Sfântul Isidor al Sevillei, Istoria regilor goți, vandali și suevi [4]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Isidor al Sevillei

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua și a 3-a.

***

23. În anul 457 [419] [d. Hr.], în al 25-lea an al domniei lui Honorius și Arcadius, după moartea regelui Walia, Theoderedus[1] i-a urmat la domnie și a domnit 23 de ani.

[Acesta] nu s-a mulțumit cu regatul din Aquitania, a respins tratatul de pace cu romanii, ocupând o mare parte din orașele libere ale romanilor de lângă teritoriile [gote]. A atacat Arelas-ul [Arles-ul[2]], cel mai vestit oraș al Galiei, asediindu-l cu multe trupe.

Și a abandonat această asediere [a cetății] pentru că a fost împiedicat de amenințarea [pe care o presupunea] vitejia lui Aetius, conducătorul soldaților romani.

24. Însă Aetius a fost schimbat din autoritatea militară prin ordinul împăratului Valentinianus. Și când Theoderedus a atacat cetatea Narb [Narbonne[3]], printr-un îndelung asediu și cu foamete, el a fost pus din nou pe fugă de către Litorius, conducătorul soldaților romani, cu ajutorul hunilor.

Dar Litorius, după prima sa victorie împotriva goților, a venit cu război împotriva lor, în mod nechibzuit, și a doua oară, [fiind] înșelat de semnele demonilor și de răspunsurile prezicerilor.

[De aceea] armata romană a pierdut și el a pierit[4] printr-o înfrângere jalnică. [Căci aceasta] s-a petrecut, fiindcă n-a înțeles cât de mult contează ca mulțimile, care au murit împreună cu el, să fi ales să facă acest lucru[5] cu credință și nu pe baza prevestirilor înșelătoare ale demonilor.

25. Apoi Theoderedus, după încheierea păcii cu romanii, a luptat împotriva hunilor, care distruseseră provinciile Galiei prin jafuri sălbatice, năruind foarte multe cetăți. El a luptat împtriva lor în câmp deschis, în câmpiile Catalaunicis [Catalaunice][6], cu ajutorul generalului roman Aetius, și a murit[7] în timpul bătăliei, tocmai când învinsese.

Însă goții, sub conducerea lui Thurismundus[8], fiul regelui Theoderedus, au luptat atât de vitejește, încât de la prima bătălie și până la ultima au pus la pământ circa 300.000 de oameni.

26.  În acea vreme au apărut multe semne în cer și pe pământ, prin care se prevestea un război crud/ nemilos.

Au avut loc, în continuu, cutremure de pământ și în Răsărit luna s-a întunecat. În Apus a apărut o cometă, care a strălucit, pentru ceva vreme, cu o mare putere.

În Nord/ Miazănoapte, cerul s-a făcut roșiatic ca focul sau ca sângele, și s-a amestecat cu o flacără roșie acolo unde liniile străluceau în forma unor sulițe roșiatice.

De aceea nu a mai fost surprinzător faptul că o mare masă de oameni a fost omorâtă, pentru că acest [lucru] a fost arătat, în multe feluri, de semnele arătate de Dumnezeu.

27. Și astfel, hunii, după ce au măcelărit și au exterminat aproape totul, au părăsit Galia, [împreună] cu regele lor Athila[9] și au plecat spre Italia, cucerind diferite cetăți.

Însă unii [dintre huni] au murit de foame, pe când alții au fost loviți de plăgile cerești [coelestibus plagis]/ trimise din cer[10].

Astfel că, atunci când împăratul Marcianus a trimis o armată [împotriva hunilor], ei[11] au fost secerați de o plagă violentă și au avut de suferit foarte mult din cauza ei, [motiv pentru care] s-au reîntors în pământurile lor. Și la scurt timp după ce regele Athila s-a reîntors, el a murit.

28. Imediat [au început] mari lupte pentru posesiunile regatului [hun], pornite de fiii acestuia[12]. Și astfel hunii, care suferiseră mai înainte din cauza foarte multor dezastre, au început să se omoare unii pe alții cu propriile lor arme.

Și cu privire la ei acest lucru este uimitor, că în timp ce fiecare bătălie reprezenta o pierdere pentru [celelalte] neamuri, acest popor, pe de altă parte, și-a pregătit singur căderea. Și aceasta pentru că ei au fost folosiți [de către Dumnezeu] pentru a-i disciplina pe cei credincioși[13], așa cum s-au petrecut lucrurile și cu poporul persan[14].

29. Căci ei[15] sunt varga furiei lui Dumnezeu [virga furoris Dei]. Și adesea indignarea [indignatio]/ mânia Lui vine împotriva celor credincioși[16]. Iar ultimii [despre care s-a discutat][17], i-au biciuit pe ei[18] din această cauză: pentru a corecta înălțările[19] lor.

Și astfel se înfrânau pe ei înșiși de la plăcerile lumești și de la păcate și dobândeau moștenirea Împărăției cerului.

Însă această națiune atât de sălbatică, când suferea de foame în timpul războiului, deschidea venele cailor și își astâmpăra foamea prin aceea că le bea sângele.

30. În anul 490 [452] [d. Hr.], în primul an al domniei lui Marcianus, Thurismundus, fiul lui Theoderedus, s-a înălțat ca rege și a domnit pentru un an.

Însă, încă de la început, domnia lui a fost crudă și periculoasă și a stârnit dușmănie. Și pentru că a făcut multe lucruri cu o mare insolență, el a fost ucis de către frații lui, Theudericus și Frigdaricus.

31. În anul 491 [453] [d. Hr.], în al doilea an al domniei lui Marcianus, Theudericus[20], după omorârea fratelui său, a ajuns rege și a domnit 13 ani. În schimbul faptului, că împreună cu galii el a dat ajutor împăratului Avitus ca să-și obțină demnitatea imperială, el a venit din Aquitania în Hispaniam [Spania] cu o mare armată și cu permisiunea aceluiași împărat, Avitus.

Regele suevilor, Recchiarius, l-a întâlnit pe el[21] cu o mare armată, la a 12-a piatră de hotar de cetatea Asturicensis [Astorga[22]], lângă un râu numit Urbicus [Órbigo[23]].

Bătălia a început repede și Recchiarius a fost înfrânt. O parte din armata suevă a fost ucisă, o altă parte capturată și foarte mulți au fugit.

În cele din urmă, însuși regele[24], după ce a fost rănit de o lance, a fugit. Însă fiind părăsit de protecția oamenilor săi, el a fost prins la Portucale [Oporto[25]] și adus viu regelui Theudericus.


[4] Litorius.

[5] Să lupte împotriva goților.

[7] Theoderedus.

[10] Se subînțelege: trimise de Dumnezeu asupra hunilor.

[11] Hunii.

[12] Ai lui Athila. Fiii lui Athila au început să se lupte între ei pentru domnie.

[13] Pe creștini.

[14] Care i-a disciplinat din voia lui Dumnezeu, în exil, pe evrei.

[15] Păgânii.

[16] A creștinilor.

[17] Hunii.

[18] Pe creștini.

[19] Părerile închipuite ale creștinilor despre ei înșiși.

[21] Pe Theudericus și armata gotă.

[24] Recchiarius.

4 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *