Istoria filosofiei după Diogenes Laertios [20]

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

Leucip a afirmat primul că la baza materiei se află atomii. El considera că pământul s-a format datorită mișcării atomilor. A făcut observații cu privire la climă și asupra corpurilor cerești, lansând și diverse teorii menite să explice fenomenele/ p. 293-294.

Democrit „a fost discipolul unor magi și chaldeeni pe care, după cum arată și Herodot, Xerxes îi lăsase tatălui lui Democrit ca instructori […] și de la acești oameni, încă de copil, a învățat teologia și astronomia”/ p. 294

După toate mărturiile din această carte, despre cei mai mari dintre filosofii grecilor, se poate trage concluzia că adevăratele surse ale filosofiei grecești se află în cu totul alte părți, în primul rând în Egipt și în mai vechile civilizații: asiro-babiloniană și medo-persană.

Fără îndoială, au ajuns la ei și concepții provenite din religia mozaică, direct sau prin intermediul chaldeenilor și al egiptenilor, alterate și întrețesute în propria lor gândire.

Democrit a intrat în legătură cu Leucip și Anaxagora și ar fi spus despre Anaxagora că teoriile lui despre soare și lună nu erau originale ci foarte vechi și Anaxagora doar și le impropriase/ p. 294.

După alte mărturii, Democrit „a călătorit în Egipt ca să învețe geometria de la preoți și a fost și-n Persia, ca să viziteze pe chaldeeni, și a ajuns până la Marea Roșie. Unii spun că a intrat în legătură cu gimnosofiștii din India, și c-a fost și-n Etiopia”/ Ibidem.

Cred că în fraza de mai sus sunt adunate sursele fundamentale ale filosofiei grecești.

Cei care – preluând unii de la alții, fără discernământ și fără investigații serioase și profunde – afirmă platonismul sau neoplatonismul Ortodoxiei nu cunosc prea bine sau deloc care sunt elementele care au dat naștere sincretismului ce caracterizează aceste filosofii/ religii și datorită căruia poate să pară că doctrina creștin-ortodoxă are multe în comun cu (neo)platonismul.

Însă o asemenea concluzie falsă nu poate fi decât rezultatul unei priviri foarte superficiale și de la o foarte mare distanță către realitatea interioară a celor două învățături.

Creștinismul ortodox nu preia învățături decât din Vechiul Testament (a cărui viziune se confirmă și se împlinește în Noul Testament), nu este o religie sincretistă sau perfecționistă, în perpetuă construcție, precum filosofiile grecești, ci o religie bazată pe Revelație, care a fost dată o dată pentru totdeauna.

Multitudinea experiențelor, în Ortodoxie, conduce la același Adevăr și nu la o diversitate de adevăruri. Așa după cum oamenii pot să aibă infinite experiențe în lume și totuși este aceeași lume și nu lumi diferite pentru fiecare om în parte.

Occidentul s-a întors din ce în ce mai mult la filosofiile antice, mai ales după schismă această întoarcere s-a accentuat, luând până la urmă locul adevăratei gândiri teologice, căreia i-a fost preferată filosofia speculativă și raționalismul imanent.

Democrit a fost la Atena și l-a cunoscut și pe Socrate/ p. 294.

Și-a însușit învățăturile lui Pitagora/ Uneori îi plăcea să fie singur sau să rătăcească printre morminte/ Platon a vrut să-i ardă cărțile/ p. 295.

Democrit a murit la 109 ani/ Concepția sa era că lumea e formată din atomi, al căror număr e infinit, și că e într-o continuă schimbare, numai atomii sunt neschimbabili/ Soarele, luna și…sufletul sunt formați din aceeași corpusculi/ Cauza creării lucrurilor este vârtejul care poartă atomii și pe care îl numește necesitate/ p. 296.

A scris foarte multe cărți, a căror listă este între p. 296-298. Cred că am numărat 69.

Protagoras a fost elevul lui Democrit și a fost supranumit Înțelepciunea. El a susținut că pentru fiecare lucru există două raționamente opuse unul altuia și a afirmat că „Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor care există precum există, și a celor care nu există precum nu există”/ p. 299.

A susținut, ca și Platon, că sufletul înseamnă simțuri și că orice e adevărat/ A afirmat că nu poate cunoaște dacă există sau nu există zei/ A arătat care sunt timpurile verbale/ Ibidem.

A fost polemist și a introdus în dialectică metoda socratică/ A introdus în discuție argumentul lui Anistene / Ibidem.

Diogenes din Apollonia a fost un filosof naturalist, care credea că lumile iau naștere din aer, prin condensarea și rarefacția acestuia/ p. 300.

Considera, ca și Democrit, că „nimic nu vine din neființă și nu piere în neființă”, adică materia e veșnică și e în continuă transformare/ Ibidem.