Istorie II. 18

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a.

***

Aghiazmatariu mic[1] de la Iași, din 1823, are 190 p. A apărut cu binecuvântarea ÎPS Veniamin Costachi[2] în timpul domnului Ioan Sandu Sturza[3].

Și cartea începe cu Rânduiala ce se face la femeaia lehusă[4]. Sfântul Botez e de la p. 33. Osfeștania cea mică e de la p. 54. Paraclisul Maicii Domnului de la p. 75.

Rânduiala Mărturisirii de la p. 96. Rugăciunea pentru ceia ce sânt înblestemuri de la p. 121. Rânduiala carea să face la boala vitelor e de la p. 154.

Întregul cuprins al cărții e la p. 7-8. Iar la finalul cuprinsului, în p. 8, în josul paginii, avem acest desen: (imagine).

Frontispiciul paginii a 9-a e acesta: (imagine).

Rugăciunea de dezlegare a Sfintei Spovedanii[5]: „Domnul și Dumnezeul nostru Iis[us] H[ri]s[tos]: cu Darul și cu îndurările Iubirii sale de oameni, săte iarte pre tine fiiule (cutarele,) și săți lase toate păcatele. Și eu nevreadnicul Preot și Duhovnic, cu putearea cemi iaste dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în Numele Tatălui, și al Fiiului, și al Sfântului Duh, Amin”.

(imagine text)

În finalul p. 124: (imagine).

Prima literă de la p. 163: (imagine).

Sinaxarul celor 12 luni, cu Sfinții care se pomenesc în fiecare zi, începe în p. 165 și se termină în p. 184.

În p. 184, la final, e un cuvânt pentru cititori: „Iară cei ce veți ceti bucurațivă în Domnul șivărugați pentru noi, și ori ce greșală veți afla încuvinte sau înslove tipărite, îndreptați cu duhul blândeațelor, nepuindune în ponoslu, că precum iaste cu neputință Ceriului asă vedea fără nori, așa și Tipografilor a fi fără greșală.

Slavă lui Dumnezeu celui ceieau ajutat a înceape, și a săvârși acest lucru folositoriu: acum și pururea și înveacii veacilor”.

Iar după acest text, în aceeași pagină 184, e acest desen, care cuprinde Amin-ul cuvintelor de final: (imagine text).

*

De origine actibusque Getarum, a lui Iordanes[6], are 60 de capitole. În română: Despre originea și faptele goților.

Cartea e dedicată fratelui Castalius[7].

„Insula Britaniei”[8], locuitorii din Caledonia „au părul roșcat”[9], Scitia[10], „Theodoric al Goților”[11], „Filimer, fiul lui Gadarix”[12].

În p. 87 despre dimensiunile Scitiei: (imagine text).

„Dunărea cea mare”[13], Dacia este „apărată de munți înalți în formă de cunună”[14], „hunugurii” se ocupau cu comerțul de „piei de hermelină”[15], Zalmoxe a fost „un filosof de o erudiție extraordinară”[16].  Și înainte de Zalmoxe mai fuseseră încă doi oameni foarte învățați în Dacia: Zeuta și Deceneu[17].

Iar autorul spune că goții „au fost întodeauna superiori în filosofie față de aproape toți barbarii și egali cu grecii, după cum susține Dio, care a compus în limba greacă istoria și analele lor”[18].

„Zeul” Marte era got[19]. Și goții l-au adorat și îi atârnau de trunchiurile copacilor prăzile de război[20].

Goții conduși de Tanausis s-au bătut cu egiptenii conduși de Vesosis[21]. Fazanii erau delicatețea oamenilor bogați[22].

Amazoanele goților: Lampeto și Marpesia[23]. Ele omorau copiii de parte bărbătească[24].

Hercule s-a luptat cu amazoana Melanes[25] iar Tezeu a capturat-o pe amazoana Hippolita. Ele și-au păstrat regatul până la Alexandru cel Mare[26].

Romanii au împrumutat nume de la macedoneni, grecii de la romani, sarmații de la germani iar goții de la huni[27].

Regina Thomyris a fondat cetatea Thomes[28]. Adică Tomis, Constanța de azi.

Goții au năvălit în Grecia și au jefuit întreaga Macedonie[29]. Deceneu i-a instruit pe goți fapt pentru care „le-a apărut prin știința sa ca o ființă supranaturală și a ajuns să conducă nu numai pe oamenii de rând, dar chiar și pe regi”[30].

După moartea lui Deceneu l-au cinstit la fel pe Comosicus, el fiind considerat rege, preot suprem și judecător[31].

Dacia, în timpul lui Iordanes, se chema Gepidia[32]. Și în acest fel descrie autorul fluviul Dunărea: „izvorăște din câmpia Alamanniei și primește de la izvorul său și până la gura sa, care se varsă în marea Neagră, 60 de râuri din dreapta și din stânga, pe o întindere de 1.250.000 de pași, având forma unei spinări de pește, în care se înfig fluviile ca niște coaste și…este cel mai mare fluviu. Pe limba Bessilor se numește Hister, și are adâncimea apei, în albia unde este mai profundă, de numai 200 de picioare. Dunărea întrece în mărime pe toate celelalte fluvii, în afară de Nil”[33].

Și autorul descrie istoria „cu ajutorul lui Dumnezeu”[34].

Goții, conduși de Dorpeneus, au atacat Imperiul roman și au ieșit învingători în timpul lui Domițian[35].  Genealogia regilor Amali în p. 100-101. Împăratul Maximinus a fost got[36]. Ostrogoții și vizigoții erau două neamuri gote[37].

Citează istoria lui Symmachus[38], după ce mai înainte l-a citat pe istoricul Dio[39].

Împăratul Filip și cu fiul lui Filip au fost singurii împărați romani creștini înainte de Sfântul Constantin cel Mare[40].

Cetatea Marcianopolis a fost fondată de împăratul Traian[41]. Gepizii erau tot goți și gepanta, de unde le-a venit numele gepizilor, însemna leneș[42].

„Fastida, regele gepizilor”[43], împăratul Decius a adus multe jertfe idolilor înainte de bătălia în care a fost omorât[44], istoricul Dionysius[45], goții au dat foc templului Dianei din Efes, pe care îl fondaseră amazoanele gote[46].

„Băile de ape calde”[47], termale. Visimar, regele vandalilor[48], istoricul Dexippus[49], Dunărea = Istru[50], Hermanaric al goților a fost comparat cu Alexandru cel Mare[51], istoricul Ablavius[52], „dar mulțimea nedisciplinată n-are nicio valoare; mai ales când nu vrea Dumnezeu și când sosește o armată numeroasă”[53].

Hunii, după Orosius, erau „cel mai grozav popor prin sălbăticia sa”[54]. Vrăjitoarele goților se numeau haliurunne și ele au fost izgonite de regele Filimer[55]. Din ele s-au născut hunii, care „au trăit la început în bălți, [fiind] oameni mărunți, negricioși, prăpădiți”[56].

Istoricul Priscus a vorbit despre huni[57]. Ei se ocupau cu vânatul, îi atacă pe sciți și pe alte popoare[58], și pruncilor le tăiau obrajii cu fierul pentru ca „înainte de a suge lapte să fie siliți să se obișnuiască cu rănile”[59].

„Balamber, regele hunilor”[60], vizigoții au devenit arieni (au acceptat erezia lui Arie)[61] și i-au făcut arieni și pe ostrogoți și gepizi[62] și datorită lăcomiei generalilor romani „se vindea un sclav pentru o pâine și o bucată de carne pentru 10 libre”[63].

Împăratului Valens goții i-au dat foc din neștiință, pentru că au incendiat casa unde el se ascunsese[64]. Moarte pe care autorul o vede ca pe împlinirea judecății lui Dumnezeu asupra lui Valens[65].

Vizigoții s-au mutat în Tracia și în Dacia Ripensis[66]. Regele Athanaric e primit la Constantinopol[67], Alaric al vizigoților moare de „o moarte năpraznică” în timp ce dorea să se stabilească în Africa[68], urmașul lui Alaric a fost Ataulf[69] și sub conducerea lui goții au jefuit Italia[70].

Goții cuceresc Galia apoi Spania, în Spania învingându-i pe vandali[71]. Ataulf îi condusese pe goți în Galia și Spania și el e „străpuns cu sabia în piept de Everuulf, de a cărui statură, de obicei, își bătea joc”[72].