Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [17]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

***

Cu adevărat, lucrurile [sunt spuse] astfel, încât Fiul să fie arătat mai mic, după chipul robului, adică: după creatura asumată, având fire umană și schimbătoare.

În acest fel, este precum a zis: „Pentru că Tatăl este mai mare decât Mine” (In. 14, 28).

Și: „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului” (In. 5, 22).

Și puțin mai departe a zis, în consecință: „Și putere I-a dat Lui și să facă judecată, pentru că este Fiul omului” (In. 5, 27).

Mai departe[1], unele lucruri [sunt spuse] astfel, nu pentru ca acolo El să fie arătat a fi mai mic sau egal [Tatălui], ci numai pentru ca [Fiul] să fie considerat [că este] din Tatăl [de Patre].

Așa cum este [spune] acesta [textul]: „După cum are Tatăl viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine” (In. 5, 26).

Și acesta: „Căci Fiul nimic nu poate să facă de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând” (In. 5, 19).

Pe care[2], dacă le-am considera a fi spuse în acest sens, [anume] pentru că Fiul este mai mic [decât Tatăl] în chipul luat de la creatură, consecința ar fi că Tatăl, mai înainte [de Fiul întrupat], a mers pe deasupra apelor sau că [tot Tatăl, mai înainte,] unuia oarecare, născut orb, i-a descoperit/ deschis [ochii] cu scuipat și cu lut.

Și altele pe care Fiul, în trup fiind, le-a făcut între oameni (Mt. 14, 26 și In. 9, 6-7) [ar însemna că le-a făcut mai întâi Tatăl].

[Ar trebui atunci[3] să considerăm astfel], pentru ca să poată face acestea [după Tatăl, și] Acela [Fiul] Care a zis [despre El Însuși] că nu poate Fiul să facă ceva de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând.

Dar cine, chiar nebun [de-ar fi], [ar putea] crede aceasta?

Rămâne așadar ca acestea[4] să fie spuse astfel, pentru că neschimbabilă [incommutabilis] este viața Fiului ca și cea a Tatălui, dar totuși [El este născut] din Tatăl.

Și nedespărțită este lucrarea Tatălui  și a Fiului, și totuși acest fel de lucrare[5] este [dată] Fiului de la Acela din Care El Însuși este [născut], adică de la Tatăl.

Și astfel vede Fiul pe Tatăl, încât Cel Care Îl vede astfel pe El [pe Tatăl] să fie Însuși Fiul[6].

Căci nu este altceva, în privința Lui [a Fiului], a fi din Tatăl, adică a Se naște din Tatăl, decât a-L vedea pe Tatăl.

Sau a-L vedea [pe Tatăl] lucrând ceva [nu înseamnă] decât a lucra împreună/ în mod egal [pariter] [cu Tatăl].

Dar [Fiul] nu [poate să facă lucrările] de la Sine din acest motiv, pentru că nu este [născut] din Sine [Sed ideo non a Se, quia non est a Se].

Și, de aceea, ceea ce a văzut pe Tatăl făcând, aceeași face și Fiul, asemenea (cf. In. 5, 19), pentru că din Tatăl este.

Căci nici [nu face] alte [lucruri decât face Tatăl, dar] în mod asemănător, așa cum un pictor pictează alte tablouri, după cum vede altele pictate de alții.

Nici [nu face] aceleași [lucruri ca și Tatăl, dar] în mod diferit, după cum textul [corpus] exprimă aceleași litere [litteras], pe care mintea le-a gândit.

Ci zice: „ceea ce face Tatăl, aceeași face și Fiul asemenea” (In. 5, 19).

Și aceeași zice, [dar] și asemenea.

Și prin aceasta nedespărțită și egală este lucrarea Tatălui și [a] Fiului, dar este de la Tatăl către Fiul [sed a Patre est Filio].

De aceea nu poate Fiul să facă ceva de la Sine, dacă nu a văzut pe Tatăl făcând.

Așadar, din această învățătură/ regulă [regula], pe care astfel o spun Scripturile, încât [să înțelegem] că Unul [Fiul] nu este mai mic decât Celălalt [Tatăl], dar totuși vrând să arate Cine este din Cine [Quis de Quo sit], unii au gândit alt înțeles, ca și cum s-ar fi spus [în Scripturi] că Fiul este mai mic [decât Tatăl, din veșnicie].

Dar ai noștri neînvățați și prea puțin erudiți în acestea [minime eruditi], se vor tulbura atunci când vor încerca să priceapă acestea [despre care am vorbit] după chipul robului și [când] nu va fi urmată dreapta înțelegere a lor.

Care [lucru], pentru ca să nu se întâmple, trebuie ținută această învățătură [și ei trebuie] să cunoască în mod intim/ să aprofundeze prin ea că Fiul nu este mai mic ci [El] este [născut] din Tatăl.

Prin care cuvinte se arată nu inegalitatea [Fiului cu Tatăl], ci nașterea Lui [din Tatăl] [non inaequalitas, sed nativitas].

*

Capitolul II

4. Sunt deci unele [lucruri] în Cărțile Sfinte – cum am început să vorbim –, care sunt astfel exprimate, încât sunt neclare/ ambigui în ceea ce privește [învățătura] la care se referă: fie la cea prin care Fiul este mai mic [decât Tatăl] prin creatura [umanitatea] asumată, fie la cea prin care se arată că, deși [Fiul este] egal [cu Tatăl], totuși [El] este [născut] din Tatăl.

[Dar] dacă acest mod este ambiguu, încât nu poți explica și discerne, mie mi se pare, într-adevăr, că poți înțelege fără pericol [la care] dintre învățături/ reguli [se referă], așa cum [, spre exemplu,] este ceea ce a zis: „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui Care M-a trimis pe Mine” (In. 7, 16).

Căci [aceasta] se poate înțelege [ca fiind spusă] și în conformitate cu chipul robului [umanitatea asumată a Fiului], după cum am arătat mai sus în carte (Cartea întâi, cap. 12), dar și în conformitate cu chipul lui Dumnezeu, prin care astfel [Fiul] este egalul Tatălui, deși totuși este din Tatăl.

Fiindcă, în chipul lui Dumnezeu, [se înțelege:] așa cum nu altul este Fiul, [și] alta viața Lui, ci Fiul este Viața însăși, astfel nu altul este Fiul și alta învățătura Lui, ci Fiul este însăși Învățătura.

Și prin aceasta, precum și prin aceea ce s-a spus, că [Tatăl] I-a dat Fiului viață (cf. In. 5, 26), nu altceva se înțelege, decât că [Tatăl] L-a născut pe Fiul, Care este Viața.

Astfel acum, când zice [că] I-a dat Fiului învățătura, bine se înțelege [că] L-a născut pe Fiul, Care este Învățătura.

Încât ceea ce s-a zis, [că] „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui Care M-a trimis pe Mine” (In. 7, 16), astfel se înțelege, ca și cum ar fi spus: Eu nu sunt de la Mine Însumi, ci [născut] din Cel Care M-a trimis pe Mine.


[1] Mergând mai departe cu discuția noastră.

[2] Pe acestea pe care le-a citat mai sus: In. 5. 19, 26.

[3] Dacă credem că la In. 5. 19, 26 se vorbește despre Fiul întrupat și nu despre Fiul în firea Sa dumnezeiască, veșnică.

[4] Aceleași versete: In. 5. 19, 26.

[5] Pe care a făcut-o Fiul întrupat.

[6] Fiul Îl vede pe Tatăl în felul în care nimeni, nicio creatură, nu Îl poate vedea pe Tatăl. Așa încât felul în care Fiul Îl vede pe Tatăl să Îl arate pe El în mod indubitabil că este Fiul Lui.

Această afirmație a Sfântului Augustin este o dovadă inechivocă a faptului că el nu a susținut vreodată că Sfinții pot vedea ființa lui Dumnezeu, cum pretind romano-catolicii.

Pentru că, iată, Sfântul Augustin spune că nimeni nu Îl poate vedea pe Tatăl afară de Fiul (și de Duhul Sfânt, bineînțeles), așa cum este El din veșnicie, ca Dumnezeu. Și că ceea ce s-a spus, așadar, că „Îl vom vedea pe El precum este” (I In. 3, 2) se referă la slava necreată a lui Dumnezeu Cel în Treime, pe care păcătoșii nu o vor putea vedea, și nu la ființa lui Dumnezeu.

7 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *