Mariologia Mineielor românești [6]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a.

***

Maica Domnului este „liniștea oamenilor”^[1] și a fost dorirea Prorocilor, pentru că toți doreau slava ei^[2]. Iar prin ajutorul ei ne suie sufletul către înălțimile duhovnicești^[3]. Căci ea este un „sfeșnic de taină”, care a purtat Făclia, pe Domnul^[4].

La finalul unei cântări din ziua de 11 octombrie, despre Maica lui Dumnezeu se afirmă că poate să facă toate câte voiește^[5], prin rugăciunile și prin ajutorul ei în viața noastră. Căci Maica lui Dumnezeu, ca și Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu, este plină de dorința de a ne face bine. De a ne ajuta să ne mântuim.

Într-o altă cântare a aceleiași zile liturgice, Pururea Fecioara Maria este numită „cununa Apostolilor cea foarte împodobită”^[6]. Adică prima dintre Apostolii și Propovăduitorii Domnului. Pentru că ea Îl vestește pe Domnul cel mai mult dintre toți, ca una care e Maica Lui.

În mineiul studiat anterior, am amintit faptul că Maica Domnului e numită și ancoră. Regăsim însă aici, într-o cântare, expresia: „anghiră tare și nemișcată”^[7], anghiră fiind un sinonim al lui ancoră.

Cine nu cinstește Cinstita Icoană a Maicii Domnului e un necredincios^[8]. Și tot necredincios este cel care „nu o mărturisește pe aceasta, cum că L-a născut pe Hristos cu dumnezeiască bărbăție”^[9]. Bărbăție aici fiind sinonim cu vârtute. Însă cel care se închină „fără îndoială”^[10] icoanei sale, acela este un om credincios.

„Fiul Maicii” este Fiul Tatălui, Cel ce S-a născut din El fără de mamă^[11]. Și pentru că Maica e Născătoare de Dumnezeu, tocmai de aceea o zugrăvim/ o pictăm împreună cu El și o mărim^[12].

Cerem Maicii lui Dumnezeu „prefacerea vieții”^[13] noastre, desăvârșirea noastră. Îi cerem ei acest lucru, celei care este „frumusețea lui Iacov, pe care Dumnezeu a iubit-o și în care a ales să locuiască”^[14].

Într-o cântare a Crucii, Maica lui Dumnezeu e prezentată ca strigând și zgâriindu-și fața înaintea Crucii Domnului^[15]. Gesturi prin care își exprimă durerea ei enormă pentru suferința Fiului ei.

Fecioara Maria este „porumbița curată și singura nespurcată”^[16]. Iar prin porumbiță se indică curăția ei enormă, faptul că e plină de har. Dar este numită porumbiță, tocmai pentru că Duhul Sfânt Se pogoară peste Fiul ca o porumbiță^[17].

Într-o altă cântare a Crucii, din 17 octombrie, o rugăm pe Maica lui Dumnezeu să ne facă „îmbrăcăminte a darului dumnezeiesc din lâna nașterii” sale^[18]. Adică din harul Fiului ei.

Tot într-o cântare a Crucii, Maica lui Dumnezeu e prezentată ca lăcrimând cu amar și rupându-i-se cele din lăuntru și tânguindu-se^[19].

Din Sinaxarul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, din 18 octombrie, aflăm că „el a zugrăvit [mai] întâi Icoana Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, ținând în brațe pe Domnul nostru Iisus Hristos”, că Maica Domnului a văzut această Icoană și a binecuvântat-o^[20].

„Cortul mărturiei” a fost „mai înainte însemnare” a Maicii Domnului^[21]. Iar într-o cântare a Crucii din 19 octombrie, Maica lui Dumnezeu numește chenoza Domnului „plecăciune mai presus de cuvânt”^[22].

Născătoarea de Dumnezeu „ne-a zidit din nou…născând pe Ziditorul și Cuvântul Cel ipostatic”^[23]. Iar într-o altă cântare a Crucii, Maica lui Dumnezeu cataloghează moartea Domnului ca „taină străină”^[24].

Referindu-se la Is. 6, 6, o cântare a Crucii din ziua de 21 octombrie egalizează pe antrax [cărbune, LXX] cu jăratic^[25]. Și spune că jăraticul e Hristos, Care „Se întrupează din Maică neispitită de bărbat”^[26].

În LXX nu se specifică cu ce s-a luat cărbunele de pe jertfelnic. În MGK apare sintagma: „antraca piros” [cărbune aprins], prin care e desemnat Fiul lui Dumnezeu întrupat. Însă în VUL ni se spune că acel cărbune [calculus] a fost luat de pe altar cu un clește [forceps]. Variantă pe care o regăsim și în ed. BOR 1988. Iar cleștele o indică pe Maica Domnului, care L-a născut pe Cel plin de slavă, fără să fie arsă de focul dumnezeirii Sale.

Într-o altă cântare a Crucii, din aceeași zi, Maica lui Dumnezeu, înaintea Crucii Fiului ei, e prezentată ca smulgându-și părul din cap de durere^[27]. Căci ea, „înțelegând puterea” Lui, „era cuprinsă de întristare” înaintea Crucii Sale^[28]. Pentru că „se rănea la cele dinăuntru”^[29] ale ei. Căci, văzându-L pe Cruce, acest lucru făcea să-i ardă cele dinăuntru ale ei^[30].

După cum se poate observa, cântările mariologice ale Crucii, cele în care Maica Domnului e prezentată ca manifestându-și durerea în fața Crucii Fiului ei, sunt pline de un dinamism dramatic. În comparație cu cântările mariologice, care scot în evidență zămislirea și nașterea Fiului din Fecioară, care sunt interioriste sau cu cele mistice, în care Maica lui Dumnezeu a fost profețită în Scriptură într-un mod tainic, cântările de la Cruce merg din afară spre înăuntru, prezentându-ne modul în care Maica lui Dumnezeu și-a manifestat durerea, tocmai pentru că era străpunsă de durerea Fiului ei.

Însă cântările mariologice ale Crucii ne prezintă o perspectivă mariologică răscolitoare asupra Patimilor Domnului, care în Evanghelii este estompată. Numai din Lc. 23, 27 am putea deduce o asemenea durere manifestă, unde ni se spune că „Îl urma pe El mulțime multă de popor și de femei, care își băteau pieptul și Îl plângeau pe El” [GNT].

Stăpâna și Împărăteasa lumii, Maica lui Dumnezeu, stă de-a drepta Stăpânului nostru^[31]. Așa cum e prezentată și în Icoana Deisis [Rugăciune]: (icoană).

Iar prin rugăciunile sale Îl face milostiv față de noi pe Fiul său și Dumnezeul nostru^[32]. Sau „oprește degrabă mânia lui Dumnezeu, care este asupra noastră”^[33].

Într-o cântare din ziua de 26 octombrie, Maica lui Dumnezeu e decriptată în Mireasa [Nimfi] din Cânt. Cânt. 4, 8^[34]. Tot în aceeași zi, Maica lui Dumnezeu e numită „bogăție de obște”^[35] a Bisericii. Însă ea este bogăție a noastră nu în sensul că ne umple, în primul rând, de bogății materiale ci pentru că ne umple de har. Ea ne îmbogățește cu slava lui Dumnezeu.

Dintr-o altă cântare a Crucii aflăm că învierea Domnului a fost o slăvire și a Maicii Lui^[36]. Dar și Maica socotește că Patima Sa e o mărire/ o slăvire a ei^[37].

Maica lui Dumnezeu este „scara cea înaltă până la Cer”^[38]. Iar ea consideră moartea Lui „o adâncime străină și înfricoșătoare”^[39].

*

Milostivirea Maicii lui Dumnezeu este „prea minunată” și rugăciunea sa e „caldă”^[40]. E plină de bunătate. Și prin aceasta am citat pentru prima oară din Mineiul pe noiembrie.

Sabie a trecut prin inima Maicii lui Dumnezeu, atunci când ea L-a văzut răstignit între doi tâlhari^[41].

Maica lui Dumnezeu este „auroră^[42] prea frumoasă și cu totul luminată a Răsăritului celui ce S-a ivit de sus pe pământ”^[43]. Și ea luminează lumea cu „razele curăției”^[44] și trimite celor credincioși „strălucirile minunilor”^[45].

Născătoarea de Dumnezeu a omorât moartea întru sine, pentru că a născut Viața cea ipostatică^[46].

---

[1] Mineiul Lunei Octomvrie, tipărit în zilele Majestății Sale, Iubitorului de Hristos, Mihai I, Regele României și sub păstoria Î.P.S. Patriarh Miron [Cristea], cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1929, p. 98.

[2] Idem, p. 100.

[3] Idem, p. 120.

[4] Idem, p. 129.

[5] Idem, p. 130.

[6] Idem, p. 137.

[7] Idem, p. 141.

[8] Idem, p. 142.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 143.

[11] Idem, p. 144.

[12] Idem, p. 146.

[13] Idem, p. 150.

[14] Idem, p. 184.

[15] Idem, p. 204.

[16] Idem, p. 205.

[17] A se vedea: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Atenție teologică, Teologie pentru azi, București, 2014, p. 2.

[18] Mineiul Lunei Octomvrie, ed. cit., p. 218.

[19] Idem, p. 221-222.

[20] Idem, p. 236.

[21] Idem, p. 243.

[22] Idem, p. 244.

[23] Idem, p. 259.

[24] Idem, p. 261.

[25] Idem, p. 262.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 365.

[28] Idem, p. 271.

[29] Idem, p. 297.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 308.

[32] Idem, p. 317.

[33] Idem, p. 328.

[34] Idem, p. 334.

[35] Idem, p. 336.

[36] Idem, p. 348. Textul e acesta: „iar ca Dumnezeu, o, Maică, morții voi învia și pe tine te voi slăvi cu scularea Mea” din morți.

[37] Idem, p. 373. Textul e acesta: „Te grăbești ca să Te preamărești și să mă măresc și eu cu Patima Ta”.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 375.

[40] Mineiul Lunei Noemvrie, tipărit în zilele Prea Înălțatului nostru Rege, Iubitorului de Hristos, Mihai I, Regele României și sub păstoria Î.P.S. Patriarh Miron [Cristea], cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1927, p. 6.

[41] Ibidem.

[42] Pentru că aurora dimineții este formată din lumina slabă a soarelui înainte ca el să răsară. A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Auror%C4%83.

[43] Mineiul Lunei Noemvrie, ed. cit., p. 15.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 17.