Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 11 la Faptele Apostolilor [4]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 †

       Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Prima parte, a doua și a 3-a.

***

Căci ce s-a spus?

Stăpâne, Dumnezeule Care, prin Sfântul Duh, prin gura părintelui nostru, slujitorul Tău, David, ai zis: De ce s-au mâniat neamurile? (4, 25)

Scriptura obișnuiește astfel să vorbească despre unul ca despre mai mulți.

Căci cu adevărat, Stăpâne, împotriva Sfântului Tău Copil [Fiu] Iisus, pe care Tu L-ai uns, atât Irod cât și Ponțiu Pilat, etc. (4, 27).

Luați aminte, chiar și în rugăciune, ei prezintă Patima [Domnului] în context și Îi asumă toate [voii] lui Dumnezeu.

Adică, nu ei [Irod și Pilat] au avut putere să facă aceasta, ci Tu ai făcut toate, Tu care ai îngăduit, Care ții seama tuturor, și totuși ai făcut [ai lăsat] să se împlinească toate, Tu Cel a toate Cunoscător și Înțelept, pe care Te-au slujit vrăjmașii Tăi, după cum Ți-a fost Ție bineplăcut ([parafrază] 4, 28).

Ca să se facă toate câte mâna Ta, etc. (4, 28).

Aici ei vorbesc despre desăvârșita Sa Pricepere și Înțelepciune și Putere.

Prin urmare, ca niște vrăjmași s-au adunat aceia împreună și cu scop criminal și ca împotrivindu-se lor înșiși, dar au făcut lucrurile pe care Tu le vroiai.

Ca să facă, după cum s-a zis, toate câte mâna Ta și sfatul Tău au hotărât mai dinainte să fie făcute.

Ce înseamnă: mâna Ta?

Aici mi se pare că numește unul și același lucru prin putere și sfat însemnând că: pentru Tine este de ajuns doar să dorești.

Căci nu prin putere [decizie] hotărăște cineva[1].

Toate câte mâna Ta, etc.

Adică toate câte le-a hotărât pronia Ta: ori acesta este sensul, ori acela că prin mâna Sa a făcut într-adevăr toate.

Și acum, Doamne, caută spre amenințările lor (4, 29).

După cum atunci s-a spus că au gândit/ și-au închipuit lucruri deșarte, așa acum fă ca gândurile/ închipuirile lor să fie în deșert.

Adică: nu lăsa să se împlinească amenințările lor.

Și aceasta au spus-o nu pentru că ei înșiși [Apostolii] ar fi lepădat orice încercare grea/ suferință, ci de dragul propovăduirii.

Căci ei nu zic: și ne izbăvește pe noi de primejdii.

Dar ce?

Și dăruiește robilor/ slujitorilor Tăi ca ei să poată rosti cuvântul Tău cu toată îndrăzneala.

Tu, care ai făcut să se întâmple cele mai înainte hotărâte, fă să se împlinească și acestea.

Luați aminte cum ei susțin că Dumnezeu este Autorul [Dăruitorul] încrederii lor.

Și cum cer toate [în rugăciune] pentru Dumnezeu și nu pentru slava sau ambiția lor.

Făgăduiesc, în ceea ce-i privește, că nu vor fi uimiți. Ci se roagă ca să fie lucrate semne:

întinzându-ți mâna Ta spre vindecare și ca să se facă semne și minuni (4, 30).

Căci fără acestea, oricât de mare râvnă ar arăta ei, s-ar strădui în zadar.

Dumnezeu le-a primit rugăciunea și a arătat aceasta zguduind locul [în care ei se aflau].

Căci atunci când ei s-au rugat, s-a zis, s-a cutremurat locul (4, 31).

Și pentru ce s-a petrecut aceasta, ascultă-l pe profet, când zice: El privește spre pământ și-l face pe el să se cutremure (Ps. 103, 33).

Căci prin aceasta El le-a făcut cunoscut că este de față la rugăciunile lor.

Și iarăși, alt profet [altă profeție] a zis: Pământul s-a cutremurat și a tremurat fiind de față Domnul (Ps. 17, 9; 67, 9).

Și Dumnezeu a făcut aceasta atât pentru a face lucrul să fie mai înfricoșător [pentru ceilalți], cât și pentru a-i conduce pe ei [pe Apostoli] la o credință curajoasă.

Ei au câștigat o îndrăzneală din ce în ce mai mare.

Și era începutul (lucrării lor) și au cerut un semn vizibil pentru stăruința lor[2].

Dar după aceasta nu mai vedem întâmplându-se ceva asemănător.

Prin urmare, mare a fost încurajarea pe care au primit-o.

De fapt, ei nu aveau niciun mijloc prin care să dovedească faptul că El a înviat, în afară de semne minunate.

Așa încât nu doar la încredințarea lor înșiși s-au gândit [cerând semne], ci ca să nu fie făcuți de rușine și pentru ca să poată vorbi cu îndrăzneală.

Locul s-a zdruncinat/ cutremurat și i-a făcut pe ei de nezdruncinat.

Căci acesta este uneori un semn de mânie [a lui Dumnezeu], alteori [este un semn] al bunăvoirii și al proniei [Sale].

Însă în situația de față, [este un semn] de mânie.

Căci în acel timp s-a întâmplat într-un mod neobișnuit.

La Răstignire, pământul s-a cutremurat astfel.

Și Domnul Însuși zice: Atunci va fi foamete și molime/ epidemii și cutremure în diferite locuri (Mt. 24, 7).

Dar atunci[3], mânia al căreia a fost semnul [cutremurul] a fost împotriva vrăjmașilor. În timp ce pe Ucenici, i-a umplut pe ei cu Duhul [Sfânt].

Luați aminte, căci și Apostolii, după rugăciune, sunt plini de Duhul Sfânt [cf. 4, 31].

Și mulțimea celor care au crezut (4, 32).

Mare este, înțelegeți, virtutea acestui lucru, văzând că a fost nevoie de acesta (de har) chiar și în acea Comunitate.

Căci aceasta este temelia oricărui lucru bun, aceasta despre care pomenește acum pentru a doua oară, îndemnându-i pe toți oamenii la disprețuirea bogățiilor:

Nici nu spunea nimeni dintre ei că ceva din lucrurile pe care le aveau era al lor înșiși, ci aveau toate lucrurile în comun.

Căci aceasta era ca urmare nu numai a semnelor minunate, ci și datorită hotărârii lor înșiși, [după cum] se vede în cazul lui Anania și Safira[4].