Istorie II. 41

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a.

***

Sfântul Andrei Șaguna și-a tipărit Proiectul de Regulament la Sibiu, în 1864. Și are 84 de pagini[1].

Tipăritura nu are deloc diacritice. Ceea ce o face mai greu de citit.

„Sinodulu episcopescu”[2] [Sinodul episcopal], protoiereul se ocupa cu problemele matrimoniale și disciplinare stabilite de către episcop[3], consistoriul diecezan[4], suprema jurisdicție bisericească: Sinodul mitropolitan[5].

„Necesitate imperativa”[6] [imperativă], „se va tractá mai pre largu” [se va trata mai pe larg][7], despre parohie (p. 11-24).

Cartea de Botez[8], parohia era condusă de Sinodul parohial și de Comitetul sinodului parohial[9], Sinodul parohial era format din toți parohienii de peste 24 de ani și care n-au fost pedepsiți pentru vreo crimă[10], parohul e conducătorul ordinar al Sinodului parohial[11].

Sinodul parohial se ținea o dată pe an, în a doua duminică a lunii ianuarie[12].

Epitropii parohiali[13], ținerea jurnalului despre starea vistieriei parohiale[14], ajutorul pentru persoanele sărace și stipendiate[15], ședințele scaunului protopopesc se țineau din lună în lună[16].

Hirotesia protoiereului și primirea singheliei[17]. Mănăstirea nu poate fi transformată în locaș lumesc[18].  Averea Mănăstirii nu se poate înstrăina[19]. Trei ani de cercare pentru viitorul monah[20].

Serviciul dumnezeiesc făcut după tipic[21], misiunea apostolică a episcopului[22], noul episcop e sfințit de mitropolit și de alți doi episcopi[23], divorțul parțial și total[24], sinodul eparhial era format din 60 de membri aleși pe 6 ani[25].

Mitropolitul trebuia să hirotonească un nou episcop în decurs de 3 luni[26]. Biblioteca mitropolitului devenea avere neînstrăinabilă a mitropoliei[27]. Mitropolitul putea avea un vicar[28].

*

Pe 8 august 1940, prin ordinul nr. 00961, al NKVD al URSS, s-a format în Moldova sovietizată NKVD-ul local[29]. Iar la conducerea lui a fost pus Nicolai Stepanovici Sazâkin (1910-1985)[30].

Ajutantul său era Iosif Lavrentievici Mordoveț (1899-1976)[31], alături de S. Goglidze[32].

Și „prin frică și teroare”, Sazâkin a „racolat mii de doritori de a se repatria peste Prut, constrângându-i să colaboreze cu regimul de ocupație”[33]. Misiunile lor erau cu „caracter militar”[34].

Loy Frederic, din loc. Izvor-Șipotele, jud. Rădăuți, s-a stabilit în Botoșani și primise de la NKVD Moldova misiunea de a urmări „funcționarea liniilor de cale ferată între orașele Iași, Piatra-Neamț, Pașcani și Botoșani, precum și să comunice despre trupele și efectivele militare amplasate la fața locului”[35].

În august 1940, Ioan Silav, originar din Bârlad, a fost repatriat și la semnarea contractului de colaborare cu NKVD a primit suma de 3.000 de lei[36]. El trebuia să monitorizeze „ce trupe motorizate se aflau la frontieră cu Prutul, ce lucrări de fortificație s-au întreprins și urmează să se întreprindă, numărul avioanelor ce se află la hotar, sediile diviziilor și cartierele lor generale”[37].

Și alți repatriați au dat amănunte asemănătoare[38].

Fapte care atestă pregătirile URSS pentru „un război de ofensivă împotriva României”[39].

Andrei Turcuman primește 9.000 de lei la înrolare, pe data de 5 decembrie 1940[40].

Gheorghe Burjakovski a primit 8.000 de lei la semnarea „angajamentului” și a fost pus să își facă o trupă de spionaj[41]. El și trupa lui trebuiau „să adune informații referitoare la deplasarea navelor comerciale și militare pe Dunăre”[42].

*

Nicolae Milescu Spătaru a plecat spre China pe data de 2 mai 1675[43]. Într-o zi de duminică, seara[44].

Pe 23 mai  era la Surgut[45]. Pe 3 iunie a avut parte de „ninsoare, ploaie și vânturi tari”[46].

Începe să descrie fluviul Obi odată cu p. 45. Despre râul Keti începând cu p. 62.

Cuseau cu mațe de pește[47]. Râul Taza[48], râul Tungusk[49]. Cimitirul de pe muntele de piatră[50].  Râul Karabula[51], râul Koda[52].

Pe 3 septembrie 1675 autorul a ajuns la râul Kitai[53]. Pe 2 ianuarie 1676 a ajuns la râul Gana[54].

Nemți catolici care știau limba chineză[55]. Tălmaci inculți și nepricepuți[56].

Satul mongol în care s-a construit „un pod plutitor” pe două bărci[57].

„A dat Dumnezeu și s-a însănătoșit”[58], „râulețul Tav”[59], colinele nisipoase cu pomi mici[60], nisip galben[61], lanțul de munți fără păduri[62], și după ce merge prin nisip până la genunchi ajunge la o pădurice cu vișini, viță de vie sălbatică și piersici sălbatici[63].

Colinele cu sălcii[64], chinezii nu știau să caute mărgăritare în scoici[65], statuile celor două broaște țestoase[66] și au cântat cântecul Dunăre, Dunăre[67].

Orașul mongol cu case de piatră[68].

Marele zid chinezesc[69], care în chineză se numește Djasi iar în calmucă și mongolă: Kalgan[70].

Tarasun: băutura făcută din boabe de orez[71].

Idolul aurit[72]. Podul de piatră[73]. Idolul cu veșminte de „mătase galbenă”[74]. Cei 7 elefanți[75]. Vin curat în cupă[76].