Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [3]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte și a 2-a.

 ***

Dacă, de aceea, ceva anume din tratatele mele nu îi place, mai întâi să vadă dacă îi înțelege pe alții, care sunt exersați în [a exprima] astfel de lucruri și nedumeriri, atunci când nu mă înțelege pe mine.

Și dacă face aceasta[1], să renunțe la cartea mea, dacă dorește, să o dea la o parte și să-și îndrepte eforturile și timpul mai degrabă spre cei pe care îi înțelege.

Dar să nu-și imagineze, pentru aceasta, că eu o să tac, pentru că nu mă pot exprima tot atât de fluent și de clar ca cei pe care el îi înțelege.

Căci nu toate lucrurile pe care le-au scris toți ajung în mâinile tuturor.

Și se poate întâmpla ca unii, care au capacitatea să înțeleagă scrierile noastre, să nu le găsească pe cele care sunt mai clare, ci doar să dea peste ale noastre din întâmplare.

Și de aceea este folositor ca mai mulți oameni, care sunt diferiți după stil dar nu și în credință [diverso stilo, non diversa fide], să scrie mai multe cărți, chiar și despre același subiect, pentru ca subiectul însuși [,tratat în mai multe feluri,] să ajungă la cât mai mulți oameni[2], la unii într-un fel, la alții în alt fel[3].

Dar dacă cel care se plânge că nu înțelege aceste lucruri, nu ar putea să înțeleagă niciodată subiecte de acest fel[4], chiar dacă sunt explicate cu multă grijă și îndemânare, atunci să se lupte cu sine însuși[5], cu toată determinarea și prin studiu [asiduu][6], învățându-se ca să cunoască mai mult, și nu să se întoarcă împotriva mea cu nemulțumirile și ocara sa, pentru a mă reduce la tăcere.

Dar poate că cineva, citind aceasta[7], să zică: Cu adevărat înțeleg ceea ce s-a spus, dar ceea ce s-a spus nu este adevărat. Atunci să-și apere [argumentat], dacă poate, propria opinie, dacă dorește și o respinge pe a mea[8].

Dacă va face aceasta cu iubire și pentru [descoperirea] adevărului, și de asemenea caută ca eu (dacă sunt încă în viață) să aflu despre aceasta[9], atunci înseamnă că am secerat o recoltă îmbelșugată din munca mea.

Dar dacă nu poate face aceasta[10], aș fi mulțumit și bucuros dacă le-ar aduce[11] la cunoștința acelor persoane[12] la care poate ajunge.

În ceea ce mă privește, cuget la legea lui Dumnezeu, dacă nu zi și noapte (Ps. 1, 2), măcar în clipele în care pot, și pentru ca aceste cugetări ale mele [meditationes meas] să nu fugă din cauza uitării, le păstrez cu ajutorul condeiului [stilo alligo].

Nădăjduiesc că mila lui Dumnezeu [misericordia Dei] mă va face stăruitor în adevărurile care sunt neîndoielnice pentru mine [veris quae certa mihi sunt].

Și dacă gândesc altceva în alt fel, [Dumnezeu] Însuși mi le va revela pe acestea (Filip. 3, 15), fie prin descoperiri tainice [occultas inspirationes], fie prin cuvintele Sale de înțeles/ evidente [manifesta eloquia Sua], fie prin discuții frățești.

Pentru aceasta mă rog, și încredințez nădejdea și dorințele mele în mâinile Sale, care poate cu adevărat să păzească darul Său și să împlinească făgăduința Sa.

6. Dar mă gândesc că unii, care sunt mai înceți la minte, ar putea crede că, în unele părți din cărțile mele, am susținut păreri pe care nu le-am crezut, sau am păstrat opinii pe care nu le susțin.

Cine nu știe că greșeala lor nu trebuie să mi-o atribuie mie, dacă ei rătăcesc într-o credință falsă [aliquam falsitatem], în vreme ce mă citesc fără să mă înțeleagă?

Pentru că trebuie să îmi aleg drumul pe o cale strâmtă și întunecoasă [densa et opaca], având [în același timp] grijă ca nimeni, în niciun fel, să nu fie îndreptățit să atribuie erorile multe și diverse ale ereticilor [multos et varios errores haereticorum], mărturiilor sfinte ale cărților dumnezeiești.

Deși ei toți încearcă să își apere dogmele false și înșelătoare tocmai prin aceste Sfinte Scripturi.

Legea lui Dumnezeu, care este iubirea, mă sfătuiește îndeajuns, ca atunci când oamenii cred că am învățat ceva neadevărat, ceea ce nu am învățat, și când această învățătură falsă îl nemulțumește pe unul dar e pe placul altuia, să prefer să fiu învinuit [,chiar dacă pe nedrept,] de către cei care critică minciuna decât lăudat de apărătorii acesteia[13].

Deși nu sunt pe drept învinuit de către cei dintâi, din moment ce nu am învățat aceste greșeli, însă greșeala în sine își merită învinuirea pe deplin.

Pe de altă parte, nu sunt nici cu dreptate lăudat de cel de-al doilea, din moment ce, după părerea lui, am o credință pe care adevărul o învinovățește și nici nu este o părere lăudabilă cu dreptate aceea pe care adevărul o consideră vinovată.

În numele Domnului, deci, să începem lucrarea [opus] pe care ne-am propus să o facem.