Sfântul Isidor al Sevillei, Istoria regilor goți, vandali și suevi [6]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a.

***

40. În anul 564 [526] [d. Hr.], în primul an al domniei lui Justinianus, după ce Theudericus s-a întors în Italia, nepotul său, Amalaricus, și-a început domnia, care a durat 5 ani.

După ce a fost învins în luptă de Childebertus[1], regele francilor, la Narbona, a fugit îngrijorat spre Barcinona.  Astfel el a ajuns demn de dispreț în ochii tuturor, tăindu-i-se gâtul cu o armă și așa a pierit.

41. În anul 569 [531] [d. Hr.], în al 6-lea an al domniei lui Justinianus, Theudis[2] a devenit rege în Hispania după Amalaricus.

Domnia lui a durat 17 ani. Iar el, deși a fost un eretic [haereticus], a lăsat în pace Biserica, dând astfel episcopilor catholici[3] permisiunea de a se aduna împreună în orașul Toletana [Toledo[4]], ca să stabilească în mod liber și după plăcerea lor acele lucruri care erau necesare pentru învățătura Bisericii.

În timpul domniei sale, când regii franci s-au adunat împreună în Hispania, cu trupe nenumărate și devastând cu război provincia Tarraconensis [Aragon], goții, sub conducerea lui Theudisclus, au închis porțile Hispaniei și au micșorat armata francilor în mijlocul unei mari uluiri a victoriei lor[5].

Și după rugămințile făcute și o mare sumă de bani oferită[6] lui, același conducător[7] [got] a îngăduit vrăjmașilor săi rămași [în viață] o perioadă de scăpare de o zi și-o noapte.

Rămânând însă mulți dintre acei nefericiți oameni, care nu au avut posibilitatea să plece în timpul pus la dispoziție, aceștia au fost nimiciți de către armele goților.

42. După rezultatul bun al unei astfel de victorii fericite, goții au dorit, în mod nechibzuit, să traverseze strâmtoarea Gibraltar[8]. Și, într-adevăr, când au traversat strâmtoarea Gibraltar, ei au atacat pe soldații care ocupaseră cetatea Ceuta[9]. Și după ce i-au alungat și după ce au ocupat castrul/ fortul cu marea putere a armatei lor, au pus armele de-o parte când a venit ziua duminicii, căci nu au vrut să calce o astfel de sfântă zi prin  bătălie.

Însă soldații[10] și-au dat seama de această ocazie potrivită, au atacat armata [gotă] printr-un atac neașteptat și au nimicit armata fricoasă și neînarmată, în așa fel încât, fiind închiși de mare și, pe pământ, din toate părțile, niciun om nu a putut să scape de această mare nimicire.

43. Imediat după aceea, conducătorul[11] a avut parte de o moarte meritată. El a fost rănit în palat de către cineva, care mult timp s-a prefăcut nebun, ca să îl înșele pe rege.

Acesta, cu dibăcie, s-a prefăcut nebun și l-a străpuns pe conducător. Căzut la pământ din cauza rănii, el și-a dat sufletul cu indignare.

Însă se spune că pe când îi curgea sângele, el a cerut ca nimeni să nu-l ucidă pe ucigașul său, pentru că astfel a primit plata pentru locurile pe care le-a pustiit. Căci și el, pe când era simplu cetățean, l-a ucis pe conducătorul său pe când acela era într-o stare de neliniște.

44. În anul 586 [548] [d. Hr.], în al 23-lea an al domniei lui Justinianus, după uciderea lui Theudis, Theudisclus[12] a devenit conducătorul goților și a domnit pentru un an [548-549 d. Hr.].

Acesta a pângărit căsătoria unui foarte puternic bărbat prin prostituție publică [prostitutione publica] și din cauza acestui lucru mulți oameni i-au dorit moartea.

[Astfel], fiind copleșit de un grup de conspiratori, el[13] a fost ucis la Seville[14] în timpul unui banchet. După ce a fost înjunghiat cu o sabie, acesta a murit.

45. În anul 587 [549] [d. Hr.], în al 24-lea an al domniei lui Justinianus, după moartea lui Theudisclus, Agila[15] a fost numit rege și a domnit pentru 5 ani.

El a purtat război împotriva cetății Cordubenses [Cordoba[16]]. Și pentru că disprețuia credința catholică/ universală  [a Bisericii], el l-a vătămat pe Prea Fericitul Mucenic Acisclus [Beatissimi Martyris Aciscli][17], și a profanat și pângărit sfântul loc al mormântului său cu sângele vrăjmașilor săi și al animalelor lor de povară, după lupta pe care a purtat-o cu locuitorii din Cordubenses.

Însă și el a fost pedepsit prin lucrarea Sfinților. Pentru că a fost lovit spre răzbunare de războiul care a început și prin pierderea fiului său.

Acesta a fost omorât dimpreună cu o mare parte din armata sa și, de asemenea, [Agila] a pierdut întreaga comoară, dimpreună cu renumele bogățiilor.

46. El însuși a fost învins și pus pe fugă de o frică vrednică de plâns, retrăgându-se la Emeritensem.

După ce a trecut ceva timp, Athanagildus[18], având dorința de a conduce printr-o putere despotică, s-a împotrivit lui Agila.

Și după ce acesta[19], prin abilitatea sa militară, a zdrobit ultima rămășiță a armatei, care a fost trimisă împotriva lui la Seville[20], goții, văzând că pot înfrânge prin distrugere și teamă mai mult decât puteau soldații romani să o facă, au invadat Hispania sub pretextul de a da ajutor, l-au ucis pe Agila la Emeritensem [Mérida] și i-au cedat stăpânirea lui Athanagildus.