Interviuri de conștiință (vol. 1) [26]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a.

***

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că teologia este o transparență grea!…Pentru că trebuie să intri prin aburul meu, dar nu oricum, ci cu greutate…

Prof. Remus Rus: Ca și cum mi-ar fi spus: „Fii atent, că sunt acolo lucruri care trebuie privite profund!”…Și astfel, cum poți să nu te gândești

Pr. Dorin Picioruș: cu emoție..

Prof. Remus Rus: cu emoție la Profesorii tăi?!

Pr. Dorin Picioruș: La oamenii care au fost atât de extraordinari pentru tine și ți-au punctat viața.

Prof. Remus Rus: Nu poți!…Oamenii sunt construiți de către oameni…

Pr. Dorin Picioruș: Oamenii sunt de neînlocuit!

Prof. Remus Rus: Suntem construiți de oameni…

Pr. Dorin Picioruș: de mulți oameni!…

Prof. Remus Rus: fără de care noi nu am fi ceea ce suntem…

Pr. Dorin Picioruș: Corect!…E un mare adevăr…

Prof. Remus Rus: Și dacă nu suntem conștienți de lucrul ăsta, că mereu îi datorăm ceva cuiva,

Pr. Dorin Picioruș: cred că suntem mari mitocani…și nerecunoscători. Suntem niște oameni care ne închidem în puținul nostru…

Prof. Remus Rus: Ne caracterizează o superficialitate

Pr. Dorin Picioruș: păguboasă pentru noi…

Prof. Remus Rus: păguboasă pentru noi și pentru ceilalți care sunt lângă noi…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…Pentru că suntem nerecunoscători și nu vedem binele profund din oameni…Binele profund din oameni!…

Iar scopul întrebărilor mele, în definitiv, e acesta: de a prezenta un om din interiorul vieții lui. Pe mine nu mă interesează ceea ce vede toată lumea la cineva…ci adâncul său…Cine este el în adâncul său…

Iar dumneavoastră, în interviul de față, mi-ați vorbit despre interiorul dumneavoastră, despre ceea ce nu văd alții…Căci datele de aici puteați, pur și simplu, să nu le mărturisiți cuiva.

Prof. Remus Rus: Știi ce se întâmplă?! Când eșuezi în faptul de a recunoaște că îi datorezi cuiva ceva, eu consider că este păcat…

Pr. Dorin Picioruș: Da, e un păcat mare împotriva lui Dumnezeu!

Prof. Remus Rus: E un păcat…pentru că „ridici mâna” împotriva binefăcătorului tău…

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: Îl uiți pe binefăcătorul tău…

Pr. Dorin Picioruș: Pe cei care te-au ajutat, te-au luminat în viață…

Prof. Remus Rus: Pentru că noi suntem rezultatul celor care au fost binefăcătorii noștri

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: …pentru ca, la rândul nostru, să putem deveni – într-o măsură mai mică sau mai mare, după puterile fiecăruia – binefăcători pentru alții.

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: Iar atunci când nu arăți recunoștință față de celălalt, atunci nu mai ești omul…care ar fi trebuit să fii.

Pr. Dorin Picioruș: Corect! Adevărat!…

Prof. Remus Rus: Nu vreau să intru prea mult în acest aspect…

Pr. Dorin Picioruș: Dar cred că ascultătorii noștri au înțeles care e mesajul dumneavoastră…

Prof. Remus Rus: Spun asta, pentru că viața noastră e caracterizată de foarte multă lipsă de recunoștință…

Pr. Dorin Picioruș: E adevărat!

Prof. Remus Rus: …și n-aș vrea să fiu înțeles greșit…

Pr. Dorin Picioruș: Nu, nu cerem recunoștință, ci afirmăm principiul recunoștinței!…

Loialitatea care ar trebui să existe între noi…

Prof. Remus Rus: De aceea, eu întotdeauna voi recunoaște, că sunt ceea ce sunt datorită binefacerilor pe care mi le-au făcut alții.

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: N-aș fi fost

Pr. Dorin Picioruș: omul de acum

Prof. Remus Rus: dacă părinții mei n-ar fi fost

Pr. Dorin Picioruș: cei care sunt…și care au făcut pentru noi ceea ce au făcut…

Prof. Remus Rus: Profesorii mei de la școala primară și până în zilele noastre…până când am terminat eu facultatea, au fost mereu binefăcătorii mei…

Pr. Dorin Picioruș: Adevărat!

Prof. Remus Rus: Pentru că ei mi-au dat, mi-au dat, mi-au dat…și eu pentru ei n-am făcut nimic. Căci tot ceea ce ei mi-au cerut…a fost un bine numai pentru mine.

Pentru că Profesorul atunci când dă ceva cuiva…o informație…o lecție…

Pr. Dorin Picioruș: un sfat…

Prof. Remus Rus: un sfat…

Pr. Dorin Picioruș: o îndrumare…

Prof. Remus Rus: nu dă sfatul pentru sine…ci îl dă pentru studentul lui…

Pr. Dorin Picioruș: Dar acea îndrumare trebuie să se reîntoarcă la Profesor ca recunoștință, ca iubire, ca rugăciune…ca respect…Căci  e firească această întoarcere recunoscătoare…

Prof. Remus Rus: Personal, eu nu cer acest lucru!…Pentru că lumea în care trăim noi e o lume caracterizată de un egoism feroce…

Pr. Dorin Picioruș: de un egoism fraudulos…

Prof. Remus Rus: Acesta e cuvântul: feroce. De un egoism feroce…

Pr. Dorin Picioruș: feroce…

Prof. Remus Rus: E o luptă pentru existență. E afirmarea celui mai puternic, care era ideea…

Pr. Dorin Picioruș: una dezumanizantă…

Prof. Remus Rus: Da, dar era sloganul comuniștilor!…

Pr. Dorin Picioruș: Da, da, era a lor! Era ideea: să-l mănânci pe celălalt!

Prof. Remus Rus: Însă nu știu cum s-a transmis în generațiile care s-au ridicat după [19]90. Pentru că, deja, acum avem generațiile de după 90.

Pr. Dorin Picioruș: Au moștenit metehnele…

Prof. Remus Rus: Dar au moștenit, mai mult decât moștenim noi, caracteristicile comunismului…

Pr. Dorin Picioruș: Adevărat!…Sunt prea insensibili, prea nerecunoscători, prea frivoli, prea agresivi…

Prof. Remus Rus: Foarte agresivi!…

Pr. Dorin Picioruș: foarte agresivi…

Prof. Remus Rus: Zic asta și îmi pare rău! Pentru că această agresivitate se interpune în cadrul relațiilor interumane, unde ar trebui să fim, mereu, mai iertători…

Pr. Dorin Picioruș: Mai delicați, comunicativi…

Prof. Remus Rus: Mai delicați, pentru că asta e învățătura noastră, învățătura creștină!…

Dar aș vrea acum să fac un mic rezumat al vieții mele…Și cum l-aș face?…

Pr. Dorin Picioruș: Ce ați spune despre dumneavoastră!

Prof. Remus Rus: Eu sunt generația care a început să scrie pe tăbliță de grafit…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…Adevărat!…Știu ce înseamnă…Însă explicați pentru cei care nu știu cum arată asta!…

Prof. Remus Rus: Pentru cei care nu știu…era o bucățică plată de grafit…

Pr. Dorin Picioruș: un fel de tablă neagră de acum, de tablă de școală…

Prof. Remus Rus: ca tabla asta neagră, pe care scrii pe perete…Micuță, portabilă. Un A4!…

Pr. Dorin Picioruș: Ăsta era…

Prof. Remus Rus: era caietul celui care învăța să scrie!…

Pr. Dorin Picioruș: al școlarului…

Prof. Remus Rus: Da, al școlarului!…Era caietul școlarului…Și eu am fost ultima generație care a învățat să scrie pe tăbliță.

Pr. Dorin Picioruș: Pe tăbliță…și scriați cu creta…

Prof. Remus Rus: Nu!…Ci tot cu o bucată de grafit…care lăsa urme pe tăblița respectivă…

Atunci am început!…După care am scris cu toc de lemn și peniță…și mergeam cu călimara legată cu o sfoară, ca să nu o băgăm în traistă…pentru ca să nu curgă…

Și mergeam așa, cu tocul și penița…

Pr. Dorin Picioruș: De data asta pe foaie…

Prof. Remus Rus: Da, pe foaie!…Pe urmă, fac parte din generația celor care au dat peste…pix…

Pr. Dorin Picioruș: Prima generație cu pix!…

Prof. Remus Rus: Când nouă, în școală, ne interziceau să scriem cu pixul. Pentru că, la început, el era interzis…Pentru că, la școală, ne permiteau să scriem numai cu toc cu peniță și apoi cu stiloul…

Pr. Dorin Picioruș: Dar trebuie să spuneți și de ce era interzis pixul. Pentru că deforma scrisul…

Prof. Remus Rus: Între ghilimele deforma scrisul…Apoi, o altă etapă din viața mea, a fost mașina de scris. Când am ajuns în străinătate, profesorul meu mi-a spus: „Nu îți primesc lucrările de seminar, dacă nu sunt dactilografiate!”.

De aceea a trebuit să învăț să dactilografiez. Când am venit din străinătate…

Pr. Dorin Picioruș: v-ați întors cu computer!…

Prof. Remus Rus: Nu, nici vorbă! Nu era computer…Nici xeroxul nu era [pe atunci]…

Pr. Dorin Picioruș: A, da, că erați în anii ’70!…

Prof. Remus Rus: Am început să lucrez la serviciul de Relații Externe la…șapirograf[1]…

Pr. Dorin Picioruș: Ăsta nu știu ce e!…

Prof. Remus Rus: Șapirograful e un aparat, care are un butuc, pe care puneam o matriță cerată…imprimată cu textul bătut la mașină, fără panglică. Și pentru ca să intre în ceară…o puneam pe tamburul respectiv

Pr. Dorin Picioruș: Și o imprimați!…

Prof. Remus Rus: și imprimam…

Pr. Dorin Picioruș: Deci era o scriere manuală

Prof. Remus Rus: bătută pe o matriță specială…

Pr. Dorin Picioruș: și se numea…

Prof. Remus Rus: șapirograf…

Pr. Dorin Picioruș: Nu știam de existența lui…

Prof. Remus Rus: Și la ce îl foloseam?! La revistă!…Erau 4 numere pe an…și trimiteam în străinătate o mie de exemplare în franceză și o mie de exemplare în engleză…

Și, la fiecare adresă, erau cinci exemplare de fiecare. Un exemplar, din fiecare număr al revistei, mergea la Culte, un exemplar mergea la Arhivă,

Pr. Dorin Picioruș: La Patriarhie!

Prof. Remus Rus: La Contabilitate la Patriarhie…și trei exemplare le trimiteam la Poștă…

Pr. Dorin Picioruș: Spre străinătate!

Prof. Remus Rus: Și, pentru fiecare număr, trebuia să dăm la manivela aia…Așa că, după 4 ani de studii [în Anglia], am venit și am tras la șapirograf…Și am șapirografiat zeci de mii de adrese…

Pr. Dorin Picioruș: Erați aproape de cel care a inventat tiparul…

Prof. Remus Rus: Eram Macarie Tipograful[2] al vremii noastre…Cam așa…

După asta a apărut prima generație de xeroxuri cu hârtie specială…

Pr. Dorin Picioruș: Nici asta n-am văzut niciodată!…

Prof. Remus Rus: Da…era o hârtie sul, specială…și am lucrat și cu aia…În fine, după asta a venit xeroxul cu hârtie obișnuită…

Pr. Dorin Picioruș: Alb-negru…

Prof. Remus Rus: Da, A4!…Apoi au apărut computerele…

Pr. Dorin Picioruș: Alea mai mari…

Prof. Remus Rus: Da!…A apărut computerul…și pe urmă, uite…

Pr. Dorin Picioruș: am ajuns cu laptopul în față!…Însă mâine vom vorbi despre altceva (surâd)…

Prof. Remus Rus: E posibil! Dar eu cred că nu mai apuc un alt salt în civilizație…

Pr. Dorin Picioruș: Eu cred că deja s-a produs acest salt…numai că n-a ajuns (râd) până la noi…

Prof. Remus Rus: Probabil c-o fi…Sigur…că n-or fi [proști să ni-l spună din prima]…Însă ce vreau să spun? De fiecare dată am trecut printr-o nouă experiență…

Pr. Dorin Picioruș: O școlarizare continuă în ale scrisului…

Prof. Remus Rus: A trebuit să învăț!…Să învăț mașina de scris…după ea să învăț la șapirograf…apoi să învăț xeroxul, faxul…pe cele recente…

Pr. Dorin Picioruș: Da, da!…

Prof. Remus Rus: De fiecare dată…

Pr. Dorin Picioruș: te adaptezi la nou…

Prof. Remus Rus: Însă ce am vrut să spun? Că eu fac parte din generația unei dezvoltări uluitoare

Pr. Dorin Picioruș: în domeniul tehnologiei

Prof. Remus Rus: și al civilizației. Al culturii scrise. Pentru că am pornit de la tăblița de grafit…

Pr. Dorin Picioruș: a anilor [19]40-50

Prof. Remus Rus: și am ajuns

Pr. Dorin Picioruș: la laptop în 2008…

Prof. Remus Rus: la laptop…în 2008…De fiecare dată un lucru nou, un lucru nou, un lucru nou…Închipuiți-vă numai efortul de a te acomoda de la mașina de scris la computer!

Pr. Dorin Picioruș: Nu toată lumea a reușit să facă această trecere…Sunt foarte mulți dintre ai noștri care nu prizează[3] computerul sau internetul…

Prof. Remus Rus: Din generația mea…din generația mea, dintre cei care mai suntem aici, la facultate…numai eu scriu la computer…

Pr. Dorin Picioruș: Dumneavoastră sunteți internaut…

Prof. Remus Rus: Eu sunt cu astea…Numai cei tineri, care au fost în străinătate…

Pr. Dorin Picioruș: Poate că mâine-poimâine vă faceți blogger/ creator de online! Căci dacă domnul [Ion] Iliescu[4] e blogger, domnul Adrian Năstase[5] e blogger…până și doamna [Elena] Udrea[6] e bloggăriță…poate vine și domnu’ [Traian] Băsescu să scrie pe blog, când n-o mai fi…

Prof. Remus Rus: Păi, da…

Pr. Dorin Picioruș: Ne facem tipografii personale!

Prof. Remus Rus: Nu, n-are rost să mă mai apuc și de asta!…

Pr. Dorin Picioruș: Despre trecerea prin…

Prof. Remus Rus: Pentru că trecerea este o nouă devenire…O nouă etapă. Un nou lucru de făcut. Și un nou ceva…Trebuie să faci ceva!

De exemplu, când am învățat la computer…luni de zile ajungeam…

Pr. Dorin Picioruș: Ați învățat de la zero!

Prof. Remus Rus: la sfârșitul rândului…și ridicam mâna ca să dau cu palma…în carul mașinii de scris…

Pr. Dorin Picioruș: Da…da…da!…

Prof. Remus Rus: Pentru că simțeam să dau într-o parte cu mâna dreaptă…cum făceam la mașina de scris…Era un act reflex…

Pr. Dorin Picioruș: Dar asta înseamnă că ați muncit mult cu mașina de scris…Că unii s-ar putea să fi bătut (încep să râd) doar două-trei cuvinte…

Prof. Remus Rus: Fiecare număr din revistă, pe care l-am tradus, a fost dactilografiat de către mine…Băteam și iar băteam la mașină…

Pr. Dorin Picioruș: Zi și noapte…

Prof. Remus Rus: Atunci când făceam o scrisoare, spre exemplu, o făceam în cinci exemplare!…

Pr. Dorin Picioruș: O scrisoare?!

Prof. Remus Rus: O scrisoare!…O băteam de cinci ori…

Pr. Dorin Picioruș: Oficială?

Prof. Remus Rus: Oficială!…Pentru că una se ducea unde se ducea…două erau puse la dosarul care mergea la Departamentul Cultelor, pe când două erau puse, de obicei, la arhivă…Și, în cazul în care se pierde una, să se piardă și cealaltă, știi?!…Nu cumva să se piardă numai una…Că mereu am spus: „Ce faceți, domne, atâtea hârțoage?!”.

Numai dacă mergeți să studiați perioada asta, în care eu am lucrat la Relații Externe, la arhiva dintre 1969 până în 1973…

Pr. Dorin Picioruș: E întreținută bine?

Prof. Remus Rus: E o arhivă bună și foarte bine pusă la punct! Dar…un lucru îmi pare foarte rău: cineva a subtilizat o parte din arhiva din anii [19]48, 49, 50, 53…Nu știu cine…

Pr. Dorin Picioruș: A Patriarhiei Române?!

Prof. Remus Rus: De la serviciul de Relații Externe. Acolo a fost o persoană…acum e decedată…A fost secretarul lui Miron Cristea[7], Nicodim [Munteanu][8] și, o vreme, și al Patriarhului Justinian [Marina]…

Pr. Dorin Picioruș: Și a făcut asta pe cont propriu?

Prof. Remus Rus: A luat-o pe cont propriu. Pentru că a zis că ar costa foarte mulți bani…Și am aflat de lucrul ăla…am fost la el…și am vrut să i-o cumpăr…ca să o am eu…Însă mi-a spus că el nu o vinde…Însă, din nefericire, după o lună-două, s-a îmbolnăvit…și a intrat în spital…

Pr. Dorin Picioruș: Și astfel s-a pierdut!…

Prof. Remus Rus: El avea o femeie mai tânără, care îl îngrijea…și nu știu ce s-a întâmplat, pentru că a dispărut…

Pr. Dorin Picioruș: cu totul…

Prof. Remus Rus: cu totul…partea respectivă…Pentru că foarte mare parte din arhiva aceea a luat-o Dudu Velicu[9]. El a fost cel care a luat-o…Îmi pare rău de el!…O ținea pe coridor, în casă…Și i-am zis: „Dă-mi-o mie, domnule, că mă voi ruga pentru dumneata!”…Și nu, n-a vrut, n-a vrut!…

Pr. Dorin Picioruș: Și acolo erau elemente istorice, care aduceau o lumină pozitivă asupra istoriei sau nu?

Prof. Remus Rus: Spre exemplu, exista o scrisoare scrisă de Vîșinski[10] către Patriarhul Justinian…

Pr. Dorin Picioruș: Deci Vîșinski al rușilor către…

Prof. Remus Rus: Comisarul rus de la București.

Pr. Dorin Picioruș: Trimisul rușilor…

Prof. Remus Rus: Da, șeful rușilor la noi!…[În care cerea] ca Biserica Ortodoxă Română să intre sub jurisdicția Patriarhiei Ruse.

Pr. Dorin Picioruș: În ce an?

Prof. Remus Rus: Asta prin [19]48…

Pr. Dorin Picioruș: 1948…

Prof. Remus Rus: 1948-49…Cam atuncea a fost…Și Patriarhul Justinian îi răspunde…foarte interesant. Căci el și-a dat seama, că intrând sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse, România, la rândul ei, ar fi devenit parte integrantă…

Pr. Dorin Picioruș: din Rusia…

Prof. Remus Rus: Din Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice…Și asta a fost o încercare! Fiindcă aici, la vremea respectivă, erau Petru Groza[11], Gheorghiu Dej[12], Patriarhul Justinian [Marina]…care erau pionii și persoanele peste care nu se putea trece.

Pr. Dorin Picioruș: Da, din punct de vedere religios…

Prof. Remus Rus: religios și politic…

Erau[13] și Ana Pauker[14] și Vasile Luca[15] și toți ăștialalți din Comitetul lor Central, peste care nu se putea trece…Dar Groza, Dej și cu Patriarhul Justinian erau pionii naționalismului…

Pr. Dorin Picioruș: Cei care țineau cu România, mai pe românește…

Prof. Remus Rus: Da!…Și Patriarhul Justinian i-a răspuns: „Excelență, vă mulțumim pentru grija pe care o aveți față de

Pr. Dorin Picioruș: Biserica Ortodoxă Română…

Prof. Remus Rus: Română…dar să știți că un astfel de lucru nu are sens. Pentru că Biserica noastră întotdeauna a considerat Biserica Ortodoxă Rusă ca Biserică Mamă și noi suntem deja într-o relație spirituală cu totul aparte…”

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles…

Prof. Remus Rus: Știi?!…

Pr. Dorin Picioruș: Deși Biserica Ortodoxă Rusă apăruse după un mileniu…în comparație cu noi iar noi ținusem de Constantinopol în toată această perioadă…

Prof. Remus Rus: Da! Dar…dar…dar…

Pr. Dorin Picioruș: diplomația și bunul cuvânt…

Prof. Remus Rus: au salvat un curs al istoriei!