu fata lui, Mreana,
și rudeniia ce făcusă
din firea ei au mutat-o,
ce, după cea hirișă și veche fire,
mai mult pre ascuns decât la ivală îmbla
și mai cu drag prin fundul apelor
decât la uscat să primbla
și gânduri împotrivnice
împotriva Corbului fierbea.

De unele ca acestea Corbul înțelegând,
de mare căință
și de grea dosadă tare să năcăjiia,
însă de a lumii rușine
pentru lucrul ce lucrase aievea
a să căi
și de împietrirea inimii ce avea
pentru greșala ce greșisă de tot a să pocăi
nu putea
(că inima în răutăți îngrășată
de gândul căielii să vitionește,
iară cu pocăința să omoară).

Ce cele ce Vidra împotrivă-i făcea,
ca cum nu le-ar pricepe,
cu ochiul cunoștinței le trecea
(însă din inima pizmătare
răbdarea când izbucnește,
atuncea răbdarea, nu vrednicie,
ce răutate la vremea sa naște,
că tot pizmătariul din neputință,
iară nu din bunăvoie rabdă).
Cu o pricină ca aceasta
și a Corbului răbdare
și așe adâncă tăcere
să spândzura,
de vreme ce pre Vidră organul răutății
având, supt numele ei
pre cei ce i să părea împotrivnici
în toate părțile-i goniia
și în tot chipul fără nici o cale îi dosediia
și-i păgubiia.

În scurt, Corbul cu mâna altuia
șerpele din bortă a scoate siliia,
dară în zădar.
Că Inorogul, precum mai sus s-au pomenit,
în munți ducându-să,
acolea pre Fil află,
cu carile sfatul obștiindu-și,
lucrul pre o cale își pusără
și, nu după multă vreme,
din dobitoacele și jigăniile împrăștiiate,
precât mai curând putură,
la un loc le adunară.
Deciia la vrăjitorii vremii aceiia mărgând,
hrismul Pleonexiii de la capiște Epithimiii
învățat foarte pre mulcomiș le cântară:

În cindzăci de singeroase
Vom pre cele lăcrămoase,
Ochii umedzi să le ștergem,
La moșie să ne mergem.
Vidra pește, Corbul stârvuri
Cerce-n vârtopi, nu prin vârvuri
Să să urce fără cale
Și să-și cate ale sale.