Istorie II. 29

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.

***

Octoihul Mare, ediția BOR 2003, are 723 de pagini[1].

Cartea începe cu desenul iconic în care e reprezentat Sfântul Ioan Damaschin[2] și din Precuvântarea patriarhului aflăm că Octoihul slavon, la 1510, a fost a doua carte tipărită la Târgoviște de către ieromonahul Macarie[3].

Glasul I (p. 7-94), glasul II (95-175), glasul III (176-257), glasul IV (258-342).

Împletitura de la sfârșitul p. 342: (imagine).

Glasul V (p. 343-426), glasul VI (427-508), glasul VII (509-587), glasul VIII (588-676).

Finalul de la p. 587: (imagine).

În categoria Adaosuri la Octoih (de la p. 678) sunt incluse: 1. Învățătură de tipic despre rânduiala slujbei duminicilor (p. 679-698), 2. Troparele Sfintei Treimi (triadicalele) (699-700), 3. Binecuvântările Învierii (700), 4. Luminândele Învierii și stihirile celor 11 Evanghelii de la Utrenie (701-706), 5. Luminândele zilelor de peste toată săptămâna (707-709), 6. Troparele Născătoarei de Dumnezeu (710-718), 7. Rânduiala Parastasului (719-723).

Textul a fost diortosit de Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula și a fost tipărit pe 90, 50 coli de tipar[4].

*

Din propria lor variantă istorică[5], „profetul” mormonilor, Joseph Smith, s-a născut pe 23 decembrie 1805.

Are o primă „viziune” la începutul primăverii lui 1820, în New York, unde locuia.

Pe  21-22 septembrie 1823 e „vizitat” de „îngerul Moroni” și i se vorbește despre Cartea lui Mormon.

Pe 22 septembrie 1827 descoperă „plăcile de aur” pe dealul Cumora.

Pe 15 mai 1829 primește „Preoția aaronică” de la nimeni altul decât de la „Sfântul Ioan Botezătorul”, în localitatea Harmony din Pennsylvania[6].

Și tot în luna mai a anului 1829, pentru că prima „preoție”, se pare, nu i-a fost de ajuns, primește „Preoția lui Melhisedec” de la „Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan” lângă râul Susquehanna.

Termină de tradus (atât de repede?!) Cartea lui Mormon în iunie 1829.

„Biserica” mormonă apare în orașul Fayette, din New York, pe 6 aprilie 1830.

Însă în decembrie 1830 – ianuarie 1831 „Domnul a poruncit sfinților [mormonii se consideră pe ei înșiși „sfinți”] să se adune în Ohio”[7].

Pe 14 februarie 1835 își aleg „12 apostoli”, pe când pe 26 aprilie 1838 primesc, „prin revelație”, numele bisericii lor[8].

Conducătorii bisericii mormone se numesc președinți[9].

Din 30 septembrie 1978, în urma unei alte „revelații”, mormonii „acordă preoția tuturor bărbaților care sunt membri ai Bisericii, indiferent de rasă sau culoare”.

În noiembrie 1997 biserica lor avea 10 milioane de adepți[10].

*

Al 8-lea volum[11] din Izvoarele Ortodoxiei îi este dedicat Sfântului Asterie al Amasiei[12].

Cartea are 303 p. + Cuprinsul (p. 304) și conține 16 texte omiletice.

De la p. 93 începe Cuvânt împotriva sărbătorii calendelor. E vorba de o sărbătoare păgână de început de an[13].

Adică revelionul nostru, în care se făceau, ca și azi, urări pe la casele oamenilor și se cereau bani, cu nesimțire, contra urărilor[14].

*

Ediția scripturală BOR 1939[15] are 1374 de pagini și tipărirea ei a început în ziua de 8 iunie 1937. S-a terminat de tipărit în ziua de 10 noiembrie 1938, adică la 250 de ani după ediția scripturală din 1688, care s-a tipărit la 10 noiembrie 1688[16]. Cel care s-a îngrijit de ediția din 1939 a fost Prof. Al. Rosetti[17].

Din cuvântul traducătorilor către rege aflăm că la baza ediției de față stă ediția lor din 1936 dar că VT e după textul masoretic și nu după LXX[18].

Așa am înțeles eu următoarea frază: „am recercetat în amănunțime partea noastră de traducere, începută în Biblia din 1936, și am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărți care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta”[19].

Însă de ce a vrut Carol al II-lea VT în ebraică, în ediția ortodoxă? De ce nu l-a vrut în latină, dacă tot nu îi plăcea Septuaginta? Și de ce a făcut o ediție scripturală la 250 de ani după ediția din 1688, care urmează LXX, dacă nu a vrut să dea o ediție mult mai critică a aceleia, care să aibă Septuaginta la bază?

Cuvântul traducătorilor către rege e datat: octombrie 1937, București[20]. Și găsim aici următoarele titulaturi: I și II Samuil, I și II Cronici, Esdra, Obadia, Iisus, fiul lui Sirah, Apocalipsul.

VT se termină cu Rugăciunea lui Manase, în p. 1098. Între 1099-1374 e NT. Și ediția scripturală costa 140 de lei la publicare.

*

Părintele Dumitru Stăniloae își tipărea teza doctorală[21] la Cernăuți, în 1929. Care are numai 69 de pagini.

Prefața lui Loichița este de nicio pagină, fiind datată: 15 iunie 1929, Cernăuți[22]. Din ea aflăm că înainte de a fi publicată aici, teza sa a fost publicată în revista Candela din Cernăuți[23].

Pe atunci nehirotonit, autorul era prezentat de către decan ca „temeinic cunoscător al limbilor clasice ca și al celor moderne, domnul Dumitru Stăniloae a putut cerceta și utiliza cu spiritul critic și preciziunea istoricului serios…”[24].

De ce l-a publicat? Pentru că a fost studentul facultății din Cernăuți[25].

Bibliografia și indicele prescurtărilor în p. V-VI. În total 27 de surse folosite, dintre care 19 în greacă, 3 în română, 3 în franceză și două în germană. Cartea are 8 capitole și descrie, în mod diacronic, viața patriarhului Dosoftei.

„Quasi-obedențială”[26], „școale”[27], „isvoarele”[28], „doresc ca lucrarea prezentă să trezească interesul și să suscite la cercetarea mai aprofundată”[29]. Prin toate cărțile sale a dorit același lucru: să dea un impuls puternic studiului, muncii de cercetare.

Dosoftei s-a născut pe 31 mai 1641[30]. La 16 ani a fost hirotonit diacon de către mitropolitul Corintului[31]. Va veni în Iași în septembrie 1663 și va rămâne aici până în aprilie 1664[32].

Pe 23 septembrie 1666, Dosoftei e hirotonit mitropolit al Cezareei[33]. În februarie 1670 era la București, unde stă până în mai 1670 și sfințește Sfântul și Marele Mir la București[34].

În mai 1670 pleacă spre Iași, trecând prin Buzău și Focșani[35].

Scriere concentrată, cu multe date istorice dar și cu explicații teologice. Care depășește cu mult simpla prezentare a vieții patriarhului Dosoftei.

Ultima frază a tezei: „Patriarhul Dosofteiu a făcut din Țările Românești un al doilea Patriarhat al Scaunului din Ierusalim”[36].