Istoria filosofiei după Diogenes Laertios [21]

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

Anaxarh a fost un filosof care l-a însoțit pe Alexandru cel Mare în campanie. După moartea aceluia a fost prins de tiranul din Cipru, pus într-o piuă și pisat cu pisăloage de fier, dar el și-a bătut joc de călău, spunându-i că nu va putea fi zdrobit astfel. Vrând să îi taie limba, și-a tăiat-o singur cu dinții și i-a scuipat-o în față/ p. 301.

Acest filosof a trăit modest și a reușit să-l convingă pe Alexandru Macedon că nu e zeu/ Ibidem.

Pyrrhon din Elis a fost și pictor și a călătorit împreună cu Anaxarh. A intrat în contact cu gymnosofiștii indieni și cu magii/ Ibidem.

A ajuns la concluzia că nu există nimic cu adevărat. Influențat fiind de filosofia indiană (budistă), a lăudat „indiferența și lipsa de compătimire” a unuia care, văzându-l căzut, nu i-a dat niciun ajutor/ p. 302.

A fost făcut mare preot în cetatea natală/ Ibidem.

Îi admira pe Democrit și pe Homer, în acele pasaje în care acesta subliniase nimicnicia umană/ adepții lui erau numiți pironieni, aporetici sau sceptici/ p. 303.

Autorul cărții consideră că „Scepticii, așadar, încercau necontenit să răstoarne dogmele tuturor școlilor, dar ei nu enunțau niciuna”/ p. 305.

Între p. 305-312 autorul expune diferențele dintre filosofii dogmatici și cei sceptici.

Un alt filosof, Timon, întrebat despre care ar fi textele autentice ale lui Homer, îi răspunde că trebuie să caute manuscrise vechi și nu texte „corectate, din zilele noastre”/ p. 313.

Epicur era din Atena, din familie bună. A început să studieze filosofia la 14 ani, pentru că profesorii săi n-au putut să îi explice ce era haosul lui Hesiod/ p. 314.

A fost contestat de mulți și i s-au adus nenumărate acuzații, fiind considerat un plagiator, un om cu multe patimi și de moravuri ușoare/ p. 314-315.

Spre exemplu, „Epictet îl numește pornograf și-l acoperă cu insulte”/ p. 315.

Epicur nu s-a lăsat mai prejos și a jignit și calomniat pe adversari sau pe cei cu a căror filosofie venea în conflict: Platon, Aristotel, Protagora, Democrit, Pyrrhon, etc./ p. 315.

Autorul îi ia însă apărarea lui Epicur și consideră că detractorii săi nu sunt în toate mințile/ Ibidem.

El spune că „omul care a stabilit că scopul vieții este plăcerea” trăia cu pâine și apă și că puțină brânză o considera lux/ Ibidem.

Testamentul lui Epicur: p. 317-318.

Scrierile lui Epicur cuprind 300 de suluri/ p. 319.