Istorie III. 14

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a.

***

50. Ultima decadă a secolului al 12-lea d. Hr.

Aceasta e datarea pentru Icoanele în mozaic pe care le vom prezenta aici. Și care reprezintă iconografie ortodoxă, autentică, existentă în Basilica romano-catolică Sfântul Marcu din Veneția.

(frescă)

Și observăm cum cele 4 cuie străpung tălpile și palmele Domnului[1]. Craniul Sfântului Adam e sub Cruce. Îngerii se cutremură văzând chinurile Sale. Hristos e ascetic și plin de slavă în același timp, învingând în trupul și în sufletul Său toate păcatele, moartea și pe diavoli.

Maica Domnului și Sfântul Apostol Ioan sunt acolo. La fel și Sfintele Femei Mironosițe. E și Sfântul sutaș Longhin lângă Ioan.

(frescă)

De aceea, Hristos Cel înviat poartă semnele cuielor[2].

El îi scoate pe Sfinții Protopărinți Adam și Eva din Iad și îl leagă pe Satana. Tot trupul Său e plin de lumină, e duhovnicesc, însă, în același timp, negrul amestecat cu galben în veșmântul Său ne arată faptul că dumnezeirea Lui e transcendentă pentru noi.

*

51. Nichita la Constantin Ciopraga

În capitolul dedicat lui Nichita Stănescu, Constantin Ciopraga[3] îl numește, mai întâi de toate, „febrilul Nichita Stănescu”[4].

„Stea de mărimea întâi „a generației ‘60”” și „volubilul Nichita”[5].

„De o mobilitate spirituală excepțională, personajul public, bonom, social, neprotocolar, era destinat să aibă admiratori și epigoni”[6].

Și-a ridicat melancoliile la rang metafizic[7], a trăit o singurătate interioară plină de imagini[8], iar „viziunea [lui poetică] epurează concretul, lărgește și reconstruiește în ficțiune”[9].

„Obsedantele” metafore stănesciene sunt „piatra, copacul, frunza, vulturul, îngerul, aripa, iarba, lacrima, lumina, pământul, sfera, degetul, cifrele”[10].

Certitudinile sale îl salvează[11]. Printre ele se numără limba română[12].

A inventat în exces și a forțat limitele cuvintelor[13].  A contat „pe disponibilitățile sintactice ale verbului, destrămând, forțând, inventând, rezidind și desfăcând necontenit”[14] cuvintele.

Și încheie prin a spune: Nichita „e cel mai personal creator de limbaj în poezia noastră din această a doua jumătate de veac, nu încape îndoială. A fost un poet mare!”[15].

*

52. Avangardiștii

În Avangarda literară românească, ed. a III-a[16], Marin Mincu i-a inclus pe următorii poeți: Urmuz, Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, B. Fundoianu, Stephan Roll, Mihail Cosma, Geo Bogza, Virgil Gheorghiu, Sașa Pană, Moldov, Jonathan X Uranus, Grigore Cugler, Dan Faur, Miron Radu Paraschivescu, M. Blecher, Constantin Nisipeanu, Virgil Carianopol, Victor Valeriu Martinescu, Eugen Ionescu, Șuly/ Tașcu Gheorghiu, Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun, D. Trost, Virgil Teodorescu, Paul Celan.

Desene, decupaje, fotografii, picturi: între p. 100-101 (13 foi) și între p. 498-499 (tot 13 foi). Nenumerotate.

Exemplele din Urmuz (1883-1923) încep cu Fabulă, care are drept „morală”: Pelicanul sau babița. Publicată în revista unu, anul III, nr. 31, în noiembrie 1930[17].

„O ploaie de strigăte și amenințări”[18].

„Ismail e compus din ochi, favoriți și rochie și se găsește astăzi cu foarte mare greutate”[19].

„Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras”[20].

Tristan Tzara (1896-1963) vede cum „noaptea se rupe în jurul tău ca fluturii”[21]. „Adâncimi de întristare”[22].

Ion Vinea (1895-1964) vorbește despre „pădurea nervoasă ca o herghelie”[23]. „Muzeul pădurii cu odăjdii de toamnă”[24].

De la Geo Bogza, care se numea George Bogza (1908-1993): „mizerabilă muncă în noapte a unor trupuri istovite, obeze, diforme”[25]. „Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape/ Și mirosea foarte rău a sudoare”[26].

Sașa Pană (1902-1981). „Sângele păstrează inerția șovăielilor fiecărui moment”[27].

Gherasim Luca (1913-1995), într-un poem din 1937, numit într-o doară Sfânta împărtășanie: „doamna știa să facă dragoste mai bine decât vorbea”[28]. O carență regăsibilă și azi…la „mari doamne”.

În Mobila mare vine-n ex concert, din august 1932, Virgil Teodorescu (1909-1987) spunea: „Țăranca vine pufoasă-n in/ și cu migrene în papură”[29].

Poemul lui Munții din vise începe astfel:

„Urăsc tot ce amenință mersul amenințător al omului spre libertate

Urăsc tot ce servește obstacolul acestei delirante eliberări

Urăsc cuvintele care trădează revolta

Urăsc îngrozitoarea trădare a poeților”[30].

În Erau nopți, Paul Celan (1920-1970) spune în prima frază: „Erau nopți când mi se părea că ochii tăi, cărora le desenasem mari cearcăne portocalii, își aprind din nou cenușa”[31].

B. Fundoianu e un pseudonim. Alături de C. Meletie și Alex. Villara. Numele adevărat: Benjamin Vechsler. A murit la Auschwitz, pe 2 octombrie 1944. A avut și cetățenie franceză[32].

Moldov/ Marcu Taingiu, împreună cu Sașa Pană, a fondat revista unu, la Dorohoi, în 1928. În care îl pastișa pe Urmuz[33].

Și Sașa Pană e pseudonim. Adevăratul nume: Alexandru Binder[34]. El a mai scris și sub pseudonimele: Albin, Eugen Andronescu, Sergiu Damian, Interim, Săvel[35] etc.

Tristan Tzara este Samuel Rosenstock. S-a născut la Moinești, pe 16 aprilie 1896, și a murit la Paris, pe 25 decembrie 1963. La liceu, împreună cu Ion Vinea și Marcel Iancu, a scos revista Simbolul. A înființat mișcarea Dada în 1916, la Cabaretul Voltaire din Zürich[36].

Ionathan X Uranus e Marcel Avramescu. Prieten cu Mircea Eliade. El s-a convertit la Ortodoxie de la iudaism și a fost hirotonit preot ortodox[37].

*

53. Elena Farago

S-a născut la Bârlad, în ziua de 29 martie 1878, și a debutat sub pseudonimul Fatma, în 1899, în ziarul România muncitoare[38].

A trăit la Craiova din 1907 și a scos, împreună cu alți scriitori, o revistă lunară de literatură, știință și artă, numită Năzuința. Începând cu aprilie 1922.

În 1907 și 1920 primește Premiul Academiei Române pentru poezie. În 1924 a primit premiul francez Femina. În 1937 primește Premiul național de poezie.

A publicat și poezie și proză și a murit în ianuarie 1954[39].