Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [26]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a.

***

Cineva poate să spună: pe unul dintre [cei] trei Îl recunoștea [ca fiind] Domnul, iar pe ceilalți doi, [drept] Îngerii Lui.

Ce vrea, deci, să-i spună^[1] Scriptura, care afirmă în mod adecvat: „Iar după ce a terminat de vorbit Domnul cu Avraam, a plecat, și Avraam s-a întors la locul său. Dar au venit doi Îngeri în Sodoma, seara” (Fac. 18, 33; 19, 1)?

Ori, poate, Acel unul [Ille unus] s-a retras, Care între [cei] trei era recunoscut ca [fiind] Domnul, și i-a trimis pe cei doi Îngeri, care erau cu El, ca să ardă Sodoma?

Așadar, să vedem ceea ce urmează: „Au venit”, zice, „doi Îngeri în Sodoma, seara. Dar Lot ședea la poarta Sodomei [sedebat ad portam Sodomorum]. Și când Lot i-a văzut pe ei, s-a ridicat în calea [in obviam] lor și s-a închinat [adoravit] cu fața la pământ, și a zis: Iată, domnilor, abăteți-vă în casa slugii voastre” (Fac. 19, 1-2).

Aici este evident că au fost doi Îngeri, și că au fost invitați, la plural, în ospeție [in hospitium]. Și că, pentru a-i cinsti [honorifice], i-a numit domni, fiindcă, probabil, erau considerați oameni.

22. Dar, pe de altă parte, nu li s-ar fi închinat Lot cu fața la pământ, decât dacă erau recunoscuți [a fi] Îngerii Domnului.

Atunci de ce li se oferă ospeție și masă, ca și cum ar fi avut nevoie de o astfel de omenire [tali humanitate]?

Dar oricare [ar fi înțelesul, care] zace ascuns [lateat] aici, să mergem mai departe acum cu ceea ce ne-am propus [să arătăm].

[Așadar,] apar doi, ambii sunt considerați Îngeri, sunt invitați la plural, [și Sfântul Lot] vorbește [cu ei] la plural, precum cu doi, până când iese din Sodoma.

Apoi Scriptura continuă și zice: „Și s-a făcut [factum est], după ce i-au dus pe ei^[2] afară, că au zis [lui Lot]: Mântuind mântuiește sufletul tău! Să nu te uiți înapoi, nici să te oprești [pe undeva] în tot acest ținut. Mergi/ fugi în munte și acolo vei fi mântuit, ca nu cumva să fii inclus/ socotit [între cei ce pier]. A zis deci Lot către ei: Te rog, Doamne, fiindcă sluga Ta a găsit milă înaintea Ta” (Fac. 19, 17-19) etc.

Dacă [acceptăm ipoteză, că] acum, Acela care era [considerat a fi] Domnul, Se retrăsese, și [că El] i-a trimis pe Îngerii [Lui], ce înseamnă [atunci] aceasta, ce a zis către ei: Te rog, Doamne [Rogo, Domine]?

De ce s-a zis: Te rog, Doamne, și nu: vă rog, domnilor?

De ce zice Scriptura: „A zis deci Lot către ei: Te rog, Doamne, fiindcă sluga Ta a găsit milă înaintea Ta”, dacă vrea să îl numească numai pe unul dintre ei?

Oare și aici [e cazul să] înțelegem, la numărul plural, două persoane?^[3]

De asemenea, deci, [ne întrebăm aceasta:] dacă sunt numiți doi, ca și cum ar fi unul, [înseamnă că este numit] Unul Domnul Dumnezeu, având o singură fire [unius substantiae unum Dominum Deum]?^[4]

Dar pe care două persoane [din Treime] Le înțelegem aici?^[5]

Pe Tatăl și pe Fiul?

Sau pe Tatăl și pe Duhul Sfânt?

Sau pe Fiul și pe Duhul Sfânt?

Poate că aceasta este mai potrivită, pe care am spus-o ultima. Întrucât [cei doi] au zis despre Ei [că sunt] trimiși, ceea ce noi spunem despre Fiul și despre Duhul Sfânt.

Pentru că nicăieri în Scripturile noastre nu se face referire la Tatăl [ca fiind] trimis^[6].

***

 Capitolul XIII

23. Dar când Moise a fost trimis la poporul lui Israel, ca să-l scoată din Egipt, este scris că [Dumnezeu] astfel i S-a arătat lui:

„Păștea”, zice, „oile lui Ietro, ale socrului său, preotul din Madian^[7], și a dus oile în pustie și a venit în muntele Domnului, Horeb. Deci i S-a arătat lui Îngerul Domnului, în vâlvătaia focului din rug [in flamma ignis de rubo]. Și a văzut că focul ardea în rug, dar rugul nu era mistuit [de flăcări].

Și a zis Moise: Mă voi duce și voi vedea vederea  aceasta [videbo visum istud], pe care am văzut-o atât de minunată [tam magnum], pentru că rugul nu se mistuiește. Deci când Domnul a văzut că [el] vine să vadă, l-a strigat pe el Domnul, din rug, zicând: […] Eu sunt Dumnezeul părintelui tău [Deus patris tui], Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov” (Ieș. 3, 1-6).

Și aici, [Scriptura], mai întâi, L-a numit Îngerul Domnului [și] apoi Dumnezeu.

Așadar, se poate ca Îngerul să fie Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?^[8]

Prin urmare, [de aici] se poate înțelege [în mod] drept, [că Cel numit aici Înger este] Mântuitorul Însuși, despre care Apostolul zice:

„Ai cărora^[9] sunt părinții și din care [este] Hristos după trup, Cel ce este peste toate [super omnia] Dumnezeu binecuvântat în veci” (Rom. 9, 5).

Așadar, nu în mod nepotrivit se înțelege aici că Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov este Însuși Cel ce este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci [, adică Fiul lui Dumnezeu].

Dar de ce mai înainte a fost numit Îngerul Domnului, atunci când S-a arătat în vâlvătaia focului [ce ieșea] din rug?

Fie pentru că era unul dintre Îngerii cei mulți, dar purta [gerebat] persoana Domnului Său^[10], prin pogorământ [per dispensationem].

Fie [pentru că Domnul] a asumat ceva [din trăsăturile] unei creaturi^[11], care [trebuia] să se arate la slujba de față, în mod văzut, ale cărei graiuri [aveau] să fie înghițite [odată cu auzul]^[12], în mod sensibil, și prin intermediul căreia prezența Domnului [trebuia] să fie perceptibilă și simțurilor trupești ale omului [corporeis sensibus], după cum se cuvenea, printr-o creatură supusă [Domnului]^[13].

Deci, dacă era unul dintre Îngeri, cine poate spune cu ușurință dacă persoana reprezentată [imposita] de el, pentru a transmite mesajul [nuntianda], a fost Fiul sau Duhul Sfânt sau Dumnezeu Tatăl?

Ori [dacă a fost] întreaga Treime Însăși, Care este Unul și singurul Dumnezeu, încât să poată spune că: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?

Căci nu putem să spunem că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, iar Tatăl nu este sau [că] Duhul Sfânt [nu este].

Ori că va îndrăzni cineva să nege că Însăși Treimea, pe care O credem și O înțelegem [a fi] un singur Dumnezeu [unum Deum], [este] Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.

Căci Acela, care nu este Dumnezeu, nu este Dumnezeul părinților lor.

Mai departe, dacă nu numai Tatăl este Dumnezeu, precum chiar [și] toți ereticii admit, ci  și Fiul [este Dumnezeu], ceea ce, că vor sau că nu vor [velint nolint], sunt constrânși^[14] să mărturisească – fiindcă zice Apostolul: „Nu știți că trupurile voastre sunt templul Duhului Sfânt în voi, pe care îl aveți de la Dumnezeu?” (I Cor. 6, 19) – și Aceștia trei [, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt,] unul Dumnezeu [este], precum crede cugetarea sobornicească, [așadar, având în vedere toate acestea,] nu este pe deplin evident Care persoană din Treime [era reprezentată de Înger] și dacă nu cumva [era] altcineva^[15] sau [dacă] acel Înger purta Însăși Treimea, dacă [,într-adevăr,] era unul dintre ceilalți Îngeri.