Istorie II. 19

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a.

***

Atilla și-a ucis fratele, pe Bleda, și a stăpânit peste toți hunii[1]. Se credea că armata lui era de 500.000 de soldați[2].

Ce spune despre Atilla: era „mândru la mers, își rotea ochii în dreapta și în stânga”, avea trup țeapăn, era iubitor de războaie, știa să se stăpânească, avea planuri mari, știa să asculte și era bun cu cei care i se supuneau[3]. „De statură scurt, cu pieptul lat, cu capul mare, cu ochii mici, cu barbă rară, cu părul încărunțit, cu nasul cârn, de culoare negricioasă”[4].

Lupta cu sabia lui Marte…istoricul Priscus vorbind despre modul cum ea a fost descoperită[5].

„Singiban, regele alanilor”[6], „câmpiile catalaunice”[7], Ardaric, regele gepizilor, era prietenul lui Atilla[8]. Atilla cucerește Aquileia, apoi Milanul[9].

„Odoacru, regele torcilingilor”[10].

Spre sfârșitul vieții sale, ne spune istoricul Priscus, Atilla, după ce avusese numeroase soții, s-a căsătorit cu o femeie foarte frumoasă, numită Ildico[11]. Și după ce s-a căsătorit cu ea, în noaptea nunții, în timpul somnului, a murit sufocat din cauza beției[12].

Iar împăratul Marcian, a văzut într-o vedenie a somnului, moartea lui Atilla[13].

Vulfila[14] se trăgea din goții minori și i-a învățat pe aceștia arta scrisului[15]. Goții minori nu beau vin și „cei mai mulți se hrănesc cu lapte”[16].

Hunimund și Alaric: regi suavi[17], Dunărea înghețată în timpul iernii[18], „Babai, regele sarmaților”[19], „râul Sava”[20], Theodoric al goților e plăcut de împăratul Zeno[21], „Lodois, regele francilor”[22].

Theodoric se căsătorește cu fiica lui Lodois, Audefleda[23]. Înainte de această căsătorie mai avusese două fiice cu o concubină din Moesia și anume pe Thiudigoto și Ostrogotho[24]. Thiudigoto s-a căsătorit cu Alaric al vizigoților și Ostrogotho cu Sigismund al burgundzonilor[25].

Amalaric e fiul lui Alaric[26], Vitiges s-a căsătorit cu Mathesuenta la Ravenna[27], Hunila era un general got[28]…și cartea se termină pe timpul Sfântului Împărat Justinian[29]. Iar autorul subliniază faptul că e got dar că nu a falsificat istoria neamului său[30].

*

Curtius spunea despre luteranul Johann Gerhard[31] (1582-1637) că e „primul autor al unei Patrologii”[32].

Însă cartea e, mai degrabă, o dogmatică apologetică, din perspectivă luterană, care a fost editată la Jena cu titlul: Confessionis catholicae in qua doctrina catholica et evangelica și numele autorului ei, în latină, e Johanne Gerhardo.

Cartea are două volume, scrise în limba latină. Primul volum are 947 pagini și a fost editat în 1634[33]. Al doilea volum e în trei părți.

II. 1[34] are 1394 p.

II. 2[35] are 1198 p. și a fost editat în 1636[36].

II. 3[37] a fost editată în 1637 și are 1006 pagini, în afară de indexurile de final care nu mai sunt numerotate.

Cuprinsul primului volum e pus la început, pe câteva pagini…și în carte se trec în revistă diverși Sfinți Părinți, scrierile lor, Sinoadele Ecumenice, conciliile romano-catolice…Texte în germană printre cele latine, multă erudiție.

La fel și în celelalte volume: cuprinsul e pus la început. Și cartea e plină de citate, din diverși autori, despre diverse probleme teologice.

În primul volum: despre învățătura catolică, despre failibilitatea pontifului roman, despre canoanele apostolice, despre sinoade, despre Părinți, despre scolastici.

În II. 1 se discută cărțile Sfintei Scripturi, despre autoritatea Scripturii, despre slujirea lui Hristos ca mijlocitor, despre primatul petrin, despre Antihrist, despre puterea papală, despre autoritatea sinodală.

În II. 2 despre vocațiile eclesiale, despre purgatoriu, despre rugăciunile către Sfinți, despre Icoanele Sfinților, despre numărul Tainelor, apoi despre Botez, Mirungere, Euharistie, Liturghie.

În II. 3 despre pocăință, despre Mărturisire, despre satisfacție, despre păcatul original, despre alegere și respingere, despre credința justificatoare/ îndreptătoare, despre desăvârșire și merite, despre post.

*

În CRV 1121 al BAR găsim Cuvântul pentru Preoție al Sfântului Grigorie Teologul[38]. E vorba de ediția 1821, tipărită la București, care a apărut cu binecuvântarea ÎPS Dionisie Lupu (1769-1831)[39].

Și cartea are 296 pagini în mod integral. În română, cu litere chirilice. În p. 7 are două note de subsol și frontispiciul e acesta: (fotografie).

„Lucru strein”[40], „răotatea [răutatea] iaste un lucru leasne urmat și ușor”[41],  „scoposul [scopul] iaste”[42], „și pre alții ai vindeca cu blândețea, și cu smerenia, și cu cea împreună cu ei osârdie cătră nădăjdile [nădejdile] ceale bune”[43].

Partea de sus a p. 117: (fotografie).

„Prea înfricoșată sfântă lucrare”[44], „trebue multă silință”[45], „și precum cel ce nici să pleacă spre laude, nici ție să spue cuvânt, acesta nici să cupune voilor și plăcerilor norodului, nici al folosi cu vre un folos mare nu poate, pentru că nu are nimic a grăi”[46].

Însă Tratatul despre Preoție al Sfântului Grigorie ține până la p. 76, pentru că urmează Tratatul despre Preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur. Între p. 77-212. În paginile 213-215, în greacă, Epistola canonică a Sfântului Vasile cel Mare.

De la p. 216 o epistolă a patriarhului Ghenadie al Constantinopolului. Tot în greacă.

O alta a patriarhului Tarasie, tot în greacă. Un cuvânt al patriarhului Ghenadie Scolarius, în română. Un cuvânt pentru Nunți, în română. Și se termină cu o epistolă, în română, a Sfântului Vasile cel Mare. Adică titlul cărții nu acoperă decât o mică parte din substanța ei.