Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [10]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

***

21. Așadar, când va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui înseamnă: când îi va conduce la vedere pe credincioșii și trăitorii prin credință, pentru care acum mijlocește/ Se roagă ca Mijlocitor [Mediator interpellat], [vedere] pentru care suspinăm și tânjim [suspiramus et gemimus].

Și când vor trece munca și tânjirea [labor et gemitus], atunci [El] nu va mai mijloci pentru noi, [din moment ce va fi] predată Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui.

A arătat aceasta când a zis: „Aceastea le-am vorbit cu voi în parabole. Va veni ceasul când nu în parabole vă voi vorbi vouă, ci deschis/ în mod deplin [manifeste] vă voi vesti vouă despre Tatăl” (In. 16, 25).

Aceasta înseamnă că atunci nu vor mai fi parabole, când vederea va fi față către Față.

Așadar, aceasta este ceea ce a zis, [că] „deschis/ în mod deplin vă voi vesti vouă despre Tatăl”: ca și cum ar fi spus [că] vă voi arăta vouă pe Tatăl în mod deplin.

Căci a zis „vă voi vesti”: pentru că El este Cuvântul [Verbum].

Urmează deci și zice: „În ziua aceea în numele Meu veți cere și nu vă zic vouă că Eu Mă voi ruga Tatălui, pentru că Însuși Tatăl vă iubește pe voi, fiindcă voi Mă iubiți și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Am ieșit de la Tatăl și am venit în această lume, iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl” (In. 16, 26-27).

Ce este „Am ieșit de la Tatăl”, dacă nu [aceasta, că] nu în acel chip în care sunt egal Tatălui, ci în alt fel, și anume [că] am apărut în chipul creaturii, pe care l-am asumat, [care este] mai mic [decât Tatăl]?

Și ce este [că] „Am venit în această lume” dacă nu [aceea că], M-am arătat în chipul robului pe care l-am asumat, golindu-Mă [de slavă], chiar și pentru ochii păcătoșilor care iubesc această lume?

Și ce este [că] „Iarăși las lumea”, dacă nu [faptul că] este luat de la ochii celor ce iubesc lumea aceea^[1] ce au văzut?

Și ce este [că] „Mă duc la Tatăl”, dacă nu [aceea că] îi învăț pe credincioșii Mei ca să Mă înțeleagă astfel, [adică] în chipul în care sunt egal Tatălui?

Aceia care cred vor avea vrednicia de a fi conduși de la credință la vedere [a fide ad speciem], adică la însăși vederea [ipsam visionem] [lui Dumnezeu], pentru ca Cel care îi conduce să predea Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui^[2].

Căci credincioșii Lui, pe care i-a mântuit cu sângele Său, sunt numiți Împărăția Lui, pentru care acum mijlocește, dar atunci Cel ce îi face pe ei să atârne de El în acel loc, unde este egalul Tatălui, nu Îl va mai ruga pe Tatăl pentru ei.

„Pentru că”, a zis, „Însuși Tatăl vă iubește pe voi”. Așadar, de aceea Se roagă, întrucât este mai mic decât Tatăl^[3]; [iar] întrucât este cu adevărat egal [al Tatălui], ascultă/ aude [rugăciunile împreună] cu Tatăl.

De unde [se înțelege] că pe Sine Însuși nu S-a despărțit de El [Tatăl], [atunci] când a zis „pentru că Însuși Tatăl vă iubește pe voi”.

Iar apoi îi face să înțeleagă acestea, pe care le-am arătat mai sus și [în care] am insistat îndeajuns [în a arăta] că cel mai adesea fiecare persoană în Treime este numită astfel încât și celelalte [două persoane dumnezeiești] se înțeleg [a fi în același timp prezente] în acel loc.

Așadar, astfel s-a spus „pentru că Însuși Tatăl vă iubește pe voi”, ca să se înțeleagă în mod statornic [consequenter] și Fiul și Duhul Sfânt.

Nu pentru că nu ne iubește pe noi acum Cel Care pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci pentru noi toți L-a dat pe El [morții] (Rom. 8, 32), dar astfel ne iubește Dumnezeu pe noi, în felul în care vom fi în viitor și nu precum suntem [acum].

Căci așa cum iubește, astfel va păstra în veșnicie – care atunci va fi, când va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui – Cel Care acum Se roagă pentru noi iar atunci nu va [mai] ruga pe Tatăl, pentru că Însuși Tatăl ne iubește pe noi.

Dar pentru care merit [al nostru], dacă nu al credinței, prin care credem, înainte de a vedea, cele ce sunt făgăduite?

Căci prin aceasta vom ajunge la vedere, ca El să ne iubească astfel după cum iubește ca să fim/ să devenim.

Nu pentru că ne urăște cum suntem, ci [pentru că] dorește și ne face pe noi ca să vrem să fim veșnic astfel [cum iubește El să fim].

*

 Capitolul XI

22. De aceea, este cunoscută [acum] această regulă [prin care] sunt înțelese Scripturile despre Fiul lui Dumnezeu, ca să facem diferența între locurile unde se vorbește despre El ca fiind în chipul lui Dumnezeu, în care este egal Tatălui, și cele în care este în chipul robului, pe care l-a asumat, în care este mai mic decât Tatăl.

Și astfel nu ne vor mai tulbura afirmațiile Scripturilor Sfinte, care ne apar drept contrare sau contrazicându-se una pe alta.

Căci, după chipul lui Dumnezeu este egal Tatălui și Fiul și Duhul Sfânt, fiindcă niciunul dintre Ei nu este creatură, după cum deja am arătat [mai sus].

Dar după chipul robului, [Fiul întrupat] este mai mic decât Tatăl, pentru că Însuși a zis: „Tatăl mai mare decât Mine este” (In. 14, 28).

Mai mic este [Hristos omul] și decât Sine Însuși^[4], pentru că despre El s-a zis: „S-a deșertat/ S-a golit pe Sine” (Filip. 2, 7).

Mai mic este decât Duhul Sfânt, pentru că Însuși a zis: „Cine va zice hule în Fiul omului, se va ierta lui, dar cine va zice în Duhul Sfânt, nu se va ierta lui” (Mt. 12, 32).

Și în El au fost lucrate puterile [virtutes], zicând: „Dacă Eu în Duhul lui Dumnezeu scot demonii, cu siguranță mai presus [de înțelegerea voastră] a venit asupra voastră [certe super-venit super vos] Împărăția lui Dumnezeu” (Lc. 11, 20).

Și la Isaia a zis, când El citea în sinagogă pasajul [lectionem] și, fără nicio umbră de îndoială [sine scrupulo dubitationis], a arătat cu privire la Sine că s-a împlinit în mod deplin.

A zis [deci]: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns, să binevestesc săracilor M-a trimis, să propovăduiesc celor închiși [captivis] izbăvirea/ eliberarea”, etc. (Is. 61, 1, Lc. 4, 18-19).

La aceste lucări, ca să fie făcute, așadar, zice că a fost El trimis, pentru că Duhul Sfânt este peste El.

După chipul lui Dumnezeu, toate prin El s-au făcut (In. 1, 3).

După chipul robului, El Însuși a fost făcut din femeie, făcut sub Lege [factus sub Lege] (Gal. 4, 4).

După chipul lui Dumnezeu, El și Tatăl una sunt (In. 10, 30).

După chipul robului, nu a venit ca să facă voia Sa, ci voia Celui care L-a trimis pe El (In. 6, 38).

După chipul lui Dumnezeu, „după cum Tatăl [are] viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine” (In 5, 26).

După chipul robului, „trist este sufletul” Lui „până la moarte”; și zice: „Părinte, de este cu putință, să treacă de la Mine acest pahar” (Mt. 26, 38-39).

 După chipul lui Dumnezeu, „El este Dumnezeu adevărat și Viața veșnică” (I In. 5, 20).

După chipul robului, „S-a făcut ascultător până la moarte, chiar moarte pe cruce” (Filip. 2, 8).

23. După chipul lui Dumnezeu, toate câte are Tatăl, ale Lui sunt (In. 16, 15). Și „toate ale Mele ale Tale sunt”, zice, „și ale Tale [sunt] ale Mele” (In. 17, 10).

După chipul robului, nu este învățătura Lui, ci a Celui Care L-a trimis pe El (In. 7, 16).