Mariologia Mineielor românești [8]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a.

***

De aceea, pentru viața ei atotsfântă, Maica lui Dumnezeu, în comparație cu Templul, este „Biserica cea curată”^[1]. Ea este „puterea celor smeriți”^[2]. Pentru că îi umple de putere duhovnicească pe cei care au o viață curată. Iar pântecele ei, din care S-a născut Domnul, „ni s-a arătat nouă” drept „rai nou”^[3]. Un nou rai dumnezeiesc în care umanitatea noastră, asumată în persoana Domnului, a trăit curăția dumnezeiască.

Maica lui Dumnezeu a fost însoțită și de Sfinții Îngeri la intrarea ei în Templu^[4]. Și când arhiereul Zaharia o introduce în Sfânta Sfintelor pe Fecioara Maria, atunci „ceata Îngerilor cu taină prăznuiește”^[5]. Pentru că se bucură de vederea unei persoane asemenea lor: plină de curăție dumnezeiască.

Arhiereul Zaharia, care a introdus-o în Sfânta Sfintelor, este „tatăl Mergătorului înainte”^[6]. Iar Maica lui Dumnezeu este „cortul cel ceresc”^[7], pentru că a fost plină de sfințenie și s-a învrednicit să Îl poarte în pântece pe Fiul lui Dumnezeu.

De aceea, ea este „sfeșnic strălucitor de lumină și masă a bunei credinței”^[8]. Pentru că îi luminează pe toți cei credincioși și îi hrănește cu adevărurile dumnezeiești. Căci adevărurile dumnezeiești sunt pline de slava lui Dumnezeu, pentru că sunt revelări ale lui Dumnezeu în viața oamenilor.

Și, pe drept cuvânt, Maica lui Dumnezeu este o „hrănitoare de suflete”^[9], pentru că ne hrănește cu harul și cu adevărurile dumnezeiești. Ea nu ne poate învăța minciuni, erezii, păcate ci ne hrănește numai cu adevărurile și cu evlavia dreptei credințe. Pentru că nu putem separa adevărul de adevărata închinare și raportare la Dumnezeu. Ci acolo unde există adevărul lui Dumnezeu există și adevărata viețuire și evlavie creștină.

Pururea Fecioară Maria este „strănepoată a lui Adam”^[10] și s-a arătat „decât toată zidirea mai sfântă”^[11]. Căci a trăit „de la trei ani până la cincisprezece”^[12] în Sfânta Sfintelor, „fiind hrănită cu mâna Dumnezeiescului Înger”^[13]. Și este „Preasfânta Sfinților”^[14], pentru că „Cele cerești”, adică Puterile cerești, „au văzut pe Duhul Sfânt întru tine sălășluindu-te”^[15]. Adică au văzut harul Duhului Sfânt în Maica lui Dumnezeu.

De aceea, cel care o cunoaște pe Maica lui Dumnezeu cu adevărat, se întoarce „de la tot eresul”^[16]. Se îndepărtează de tot ceea ce înseamnă gând eretic, hulitor, păcătos și de toată fapta păcătoasă.

Într-o cântare din ziua de 27 noiembrie, Născătoarea de Dumnezeu este „lingurița cea purtătoare de văpaie”^[17]. Căci ea este lingurița care poartă văpaia Fiului, adică slava Lui. Iar imaginea indică, în mod direct, modul de împărtășire al mirenilor, așa cum se practică el astăzi: prin administrarea Sfintei Euharistii cu lingurița.

Și pentru că e Născătoarea de Dumnezeu, tocmai de aceea ea este „mai aleasă decât [toată] zidirea”^[18]. Căci ea „a luminat toată lumea cu raza cinstitei feciorii”^[19]. Pentru că luminarea dumnezeiască se primește în curăția sufletului și a trupului. Și pe cei pe care i-a îndemnat să trăiască în curăție, pe aceia Maica lui Dumnezeu îi luminează mereu.

Într-o altă cântare, Maica lui Dumnezeu este „fântână limpede a nemuririi”^[20]. Pentru că întru ea se vede, în mod limpede, viața dumnezeiască. Și anume, că împlinirea omului este îndumnezeirea lui. De aceea, Maica lui Dumnezeu este „frumoasă între femei”^[21], pentru că frumusețea reală e frumusețea îndumnezeirii. E frumusețea duhovnicească.

Ea este „peretele cel nesfărâmat al creștinilor”^[22], atunci când vine vorba de a ne apăra de toate relele. În spatele Maicii lui Dumnezeu suntem apărați ca în spatele unui perete inexpugnabil. Știm că, împreună cu ea, suntem protejați, că vom rămâne neatinși de rele.

Numirea Maicii lui Dumnezeu de „munte sfânt și de Dumnezeu umblat” are legătură cu Amvac. 3, 3, cf. LXX. Iar faptul că numai Dumnezeu l-a umblat/ l-a parcurs, indică întruparea și nașterea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu din Fecioară, Care nu a stricat fecioria ei.

Maica lui Dumnezeu este „întărirea Sfinților Mucenici și lauda tuturor Cuvioșilor”^[23]. Pentru că ea îi întărește pe Sfinții Mucenici în chinurile lor și îi ajută pe Sfinții Cuvioși în asceza lor. Tocmai de aceea e lăudată de ei cu mărime de inimă. Pentru că ei simt, în mod real, ajutorul Maicii lui Dumnezeu în viața lor.

Într-o cântare din ziua de 29 noiembrie, Maica lui Dumnezeu e numită: „Stăpână nespurcată, Curată…Împărăteasă și Doamnă”^[24]. Iar întru ea „este toată nădejdea noastră”^[25] de mântuire. Pentru că credem și așteptăm ajutorul ei pentru a ne mântui.

Ea este „norul luminii”^[26]. Pentru că e un nor pe lângă Lumina lumii, Hristos Domnul. Dar „apele rugăciunilor”^[27] sale ne spală de toată întinăciunea.

Într-o cântare din 30 noiembrie, Fecioara este „jilțul Împăratului, patul cel cu porfiră așternut, cămara cea cu aur împestrită, hlamida cea cu roșu vopsită…căruță purtătoare de fulger…cetatea cea cu douăsprezece ziduri…ușa cea cu aur ferecată…cerdacul cel luminos”^[28].

Într-o altă cântare, din aceeași zi liturgică, Maica lui Dumnezeu este „cort neîntinat”^[29]. Expresie care subliniază curăția ei inexprimabilă.

Tocmai de aceea, Prea Curata Stăpână ne „ridică din gunoiul patimilor și [ne] scapă de robire și de răutatea răilor draci”^[30]. Iar robirea despre care se vorbește aici e acea prindere/ acaparare a minții noastre de gânduri pătimașe.

În Mineiul pe decembrie^[31], Născătoarea de Dumnezeu este numită „stăpâna făpturii”^[32] pentru că L-a născut pe Stăpânul lumii. Iar nu numai oamenii ci și Puterile cele cerești nu pot să o laude „după cuviință” pe Născătoarea de Dumnezeu^[33].

---

[1] Mineiul Lunei Noemvrie, tipărit în zilele Prea Înălțatului nostru Rege, Iubitorului de Hristos, Mihai I, Regele României și sub păstoria Î.P.S. Patriarh Miron [Cristea], cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1927, p. 336.

[2] Idem, p. 355.

[3] Idem, p. 356.

[4] Idem, p. 358. Cântarea la care ne referim e aceasta: „Mielușeaua cea fără prihană, Fecioara cea prea bună, astăzi intră în Biserică minunat, și înaintea ei merg Cetele celor fără de trup, și mulțimile Îngerilor, cu o mulțime de fecioare…”.

[5] Idem, p. 360.

[6] Idem, p. 362.

[7] Idem, p. 363.

[8] Idem, p. 364.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 374.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 375, 391.

[13] Idem, p. 375.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 377.

[16] Idem, p. 380.

[17] Idem, p. 423.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 428.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 434.

[22] Idem, p. 438-439.

[23] Idem, p. 444.

[24] Idem, p. 445.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 453.

[27] Idem, p. 459.

[28] Idem, p. 463.

[29] Idem, p. 464.

[30] Idem, p. 465.

[31] Mineiul pe decembrie, tipărit în zilele păstoriei Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ed. a 6-a, Ed. IBMBOR, București, 1991, 519 p.

[32] Idem, p. 8.

[33] Ibidem. Cântare la care ne referim e aceasta: „Nici chiar vreo Putere înțelegătoare din ceruri nu va putea cu adevărat să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, după cuviință…”.