Sfântul Isidor al Sevillei, Istoria regilor goți, vandali și suevi [3]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Isidor al Sevillei

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte și a doua.

***

15. În anul 447 [409] [d. Hr.], în al 15-lea an al domniei lui Honorius și Arcadius, după moartea lui Radagaisus, Alaricus, împreună-rege cu el, care, după nume era creștin dar după mărturisire eretic, îndurerându-se din cauza numărului mare de goți uciși de romani, a început război împotriva Romei ca să răzbune sângele [compatrioților] săi. [Și] astfel împresurând cetatea[1], el a invadat-o printr-un atac care a produs un mare măcel.

Și astfel, cetatea care fusese cuceritoarea tuturor neamurilor a fost cucerită și supusă prin triumful goților, și robită și îngenuncheată, și s-a supus lor.

Însă goții s-au arătat prietenoși [mai întâi], căci promiseseră faptul că de vor intra în cetate, niciun roman, care va fi găsit în locurile creștine, nu va fi tratat potrivit legilor războiului. Dar, după acest jurământ, când ei au invadat cetatea, i-au omorât și robit pe toți cei care au căutat refugiu în pridvoarele Sfinților [Sanctorum limina].

Însă i-au lăsat liberi, arătând astfel milă, pe cei care i-au găsit în afara locurilor sfinte ale Mucenicilor și care s-au rugat lui Hristos și Sfinților.

16. Iar pe cei rămași, chiar dacă prăzile dușmanilor le erau la îndemână, au încetat să-i mai omoare cu sălbăticie. Iar când goții au [atacat] energic în mijlocul cetății și au devastat-o, și cineva[2], cu autoritate, a găsit o Sfântă fecioară înaintată în vârstă și cinstită, și a avertizat-o că poate să câștige niște aur și argint pentru ea, aceasta, cu bună conștiință, a scos ceea ce avea.

Iar el admirând forma și frumusețea vaselor [moștenite] de la oamenii bogați, din vechime, ai Romei, fecioara a spus: „Aceste vase au fost încredințate mie de la mormântul Apostolului Petru. Ia-le pe ele, dacă îndrăznești! Căci eu nu îndrăznesc să dau sfințenia [sacram] dușmanului”.

[Și] gotul s-a îngrozit și [a căzut] în mare frică atunci când a fost menționat numele Apostolului, și a raportat aceasta regelui lui printr-un trimis.

[Iar] regele[3], cu foarte mare reverență, a poruncit ca toate care au fost luate să fie reîntoarse imediat la mormântul Sfântului Petru, spunând: „Cu romanii am purtat război, nu cu Apostolii lui Dumnezeu” [Cum Romanis gessi bellum, non cum Apostolis Dei].

17. Apoi i-au dăruit fecioarei cinstea cuvenită și tuturor dimpreună cu ea li s-au returnat toate. Și ei au purtat vasele de aur și de argint pe capetele lor, în mijlocul imnelor și al cântecelor, având pază armată din toate părțile, spre protecția lor, din porunca regelui.

Și în acele locuri de refugiu, de pretutindeni, au venit cete de creștini și s-au adunat la un loc, ascultând glasul celor care cântau.

[Iar] păgânii au venit împreună cu ei[4] și s-au amestecat cu ei, pretinzând și aceștia că sunt slujitorii lui Hristos, pentru ca astfel să scape de calamitatea distrugerii.

18. În această vreme, goții au capturat-o, în Roma, pe Placidia[5], fiica împăratului Theodosius și sora împăraților Honorius și Arcadius, dimpreună cu o mare cantitate de aur.

Și după ce au obținut multe bogății de la romani, la două zile după venirea lor i-au dat foc  [Romei] și au distrus cetatea în mod parțial.

Apoi s-au îmbarcat și au plănuit să traverseze spre Sicilia, care e separată de Italia printr-o mică strâmtoare. Însă au avut de-a face cu primejdia [cauzată] de marea furtunoasă[6] și au pierdut multă armată [pe mare].

Dar mândria lor, pentru că obținuseră averea cetății Romei, era așa de mare, încât gândeau că nu au suferit nicio pagubă în acea furtună, compensând naufragiul lor cu succesul victoriei.

Însă moartea lui Alaricus[7] a urmat imediat după aceea. El a murit în Italia, în al 28-lea an al domniei sale.

19. În anul 448 [410] [d. Hr.], în al 16-lea an al domniei lui Honorius și Arcadius, pentru că Alaricus murise după capturarea cetății [Romei], Athaulfus[8] a fost numit conducător peste goți în Italia și domnia lui a durat 6 ani[9].

În al 5-lea an al domniei lui el a părăsit Italia și a venit în Galia, și s-a căsătorit cu Placidia, fiica împăratului Theodosius, după ce goții capturaseră Roma.

[Iar odată] cu acest eveniment profeția lui Danielis/ Daniel [Dan. 11, 6], gândeau unii, s-a împlinit. Pentru că el a spus că fiica regelui din Sud se va uni cu regele din Nord, dar că niciun urmaș nu va rămâne din sămânța lui.

Și pentru aceea ar fi adăugat Profetul următoarele, spunând: „Nici nu va dăinui sămânța lui”. Pentru că niciun copil nu a ieșit din pântecele ei, ca să succeadă stăpânirii tatălui său.

Însă Athaulfus a părăsit Galia și a venit în Hispanias/ Spania. Și a fost omorât în Barcinonam/ Barcelona, de către unul dintre oamenii lui, în timp ce discuta cu prietenii săi.

20. În anul 454 [416] [d. Hr.], în al 22-lea an al domniei lui Honorius și Arcadius, Sigericus[10] a fost ales conducător al goților după moartea lui Athaulfus. Dar el fiind foarte înclinat spre pacea cu romanii, a fost ucis în scurt timp de către oamenii săi[11].

21. Și în același an amintit mai sus[12], Walia i-a succedat lui Sigericus, și a fost rege pentru 3 ani.

El a fost pus conducător peste goți de dragul războiului dar a fost dispus pentru pace prin [lucrarea] providenței dumnezeiești.

Căci la scurt timp după ce a început domnia lui, el a încheiat un tratat cu împăratul Honorius.

Și el i-a înapoiat-o, în mod onorabil, pe sora lui, Placidia, care fusese capturată în Roma de către goți, promițându-i împăratului că îi va aduce pradă de război pentru statul roman.

Apoi, după ce a fost chemat în Spania de către patriciul/ aristocratul Constantinus, el a pricinuit mare măcel printre barbari[13] de dragul numelui Romei.

22. Și el[14] i-a nimicit în război pe toți vandalii lui Selinguos/ Silingian în Baetica[15]. Și a ucis și mulți alani, care stăpâneau peste vandali și suevi.

Și atunci când regele lor[16], Atace/ Atax[17], a fost ucis[18], cei puțini, care au supraviețuit, au uitat/ părăsit numele regatului lor și s-au pus pe ei înșiși sub domnia lui Gundericus[19], regele vandalilor, care locuia în Galia.

[Iar] când Walia [al goților] a pus capăt  războiului din Spania, și se pregătea să treacă în Africa, cu o flotă pe care o echipase, a fost luat prin surprindere de o puternică furtună în strâmtoarea Gaditani/ Gibraltar[20].

Și atunci, amintindu-și de naufragiul regelui Alaricus, el a evitat pericolul naval și s-a întors în Galia.

Iar în contul slujirii sale, pentru că a obținut victoria [din Spania], împăratul [Romei] i-a dat lui Aquitania[21] Secunda, dimpreună cu unele orașe din provinciile dimprejur, care se întindeau până la Oceanum/ Oceanul Atlantic[22].


[1] Roma.

[2] Un got.

[3] Alaricus.

[4] Cu creștinii.

[6] Marea Mediterană.

[9] Între 410-415, cf. Ibidem.

[11] După 7 zile de domnie, cf. Ibidem.

[12] Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Wallia e vorba de 415 și nu de 416.

[13] Barbarii de aici fiind vandalii și alanii.

[14] Walia, regele goților.

[16] Al alanilor.

[18] În 418 și era arian, cf. Ibidem.

7 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *